Argeş, 1971 (Anul 6, nr. 1-12)

1971-01-01 / nr. 1

cuprinsul Scriitorii și anul cincizeci — editorial ... 1 Eugen Jebeleanu — premiul Etna­ Taormina 1970 — de Gheorghe Tomozei .... 4 Creionări : Grădina vecinului — de Miron Nicolescu............................................................... 2 POEZIE Matematica poetică — de Nichita Stănescu 1 Trei acuarele de iarnă — de Nina Cassian 3 Panorama somnului nuferilor ; Panorama cal­varului ; Panorama tăcerii; Panorama dansului căderii — de Ion Bănuţă ... 3 Zădărnicie ; Aşteptare — de Leonid Dimov 3 Scoarţă oltenească; Note de fagot — de Mihai Moşandrei .......................................................... 3 Rugă ; Nașterea ochilor ; Mereu octombrie ; Singurătate în doi — de Dan Rotaru . . 8 Ca o columnă a cerului; Anti-elegia XI ; Por­tret; Casă singuratecă; Bleu de chirie — de Radu Boureanu........................................... 20 Cuvîntul : Dormea privind — de Constanța Buzea ..........................................................• 20 Calea , înnebunit de gol — de Ileana Mălăn­cioiu.......................................................................... 20 Transilvană — de Ovidiu Genaru..................... 19 Orgoliu — de Horia Robeanu................................ 19 Poem — de Constantin Abăluţă........................... 19 Contemplare — de Florica Maria Badea . . . 19 Poeţi din trei cenacluri : Claudia Duminică, Vasile Iordache, Călin Vlasie, Gabriel Ră­­dulescu, Ion Tom­a Ionescu, Dorel Cristea, Florica Mumuianu, Emilian Luncaşu, Luca Vasile, Nicu Lucian........................................... 13 în ţara mea de aur ; Pădurea mea cu şoapte ; Geologie ; Toamna cu zei — de Vasile Zamfir..................................................................... 16 CRITICĂ, ESEU, ISTORIE LITERARĂ * Amatorul de lumini — de Perpessicius 1 * Omagii eminesciene (bibliografie) — de Gheorghe Catană............................................ 14 * Nichita Stănescu — cosmogonie; Regatul re­velațiilor nocturne — de Dan Cristea 5 * Geo Dumitrescu — obsedanta _ problemă a nopţilor — de Constantin Stănescu ... 8 * Ion Alexandru — cele trei ipostaze funda­mentale — de M. Niţescu....................................... 8 * Ieşirea din iarnă — de Ion Pop ..... 13 * „iluminările“ lui Labiş — de N. Manolescu 20 CONDIŢIA POETULUI In pădurea de semne — de Virgil Teodorescu 6 Iubeşte şi fă ce vrei — de Ana Blandiana 6 Dubla existenţă — de Adi Cusin................................ 6 Un anumit donquijotism — de Mihai Ursachi 6 Monștri sacri sau valori autentice ? — de Ni­colae Dragoș ............................................................. 7 Rolul poeziei în societate — de Alexandru Andrițoiu....................................................................... 7 BIBLIOTECA „ARGEŞ“ Mona Lisa — de Elisabeta Niţă-Novac . . . 9—12 ARGEŞUL A PIERDUT TREI AEZI * Figurine : Sanda Movilă, Vladimir Streinu, Tudor Muşatescu — de E. Lovinescu 18 Fantezie şi delicateţe — de Luiza Petre . . 18 INEDIT : Descrescendo — de Sanda Movilă 18 Note la poezia galantă — de Laurențiu Ulici 18 Scrisoare tîrzie — de Vlad Mușatescu . . . 18—19 Poetul Vladimir Streinu — de G. Muntean 19 TEATRU DE HÎRTIE Adolescentul adormit — de Grigore Hagiu . 16—17 SOCIOLOGIA MILITANS­ă­oare către patru miliarde de oameni (2) ' - de Jean Fourastic.......................................... 14 A ANCHETA „ARGEȘ Descoperirea poeziei — de Dan Rotaru și Șerban Miroiu . ................................................ 2—3 Cu Aurel Rău despre misterul poeziei — de Petru Poantă................................................ 4 CRONICI, ÎNSEMNĂRI, EVOCĂRI TRIBUNA „ARGEȘ“ — de Ion Cruceană, Du­mitru Anghel..................................................... 2 Jurnalul revistelor — de I. Negoițescu ... 4 SUBIECTE : Pentru o mai dreaptă cumpănire 5 A.B.C. — de Matei Călinescu ................................ 15 PENTRU şi CONTRA : Snobism -r­ de Ale­xandru George ................................................ 