Argeş, 1980 (Anul 15, nr. 1-4)

1980-03-01 / nr. 1

/ Y^JLV EROUL CONSTRUCŢIEI DE ŢARA 4% -î­­n cronica vie a epocii construcţiei socialiste, o ■L zi, o lună, un an, 9 decembrie 1966. Atunci, în spaţiul de legendă al meşterului Manole, la inaugu­rarea hidrocentralei de pe Argeş, tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU scruta cutezător — în numele întregu­lui popor — timpurile ce aveau să vină: „Pe măsură ce învăţăm să construim mai bine, ne avîntăm mai îndrăzneţ înainte, spre noi obiective“. Şi tot ce se temeluia, dura, înălţa în aceşti, iată, 15 ani de cînd tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU se află în fruntea partidului, ani-lumină şi ani-nădejde, ani-efort şi ani-credinţă, ani de învăţătură şi ani de demnitate, de omenie şi eroism, avea să dea cea mai autentică substanţă identităţii depline a cuvîntului cu fapta. A proiectului avîntat cu temerara con­strucţie. In timpul acesta străluminat de gîndire şi creaţie, dens, revoluţionar, patetic, în care poporul îşi consfinţeşte vocaţia, şi dreptul, şi puterea de a-şi făuri el însuşi calitatea devenirilor sale, a fost nu­mit, după numele Eroului construcţiei de ţară şi de oameni, „EPOCA CEAUŞESCU“. Scrutînd, prin prisma acestui deceniu şi jumă­tate, conştiinţa naţiunii, apare cu toată claritatea că făuritorul inspirat al strategiei revoluţionare a parti­dului de ridicare a nivelului de civilizaţie a patriei este tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU. Ni-e scump acest adevăr: că tot ce s-a realizat în aceşti 15 ani este inconfundabil legat de cugetul, de exemplul, de neosteneala secretarului general al partidului. Fie­care dintre noi ştie a preţui, în spaţiul său de cuget şi de faptă, marea iubire a conducătorului­­ nostru faţă de oameni, cărora le-a dat identitate, rezonanţa marilor idei, consacrîndu-i unei construcţii fără pre­cedent. „Totul pentru om, pentru bunăstarea lui“ a fost afirmat şi reafirmat cu putere de tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU — pe temeiul unui program concret şi consecvent urmărit — ca esenţă a revo­luţiei şi construcţiei socialiste. Istoria — orînduită în acest deceniu şi jumătate din muncă, din bucuria creaţiei — îi dă deplină dreptate. Gînditorul şi omul de acţiune NICOLAE CEAUŞESCU ne-a învăţat să clădim repede, temerar şi durabil. In acest răstimp foarte scurt, peste două sute de mii de argeşeni şi-au schimbat uneltele tradiţionale pentru ca — energii desferecate şi înăl­ţate la puterea ştiinţei şi a tehnicii de vîrf — să aibă acces real la electronică şi electrotehnică, petrochi­mie şi construcţia de maşini. Argeşul însuşi —­ a că­rui producţie industrială era în 1979 cu zece mili­arde lei mai mare decît producţia întregii Românii în 1950 — se consideră o strălucită creaţie a spiri­tului cutezător al secretarului general al partidului. Şi nu-i moment mai de seamă în vertiginoasa ascen­siune a acestui colţ de ţară la care să nu fi fost pre­zent cu spiritul său viu, creator tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU — marele arhitect al certitudinilor noastre,­ dinamizatorul unor uriaşe energii construc­tive. Cu grijă şi adîncă omenie, dar şi cu exigenţă sporită, secretarul general al partidului a fost în per­manenţă alături de noi cînd petrochimia era doar un plan croat după cele mai îndrăzneţe visări. La naşterea celui dintîi autoturism. In mijlocul oamenilor, mereu în mijlocul oamenilor, în clipe de cumpănă şi-n cele de bucurie. La inaugurarea Transfăgărăşanului, măr­turie în piatră a geniului constructiv al poporului român. In fabrici, dar şi în amfiteatrele bogate-n rod de pe dealurile Argeşului. Atunci cînd „Ziua Recoltei“ consfinţea dreptul argeşenilor de a sărbători, la ei acasă, hărnicia ce plămădeşte pîinea ţării. Pe Gruiul Cîmpulungului, la amplasa­rea unui