Argeş, 1990 (Anul 25, nr. 2-12)

1990-02-01 / nr. 2

SUMAR: Aide-memoire. Din „în contra direcţiei de astăzi în cultura română" — Titu Maiorescu----------------------------------------1 Demnitatea Europei — Călin Vlasie------------------—-------— 1 Igiena literaturii — Nicolae Oprea -----------­ — --------------- 1 AGORA, SCRISORI DESCHISE Spiritul Revoluţiei Române — Damian Hurexeanu —-------— 3 încă un pas — N. Stoicescu--------------------------—-------------3 Nu caricaturizaţi monştri ! _ Mariana Senilă-Vasiliu —_3 Orfelinatul limbii române — Ştefan Gâitănaru — -------— 3 AUTOPSIA „EPOCII DE AUR" Vocabularul în culpă — Nicolae Fulga-------—------------------4 „Mein Kampf“ și „Opere alese“ — Mirela Vlădureanu--------4 întoarcerea acasă — Anton Staicu-------—---------—---------4 Un viitor pentru trecutul oraşului nostru — Carmen Oprescu 4 SIMPOZION „ARGEȘ" Cultura, încotro ? — Cornelia Alecu. Participă : Cristian Tuteu, Valeriu Dobrin, Magdalena loan, Mircea Bîrnoiu, Gabi Cazan-------------------------------------------------------------9 POEZIE Existenţa — Miron Cordon — — —-------— — — — — 1 Antologia rezistenţei. însemnările lui Kaspar Hauser despre exprimare, (nimeni nu ţine minte cîntecul.) — Dan □amaschin---------------------—-------------— — — — — 5 Circul „Mapamond" — Romulus Sălăgean — -------—---------5 Bună ziua, domnule Brant ! — Elena Cruceru — ----------------5 Breviarul anestezic al Maestrului Fornicatus, Ode I—XVII — Alexandru Muşina-------—---------—---------— ■— — 3 Eul și Poema, I—V — Valentin Predescu — — ■— — — -— 10 izvor, Mesaje, Nothing Love — Carmen Ilie--------------— — 14 Antologia rușinii. Cu ochii deschiși — Adrian Păunescu •— 5 PROZĂ, TRADUCERI Regăsire — Alexandru Duran — ---------------­Jurnalul unui condamnat — Romulus Diana Oglinda — Cătălina Novac — — —------­O bătaie în ușă — Iosif Gherasimov---------­Ferma animalelor ■— George Orwell — —­­----------------------14 ----------------------16 CRITICĂ, ESEU, ISTORIE LITERARĂ „Aceeaşi lume grămădind obiecte" — Nicolae Oprea — — 6 O linişte a spiritului — Al. Th. lonescu----------------------------7 Poetul asfinţitului conic — loan Milea------------------------------7 „Monologuri" de Alexandra Stănescu — Felicia Moșoianu — 7 „Vremea călătoriilor" de Mihai Elin — Toma Biolan — -—■ 7 Un nevinovat: Romulus Dianu — Ion M. Dinu —-------— 11 Neoregionalismul. Arhitectura în lumina Nordului •— Adrian Mahu — —-------------------------------------------------------------13 CRONICI, INTERVIURI, REPORTAJE, ÎNSEMNĂRI Negru pe alb. Revista revistelor — Cronicar----------------— 2 Un gazetar-martir al Revoluției — C. A. — --------------------■—- 2 Numai atît ? — N. O. —----------------— —----------------------2 „Echinox" — G. Grigore---------------------—----------— — ■— 2 Recviem pentru Cornel — Toma B­olan —­ — ------------------11 Corneliu Marcu — Red.