4 Studenţilor facultăţilor de filologie din cadrul Insti­tutului pedagogic Piteşti, elevilor din clasa a XII-a a liceelor de cultură generală, precum şi absolvenților care se pregătesc pentru examenele de bacalaureat, le recomandăm ca material didactic facultativ textele din acest număr însemnate cu *). Revistă de cultură Editată de Comitetul Judeţean pentru Cultură şi Artă Argeş REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA : PITEŞTI, bulevardul Republicii, nr. 64 , telefon : 1 42 28 Colaboratorii sunt rugaţi să trimită lucrările dacti­lografiate. Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază. Tiparul : întreprinderea poligrafică „Argeș“, strada N. Bălcescu nr. 93 Pitești , comanda nr. 23.035 A­R­G­E­S ! T­ribuna Streinu Argeşul îşi pierde ae­­zii... Cu o lună înainte, poate chiar două, Vladi­mir Streinu a căutat pe ceruri, undeva în con­stelaţia Orion sau Cloş­ca cu pui şi a văzut că „pesemne... un tilc stă să se-nsemne“. (v. Tri­buna, nr. 44, din 29. X. 1970). Şi tîlcul a venit neanunţat şi definitoriu. Născut în cîmpia din sudul judeţului Ar­geş, în Teiu, la 23 mai 1902, el este sta­tornic legat de aceste meleaguri şi mai ales de multisecularul Piteşti unde şi-a făcut studiile liceale şi unde, între 1933 — 1939 a fost pro­fesor de limba română la liceul „N. Bălcescu“, pe băncile căruia a înce­put să scrie versuri, înalt, frumos cu o pri­vire mereu senină şi proiectată undeva de­parte, cu părul negru ca pana corbului, cu mers uşor şi precis, pro­fesorul Nicolae Iordache, (acesta este numele lui în actele stării civile) aducea în timpul lecţi­ilor încredere în elevi, reculegere la cei nesta­tornici şi îmbărbătare celor slabi. înainte de Piteşti, Vladimir Stre­inu a instruit şi educat pe fiii ţăranilor din pe­rimetrul geografic al cîmpiilor Burdea, Sa­­bar şi Vlăsiei, adunaţi după primul război mon­dial la gimnaziul şi apoi la liceul special din pa­triarhalul oraş Găeşti. Este perioada fructuoa­să a anilor 1926 — 1932, în vremelnica reşedinţă a judeţului Vlaşca, pro­fesorul şi-a zidit, în a­­propierea gării, o casă modestă şi simplă între zidurile căreia, alături de nedezminţitul său prieten de toată viaţa, Şerban Cioculescu, întîr­­ziau pînă în­­zori. A­­poi, împreună, au por­nit spre Paris şi du­pă aproape doi ani se reîntorc la catedre, fie­care încărcat cu un plus de cunoştinţe prac­tice şi teoretice. Afirmîndu-se ca un vi­guros poet , modernist, el îşi alege un pseudo­nim cu rezonanţă adine naţională, împrumutînd numele satului eroului naţional Tudor Vladi­­mirescu la care adaugă, dintr-un conştient capri­ciu de artizan al cuvîn­­tului, adjectivul substan­tival „Streinu“. Imbinînd activitatea de­­ poet cu cea de cri­tic şi de istoric literar, Vladimir Streinu, poate şi dintr-o autoanaliză es­tetică împinsă pînă la perfecţiune, nu şi-a adu­nat în volum opera poe­tică. Lucrări antologice, de certă valoare artistică şi de laborioase şi concen­trate substanţe enigma­tice, după cum le carac­terizează Eugen Lovi­nescu, nu pot văduvi literatura română de prezenţa lor şi nu pot rămîne în periodicele timpului şi nici în epui­zatele antologii. Recitindu-le, suntem­ tulburaţi de dramatis­mul conflictelor de viaţă campestră ce se degajă din conţinutul lor, la „uriaşa vînătoare“, ex­presia aparţine lui G. Călinescu, din „Moment cinegetic“, acţiune pe care parcă o vezi cum se desfăşoară în toată amploarea „pe dîmburi şi muscele“, pe toată zona argeşeană, antrenînd în iureşul ei „Totala-ngăl­­benire ce va să se arate,/ Adusă-n blăni de­ şuie sălbăticiuni roşcate“. Vizionar al timpurilor noi, „Zidire nouă încă mai adost“ (v. Destin, Kalende, an I, nr. 5, martie 1929, pag. 130), poetul se defineşte ca un tribun urcat intr-un turn, peste întunecime, de unde „pe-o muche de gînd“, previziune a zbo­rurilor cosmice de azi, vrea s-ajungă in „eterne constelaţii“ şi de-acolo, cu putere prometeică, să-ntindă, „o altă schelă între spaţii“. Ion CRUCEANA