Amicul Tinerimii, 1937 (Anul 5, nr. 1-6)

1937-01-01 / nr. 1

Amicul linerînuS­tâHerde­graiul 7 Un medic chirurg, înconjurat de un mare număr de stu­denţi, avea să opereze un bolnav atins de cancer la limbă. Inchipue-ţi, zise el bolnavului, că ai să pierzi facultatea de a vorbi, fără putinţa de a mai fi vindecat. Iată, îţi mai dau ocazie câteva minunte să te gândeşti şi să pronunţi ultimele cuvinte. ... “ Timp de câteva clipe, cari părură o veşnicie din cauza neliniştei care strângea inimile celor de faţă, omul lăsă pri­virile în jos; apoi deodată ridică fruntea sus şi cu o voce puternică, ca şi cum ar fi vrut să sublinieze importanţa cu­vintelor sale, strigă: „Lăudat să fie Isus Hristos ! întreaga asistenţă fu cuprinsă de emoţie, şi mulţi nu-şi putură stăpâni lacrămile. Operaţia se făcu, şi bolnavul nu mai putu vorbi niciodată. Exemplul este izbitor. In faţa unei astfel de situaţii, omul acesta nu simţi nicio revoltă în inima sa, nicio plângere, niciun murmur. Motivele pentru cari el avea să mulţumească lui Dumnezeu erau aşa de multe, încât, prin ultimele sale cuvinte, voi să dea mărturie de adânca sa recunoştinţă faţă de El........Câţi dintre creştinii cari se găsesc în astfel de împrejurări ar fi gata să adreseze cuvinte de laudă lui Hristos? Pentru omul născut din Duh, tezaurele bunătăţii lui Dumnezeu se întâlnesc pretutindeni, atât în suferinţă cât şi în bucurie, şi poate să strige împreună cu apostolul Pavel (Rom. 8, 28): „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu". *** In 1540, parlamentul din Aix promulgă un decret contra Valdenzilor. Aceştia, pentru motivul că n'au vrut să se lase de convingerile lor religioase, aveau să fie exterminaţi prin foc şi sabie. Ei se adresară regelui care mai aduse unele îndulciri decretului, poruncind preoţilor catolici să se slu­jească mai de­grabă de convingere ca mijloc de convertire. Trei teologi versaţi fură trimeşi în mijlocul ţăranilor Valdenzi cu scopul de a-i convinge să-şi schimbe părerile lor religioase. Dar aceşti trei teologi fură aşa de impresionaţi de puterea învăţăturii lor, întemeiată numai pe Sfintele Scrip­turi, şi de curăţenia vieţii lor, încât părăsiră propriile lor convingeri pentru a primi Evanghelia în forma sa de la în­ceput. Spre marea indignare a clerului, ei renunţară cu bucurie la foloasele şi serviciile lor spre a se împărtăşi de sărăcia şi suferinţele Valdenzilor. **★ Un om care vizita regulat adunările la care vorbea pre­dicatorul Dawson, după terminarea unei predici, se apropie de acesta şi zise: — îmi plac foarte mult predicile Dvs, dar deplâng tot ceea ce se face aci după predică. In momentul când se înalţă rugăciunea, mă urc la galerie pentru a arunca o privire asupra asistenței, şi ceea ce văd mă desgustă. — Aceasta nu mă miră deloc, răspunse Dawson. încearcă să te urci pe acoperişul casei vecinului tău, şi să cercetezi focul din vatră.........Te asigur că n’ai să vezi mare lucru, dar în schimb ai să primeşti destul fum în ochi. Tot aşa şi noi ne lăsăm orbiţi de mulţumirea de sine pentru ca să găsim la alţii scăderi de cari noi suferim mai mult. * ** In Alpii elveţieni şi austriaci, şi în Anzi, se întâlnesc din loc în loc stâlpi cu următoarea inscripţie: Primejdie, de vă întoarceţi înapoi! Trecătorile sunt aşa de înguste, stâncile aşa de abrupte, prăpăstiile aşa de adânci, încât că­lătorul care, s ar gândi să se înapoieze, ar pune în mare primejdie pe acei pe cari îi întâlneşte, şi însuşi ar risca să cadă în vreo prăpastie sau să se sdrobească de stânci. El trebue să meargă înainte, totdeauna înainte, în aceeaşi direcţie. La fel stau lucrurile şi cu creştinul pe calea spre veşnicie. El trebue să meargă înainte, fără gând de a se mai întoarce sau să privească înapoi. Dacă şovăeşte sau merge în sens invers, nu se pierde numai el, ci poate duce la descurajare sau la cădere şi pe acei pe cari îi întâlneşte. Oricine, dacă vrea să fie mântuit, nu trebue să se îna­poieze din cale. Isus spune tuturor: „Oricine pune mâna pe plug, şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru împărăţia lui Dumnezeu". Luca 9, 62. Pentru a răspunde la întrebările unui examen oral, stu­denţii unui colegiu irlandez trebuiau să meargă pe rând la catedră. Intr’o zi, veni rândul unuia care nu prea strălucea în modestie. El se îndreptă spre catedră cu un aer surâzător și încrezut. Văzând aceasta, profesorul examinator se hotărî în sine să sfărâme încrederea de sine a acestui student prin câteva întrebări grele. Abia dacă dădu răspuns la o întrebare din toate. El se duse la loc cu totul rușinat, iar profesorul îi făcu această observație delicată: — Dacă te-ai fi urcat pe catedră așa cum te-ai coborît, te-ai fi coborît așa cum te-ai urcat. Rugăciunea dă aripi lucrării noastre O _-^£^ p 2

Next