Argeş, 1984 (Anul 19, nr. 1-12)
1984-01-01 / nr. 1
• ARGEȘUL SUB SEMNUL LUI IANUARIE* EX TERRA AIJRUM Г . ^ Pate despre o premiera naţională Sănătatea pămîntului Totul a pornit cu vreo patru ani în urmă, cînd trebuia făcut un film care să aibă ca personaj principal pămîntul Ing. dr. Cornel Răuţă i-a întrebat pe specialiştii de la Argeş ce probleme deosebite au I s-a răspuns : degradări cu petrol şi săruri, eroziuni de suprafaţă şi-n adîncime, depuneri de pulberi etc. De altfel, pămînturile din Argeş au dat multă bătaie de cap oamenilor, avînd reacţii acide pe suprafeţe foarte mari şi fiind, din cauza argilei, foarte compacte, astfel încît în profunzime se formează un strat asemănător cu asfaltul. Consecinţele (necazurile) sunt lesne de priceput... Se mai reactualiza atunci şi un calcul de ineficienţă : suprafeţele degradate cu ţiţei depăşesc în judeţul Argeş 277 ha, ceea ce înseamnă că paguba anuală datorată nerealizării pe aceste terenuri a vreunei producţii agricole este de circa 770 000 lei. Interlocutorul nostru, ing. Vasile Zarioiu, şeful Oficiului de studii pedologice şi agrochimice Piteşti, face o nouă precizare : „Cît despre clorura de sodiu, aceasta-i mai rea decit petrolul ! Nu lasă plantele să germineze. Constituie un element coroziv ce distruge atît conductele petroliere cît şi pămîntul“. Astfel s-a ivit hotărîrea de a înfiinţa la Oarja, în Argeş, un lot experimental pentru cercetări privind impactul asupra solului al reziduurilor de la exploatările petroliere. Situaţia era grea aici, datorită unor defecţiuni în activitatea de extracţie, petrolul şi sărurile băltind ani de-a rîndul pe anumite suprafeţe. Specialiştii au trecut însă la treabă, întru salvarea pămîntului. Nimeni nu-şi făcea iluzii că se va izbuti de la bun început. Şi-aşa a fost. Fuseseră executate lucrări prin care să se îmbunătăţească permeabilitatea solului pentru aer şi apă, activitatea microbiologică, starea de aprovizionare cu elemente fertilizante , două arături, nivelare, fertilizare organică şi chimică, discuiri, lucrări cu combinatorul, însămînţări, udări. Asta a fost în 1982. Iată însă că ceva n-a mers. Culturile însăminţate (nu pentru ulei, ovăz şi porumb) n-au rezistat poluării excesive şi în lunile mai-iunie s-au uscat. Au luat-o de la capăt, cauza era prea însemnată pentru a fi socotită deja pierdută. Pentru anul agricol 1982—1983 au fost executate lucrări pedoameliorative şi agrotehnice care să determine îmbunătăţirea însuşirilor solului : nivelare, afînarea la 60 cm adîncime pe două direcţii perpendiculare la distanţa de 1,50—1,70 m, administrarea a 150 t/ha gunoi de ovine, amendamente, îngrăşăminte chimice N120 P3o KGo, arătură, discuiri, însămînţarea culturilor de toamnă (grîu şi orz) şi a celor de primăvară (sorg, iarbă de sudan, mei). Nu s-au obţinut rezultate spectaculoase — 2 945 kg/ha la orz şi 1 636 kg/ha la grîu — datorită conţinutului foarte ridicat de clorură de sodiu, disociată în ioni de Na şi CI care au înrăutăţit mult însuşirile fizice, chimice şi biologice ale unui sol care prin natura sa are însuşiri deficitare. Au mai intervenit şi condiţiile climatice nefavorabile. Oricum, terenuri care pînă atunci zăceau au fost repuse în cultură, începutul este mai mult decit încurajatorExperimentările pot fi continuate atît pentru orz şi grîu, cît şi pentru stabilirea şi a altor specii care să intre în rotaţie cu aceste cereale. E o chestiune de timp dar, afirmă specialiştii din Argeş, timpul poate fi comprimat dacă se procedează la evacuarea agenţilor poluanţi prin şanţuri deschise ; la alinarea adîncă a solului, executată în două sensuri şi la adîncimea maximă posibilă a utilajului, în perioada cît mai secetoasă ; la aplicarea gunoiului de grajd în doze masive; la executarea lucrărilor de bază ale solului la adîncimi cît mai mari, pentru amestecarea poluanţilor cu o masă cît mai mare de sol ; la aplicarea îngrăşămintelor chimice în doze corespunzătoare ; la cultivarea de specii adaptate condiţiilor climatice din zonă, dar care să