nou combinat... Permanent în tumultul vieţii, prin Capacitatea sa de a cunoaşte temeinic realităţile operei de construcţie a socialismului şi de a da, pornind de la acestea, soluţiile optime. Forţa creatoare a perso­nalităţii secretarului general al partidului de aici izvorăşte , din legătura trainică, directă cu viaţa ţării, din cunoaşterea exactă a gîndurilor şi nă­zuinţelor poporului, din neostenita sa grijă şi răspundere pentru ţară şi oa­menii săi. Un dialog cu ţara, pentru ţară. Urmărim geografiile argeşene în necontenită mişcare, permanentul şan­tier în care cresc, falnice, uzine, oraşe, oameni. Ii urcăm schelele de timp, urmăm cursul biografiilor umane şi-n toate regăsim gîndirea pro­spectivă şi acţiunea patriotică, revoluţionară a aceluia care a jurat că nu-i cauză mai scumpă decît slujirea poporului şi-a patriei socialiste, a libertă­ţii şi demnităţii sale, a cauzei nobile a socialismului şi păcii. Urmind cu devotament, cu inima fremătătoare acest nume­ destin, acest erou al construcţiei de ţară, ne rostim datoria şi dreptul sacru de a trăi, aşa cum am făcut-o în toţi aceşti 15 ani, alţi şi preaplini ani de grîu şi de oţel, de muncă şi speranţă, de eroism şi cutezanţă, de limpede dem­nitate românească. „ARGEŞ“ Revistă social-culturală a Comitetului judeţean pentru cultură şi educaţie socialistă editată de ziarul,,Secera şi ciocanul" ANUL XV Nr. 1 (120) • MARTIE 1980 • LEI 3 TABLETA Oraşul în care se multe Kt. George MACOVESCU Am fost la Piteşti. In ziua aceea de început de februarie, ningea. Ceţurile coborau din munţi, treceau peste dealuri şi se uir­au pe cimpie, pînă departe, pînă in apa Dunării şi peste ea. Pămîntul zăcea trist şi singur sub apăsarea zăpezii celei vechi, peste care acum se aşeza alta, măruntă, legănată uşor în aer, înainte de a se aşterne. Veneam dinspre Bucureşti. La o vreme, printre neguri, au apărut flăcările galbene de la Combinatul petrochimic. Era semnul că ne apropiam de oraş, de acel oraş unde altădată ,nu se intîmpla nimic“. Acum, se întîmplă multe la Piteşti. De mai mulţi ani, ori de cite ori se aflu sau trec prin el, am impresia că un vrăjitor zboară necon­tenit pe un covor fermecat deasupra acestui oraş, face semne înţelese şi totul se transformă. Nu spun că nu a rămas nimic din vechea şi liniştita aşezare de altădată. Ar fi fost şi păcat. Ar fi fost şi nedrept. Oraşele noastre au o istorie a dezvoltării lor. A o şterge complect, în­seamnă a nu avea termen de comparaţie — şi încă avem nevoie de aşa ceva —, iar mai presus de toate, avem nevoie de istorie, de urmele fiinţei noastre, în veacuri, ca neam. S-au făcut lucruri noi la Piteşti. Se ştie că este unul dintre cele mai industrializate oraşe din ţară. Cine ar fi crezut aşa ceva acum patru decenii ? Există la Colibaşi centrul industriei automobilistice din România. Maşina este unul din semnele civilizaţiei moderne. In ţara unde pînă la ultimul război alcătuirea unei căruţe cu roţi sinnite era o problemă, acum construim automobile pe care le şi exportăm, adică le trimitem pe piaţa mondială la întrecere cu alte industrii cu mari tradiţii, i-am văzut pe tinerii constructori — se spune că media de vîrstă este sub douăzeci şi cinci de ani — cum dansau cu o parteneră de oţel şi din mişcările lor, pe care orice mare balerin le-ar invidia, fasonau maşina, o modelau, o civilizau. Iar tinerele constructoare o înfloreau ca pe o mireasă, o găteau pentru marele drum în lume. Am fost şi la muzeul de istorie. O specialistă in cele ale trecutului poporului român — de ce, oare, o fi fost atit de emoţionată ? — ne-a explicat simplu, dar cu ştiinţă, multe şi din acestea, multe nu ştiam. Nu ştiam pentru că în acest pămînt argeşean, doldora de istorie, încă se mai află urme însemnate care vorbesc despre prezenţa de două ori milenară a poporului român pe