Argeş, 1976 (Anul 11, nr. 1-4)

1976-03-01 / nr. 1

Revistă social-cu­lt­e­raia al Comitetului judeţean pentru cultură şi educaţie socialistă,editată de ziarul Secera şi ciocanul RODNICIA DEZBATERILOR Consultarea largă şi sistematică a oamenilor muncii asupra problemelor vitale care privesc prezentul şi viitorul ţării, practică ridicată de partidul nostru la rang de politică de stat, cu­noaşte la acest început de an şi de cincinal o nouă şi strălucită reconfirmare. Străbătînd în cincinalul ce a trecut o perioadă deosebit de den­să în împliniri pe toate planurile creaţiei mate­riale şi spirituale, pornind la realizarea unui nou cincinal cu sarcini cantitative, dar mai ales ca­litative de o amploare fără precedent, poporul este încă o dată chemat să decidă asupra moda­lităţilor concrete de înfăptuire a unui program economic şi social-cultural, a cărui traducere în viaţă deschide României socialiste perspective grandioase, deschide calea unor realizări ce vor schimba substanţial imaginea ţării şi vor influ­enţa deosebit de pozitiv destinul tuturor cetă­ţenilor patriei. Există un vechi precept democratic. Şi anume acela că dacă îţi consideri poziţia drept justă, trebuie să porneşti de la convingerea că nimic nu este mai de folos decît dezbaterea, că nu există insucces acolo unde acţiunea urmează unei prealabile dezbateri. Desigur, dezbaterea largă, cuprinzătoare şi rodnică pe teme de o mare di­versitate, la care am participat şi participăm cu toţii la acest început de an şi de cincinal se înscrie tocmai în acest spirit profund democratic. Adunări generale ale oamenilor muncii, adunări generale ale cooperatorilor, conferinţele judeţene ale consiliilor populare, dezbaterile ideologico­­educative, iată cîteva dintre modalităţile în ca­drul cărora practic fiecare dintre noi a avut pri­lejul să-şi expună deschis părerile, să dezvăluie neajunsurile dacă ele au existat, să contribuie prin propuneri, sugestii, opinii la îmbunătăţirea situaţiei, într-un cuvînt să participe la conduce­rea treburilor unităţii în care lucrează, ale loca­lităţii în care trăieşte, ale judeţului, ale ţării, în­tre aceste forme democratice de atragere a oa­menilor muncii la conducerea treburilor obşteşti , un eveniment de importanţă istorică în proce­sul dezvoltării şi întăririi statului nostru socialist l-a constituit Congresul Consiliilor populare ju­deţene şi al preşedinţilor consiliilor populare. Moment de largă respiraţie democratică, Con­gresul şi-a desfăşurat lucrările sub puternica im­presie a expunerii tovarăşului Nicolae Ceauşescu — document magistral, d­ar şi mobilizator, pătruns de profundă încredere în puterea creatoare a poporului. Sunt de acum bine cunoscute rezulta­tele concrete, practice, hotărîrile de primă impor­tanţă pentru progresul economic al patriei, pen­tru prosperitatea tuturor judeţelor, oraşelor şi satelor, pentru înflorirea vieţii sociale şi spirituale pe care le-a adoptat Congresul. Ceea ce dorim să subliniem este faptul că aceste istorice hotărîri care privesc destinul ţării şi al fiecăruia dintre noi, au fost luate în urma unor dezbateri ample şi rodnice, a unui fructuos schimb de experienţă la care au participat toţi deputaţii consiliilor popu­lare, adică toţi acei pe care i-am desemnat să ne reprezinte în organele puterii de stat. Demo­craţia socialistă, consultarea poporului şi-a de­monstrat astfel încă o dată marile sale virtuţi. Continuare în pag. a 2-a. ARGEŞ Am făcut şi eu paşi pe nisipul eternităţii Brâncuşi A scrie despre Eminescu în fie­care an, la jumătatea lui ia­nuarie, nu mai e demult un simplu act de pietate culturală, ci un gest aproape magic, un a­­devărat rit al însămînţărilor poe­tice de primăvară. Ciclic, din­colo de întoarcerea mecanică a ca­lendarului, timpul ne solicită de pe pragurile sale miraculoase înnoite, oferindu-ne naşterea Geniului ca o sublimă sărbătoare a spiritului ro­mânesc. De fiecare dată, la 15 ianuarie, in­vocăm Cîntecul ca o supremă biruin­ţă asupra mizeriei şi vremelniciei , act orfic prin excelenţă, care transfi­gurează lacrima în sunet şi întunericul în speranţă, şi le instalează pe soclul