reziste şi la concentraţii ridicate de clorură de sodiu. Această premieră naţională are şi o altă morală : problemele pămîntului, salvarea pămîntului cer muncă aplicată cu dragoste şi cu pricepere. Dan BOGDAN ______ SĂRBĂTORILE PATRIEI (Urmare din pag. 1) noaşte întreaga ţară, Argeşul înregistrează cea mai dinamică şi mai amplă dezvoltare din istoria sa. Astfel, putem consemna cu justificată satisfacţie că anul 1983 a reprezentat cea mai rodnică perioadă de pînă acum din industria judeţului, planul producţiei marfă fiind depăşit cu 809,6 milioane lei, la producţia fizică s-au înregistrat creşteri importante la produse prioritare pentru economia naţională. Rezultate foarte bune s-au obţinut în multe întreprinderi la producţia de export, unele dintre ele realizîndu-şi planul anual cu mult înainte de termen. Succese notabile s-au obţinut şi în agricultură, în cercetare, în celelalte domenii ale creaţiei materiale şi spirituale, dovedind cu strălucire că numai politica consecvent ştiinţifică şi revoluţionară a partidului a putut descătuşa şi pune în adevărata valoare potenţialul de muncă şi creaţie al oamenilor care, construind o lume nouă, se ştiu construi pe ei înşişi. Fiecare zi de muncă a fiecăruia dintre noi demonstrează că numai munca depusă cu abnegaţie şi pricepere constituie principalul mijloc al autorealizării şi autoperfecţionării umane. Cuprinzătoarele programe, mobilizatoarele îndemnuri şi indicaţii ale secretarului general al partidului, tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, cer cu necesitate o mai înaltă calitate a muncii, o competitivitate sporită a produselor, o mai riguroasă chibzuinţă în folosirea resurselor energetice şi de materii prime de care dispune ţara. Iată deci temelia umană spre noi deschideri, proiective, ştiinţific justificate,către viitorul pe care am început a-l construi în acest ianuarie al unui an în care poporul român va trăi evenimente cu profunde semnificaţii în istoria sa : aniversarea a 40 de ani de la revoluţia de eliberare naţională şi socială, antifascistă şi antiimperialistă de la 23 August 1944 şi desfăşurarea lucrărilor celui de al Xlll-lea Congres al partidului. Spiritul revoluţionar de luptă, de angajare politică şi profesională a fiecărui om al muncii, care va face ca economia românească să se situeze la cote tot mai înalte de eficienţă, are ca rezultantă creşterea gradului de civilizaţie, asigurarea unei vieţi tot mai bune a poporului român, întărirea independenţei şi suveranităţii României socialiste. ARGEȘ NR. 1/1984 — pag. 2 Titeşti, la ora de linişte iarnă, cu fulgi mari de zăpadă luminînd cîmpia deopotrivă cu dealul şi cu sufletul ţăranilor, al acelor ţărani cărora le-a rămas cel mai viu în minte sentimentul pîinii, adică acel abur care rivalizează cu al legendelor şi cu al cîntecelor, încărcat cu atîta curiozitate încît îi repartizasem cîteva zeci de coli albe dintr-o agendă proaspăt cumpărată, îmi umpleam retinele cu bogăţia obştei din acest sat argeşean, bogăţie care în situaţiile ce se încheie nu se traduce în ritmuri sau în sonuri de imn, ci în cifre reprezentând şeptelul sau litrii de lapte sau tonele de cartofi şi de mere. Ni se ofereau ochilor lioite de lemn ce în primăvară aveau să devină adevărate tuneluri vii prin care clorofila va curge, luînd forma legumelor timpurii, solarii în care soarele şi apa, căldura şi umiditatea se vor metamorfoza în roşii sau în salată verde, adevărata laboratoare pentru vitamine... Cu toate că venisem să văd cu ochii ceea ce mi se spusese că voi vedea, mi-am urcat sufletul în ochi şi l-am lăsat să colinde, să pună întrebări, să vadă, să cunoască tot ceea ce îşi avea izvorul tot în suflet. Pentru că tot ceea ce avea să-mi spună inginerul şef al C.A.P.-ului Ţiţeşti, Alexandru Ciucă, numai cu sufletul se putea înfăptui: producţii mari la lapte şi la cartofi, recolte mari la alte produse. Pe mine, în afara purităţii zăpezii ce cădea bogat, m-au impresionant în mod deosebit „orele de linişte“, orele în care laptele izvorăşte, orele în care „nimeni nu are voie să tulbure liniştea animalelor, indiferent cine ar fi... O restricţie severă, căreia i se supun toţi. Oră de linişte pe care inginerul şef o respectă mai mult ca pe propria-i oră de somn...