Argeş, 1966 (Anul 1, nr. 4-7)

1966-09-01 / nr. 4

Organizarea ştiinţifică Progresul necontenit al ştiinţei creează vaste posibilităţi de folosire a celor mai noi descoperiri în diversele procese tehno­logice din întreprinderile industriale. Utilizarea acestor desco­periri, ca şi a tuturor avantajelor pe care cercetarea ştiinţifică le oferă, presupune însă ca în fabrici şi uzine să existe o structură organizatorică în egală măsură fermă şi elastică, în stare să asigure nu numai o perfectă funcţionare a instalaţiilor şi maşinilor, ci şi adaptarea rapidă a oamenilor la obligaţii cu totul noi. Creşterea nivelului cunoştinţelor ştiinţifice ale munci­torilor, tehnicienilor şi inginerilor are aici un rol hotărîtor. A­­ceasta înseamnă, în primul rînd, un înalt nivel de răspundere individuală şi colectivă. Dezbaterea acestor complexe probleme este menită să contribuie la clarificarea unor procese intime de organizare a producţiei, la optimizarea ei. Ierarhizarea problemelor mm VASILE ARSINTE ing. şef la C.I.L. Rm. Vîlcea Alături de celelalte colective din ţară, colectivul de la C.I.L. Rm. Vîlcea este hotărît să răspundă cu cinste sarcinilor izvorîte din documentele Congresului al IX-lea al Partidului Comunist Român şi din cifrele planului de stat, pentru a ridica la un ni­vel superior producţia. Ca primă necesitate s-a impus impri­marea unui caracter ştiinţific în organizarea producţiei. Desi­gur că problema în sine nu poate fi rezolvată într-o perioadă scurtă - cîteva luni —, fiind necesare studii amănunţite, dotări cu utilaje sau îmbunătăţirea lor etc. De aceea, în activitatea noastră ni s-a părut deosebit de importantă ierarhizarea sarcini­lor, după însemnătatea şi urgenţa lor. Conducerea întreprinderii noastre şi-a axat activitatea, în­­cepînd din acest an, pe două direcţii: organizarea procesului tehnologic şi a locurilor de muncă. In legătură cu prima problemă, colectivul format din cadre tehnice cu experienţă a elaborat studii privind îmbunătăţirea amplasamentelor, mai buna folosire a suprafeţelor şi ridicarea coeficienţilor utilajelor. Pe baza acestor studii, la secţia de pregătire a furnirelor se realizează o nouă amplasare a maşinilor de îmbinat cu avans longitudinal, ceea ce va permite o simţitoare sporire a produc­tivităţii muncii. Sunt terminate studiile privind reamplasarea maşinilor de şlefuit cu cilindri superiori şi a altora. Pentru a ridica coeficienţii utilajelor, la sectorul de rulare a fost amplasat, în subsol, un tocător cu scopul de a toca toate deşeurile ude debitate şi a le transporta pneumatic la cazane pentru ardere. Se­­economiseşte în felul acesta forţa a 6 mun­citori. Astfel de tocătoare s-au amplasat şi la alte secţii (P.A.L. şi furnire estetice). Altor utilaje li s-au adus îmbunătăţiri în­semnate. Paralel cu schimbarea condiţiilor de lucru — mecanizarea unor lucrări grele, schimbarea de flux, reamplasarea unor utilaje — s-a simţit şi nevoia reorganizării formaţiilor de muncă. Echipe de la secţia de furnire estetice, de la fabricarea miezurilor Pen­­tru panele, de la cojirea buştenilor au fost reduse, muncitorii fiind folosiţi în alte sectoare de activitate. Măsurile luate pînă în prezent îşi dovedesc eficienţa. La fa­bricarea placajului, de pildă, numărul de ore a scăzut cu 2,37 ore/m.c. faţă de 1965, la panel cu 0,09 ore/m.p.; la furnire este­tice cu 5,36 ore/1000 m.p. etc. Concomitent au fost iniţiate acţiuni şi pentru îmbunătăţirea calităţii produselor. A fost întărit controlul tehnic de calitate, s-a îmbunătăţit ambalajul, s-a organizat un serviciu de dispe­cerat, s-a urmărit ridicarea nivelului de pregătire a munci­torilor etc., măsuri care se concretizează în faptul că în anul 1966 C.I.L.