Argeş, 1979 (Anul 14, nr. 1-4)

1979-03-01 / nr. 1

Necesitatea perfecţionării P­erfecţionarea continuă a diferitelor domenii ale vieţii noastre sociale a devenit una din practicile curente ale politicii partidului nostru, a concepţiei de lucru a tovarăşului NICOLAE CEAUŞESCU. Pornind de la cerinţele vieţii, de la reali­tăţile concrete ale României, au fost abor­date în această perioadă probleme politi­ce şi sociale — interne şi internaţionale — de o deosebită importanţă. Contribuţiile ro­mâneşti în definirea conceptului de societate socialistă multilateral dezvoltată, concept ce exprimă faptul că generalizarea relaţiilor so­cialiste în economie nu înseamnă încă împli­nirea plenară a socialismului, ci abia înce­­putul unei grandioase opiere, a cărei reali­­zare ridică probleme multiple, de mare an­vergură şi care comportă nu numai creşterea cantitativă ci transformări calitative fără pre­cedent în toate sectoarele de activitate. În acest spirit au fost înţelese ultimele măsuri stabilite la Plenara Comitetului Cen­tral al Partidului Comunist Român din 1 fe­bruarie 1979 şi la Consfătuirea de lucru cu cadrele de conducere din industrie, construcţii, transporturi şi agricultură de la începutul lu­nii martie a.c. Precizînd că, „actuala formă de organi­zare şi conducere a agriculturii fărâmiţează in fond, forţele de care dispunem — atît u­­mane cit şi mecanice — tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU insi­sta asupra folosirii cu maxi­mă eficienţă a fondului funciar, a mijloace­lor tehnice şi a forţei de muncă, pe accentu­area procesului de concentrare şi speciali­zare a producţiei agricole, pe apropierea conducerii tehnice şi economice din toate organismele agricole de unităţile de pro­ducţie, pe creşterea răspunderii acestora la îndeplinirea sarcinilor de plan. Măsurile adoptate vor crea premise pentru contribuţia mai activă a specialiştilor la mă­rirea producţiei agricole, vor lega mai strîns organizaţiile de partid de întreaga activitate de producţie — implicit va creşte şi mai mult rolul partidului în conducerea directă a a­­cestui important sector al economiei naţio­nale. C­onsfătuirea cu cadrele de conducere din industrie, construcţii, transporturi şi agricultură, s-a distins printr-o ana­liză concretă şi responsabilă atît a succese­lor, dar şi a lipsurilor acestor sectoare ale economiei naţionale. Importanta cuvîntare a tovarăşului Nicolae Ceauşescu din finalul Consfătuirii a cuprins indicaţii preţioase pri­vind lichidarea lipsurilor, generalizarea expe­rienţei înaintate pentru îmbunătăţirea între­­gii munci. Condiţiile create de partidul nos­tru pentru participarea plenară a poporului la dezbaterea şi elaborarea hotărîrilor şi măsurilor privind dezvoltarea ţării a primit încă o dată, cu ocazia acestei importante consfătuiri, mărturia ei cea mai elocventă. Perfecţionarea relaţiilor sociale, democra­tismul larg reprezentativ sunt dovezile concre­te că „Partidul Comunist Român — după cum se exprima tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU — întreaga noastră clasă mun­citoare, oamenii muncii au ştiut şi ştiu să conducă destinele patriei incomparabil mai bine decit clasele exploatatoare de odinioa­ră, asigurind naţiunii noastre un destin nou, strălucit, liber şi independent, progresul ma­terial şi spiritual