Argeş, 1990 (Anul 25, nr. 2-12)

1990-02-01 / nr. 2

iul im • Revistă s ­ de cu­ltură . Demnitatea Europei in conştiinţa lumii devenisem un popor de orbi, paralitici şi afazici conduşi de un paranoic şi de o psihopată semianalfabetă. Devenisem epicentrul ruşinii. Chiori, inactivi şi muţi teleghidaţi de Ne­bunie, Prostie şi Crimă în cîntări şi jocuri de circ. „Viermii!" fu storcit. II văzu o lume întreagă văr­­sîndu-şi balele în celula televizorului. Nenorociţi, îndureraţi, setoşi de o dreaptă justiţie, reuşirăm să rămînem umani : ne cuprinse scîrba. Dumnezeul românilor făcu o minune : „orbii“ căpâtară vedere, „paraliticii" mişcare, „afazicii" vorbire. România revoluţionară se redeşteptă, iar Străinătatea se înclină uluită după ce aruncă ea însăşi ruşinată corsetul de ghips al complicităţii. Nu doar România, ci şi Europa şi-a recăpătat demni­tatea la 22 Decembrie ! E cazul ca această Europă să analizeze în gura mare ce a făcut în ultimii 45 de ani. A beştelit pe toate căile şi în toate chipurile o politică tota­litară, dar a şi încurajat-o cu bună ştiinţă : a plim­bat în trăsură de aur Tirania pe străzile Londrei, a măgulit-o cu sclipirea ieftină a superlativelor de­magogice, a răsfăţat-o cu cele mai extravagante distincţii, a răsplătit Prostia cu cele mai sofisticate titluri academice şi puţin a lipsit chiar ca Tirania şi Prostia să fie încoronate cu premiul Nobel. Iar el, poporul român, fereastră camuflată prin care se zărea clar mocirla, a fost tratat în tot a­­cest timp ca o adunătură de cifre puse în ecuaţia abstractă a politicii. O ecuaţie cu milioane de ne­cunoscute cu care matematicienii politicii, şi din Est şi din Vest, îşi exersau creierii de 45 ani. Nici o matematică politică nu a putut rezolva ceea ce poporul român însuşi a făcut-o într-o sin­gură zi , a dat identitate concretă acelor lungi şi­ruri de cifre abstracte. „Ajutaţi România !" spune azi Europa, iar Româ­nia lansează simultan dreptul ei apel : „Ajutaţi Europa !“. Ajutaţi Europa să-şi recapete echilibrul şi demnitatea. Nu doar societăţile din est, dar şi cele din vest au acută nevoie de o structură nouă. Confederaţia statelor europene e un viitor posibil şi dorit. Perestroica nu priveşte doar interesele Uniunii Sovietice, Poloniei, Germaniei răsăritene, Cehoslo­vaciei, Ungariei, Iugoslaviei, Albaniei, Bulgariei şi României. în est însă perestroica, aşa cum s-a re­marcat, a scos mai bine în evidenţă, acolo unde a fost aplicată, contradicţiile unei economii fali­mentare, ale unor relaţii sociale deplorabile şi a unei politici de kamikaze. Numai că România a „stricat" scenariul perestroicii şi al glasnostului, de­­monstrînd că într-o situaţie fără ieşire radicalismul este mai eficient decît căldura şi iluzoria cale a re­formelor. România, prin revoluţia sa, a grăbit pro­cesul de democratizare al Estului şi a deschis ochii somnolenţi încă ai Vestului. Ce să reformezi ? Pu­tregaiul extins total ? Ca să faci restructurare şi reorganizare e nevoie să existe un nucleu stabil şi solid. Schimbarea decorului, a spoielii nu înlătură putregaiul structurii intime de rezistenţă. Croşetă­rile stilistice nu pot schimba esenţa principiilor. Prin­cipii vechi în formă nouă sînt simple artificii orto­pedice. Este mai ieftin să dârîmi totul şi să o iei de la capăt după un cutremur devastator, decît să plombezi stricăciunile. Să organizezi haosul şi să construieşti altceva, nou şi trainic. Nu va fi uşor, dar va fi eficient. Prin radicalism şi realism poţi spera în instaurarea democraţiei. Reformele nu pot să depăşească democ­raţia ! Ţările din Est sunt să­tule de drog ideologic, de raţie de libertate, ade­văr şi alimente, de sărăcie şi primitivitate. Lunga privire prin gaura cheii le-a obosit. Ele doresc o egalitate politică, socială, economică şi culturală , ţările occidentale — un deziderat la care forma de societate poate gîndi şi spera. Perestroica şi-a avut fără îndoială rolul ei is­toric pozitiv. După cîţiva ani de uzură şi fără­­exaltate spectaculoase, e cazul să atîrnâm în mu- 1U acest instrument depăşit deja. Perestroica sau calea reformelor e un concept potrivit mai degrabă ţărilor vest-europene, unde nucleele societăţii civi­le au o vechime şi stabilitate de sute de ani. Tr­­rilnirile din ultima vreme, la cel mai înalt nivel, sovieto-americane, nu sunt deloc întîmplătoare. Ulţi­­i ani par a fi dominaţi de realism politic. Nici sidentul şi nici Răsăritul nu aveau interes ca e­­ibrul european să se năruie, date fiind conse­­cnţele imprevizibile în plan mondial. Estul deţine eria primă şi forţa armată. Vestul deţine supre­­ia tehnologică ; pe de o parte falimentul eco­­nic şi politic, izolaţionism şi nivel de viaţă sca­pe de altă parte supraproducţie, internaţiona­­l şi nivel de viaţă ridicat. Zeci de ani Vestul a filmat raiul comunist, iar Estul iadul capitalist, p­olitica