Apărarea Patriei, octombrie 1953 (Anul 9, nr. 233-259)

1953-10-01 / nr. 233

g Folosind bogata experiență a Armatei Sovietice Așa se obțin succese în muncă Multe lucruri frumoase și importante în­vață militarii Forțelor noastre Armate din experiența glorioasă de luptă și de instruire a ostașilor sovietici. Ofițerii, sergenții și soldații noștri se călăuzesc zi de zi după această experiență, și-o însușesc și o aplică cu măestrie, obținând rezultate tot mai bune în pregătirea de luptă și politică. La răspândirea experienței Armatei Sovie­tice în rândurile armatei noastre, o contri­buție de seamă au adus pandurii diviziei „Tudor Vladimirescu-Debrețin“. Pregă­­tindu-se pe pământul sovietic, învățând zi de zi dela instructorii sovietici, luptând cot la cot cu ostașii roșii, pandurii și-au însu­șit experiența luptei moderne, au acumulat cunoștințe bogate de tactică și strategie sovietică Mulți dintre pandurii diviziei ,­Tudor Vla­­dimirescu“ au devenit ofițeri ai tinerei noa­stre Armate Populare. Ei transmit experien­ța lor efectivelor din unitățile și subunitățile lor învață pe subordonați pe baza metodelor înaintate de instruire și educare folosite în Armata Sovietică, îi ajută în formarea lor ca adevărați luptători de tip nou. rul Unul dintre acești panduri este și ofițe­ramfir Nicol­ae. Insușindu-și temeinic experiența de luptă și de instrucție a osta­șilor sovietici, el a devenit un comandant priceput, bine pregătit și capabil să-și in­struiască subordonații după exemplul ofițe­rilor Armatei Sovietice. De curând, ofițerul Zamfir Nicolai a avut de executat cu subunitatea de tancuri o a­­plicație tactică. După ce s’a documentat din regulamente asupra aplicației și a citit ma­terial sovietic­ în legătură cu această dilemă, s-a fixat asupra învățămintelor pro­pe care urmărea să le scoată din aplicație. Apoi a trecut la alegerea terenului. Avea de executat un marș lung cu tancu­rile, îi trebuia, deci, un drum bun. In timpul marșului se prevedea un atac aerian. Era nevoie de un câmp larg. In continuare a­­vea de executat o trecere peste un râu. Pentru aceasta trebuia ales locul potrivit. Urma apoi desfășurarea exercițiului. Era nece­sar, prin urmare, să aleagă un teren unde tancurile și infanteria să-și poată desfășura în cele mai bune condiții exercițiul. După aceasta, ofițerul Zamfir și-a întoc­mit o schemă cu desfășurarea momentelor. Apoi a luat harta și a căutat pe ea terenul cel mai potrivit pentru desfășurarea aplica­ției. De însemnat, însă, nu a însemnat ni­mic pe ea După ce a terminat cu aceste operațiuni a plecat în teren cu harta și schema pe care și-o întocmise. De la instructorii sovietici pe care i-a avut în divizia „Tudor Vladimirescu“, ofițerul Zamfir a învățat că dacă terenul ales pe hartă corespunde cerințelor aplicației, atunci poate trece la punerea situației pe hartă, cu toate detaliile și momentele tactice. Dacă terenul ales pe hartă nu era bun, căuta un altul. Principalul era ca din aplicație să se poată scoate toate învățămintele urmărite. Important era, de asemenea, ca aplicația să oglindească cât mai fidel realitatea câmpu­lui de luptă modern. „După ce am fixat definitiv terenul — spune ofițerul Zamfir — am luat echipajele tancurilor și pe ceilalți militari care urmau să participe la aplicație și am parcurs cu ei, pe jos, un itinerariu asemănător cu cel de pe hartă. Pe drum le-am explicat amă­nunțit aplicația, cu toate fazele ei. Reîn­­torși în tabără am modelat la lada cu nisip macheta aplicației pe terenul ales și din nou am prelucrat aplicația cu subordonații. Apoi am făcut un seminar pentru a mă convinge dacă misiunea a fost însușită pe deplin. Procedeul acesta l-am învățat de la ofițerii sovietici și-l foloseam cu succes în divizia „Tudor Vladimirescu“. Acum eram sigur că aplicația își va atinge scopul. Și nu m’am înșelat. Rezultatele ei au confir­mat pe deplin că metoda folosită a fost bună“. Procedând în felul acesta, comandantul a creat subordonaților săi posibilitatea de a-și însuși temeinic aplicația, de a se obiș­nui să lucreze în terenuri necunoscute. Iată câte învățăminte bogate i-a oferit­­ expe­riența sovietică ofițerului Zamfir