-Rm. Vîlcea nu a înregistrat refuzuri nici pe plan in­tern, nici pe plan extern. Realizările de pînă acum au stat la baza unui plan de orga­nizare ştiinţifică a producţiei pe cinci ani, care a fost întocmit, în el sînt prevăzute o serie de teme majore, determinante pen­tru creşterea şi îmbunătăţirea producţiei. A lucra pe baza unei viziuni clare, de perspectivă, este după părerea noastră una din cele mai importante laturi ale activităţii de conducere ştiin­ţifică a producţiei. Prin sarcinile planului de stat, complexului nostru i se vor aduce noi transformări. S-a stabilit construcţia unei noi fabrici, a unei staţii de epurare, modernizarea unor utilaje, automati­­zări etc., care vor spori capacitatea anuală de producţie la fur­­nire. Noi va trebui să ne îngrijim de calificarea oamenilor, de organizarea fluxului tehnologic, de însuşirea literaturii şi a documentaţiei de specialitate. C.I.L. Rm. Vîlcea exportă produse în 24 ţări. Pentru colectivul nostru aceasta constituie o mîndrie şi o obligaţie de a continua eforturile în realizarea unor produse mereu mai bune. Importanţa previziunii ştiinţifice Nu poate fi vorba de pro­gres decât pornind în mo­dul cel mai direct de la cer­cetarea ştiinţifică. Dacă în unele domenii funcţionarea continuă de lungă durată a instalaţiilor ajunse la parametrii tehnico­­economici de proiectare este asigurată prin folosirea in­tensă a automatizării, mai a­­vem încă foarte multe dome­nii în care calitatea superi­oară a tuturor produselor nu este încă asigurată cu toată continuitatea şi destule ele­mente ale producţiei mai de­pind încă de mina muncito­rilor, de exactitatea şi fine­ţea reglajului. De aci rezultă produse cu calitate variabi­lă, oscilantă — unele foarte bune şi chiar excepţionale, iar altele numai rebuturi.­­ Pentru remedierea acestei situaţii, pe plan general, este nevoie să facem apel la cer­cetarea ştiinţifică aplicativă, atît în institutele de specia­litate, cît şi în laboratoarele de uzină, pentru punerea la punct a unor procedee, a unor metode de control, a u­­nor sisteme de reglaj, care punînd ştiinţa în slujba pro­ducţiei să conducă la per­fecţionarea acesteia. Consider că pentru aceasta este nevoie să se introducă în institute ca şi în produc­ţie o serie de aparate şi de utilaje de înaltă tehnicitate, cu ajutorul cărora procesele tehnologice, metodele de pre­lucrare, elementele compo­nente ale producţiei să se situeze totdeauna la nivelul superior, eliminînd unele de­ficienţe sau slăbiciuni pe ca­re omul, ca persoană fizică în producţie, le poate tolera, mai ales cînd se află sub stă­­pinirea unor preocupări stră­ine problemei, conjuncturale. Desigur, toate acestea tre­buie să conducă, pe de o parte, la uşurarea muncii omului, la reducerea preţului de cost, pentru optimizarea produc­ţiei, dar şi la realizarea ce­lor mai înalţi parametri ai tehnicii industriale. Din acest punct de vede­re avem de parcurs un cîmp foarte larg de cercetări în problema „optimizării pro­ducţiei“, pornind de la ele­mentele cele mai simple pî­nă la procesele cele mai complexe, de la producţia simplă la ansamblurile de sisteme conjugate, în care intră sute şi mii de parame­tri. Aceasta implică însă or­ganizarea ştiinţifică a pro­ducţiei şi cere introducerea şi dezvoltarea, pe o scară corespunzătoare, a ştiinţei şi tehnicii actuale, a două ele­mente de fond: automatiza­rea şi calculatoarele electro­nice puse