---------------------— — — — — — 11 Interviu cu Alexandra Stănescu — F. Moșoianu — •—■ •— — 12 Al. Cerna-Rădulescu la 70 de ani — Ion Cruceană ■— — — 12 Mihai Moşandrei — 94 ■— Rod. ------—­­—------------------— 12 O dispută de acum un veac — Mariana Senilă-Vasil­e — — 13 Revoluţia în direct — Lia Dohotaru — ------------------------■— 14 La gura sobei... despre fotbal — Lucian Tudor--------------------15 Să ne cunoaștem!, Comerciale — P. A. Calici —-----------------15 Perle de (in) cultură — A. Bantaș-------------------------------------15 ARGEŞ REVISTĂ DE CULTURĂ, SERIE NOUĂ REDACŢIA : PITEŞTI,­­­­iu! Republicii, nr. 88, te­lefon 3­05 93 ABONAMENTELE (60 Iei pe un an, 30 lei pe 6 luni) se fac la oficiile şi factorii poştali. Responsabil de număr : Cornelia ALECU. Grafica rubricilor : Augustin Luciei ; Caricaturi : Cristian Neacşu ; Paginaţie : Georgică Din ; Lino­­tipişti : Paul Marinescu, Constantin Lazar, Nina Tudorache, Laura Ene, Petre Lixăndroiu, Chîrilă Andreianu ; Tiparitori : Noiche Gheorghe, Richițeanu Gheorghe. Colaboratorii sunt rugaţi să trimită lucrările dac­tilografiate. Manuscrisele nepublicate nu se înapo­iază. Tiparul : Tipografia „ARGEŞ“ — Piteşti col. 17.504/1990. Tiraj 5.000 ex. . Răspunzînd unei anchete a României literare (nr. 4/1990), Gheorghe Grigurcu — despre care nu se poate spune că a fost un nedreptăţit — supune unui aspru rechizitoriu defuncta „epocă" literară, în cadrul că­reia, se spune, există „ruşini to­tale, vinovăţii absolute". Cu vi­­rulenţa-i recunoscută, el carac­terizează cîteva din aceste „ru­şini" : „D. Popescu-Dumnezeu, arhitect al cultului teratologic al personalităţii lui Ceauşescu" ; „D.R.-ul", „care a cutezată ser­vi dictatura pînă la ultimele ei ceasuri, închinîndu-i osanale şi acordîndu-i genuflexiuni în nu­mele obştii literare" ; Eugen Barbu — „zbirul săptămînal al literelor noastre intelectuale, pe care le-a lovit cu cravaşa şi le-a suduit cu sordidul său năduf su­burban...". In final, avansează o propunere interesantă pentru toţi acei „colaboraţionişti", sem­natari ai osanalelor ceauşiste : „Aş propune ca foştii tenori ai facă o vizită stimabililor prin redacţie ori pe-acasă ? îi sfătu­iesc, cu această ocazie, pe cei cu «ochiul magic", s-o lase mai moale". Tonul aminteşte de „bî­­ta" lui E. Barbu. „ Despre cenzură se exprimă, fără menajamente, Bogdan Ghiu într-un serial din revista optze­­cistă Contrapunct: „Cum ar pu­tea fi definită, chiar şi empiric, cenzura ? Ea era forma prin care se exercita teroarea, în mod discret, viclean şi eficient. Cen­zura se opunea în general spon­taneităţii şi diversităţii, era îm­potriva posibilei alternative. Al­ternativa însăşi era privită ca negaţie, era un pericol. Cenzura generalizată la care a fost su­pusă suflarea civilă românească a ordonat şi omogenizat — prin reacţie — opoziţia. încet-încet, la toate nivelele, opoziţia a de­venit un consens". Acelaşi număr (3/1990) găzdu­ieşte o convorbire colegială pe tema „Cenaclul de Luni peste care-i mare — pentru că pe temeiul ei au fost aleşi — ca să scape ce se mai poate scăpa de prăbuşire1­. IS Tot mai citită este 22, pu­blicaţie săptămînală editată de Grupul pentru dialog social (re­dactor şef : Stelian Tănase), grup din care fac parte mulţi dintre dizidenţii de mai ieri. Despre menirea lui, Gabriel Liiceanu este îndreptăţit să menţioneze : „Gru­pul pentru dialog social este o instanţă critică şi de opoziţie care se exersează împotriva ori­cărei forme de abuz şi de dera­pare a