Argeş, 1967 (Anul 2, nr. 1-12)
1967-01-01 / nr. 1
ROMÂNI! ZIUA UNIRII Către naţiunea română Unirea este îndeplinită ! Naţionalitatea Română este întemeiată ! Acest fapt măreţ, dorit de generaţiunile trecute, aclamat de corpurile legiuitoare, chiemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de înalta Poartă, de puterile garante, şi s-a înscris în datinile naţiunilor. Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu ţara, a fost cu noi. El a întărit silinţele noastre prin înţelepciunea poporului şi a condus Naţiunea către un falnic viitor. In zilele de 5 şi 24 ianuarie aţi depus toată a voastră încredere în alesul naţiunii, aţi întrunit speranţele voastre intr-un singur domn. Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie. Vă iubiţi patria, veţi şti, dar, a o întări ! Să trăiască România !% Dat în Iaşi, la 11 decembrie 1861. Hai sa ci Cei cu Să-nvîrt • Pe pă m tă m i n i m i m h intu mână cu a română, 1 г a frăţiei 1 României mana ALEXANDRU IOAN CUZA O ARGEŞUL ЖL învăţătorul ţăran Costandin Tănasi In Adunarea ad-hoc din 9/21 octombrie 1857 a fost ales ca deputat din partea locuitorilor argeşeni şi învăţătorul ţăran Tănasi Costandin. Arătînd că „plugarii" amână cererea satisfacerii revendicărilor lor economice şi sociale pentru a nu periclita printr-o situaţie internă tulbure idealul Unirii, petiţia semnată de cei 16 deputaţi săteni între care şi Tănasi Costandin constituie un impresionant document al sprijinului total dat de ţărănime marelui act naţional. Publicăm mai jos fragmente din această petiţie (după voi. „Gîndirea social-politică despre Unire“, Ed. polit., Buc. 1966). „...Este de prisos a vă mai arăta noi cu de-amănuntul nemărginitul şi durerosul şir de sugrumătoare suferinţe în care ne-am chinuit şi ne chinuim încă noi ţăranii români plugari, fraţii cei mai adevăraţi ai dumneavoastră, căci inimile dumneavoastră, pline de simţiri omeneşti şi româneşti, credem că te cunoaşte ca şi noi şi că niciodată nu pot fi reci pentru cei ce ne-au dat vii dovezi că vor să fie fierbinţi. Acum însă, după ce fundamentalele dorinţe politice ale ţării şi actul dezvoltător al lor le-am votat cu dumneavoastră şi cu dumneavoastră toţi şi în urma răspunsului ce l-am dat cu dumneavoastră dimpreună la cele două note ale înaltei comisii internaţionale, ne simţim cu nestrămutare datori ca, potrivit cu mandatul ce îl avem de la alegătorii noştri şi spre împăcarea conştiinţei noastre, să aducem aminte în faţa sfîntului altar al patriei noastre acestea . Că în drepturile de autonomie ale ţării are parte fireşte şi rumânul ţăran plugar ca fiecare rumân ; Că cel de astăzi Regulament organic al ţării, care ne-a strivit şi ne striveşte de moarte şi care chiar tractatul de la Paris a hotărît să se schimbe, n-a fost făcut cu ştirea şi voinţa noastră a ţăranilor. Noi nu l-am primit, ci l-am alungat cu chiar primejdia vieţii noastre şi nu ne-am plecat capul în greul jug ce el ne-a impus decit numai după ce în multe părţi ale ţării am fost zeciuiţi de cortece (sic !) şi baionete . Că oricîte legiuiri s-au mai făcut de la înfiinţarea Regulamentului organic încoace s-au făcut tot făr’ de noi şi în paguba noastră ! Că cu adîncă durere vedem că, cu cit ţara se îmbunătăţeşte prin munca şi sudoarea noastră, cu atît soarta noastră a ţăranilor se face mai amară şi mai de nesuferit. Că astăzi nu numai nouă rumânilor, ci lumei întregi este cunoscut cit de rău e întocmită această ţară şi cît de apăsat este poporul ei ! Că noi am fost chemaţi în această onorabilă Adunare pentru ca şapte împăraţi, în virtutea autonomiei ţării, au găsit de