Argeş, 1971 (Anul 6, nr. 1-12)
1971-01-01 / nr. 1
cuprinsul Scriitorii și anul cincizeci — editorial ... 1 Eugen Jebeleanu — premiul Etna Taormina 1970 — de Gheorghe Tomozei .... 4 Creionări : Grădina vecinului — de Miron Nicolescu............................................................... 2 POEZIE Matematica poetică — de Nichita Stănescu 1 Trei acuarele de iarnă — de Nina Cassian 3 Panorama somnului nuferilor ; Panorama calvarului ; Panorama tăcerii; Panorama dansului căderii — de Ion Bănuţă ... 3 Zădărnicie ; Aşteptare — de Leonid Dimov 3 Scoarţă oltenească; Note de fagot — de Mihai Moşandrei .......................................................... 3 Rugă ; Nașterea ochilor ; Mereu octombrie ; Singurătate în doi — de Dan Rotaru . . 8 Ca o columnă a cerului; Anti-elegia XI ; Portret; Casă singuratecă; Bleu de chirie — de Radu Boureanu........................................... 20 Cuvîntul : Dormea privind — de Constanța Buzea ..........................................................• 20 Calea , înnebunit de gol — de Ileana Mălăncioiu.......................................................................... 20 Transilvană — de Ovidiu Genaru..................... 19 Orgoliu — de Horia Robeanu................................ 19 Poem — de Constantin Abăluţă........................... 19 Contemplare — de Florica Maria Badea . . . 19 Poeţi din trei cenacluri : Claudia Duminică, Vasile Iordache, Călin Vlasie, Gabriel Rădulescu, Ion Toma Ionescu, Dorel Cristea, Florica Mumuianu, Emilian Luncaşu, Luca Vasile, Nicu Lucian........................................... 13 în ţara mea de aur ; Pădurea mea cu şoapte ; Geologie ; Toamna cu zei — de Vasile Zamfir..................................................................... 16 CRITICĂ, ESEU, ISTORIE LITERARĂ * Amatorul de lumini — de Perpessicius 1 * Omagii eminesciene (bibliografie) — de Gheorghe Catană............................................ 14 * Nichita Stănescu — cosmogonie; Regatul revelațiilor nocturne — de Dan Cristea 5 * Geo Dumitrescu — obsedanta _ problemă a nopţilor — de Constantin Stănescu ... 8 * Ion Alexandru — cele trei ipostaze fundamentale — de M. Niţescu....................................... 8 * Ieşirea din iarnă — de Ion Pop ..... 13 * „iluminările“ lui Labiş — de N. Manolescu 20 CONDIŢIA POETULUI In pădurea de semne — de Virgil Teodorescu 6 Iubeşte şi fă ce vrei — de Ana Blandiana 6 Dubla existenţă — de Adi Cusin................................ 6 Un anumit donquijotism — de Mihai Ursachi 6 Monștri sacri sau valori autentice ? — de Nicolae Dragoș ............................................................. 7 Rolul poeziei în societate — de Alexandru Andrițoiu....................................................................... 7 BIBLIOTECA „ARGEŞ“ Mona Lisa — de Elisabeta Niţă-Novac . . . 9—12 ARGEŞUL A PIERDUT TREI AEZI * Figurine : Sanda Movilă, Vladimir Streinu, Tudor Muşatescu — de E. Lovinescu 18 Fantezie şi delicateţe — de Luiza Petre . . 18 INEDIT : Descrescendo — de Sanda Movilă 18 Note la poezia galantă — de Laurențiu Ulici 18 Scrisoare tîrzie — de Vlad Mușatescu . . . 18—19 Poetul Vladimir Streinu — de G. Muntean 19 TEATRU DE HÎRTIE Adolescentul adormit — de Grigore Hagiu . 16—17 SOCIOLOGIA MILITANSăoare către patru miliarde de oameni (2) ' - de Jean Fourastic.......................................... 14 A ANCHETA „ARGEȘ Descoperirea poeziei — de Dan Rotaru și Șerban Miroiu . ................................................ 2—3 Cu Aurel Rău despre misterul poeziei — de Petru Poantă................................................ 4 CRONICI, ÎNSEMNĂRI, EVOCĂRI TRIBUNA „ARGEȘ“ — de Ion Cruceană, Dumitru Anghel..................................................... 2 Jurnalul revistelor — de I. Negoițescu ... 4 SUBIECTE : Pentru o mai dreaptă cumpănire 5 A.B.C. — de Matei Călinescu ................................ 