Argeş, 1975 (Anul 10, nr. 1-4)

1975-03-01 / nr. 1

Calendar eroic La 9 mai 1975 întreaga omenire aniversează 30 de ani de la victoria asupra Germaniei naziste, eveniment de o covârşitoare însemnătate pen­tru destinele omenirii. Victoria din mai 1915, obţinută prin eforturile şi lupta multor popoare, a încheiat cel mai dramatic capitol din istoria uni­versală — războiul dezlănţuit de hit­ler­­ism, care a provocat pierderea a multe milioane de vieţi omeneşti şi a unor incalculabile valori materiale şi culturale durate prin truda atîtor generaţii. Pentru poporul român, ziua de 9 Mai are o dublă semnificaţie : ea este sărbătoarea scumpă a indepen­denţei de stat, proclamată cu 98 de ani în urmă, în 1877, şi, totodată, ZIUA MARII VICTORII ASUPRA FASCISMULUI, cucerite, alături de celelalte popoare iubitoare de liber­tate, la capătul celui de al doilea război mondial. In această zi întreaga suflare românească, în semn de veş­nică preţuire, aduce înaltul său oma­giu memoriei tuturor fiilor patriei care şi-au sacrificat viaţa împlinirii idealurilor de independenţă şi liber­tate. Actul de la 9 mai 1877, s-a legife­rat atunci cînd parlamentul ţării a proclamat „independenţa absolută a României“. El s-a produs pe fondul puternicei crize ,a sistemului domi­naţiei otomane în Balcani, adîncită de intensificarea mişcării de eliberare a popoarelor, a izbucnirii războiului ruso-turc, din 1877. Dîrzele înfrun­tări cu oştile turceşti au dus la în­chegarea prieteniei ostaşilor români, ruşi şi voluntarilor bulgari, priete­nie pecetluită cu jertfa lor de singe. Pe cîmpiile de luptă de la Griviţa, Rahova, Plevna, Smîrdan, trupele române au săvîrşit fapte de un înăl­ţător eroism, smulgînd din mîinile armatelor otomane redută după re­dută, dovadă că poporul român era ferm hotărît să-şi apere cu armele independenţa dobîndită. Cucerirea independenţei naţionale a dat un nou şi puternic imbold dez­voltării economice şi sociale a ţării, a exercitat o profundă înrîurire asu­pra întregii evoluţii istorice a Româ­niei moderne, pe drumul progresu­lui social, a permis afirmarea mai viguroasă a poporului nostru ca na­ţiune de sine stătătoare: încheierea procesului de desăvâr­şire a unităţii statului naţional ro­mân, la 1 decembrie 1918, în realiza­rea căreia clasa muncitoare, mişca­rea socialistă au adus o preţioasă contribuţie, a realizat cadrul naţio­nal şi social-economic pentru dez­voltarea mai rapidă a forţelor de producţie, înmănuncherea energiilor şi capacităţilor creatoare ale întregu­lui popor, unirea pe scară naţională a mişcării muncitoreşti revoluţionare. In acest context intern şi a schim­bărilor care aveau loc pe plan inter­naţional, în ţara noastră se petrec profunde mutaţii în dezvoltarea eco­nomică şi socială, se naşte o vie e­­fervescenţă politică, în cadrul căreia un rol tot mai important joacă clasa muncitoare, clasa cea mai avansată a societăţii. Această nouă situaţie duce la vi­talizarea luptei pentru apărarea inde­pendenţei naţionale, modificîndu-i ca­litativ conţinutul. Continuînd şi ridi­­cînd pe o treaptă superioară glorioa­sele tradiţii ale luptei întregului po­por, ale vechii mişcări muncitoreşti, Partidul Comunist Român, constituit în mai 1921, s-a afirmat ca luptăto­rul cel mai consecvent pentru o re­ală independenţă şi suveranitate. In anii premergători izbucnirii celui de­al doilea război mondial, cînd peri­colul fascist a crescut, planurile Reich-ului nazist vizînd şi ţara noas­tră, comuniştii chemau poporul la re­zistenţă armată, declarîndu-se gata să apere „cu arma în mină indepen­denţa României, dacă ţara noastră va fi silită să ducă un război naţional de apărare contra imperialismului fas­cist“. In contextul evenimentelor de a­­tunci sărbătorirea de către masele populare din România a zilei de 1 Mai 1939 s-a transformat într-o puternică manifestare împotriva fascismului şi războiului, numărîndu-se — aşa cum sublinia secretarul general al Parti­dului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu — printre puţinele mani­festări din Europa care au avut loc, în condiţiile cînd fascismul era în o­­fensivă, după München. Poporul ro­mân, sub conducerea comuniştilor, în alianţă cu socialiştii, cu alte forţe democrate, şi-a exprimat voinţa de a face totul pentru a împiedica as­censiunea fascismului, instaurarea dictaturii fasciste în România­. Mili­­tînd consecvent pentru salvarea fiin­ţei noastre naţionale, P.C.R. a urmă­rit cu perseverenţă şi a reuşit să coalizeze, pe baze largi, toate forţele sociale şi politice, interesate, dintr-un motiv sau altul, în ieşirea din răz­boiul hitlerist, alungarea trupelor na­ziste din ţară şi alăturarea României la coaliţia de forţe antihitleriste. In­surecţia naţională armată, antifas­cistă şi antiimperialistă din august 1944 a reprezentat actul energic al voinţei întregii noastre naţiuni, stră­lucită afirmare a hotărîrii poporului român de a zdrobi orice dominaţie străină, de a fi liber şi deplin stăpîn în ţara sa, de a-şi hotărî singur des­­linele. Victoria de la 9 mai 1945 a fost obţinută cu preţul eforturilor uriaşe şi al jertfelor imense ale popoarelor care au format coaliţia antifascistă. Istoria a consemnat ro­lul hotărîtor pe care l-a avut în în­­frîngerea Germaniei naziste Uniunea Sovietică, forţa fundamentală a coa­liţiei antihitleriste. La victoria din 9 mai 1945 asupra fascismului, poporul român a adus o contribuţie de seamă. Imediat după 23 august 1944, armata română s-a angajat cu toate forţele în războiul antihitlerist, purtînd, alături de ar­mata sovietică, grele bătălii pentru curăţirea întregului teritoriu de tru­pele hitleriste şi horthyste. Lozinca „Totul pentru front, totul pentru vic­torie !“, lansată de P.C.R., a unit poporul român în uriaşul efort de război pentru eliberarea deplină a ţării, pentru participarea, alături de Uniunea Sovietică, la eliberarea Un­gariei şi Cehoslovaciei, pînă la nimi­cirea totală a hitlerismului Prin participarea, timp de aproape 9 luni a celor peste o jumătate de milion de ostaşi români, prin sacrifi­ciile făcute de masele populare pen­tru sprijinirea frontului, ca şi prin efortul masiv al economiei naţionale, România a adus o contribuţie de preţ la realizarea victoriei finale asupra Germaniei naziste. Armata română a participat în luptele pen­tru eliberarea a peste 3800 de loca­lităţi, dintre care 53 de oraşe impor­tante, cotropite de armatele ger­mane, pentru forţarea şi cucerirea a nenumărate poziţii strategice, în cursul cărora diviziile româneşti au capturat peste 118 000 de prizonieri, pierderile proprii ridicîndu-se la aproape 170 000 de militari români morţi, răniţi şi dispăruţi. Ca o mărturie a aportului în luptă a trupelor române, a eroismului do­vedit în războiul antifascist sunt cele peste 190 000 de ordine şi medalii so­vietice cu care au fost distinşi ofiţe­rii şi soldaţii români, importantul număr de distincţii militare cehoslo­vace acordate militarilor noştri şi numeroasele citări ale unităţilor ro­mâne în ordinele de zi şi în co­municatele de război ale Comanda­mentului suprem sovietic. Sărbătorirea la 9 mai a zilei inde­pendenţei naţionale şi a încheierii victorioase a celui de al doilea răz­boi mondial, pune pregnant în evi­denţă legătura strînsă, organică, din­tre independenţa naţională şi pace, întreaga evoluţie postbelică a arătat că respectarea strictă, neabătută, a independenţei şi suveranităţii fiecă­rei ţări constituie cheia de boltă a evitării conflictelor şi disensiunilor, a bunei înţelegeri şi a păcii între popoare. Dr. Florea DRAGNE­ A Mai Ziua victoriei demnităţii naţionale şi umane Argeşeni acum 30 Una din paginile glorioase ale lup­tei seculare a poporului român pen­tru eliberarea socială şi naţională s-a scris, în urmă cu trei decenii, la 6 Martie 1945, cînd