Argeş, 1970 (Anul 5, nr. 1-12)
1970-01-01 / nr. 1
LUI MIHAI EMINESCU, ÎNCHINARE PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, Mlfl-VA * ianuarie 1970 Nr. 1 (44) LEI 3 ȚARA LUMINATĂ DE SINE... Reredescoperirea postumelor eminesciene nu a stimulat, din păcate, trudnica și fericita considerare a literaturii politice a Luceafărului — Eminescu. Ne-агд fi întîlnit cu cele mai ardente dintre întrebările poetului, i-am fi urmărit strălucitele, pasionatele dispute în care s-a angajat cu o realitate fără seamăn, am fi plasat textele tipărite în „Timpul“ alături de capodoperele sale poetice, alături de proza de tip artist a etern Necunoscutului Eminescu. S-a insinuat ideea că Eminescu nu ar fi dăruit ziaristicii decît un stil desăvîrşit. Nu a înţeles pe deplin mecanismele bătăliilor politice în care a „combătut“, superb, dar — lucru mărturisit de către chiar ziarul cu care polemiza acid, „Românul“ lui C. A. Rosetti — condeiul lui era temut, afirmaţiile sale, amintind stăruitor tonul viscolitor al „Scrisorii a treia“ avînd totdeauna o „acoperire“, susţinută prin demonstraţii de o minuţie tehnică adesea incredibilă. Nu pot omagia mai cald zilele pe care le trăim decît împrumutând din literatura politică a lui Mihai Eminescu cîteva file prezentate într-o montură aproape întîmplătoare. re. „Iubim ţara şi najia noastră astfel cum n-o iubeşte nimeni, cum nimeni n-are putere de-a o iubi“. (Timpul, 22 februarie 1879) „La Putna un călugăr bătrîn mi-a arătat locul inlăuntrul bisericii, în care stetea odată aninat portretul original al lui Ştefan-Vodă. După original el a fost mic de stat dar cu umere largi, cu faţa mare şi lungăreaţă, cu fruntea lată şi ochii mari plecaţi în jos. Smad şi îngălbenit la faţa, pârul capului lung şi negru atae acoperea umerii şi cădea pe spate. Căutătura era tristă şi adîncâ ca şi cînd ar fi fost cuprins de o stranie gîndire... Coroana Iui avea deasupra, în mijloc, crucea toată de aur, împodobită cu cinci pietre nestemate. Sub crucea coroanei urmau Duhul sfînt, apoi Dumnezeu tatăl, cu dreapta binecuvîntînd, cu stînga fiind globul pămlntului, pe cercul de margine al coroanei un rînd de pietre scumpe de jur împrejur. îmbrăcat era Vodă într-un straiu mohorît cu guler de aur, iar pe gît îi atîrna un engolpion din pietre și mărgăritare. Gmpul portretului era albastru, în dreapta și în stînga chipului perdele roșii. Am întrebat ce s-a făcut cu originalul ? Călugărul a răspuns ce însuși auzise. într-una din zilele anului 1777, la miezul nopții, Buga, clopotul cel mare a început să sune de sine, întîi încet, apoi tot mai tare şi mai tare. Călugării treziți din somn se uitară în ograda mlnăstirii. In fioroasa tăcere, în sunetul clopotului, ce creştea treptat, biserica se lumina de sine înăuntru de o lumină stranie şi nemaivăzută. Călugării coborîră într-un şir treptele chiliilor, unul deschise uşa bisericii... în acea clipă clopotul tăcu, şi în biserică era întuneric des. Candelele de pe mormîntul lui Vodă se stinseră de sine, deşi avusese untdelemn îndestul. A doua zi portretul Voievodului Moldovei era atît de mohorît şi de stins, încît pentru păstrarea memoriei lui un călugăr, ce nu ştia zugrăvi, a făcut copia ce există astăzi. Aprinde-se-vor candelele pe mormlnt? Lumina-se-va vechiul portret ?“ (Curierul din Iaşi, 30 .eptembrie 1877) „Murind în Italia, (Bălcescu) sărac şi părăsit, rămăşiţele lui dorm în pâmîntul din care a pornit începătura neamului nostru, cenuşa sa n-a sfinţit pămîntul patriei ci a pe veci amestecată cu aceea a sărăcimii din Palermo“. (Timpul, 24 noiembrie 1877). „Cinci sute de ani din viața noastră a fost o luptă necurmată ; cu toate acestea, astăzi, după ce Eeuropa ne-a dat douăzeci, numai douăzeci de ani de pace, în ciuda zguduirilor bolnăvicioase prin care am trecut chiar și în această vreme, astăzi ieşim la iveală ca un popor întinerit şi plin de putere proaspătă. Nu cerem de la lume decit pria dezvoltării pacinice, nu voim decit să putem fi un strat de cultură în această parte înăsprită a Europei, nu stăruim decit ca popoarele (...) să se încredinţeze că interesele noastre sunt identice cu ale civilizaţiunii şi că suntem un popor vrednic de misiunea ce ni se cuvine. Dovadă ne este trecutul, pe care l-am putut purta fără de a fi pierdut ceva din individualitatea şi trăinicia noastră“. ((Timpul, 11 aprilie 1878) ..... . „A dovedi că suntem destul de drepţi, şi destul de cumpătaţi, ca să finem în echilibru şi în bună pace elementele cele mai diverse, este o artă, este adevărata politică, pe Ungă care politica forţei brute e o jucarie“. (Timpul, 19 august 1878) Ne-am imaginat de multe ori făptura poetului aplecată asupra „telegramelor Havas“, am recompus din puţine detalii redacţia ziarului „Timpul“, zilele de arşiţi ori de viscole şi am identificat în silueta poetului selenic statuia demnă a unui soldat veghetor. Aşa îl ştim şi azi, de dincolo de ceţurile Stixului urmărind chipul „luminat de sine“ al ţării lui scumpe, România, pe Mihai Eminescu, voievod al bucoavnelor, al alexandrinului diamantin, dar şi al iambului pedepsitor. Gheorghe TOMOZII EMINESCU - UN AFORISM INEDIT ! Semnează: Matei Călinescu, AL Paleologu, L. Dimov, M. Găiseanu, Nichita Stănescu, Dan Cristea, C Ciopraga, L N. Voiculescu, Dana Dumitriu, Virgil Teodorescu, Adrian Făunescu, Emil Brumann, Flora Mihăescu, Grigore Arbore, Ion Caraion, Valeriu Cristea, Ion Băieşu, O. Ţepeneag, Ion Hobana, C. Teaşcă, Radu Cosaşu, N. Carandino Un autograf Mircea Eliade Materialul documentar EMINESCU , prof. univ. dr. Augustin Z. N. Pop,ectorul Institutului pedagogic din Pitesti Inedite Veronica Miele: trei scrisori, doua poezii Desene: Radu Boureanu Biblioteca Argeş Otilia Nicolescu Teatrul de hîrtie Paul Cornel Chitic /