Amicul Tinerimei, 1895 (Anul 1, nr. 1-10)
1896-06-25 / nr. 9-10
ANUL I, Nr. 9 si 10. ABONAMENTUL PENTRU ROMANIA CULTURĂ Pe un an........................ Pe o jumătate an ... . Pe un pătrar de an . . Lei H Lei 4.50 Lei 2.50 Morală. Iubire de neam. Muncă. Sclința. T.-JIU, 25 IUNIE 1896. ------------------------------------------------------------------------------------ AB0r/4PEN(íö.L.PÉNTBU A.-UNGARIA * ~ ' ——o ■. 9 corone FOIA DE GUNOSGIINȚE FOEOSITÖRE *£■■■■ Știința este o avere vrednică de invidiat, însă ea singură, fără virtuțile inimei, fara bunurile caracterului, este un lucru mort, nepotrivit cu omul. ..Sciința este ca o legătură de chei — elice W. Menzel — cu care nu se pot deschide tote ușile castelelor; numai geniul este cheia, care se potrivește tuturor, geniul—adaugem noi,— nu numai al spiritului ci și al inimei. * * * Mândria este o însușire nobilă a omului, sumeția una josnică. Mândria are de mamă demnitatea, s nmetia, iubirea de sine. Mândrul nu este orb față de greșelile sale, cel trufaș închide ochii înaintea lor. * * * Natura este simbolul lui Dejeu. Omul are lipsă de un deosebit mod a o pricepe și de o necontenita deprindere, a o stăpâni. Ea are litere fără semăn de multe cuvinte fara sfârșit. Ea este bătrână și totuși vecinie tineră. Omul trebue să o citescă mai mult cu inima decât cu mintea. Ea nu se pate silabisa, — se pote pricepe numai când ne îndreptăm privirile mai mult asupra întregului decât asupra singuraticului. NESTIMATELE LUMII. (POVESTE). Era odată un prinț, care nu găsia plăcere decât în lucruri strălucitore. Porni deci într’ochi, în călătorie ca să vădă nestimatele lumii și să-și bucure ochii privindu-le; și apoi fiindcă socotia că numai împărații lumii le stăpânia și, își luă drumul la unul din ei. Ajunse la un împărat ce era forte bogat. Când intră la dînsul, vădu că sgomotul de averile lui era adevărat. Vistieria lui era plină, butaie lângă butaie steteau pline cu bucăți strălucitore de aur. Dar, pe când împăratul era așa de bogat, supușii săi trăiau în adîncă sărăcie. Prințul înțelesese acesta; încă de pe drum și până în palat ajungeau, tînguirile locuitorilor asupra sărăciei lor și slugile chiar, vorbiau despre acesta. Acesta mâhni pe prinț. Deși el în palat petrecu minunat și în fiecare zi se da câte o sărbătore strălucită, nu i-a mai aci și și-a luat diua bună Despre al doilea împărat, la care veni prințul, se povestia că el ar fi stăpânind cele mai scumpe odore, ce s’ar afla pe lume. Era adevărat, că nicăirî nu se văduse atât de multe și minunate petrii scumpe, așa mărețe lucrături în aur. Stăpânul însă al acestor minunății era un om trist și posomorit. Pe când erau singuri, prințul îl întrebă, de ce nu e vesel, căci are pentru ce, împăratul răspunse: „Socotesc, că de aci vine, că nu pot să dorm“. Și pentru ce nu poți să dormi? întrebă prințul iarăși. Pentru că,zise el, am frică în fiecare clipă, că au să-mi fure giuvaerurile și pare că pentru a mi le răpi mai cu ușurință umblă să mă omore. Pare că chiar acum, când vorbim să deschide cu o cheie potrivită bolta unde să află ele. Nu mă pot încrede nimănui, nici chiar rudelor mele cele mai apropiate — acestora însă și mai puțin. Acum înțelegi bine, de ce nu sunt vesel. Prințul audind acestea mulțumi împăratului de primirea prietinască ce i-a făcut și plecă. La împăratul cel mai apropiat la care se hotărîse să tragă, nu s’a mai dus, deorece, pe cale fiind, audise că a fost atacat de Un împărat vecin și gonit din împărăție, că ar fi umblând pribăg și că tóte avuțiile sale căzuseră în mâna vrăjmașului. Prințul nu mai soia în ce parte să apuce și a luat-o într’un noroc în lumea albă. Așa ajunse într’o țără, al cărui nume nu-l știa, dar care i-a plăcut mult. Intr’o di dete peste un bărbat în vîrstă, ce sta în marginea drumului și vorbia cu alți omeni ce făcuseră rotă împrejuru i. înaintea lor erau mulți lucrători ce munciau, ca să sece un lac mlă- *