Argeş, 1968 (Anul 3, nr. 1-12)

1968-01-01 / nr. 1

НжШТЕСД CENTRALA­­ SIB |­ REVISTĂ POLITICĂ, SOCIALĂ, CULTURALĂ PROLETARI DIN TOATE TARILE, UNITI-VA 1 ANUL I­I NUMĂRUL 1 (20) IANUARIE 1968 PITESTI 20 PAGINI 3 LEI -- . ~~ -ц r NOI TREPTE ! R­ecenta sesiune a Marii Adunări Na­ţionale a consacrat în literă de lege hotărîrile adoptate de Conferinţa Naţională a Partidului Comunist Român în vederea perfecţionării conduce­rii şi planificării economiei naţionale şi îmbunătăţirii organizării administrativ-te­­ritoriale a României întemeiat pe o bo­gată experienţă practică, noul sistem de măsuri asigură ridicarea întregii activi- t tăț­i economice pe o nouă treaptă — con­diţie principală pentru realizarea cu suc­ces a obiectivelor desăvîrşirii construcţiei socialiste. Este un adevăr confirmat cu prisosinţă l­ate însăşi dezvoltarea economică a ţării noastre că prosperitatea întregii societăţi, gradul de satisfacere a cerinţelor materia­le şi spirituale ale poporului, depind în mod nemijlocit de mărimea venitului na­ţional. Dar sporirea continuă a venitului naţional nu se poate asigura fără impor­tante eforturi materiale, din partea socie­tăţii, fără alocarea unei însemnate părţi din valoarea nou creată pentru lărgirea producţiei. Această înţeleaptă şi realistă politică a partidului reprezintă o îmbinare armonioasă a ţelurilor imediate cu cele de perspectivă ale societăţii, a intereselor ge­neraţiei noastre cu cele ale generaţiilor viitoare. Ce a însemnat şi ce înseamnă materia­lizarea acestei politici se poate ilustra prin cîteva aspecte din viaţa economică a regi­unii Argeş, în care au fost şi continuă să fie atrase în circuitul economic naţional importante resurse locale. Modernate obi­ective industriale — construite sau in curs de construire — asigură transformarea în bunuri materiale de valori superioare a calcarului, sării, lemnului, ţiţeiului şi ga­zelor, precum şi valorificarea potenţialului hidroenergetic al rîurilor interioare. Uzi­nele sodice Govora realizează dintr-o mie lei materie primă, produse cu o valoari de 3,8 mai mare, iar Uzina chimică Piteşti — de peste 4,3 ori. O valorificare şi mai înaltă se va obţine în cadrul combina­ttor petrochimic din Piteşti şi chimic din Rm. Vîlcea, unde produsele obţinute vor avea o valoare de 8 pînă la 10 ori mai mare de­cit materia primă utilizată. în ce priveşte creşterea continuă a productivităţii mun­cii şi a volumului beneficiilor, trebuie subliniat că la combinatul petrochimic Piteşti se va realiza anual o productivita­te de peste 700.000 lei pe salariat şi aproa­pe 900 milioane lei beneficii. însemnate progrese s-au înregistrat şi în industria lemnului, o ramură cu o mare pondere în regiune. Prin construirea celor două combinate, la Piteşti şi Rm. Vîlcea, s-a diversificat producţia, a cres­cut proporţia produselor finite şi strati­ficate, creîndu-se astfel condiţii pentru valorificarea superioară, aproape comple­tă, a lemnului. Un singur exemplu este edificator în această privinţă : prin in­troducerea unui sortiment variat de mo­bilă — mult solicitată pe piaţa internă şi la export — se obţine o valoare de 3,7 ori mai mare faţă de costul materiei prime. D­ezvoltarea continuă a sectorului in­dustrial a determinat creşterea pon­derii industriei în economia regiunii de la 50,1 la sută în 1960, la 64,7 la sut­ă în 1966 şi se estimează că în 1970 va ajunge la 76,9 la sută. Un salt s­oţitor va înregistra şi participarea regiunii la pro­ducţia globală industrială a ţării (de la 3,1 la sută în 1960, la 5,4 la sută în 1970), precum şi aportul ei la creşterea venitu­lui naţional (numai volumul beneficiilor vărsate la buget anu­l trecut a fost aproa­pe dublu faţă de cel din 1963). Esenţial este faptul că fabricile şi uzi­nele moderne puse în funcţiune au atras noi şi noi contingente de cadre : numai din 1960 pînă la sfâ­şitul anului trecut, numă­rul salariaţilor din industria regiunii a crescut cu 27.000, iar salariul med­i cu peste 30 la sută. In 1970, la o mie de lo­cuitori vor reveni 203 salariaţi, faţă de 163 ci­i erau în 1965. Toate acestea consti­tuie o dovadă că dezvoltarea impetuoasă a industriei socialiste se răsfrînge direct în inarm­. venitului naţional şi are efec­te pozitive mul­tilaterale asupra standar­dului de viaţă al oamenilor muncii. Dar ridicarea pe o treaptă calitativ su­perioară a întregii activităţi, sporirea efi­­ck'A . economice — care este sarcina no­tra c­entrată în etapa actuală — nu se de PETRE DUMINICĂ prim-secretar al Comitetului regional Argeş al P.C.R rezumă numai la valorificarea pe cale in­dustrială a resurselor naturale, ci presu­pune utilizarea efectivă a tuturor rezer­velor existente în economie, prin organi­zarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii şi prin rentabilizarea tuturor întreprinde­­rilor economice. Acţiunile iniţiate în a­­ceastă direcţie de conducerea partidului­­ în regiunea Argeş au mobilizat la munca de concepţie, la analizarea profundă a ac­tivităţii proprii şi la depistarea de noi rezerve economice, un însemnat număr de ingineri, economişti, tehnicieni şi munci­tori cu o înaltă calificare. Ei au efectuat 1.063 studii şi analize şi au stabilit măsu­rile pentru valorificarea rezervelor exis­tente, care s-au concretizat pînă în pre­zent în obţinerea peste prevederile pla­nului a unei producţii globale industriale de peste 1,5 miliarde lei, în creşterea pro­ductivităţii muncii cu aproape 6 la sută şi în realizarea a 480 milioane lei benefi­cii suplimentare. Pe baza acestor studii, au fost stabilite căile pe care se vor ren­tabiliza, pînă în anul 1970, toate între­prinderile şi produsele din regiunea noas­tră. Fără îndoială că acţiunea de organi­zare ştiinţifică a producţiei şi a muncii li­chide nu numai continuată ci şi dezvol­­tată în toate domeniile d­e activitate. έntre măsurile cu privire la perfec­ţionarea conducerii şi planificării economiei naţionale şi cele ce pri­vesc îmbunătăţirea organizării ad­­­ministrativ-teritoriale şi sistematizarea lo­calităţilor rurale, există o strînsă inter­dependenţă. Dacă primul ansamblu de măsuri este menit să accelereze progre­sul economiei naţionale, cel de al doilea va asigura cadrul necesar aplicării în con­diţii optime a perfecţionării conducerii e­­conomice. Inlăturînd vechea organizare — adoptată cu aproape 20 de ani în urmă, în condiţii economice şi sociale cu totul alte­le — care nu mai corespundea cerinţe­lor actuale ale dezvoltării societăţii româ­neşti, noua structură organizatorică a te­ritoriului pune accentul pe ridicarea ro­lului şi sporirea atribuţiunilor oraşelor şi comunelor unde cetăţenii îşi desfăşoară practic întreaga lor activitate, şi pe dez­voltarea multilaterală a acestora, pentru a deveni formaţiuni administrative puterni­ce, capabile să asigure valorificarea supe­rioară a tuturor resurselor materiale şi umane. Se va asigura, în acelaşi timp, o creştere a eficienţei şi operativităţii în a­­plicarea hotărîrilor de partid şi de st­­t, prin apropierea conducerii centrale de­­­­­nităţile de bază, simplificarea muncii ;■ ministrative, înlăturarea paralelismelor / suprapunerilor. Crearea comunelor cu un mare număr de locuitori, dezvoltarea lor după o con­cepţie unitară de sistematizare, cu caracter de perspectivă, promovarea largă a con­ducerii colective, vor asigura mai buna organizare a economiei locale şi partici­parea în mai mare măsură a populaţiei din mediul sătesc la soluţionarea în condi­ţii optime, pe plan local, a treburilor de stat şi obşteşti. Consecinţă firească a actualului nivel de dezvoltare social-economică a ţării, no­ua împărţire administrativ-teritorială îm­bină în chip organic experienţa mond­ală în acest domeniu cu tradiţiile administra­tive milenare ale poporului român. Exis­tente încă înainte de întemeierea statelor feudale româneşti, judeţele constituie una din cele mai vechi forme de administraţie din Europa, ele fiind o permanenţă a istoriei noastre şi o dovadă impresio­­nantă a trăiniciei civilizaţiei şi culturii neamului românesc. Sistemul complex de măsuri legiferat la sfîrşitul anului trecut de Marea Adu­nare Naţională — pe baza hotărîrilor a­­doptate de Conferinţa Naţională a Parti­dului Comunist Român — va determina accelerarea progresului material şi spiri­tual al societăţii noastre, propăşirea Ro­mâniei socialiste şi a naţiunii române. Ele reprezintă noi trepte pe care Ie urcă po­porul român, în drumul lui neşovăitor spre culmile civilizaţiei şi culturii. WW. „Eu îmi apăr sărăcia, şi nevoile, şi neamul. Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, rîul, ramul. Mi-e prieten numai mie...