15 PENTRU şi CONTRA : Snobism -r de Alexandru George ................................................ 4 Studenţilor facultăţilor de filologie din cadrul Institutului pedagogic Piteşti, elevilor din clasa a XII-a a liceelor de cultură generală, precum şi absolvenților care se pregătesc pentru examenele de bacalaureat, le recomandăm ca material didactic facultativ textele din acest număr însemnate cu *). Revistă de cultură Editată de Comitetul Judeţean pentru Cultură şi Artă Argeş REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA : PITEŞTI, bulevardul Republicii, nr. 64 , telefon : 1 42 28 Colaboratorii sunt rugaţi să trimită lucrările dactilografiate. Manuscrisele nepublicate nu se înapoiază. Tiparul : întreprinderea poligrafică „Argeș“, strada N. Bălcescu nr. 93 Pitești , comanda nr. 23.035 ARGES ! Tribuna Streinu Argeşul îşi pierde aezii... Cu o lună înainte, poate chiar două, Vladimir Streinu a căutat pe ceruri, undeva în constelaţia Orion sau Cloşca cu pui şi a văzut că „pesemne... un tilc stă să se-nsemne“. (v. Tribuna, nr. 44, din 29. X. 1970). Şi tîlcul a venit neanunţat şi definitoriu. Născut în cîmpia din sudul judeţului Argeş, în Teiu, la 23 mai 1902, el este statornic legat de aceste meleaguri şi mai ales de multisecularul Piteşti unde şi-a făcut studiile liceale şi unde, între 1933 — 1939 a fost profesor de limba română la liceul „N. Bălcescu“, pe băncile căruia a început să scrie versuri, înalt, frumos cu o privire mereu senină şi proiectată undeva departe, cu părul negru ca pana corbului, cu mers uşor şi precis, profesorul Nicolae Iordache, (acesta este numele lui în actele stării civile) aducea în timpul lecţiilor încredere în elevi, reculegere la cei nestatornici şi îmbărbătare celor slabi. înainte de Piteşti, Vladimir Streinu a instruit şi educat pe fiii ţăranilor din perimetrul geografic al cîmpiilor Burdea, Sabar şi Vlăsiei, adunaţi după primul război mondial la gimnaziul şi apoi la liceul special din patriarhalul oraş Găeşti. Este perioada fructuoasă a anilor 1926 — 1932, în vremelnica reşedinţă a judeţului Vlaşca, profesorul şi-a zidit, în apropierea gării, o casă modestă şi simplă între zidurile căreia, alături de nedezminţitul său prieten de toată viaţa, Şerban Cioculescu, întîrziau pînă înzori. Apoi, împreună, au pornit spre Paris şi după aproape doi ani se reîntorc la catedre, fiecare încărcat cu un plus de cunoştinţe practice şi teoretice. Afirmîndu-se ca un viguros poet , modernist, el îşi alege un pseudonim cu rezonanţă adine naţională, împrumutînd numele satului eroului naţional Tudor Vladimirescu la care adaugă, dintr-un conştient capriciu de artizan al cuvîntului, adjectivul substantival „Streinu“. Imbinînd activitatea de poet cu cea de critic şi de istoric literar, Vladimir Streinu, poate şi dintr-o autoanaliză estetică împinsă pînă la perfecţiune, nu şi-a adunat în volum opera poetică. Lucrări antologice, de certă valoare artistică şi de laborioase şi concentrate substanţe enigmatice, după cum le caracterizează Eugen Lovinescu, nu pot văduvi literatura română de prezenţa lor şi nu pot rămîne în periodicele timpului şi nici în epuizatele antologii. Recitindu-le, suntem tulburaţi de dramatismul conflictelor de viaţă campestră ce se degajă din conţinutul lor, la „uriaşa vînătoare“, expresia aparţine lui G. Călinescu, din „Moment cinegetic“, acţiune pe care parcă o vezi cum se desfăşoară în toată amploarea „pe dîmburi şi muscele“, pe toată zona argeşeană, antrenînd în iureşul ei „Totala-ngălbenire ce va să se arate,/ Adusă-n blăni de şuie sălbăticiuni roşcate“. Vizionar al timpurilor noi, „Zidire nouă încă mai adost“ (v. Destin, Kalende, an I, nr. 5, martie 1929, pag. 130), poetul se defineşte ca un tribun urcat intr-un turn, peste întunecime, de unde „pe-o muche de gînd“, previziune a zborurilor cosmice de azi, vrea s-ajungă in „eterne constelaţii“ şi de-acolo, cu putere prometeică, să-ntindă, „o altă schelă între