intereselor imediate a stîrnit şi strunit p­ropagandă besmetică şi crîncenă care i-a interzis i­speanului, fie occidental, fie răsăritean, conşti­­ca trăieşte în Europa. Occidentalul se credea nerican, iar răsăriteanul asiatic. Şi unii şi alţii au emigrat spiritual dintr-o Europă care devenise un tărîm al tuturor şi al nimănui. E momentul de sublimă demnitate ca Europa de­mocratică să-şi restrîngâ între graniţele ei popoa­­rele europene. , Călin VLASIE "Jerfindu-şi tinereţea, visau la tinereţea noastră" Afiş de Mihai Mănescu. ­ss \ \s ­s \ \ * s Miron СО­I DON Existenţa de existenţa de azi pînă mîine a oaselor mele, de e­­xistenţa pe mai departe ar trebui să m-aşez cu îngri­jorare pe lucru : lepădarea răbdării de sine, dezoxi­­darea ruginii albastre a marginii nu se poate trăi ostenit, mi se spune, pe os ostenit nu se poate trăi cu os ostenit, dar visez la ardența verte­brelor drepte, la vrerea pe mai departe, la existența de mîine pe miine a vertebrelor drepte. 1 ­s Vss ­­s \ \ it­t \ ,S \ \ \ s ,V, Aî“. ■ 1990 FEBRUARIE Anul I (XXV) SERIE NOUĂ Nr. 2 (221) Aide-memoire Titu • Cufundată pînă la înce­putul secolului XIX în bar­baria orientală, societatea română, pe la 1820, începu a se trezi din letargia ei, apucată poate de-abia a­­tunci de mişcarea contagi­oasă prin care ideile Revo­­luţiunii franceze au străbă­tut pînă în extremităţile ge­ografice ale Europei. Atrasă de lumină, junimea noastră întreprinse acea emigrare extraordinară spre fîntînele ştiinţei din Franţa şi Ger­mania, care până astăzi a mers tot crescînd şi care a dat mai ales României li­bere o parte din lustrul so­cietăţilor străine. Din neno­rocire numai lustru din afa­ră ! Căci nepregătiţi precum erau şi sunt tinerii noştri, uimiţi de fenomenele mă­reţe ale culturii moderne, ei se pătrunseseră numai de efecte, dar nu pătrunseseră până la cauze, văzuseră nu­mai formele de deasupra ale civilizaţiunii, dar nu în­­trevăzurâ fundamentele is­torice şi mai adinei, care au produs cu necesitate acele forme şi fără a căror pre­existenţă ele nici nu ar fi putut exista. (Din „în contra direcţiei de as­tăzi în cultura română"). Din sumarul numărului viitor: Simpozion „Argeş" : Generaţia ’80 (Poezia) Un mit al începuturilor — Radu Negru Din „Jurnalul unui condamnat" Marea Piramidă — „miracol" al civilizaţiei luciferice Antologia ruşinii Mărturii ale unei epoci ucigaşe Coincidenţe între arta nazistă şi arta ceauş­istă Niciuna din etapele literaturii de după '44 n-a cunoscut emulaţia clipei de faţă, nici mă­car ieşirea din chingile proletcultismului, în anii '60, nu este comparabilă cu efervescen­ţa momentului post-revoluţionar. A existat atunci o deschidere culturală de scurtă du­rată care facilita afirmarea unei generaţii compacte în literatură. Funcţiona, totuşi, cen­zura şi mulţi dintre scriitorii valoroşi ai vre­mii au acceptat micul compromis, sub influ­enţa ideologiei retardatare. încet-încet lucru­rile s-au limpezit, distingîndu-se, prin înţele­gere tacită, două categorii de scriitori : rezis­tenţii, nedispuşi să-şi trădeze vocaţia, şi pa­triotarzii găunoşi, gata oricînd să colaboreze cu exponenţii regimului totalitar. Aceştia din urmă vor întreţine cu zel cultul personalită­ţii, devenind „ceauşiştii” profitori ai anilor următori. Fenomenul era mai frapant în poe­zie, marcat prin puzderia poetaştrilor care roiau în primele pagini ale revistelor.­­Unii dintre ei, mai puţin precauţi, n-au ezitat să publice volume întregi, dedicate ştim noi cui, făcînd sluj cu neruşinare în faţa stăpînilor care le ofereau osul de ros periodic, dacă nu permanent. Ca să nu mai vorbim de faimoa- Igiena literaturii sele culegeri „omagiale", unde se înghesuiau, de-a valma, dîndu-şi coate în complicitate, condeierii fără brumă de talent şi scriitorii dispuşi să-şi vîndă talentul. Revoluţia din Decembrie i-a luat prin sur­prindere, dar ei tot mai speră că vremile se vor amesteca. întreţin, în consecinţă, prin orice mijloace, stările de tensiune improprii pentru exprimarea valorii. Şi-au găsit punc­tele de sprijin în veleitarii zeloşi, care se amestecă printre ei, nutrindu-le iluzia că pot împiedica procesul de igienizare a litera­turii. Acum, cînd trăim momentul restabilirii valorilor, ei constituie, premeditat, factorul destabilizator. Nădejdea lor stă în forţele obs­cure care acţionează pe plan politic în aceeaşi direcţie a destabilizării la scară na­ţională. Acei înscăunaţi de sistemul ceauşist, cărora le vine greu să creadă că pot fi în­locuiţi cu oameni competenţi şi necompro­­mişi. Ei, care contribuiseră din plin la sta­tuarea incompetenţei ca lege a promovării ! Desigur că speranţele le sunt deşarte. Lite­ratura de astăzi a intrat într-un proces be­nefic de primenire care nu se va poticni în faţa perfidiei oportuniştilor inveteraţi. Nicolae OPREA ________________|

Next