Piteşti O amintire... L-am cunoscut pe Vla­dimir Streinu cu câteva luni înainte de moarte, în ziua de 6 martie 1970, cînd în urma unei înţe­legeri telefonice, cu e­­moţie, i-a im păşit pragul biroului său directorial din Strada Dianei, la sediul Editurii Univers. Din primul moment, am intuit în omul la care venisem o bunătate fără margini. Emoţia s-a to­pit şi vreme de o jumă­tate de ceas, am purtat cu marele critic un intim dialog, pe care n-am să-l uit niicicînd. Mărtu­­risindu-i scopul vizitei mele — realizarea unui interviu pentru ziarul local — mi-a spus cu blîn­deţe : „Cred că e bi­ne să amînăm acest lu­­ru pentru mai tîrziu. Un interviu cere mult timp şi eu, cum ai şi obser­vat, îmi împart vremea între treburile redacţio­nale, cursurile universi­tare, şedinţe la Comite­tul de cultură şi artă. Nu e bine să vii la Bucureşti după 15 mai?“. M-a întrebat apoi des­pre rubedeniile de la Teiu, de la Negraşi, des­pre ocupaţiile mele ex­­traşco­lare şi , în­­final mi-a spus : „Transmite tuturor celor c­are mă cunosc sincere salutări, pînă voi reveni la Piteşti — unde am auzit că va avea l­oc în anul urmă­tor o întâlnire a fiilor Argeşului ; mă simt a­­proipi­at lor şi acestor locuri unde am fost eu şi tine, dascăl, în tine­reţea mea“. L-am rugat să-mi dea un autograf pe cartea „Calistrat Ho­gaş“ (monografie), pe ca­re cu aceeaşi amabilitate a notat: „Lui D. An­gliei, mai mult decit colegiali şi confriateri, argeşeneşte“. Treburi profesionale m-au împiedicat să merg la Bucureşti pentru a re­aliza interviul cu V. Streinu. Ultima oară, l-am revăzut pe micul ecran, în emisiunea lite­rară din seara de 9 oc­tombrie a.c. Peste două săptămîni a murit Vladimir Stre­inu ! Ochii lui mari, întune­caţi şi blînzi, s-au în­chis pe veci. A tăcut şi cântecul minunat. Dar tăcerea ia uneori aspec­tul unei legende. Prof. Dumitru ANGHEL Costeşti doi creionări Grădina vecinului Miron NICOLESCU O zicală din bătrîni, veche de cînd e lumea şi de cînd sînt grădini pe lume, ne interzice să ne uităm în grădina ve­cinului. Pentru motive de ordin igienic. Ignorarea a ceea ce se petrece în jurul tău îţi dă o anumită stabilitate psihică, un curaj mărit de-a duce şi a continua o viaţă mediocră. Dispar complexele, ceea ce este un lucru excelent, dar dispare şi spiritul de competivitate, ceea ce consti­tuie o moarte prematură. Omul care refuză să se uite în grădina vecinului este omul care, în general, re­fuză să ia contact cu realitatea din jurul său, care se izolează voluntar de socie­tate. Refuzul de­ a te uita în grădina vecinu­­rului nu este numai un act antisocial, el este şi un act antiştiinţific. Cum pot de­fini un obiect, un fenomen, sau o situaţie, altfel decît în comparaţie cu alte obiecte, cu alte fenomene, cu alte situaţii, — ceea ce îţi impune să priveşti nu la una, ci la toate grădinile vecine posibile? în al doilea rînd, cum pot să-mi dau seama de progresul realizat în munca mea, oricare ar fi natura acestei munci, fără a mă uita peste umăr, peste garduri şi cîteodată­ chiar peste ziduri? Cum pot să ştiu dacă florile rezultate din efortul meu îmbogăţesc în mod real lumea, dacă nu le compar cu flori cul­tivate în alte grădini? In sfîrşit, un trandafir cultivat în gră­dina vecinului meu, poate să-mi dea ideea de-a cultiva şi de-a îngriji mai bine acelaşi trandafir în grădina mea. Dar s-ar putea — și aceasta se întîmplă de multe ori — ca acest lucru să-mi dea ideea de a produce o specie nouă de tran­dafir. Spiritul de competivitate, generat de curiozitatea mea firească de­ a privi în alte grădini, mă tramsformă astfel din­tr-un lucrător rutinier într-un creator. Aşa­dar, priviţi cu atenţie în toate gră­dinile vecinilor! Şi a celor mai de-aproa­­pe şi a celor mai de departe. Pentru că astăzi am devenit toţi ve­cini. Dar — atenţiune la instinctele pri­mare şi la complexe! ancheta „argeş“ Descoperirea poeziei E ora 7 seara, în sala în­­căpătoar­e se află 30 de elevi­ Lumina se stinge şi dintr-un ungher se aude