spaţii“. Ion CRUCEANA Piteşti O amintire... L-am cunoscut pe Vladimir Streinu cu câteva luni înainte de moarte, în ziua de 6 martie 1970, cînd în urma unei înţelegeri telefonice, cu emoţie, i-a im păşit pragul biroului său directorial din Strada Dianei, la sediul Editurii Univers. Din primul moment, am intuit în omul la care venisem o bunătate fără margini. Emoţia s-a topit şi vreme de o jumătate de ceas, am purtat cu marele critic un intim dialog, pe care n-am să-l uit niicicînd. Mărturisindu-i scopul vizitei mele — realizarea unui interviu pentru ziarul local — mi-a spus cu blîndeţe : „Cred că e bine să amînăm acest luru pentru mai tîrziu. Un interviu cere mult timp şi eu, cum ai şi observat, îmi împart vremea între treburile redacţionale, cursurile universitare, şedinţe la Comitetul de cultură şi artă. Nu e bine să vii la Bucureşti după 15 mai?“. M-a întrebat apoi despre rubedeniile de la Teiu, de la Negraşi, despre ocupaţiile mele extraşcolare şi , înfinal mi-a spus : „Transmite tuturor celor care mă cunosc sincere salutări, pînă voi reveni la Piteşti — unde am auzit că va avea loc în anul următor o întâlnire a fiilor Argeşului ; mă simt aproipiat lor şi acestor locuri unde am fost eu şi tine, dascăl, în tinereţea mea“. L-am rugat să-mi dea un autograf pe cartea „Calistrat Hogaş“ (monografie), pe care cu aceeaşi amabilitate a notat: „Lui D. Angliei, mai mult decit colegiali şi confriateri, argeşeneşte“. Treburi profesionale m-au împiedicat să merg la Bucureşti pentru a realiza interviul cu V. Streinu. Ultima oară, l-am revăzut pe micul ecran, în emisiunea literară din seara de 9 octombrie a.c. Peste două săptămîni a murit Vladimir Streinu ! Ochii lui mari, întunecaţi şi blînzi, s-au închis pe veci. A tăcut şi cântecul minunat. Dar tăcerea ia uneori aspectul unei legende. Prof. Dumitru ANGHEL Costeşti doi creionări Grădina vecinului Miron NICOLESCU O zicală din bătrîni, veche de cînd e lumea şi de cînd sînt grădini pe lume, ne interzice să ne uităm în grădina vecinului. Pentru motive de ordin igienic. Ignorarea a ceea ce se petrece în jurul tău îţi dă o anumită stabilitate psihică, un curaj mărit de-a duce şi a continua o viaţă mediocră. Dispar complexele, ceea ce este un lucru excelent, dar dispare şi spiritul de competivitate, ceea ce constituie o moarte prematură. Omul care refuză să se uite în grădina vecinului este omul care, în general, refuză să ia contact cu realitatea din jurul său, care se izolează voluntar de societate. Refuzul de a te uita în grădina vecinurului nu este numai un act antisocial, el este şi un act antiştiinţific. Cum pot defini un obiect, un fenomen, sau o situaţie, altfel decît în comparaţie cu alte obiecte, cu alte fenomene, cu alte situaţii, — ceea ce îţi impune să priveşti nu la una, ci la toate grădinile vecine posibile? în al doilea rînd, cum pot să-mi dau seama de progresul realizat în munca mea, oricare ar fi natura acestei munci, fără a mă uita peste umăr, peste garduri şi cîteodată chiar peste ziduri? Cum pot să ştiu dacă florile rezultate din efortul meu îmbogăţesc în mod real lumea, dacă nu le compar cu flori cultivate în alte grădini? In sfîrşit, un trandafir cultivat în grădina vecinului meu, poate să-mi dea ideea de-a cultiva şi de-a îngriji mai bine acelaşi trandafir în grădina mea. Dar s-ar putea — și aceasta se întîmplă de multe ori — ca acest lucru să-mi dea ideea de a produce o specie nouă de trandafir. Spiritul de competivitate, generat de curiozitatea mea firească de a privi în alte grădini, mă tramsformă astfel dintr-un lucrător rutinier într-un creator. Aşadar, priviţi cu atenţie în toate grădinile vecinilor! Şi a celor mai de-aproape şi a celor mai de departe. Pentru că astăzi am devenit toţi vecini. Dar — atenţiune la instinctele primare şi la complexe! ancheta „argeş“ Descoperirea poeziei E ora 7 seara, în sala încăpătoare se află 30 de elevi Lumina se stinge şi