rapid al întregii societăţi, creînd României Socialiste un loc demn in rîndul naţiunilor libere d­e lumii". E­poca noastră, epoca transformărilor grandioase pe plan mondial, a opţiu­nilor decise pentru o politică de pace şi înţelegere, a perfecţionărilor continue gă­seşte în România, în Preşedintele ei, o ţară şi un conducător, capabili să ofere o experi­enţă dintre cele mai bogate, soluţii construc­­tive, bazate pe analiza lucidă şi responsabilă a situaţiei existente şi pe principii ferme, clar exprimate. 1Ш1 Revistă a Comitetului judeţean pentru cultură şi educaţie socialistă, editată de ziarul Secera şi Ciocanul Patria Cuvînt care spune Întot­deauna mai mult decit o întrea­gă operă, cuvînt folosit spre a lumina ideea poetică, spre a-i da forma dăinuirii şi dura­tă. PATRIA rămîne pentru poet prima iubire, acel suflet comun, unit, din care ne tra­gem, unde ne întoarcem fieca­re, la care ne închinăm pios fiecare. PATRIA e spaţiul în care sufletul poetului se află întot­deauna acasă, e ceea ce rămî­ne veşnic şi de neşters; PA­TRIA e ideea în care gîndul fiecăruia se aşează ca o cără­midă de soare intr-un zid cos­mic ; PATRIA e şi acest fir de nisip care poate măsura ritmu­rile vieţii şi ale universului , pentru că PATRIA nu e numai prezent, ci şi devenirea căreia fiecare din noi îi e dator cu o bătaie de inimă, cu un imn, cu o mulţumire. PATRIA nu începe azi şi nu sfirşeşte cu fiecare din noi, PATRIA a început mai demult decit noi, ea are vîrsta lumii, a cosmosului, ea va dura cu­ veşnicia... E un dar pe care ni-l face, — cu care ne fericeşte pe fiecare, generaţie de generaţie — aceea de a putea zice: Niciodată PATRIA nu a fost mai frumoa­să ! Pentru că de fapt şi atunci cind rîurile noastre duceau lacrimi la vale, PATRIA era frumoasă, şi in gînd era tot frumoasă... PATRIA e in afara şi în inima noastră, PATRIA e cea din cu­vintele şi necuvintele noastre, PATRIA e ceea ce poate cu­prinde gîndul şi frumosul pe care-l încape numai necuprin­sul... PATRIA e şi rouă pe care-o ocrotesc florile, dar şi gîndul nostru de mai bine şi mai fru­mos. PATRIA e versul scris, dar şi versul rămas veşnic da­tor şi nescris. PATRIA e totul: pămint şi cuvînt, gînd şi faptă, durată şi trimestrul ardere, victorie şi lacrimă, nu­me de rîu, şi de ape, şi de munte, şi de oraşe, şi de sate, şi de oameni, dar şi date în­scrise cu cerneluri roşii in ca­lendarele noastre... PATRIA e şi blocul care-ţi ocroteşte visarea, dar şi stiloul care naşte frumos, şi plopul care-ţi bate-n geam, şi ştirea pe care-o auzi la radio. PA­TRIA e în toate acestea şi-n multe altele, nenumite acum. PATRIA e cutezanţa noastră, şi împlinirea noastră, şi zestrea noastră de univers, şi cîntecul nostru, şi visul nostru, şi veş­nicia noastră comună... PATRIA e temelia de aur pe care aşez aceste modeste litere dar şi gîndul că pentru fiecare clipă trăită, fiecare din noi ră­mîne dator cu o viaţă acestui popor... PATRIA e cel mai frumos poem scris de planeta PĂMINT pe UNIVERS. Dan ROTARU Cînd toamna zorilor Petre GHELMEZ Mi-am săpat cu grijă, In tăcută răbdare, livezile, Poezie. Am pus banul meu de sudoare La rădăcinile reci — fulgere albe Sparte-n pămint. Am curăţat casele crengilor de omizi Şi degetele mele sunt arse De verdea leşie a tîrîtoarelor. Am ajutat mugurilor să-mbobocească... Tu mă