Argeş, 1977 (Anul 12, nr. 1-4)
1977-03-01 / nr. 1
Ж Revistă social-culturală a Comitetului judeţean pentru cultură şi educaţie socialistă,editată de ziarul Secera şi ciocanul ZILELE SIJI NOPŢILE EROISMULUI Toată ţara a trăit zilele şi nopţile de după 4 martie altfel. Ochii şi inimile, urechile şi raţiunea ţării nu au fost pline decit de această dată, de acel minut 23 al orei 21. Ce se intimplase, de ce fusese ţara atit ele crunt lovită ? Ce forţe obscure ale planetei fuseseră supărate de poporul acestei ţări, incit ele, parcă răzbunîndu-se, dăduseră morţii pe atîţia dintre noi. Cea mai puternică încercare naturală la care a fost supusă Europa în ultimul veac s-a abătut asupra celui mai frumos, mai populat, mai bogat oraş al nostru. Trebuia să nu se abată asupra nici unui loc, dar parcă înadins a ales Capitala noastră, construcţiile care făceau minciuna tradiţiei româneşti, pentru a le face una cu pămîntul din care ieşiseră. Nimic mai adevărat că toţi ne vom întoarce în acest pămînt, dar nu putem înţelege cum răzbunarea a fost atit de crudă incit sute de destine să se frîngă în citeva zeci de secunde. Pe nimeni nu poate lăsa indiferent un asemenea dezastru ! Pentru nimeni nu este indiferent că semenul său a pierdut tot ceea ce a iubit mai mult, tot ce a construit cu truda zilelor şi nopţilor, jertfind alte bucurii, pentru bucuriile care s-au intors in imperiul neantului. Dar oamenii sunt oameni, mai ales în clipele de durere. Oamenii devin oameni, mai ales în marile încercări. Atunci calităţile lor, ascunsele lor calităţi se luminează de o lumină nouă, devenind modele ale unui eroism care atinge limitele firescului. Nimeni nu se mai miră că de multe ori cu preţul vieţii a fost salvată o viaţă, nimeni nu mai găseşte destule cuvinte pentru a cinsti acest eroism cum se cuvine, pentru simplul fapt că viaţa trebuie să învingă moartea, raţiunea tenebrele, omenescul să triumfe. Acestea sunt calităţile de om ale OMULUI, care, ştiind că este aşezat sub semnul nemilos al unor asemenea încercări, are puterea să se învingă pe sine, tocmai pentru a eterniza clipa, pentru a decide încă o dată că el este singurul stăpin al acestui univers încă plin de taine, uneori răzbunătoare. Viaţa trebuie să triumfe ! A fost şi va rămîne deviza de aur a celor din jurul nostru, a oamenilor conştienţi că destinul nu poate fringe toată suflarea omenească, nu poate fringe drumul unui popor care ştie să-şi trăiască cu demnitate şi bărbăţie toate încercările. Şi au urmat zilele şi nopţile eroismului. Ale eroismului care a trecut ca un fior prin fibrele oricărui român făcindu-l să înţeleagă că momentele de grea cumpănă trebuie învinse. Rolul fundamental al presei scrise, al radioului şi mai ales al televiziunii l-am trăit în aceste următoare zile. Am avut sub ochi imaginea a ceea ce înseamnă înfrîngerea acestui destin nemilos, a ceea ce înseamnă elogiul vieţii, care nu poate fi înlocuită cu nimic. Am avut posibilitatea să vedem cu proprii noştri ochi ce înseamnă să ai, in marea incercare, in frunte un spirit lucid, o raţiune calmă, dar purtînd in inimă înţelegerea pentru tragedia celui apropiat. Acesta a fost Preşedintele ţârii, tovarăşul Nicolae Ceauşescu, pe care l-am urmărit, prin intermediul reportajelor transmise, în drumurile sale, de la Bucureşti la Zimnicea, de acolo la Craiova, apoi în fiecare zi la Bucureşti conducind spre luminare destinul acestor oameni greu încercaţi. Nu putem uita momentul cind se vizita un spital şi cind lacrimile n-au mai fost oprite în faţa unor oameni care se luptaseră cu moartea multe zeci de ore. Zilele şi nopţile eroismului. Cotidian, tăcut, in luptă cu puterile intunericului, pentru viaţă. Am înţeles inca o dată, poate mai mult şi mai direct ca in nici o altă incercare, că viaţa este supremul adevăr. Trebuie, deci, apărată pînă la jertfa supremă. „Şi aceste clipe dramatice am simţit şi mai mult fericirea şi mîndria că sunt fiul minunatului popor român, că merită, pentru el, pentru viaţa lui, să faci totul, chiar să-ţi dai viaţa“. Nicolae Ceauşescu Conştiinţă patriotică, conştiinţă revoluţionară Martoră la bărbăţia şi demnitatea cu care poporul nostru a ştiut să se ridice deasupra propriei dureri pricinuite de catastrofalul cutremur, o lume întreagă s-a întrebat şi a întrebat cum se explică minunata comportare a poporului român, de unde provine acea forţă pilduitoare de care a dat dovadă în clipe de cea