Amvonul, 1905-1906 (Anul 8, nr. 1-12)

1905-04-01 / nr. 1

„ AMVONUL D-zeu de la zidirea lumii, din făpturi fiind cunoscute se văd şi vecinica lui putere şi D-zeire“ (Rom. I 20)). Dar acum ne întrebăm, de ce toate frumuseţile câmpiei au fost rânduite de la început ca să se schimbe, ca să treacă din moarte în viaţă, din stricăciune în nestricăciune ; şi apoi iarăşi să re­­învieze, iarăşi să revie la starea lor de la început ? Şi răspunsul asupra acestui proces de schimbare şi de transformare ni-l dă însuşi Domnul nostru Iisus Christos, când zice: „Adevăr! A­­devăr! zic vouă. Grăuntele de grâu căzând pe pământ, de nu va muri, el rămâne, singur, iar de va muri aduce multă roadă.» (Ioan, Cap. XIII v. 24). De unde vedem, că pentru a se înmulţi, cele ce D-zeu a aşezat de la început pe pământ, trebue să treacă printr’o stare de preschimbare, printr'un fel de metamorfozare cum s’ar zice , ca să atingă ţinta pentru care sunt create de Dumnezeu, aceasta pe de o parte, iar pe de alta, pentru a ajunge la perfecţiune, din care şi mai mult să reiasă cunoştinţa de D­ zeu. Insă dacă noi, după zisa apostolului, avem posibilitate de a cunoaşte pe D zeu din lucrul mâinilor lui, din perfecţiunea na­turi, din diferitele rase prin care trecu făpturile lui D-zeu din an în an, din secol în secol, tot din aceasta mai avem posibili­tatea de a cunoaşte nu num­ai cele ce se petrece cu făpturile lui D-zeu în natură şi cu perfecţiunea lor, ci încă în mod siste­matic, în mod parabolic, ajungem la posibilitatea de a mai cu­noaşte încă ceva, de mare însemnătate pentru noi , adică cele ce au să se întâmple cu fiecare dintre noi. Respectiv de persoana omului, ca şi la fiecare fir de iarbă şi de copac, se întâmplă, după cum vom vedea acelaşi lucru, aceaşi stare de metamorfozare. Omul ca şi grăunţul de grâu, dacă ar fi rămas de la început numai bărbat şi femee, după cum D-zeu i-a făcut, ar fi rămas singur, şi scopul pentru care fusese creat, nu s’ar fi ajuns. Cu alte cuvinte nu s'ar fi glorificat D-zeu în mă­rirea şi în însemnătatea omului pe pământ, despre care, oare când D-zeu a zis, vroind să arate superioritatea şi însemnătatea omului pe pământ faţă de celelalte făpturi ale lui D-zeu : Mic­şor­atu-l-ai pre dânsul cu puţin oare decât îngeri, cu slavă şi cu cinste l-ai încununat pe el, că l-ai pus pre dânsul peste lucrul mâinilor Tale. Toate le-ai supus sub picioarele lui : oile şi boii; toate şi însăşi dobitoacele câmpului. (Psal. VIII. v. 6 şi 7) Dar omul urmând planului D-zeesc, adică trecând prin ace­leaşi stări, prin care totul trece şi se schimbă pe acest pământ, au ajuns ca să glorifice pe D-zeu, nu prin gura unuia sau a unei perechi, şi a mii şi milioane de oameni cari s’au aşezat pe su­prafaţa globului, întocmai după cum stau risipite şi stabilite ste­lele pe cer. Insă şi cu aceasta n'ar fi de ajuns, dacă omul s’ar fi măr­ginit, numai la stare de a trece din unitate la mulţime, căci dacă ar fi făcut numai aşa ceva, el n’ar mai fi corespuns cu ceea ce

Next