în slujba optimiză­rii. Realizarea unor astfel de acţiuni cere munca produc­tivă, coordonată, a unor co­lective complexe, alcătuite de oameni de ştiinţă, ingi­neri, tehnicieni, care într-un efort coordonat, privind an­samblul problemelor, folo­sind tot ceea ce ştiinţa şi tehnica ne poate pune azi la îndemînă, să stabilească so­luţiile cele mai corespunză­toare pentru nevoile noastre, pentru situaţia de prezent şi viitor a ţării noastre. In toate aceste acţiuni, un rol deosebit de important re­vine şi inginerului, care are un foarte larg cîmp de activita­te, nu numai în cercetarea ştiinţifică fundamentală şi a­­plicativă, ci şi în realizarea efectivă a producţiei, în foarte numeroase insti­tute de cercetări, activează un număr mare de ingineri ai căror valoros aport este continuat de masa mare a inginerilor care lucrează în laboratoarele de uzină, pe şantiere, în uzine, la reali­zarea producţiei, prilejuind totodată şi verificarea cerce­tării ştiinţifice. Tuturor inginerilor le re­vine îndatorirea de onoare de a îmbina cercetarea ştiin­ţifică cu aplicarea practică, făcînd din aceasta elemen­tul direct de organizare a producţiei moderne, pentru a ridica neîncetat nivelul ştiinţific şi tehnic al in­dustriei româneşti şi a reuşi ca în termen cît mai scurt să egalăm şi chiar să depăşim — cum am şi izbutit în unele sectoare — realizările în ma­terie din unele ţări cu o mai veche tradiţie ştiinţifică şi tehnică. Optimizarea producţiei C. DINCULESCU ■НННШНВНЮ Membru corespondent al Academiei , Rectorul Institutului politehnic „Gh. Gheorghiu-Dej“ din Bucureşti. ЯЯШШ Ing. ION POPESCU directorul schelei de extracţie Băbeni De doi ani, schela de extracţie Băbeni şi-a îndeplinit cu regularitate planul de producţie. S-ar putea spune că merge bine. Avînd în vedere însă noile cerinţe, în luna ianuarie a fost con­stituit un colectiv care se ocupă de organizarea ştiinţifică a pro­ducţiei. Colectivul a studiat cele mai importante aspecte din acti­vitatea schelei şi a propus spre rezolvare un număr de teme, referitoare la posibilitatea introducerii în exploatare a unui nou tip de pompe, recuperarea secundară a ţiţeiului din unele zăcăminte prin introducerea de abur în strat, sau metode pentru reducerea timpului neproductiv la intervenţii etc. Colectivul de propuneri, analizînd stadiul în care se află temele date spre cercetare,, a constatat că pentru rezolvarea unora dintre ele este necesar un timp îndelungat şi mijloace de investigaţie de care schela nu dispune. în consecinţă, colectivul s-a orientat spre alte teme realizabile cu mijloace existente la schelă şi care au un rol important în desfăşurarea procesului de producţie. Datorită faptului că la începutul anului 1966 se găseau cîteva sonde, oprite — majoritatea acestora fiind ieşite din funcţie ca urmare a inundărilor cu apă tehnică, precum şi da­torită avariei coloanelor de exploatare — s-a impus darea ca temă de cercetare analiza posibilităţilor de creştere a coeficien­tului de exploatare a sondelor. Colectivul însărcinat cu studierea acestei teme a analizat cauzele care duc la scoaterea din func­ţie a sondelor şi a propus o serie de măsuri atît pentru elimi­narea acestora, cît şi pentru punerea în funcţie a sondelor oprite. Pînă în prezent s-a reuşit repunerea în funcţie a unei sonde, iar la alte patru se lucrează după un grafic stabilit. Ţinînd seama de faptul că lucrările de repunere în pro­ducţie necesită timp îndelungat, pe de o parte, şi că sectorul res­pectiv s-a mărit cu încă o zonă, pe de altă parte, s-a impus ne­cesitatea