“. Da, acestea au fost cuvintele rostite de mine la plecare, atunci cînd inginerul Alexandru Ciucă m-a întrebat ce m-a impresionat mai mult în ziua aceea : „Orele de linişte“. Probabil că din cauză că faptele, asemenea poeziei, izvorăşte în linişte, probabil că siguranţa recoltelor bogate se citeşte-n liniştea din sufletul oamenilor. Şi cît de mulţi probabili s-ar putea spune drept motivaţie... Ora de linişte, ora în care laptele cîştigă-n alb şi-n puritate se respectă aici, la Ţiţeşti, mai mult decît ora de somn a oamenilor. Pentru că numai astfel munca lor, grija lor, dăruirea lor îşi pot atinge scopul. Pentru că numai aşa pot admira şi se pot bucura de căderea zăpezii, azi, 7 ianuarie 1984, şi mereu. Dan ROTARU 24 ianuarie 1859 (Urmare din pag. 1) întreprinse în timpul strălucitei domnii a lui Al. I. Cuza, Unirea Principatelor a pregătit şi scurtat drumul independenţei României, a dat un imbold deosebit luptei de eliberare a tuturor teritoriilor româneşti, care a culminat cu actul de mare vibraţie istorică de la 1 Decembrie 1918, de desăvîrşire a statului naţional unitar român. Marea Unire, odată înfăptuită, a asigurat afirmarea cu şi mai puternică vigoare a tuturor forţelor progresiste şi revoluţionare din ţara noastră, care au găsit în partidul comunist cea mai înflăcărată călăuză pe drumul împlinirii aspiraţiilor de libertate socială şi naţională, sub a cărui înţeleaptă conducere întregul nostru popor înaintează spre culmi tot mai înalte de civilizaţie şi progres. Unitatea naţională, „visarea iubită a poporului român“, cum o numea Bălcescu, pentru care au luptat generaţie după generaţie, secol după secol, fiii cei mai buni ai naţiunii noastre îşi află adevărata împlinire în aceşti ani luminoşi ai edificării socialismului pe pămîntul românesc. Astăzi, unitatea moral-politică a întregului popor în jurul partidului, al secretarului său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu, este mai puternică decît oricând- Ea constituie un semn al trăiniciei de nebiruit a orînduirii noastre, o dovadă a identificării partidului comunist cu nobilul ideal al înfloririi patriei, al progresului ei, multilateral, al creşterii continue a prestigiului României socialiste în lume. Aniversînd cu întreaga căldură a inimilor noastre 125 de ani de la unirea Moldovei cu Muntenia, avem îndreptăţită mîndrie să afirmăm că Partidul Comunist Român a preluat spiritul unităţii, exprimat cu tărie de înaintaşii noştri la 1859, în atîteaalte momente ale zbuciumatei noastre istorii, l-a dus mai departe prin vreme, adăugîndu-i noi sensuri, cu un unic şi înalt ţel — edificarea unei Românii unite, libere, prospere. Foloasele unui drum în Maramureş O călătorie din Argeş în Maramureş este pentru mulţi o adevărată aventură. Numai dacă te gîndeşti la sutele de kilometri... Dar ca să pleci din Argeş în Maramureş pentru a cumpăra cîteva sute de animale... Şi dacă mai eşti şi femeie... Două femei de la C.A.P. Ţiţeşti s-au încumetat la un astfel de drum, avînd la plecare un singur gînd : „e musai“ să reuşim, să ne-ntoarcem cu vaci bune pentru cooperativă, să salte şi producţia zootehniei noastre ! Nu le-a aşteptat nimeni cu „flori in gară“ , nu le-a oferit nimeni „pe tavă“ lotul de vaci de care aveau nevoie. „Ne-am descurcat", spun ele simplu, acum. Deşi nu e deloc simplu să colinzi din sat în sat, din ogradă în ogradă, pentru a găsi şi cumpăra de la gospodarii din nordul ţării vaci bune, productive. Şi nici să „aranjezi“ transportul animalelor pe un drum atît de lung, şi să ajungi cu ele acasă, în comuna argeşeană, în cele mai bune condiţii. De mult, femeile din satele noastre, de pretutindeni în ţară, de altfel, nu mai fac doar... „treburi simple". Mai ales dacă sunt investite şi cu importante răspunderi, cum e bunul mers al cooperativei