Nicolae Și această experiență este aplicată cu suc­ces în armata noastră. Dar ofițerul Zamfir a mai învățat și alte lucruri prețioase de la sovietici. El a­ învățat că niciun exercițiu, aplicație tactică sau luptă reală nu pot da rezultatele dorite dacă se neglijează pregătirea materială. „Nu putem să obținem rezultate bune — spune ofițerul Zamfir — dacă tancurile nu vor funcționa bine, dacă armamentul nu va fi întreținut și pregătit așa cum se cere, dacă nu ne vom îngriji din timp de toate mate­rialele necesare“. De pregătirea materialului, ofițerul Zamfir se ocupă cu patru-cinci zile înainte de apli­cație. El cere mecanicilor conductori, ar­murierului, plutonierului de companie, să i se raporteze situația materialului și dă apoi dispoziții asupra celor ce mai sunt de făcut In unitatea din care face parte ofițerul Zamfir Nicolae începuseră tragerile cu­­ ar­mamentul de pe tanc. El venise de c­urând în­­ această unitate și nu cunoștea încă sta­rea de pregătire pentru trageri a ostașilor. Asistase la o ședință de tragere și rezultatele riu l-au mulțumit. S-a interesat de felul cum au procedat ceilalți comendanți în pregătirea ședinței de tragere. Nu era mulțumit de proce­deele întrebuințate. In divizie, pe front, la Academia Militară, altfel învățase să pregă­tească ședințele de tragere. De aceea a cerut comandantului permisiunea să-și instruiască subunitatea după metodele cunoscute de el. I s-a aprobat. Munca de pregătire a început. Ofițerul Zamfir Nicolae a instalat în po­ligon patru ateliere. La primul ateli­er se fă­cea cunoașterea ședinței de tragere, ținta, obiectivul, distanța și condițiile de îndeplinit. La al doilea atelier au fost instalate apara­tele de ochire. Aci a fost adus un tanc cu armamentul complet. La acest atelier se executau cunoașterea armamentului, a apa­ratelor de ochire, luarea liniei de ochire și antrenamentul de încărcare și descărcare a armamentului de pe tanc. La un alt atelier, era o masă care se leagănă, la capătul căreia era montat un scaun. In mijlocul mesei era instalată o lu­netă cu aparatele pentru manevrarea ei în înălțime și direcție. La o distanță egală cu distanța de tragere era fixată ținta. Pe scaun stătea un militar și lua linia de ochire, în timp ce masa se legăna. La acest atelier, militarii învățau să ochiască și să tragă c­u armamentul de pe tancul pus în mișcare. Și mai interesant era atelierul patru. Aci era un tanc îngropat în pământ El era așe­zat pe o bară puternică de oțel, în așa fel încât să aibă posibilitate de balansare în sus și în jos. In interiorul tancului, militarii se antrenau în luarea liniei de ochire, în timp ce de afară un grup de soldați balansau tancul. In felul acesta, militarii s-au pregă­tit temeinic pentru trageri, fără să se con­sume nici material și nici carburanți. La urmă, s-au făcut exerciții de ochire cu tancul în mișcare, fără a se trage însă proiectile. După terminarea pregătirilor, Zamfir a raportat că subunitatea este ofițerul gata să execute ședința de tragere. Și, într'adevăr, munca nu a fost zadarnică întreaga subuni­tate a obținut calificativul „bine“, iată ce înseamnă folosirea și aplicarea cu măestrie a experienței Armatei Sovietice. Zi de zi, militarii Forțelor noastre Armate întrebuin­țează tot mai mult această experiență, o a­­plică cu stăruință și obțin rezultate bune în mișcare, fără a se trage însă proiectile. *** Nenumărate sunt exemplele care ne do­vedesc modul cum militarii armatei noastre își însușesc și aplică experiența de luptă și de instruire a Armatei Sovietice. Iată ce spune ofițerul Zamfir despre felul cum se făcea în divizie pregătirea fizică și spor­tivă și cum aplică el cele învățate în unita­tea în care muncește:­­ j „Pe noi ne-au învățat instructorii sovietici că numai printr’o temeinică pregătire fizică și sportivă, prin oțelirea corpului, vom reuși să ne îndeplinim misiunea.