înfiinţării unei brigăzi noi de intervenţii. Colectivul însărcinat cu studierea temei: „Metode de re­ducere a timpilor neproductivi la intervenţii“ a analizat compa­rativ situaţia existentă în ianuarie, luată ca lună de bază, şi lunile martie şi aprilie. Timpul neproductiv în luna ianuarie a fost de 15,9 la sută, ponderea de 9,7 la sută reprezentînd repara­ţii trolii, iar 4,2 la sută lipsă de echipă. Prin aplicarea unor mă­suri propuse şi aduse la îndeplinire în luna martie, s-a înre­gistrat un timp neproductiv de 3,7 la sută, din care 2,3 la sută reparaţii trolii, iar 0,8 la sută lipsă de echipă. în luna aprilie, timpul neproductiv reprezintă 2,8 la sută. La reducerea timpului neproductiv a contribuit completarea parcului de trolii, organi­zarea depanării acestora, dar și cointeresarea materială a mun­citorilor. Alegerea acestei teme a fost impusă şi de constatarea că muncitorii de la intervenţii din sectorul respectiv tind să trea­că la meseria de operatori extracţie, meserie mai uşoară, întru­­cît realizează cîştiguri apropiate de aceştia şi mult mai mici decît muncitorii de la intervenţie din alt sector. Colectivul a studiat cauzele care împiedicau stimularea acestor muncitori şi a constatat că lucrările de curăţire cu freza cu clapă nu se nor­mau, cu toate că reprezintă 40 la sută din lucrări. S-a propus ca aceste lucrări să fie executate în acord, după normele tehnice existente la introduceri şi extrageri de tubing. începînd cu luna martie 1966, aceste lucrări au fost normate, salariul mediu orar crescînd la muncitori cu 25 la sută în luna aprilie, faţă de luna ianuarie. Conducerea schelei a mai întreprins şi alte acţiuni, care conjugate vor duce în anii viitori la sporirea producţiei de ţiţei, în 1965, peste 150 muncitori au urmat cursurile de calificare şi ridicarea calificării. Anul acesta s-a continuat pregătirea ca­drelor prin deschiderea altor cursuri. Important este şi faptul că pentru prima dată a fost organizat un curs de specializare cu sondorii şefi, în legătură cu pregătirea continuă a cadrelor de ingineri, trebuie analizată cu toată seriozitatea problema pregătirii mul­tilaterale a inginerilor. Trustul de extracţie Piteşti a iniţiat o serie de cursuri pentru informarea inginerilor cu tot ce este nou în tehnica mondială, făcîndu-se seminarizări. Acesta este un lucru foarte util. Dar inginerii noştri nu trebuie să aibă nu­mai cunoştinţe tehnice. Ei sunt puşi să conducă secţii, sectoare, întreprinderi, să răspundă unor probleme foarte complexe. De­seori, se spune că acestea se învaţă din practică. Dar experienţa dovedeşte că nu e bine. Ar fi util, deci, ca în facultăţi, inginerii să ia cunoştinţă mai amănunţit cu problemele economice, cu cele de contabilitate, cu cele sociale. Mulţi ingineri tineri trec cu uşurinţă peste asemenea probleme, mărunte în aparenţă, dar care au repercusiuni asupra producţiei în general. Şi nu din rea voinţă, ci din necunoaştere,­­ fapt care întăreşte propunerea noastră, în anii viitori ne aşteaptă sarcini sporite. Forajul la mare adîncime spre care ne vom îndrepta eforturile impune o pre­gătire continuă, o urmărire atentă a producţiei, a cointeresării materiale a muncitorilor, a metodelor noi în exploatare, a pro­blemelor financiare — toate privite din perspectiva largă a cunoaşterii sarcinilor întreprinderii în viitor. Acestea ni se par a fi cîteva aspecte fundamentale ale complexului sistem de or­ganizare şi conducere ştiinţifică a producţiei. Omul — factor hotărîtor v naghi directorul Uzinei Mecanice Muscel întrucît problema organizării