Argeş, 1990 (Anul 25, nr. 2-12)
1990-02-01 / nr. 2
iul im • Revistă s de cultură . Demnitatea Europei in conştiinţa lumii devenisem un popor de orbi, paralitici şi afazici conduşi de un paranoic şi de o psihopată semianalfabetă. Devenisem epicentrul ruşinii. Chiori, inactivi şi muţi teleghidaţi de Nebunie, Prostie şi Crimă în cîntări şi jocuri de circ. „Viermii!" fu storcit. II văzu o lume întreagă vărsîndu-şi balele în celula televizorului. Nenorociţi, îndureraţi, setoşi de o dreaptă justiţie, reuşirăm să rămînem umani : ne cuprinse scîrba. Dumnezeul românilor făcu o minune : „orbii“ căpâtară vedere, „paraliticii" mişcare, „afazicii" vorbire. România revoluţionară se redeşteptă, iar Străinătatea se înclină uluită după ce aruncă ea însăşi ruşinată corsetul de ghips al complicităţii. Nu doar România, ci şi Europa şi-a recăpătat demnitatea la 22 Decembrie ! E cazul ca această Europă să analizeze în gura mare ce a făcut în ultimii 45 de ani. A beştelit pe toate căile şi în toate chipurile o politică totalitară, dar a şi încurajat-o cu bună ştiinţă : a plimbat în trăsură de aur Tirania pe străzile Londrei, a măgulit-o cu sclipirea ieftină a superlativelor demagogice, a răsfăţat-o cu cele mai extravagante distincţii, a răsplătit Prostia cu cele mai sofisticate titluri academice şi puţin a lipsit chiar ca Tirania şi Prostia să fie încoronate cu premiul Nobel. Iar el, poporul român, fereastră camuflată prin care se zărea clar mocirla, a fost tratat în tot acest timp ca o adunătură de cifre puse în ecuaţia abstractă a politicii. O ecuaţie cu milioane de necunoscute cu care matematicienii politicii, şi din Est şi din Vest, îşi exersau creierii de 45 ani. Nici o matematică politică nu a putut rezolva ceea ce poporul român însuşi a făcut-o într-o singură zi , a dat identitate concretă acelor lungi şiruri de cifre abstracte. „Ajutaţi România !" spune azi Europa, iar România lansează simultan dreptul ei apel : „Ajutaţi Europa !“. Ajutaţi Europa să-şi recapete echilibrul şi demnitatea. Nu doar societăţile din est, dar şi cele din vest au acută nevoie de o structură nouă. Confederaţia statelor europene e un viitor posibil şi dorit. Perestroica nu priveşte doar interesele Uniunii Sovietice, Poloniei, Germaniei răsăritene, Cehoslovaciei, Ungariei, Iugoslaviei, Albaniei, Bulgariei şi României. în est însă perestroica, aşa cum s-a remarcat, a scos mai bine în evidenţă, acolo unde a fost aplicată, contradicţiile unei economii falimentare, ale unor relaţii sociale deplorabile şi a unei politici de kamikaze. Numai că România a „stricat" scenariul perestroicii şi al glasnostului, demonstrînd că într-o situaţie fără ieşire radicalismul este mai eficient decît căldura şi iluzoria cale a reformelor. România, prin revoluţia sa, a grăbit procesul de democratizare al Estului şi a deschis ochii somnolenţi încă ai Vestului. Ce să reformezi ? Putregaiul extins total ? Ca să faci restructurare şi reorganizare e nevoie să existe un nucleu stabil şi solid. Schimbarea decorului, a spoielii nu înlătură putregaiul structurii intime de rezistenţă. Croşetările stilistice nu pot schimba esenţa principiilor. Principii vechi în formă nouă sînt simple artificii ortopedice. Este mai ieftin să dârîmi totul şi să o iei de la capăt după un cutremur devastator, decît să plombezi stricăciunile. Să organizezi haosul şi să construieşti altceva, nou şi trainic. Nu va fi uşor, dar va fi eficient. Prin radicalism şi realism poţi spera în instaurarea democraţiei. Reformele nu pot să depăşească democraţia ! Ţările din Est sunt sătule de drog ideologic, de raţie de libertate, adevăr şi alimente, de sărăcie şi primitivitate. Lunga privire prin gaura cheii le-a obosit. Ele doresc o egalitate politică, socială, economică şi culturală , ţările occidentale — un deziderat la care forma de societate poate gîndi şi spera. Perestroica şi-a avut fără îndoială rolul ei istoric pozitiv. După cîţiva ani de uzură şi fărăexaltate spectaculoase, e cazul să atîrnâm în mu- 1U acest instrument depăşit deja. Perestroica sau calea reformelor e un concept potrivit mai degrabă ţărilor vest-europene, unde nucleele societăţii civile au o vechime şi stabilitate de sute de ani. Trrilnirile din ultima vreme, la cel mai înalt nivel, sovieto-americane, nu sunt deloc întîmplătoare. Ulţii ani par a fi dominaţi de realism politic. Nici sidentul şi nici Răsăritul nu aveau interes ca eibrul european să se năruie, date fiind consecnţele imprevizibile în plan mondial. Estul deţine eria primă şi forţa armată. Vestul deţine supreia tehnologică ; pe de o parte falimentul econic şi politic, izolaţionism şi nivel de viaţă scape de altă parte supraproducţie, internaţional şi nivel de viaţă ridicat. Zeci de ani Vestul a filmat raiul comunist, iar Estul iadul