­­ Am desfășurat în această direcție o muncă serioasă. De multe ori făceam marșuri până la 80 de km. Făceam zilnic exerciții de gimnastică dintre cele mai grele, executam sărituri peste ob­stacole, cățărări pe copaci, treceri peste apă. Aveam fel de fel de echipe sportive, care activau din plin. Este adevărat că la început ne-a fost cam greu. Eforturile ni se păreau mari. Apoi însă ne-am obișnuit. In timpul bătăliilor pe care le-a dat divi­zia la Oradea, în Ungaria și Cehoslovacia, de multe ori m-am gândit cu recunoștință la instructorii sovietici, care au făcut cu noi pregătirea fizică și sportivă. Ca rezultat al a­­cestei pregătiri, învingeam mai ușor greută­țile marșurilor, ale trecerii obstacolelor, ape­lor, etc. Acum, în activitatea sa de comandant, o­­fițerul Zamfir folosește din plin cele învă­țate de la sovietici. El execută cu subordona­ții marșuri lungi, treceri peste diferite obsta­cole, peste ape, cățărări în pomi, gimnastică și alergări. Ofițerul Zamfir c­onstată cu sa­tisfacție că subordonații săi sunt pe zi ce trece mai vioi, mai rezistenți, execută mar­șurile cu mai multă ușurința. „Sunt sigur că subordonații mei vor fi buni luptători,, că vor reuși să înfrângă cu ușurință toate greutățile câmpului de luptă“. Experiența sovietică l-a mai învățat înc­ă un lucru important pe ofițerul Zamfir Ni­colae. El știe că niciun succes nu se poate obține fără o temeinică muncă politică. A­­cest adevăr i-a fost confirmat și de propria sa experiență. De aceea, în toată muncă sa, el se sprijină permanent pe locțiitorul său politic, pe organizația de partid și U.T.M. Ori de câte ori ia o hotărîre importantă se consultă cu ajutoarele sale. Dar nu numai atât , el însuși duce o temeinică muncă politică. Un comandant de tip nou — spune el — trebue să îmbine munca de pregătire de luptă cu munca politică. Numai spriji­­nindu-se pe forțele politice de care dispune și ajutând în același timp pe locțiitorul po­litic, organizația de partid și U.T.M., sar­cinile vor fi duse la bun sfârșit. Iată cum trebue să muncească un co­mandant de tip nou, iată cum se pot obține succese în muncă. Locotenent V. KÖKÖSS\ Comuniștii luptă pentru noi succese în cinstea zilei de 2 Octombrie In cinstea zilei de 2 Octombrie, comu­niștii din organizația de bază unde secre­tar este tovarășul Tamaș Eremia desfă­șoară o bogată activitate pentru obținerea de noi succese în pregătirea de luptă și politică. Biroul organizației de bază a trasat sar­cini concrete fi­ecărui membru de partid în vederea întâmpinării zilei de 2 Octom­brie. Astfel, ofițerii Rufă Vasile, Tomceanu Gheorghe și Drugă Matei au primit sar­cina să țină în subunități referate despre „2 Octombrie — Ziua Forțelor Armate ale R.P.R.“, despre „Glorioasele fapte de arme ale ostașilor sovietici în cel­­ de al doilea război mondial“. Alte conferințe trateaza temele „Să urmăm exemplul comsomoliști­­lor din Armata Sovietică“, „Să ne însușim temeinic instrucția de specialitate și lecțiile politice“ Călăuzindu-se după experiența că numa­i muncă politică susținută poate să asigure rezultate bune în instrucția de specialitate, organizația de partid, cu aprobarea coman­dantului, a inițiat o serie de consfătuiri în cadrul cărora comuniștii au explicat servan­ților diferitelor tipuri de armamente felul cum trebue să acționeze fiecare dintre ei pentru obținerea celor mai bune rezultate la trageri Rezultatele muncii multilaterale a comu­niștilor desfășurată în cinstea zilei de 2 Octombrie se pot vedea și în faptul că disciplina s’a întărit în ultimul timp. De asemenea, la ultimele trageri, matrozii și cartnicii din unitate, însuflețiți de exem­plul comuniștilor, au obținut calificative bune Biroul organizației de partid mobilizează de asemenea pe comuniști și utemiști la realizarea de cât mai multe economii, îi educă în spiritul grijii față de echipamentul și armamentul din dotare. Astfel luptă comuniștii din organizația de bază al cărei secretar este tovarășul Tamaș Eremia, pentru sărbătorirea cu noi succese a zilei de 2 Octombrie. Locotenent-major LUCA LEONTIN I APARAREA PATRIE! ____________________________________________________________Joi I Octombrie 1953 F­,233 (2223) v 1943­ IN SLUJBA SCUMPEI NOASTRE PATRII­­! ------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------fIlj­­­OMBF m 2 OCTOMBRI! U „Fostul pionier de la Amidia, veteranul Butureanu, vă urează sănătate și spor4" Intr'o vâlcea înconjurată de dealuri îm­pădurite, în