de aer limpid pe care numai formele perfecte durează, ferite de orice in­temperii prin propria lor indicibilă frumuseţe. Suferinţă, speranţă şi izbă­vire a unui neam întreg, Eminescu este universul de armonii ale limbii noastre, căruia abia rivalitatea cu cei mai mari poeţi români, apăruţi după el, îi confirmă unicitatea şi valoarea. De fiecare dată, la 15 ianuarie, in­vocăm Caracterul ca singura garanţie a personalităţii în Istorie , structură fixă a moralităţii individuale, oglin­dind un întreg ethos popular,­­ a­­cela care a rezistat, de-a lungul veacurilor, asemenea reliefului geo­grafic al Patriei, în faţa tuturor vici­situdinilor sorţii. Citit în grava, pro­funda sa demnitate, Eminescu este pentru noi întruparea unui ideal de cinste, fermitate şi răspundere majo­ră a scrisului, omul care s-a sprijinit în condei ca profeţii în toiag, con­ştient că dacă-l îndreaptă spre pă­­mînt destupă izvoarele, iar dacă-l înalţă spre cer atrage trăznetul. De fiecare dată, la 15 ianuarie, in­vocăm Cultura ca o a doua faţă, mai senină, a Istoriei : aceea care se ridică din adîncuri, desprinsă de pe obrazul numelor teribile, alimentată de aburii legendelor, alcătuită din substanţe imponderabile şi întregind în eternitate, alături de toate celelal­te construcţii, înălţate cu mîinile şi gîndul, din marmură, fier sau mires­me, imaginea prezenţei în lume a unui popor. Dincolo de ceea ce a izbutit să încheie, în formă defini­tivă, înainte ca spiritul său să se în­tunece, Eminescu ne-a lăsat, prin postumele sale neterminate, un cutre­murător şi totuşi optimist testament : acela de a continua, prin generaţii, opera începută anonim odată cu „Mioriţa" şi „Meşterul Manole", lu­crare fără sfîrşit, care sporeşte numai pe măsură ce ne vedem moartea sub forma unei nunţi şi ne îngropăm cu toţii oasele în zidurile ei muzicale. Acesta e spicul meu de litere, pumnul meu de grăunţe înfiorate, destinat brazdei virgine pe care o deschide, an de an, ivirea conjurată de astre a Geniului. Ştefan Aug. DOINAŞ Tableta la naşterea Cieniului Din cuprins: • INTERVIU CU ACAD. EUGEN A. PORA • COLOANE LA EPOPEEA PATRIEI • ARGEŞ ARTE • ARGEŞ MAGAZIN • PROZĂ POEZIE CRITICĂ r ——------------—— In fiecare noapte, în fiecare zi , fiecare noapte oştenii voievodului Seneslau trec pe la poarta mea mergînd spre Oraţia. Au opinci din piele de capră, cioareci curmaţi cu nojiţe din trunchi cojit, cuşmă întoarsă. Se aşează pe grui, nu departe de mine, aprind focuri înăbuşite şi umbrele joacă pe desişul co­drului. Spre dimineaţă lasă spuza să amor­ţească şi pleacă în sus pe creste. Au porun­că să străjuiască, în fiecare zi, pe aceleaşi binecuvîntate locuri, trec autobasculante cu balastru, re­morci cu cherestea, vehicule portante du­­cînd, stivă, IMS-uri de Cîmpulung sau „Dacii“ de Colibaşi, furgonete, cisterne, au­­togredere, ifronuri macarale. In fiecare noapte se string în pilcuri, sub peştera Pacinaţilor, arcaşi cu chivăre scurte, suliţari ochitori ori prăştieri, şi se aţin pe după stînci, gata să împroaşte cu trîmbe şi puzderii valea pe care se strecoa­ră bietul rigă de Anjou, Carol Robert fă­losul. Şi prin faţa casei mele îi aud tropo­tul nebun al calului cătînd potecă mîntu­„__________ZGo Цо ___________ itoare. Şi cînd mă aţin să-l prind, vin zo­rile. Şi atunci de după creastă apar dubele cu garoafe de Codlea şi şiruri nesfîrşite de tractoare noi, iar din partea cealaltă, din­spre Posada basarabească, vin camioane cu ciment de Argeşel, ori cu azotat de amp­ invitatul nostru- PAUL EVERAC­ oniu şi polietilenă de la Combinatul petro­chimic piteştean. In fiecare noapte trec prin faţa casei mele Domnii băjeniţi ai Valahiei, călări şi cu chervane, în huruit de osii, şi bucşile de la butca lor îmi sîngerează auzul şi sufle­tul ; dar alteori vin, dimpotrivă, peţitori proaspeţi ai domniei, mazili aduşi de aripa unui nou noroc politicesc, împid­orogaţi de vreun sfat sau ajutor de aiurea, chitind vajnic spre trebi de cinste ori de lăcomie, ori urzind înfruntare bărbătească cu vre­melnica stăpînire a turcului. Ei tabără pe muncelul din faţă, sfătuiesc, ispitesc, şi-a­poi dau cu sîrguinţă pinteni cailor ce ne­­chează în iarba tînără. Dar nu trece mult şi toţi se prefac în abur, iar din abur iese soarele şi odată cu el încep să mişune au­tobuzele cu muncitori şi turişti, marile Chaussonuri ale O.N.T.