cuviinţă ca să facă în ţară noi întocmiri, care, fiind aşezate pe dreptate, să fie în folosul tuturor rumânilor şi spre întărirea patrii. Că noi, rumânii ţărani plugari, am suferit şi suferim mai dureros de nedreptatea legilor şi aşezămintelor ce sunt astăzi în ţara noastră. Că dacă noi n-am deschis gura, spre a arăta omorîtoarea noastră împilare, care este totdeodată şi rana din năuntrul Ţării Române, pricina a fost că am împins în fundul inimilor noastre orice chin al clasei noastre, ca să nu avem înaintea ochilor noştri acum decit numai suferinţele ţării întregi. Că din această tăcere a noastră însă să nu voiască nimenea a înţelege că noi suntem mulţumiţi cu cea de astăzi stare a noastră din năuntru. Că noi mai nainte de toate cugetăm acum cu neclintită îngrijire, ca şi dumneavoastră toţi, la apărarea autonomiei patrii noastre a tuturor. Că pentru noi, rumânii ţărani, de am votat şi stăruim a nu intra acum în cercetarea trebilor din năuntrul ţării nu este nepătrundere de ceea ce facem, nici temere că vom pierde noi ţăranii vreun folos al nostru în Parte, ci este numai via simţire că nu cumva să se vateme autonomia ţării prin noi înşine . Că noi, românii ţărani, stăruim aici aşteptînd hotărîrea înaltului Congres de la Paris asupra celor patru dorinţe politice ale ţării, votate de toată această onorabilă Adunare la 9/21 octomvrie şi care ţin intr-însele viaţa viitoare a rumânilor ; Că noi, rumânii ţărani plugari, ca partea cea mai însemnată a unei ţări autonome, avem dreptul netăgăduit de a lua parte la viitoarele adunări care vor face Constituţia ţării şi legiuirile din năuntru ; Că noi, rumânii ţărani, prin urmare, ne păstrăm dreptul ca în Adunarea ce va face legile din năuntru ţării să dăm de faţă toate greutăţile la care legile acum în fiinţă ne-au împilat şi să arătăm îndreptările ce trebuie să se facă ca să fie fericire şi pace adevărată într-această ţară şi că, dacă locul nostru, al rumânilor ţărani plugari, ne-ar fi răpit din Adunările viitoare, noi, printr-acestea, protestăm dinainte şi facem cunoscut de astăzi că orice legi s-ar face făr’ de noi vor fi privite de ţară ca nedrepte şi împilătoare şi nu vor fi primite de noi decit impuse cu sila, ca şi Regulamentul Organic, în numele dreptăţii dar, cerem cu stăruinţă ca această mărturisire de credinţă a noastră să se treacă în procesul verbal al şedinţei de astăzi“. 7/ Luptătoorii ,rg pentru Unire în rîndul fruntaşilor munteni ai mişcării revoluţionare de la 1848 se numără şi Constantin D. Aricescu care îşi continuă activitatea progresistă şi în perioada Unirii Principatelor, fiind unul dintre cei mai înflăcăraţi unionişti ai Muscelului. El se afirmă printr-o bogată activitate de istoric şi literat. Ca istoric, deşi puţiin apreciat de contemporanii săi şi de cei din generaţia următoare, rămîne primul cercetător român al răscoalei de la 1821, condusă de către Tudor Vladimirescu. El este autorul „Istoriei revoluţiunii române de la 1821“. Tot el a adus o bogată contribuţie la prezentarea evenimentelor de la 1848 prin publicaţia „Corespondenţă secretă şi acte inedite ale capilor revoluţiunii române de la 1848“. Ca literat C. D. Aricescu a fost un scriitor combatant care prin scrierile sale a apărat ideile democratice ale timpului său și a abordat cu mijloacele modeste pe care le-a avut la îndemână, temele realiste reluate apoi de marii scriitori ce au urmat. C. D. Aricescu s-a născut la 18 martie 1823, la Cîmpulung Muscel. Provenea din rîndul burgheziei provinciale. Mama sa, Elena, era fiica lui Constantin Chiriaşu, mic negustor şi epistat al oraşului Cîmpulung, iar