puterii de la valorile de­mocraţiei de tip clasic-european. Grupul nu este împotriva nici unui partid şi nu este pentru nici un partid. Ea este doar o instan­ţă care veghează asupra felului în care se manifestă puterea, in­diferent de partidul sau mişca­rea care întrupează această pu­tere". În nr. 4/1990, acelaşi filosof propune pertinente Meditaţii despre activist. Din tuşe sigure, este creionat portretul activistu­lui de partid, acel profesionist al ţarcului : „Să spui despre el că minte, că e ipocrit, pol­tron etc. ar fi prea puţin. Căci de fapt el scapă oricărei tipo­logii existente. în primul rînd, social vorbind, el nu poate fi definit, pentru că nu este pre­văzut în schema nici unei so­cietăţi. F­ă­c­î­n­d totul, el nu face şi nu ştie să facă nimic. Să spui despre el că este puterea sau un apanaj a! puterii ar fi prea vag. El este, desigur, puterea , dar puterea impalpabilă, care se sustrage categoriilor obișnuite ale puterii. El este chiar coloana vertebra­lă a puterii, dar una care nu poate fi radiografiată , este un element suav, este un gaz al răului, care se strecoară peste tot, aducînd sub comanda lui in­vizibilă tot ce este material ; el este aerul otrăvit, rezervorul ine­puizabil de toxine al trupului social ; este respiraţia noastră urît mirositoare ; şi împuţinată ■ este gîfîitul nostru". „ Adrian Marino, unul din ostracizaţia regimului totalitar — 8­ ani de închisoare,­­ de domi­ciliu obligatoriu — se confesea­ză în Tineretul liber — Suplim­ent literar-artistic : „Un anumit sen­timent de jenă m-a împiedicat să vorbesc — e drept că nici nu se putea aminti în epoca grea ce, în fine, s-a spulberat, de toate acestea — vreodată pe larg despre această perioadă din e­­xistenţa mea. Urmează ca viito­rul să aprecieze şi să evalueze exact contribuţia fiecăruia dintre noi la apărarea ideilor de liber­tate, demnitate, independenţă şi moralitate ale poporului român. Eu sunt mulţumit că m-am putut păstra în acord cu conştiinţa mea şi că istoria, lungul şir de ani care s-au scurs, vai, cu o înceti­neală ucigaşă, m-a confirmat din plin. Sînt mulţumit că Revoluţia a învins şi că acum putem înce­pe edificarea unei lumi într-ade­­văr noi, a valorilor şi a compe­tenţei, a libertăţii neconstrînse de nimeni şi de nimic. Vom avea, în sfîrşit, ţara şi cultura pe care le merităm, cu vechi şi frumoa­se tradiţii în lumea europeană". Poate fi un exemplu de modestie şi demnitate pentru puzderia de victime ale regimului ceauşist care se agită în paginile revis­telor şi ziarelor". CRONICAR Un gazetar-martir al revoluţiei Aşa cum arată statisticile, profesiunea de reporter este una din cele mai riscante. Printre numeroasele victime ale Revolu­ţiei române se află şi un ziarist francez. Venit în România pen­tru a transmite reportajul revoluţiei, Jean Louis Calderon a fost ucis în luptele de pe străzile Bucureştiului, într-una din ultimele zile ale lui decembrie. Colegul său, Charles Villeneuve, îi face în numărul din 4 ianuarie 1990 al revistei „Paris Match" un por­tret în care se simte emoţie, tristeţe şi stimă pentru cel care şi-a făcut meseria pînă la tragice consecinţe. Jean Louis Calderon vorbea curent spaniola, engleza şi