-ului din care se aud voci ciripitoare şi clacsoane de limuzine în care stau alături sau la volan femei plă­cute cu basmale mătăsoase. Şi iar vine seara şi iată trimisul boerului Neacşu din Cîmpulung pe cai de olac, du­­cînd carte lui jupîn Hanăş Beagner din Braşov asupra stărilor de aici, şi mai apoi însuşi Radu Şerban Vodă, venind cu cinste şi cutremur, şi mai apoi luminatul Brînco­­veanu, făcînd popas jos, la apa Dîmboviţei, înainte de a-şi duce oştile aliate la Zăr­­neşti, prin Bran, şi aşezînd în locul trece­rii şi al Podului Dîmboviţei o cruce de veşnică aducere aminte ; şi cînd vine ziua, acest monument stă încă nebîntuit, semn că n-am visat, şi că tot ce aud noaptea a fost şi este aevea. Aevea chervanele şi but­cile şi pedestrimea luînd în răspăr pripoa­­rele, şi caii opintindu-se să urce puşcoacele cele mari în carele cu Proviant şi zaharea; aevea şi camioanele cu marfă, cu confecţii, pantofi, şipci, şasiuri, verze sau băuturi spirtoase ce nu mai încetează să treacă Continuare in pag. a te-a /■VI — în pregătirea Congresului educaţiei politice şi al culturii — Eficienţa actului cultural Alexandru POPESCU preşedinte al Comitetului judeţean pentru cultură şi educaţie socialistă Argeş La prima vedere ar părea paradoxală apropie­rea celor două noţiuni: eficienţă şi actul cultu­ral. Dar paradoxul este, ca orice paradox, nu­mai aparent, întrucît azi, mai mult ca oricînd, cultura şi creaţia trebuie judecate mai ales, şi poate în primul rînd, sub aspectul eficienţei pe care îl au asupra publicului căruia i se adre­sează, asupra masei de oameni — primul şi cel mai important beneficiar­ Introducerea acestui criteriu în judecarea ac­tului cultural (înţeleg creator) a fost posibilă în anii din urmă cînd au început să se materiali­zeze hotărîrile Plenarei C.C. al P.C.R. din 3—5 noiembrie 1971. Momentul respectiv poate fi considerat de răscruce şi prin impunerea în a­­cest domeniu a reperului eficienţei, criteriu fără de care nu se poate caracteriza întreaga viaţă contemporană. Atîta vreme cit el este mînuit cu precizie în cele mai diferite domenii ale vieţii economice şi sociale, rezultatele căpătînd con­creteţe incontestabilă, trebuie introdus — conform specificului — şi în domeniul delicat, profund şi permanent de valorizare a culturii prin pris­ma comandamentelor pe care societatea noastră le cere şi le impune momentului actual. Nu un „pat al lui Procust“, ci o modalitate care elimină improvizaţia, lăsînd cale liberă necesită­ţilor reieşite din viaţa însăşi, care impune radi­cale transformări revoluţionare,­­acţionînd nu în suprafaţa evenimentelor, ci în miezul, în sub­stanţa intimă a conştiinţei umane. Criteriul efi­cienţei s-a impus — este demn de remarcat — ca o necesitate obiectivă a unui proces complex ce cuprinde toate domeniile vieţii sociale. Oa­menii muncii sunt „convocaţi" într-un extraordi­nar şi unic colocviu al conştiinţelor pentru a în­suma tradiţii glorioase — de muncă şi luptă, de dreptate şi libertate, de echitate şi cinste pe care le-a nutrit şi cultivat naţiunea română de-a lungul întregii sale istorii, a vieţii contempo­rane. Realitate socialistă ce ştie să pună într-o lumină nouă şi să valorifice în parametrii ei cei mai nobili atit aceste tradiţii, cit şi cerinţele societăţii noastre, pline de împliniri pe măsura timpului şi idealului­­ strălucit sintetizat în do­cumentele Congresului al XI-lea al P.C.R., în numeroase alte prilejuri de către tovarăşul Nicolae Ceauşescu. In spiritul acesta, actul creator a fost aşezat şi pentru toţi creatorii din Argeş sub semnul unei eficenţe sporite. Artistul popular anonim, poetul, prozatorul sau dramaturgul, pictorul sau sculp­torul, cî­ntăreţul sau omul de teatru, slujitorul literei tipărite sau activistul cultural din orice domeniu au avut permanent vie în minte urmă­toarea întrebare: pentru ce şi mai ales pentru cine execut eu această muncă de cre­aţie ? Răs-

Next