a fost instaurat primul guvern revoluţionar democrat din istoria României, guvern al mun­citorilor şi ţăranilor. „Instaurarea, guvernului de la 6 Martie nu a fost un act politic în­­tîmplător sau efectul unei simple conjuncturi, — arăta tovarăşul Nicolae Ceauşescu — ci rezultatul unor crîncene bătălii de clasă, re­voluţionare, duse cu arma în mînă, în care au ieşit victorioase clasa muncitoare, forţele revoluţionare, de­mocrat­ice, care, în strînsă unitate, au reuşit să lichideze împotrivirea în­verşunată a reacţiunii şi să cuce­rească pe cale revoluţionară puterea politică în stat“. In lupta pentru instaurarea guver­nului revoluţionar democratic de la 6 martie 1945, masele populare de pe meleagurile argeşene au avut o con­tribuţie activă. In primele zile ale luni octombr­ie 1944 în Piteşti, Cîmpulung, Curtea de Argeş şi în alte localităţi au fost organizate adunări populare la­­ care s-a exprimat adeziunea totală la platforma program a F.N.D. şi lupta pentru instaurarea unui guvern de­mocratic. . In ziua de 15 octombrie 1944 in Piteşti a avut loc o grandioasă adu­nare populară (una mai avusese loc în prima duminică a lunii), forţele reacţionare folosind metoda intimi­dării — cum relatează un martor ocular — au încercat să oprească „la barierele oraşului mulţimea ce se îndrepta în coloane nesfîrşite­ că­tre oraş“, dar nu au reuşit. Străzile oraşului, încă de dimineaţa, erau deosebit de animate. La, orele M „coloanele ceferiştilor cu placarde şi lozinci democratice, în frunte cu co­muniştii, urmate de cele ale cetăţe­nilor oraşului, ale femeilor trezite la o viaţă nouă“, ale intelectualităţii se îndreptau spre locul mitingului. In moţiunea adoptată se exprima ade­ziunea la proiectul de platformă al F.N.D. al cetăţenilor care se angajau „să lupte hotărîţi pentru interesele poporului, pentru continuarea răz­boiului, curăţirea aparatului de stat de trădătorii de ţară“. Se­­rea pen­tru oraş şi judeţ „primar şi prefect civili, aleşi dintre oamenii iubitori de popor, pretori care să nu fie instrumente reacţionare“, instaurarea unui guvern democratic etc. După 23 octombrie 1944, cînd s-a constituit Consiliul județean al F.N.D., s-a intensificat activitatea politică de masă în vederea demo­cratizării aparatului local de stat şi pentru instaurarea unui guvern al F.N.D. Un document oficial intitulat „Aspectul politic al plăşi Piteşti“, din 15 ianuarie 1945, înfăţişează sta­rea de spirit şi influenţa pe plan social a partidelor şi organizaţiilor politice existente la acea dată, schim­barea continuă a raportului de forţe în favoarea F.N.D. Rezultă că par­ la 6 martie, 6 ani tidele burghezo-moşiereşti erau cu­prinse de un profund şi ireductibil proces de descompunere, pierzîndu-şi influenţa în rîndul maselor populare şi, ca urmare, elementele cele mai extremiste au început să organizeze acţiuni antistatale şi antisociale. In acelaşi timp, se arată creşterea influ­enţei partidelor şi organizaţiilor F.N.D., pentru că — motivează au­torul — „se adresează în special pă­turilor de jos... care pînă acum au fost neglijate“. In luna februarie 1945 au fost or­ganizate, şi pe meleagurile argeşene, mari adunări populare care au con­tribuit la formarea stării generale de spirit favorabile instaurării unui gu­vern democrat. Astfel, la 4 februa­rie 1945, în Piteşti a avut loc o mare întrunire publică la care s-a adoptat următoarea moţiune : „Noi, cetăţe­nii oraşului Piteşti şi ai judeţului Argeş, din toate categoriile sociale... cerem imediata îndeplinire a refor­mei agrare, arestarea şi judecarea tuturor criminalilor de război şi vi­novaţi de dezastrul ţării, măsuri se­vere împotriva sabotorilor şi specu­lanţilor..., cerem realizarea acestor revendicări, care nu pot fi înfăptuite de actualul guvern în care elemen­tele reacţionare fac jocul forţelor înfrînte. Adunarea cere chemarea cit mai neîntîrziată la cîrma ţării a unui guvern F.N.D.