priveai cu un aer distrat, Stînd pe răzor, Ţinînd un glob din puf de păpădie în mînă, Ori alergai după fluturi. Cînd toamna zorilor a venit Şi-n fereastra mea s-a arătat Luceafărul, Coborît să numere căpăţînile fructelor, Merele tale s-au dovedit mai gingaşe. Mai rotunde şi mai colorate. Piersicile aveau obrazul mai rumen. Prunele erau mai ochioase. — E o nedreptate ! — am strigat. Am urnit pe plajă un munte. Muntele tău a acoperit şi plaja şi marea. Am îndreptat umerii unei flori către cer. Ochii cerului Au coborît, orbi de dragoste, Pe grădina florilor trezite din somn La trecerea ta. Cu laţuri şi seminţe alese Am ademenit o pasăre, l-am făcut colivie de aur Şi, vîrînd-o-nlăuntru, am pus-o să cînte. — Iţi voi tăia scările ! Doar trufia ta e de vină... Dar ce complicata urmări Va atrage această nefericită-ntîmplare ? Unde-o să cazi. De pe acoperiș aruncîndu-te. S-ar putea să se nască omenească și mai adevărată fîntînă. Dînd în vileag, atitea, fîntînile false. Da, s-ar putea... Eminescu de Ioan ALEXANDRU Opera lui Eminescu este uriaşă faţă de puţinătatea anilor trăiţi, măreţia ei nu e dată numai de numărul paginilor, de ordinul miilor rămase după mîna lui, ci în primul rînd de forţa lor de a penetra sufletul a­­cestui popor. S-a vorbit mult despre Eminescu şi se va vorbi mereu. Două mi se par teme majore ale operei sale, ale râvnei sale, care îl con­sacră prezenţă mereu contemporană : de anii cei mai tineri pînă la Testamentul Do­rului său ultim, ţine setea după nemurire, căutarea înfrigurată a Divinului, a Abso­lutului, fără de care istoria nu-şi află fina­litate şi împăcare. Eminescu nu-şi poate odihni cuvîntul în­­tr-un univers limitat fără să cerce margi­nile nemărginitlor, fără să străbată golurile înspăimîntătoare cu viteza fulgerului din Lu­ceafărul pînă la tronul părintelui tuturor creaturilor care este persoana în spiritul ce­lei mai adânci şi elevate tradiţii a poporu­lui acestuia, îngemănată râvnei după nemurire, iat-o pe cea după izbăvirea Patriei române le­gată de înrădăcinarea poetului în fiinţa is­torică, în rînduiala acestei patrii strînsă roată de milenii în jurul Carpaţilor. Pe altarul Patriei îşi va mistui fiinţa, sub privirea blândă a părintelui tiranic, acest fiu al neamului nostru daco-roman străpuns de dorul cerului senin, ars de viu din iu­bire pentru patria sa, pentru voievozii şi ţă­ranii, pentru văduva şi orfanul, pentru toţi nedreptăţiţii şi ofensaţii neamului românesc pe Golgotele nesfîrşite ale istoriei noastre zbuciumate. Acestea sunt două torţe aprinse în noap­te în conştiinţa noastră, râvna după nemuri­re şi cea după izbăvirea Patriei Române, şi-n arderea lor întreagă şi curată s-a mis­tuit preacuratul cuget şi trup feciorelnic fă­ră să lase urmă de cenuşă în talgerul de aur al jertfei de sine acest frate sfânt al inimilor noastre Mihail Eminescu. N­eîndoielnic, pentru locuitorii acestui­­har­nic colţ de ţară care este Argeşul, cea de a II-a ediţie a Festivalului naţional „Cîn­­tarea României“ semnifică un prilej de mare sărbătoare atît a muncii, a creaţiei tehnico-şti­­inţifice, dar şi a spiritualităţii argeşene, un mo­ment esenţial în creşterea calităţii manifestări­lor cultural-artistice, înţelese şi împlinite ca au­tentică declanşare a energiilor noastre creatoare. Atît din etapa de masă, în cele