capitalist, politica intereselor imediate a stîrnit şi strunit propagandă besmetică şi crîncenă care i-a interzis ispeanului, fie occidental, fie răsăritean, conştica trăieşte în Europa. Occidentalul se credea nerican, iar răsăriteanul asiatic. Şi unii şi alţii au emigrat spiritual dintr-o Europă care devenise un tărîm al tuturor şi al nimănui. E momentul de sublimă demnitate ca Europa democratică să-şi restrîngâ între graniţele ei popoarele europene. , Călin VLASIE "Jerfindu-şi tinereţea, visau la tinereţea noastră" Afiş de Mihai Mănescu. ss \ \s s \ \ * s Miron СОI DON Existenţa de existenţa de azi pînă mîine a oaselor mele, de existenţa pe mai departe ar trebui să m-aşez cu îngrijorare pe lucru : lepădarea răbdării de sine, dezoxidarea ruginii albastre a marginii nu se poate trăi ostenit, mi se spune, pe os ostenit nu se poate trăi cu os ostenit, dar visez la ardența vertebrelor drepte, la vrerea pe mai departe, la existența de mîine pe miine a vertebrelor drepte. 1 s Vss s \ \ itt \ ,S \ \ \ s ,V, Aî“. ■ 1990 FEBRUARIE Anul I (XXV) SERIE NOUĂ Nr. 2 (221) Aide-memoire Titu • Cufundată pînă la începutul secolului XIX în barbaria orientală, societatea română, pe la 1820, începu a se trezi din letargia ei, apucată poate de-abia atunci de mişcarea contagioasă prin care ideile Revoluţiunii franceze au străbătut pînă în extremităţile geografice ale Europei. Atrasă de lumină, junimea noastră întreprinse acea emigrare extraordinară spre fîntînele ştiinţei din Franţa şi Germania, care până astăzi a mers tot crescînd şi care a dat mai ales României libere o parte din lustrul societăţilor străine. Din nenorocire numai lustru din afară ! Căci nepregătiţi precum erau şi sunt tinerii noştri, uimiţi de fenomenele măreţe ale culturii moderne, ei se pătrunseseră numai de efecte, dar nu pătrunseseră până la cauze, văzuseră numai formele de deasupra ale civilizaţiunii, dar nu întrevăzurâ fundamentele istorice şi mai adinei, care au produs cu necesitate acele forme şi fără a căror preexistenţă ele nici nu ar fi putut exista. (Din „în contra direcţiei de astăzi în cultura română"). Din sumarul numărului viitor: Simpozion „Argeş" : Generaţia ’80 (Poezia) Un mit al începuturilor — Radu Negru Din „Jurnalul unui condamnat" Marea Piramidă — „miracol" al civilizaţiei luciferice Antologia ruşinii Mărturii ale unei epoci ucigaşe Coincidenţe între arta nazistă şi arta ceauşistă Niciuna din etapele literaturii de după '44 n-a cunoscut emulaţia clipei de faţă, nici măcar ieşirea din chingile proletcultismului, în anii '60, nu este comparabilă cu efervescenţa momentului post-revoluţionar. A existat atunci o deschidere culturală de scurtă durată care facilita afirmarea unei generaţii compacte în literatură. Funcţiona, totuşi, cenzura şi mulţi dintre scriitorii valoroşi ai vremii au acceptat micul compromis, sub influenţa ideologiei retardatare. încet-încet lucrurile s-au limpezit, distingîndu-se, prin înţelegere tacită, două categorii de scriitori : rezistenţii, nedispuşi să-şi trădeze vocaţia, şi patriotarzii găunoşi, gata oricînd să colaboreze cu exponenţii regimului totalitar. Aceştia din urmă vor întreţine cu zel cultul personalităţii, devenind „ceauşiştii” profitori ai anilor următori. Fenomenul era mai frapant în poezie, marcat prin puzderia poetaştrilor care roiau în primele pagini ale revistelor.Unii dintre ei, mai puţin precauţi, n-au ezitat să publice volume întregi, dedicate ştim noi cui, făcînd sluj cu neruşinare în faţa stăpînilor care le ofereau osul de ros periodic, dacă nu permanent. Ca să nu mai vorbim de faimoa- Igiena literaturii sele culegeri „omagiale", unde se înghesuiau, de-a valma, dîndu-şi coate în complicitate, condeierii fără brumă de talent şi scriitorii dispuşi să-şi vîndă talentul. Revoluţia din Decembrie i-a luat prin surprindere, dar ei tot mai speră că vremile se vor amesteca. întreţin, în consecinţă, prin orice mijloace, stările de tensiune improprii pentru exprimarea valorii. Şi-au găsit punctele de sprijin în veleitarii zeloşi, care se amestecă printre ei, nutrindu-le iluzia că pot împiedica procesul de igienizare a literaturii. Acum, cînd trăim momentul restabilirii valorilor, ei constituie, premeditat, factorul destabilizator. Nădejdea lor stă în forţele obscure care acţionează pe plan politic în aceeaşi direcţie a destabilizării la scară naţională. Acei înscăunaţi de sistemul ceauşist, cărora le vine greu să creadă că pot fi înlocuiţi cu oameni competenţi şi necompromişi. Ei, care contribuiseră din plin la statuarea incompetenţei ca lege a promovării ! Desigur că speranţele le sunt deşarte. Literatura de astăzi a intrat într-un proces benefic de primenire care nu se va poticni în faţa perfidiei oportuniştilor inveteraţi. Nicolae OPREA ________________|