“ (EMINESCU) 550 de ani de la moartea lui MIRCEA CEL BATRÂN La 31 ianuarie 1418 a închis pentru totdeau­na ochii domnitorul Ţarii Româneşti, findul părinte al­ neamului său, viteazul între viteji, vrednicul gospodar, strălucitul diplomat şi ar­histrateg, Mi­rcea cri­mă.r.n. Jaţa întregului po­por, cântările solemne şi grave ale ierarhilor bisericeşti care slujeau lingă trupul Lui, gindul plin de respect al stăpînitorilor de noroade — principi, regi şi împăraţi — cu care ţara avu­sese de lucru sub domnia sa, îl însoţeau pe dru­mul către mînăstirea Cozia. Se încheia una dintre cele mai strălucite domnii din istoria atît de zbuciumată a românilor, o eră de pace, de con­strucţie organizată şi consecventă în serviciul întăririi necontenite a ţării şi neamului ei. După un întreg şir de lupte purtate în condiţii grele, cu o abnegaţie proprie oamenilor acestui pămînt, Ţara Românească izbutise, împotriva tu­turor pretenţiilor de dominaţie ale străinilor, să-şi făurească independenţa. Această ţară pe care o moştenise Mircea de la „Sânt îaposatul frate al domniei mele, Dan Voievod" era însă neîncetat ameninţată din afară, întărirea frun­tariilor ei a fost realizată prin mobilizarea tu­turor resurselor de putere ale neamului româ­nesc, prin lupte crâncene, de o amploare ieşită din comun. Victoriile obţinute cu sabia pe cîmpul de luptă în atîtea b­­ălii îşi aveau izvorul , con­diţiile de echilibru şi prosperitate realizate în viaţa internă a statului. In lunga sa domnie de 32 de ani, Mircea a întreprins o remarcabilă o­­peră de organizare a vieţii administrative, eco­nomice, religioase şi militare. înflorirea ţarii i-a permis să aibă relaţii diplomatice sau poli­tice în condiţii de respect mutual la toţi mo­narhii vecini — cu Vladislav Iagello, regele Potoniei, cu Sigismund, regele Ungariei, cu ţarii Serbiei şi Bulgariei, cu principele Lituaniei, cu marii principi creştini din apusul Europei. Sub conducerea lui, Ţara Românească a stat stavilă sigură, necurmată, uriaşă prin voinţa de a în­vinge şi prin tăria victorilor împotriva tuturor asalturilor năvălitorilor care vizau supunerea întregului continent. O parte însemnată a des­tinelor istorice europene a fost scrisă de români, sub conducerea lui Mircea. Măreţia lui e măreţia poporului ăla­­re s-a ivit şi ale cărui puteri creatoare le-a sintetizat în uriaşa lui personali­­tate. Izmenim numele Lui în mijlocul iernii şi gindul se întoarce la zilele geroase, pline de troiene, în care convoiul cu trupul domnitorului se mişca încet către mînăstirea Cozia. Vuia Ol­tul şi pe deasupra codrilor se zbateau vânturile îngheţate. Curtenii, oştenii, dar mai ales po­­porenii înghesuiţi pe laturile drumului se je­­luiau şi-i cîntau slujbe de îngropăciune laolaltă cu riurile, câmpiile şi pădurile. Sarcofagul de piatră de sub lespezile lăsatului mînăstiresc l-a primit pentru totdeauna. Chipul de pe peretel ctitorilor a rămas să vorbească viitorimii gloria conducătorului de ţară, de adinea şi ne­­sfîrşita bunătate a bătrânului înţelept. Domnul stă şi astăzi acolo, luminat de f­cările tremurătoare ale luminărilor din sfeşni îmbrăcat cu haine scumpe, strînse pe trup, stofă roşie cu flori albastre. Pe cap el г maiestuos o mîndră coroană cu cinci vîrfi­­ste­ate, împodobită cu pietre scumpe. La fiul său Mihail, cel ce i-a urmat în scai ţine împreună cu părintele miniatura Iri , o icoană a măreţiei şi a gloriei, a m ■ demnităţii noastre, a tuturor. Şi mai e ,­a omeniei nesfîrşite a neamului române. La Cozia în iarna aceasta, troienele care acoperă zidurile mînăstirii şi ru­baştri de prin prejur strălucesc parcă term­e ca în alţi ani. Paşi înfioraţi ra­n­dalele de piattră lustruite de trecerea eu. Se aud de peste malul abrupt apele năvăli Oltului, iar de peste veac, ecoul­­drico­­şatelor bătălii. S-au împlinit 55Э de ani de la moartea voievodului. Răsună în inimi cuvin­tele lui : „...Io Mircea, mare voievod şi Domn, cu mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu stăpîn­'nd şi domn­'nd toată ţa­ra Ungrovlahiei şi părţile de peste munţi, însă şi spre părţile­ tătărăşti, şi Amlaşului şi Făgăraşu­lui herţeg, şi Banatului de Severin domn, şi de amîndouă părţile de peste Dunăre, pînă la Marea cea mare... stăpînitor". Se face deodată o linişte de început de lume... Chipul lui Mircea se desprinde din­ zid şi ne cu­treieră fiinţa. MIHAIL STEfINESCU

Next