mai mare cumpănă... „Evenimentele tragice prin care am trecut ca urmare a cutremurului de la 4 martie — aprecia tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU în strălucita sa expunere la şedinţa comună a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, Marii Adunări Naţionale, Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale şi a activului central de partid şi de stat - au constituit o elocventă verificare a superiorităţii socialismului, a trăiniciei indestructibile a orînduirii noastre noi, a legăturilor noastre strînse, cu adevărat organice, existente între partid şi popor, precum şi a umanismului nou, revoluţionar, de care sunt tot mai puternic animaţi oamenii muncii din patria noastră". De la înalta tribună a largului forum comunist, poporul român îşi spunea astfel întregii lumi, prin glasul autorizat al celui mai iubit fiu al său, înalta conştiinţă patriotică, energia şi elanul revoluţionar, voinţa sa neabătută de a înfăptui politica partidului, de a înălţa cu succes edificiul socialismului şi comunismului pe pâmintul României. Lupta pentru viaţă, mai apoi lupta pentru reconstrucţia şi normalizarea vieţii sociale au consfinţit, o dată în plus, capacitatea orgnizatoricâ şi politică a partidului nostru, rolul său de forţă conducătoare, atit la bine cît şi la greu, a întregii naţiuni. Document de excepţională valoare teoretică şi practică magistrala expunere a tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU analizează în mod strălucit, cu rigurozitate ştiinţifică, cu patos revoluţionar problemele economico-sociale ale României, constituind astfel un cuprinzător program politic de acţiune al întregului nostru popor, hotărît să-şi exprime patriotismul prin noi şi înălţătoare fapte de muncă, să valorifice astfel la maximum întregul potenţial material şi uman de care dispunem. „In străinătate — remarca tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU - mulţi şi-au pus întrebarea dacă vom mai putea asigura realizarea cincinalului; unii prevedeau chiar că, probabil, România va fi dată înapoi cu cinci ani sau chiar cu zece ani. Trebuie, în primul rînd, încă o dată, să asigurăm ferm întregul nostru popor că, aşa cum se desfăşoară activitatea vom realiza cincinalul chiar cu o depăşire". însufleţiţi de exemplul personal al secretarului general al partidului, încrezători în forţa creatoare, recunoscută, a poporului nostru, oamenii muncii argeşeni, aidoma tuturor locuitorilor României socialiste, îşi exprimă, faptic, deplina lor adeziune la ideile majore ale acestui document de covîrşitoare însemnătate pentru propăşirea ţării. Eforturile lor - ca manifestări elocvente ale conştiinţei noi, revoluţionare - se vor concentra în folosirea cît mai eficientă a tuturor capacităţilor şi mijloacelor de producţie, în afirmarea tot mai decisă a inteligenţei româneşti, prin ridicarea calităţii tuturor produselor, prin realizarea la timp şi-n bune condiţiuni a planului de investiţii, prin creşterea, în general, a eficienţei în toate ramurile producţiei materiale. Lupta paşnică şi atât de rodnică a poporului român se interferează organic cu dorinţa noastră fermă de a se instaura, pe continent şi în lume, o pace trainică, un climat de destindere şi colaborare pe multiple planuri între toate popoarele lumii, o democratizare reală a vieţii internaţionale. Şi din acest punct de vedere, expunerea tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU reprezintă o contribuţie remarcabilă în soluţionarea celor mai stringente probleme internaţionale. Luptind cu eroism pentru a înălţa edificiul socialismului şi comunismului pe pâmint românesc, poporul român se pronunţă, consecvent şi cu toată fermitatea, pentru o lume mai bună şi mai dreaptă, iată de ce eroicul nostru popor poate spune întregii lumi, mai ales acum, după greaua incercare, că nimeni şi nimic nu va putea tulbura cursul firesc al vieţii noastre, al muncii patriei noastre socialiste ! Q amuţi ejw Leva Tlamâni . Pădurile răsar tot din pâmint, tot în pâmint noi ne păstrăm eroii. Carpaţii tot ai noştri au fost şi sint, străluminaţi de sufletele ploii. Pămîntu-acesta ne-a primit pe toţi să ne-ncălzim la flacăra-i din ape, să ne păstreze şi părinţii morţi, ca să-i avem de suflet mai aproape. __________ Pămîntul nostru a ştiut să cînte, pămîntul nostru a-nvăţat a plînge cînd au vroit duşmanii să-l frâmînte, Pămîntul nostru, păstrător de sînge... Dar tot mai ştie să mai rîdă-n flori; să ne hrănească pruncii tot mai ştie. Trăind în el, din el coborîtori, numai prin el intrăm în veşnicie. Dan ROTARU __________________ TRIMESTRUL n p w • • [агаn11 care zi mîncăm pîine : il avem, deci, pe ţămasa noastră ; în fiece zi ne-am obişnuit să nu uităm cine sintem, de unde venim şi încotro ne îndreptăm paşii : ţăranul e lingă noi, făuritor şi p tator de istorie. Şi, poate că n-ar fi prea mult şi nici nefiresc dacă ne-am rosti din cînd în cind şi aşa .T hranul nostru, carele eşti pe pămint izvor, şi soare de pîine pe ceruri...