municipale şi orăşeneşti, cît şi în de curînd încheiata fază ju­deţeană, sutele de formaţii artistice, zecile de mii de interpreţi şi creatori au urmat, cu alese satisfacţii, drumul menirii lor — un drum sim­plu şi drept, dar pe atît de cuprinzător şi de adînc implicat în conţinutul mereu nou pe care l-a luat viaţa patriei socialiste. In acest răs­timp — cuprins între dialogul cu tovarăşii de muncă, pe scenele întreprinderilor, şi prezenţa celor mai buni pe scena fazei judeţene , parti­cipanţii, fie ei interpreţi sau spectatori, au trăit festivalul la o înaltă tensiune spirituală. Ei s-au dovedit, o dată în plus, constructori-artişti, care înalţă Argeşul socialist nu numai din fier şi be­ton, dar şi pe ei înşişi, cu limpedea credinţă în viitorul comunist. Nemijlocit implicaţi în această amplă cîntare a muncii şi a creaţiei, argeşenii au demonstrat din nou — cu uneltele specifice artei — că aici, la confluenţa de istorii, se clădesc — pe cel mai frumos şantier al socialismului, „cel al construc­ţiei umane“ — oameni noi, oameni care zidesc în fiece temelie dragoste de partid şi de ţară, nădejdi şi luptă, dar şi vers, şi cîntec. Stimulaţi de acest generos cadru, ei îşi exprimă, în tipa­rele de bucurie ale creaţiei, conştiinţa vieţii noi pe care o ctitorim în chip comunist. I '“' n tot acest răstimp, drumurile gazetăreşti, participarea la jurii ne-au purtat prin lo­curi de muncă, cluburi, case de cultură, cămine culturale, pe atît de fremătătoarele sce­ne ale festivalului. I-am re­întîlnit aşadar pe toţi acei ce se ştiu a înălţa la puterile luminii — prin muncă, dar şi prin munca artistică. I-am revăzut, dar pe alte coordonate valorice, pe muncitorul-corist şi tehnicianul-dansator, pe ţă­­ranul-recitator, pe inginerul-pictor. I-am ascul­tat pe inventatorii argeşeni stînd la sfat. Chi­puri mai vechi şi mai noi, laureaţi şi debutanţi. Am pătruns în „laboratoarele“ lor de creaţie, în­­cercînd să decantăm din entuziasta lor partici­pare acel nobil înţeles : că astăzi, într-un cadru atît de fertil ca acela al „Cîntării României“, se plămădesc, cu bucurie şi nădejde, nu numai valoric pentru oameni, dar şi oameni de valoare. Pretutindeni am înregistrat un autentic salt valoric faţă de ediţia precedentă a festivalului. Repertoriile, avînd un bogat conţinut ideologic, s-au împrospătat, aducînd noi şi noi mărturii ale amplului zbor pe care-l străbate ţara la pa­rametri revoluţionari. Cuvîntul de dragoste înăl­ţat partidului, secretarului său general, tovară­şul Nicolae Ceauşescu, este acum mai adînc, mai vibrant. Ampla paletă interpretativă s-a îmbo­găţit, exigenţele calitative, cum era şi firesc, au crescut, valorosul potenţial interpretativ fiind redimensionat după criterii mai ferme. S-au născut formaţii noi, cele mai vechi s-au prime­nit. Instituţiile profesioniste au fost mai mult printre oameni, pentru oameni. A sporit consi­derabil numărul (dar şi calitatea !) dezbateri­lor, simpozioanelor, lectoratelor tehnice, schim­­burlor de experienţă, a spectacolelor şi expo­ziţiilor. A­cestea au fost, de fapt, finalizarea unei in­tense şi cuprinzătoare dar mai cu seamă permanente — activităţi cultural-artistice şi tehnico-ştiinţifice desfăşurate în proporţie de masă. Iată de ce, din acest punct de vedere, în­ Fertila evitare a muncii şi a creaţiei

Next