o vocce care şopteşte cuvinte triste, acom­paniată discret la pian. Ele­­vele se ridică tăcute în pi­cioare şi ascultă. O singură lumină mică, a magnetofonu­lui în funcţiune. Recitarea s-a terminat: a citit din versurile lui Nicolae Labiş eleva Luminiţa Jugă­­naru. A acompaniat la pian eleva Simona Moisescu- Im­primarea a fo­st făcută dina­inte , momentele solemne cer pregătire şi cuget recules. A­­cum, cele 30 de fete se aşea­ză. Şedinţa cenaclului „Nico­lae Labiş“ al Liceului nr. 2 din Piteşti (şedinţă obişnuită, toate încep la fel, numai ver­surile poetului sunt altele) poate să înceapă. Loialitate — Cum s-a născut ideea ne­cesităţii acestui cenaclu ? Răspunde tovarăşa profe­soară Livia Popa, directoarea adjunctă a liceului : — Ca profesoară de limba română îndrumam elevele spre elaborarea unor teme cu caracter liber: compuneri cu subiect la alegere, alcătuirea de texte pentru programe ar­­tistice. Adesea, descopeream la unele dintre fete evidente înclinaţii literare. Aşa s-a conturat ideea formării unui cerc literar Treptat, preten­ţiile au crescut s­­cenaclul — cu o activi­ta­te mai largă şi organizată atent — s­u­nt lo­­cul cercului. — Şi numele ? — Am fost, la facultate, colegă cu poetul Nicolae La­biş. Cum promoţia anterioară, la terminarea studiilor, a pri­mit numele „Camil Petrescu“, noi am dorit, cum era şi fi­resc, să luăm numele colegului dispărut. Nu ni s-a aprobat. Motiv pentru care am renun­ţat şi la banchetul tradiţional. Dar denumirea cenaclului nu am ales-o eu, ci elevele. Sunt dornice să afle cum a fost Labiş, care-i erau prietenii, dacă era socotit, intr-adevăr „imaire“. Intenţionez ca — în afara deschiderii festive pe care o cunoaşteţi — să intro, duc, la sfîrşitul şedinţelor, o „evocare Labiş“, avînd la dispoziţie unele pagini comad­erate poetului care au apărut în reviste. Mă gîndeam ca, folosind banda de magneto­fon, să dăm cuvîntul autori­lor acestor­­rememorări. — Care a fost satisfacţia cea mai mare pe care v.a a­­dus-o activitatea cenaclului ? — Bucurii au fost multe. Dar aş vorbi des­pre reuşita unei acţiuni organizate în ca­drul cercului pedagogic al profesorilor de limba română din liceele municipiului. Fi­­ind anunţate că vom avea, la o şedinţă de lucru obişnuită a cenaclului, numeroşi oas­peţi profesori, am intrat în panică. Ne era teamă că ne vom intimida. Mă gîndeam că fetele, inhibate de emoţie, nu vor putea să fie cele pe care le cunoşteam, le stimam, le iubeam. Am ales, pentru a fi discutate în şedinţa respec­­tivă, trei poezii — şi nici mă­car dintre cele mai bune. To­tul trebuia să fie loial, îr­ primul rînd faţă de noi. Nu­­mai cine cunoaşte activitatea de cenaclu îşi poate da t­eama că o şedinţă nu poate fi re­­gizată. Fetele au fost la înăl­ţime, iar profesorii care au asistat s-au simţit cuprinşi, parcă, de nostalgia adolescen­ţei. Discutarea poeziilor a fost urmată de un recital cuprin­­zînd, imprimate pe bandă magnetică, cele mai bune po­ezii ale elevelor. M-am bucu­rat de succes nu numai pen­tru noi, ei Şi la gîndul că nu­­mele şcolii a fost prezentat frumos. — Şi necazuri ? — Sincer vorbind, mă su­pără, în discuţiile cenaclului, atât spiritul negativist al unor participante, cu privire la po­ezia modernă, cît şi entuzias­­mul nediferenţiat al altora faţă de tot ce e nou, original­­ etc., indiferent de calitate. Dar asemenea exagerări sunt specifice adolescenţei. — Dintre membrele cena­clului, care vi se par mai în­zestrate ? — Turcea Lucia, Claudia Duminică, Tănase Mioara, Bi­­riş Mariana, Jugănaru Lumi­niţa, Tudor Mariana, Foril Jeanine­ Alina, Săvules­cu Ni­­coleta, Bugoi Alexandra- Să n-o uităm pe Comănescu Că­­tălina, cea care a condus timp de 4 ani cenaclul, singura noastră prozatoare de talent. Deci , o singură prozatoare într-adevăr, atît cenaclul „Nicolae Labiș“, cît și revista „Sînziana“, pe care o alcătu­iesc canadiştii (toată această activitate desfăşurîndu-se sub îndrumarea competentă şi binevoitoare a tovarăşei ei.

Next