Amvonul, 1891 (Anul 1, nr. 1-48)
1891-04-22 / nr. 16
§ ANUL I. No. 10. N'am venit să stric, ci să plinescă. Math. 5, 17. Cu pămpezeii. • BUCURESCI 22 APRILIE, 1891. $ AMVONUL ORGAN AL CLERULUI REDACTAT ■ v& PREȚUL ABONAMENTULUI In țară............................10 lei anual n » ............................ 6 „ */s ani In străinătate ..... 12 lei anual. Bucureşi), 22 Aprilie 1891. ÎNVIEREA DOMNULUI NOSTRU HSUS CHRISTOS. Trecut aufilele de întristare. Cu sântele femei şi cu Apostolii creştinul astă di strigă: „Christos a înviat!“ şi în învierea Sa vede arvuna viitoarei noastre învieri Şi preluării." Cântări de veselie pătrund inimile şi le umplu de nădejde şi de bucurie; toate gândirile ce aduc întristare trebue uitate, spre a ne bucura de aretarea mărirea Celui ce a înviet. La acesta ne îndemnă chiar privirea naturei voioase, a florilor stralucitoare şi a pomilor împodobiţi ca de serbătore, învierea Domnului pe care se razimă tot edificiul credinţei creştine, fu tăgăduită în veacurile primare de iudei şi de păgâni, iar în timpurile moderne de filosofii şi teologii raţionalişti. Faţă cu Iudeii şi păgânii avem pe Apostoli cari au propovăduit şi dovedit învierea Domnului cu o bărbăţie ce o dă numai convingerea desăvârşită despre adevăr; avem pe Apologeţi (Iustin Martirul, Taţian, Atenagora, Irineu, Origene, Tertulian etc.), cari au invocat acest fapt, ca dovada cea mai principală despre adevărul religiuneî creştine; avem pe numeroşii Martiri, cari pentru credinţa lor, în Christos cel înviet, au suferit vitejes de schingiuirea şi mortea cea mai cumplită; avem în fine ziua Duminicei ca serbare peste săptămână a învierii Domnului, pomenită în scrierile apostolice şi apologetice. De la Sinodul I ecumenic (325) s a hotărît şi timpul serbărei anuale a înviere pentru totă creştinătatea, şi s au trecut acest fapt în Simbolul credinţei Bisericei universale cu cuvintele: „Carele pentru noi omenii şi pentru a nostră mântuire .... s’a răstignit pentru noi sub Ponţiiî Pilat, şi a pătimit şi s’a îngropat şi a înviet a treia după scripturi“. Toţi Părinţii şi învăţătorii Bisericeî, propoveduiră în veacurile următore cu un glas învierea Domnului. Prin aceste numerose mărturii necredinţa iudeilor şi păgânilor amuţi, dar ea se ivi iarăşi în timpurile moderne de la sfârşitul veacului 18 încoce cu filosofia raţionalistă şi ateistă, care pătrunse şi în teologia apusană, mai ales între protestanţi, supunând în deosebi faptul Invierei Domnului la o critică cu totul negativă. După unii Iisus n’a înviat în adevăr, pentru că nu murise de tot (ipotesa morţei părute, susţinută şi de Schleiermacher). Insă dacă luăm aminte le patimele câte avu să sufere Mântuitorul de la prinderea sa de cătră ostaşi până la restiguire, împungere cu Prin noi înşine. * k T DE COMITETUL SOCIETATEA „AMVONUL ROMAN“. PENTRU CORESPONDENŢA a se adresa: Acon. C. Demetrescu bis. St. Dimitrie str. Carol. Scrisorile nefrancate se refusă