ita­liana. La 26 de ani fusese numit şeful rubricii de anchete. Tri­mis special ca realizator al unor interviuri cu personalităţi de primă mărime de pe arena lumii (de pildă, un interviu din 1985 cu papa Ioan Paul al ll-lea), dar şi ca reporter în zonele cele mai fierbinţi ale planetei (în Beirut, în 1983 ş.a.m.d.), bine infor­mat asupra actualităţii internaţionale, avea vocaţia reportaju­lui, atras de acea chemare a depărtărilor care-i însufleţeşte din­­totdeauna pe temerarii navigatori... Era un om de curaj, serios, dar şi cu simţul umorului, un „gagman", cum i se mai spunea. Trebuia să-l cunoşti foarte bine ca să-ţi dai seama că poartă în lume o rană necicatrizată (îi murise mama cînd avea vîrsta de opt ani), rană care-l făcea extrem de vulnerabil la durerea tuturor orfanilor de război, despre care a şi scris în nenumărate rînduri. Jean Louis Calderon este una din victimele revoluţiei noas­tre. Preţul libertăţii şi al adevărului se plăteşte şi cu sînge văr­sat de „soldaţi" ai gazetăriei. (C. A.). pseudo-culturii dictatoriale să-şi poată spune păsul, în măsura în care se va găsi spaţiu pentru a­­ceasta în presă. Să nu se consi­dere persecutaţi ori interzişi. Să nu­-şi ia aere de martiri. Vom şti să le răspundem".­­ Demolarea „Săptămînii". Sub acest titlu incendiar, citim într-un ferpar din Curierul româ­nesc (noua denumire a publica­ţiei Tribuna României, nr. 2—3/ 1990) : „Una dintre măsurile be­nefice luate în aceste zile a fost desfiinţarea revistei SAPTAMTNA, publicaţie de tristă notorietate care se ocupa cu «ştiri cultu­rale» tendenţioase, dar mai ales cu campanii violente împotriva celor mai valoroşi artişti români. Victimele SAPTAMTNII, care ac­ţiona în numele regimului ceau­­şist-securist, erau de regulă oa­meni ce se opuneau direct sau implicit şabloanelor impuse de dictatură. Aici scriau Eugen Barbu (redactor şef), neobosiţii relatori ai cultului ceauşist Cor­neliu Vadim Tudor şi Narcis­­Zăr­­nescu, precum şi alţi odioşi le­fegii ai tiraniei : N. Mihăescu, M.N. Rusu, C. Bianu, A. Par­toş. Toţi aceştia conlucrau în deformarea uneori subtilă a rea­­lităţii şi glorificarea marelui ucigaş al culturii noastre". A fost, se vede, o alarmă fal­să, fiindcă „Săptămîna" conti­­tinuă să apară, cu titlu schimbat, Viaţa capitalei, şi un alt redac­tor şef (Mircea Micu), dar cu aceeaşi formaţie. Cititorii vor fi interesaţi să urmărească amin­tirile (aproape) intime ale lui M. Micu despre „madam Suzi" (Gîdea). Spune proverbul româ­nesc : „Lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba". într-un număr recent al Vieţii..., D.C. Tănăsescu uzează de aceleaşi practici de intimidare, într-un limbaj semi­­urban ,împotriva celor care de­zaprobă opiniile sale : „Nu ştiu însă pe unde ar scoate cămaşa alde Manolescu dacă eu i-aş i­n­vita pe muncitori şi mineri să de mode şi timp", cu participarea extraordinară a mentorului Nicolae Manolescu. §1 Rolul legii morale : „Poate că niciodată n-a fost frica atît de prielnică speranţei ca în ca­zul scriitorilor de sertar din anii cincizeci. Aşa se face că în cli­pa cînd au putut să-şi facă pu­blice cărţile, scriitorii promoţiei reformate au pus în umbră defi­nitivă toată opera poetică şi mare parte din opera prozastică şi critică a congenerilor din pro­moţia 50 propriu zisă" , remar­că Laurenţiu Ulici (redactorul şef al seriei noi a Luceafărului, nr. 1/31 ianuarie), după ce distinge în literatura intervalului prolet­cultist : 1. propriu zis „promoţia 50", aliniată ideologiei prolet­­cultului, şi 2. promoţia de sertar.