aceste meleaguri, urme care abia acum, prin cercetări asidue şi competente, apar la suprafaţă. La sfîrşitul acelei zile mohorîte de februarie, cu ninsoare jilavă, poeţii veniţi de la Bucureşti şi cei din oraş au citit versuri în faţa unei săli, ale cărei scaune nu i-au cuprins pe toţi cei prezenţi. O seară de poezie la Piteşti ?, s-ar fi întrebat piteşteanul Tudor Teodorescu — Branişte, a cărui patimă pentru oraşul său natal i-am cunoscut-o din plin. Da, o seară de poezie la Piteşti ! S-au schimbat multe în această ţară. S-au schimbat şi la Piteşti, vechi oraş de răscruce a drumurilor din miază-noapte către miază-zi, din răsărit către apus, nou oraş de răscruce a drumurilor civilizaţiei româneşti, moderne. Ж2&­ OMAGIALĂ Cu viaţa pe umăr plecînd Deasupra copilăriei lăsat-ai coroană, Cu viaţa pe umăr La dorul acestui pămînt să mingii o rană. Durerea s-a frînt De sîngele vigorilor tale, Cu izvorul lucidităţii, Insetarea ne-ai vindecat Şi iată, sintem­ pe munţii, V____________________________________________________ Pe munţii fără asfinţit, în tot ni-am zidit răsar speranţe în care lumina cugetului tău clocoteşte — Atîta limpezime-n zări ce ne-nfioară ! Sub cerul nostru sintem­ ca de azur. Prin vene avînturi năvalnice, năvalnice curg. Şi vremea prin îndemnurile tale se măsoară — Pămîntul stă sub noi ca spaţiul peste harfă. De-aceea, părinte, urca-vom Tot mai avizi de bine. Nicolae COMAN — DIN CUPRINS: 9 15 ani de ctitorie re­voluţionară. 9 Limba şi scrierea geto-dacilor. • Ştiinţă şi umanism. 9 Catedra. # Eminescia­na. 9 Argheziană. 9 Uni­­­ versalia. 9 Cronica litera­ ră. • Cronica dramatică. 9 Arte. 9 Eseuri, recenzii. ® Poezie, proză. 9 Ma­­rjam-' -d # Sport. . A­cest prim trimestru, purtat pe va­luri de o autentică iarnă care ne-a făcut mai dorit primul ghiocel, ne-a definit mai pregnant vocaţia politică a oamenilor din spaţiul carpatin, afirmarea personalităţii lor pe multiple planuri va­lorice. Am fost martori la ample demonstraţii în care răspunderile concrete, morale şi sociale, încredinţate de demo­craţia noastră socialistă şi înstăpînite ple­nar în conştiinţe, au erupt scînteietor în jerbe de faptă şi gînd revoluţionar. Congresul Frontului Democraţiei şi Uni­tăţii Socialiste — important demers al construcţiei spirituale a poporului, a dat noi valenţe acestei vocaţii înălţată pe culmi de opţiune clară şi onestă, a reaşe­zat în sfera politicului mii de oameni care dorind să-şi facă simţită prezenţa prin contribuţii de reverberaţie patriotică au semnat şi semnează simple cereri de ade­ziune la cea mai populară organizaţie. Ca semn al cinstirii, al înţelegerii, complete şi lucide, a mesajului profund exprimat de gîndirea filosofică, mereu novatoare, a secretarului general al partidului, Iova­ TRIMESTRUL Iăşul Nicolae Ceauşescu, auzim în fabrici, pe ogoare, în şcoli sau în cartiere, repe­tată ca un leimotiv, dorinţa de a realiza mai mult şi mai bine, de a munci entu­ziast, ca producători şi beneficiari de bu­nuri, şi a participa cinstita şi cu pasiune la conducerea societăţii. Circuitul direct şi continuu de comuni­care dintre directiva partidului şi masele largi şi-a găsit împlinirea în ofensiva muncii declanşată de alegerile de depu­taţi, campanie a cărei lege electorală a cunoscut noi şi structurale îmbunătăţiri democratice. Ţara întreagă a tresărit sub mii de impulsuri de responsabilitate civi­că, regăsite în plusuri ale activităţii eco­nomice, educative ori de înfrumuseţare a aşezărilor verticalizate. Au fost aleşi cei mai buni dintre cei mai buni, iar în frun­tea tuturor într-o impresionantă unani­mitate, a fost ales tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cel mai iubit fiu al naţiunii noastre, omul de care sunt legate visurile, speranţele şi idealurile întregului popor român. Dan BIŢICA VOCAŢIE POLITICĂ

Next