“ Căci, dacă pămîntul, ca planetă, a fost creat de cineva anume, după una din naivele poveşti ce stau la originile istoriei omeneşti, pâmintul, ca matcă a oricărei civilizaţii a fost creat în mod sigur de ţăran. El este cel ce l-a mingîiat ca nimeni altul, l-a iubit, i-a întors sămînţa, l-a aşteptat, l-a cîntat şi l-a apărat pînă la ЧШоrisipirea propriului său sînge. Comuniunea ţăranului cu pămîntul a fost şi este o temelie : de neam, de ţară, de libertate şi de viitor. Avînd, semănînd şi secerînd, ţăranul a rostit şi rotunjit o lume prin îngroparea săbiilor. Ţăranul a fost cel mai statornic hrănitor şi păstrător de pace şi de omenie. Şi nu o dată, acest copil al pămîntului ce nu purta la şold, zăngănind, o sabie, a fost crezut slab şi uşor de învins; nu o dată, împotriva plugului său s-au ridicat săbii vrăjmaşe din afară şi din lăuntrul ţârii sale ; şi tot de atîtea ori, omul desculţ, îmbrăcat in alb şi fără zorzoane, omul fără trufie şi lăcomie de asupritor a stat viteaz în faţă urgiilor de ori unde ar fi venit ele. O istorie a ţăranului român nu este altceva decît o istorie a două mii de primăveri şi toamne şi un şir nesfîrşit de zile cînd plugul cel paşnic a fost înlocuit cu sabia, coasa, furca, secera şi, mai încoace, puşca şi tunul. înaintea cutremurelor iscate de tropotele năvălitorilor a stat dacoromânul şi apoi românul, săvîrşind solemn actul recoltei şi al păstrării de ţară, de limbă, de cultură. Ţăranul român a stat lîngă umărul voievozilor ; lingă umărul vitejilor domni Mircea, Ştefan, Mihai ; lingă umărul revoluţionarului Tudor ; ţăranul a fost ogorul viu din care a izbucnit Marea Unire a Principatelor şi tot el, purtînd uniformă de dorobanţ, călăraş şi roşior a limpezit neatîrnarea de ţară. Şi totuşi, marii eroi ai ţărănimii, eroi cu nume şi chip, sînt cei ce s-au ridicat împotriva împilării, împotriva jugului unor asupritori pentru care banul şi afacerile veroase au trecut înaintea iubirii de neam şi de ţară. Ne înfiorăm pronunţînd numele lui Doja, ale lui Horea, Cloşca şi Crişan, nu putem uita Bobîlna şi, mai ales, n-o să uităm niciodată anul de eternă amintire 1907. Rele alcătuiri sociale de veacuri de-a rîndul au cerut mereu ţăranului, i-au cerut fără încetare pîine şi sînge, dar i-au lăsat din ce în ce mai puţin. Combinaţiile din cancelarii l-au uitat mereu pe ţăran şi atunci ţăranul a fost nevoit să zguduie din rădăcini aşezările sociale cu cancelariile lor cu tot. Să se răscoale spre a-şi face dreptatea la care visaseră străbunii lui. Şi astăzi, cind comemorăm 70 de ani de la cea mai sîngeroasă răscoală ţărănească, îl avem pe ţăran la masa noastră. Dar, desigur, e un alt ţăran, creat nu printr-o răscoală pentru pămînt, ci printr-o revoluţie condusă de muncitori uniţi cu ţăranii, printr-o revoluţie care a ivit o lume fundamental nouă, în această lume făurită de muncitor, ţăran şi intelectual şi condusă de partidul comunist, ţăranul este părtaş cu noi în mod egal, şi la bine şi la rău. El stă lîngă noi la muncă, dar şi la odihnă, stă lîngă noi în sfatul ţării, la şcoală şi la binefacerile ştiinţei şi culturii socialiste, este întrebat, ascultat, îndrumat şi invitat la toate treburile obşteşti. Este în continuare un ctitor de ţară. Este, mai departe, făuritor de cultură şi de glorie naţională. El îmbracă salopeta şi ară, seamănă şi seceră mînuind utilaje moderne şi nu mai este un ţăran-parcelă, ci un ţăran-ţară. Revoluţia socialistă l-a transformat din proprietar de parcelă, în proprietar de ţară. Revoluţia socialistă i-a redat menirea şi pecetea originară, rotunjindu-i glia strămoşească într-una singură şi cea mai mare şi unica pe care şi-a dorit-o sute de ani : România Socialistă. Ţăranul se află zilnic în casa noastră şi la masa noastră. Se numeşte PÎINE, din aluatul căreia lipseşte sîngele ţîşnind din exploatare. UA“