“ După 6 martie 1945, oamenii muncii argeşeni, mobilizaţi şi conduşi de co­munişti, au luptat cu hotărîre pentru transpunerea în practică a programu­lui guvernului Dr. Petru Groza, pen­tru desăvîrşirea revoluţiei burghezo­­democratice şi trecerea la revoluţia şi construcţia socialistă. Lector univ. dr. Constantin I. DUMITRESCU Schweitzer — Cumpăna : întoarcerea soldatului 2 — Argeș —— 8 Martie Sărbătoare continuă O dată cu primăvara, de şase de­cenii şi jumătate, întreaga lume săr­bătoreşte însăşi sărbătoarea vieţii, sărbătoreşte fragilitatea şi delicate­ţea, pasiunea şi iubirea. Dar sărbă­toarea este, în aceeaşi măsură, adre­sată şi energiei şi cumpătării minţii clare în aceeaşi măsură, adresată şi echilibrului sufletesc, calităţi care se regăsesc în mii şi milioane de chi­puri ale FEMEII. Dacă în această zi, de 8 Martie, bărbaţii devin mai tan­dri şi mai plini de subtile atenţii, a­­ceasta înseamnă că ziua este dedica­tă numai ei d — mamă, sau fiică, iu­bită sau numai cunoştinţă ocaziona­lă, pentru că ea este cea care conti­nuă viaţa, face ca cerul copilăriei să fie mai albastru, ca tinereţea să fie învoalt­ă ca trandafirul, iar virsta mai înaintată să primească darul li­niştii şi înţelepciunii. Să ne uităm în urmă, în istoria o­­menirii şi repede putem observa că frumuseţea şi tandreţea, puritatea şi credinţa în iubire sunt motivele per­manente ale cîntecelor celor mai frumoase adresate de către creatori frumuseţii, însăşi vieţii şi speranţei. De fapt, cred că femeii ar trebui să i se spună viaţă, pentru că ea dăruie viaţă şi se dăruie vieţii cu favoarea celei care numai ea îi înţelege taina. Ar trebui să i se spună speranţă, pentru că în ea îşi aşează speranţe­le, ca într-o cupă de aur, cei care au dorul întreg şi inima flămîndă de a­­devăr. Ar trebui să i se spună fru­museţe, cum frumuseţe îi este fie­care gest, fiecare gest, fiecare gînd. Şi pentru ca, pentru femeie, fiecare trebuie să facă în aşa fel incit nu o zi să-i fie dedicată, ci să-i fie dedi­cată, ci să-i transforme viaţa într-o sărbătoare continuă. Sărbătoare continuă, pentru care România, printr-o strălucită iniţia­tivă, concretizată în acest an a pro­pus sărbătorirea în 1975 a Anului Internaţional al Femeii. An al spe­ranţelor şi dorinţei de bine şi de frumos, de grijă pentru condiţia ce­lei care numai de frumos se­ ştie în stare. Oriunde şi oricând, femeia a ştiut că este, în primul rînd, sluji­toare tocmai a frumosului pentru om, pentru oameni. Schweitzer — Cumpăna : Bătrîn Sensul sublim URMARE DIN PAG I Intr-un spirit de înalt democratism ţara şi-a dat votul aleşilor ei, dar în acelaşi timp a raportat cu neştir­bită mîndrie că s-a prezentat în faţa urnelor cu rezultate memora­bile in producţie, în cercetarea şti­inţifică, în viaţa social-culturală. Unanima adeziune la politica parti­dului s-a concretizat în Argeş, în ziua alegerilor, şi prin masiva pre­zenţă in faţa urnelor a mii şi mii de cetăţeni încă din primele ore ale dimineţii —■ tineri, vîrstnici şi bă­­trîni, femei şi bărbaţi — toţi cu convingerea fermă că votînd Pro­gramul Frontului Unităţii So­cialiste, votează pentru viitorul nostru strălucit. In acelaşi timp, votul dat candidaţilor a fost moda­litatea expresă de a arăta că aleşii de azi sunt cei mai buni dintre nni buni, oameni de înaltă competenţă profesională, cu o profundă conştiinţă partini­că, oameni care-i reprezintă cel mai bine prin calităţile lor morale prin spiritul de adevăraţi organiza­tori ai vieţii sociale. Acesta a fost marele eveniment pe care l-a trăit judeţul alături de întregul popor romăn, eveniment care va rămine plin de adinei semnificaţii pentru iniţiativele noastre pentru dru­mul superb, plin de roade, pe care l-a ales România. Toma BIOLAN Corespondente Ghidarcea Lucia: Destul de frumos pentru început. Fiţi mai puţin zgîrcită cu noi; trimiteţi-ne măcar 3—4 