satul Cârceni din raionul Stre­­haia, se află o căsuță învelită cu țiglă roșie, cu prispă în față. In această căsuță își tră­iește bătrânețele veteranul Mihai Butureanu. E tare bătrân moșul. Au trecut un veac și opt ani de când a intrat în viață. A văzut și a trăit multe vremuri de bejenie, de războaie și a ajuns să trăiască în vremurile noastre noi. L-am găsit pe prispa casei, curățind porumb. A ridicat privirea-i și m-a întrebat ce mă aduce prin locurile acelea. I-am răspuns că venisem să stau de vorbă cu dânsul, că se apropie Ziua Armatei noa­stre și că militarii s’ar bucura dacă le-ar scrie câteva rânduri. Vezi dumneata, mi-a răspuns el, aș scrie a­șa cum știu, că am învățat singur, pe apucate. Dar nu mă mai ajută vederile. A fost mai acum câtva timp doctorul la mine. Mi-a dat să mă uit prin niște sticle, cică să-mi a­­ducă ochelari dela Bucu­rești. Nu văd să scriu, dar, dacă vrei și ai timp, eu am să-ți spun și dum­neata să scrii sau să po­vestești militarilor. M-am așezat pe prispă și bătrânul continuă. — Eu am st­at de vor­bă mult cu militarii prin 51, când am fost la para­da de la București, la 23 August. Ehei am stat de vorbă, atunci, la 23 August, și cu­­ mare­șalul Voroșilov. Cât s-a bucurat când m‘a văzut, că știți și tatăl său a luptat la 77 Mi-a strâns mâna și m‘a îmbrățișat, mareșa­lul. M-au podidit lacrimile atunci. Moșul povestea Curăța porumb și vorbea. Se mai odihni o clipă, apoi iar începu. In timpul acesta, eu notam în carnețel tot ce-mi spunea. — Vezi dumneata, e mare mândrie să fii frate cu rusul, așa cum am fost noi și așa c­um sunt și militarii de azi. Ce luptători buni erau rușii. Ei ne-au ajutat atunci, în 77 să scăpăm țara de jugul turcesc, de birurile puse de turci. Eu am fost pionier. Am lucrat la podul de vase de peste Dunăre ca să poată trece tru­pele românești și rusești spre Vidin, acolo unde se dădea bătălie mare. După ce oștile au trecut Dunărea, am săpat la tranșee. Țin minte, ca acum, că, odată la Plevna, turcii începuseră să sape sub un mal pe care se aflau trupele românești. Săpau ca să pună dinamită, să-i sfârtece p­e-ai noștri. Dar comandantul nostru, Alexandru Cernat, dac’ai auzit de el, a aflat ce vor turcii, și atunci ne-a pus să săpăm și noi tranșee mai afunci, dedesubtul turcilor. A fost mare pră­păd atunci pentru turci. Un an și patru luni a ținut războiul. Do­robanții luptau aprig. Nu mai avea turcul scăpare pe nicieri, că vezi, era încercuit de noi și de trupele rusești din toate părțile. Nici la mare spre Constanța, nici în jos spre țara lor. Cum obosise bătrânul de atâta vorbă. L-am lăsat o clipă să se mai odihnească, să-și mai adune amintirile. Când m-am întors era puțin încruntat, dar tot cu poftă de vorbă. Oamenii dracului, bașbuzucii, continuă bă­trânul, și mulți ca frunza și ca iarba. Trăiau bine că vezi poporul nostru trebuia să le dea biruri grele. Am intrat în casă. Bătrânul întinse haina pe pat și medaliile atinse una de alta începură să zăngane. Șapte medalii ! — Asta-i „Trecerea Dunării“. Mi-au dat-o când am terminat podul peste Dunăre, iar asta-i „Virtutea Militară" pe care am luat-o la Vidin. Astălaltă, zise bătrânul luând în mână o medalie rusească, mi-a prins-o pe piept un general rus. — Nu cumva îți mai aduci aminte cum îl chema — l-am întrebat. Nu, sunt prea mulți ani de-atunci. Știu numai că era un om înalt, mân­dru ca un luceafăr. Aste­­l alte două medalii, zise, lăsându-le pe celelalte deoparte, sunt noi, de a­­cum. Le-am căpătat tot în 951, când vă spusei că am fost la paradă la Bu­curești. Asta-i „Steaua Republicii“ și asta „Me­­dalia Muncii“ Auzit că-i mare cinste pentru ei de le poartă și că mi le-a dat ca răsplată că am luptat la 77. De atunci am mai petrecut încă trei războaie. Singurul fecior, Constantin, care i-am a­­vut, mi l-au ucis nemții în 1918. Mi-au rămas de la el doi nepoți. Un băiat și o fată. Fata mă în­grijește, că băiatu nu-i aici, e lucrător la fabrică, la Turnu Severin. Trăiesc bine că are grijă statul de mine. Am o pensie. Primesc îmbrăcăminte încât n’oi mai avea zile să le port, iar alimentele și băutura, că­ști: îmi place așa câte un păhărel, mi le aduce în fiecare