agricole. Pentru preşedinta şi contabila şefă de la C.A.P. Ţiţeşti, Ioana Teodorescu şi Georgeta Georgescu, răspunderea — şi obligaţia morală pe care şi-au asumat-o fără ezitare cînd au plecat spre Maramureş — era să asigure cooperativei lor un efectiv de vaci de mare productivitate. Şi-au îndeplinit-o ...bărbăteşte, întorcîndu-se mulţumite dintr-o călătorie cu atîtea foloase, pentru cooperativă în primul rînd, dar şi pentru sufletul lor. Pentru că au cunoscut acolo, în nord, mulţi „oameni de bine“, care le-au ajutat în întreprinderea lor, şi de la care au învăţat multe lucruri bune şi frumoase pentru viaţă, precum şi,, „gustul zlanei cu pită şi ceapă“ ! I.G. -----------------------------------------------------------------------------. La izvorul Recunosc că, deşi, în ultimul timp m-am reîntors destul de des în satul natal, sectorul zootehnic al C.A.P. nu prea m-a atras. Nu dintr-o lipsă de interes faţă de asemenea obiective, ci mai degrabă pentru că, de obicei, în revederea locurilor natale anumite detalii ale acţiunii timpului pentru alţii nesemnificative, ţie-ţi oferă satisfacţii mai profunde decît marile transformări , şi aceasta, tocmai datorită unei note aparte care numai ţie ţi se dezvăluie. Pe de altă parte, ferme de vite am văzut de cîtva timp destule, care mai de care mai cu pretenţii, şi nu aveam nici un motiv să cred că cea din satul meu poate fi altfel. Pentru un fiu al Vlădeştilor, pînă şi amplasarea acestei ferme, aici, în gura a două „runcuri“ — vechi luminişuri deschise în pădure pentru păşunatul vitelor — este, printr-o lege a contrastului, răscolitoare de amintiri. Dar, să rămî bunăstării nem totuşi la... prezentul cel mai pur, la zootehnia noastră, căci ceea ce se poate vedea acum aici merită să fie văzut şi de către acei ce se consideră atoateştiutori în materie... Desigur, în linii mari, este o obişnuită aşezare zootehnică : grajduri pentru vaci, saivan pentru oi, bază şi bucătărie furajeră, utilaje moderne... Deosebit ? Efortul evident de întronare a spiritului gospodăresc, a ordinii şi disciplinei, efortul de a aşeza totul pe o formulă ştiinţifică temeinică, de certă perspectivă. Un detaliu interesant: aici, peste rîu, în afara centrului civic al comunei, şi-a mutat sediul şi conducerea C.A.P. In faţa faptului împlinit, te şi nuri cum pînă de curînd a putut fi altfel. La urma urmei, nu spune o vorbă din bătrini — înţelepciune acumulată dintr-o experienţă de milenii — că ochiul stăpînului îngrașă vita ? Noutatea propriu-zisă a fermei o constituie însă grajdul cel nou. Dar, ce spun ? O încăpere atît de vastă, luminată și aerată, atît de judicios utilată și organizată, comparabilă cu o modernă hală industrială, se mai poate numi grajd ? Oricum, aici, vechea expresie „ca-n grajd“ îşi pierde obişnuitul sens... După încercarea de folosire a edificiului durat conform unui proiect de import (occidental), încercare astăzi de tristă aducere aminte prin daunele pe care le-a provocat, trecîndu-se la retuşuri pe cît de substanţiale, pe atît de rezonabile, s-a ajuns acum la o formulă de adăpost care se pare a fi exact ceea ce le trebuie acestor patrupede şi îngrijitorilor lor, pentru ca producţia de lapte să vină într-adevăr în întîmpinarea cerinţelor calitative şi cantitative ale consumatorilor — şi cu beneficiile cuvenite pentru membrii cooperatori. Admirăm ceea ce vedem dar eforturile făcute pentru a se ajunge la actuala soluţie arată că în materie de arhitectură zootehnică specialiştii mai au multe de spus. Dar pentru un fiu al satului, în mintea căruia mai stăruie încă imaginea văcarului de altădată mînînd cu bîta cireada pe suhat, nota ce mai evidentă de progres înregistrată aici o constituie faptul că activitatea întregului colectiv de îngrijitori este dirijată acum de un om cu studii superioare — medicul veterinar. Și parcă nici nu mai poate fi altfel pentru că, odată ce ai realizat asemenea construcţie, totul trebuie să meargă ştiinţific, după cele mai exacte formule. (Expresia „ca la carte“ este şi ea desuetă, căci