Amvonul, 1892 (Anul 2, nr. 1-46)

1892-01-01 / nr. 1

ANUL II. No. 1. .. . j/y N’au venit­­fit* să stric, ci j' să plinescă. Math. 5. 17. PREȚUI, ABONAMENTULUI In țara............................10 leî anual » « ............................ 6 „ ‘/a anu In străinătate..............12 lei anual.­­ Apare de patru ori pef BUCUREȘTI. 1 IANUARIE 1892. ORGAN AL CLERULUT. ' \ Elfi \ L V -­REDACTAT \^' . / DE COMITETUL SOCIETATEÎ „AMVONUL ROMÂN“. București 1 Ianuarie, 1892. έntrăm în al II-lea an al aparițiunei ziaru­lui nostru. Facând o privire înapoi, consta­tăm că situațiunea actuală e perfect identică cu aceea care apăsa asupra nostru, ca cler, când a­­părea primul număr al ziarului nostru. Aşa că ceea ce e ac­i ştiut se ştia şi atunci, şi se va şti me­reu : Nepăsare pentru biserică, strîmtorare şi mi­stice pentru servitorii sei. E de notat însă, că a­­nul acesta ce trecurăm a fost unul din anii în care cestiunea îm­bunătăţirei sertei clerului a fost mai mult ca ori­când discutată şi parlamentele şi-au dat atenţiunea ce ea merită. Comisiuni au­ fost in­stituite şi diverse proecte formulate. Aveam deci speranţa pe care ne o da şi dreptul nostru nediscutabil şi netăgăduit de nimeni, şi so­licitudinea pe care şefii bisericei noastre o pun şi­ în re­­solvarea acestei cestiuni, şi graba cu care guver­nul şi parlamentul îmbrăţişau causa nostră. Dar pare că un făcut, cum o zice Românul în limbagiul său filosofic, a presidat în desfăşurarea schimbă­rilor politice la care asistarăm în anul espirat, spre a face, ca din mormanul de făgădueli şi speranţe cu care toţi ne îndesai­, să ne alegem cu un ni­mic. „ Partum­ent monies, nascitur ridiculus mus“, iată ce putem z zice despre giganticul an de făgădueli şi speranţe cu care 1891 ne-a amăgit. In faţa acestei situațiunî însă, care e datoria noastrá? Părăsi-vom câmpul luptei? Abdica-vom de la datoria ce ne­am impus de la început? Da-ne-vom sufletul pradă intristatoarei descurageri ce cu drept cuvânt ne asal­­teazá, spre a cădea într’o stare de amorțire cu mânele în sân ? Părerea noastrá e că nu. Nu, nu vom tăcea a spune şi a striga, ca ore­când profeţii poporului lui Israil, anunţând lumei Române pericolul ce ameninţă pe neamul nostru, din causa situaţiunei actuale în care se află Biserica nóstrá românéscá. Nu, nu vom lăsa pana din mână, spre a lăsa urme neşterse pe care să le citescă generaţiunile viitoare şi să blesteme pe cei cărora li s’au spus reni, dar nu ’i-au îndreptat până mai era vreme. Mântuito­rul a : «De nu aşi fi venit şi nu le-aşi fi vor­bit, păcat n’ar avea . Iar acum răspuns n’au pentru păcatul lor“. Noi asemănat acestui precept, vom spune, vom arăta pericolul ce ameninţă naţiona­litatea noastră prin slăbirea moralităţei din popor, slăbire care e un resultat fatal al neîngrijirei ele­mentului propagator al acestei moralităţi. In primul număr al ziarului nostru ziceam: „Lu­ând exemplu de la positivismul şi realismul actua­­lităţeî, vom propovedui în prima linie legitima şi de mult aşteptata regulare a posiţiuneî clerului, ce de multă vreme se tot făgădueşte, fără să se fi în­deplinit pănă acum“. Ad­i nu avem de­cât a re­peta acelaş lucru, declarând că o experienţă de un an ne-a probat, că nu numai această cestiune trebue să ne ocupe în prima linie, ci că ea tre­­bue să ne ocupe special. &iptf-Sr* â PENTRU CORESPONDENȚĂ a se adresa : Econ. C. Demetrescu bis. St. Dimitrie str. Carol. Scrisorile nefrancate se refusă.

Next