lună un ostaș. • Bătrânul veteran se opri iar. — Să ne așezăm la masă, zise, și om mai vorbi. Ne-a pregătit nepoata ceva de mân­care și om bea și niște vin nou, din anu ăsta. La începutul mesei nu vorbirăm nimic că eram toți flămânzi, dar apoi tot moșul fu cel care începu vorba. — Nu mai am prieteni vechi, că au mu­rit, dar am prieteni noi. Prieteni care se în­grijesc de mine și de tot omul sărac. Mă bucur de ceea ce se face astăzi. Uite colo, clădirea aia frumoasă de sus a fost casa boierilor din sat. Acum e cămin cultural. Câte lucruri noi și bune nu s’au făcut în țară, că doar am umblat și am văzut. Am văzut și armata de acum. Ostașii sunt bine îmbrăcați și încălțați. Noi umblam în opinci și de multe ori cu piciorul gol. Intre timp masa se terminase .­ Eu zic să mergem pe prispă, la porumb, zise tot bătrânul, că nu-mi vine să stau și acolo ți-oi mai povesti. Ți-oi spune ceva pentru militari. Și o porni agale. Se așeză. Tăcea. — Spunea-i că-mi dai o vorbă să o duc militarilor. — Da, să le spui așa , că, uite, un bătrân, care a luptat în războiul din 77, le dorește sănătate, să trăiască să se bucure de viața de azi și să pășească hotarele patriei. Să le mai spui că veteranul care le-a trimis urări este fostul pionier da la Vidin, Butureanuu Mihai. R. STANESCU O dovadă a bunei pregătiri se întunecase de-a binelea. Comandantul, locțiitorul său politic și secretarul organiza­ției de bază U.T.M. discutau despre măsu­rile ce trebue luate in vederea asigurării succesului la tragerea cu armamentul de in­fanterie pe care o avea de executat sub­unitatea — Timpul ce ne-a mai rămas până la tragere trebue folosit cu chibzuință — în­cepu să vorbească comandantul. Atelierele de luarea liniei de ochire, de cunoașterea armamentului, constanța de ochire trebue să funcționeze neîncetat. Este foarte necesar să fie desfășurată o largă muncă de agi­tație politică. Utemiștii trebue să fie prin­tre primii și de astă dată. Muncind în felul acesta putem fi siguri că tragerea va reuși bine. La Adunarea organizației U.T.M. a început după ce secretarul organizației U.T.M. și locțiitorul politic al comandantului au arătat utemiștilor sarcinile ce se revin în vederea tragerii, au urmat discuții vii. Au luat cu­vântul aproape toți utemiștii. Cei care au vorbit și-au exprimat hotărîrea de a nu-și precupeți niciun efort pentru a dobândi și la această tragere, rezultatele cele mai bune. De dimineață ostașii s'au adunat pe pla­tou, așteptând ultimele ordine. Mai sunt câteva minute și totul va fi gata, vor porni spre poligon. — Drepți ! Direcția poligonul de tragere... ordonă comandantul. Comandantul lor este sigur că militarii din subunitate vor trimite cu toții gloan­țele în ținte, că nu degeaba a acordat el atâta atenție instrucției­­ focului. Fiecare ostaș își are fișa cu rezultatele obținute în fie­care zi, oglindă a străduinței ce o depu­nea pentru a-și verifica cu atenție și răb­dare constanța în ochire. Atelierele au func­ționat permanent în orele prevăzute și în timpul liber al ostașilor, sub conducerea comandanților de grupe * * . Când au ajuns la poligon, vântul începu să bată cu mai multă putere și parcă și ploaia se întețise. Militarii gândeau că pe o asemenea vreme, cu greu pot trimite gloan­țele în punctul negru. Citindu-le parcă gân­durile, locțiitorul politic al comandantului, ofițerul Logofătu Constantin le zise : „ Totuși și pe o asemenea vreme va tre­bui să țintiți bine in punctul negru. Gândi­­ți-vă că dușmanul nu va atacă numai când e vreme bună. De aceea, pe ploaie, pe vânt, pe căldură sau pe ger, noi trebue să învățăm să tragem precis. Trebue să învățăm să nimicim dușmanul pe orice vreme ! Cuvintele locțiitorului politic au venit la timp. Ostașii s-au înviorat. Iată-i, au ocupat linia de tragere. E ploaie, e vânt puternic, e greu să tragi precis la o distanță mare pe o ase­menea vreme. Faptul acesta îl știu și osta­șii din grupa sergentului utemist Câmpeanu A-Tihai care se află pe linia de tragere. S’a ordonat începerea tragerii. Luând o poziție de tragere cât mai bună,­ sergentul Câmpeanu M. se­­ pregătește să tragă, își fixează arma în umăr, ia linia de­­.ochire,­­apasă