ştiinţifice a producţiei re­prezintă o arie largă de investigaţii şi studii, cunoaşterea modu­lui în care se desfăşoară acestea în diferite întreprinderi poate prezenta interes pentru orice inginer sau conducător de unitate. De aceea socotesc util să înfăţişez, succint, cîteva aspecte ale felului de abordare şi de rezolvare în Uzina Mecanică Muscel. La începutul anului au fost create colective de organizare ştiinţifică pe fiecare sector, în componenţa cărora au intrat cîte cinci salariaţi, din care trei sunt ingineri cu experienţă. Ele şi-au întocmit planuri tematice şi au realizat o serie de studii valoroase privind fluxul de fabricaţie, eliminarea întreruperilor, folosirea raţională a spaţiilor de producţie, estimarea sarcinilor într-o largă perspectivă de viitor etc. Din cele 11 studii de pînă acum, 4 au şi fost traduse în practică. Unul din studii se referă la creşterea capacităţii de produc­ţie la secţia sculărie. El preconizează planificarea şi urmărirea S.D.V.-urilor mai operativ. Astfel s-au reorganizat atelierele, s-a făcut o planificare pe decade, s-a analizat amănunţit utilizarea forţei de muncă şi a utilajelor reieşind că sporul capacităţii de producţie a S.D.V.-urilor poate creşte cu 15 la sută, cu dotarea existentă. Deoarece este de neconceput o organizare cu adevărat ştiin­ţifică a producţiei fără specialişti la locurile cheie, s-a făcut o redistribuire a cadrelor tehnice, dirijîndu-se 8 ingineri spre ser­viciile de concepţie şi 6 tehnicieni în grupa de mecanizare, într-o serie de organizaţii de partid din uzină, problemele organizării ştiinţifice au făcut obiectul unor ample dezbateri care au fost foarte utile. Omul cu nevoile sale nu trebuie des­prins din contextul acestor organizări. In definitiv, ceea ce lu­crăm este închinat omului, bunăstării şi fericirii sale. E doar de la sine înţeles, că toate instalaţiile noastre şi toate măsurile or­ganizatorice pe care le-am lua n-ar valora mare lucru fără oa­menii cu care lucrăm. Care sunt coordonatele pe care ne-am axat în această problemă ? Cursurile de sporire a cunoştinţelor profesionale sunt ur­mate de peste 150 de muncitori. în semestrul I s-au cheltuit 540.000 lei pentru probleme de tehnica securităţii şi protecţiei muncii (28.000 lei pentru ventilaţie, 77.000 lei pentru tehnica se­curităţii, 18.000 lei pentru materiale şi echipament etc.). Conducătorul unei întreprinderi nu trebuie numai să cea­ră muncitorilor realizarea sarcinilor de plan. Trebuie să le as­culte păsurile, să se îngrijească de educarea lor, interesîndu-se dacă se poartă cu distincţie în societate, să fie alături de ei pe terenul de sport sau la o manifestare artistică, alături de tinerii care învaţă să cunoască lumea, şi care trebuie să devină cetă­ţeni demni, în stare să impună respect şi admiraţie prin atitu­dinea, cunoştinţele şi comportamentul lor. Sunt numai cîteva aspecte ale activităţii de conducere ştiin­ţifică a unei întreprinderi. Evident o asemenea muncă cere pe lingă o bună pregătire în profesie, şi talent organizatoric, pe lingă tact şi interes pentru viaţa întregului colectiv şi a fiecărui salariat în parte, fermitate în urmărirea îndeplinirii sarcinilor. Dar mai ales cere din partea conducătorilor întreprinderii un larg orizont politic, filozofic, ştiinţific, social şi psihologic. Ştiin­ţa conducerii întreprinderii este, într-o măsură foarte însemnată, o rezultantă a acestora. ÎN NUMĂRUL VIITOR, RĂSPUNDE LA ANCHETA NOASTRĂ Acad. REMUS RADULEŢ Vicepreşedinte al Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice

Next