poezii. Traian Tăbîrcea: Frumos — versul : „O lacrimă udă visul oglindit în ochii trişti“ ! Cu dumneavoastră am avea de discutat mai mult decit „timp de două­­trei rînduri". Poate o vom face cîndva. Ion Dobrescu: Cum ar zice un prie­ten al nostru, tot poştaş literar, „emoţia a biruit inspiraţia"... Nelu Baroană: „Şi dincolo a fost ce­tate / Acum — în parc — tractoare vezi ; / In primăvară grîne — verzi — / Vor­besc cu zările în şoapte // O lizieră de salcîmi / Te duce-n halta C.F R. / Apuci un boţ de cer în mîini / Fru­mos pe cîmpuri vara e“ Ne face plă­cere să cităm din dumneavoastră. Hai, fiţi sincer şi spuneţi-ne: nu v-a rugat şeful haltei în chestiune să-i faceţi pu­blicitate ? ! Dragomir Mih­ai: Sentimente frumoase transpuse în versuri palide. Ion Diaconu: Sînteţi pe un drum foar­te bun. Avem convingerea că vom auzi cit de curînd de numele unui poet, Ion Diaconu. Gabriela Irimescu: „Noi iubim iubirea" ne îndeamnă să vă cerem şi alte poe­zii. Pentru început sunt semne de har. Să vedem ce va mai fi. Florin Oprea Sălceanu: Vă mulţumim pentru versul „Preţul sufletului nu se ştie“. Chiar dacă nici Preţul tăcerii nu se ştie, trimiteţi-ne repede, repede alte poeme. Neni Baroană (IAR­­) : „La hanul pă­răsit” ziceţi dv., „nici turiştii nu mai vin / Că iarna este părăsit / Căsuţele de vinilin / Cu strat de nea s-au în­velit // (...). Cu ochi sticloşi, cu neagră blană 11 cheamă REX şi e lăţos //Pe el nimeni nu-l vizitează / Nimeni mîn­­care nu-i aruncă / Imaginar hanul fu­mează / în poala codrilor în luncă". Stimate Nelu Baroană, din „poezia“ semnată de dv. am putea cita — spre hazul atîtor cititori — foarte mult. Dar e păcat de hîrtie! Ea nu ne iartă greşelile, nici măcar „imaginar", aşa cum spuneţi că fumează hanul cu pricina. Reţinem, pentru frumuseţea sa, numele cîinelui. Restul — vorba dv., „nimeni nu-l vizi­tează“... Erich Kotzlache : „Un om / îşi ascute cuţitul / pe polizorul / din gîtul por­cului'1'. Vers antologic. Dacă se va în­cumeta cineva s-o întocmească, ar fi bine ca versul acesta să deschidă o e­­ventuală „Antologie a poeziei despre porci, polizoare şi alte bazaconii" ! Sorin Planetaru­: De acord cu scri­soarea care vă însoţeşte versurile, chiar şi cu iritarea care o abureşte. Nu şi cu (toate) versurile. Ion V. Străjescu: Am mai reţinut ceva. Sperăm să vă putem „da drumul“ intr-un număr viitor. Vasile Oprescu: „Aceleaşi rîuri curg, aceleaşi ape..." dacă sosea ceva mai de­vreme, ne era de folos. Poate cu altă ocazie... Dumitru Cetină: Foarte frumos gestul. De-ar fi fost şi versurile pe măsura in­tenţiei, nu v-aţi fi citit numele aici, ci în altă pagină a revistei. Lup Teodor : Am primit semnul făcut la rugămintea prietenului dv., Paul Doru Chinezu. Lucruri de început, fără virtuţi literare. Răspunsul este, ele altfel, vala­bil şi pentru P.D.C. Vivi Angliei. Aceeaşi caligrafie sigură, anunţînd un posibil poet. V-am citit şi cealaltă „ieşire în lume“. O să ne con­formăm şi noi. Aveţi ceva răbdare. Ta­lent aveţi, slavă Domnului ! Miroiu Vasile: Cităm, spre edificarea cititorilor rubricii noastre, din poezia „Hora... ţărănească": „Pe alocuri, pe o­­goare / Joacă strună hora mare // ... // Astăzi în plină dezvoltare / S-a făcut colectivizare / Unde românii înfăptu­iesc / Rodul muncii omenesc //Ca ţară colectivizată / Şi complet mecanizată / Cu tractoare şi combine / Pentru a da ţării prinos şi grîne". Moga Gh. : „Sîngele meu e vecin cu sîngele tău“ şi alte versuri din „Sub teii pedepsiţi de lună" (chiar şi titlul) ne fac să aşteptăm un alt „transport“. Aurel D. Cîmpeanu: „La hotar de sate turmele se-adunâ, / semănînd cu albe pete de omăt, / le conduc ciobanii de acuma hăt / la poale de munte, la iarbă mai bună" (Elegie de primăvară). Nici dumneavoastră nu conduceţi „albe pete de omăt“, nici această „Elegie" nu se poate asemăna cu „Mioriţa". Spre binele tuturor. Chiar şi al nostru, D. R.

Next