ușor pe coada trăgaciului, își oprește respirația și când mai încearcă să verifice dacă a făcut ochirea bună, vân­tul îi aduce în ochi picături mari de ploaie. Ochii au început să lăcrămeze. A trebuit să lase arma jos ș­i să-și șteargă ochii. A mai încercat odată. Nu a reușit. Din nou i-au intrat picături de ploaie în ochi și din nou n’a putut trage­ înciudat, și-a lăsat arma in jos și și-a privit subordonații. Tabloul care i se des­chisese în față îl neliniști de-a­ binelea. Nici­­unul dintre ei nu reuși să facă o ochire bună. Unii se ștergeau pe la ochi, alții își vărsau necazul pe vânt, care în ciudă parcă, atunci când terminau ochirea le mișca țintele. Ba mai mult­, soldatul Ursu, care se găsea lân­gă sergentul Câmpeanu, își lăsa arma jos privindu-și cu neputință comandantul . Am încercat, tovarășe sergent, dar nu merge. Vântul bate prea tare și ploaia se revarsă ca un potop. — Trebue să trimitem gloanțele fără greș în țintă Nu ai reușit prima dată, mai în­cearcă odată și vei reuși. Cuvintele sergentului au fost auzite de subordonații săi. Din privirile lor, ser­gen­tului nu-i fusese prea greu să înțeleagă că ei așteaptă ca el să tragă primul și să vadă care va fi rezultatul. Sergentul Câmpeanu și-a fixat din nou arma in umăr. A ochit. Ploaia din nou l-a împiedicat, dar nu a lăsat arma in jos. Subordonații il priveau. A mai încercat o­­dată. La această încercare, sergentul Câm­peanu și-a amintit de angajamentul pe care și l-a luat la adunarea organizației U. T. M. A apăsat ușor pe trăgaci și a tras. De la observator a venit răspunsul. — Lovit punctul­ negru , Bucuria a entuziasmat nu numai pe ser­gent, ci pe toți ceilalți care se găseau pe linia de tragere. —■ Vasăzi că se poate lovi în punctul ne­gru. Noi n’am crezut așa ceva. Comandan­tul nostru ne-a dovedit-o. Să încercăm și noi — își ziceau ostașii. Și intr’adevăr fiecare militar dintre cei a­­flați pe linia de tragere, se străduia să ob­țină rezultat asemănător cu cel obținut de comandantul lor. Și, spre bucuria tuturor ce­lor din poligon, care așteptau cu înfrigu­rare rezultatele tragerii, grupa comandată de sergentul Câmpeanu a tras bine. — Ați auzit, sergentul Câmpeanu a făcut 28 de puncte, iar soldații din grupă au făcut deja 23—24 de puncte in sus. Ei, eu ziceți de asta ? Noi ne vom lăsa mai pre­jos ? își întreba caporalul Buldur Constan­tin subordonații Nu, nu ne vom lăsa, tovarășe capo­ral. Doar eu m-am luat la întrecere cu sol­datul Andrei din grupa sergentului Câmpea­nu. El a făcut 23 de puncte, eu trebue să-l întrec — zise soldatul Luca Nicolae. — Da, trebue să-i întrecem ! răspunseră toți militarii din grupă, ocupând locul pe linia de tragere. S’a dat comanda de începerea tragerii. Primul care a tras a fost caporalul ate­mist Buldur Constantin, comandantul de grupă. După el au tras soldații Luca, Pol­tan și ceilalți. Din nou dela observator se anunță : Lovit punctul negru 1 Lovit cercul 8­­ Lovit cercul 9 Și cu toată furia naturii deslănțuite, gru­pele au tras toate, unele după altele, do­bândind rezultate bune. .Tragerea a luat sfârșit. La ordinul co­mandantului, militarii s-au adunat în careu. „Cu toate că timpul a fost cât se poate de nefavorabil, totuși­ majoritatea dintre dumneavoastră au­ obținut rezultate frumoa­se — începu să vorbească ofițerul Klainer. Evidențiez pe sergentul utemist Câmpea­­nu Mihai, care a făcut 28 de puncte, pe sergentul utemist Reșa Ioan, pe caporalul utemist Buldur Constantin, pe soldații utemiști : Mihoc Teodor, Andrei loan, Moș­neag loan.. Udați de ploaie și bătuți de vânt, dar fe­riciți de rezultatele bune obținute, militarii din subunitatea comandată de ofițerul Klai­ner Gleb se îndreptau cântând spre cazar­mă. Și cântecul lor vorbea despre hotărîrea lor de a se forma ca luptători neîntrecuți, gata oricând să dea o ripostă sdrobitoare acelora care ar încerca să se atingă de fe­ricirea bravului nostru popor constructor de viață noua ION CORDOȘ Când am intrat în sala mare a strungăriei, ne-a întâmpinat zgomo­­tul mașinilor ce lu­crau din plin. In fa­ța strungurilor c­e-și cântau cântecul lor zgomotos, metalic, oa­meni îmbrăcați în salopete stăteau aplecați asupra