tatăl său Dumitru Aricescu, era descendent al unei familii de moşneni şi a ocupat multă vreme funcţia de grămătic la isprăvnicia fostului judeţ Olt. Capătă mai întîi învăţătură grecească după moda timpului, pe urmă îşi continuă studiile în limba română la învăţătorul Dumitru Jianu, un înflăcărat patriot şi partizan al revoluţiei de la 1848, îşi completează studiile la Colegiul Sfîntul Sava unde are ca profesor pe Petrache Poenaru şi pe Constantin Aristia. După terminarea studiilor este numit funcţionar la Bucureşti de unde vine în iunie 1848 să facă o intensă propagandă revoluţionară, în oraşul său natal. în anii, 1855— 1856 scrie „Istoria Câmpulungului“ în două volume, prima monografie scrisă în limba română privind trecutul unui oraş. Ca înflăcărat susţinător al Unirii Principatelor, Aricescu este numit în martie 1857 secretar al Comitetului Unionist din Cîmpulung, menit să pregătească în judeţul Muscel, sub conducerea Comitetului Central al Unirii, din Bucureşti, alegerile pentru Adunarea ad-hoc a Ţării Româneşti. în continuare este ales deputat al oraşului Cîmpulung şi ia parte la lucrările pentru desăvîrşirea Unirii Principatelor. în sprijinul acestui act, desfăşoară o vie activitate publicistică în ziarele şi revistele progresiste ale timpului. C. D. Aricescu Dintre poeziile sale cu temă unionistă e de menţionat „Hora Unirii“, publicată în Lira (1858) din care desprindem versurile : Bravi copii ai României, Alergaţi la foc; Şi cu toţi hora frăţiei Invîrtiţi cu foc. De asemenea mai scrie „Unirea“ publicată tot în Lira şi „24 Ianuarie 1859“ publicată în Românul anul III, 1859, nr. 13 pagina 60. Redăm mai jos cîteva versuri din „Unirea“ : O, tu, sîntă unire, simbol de propăşire, Prin care şi tot omul şi oricare popor Recapătă putere, Cină cere cu ardoare Al tău sînt ajutor. Salut a ta ivire, o stea mult aşteptată, Pe orizontul dacic de groşi nori copleşit! Unire, tu eşti farul pe mare tulburată Şi portul şi busola pentru naufragiat.... Trăiască, fraţi, Unirea! Unirea e puterea. Puterea e mărirea, mărirea, propăşirea. Unirea e viaţa, lumina şi averea . Unirea e libertatea, unirea e fericirea ! Tot pe această temă scrie şi piese de teatru afirmîndu-se totodată şi ca neobosit întemeietor al formaţiei teatrale provinciale. Astfel scrie piesele de teatru : „Trîmbiţa Unirii“, pusă în scenă cu diletanţi şi prezentată pentru prima dată în iunie 1857 la Cîmpulung Muscel şi „Sărbătoarea Naţională (24 ianuarie 1859)“, jucată la Piteşti. Dintre artiştiii amatori care au interpretat această piesă la îndemnul lui Aricescu sunt de menţionat : C. Ionescu, Gh. Hristescu, Elena Albescu, Gh. Tîmpescu, Ion Nanu şi alţii, toţi din Piteşti. Redăm mai jos o replică cu care corul încheie spectacolul : Fraţilor, pentru Unire Vre, patimi să uităm ; Şi-ntr-un gînd, într-o-nfrăţie, Mari şi mici toţi să strigăm : Să trăiască România, Mama noastră-a tuturor; Şi între români frăţia Să domnească-n viitor După Unire, Aricescu susţine în presă revendicările ţărănimii clăcaşe, insistînd să se pună în aplicare articolul 13 al Proclamaţiei de la Izlaz. Scrie arricole în sprijinul libertăţii presei şi al reformei legii electorale, pamflete politice versificate care sunt adevărate izvoare pentru cercetarea acestei perioade de transformări revoluţionare ce au avut loc în ţara noastră, memorii, şi editează diferite documente legate de istoria patriei. Partizan al revoluţiei de la 1848 Aricescu a fost şi un înflăcărat luptător pentru binele obştesc şi pentru Unirea Principatelor, pentru progresul social, material și cultural al poporului român. ION. M. DINU