dintr-un ungher se aude o vocce care şopteşte cuvinte triste, acompaniată discret la pian. Elevele se ridică tăcute în picioare şi ascultă. O singură lumină mică, a magnetofonului în funcţiune. Recitarea s-a terminat: a citit din versurile lui Nicolae Labiş eleva Luminiţa Jugănaru. A acompaniat la pian eleva Simona Moisescu- Imprimarea a fost făcută dinainte , momentele solemne cer pregătire şi cuget recules. Acum, cele 30 de fete se aşează. Şedinţa cenaclului „Nicolae Labiş“ al Liceului nr. 2 din Piteşti (şedinţă obişnuită, toate încep la fel, numai versurile poetului sunt altele) poate să înceapă. Loialitate — Cum s-a născut ideea necesităţii acestui cenaclu ? Răspunde tovarăşa profesoară Livia Popa, directoarea adjunctă a liceului : — Ca profesoară de limba română îndrumam elevele spre elaborarea unor teme cu caracter liber: compuneri cu subiect la alegere, alcătuirea de texte pentru programe artistice. Adesea, descopeream la unele dintre fete evidente înclinaţii literare. Aşa s-a conturat ideea formării unui cerc literar Treptat, pretenţiile au crescut scenaclul — cu o activitate mai largă şi organizată atent — sunt locul cercului. — Şi numele ? — Am fost, la facultate, colegă cu poetul Nicolae Labiş. Cum promoţia anterioară, la terminarea studiilor, a primit numele „Camil Petrescu“, noi am dorit, cum era şi firesc, să luăm numele colegului dispărut. Nu ni s-a aprobat. Motiv pentru care am renunţat şi la banchetul tradiţional. Dar denumirea cenaclului nu am ales-o eu, ci elevele. Sunt dornice să afle cum a fost Labiş, care-i erau prietenii, dacă era socotit, intr-adevăr „imaire“. Intenţionez ca — în afara deschiderii festive pe care o cunoaşteţi — să intro, duc, la sfîrşitul şedinţelor, o „evocare Labiş“, avînd la dispoziţie unele pagini comaderate poetului care au apărut în reviste. Mă gîndeam ca, folosind banda de magnetofon, să dăm cuvîntul autorilor acestorrememorări. — Care a fost satisfacţia cea mai mare pe care v.a adus-o activitatea cenaclului ? — Bucurii au fost multe. Dar aş vorbi despre reuşita unei acţiuni organizate în cadrul cercului pedagogic al profesorilor de limba română din liceele municipiului. Fiind anunţate că vom avea, la o şedinţă de lucru obişnuită a cenaclului, numeroşi oaspeţi profesori, am intrat în panică. Ne era teamă că ne vom intimida. Mă gîndeam că fetele, inhibate de emoţie, nu vor putea să fie cele pe care le cunoşteam, le stimam, le iubeam. Am ales, pentru a fi discutate în şedinţa respectivă, trei poezii — şi nici măcar dintre cele mai bune. Totul trebuia să fie loial, îr primul rînd faţă de noi. Numai cine cunoaşte activitatea de cenaclu îşi poate da teama că o şedinţă nu poate fi regizată. Fetele au fost la înălţime, iar profesorii care au asistat s-au simţit cuprinşi, parcă, de nostalgia adolescenţei. Discutarea poeziilor a fost urmată de un recital cuprinzînd, imprimate pe bandă magnetică, cele mai bune poezii ale elevelor. M-am bucurat de succes nu numai pentru noi, ei Şi la gîndul că numele şcolii a fost prezentat frumos. — Şi necazuri ? — Sincer vorbind, mă supără, în discuţiile cenaclului, atât spiritul negativist al unor participante, cu privire la poezia modernă, cît şi entuziasmul nediferenţiat al altora faţă de tot ce e nou, original etc., indiferent de calitate. Dar asemenea exagerări sunt specifice adolescenţei. — Dintre membrele cenaclului, care vi se par mai înzestrate ? — Turcea Lucia, Claudia Duminică, Tănase Mioara, Biriş Mariana, Jugănaru Luminiţa, Tudor Mariana, Foril Jeanine Alina, Săvulescu Nicoleta, Bugoi Alexandra- Să n-o uităm pe Comănescu Cătălina, cea care a condus timp de 4 ani cenaclul, singura noastră prozatoare de talent. Deci , o singură prozatoare într-adevăr, atît cenaclul „Nicolae Labiș“, cît și revista „Sînziana“, pe care o alcătuiesc canadiştii (toată această activitate desfăşurîndu-se sub îndrumarea competentă şi binevoitoare a tovarăşei ei.