pieselor. Dintre toți muncitorii aceia preocupați cu lucrul, numai unul din ei purta pe cap o bo­netă militară de culoare cachi. Gândul că tocmai acela trebue să fie omul pe care-l căutam, ne fu întărit de cuvintele ofițerului Dâmboianu, însoțitorul nostru, care, făcân­­du-ne semn cu capul, spuse cu voce tare, ca să fie auzit : — Acela este caporalul Iorga... După câțiva pași, aveam în fața noastră un tânăr de statură mijlocie, îmbrăcat într-o salopetă albastră, ce lucra de zor la un strung. Pe cap, dată puțin pe spate, avea o bonetă militară, de sub marginile căreia lăsa să-i cadă pe frunte câteva șuvițe de păr ne­gru. Simțind că s'a apropiat cineva de el, tânărul ridică brusc capul și privindu-ne gră­bit, ne făcu semn să-l așteptăm puțin, până termină de strunjit piesa ce-o avea prinsă în strung, împinse cu­­ un gest scurt boneta spre ceafă și continuă să lucreze mai de­parte. Un zâmbet i se întipărise în colțul gurii. Este unul dintre strungarii fruntași ai atelierului nostru — continuă însoțitorul. Lucrează la strungul acesta piese foarte grele, care cer precizie și calcule atente... Apoi adăugă cu vocea puțin scăzută: — Și când ne gândim că Iorga, până a veni în armată a fost cioban.. Strungarul, care pe­semne auzise cuvin­tele celui care ne însoțea, ne privi pe furiș, dând aprobativ din cap și zâmbind. După un timp, am făcut cunoștință cu tâ­nărul din fața noastră. — Da, tovarăși — începu el a ne­­ vorbi — înainte de a veni în armată, am fost cioban și aproape neștiutor de carte. Cele câteva clase primare pe care le-am făcut în satul meu la Ostrov, cu popa Pantazi, nu m-au ajutat cu nimic. Știam prea puțin a citi și scrie... Acum iată, după cum vedeți, în ar­mată am­ ajuns strungar... La aceste cuvinte fața i se lumină și, cu un zâmbet larg — ca o completare a celor spuse de el, caporalul Iorga ne întinse pie­sa pe care o lucrase la strung. Da, am fost... CĂMANAȘ PE DUNĂRE De mic copil, Iorga Dumitru a îndurat greul. De multe ori bătrânul muncitor Enciu Ior­ga privea cu lacrimi în ochi la cei patru copii ai săi, cărora nu avea ce să le dea să m­îanânce Dumitru, într’o bună zi, când avea vreo 13 ani, a plecat de acasă. A cerșit pe la por­țile oamenilor mai înstăriți și a cerut să le ducă oile și vitele la păscut. S’au învoit re­pede, căci plăpândul copil nu cerea altceva în schimb decât mâncare. Mâncare ca să-și potolească foamea. După un timp s'a angajat muncitor la nă­vod. Zorile sângerii ale dimineților reci de toamnă îl găseau pe tânărul Dumitru Iorga departe, în largul Dunării, vâslind din greu la barca în care câțiva pescari erau preo­cupați cu vânatul bogăției apelor. Când noap­tea cobora peste sălciile și stufărișurile Du­nării, barca vârfuită cu pește argintiu se apropia încet către mal, împinsă din greu de mâinile trudite ale băiatului lui Enciu. Așa l-a apucat pe Dumitru Iorga vremea milităriei... DRUM NOU IN VIATA Terminase perioada de instrucție și fusese repartizat, la unitatea-atelier de reparații auto, în subunitatea de pază. De cum venise pe poarta noii unități observase că aici, pe lângă instrucția pe care o fac ostașii, ei mai lucrează și în ateliere. Atelierele mari și spațioase adăposteau mașini, strunguri și instalații de tot felul, la care lucrau de zor atât militari cât și civili. Lui Iorga îi plăcea să privească la oamenii cu hainele pătate de unsoare,­­care, aplecați peste strunguri sau culcați pe sub caroseriile și șasiurile mașinilor, lucrau pe întrecute. In timpul liber dădea fuga în ateliere, se învârtea pe lângă meșteri și era bucuros că putea privi de aproape munca oamenilor Toată iarna si a învârtit soldatul Iorga în jurul strungarilor. Odată, un meșter strun­gar mai în vârstă, pe nume Lastowka Ște­­fan, văzându-l prin prejurul său, i se a­­dresă : —Ce-i tovarășe ostaș, nu .cumva îți place strungul? Iorga stătu așa câteva clipe cu capul în pământ și nu răspunse nimic. Apoi, încu­viință, dând din cap. Pe față i se citea pă­rerea de rău că el nu a putut învăța o me­serie. Asta nu se învață privind — îi răs­punse după un timp meșterul. Trebue să pui mâna. Trebue practică. Practică și învățătură... Asta voia și el, soldatul Iorga