poartă o nuanţă de aproximaţie). Pentru că, în noile condiţii, cu o asemenea „maşină de creştere şi exploatare a vacilor de lapte“, nu se mai poate vorbi din 1 000 lapte pe cap de vacă furajată ; viitorul obligă la cel puţin dublul producţiei de pînă acum. Dar aceasta mai înseamnă că — optica specialistului ni se impune şi nouă — o producătoare de lapte de aici nu mai este tot una cu vaca din copilărie, fugărită pe izlaz. Nu, avînd în faţă instalaţia care-i serveşte furajele savant preparate şi cu apă la nivel constant, iar la spate dispozitivul vacuumatic de extragere a laptelui şi banda cu racleţi pentru îndepărtarea dejecţiilor, ea este acum altceva : un... organism ultracomplex şi atît de închis în legile lui interne încît producţia pe care ţi-o furnizează este în cea mai severă dependenţă de ceea ce-i oferi ca hrană, ca îngrijire. Şi este ştiinţific stabilit că pentru un litru de lapte, prin ugerul ei trebuie să treacă 60%de sînge, şi acesta neapărat încărcat cu cele necesare producerii laptelui — ceea ce înseamnă că această unitate vie trebuie să dispună de o anumită masă musculară, să consume o anumită hrană, să beneficieze de aer curat, de lumină şi de mişcare, de igienă corporală etc. Adevăruri ca acestea, mai mult sau mai puţin cunoscute din strămoşi, dar prea puţin aplicate, au căpătat acum în mintea celor ce conduc aici imperativul unor formule matematice de la care dacă te abaţi la rezultat nu mai poţi ajunge. Pentru că este cert că natura nu poate fi păcălită. ...Seara, în sat, nenea Toma Măntoiu, bun crescător de vite la vremea lui, dar acum rămas cu înţelepciunea bătrîneţii, avea să pună problema în felul lui : „Vreau să spuni că vacii trebuie să-i dai ce-i al ei Că dacă te duci cu o maşină de muls pe la spate, musai să-l pui şi o tavă de bunătăţi în faţă. Şi asta, zi de zi : tava şi bidonul de lapte. Şi de aici începe a doua poveste : cum face ca să ai în fiecare zi, şi tot anul, tocmai furajele alea din care ea face laptele ?1. Gospodarii Vlădeştilor cunosc tîlcul şi, mai cu seamă, rezolvarea ambelor poveşti. Ion PALTINEANU PITEŞTI 600 - MEMENTO ■* „Piteşti 600 — Memento“ este o minienciclopedie datorată doctorului în istorie Petre Popa, fiind de altfel prima lucrare de tip cronografic dedicată secularei aşezări situată la confluenţa Argeşului cu Rîul Doamnei. Lucrarea se distinge printr-o riguroasă documentare, consemnînd obiectiv şi cronologic momentele cele mai de seamă din existenţa Piteştiului, începînd cu preistoria şi antichitatea şi ajungînd pînă la imaginea citadelei socialiste de astăzi. Alcătuită de pe poziţia omului de ştiinţă, cartea prezintă nu doar cu competenţă, -ci uneori cu minuţiozitate aproape exhaustivă, ca pe o biografie umană, viaţa de ieri şi de azi a capitalei Argeşului. Datele sunt sistematic cronologizate şi derulate policrom, asemenea unor clişee de multilaterale aspecte. Pentru piteşteni îndeosebi, această lucrare de cercetare istoriografică dobîndeşte dimensiuni deosebite, răscolind amintiri, fiind cu adevărat ceea ce se numeşte o carte pentru minte şi inimă. Revelînd o asiduă muncă de cercetare, cartea este deosebit de interesantă pentru oricine doreşte să cunoască evoluţia în timp a Piteştiului, ea deschizînd de fapt un drum către aprofundarea momentelor esenţiale ale acestei aşezări, fiind totodată şi un preţios îndreptar pentru iniţierea călătorului prin timpurile Piteştiului. „Piteşti 600 — Memento“ se citeşte cu sufletul, eu însumi trăind aici din anul 1911 şi văzînd creşterea urbei natale de la tîrgul de odinioară la falnica cetate industrială şi spirituală de astăzi, la oraşul de marcă şi de frunte al României socialiste. Iată de ce consider că această lucrare documentar-istorică de valoare, cu caracter enciclopedic, împlineşte un mai vechi deziderat al piteştenilor. Căci, aşa cum atît de adevărat spunea tovarăşul Nicolae Ceauşescu, cine nu cunoaşte istoria plaiurilor natale, acela nu-şi cunoaşte părinţii şi se simte străin în lume. V_______________________| G. MARIAN I