Dumitru. Parcă meșterul acela strungar îi ghicise gândurile. Numai că el nu găsea cheia des­­legării dorinței lui. Ieri de-a-rândul, când se da stingerea, soldatul Iorga stătea în pat, cu fața în sus cu ochii strungurile deschiși, clipind des, gândind la acelea al căror zgomot îi stăruia în urechi tot timpul. Intr’o zi, către primăvară, o veste făct repede ocolul atelierului : la 1 Martie va lua ființă școala de calificare, chiar în ateliere Bucuria lui Iorga nu mai cunoștea margini­le prezentă de îndată comandantului ate­lierelor. Tovarășe comandant vorbi cu tărie în glas Iorga — vreau să urmez și eu școala de calificare ce ia ființă la noi... Comandantul surprins de hotărîrea cu care vorbea ostașul, îl privi oarecum mirat. — Ce meserie ai avut în viața civilă, to­varășe Iorga? Soldatul Iorga lăsă îndată capul în pă­mânt, rușinat. Se gândea că la auzul mese­riei lui, comandantul o să-i respingă dorin­ța. Răspunse îndoelnic, cu emoție în glas: —Cioban și... pescar de sezon..­­Carte știi? —Am patru clase primare, dar astea-i numai pe certificat, că de prins rostul căr­ților nu l-am prins. Și soldatul Iorga, povesti de-a­ fir în păr comandantului o parte din viața sa. Spre bucuria lui, comandantul îi aproba cererea. Timp de șase luni de zile, soldatul Iorga nu s-a deslipit de lângă meșterul la care fu­sese repartizat pentru practică. Nimerise tocmai la meșterul Lastowka Ște­fan, îmi pare bine că ai venit la mine — îl întâmpină acesta. Treptat, treptat, i-a împărtășit noului său elev, din tainele strungului. Bătrânul strungar se mira de repeziciunea cu care tânărul ostaș prindea meseria. Ba, ceva mai mult, a aflat că Iorga, în orele libere, punea mâna pe carte și învăța mai bine a scrie, citi și so­coti. Toamna, soldatul Iorga Dumitru s’a pre­zentat la examenul de calificare. De acum, la proba practică ’era ce era. Trebuia să lu­creze singur la strung, fără mâna grijulie a bătrânului meșter. Toa­tă noaptea dinaintea examenului Iorga nu a dormit deloc. Se svâr­­colea în pat și nu-și mai găsea locul. Va reuși oare ? Acest gând îl stăpânea mereu. Trebue să reușesc !... Cuvintele acestea por­neau hotărîte din inima lui, din adâncul fiin­ței lu! In dimineața aceea, când a primit fișa cu comanda de lucru pentru probă, soldatul Iorga a citit-o și a recitit-o de câteva ori, apoi a așezat-o calm deoparte. Trebuia să dea gata în timp de patru ore ,un balon sferic pentru o bară de direcție, un șurub ex­centric pentru reglat frâna la un camion Praga și un bob­ pentru un arc". Meșterul strungar Lastowka stătea deo­parte și privea gesturile tânărului său elev. Iorga­­ întoarse capul și întâlni privirile me­șterului. Il asigură dintr’o ușoară înclinare a capului că totul va merge bine. Apoi, se a­­pucă de lucru. Strungul porni să huruie în­fundat. Prinse în universal prima piesă. După câtva timp, era gata. Făcu apoi și pe a doua. Mai era aproape o oră și jumătate și trebuia să dea gata și ultima piesă : bolțul pentru arc. Soldatul Iorga stătea a­­plecat asupra strungului. Lucra cu mare a­­tenție. Din când în când, lua șublerul și mă­sura piesa prinsă in universal, apoi făcea cal­cule, revedea planul. Broboane de sudoare i se iviseră pe frunte, pe obrajii îmbujorați. — Mai am puțin și trebue să izbutesc gândea el. După un timp, turația universalului începu să scadă treptat. Soldatul Iorga oprise strungul și acum aștepta să scoată piesa lucrată. O desprinse dintre bancurile univer­salului și o privi cu atenție. Mai făcu câte­va măsurători cu șublerul și apoi când se convinse că totul este în regulă, ridică ca­pul și întoarse privirea către meșterul său.­­ Poate să vină comisia. Eu am terminat ■­i se adresă el. Apoi își trecu mâneca salopetei peste frun­tea asudată. Când a doua zi a fost anunțat că reușise la examenul de calificare, soldatul Iorga fu cuprins de o bucurie fără seamăn. De atunci, Iorga Dumitru a început să lu­creze la strung ca oricare din muncitorii din atelier. Prin muncă, creștea. Acum, este u­­nul dintre strungarii fruntași și merge me­reu înainte, bucuros de calea nouă pe care a luat-o viața sa. Căpitan FLORIAN GRECEA Strungarul de precizie, caporalul Iorga

Next