­­ în Orizontul timişorean continuă publicarea serialului „Ultimul cuvînt rostit în apăra­rea sa de Mircea Vulcănescu, în ziua de 15 ianuarie 1948, în faţa Curţii de Apel din Bucureşti, secţia a IX Criminală, în proce­sul celui de-al doilea lot al foştilor miniştri şi subsecretari de Stat din Guvernarea Mareşalu­lui Antonescu, — acuzaţi că au provocat dezastrul Ţării — în baza­­legilor 312/1945, 455/1945, 291/1947". Spicuim din „apăra­rea" acestuia : „Un scop comun pare totuşi a se desluşi în acest concert de glasuri disparate. Nu este un scop afişat, strigat pe străşini, dar îl poţi desluşi uşor, din felul în care glasurile se înfierbîntă deodată, uneori, cînd unul din ele pare că apără o teză îndoielnică. Acest scop nu este însă acel de care vorbeşte actul de acuzare , voinţa unor orbeţi de a pregăti o groapă pentru ce au mai scump, din pri­cina vanităţii Ia zadarnice. Ci este preocuparea, pururi îngrijo­rată, a unor oameni care văd Țara cu piciorul într-o groapă și se trudesc din răsputeri, pu­­nînd în cumpănă toată rîvna și toată priceperea lor specială. Numai SE RETRAGE MACULATURA DIN RAFTURILE LIBRĂRIILOR. Am ajuns sâ trăim şi ziua aceas­ta : cărţile zelatorilor ceauşişti se retrag din circuitul comercial. Să medităm asupra cîtorva titluri şi autori de pe listele alcătuite, bag­ seama, în pripă : Mihai Be­­niuc — Rugul poeziei, Scrieri, vol. I, III, IV, VIII, 795 poeme ; Mihail Crucşanu — Poeme alese; Violeta Zamfirescu — Incandes­cenţe ; Emil Vasilescu — Al. Sa­­hia, dimensiuni şi repere etc., toate editate la Minerva. Pe lista Editurii Univers, printre al­tele, o culegere festivistă de ul­timă oră : O ţară, România, un nume, Ceauşescu (1989). La Ed. Albatros : Corneliu Vadim Tudor — Miracole ; N. Heiban — De azi în trei săptămîni ; P. Pereş — Dimineaţa sunetului roşu. La Ed. Dacia : I. Bodunescu — Dru­mul Tupşanilor ; Vlaicu Barna — Cîntec despre ţară. Substanţială este producţia Editurii Eminescu (o blasfemie) ; Dan Zamfirescu Un om pentru istorie ; Ion Crîn­­guleanu — întemeietorul ; Ion Văduva Poenaru — Geneza lu­minii ; Dumitru Popescu — Ce­nuşa din ornic; George Maco­­vescu — Trecînd de anotimpuri ; Dinu Săraru — Clipa şi Dra­gostea şi revoluţia ; Viors! Coz­ma — Amiaza unui cîntec ; Ov. loaniţoaia — întîmplări din rea­litatea imediată, precum şi o sumedenie de culegeri enconomi­­astice (peste 20), cu titluri ca Slăvim conducătorul ţării. Un favorit al editurii pare să fi fost Nicolae Dragoş, care figu­rează cu trei cărţi, printre ele şi o antologie masivă : De ve­ghe la anotimpuri, Fîntîna din oglindă şi Poeme dintr-un sfert de veac. Mai reţinem dintre fa­voriţii altor edituri : Mihai Ne­­gulescu — De unde vine dimi­neaţa (Ed. Ion Creangă) ; Mihai Duţescu — Patrie comunistă; Ilie Purcaru — Carte cu olteni (Ed. Scrisul Românesc) ; Al. Andriţo­­iu — Prin ţara dimineţilor liniş­tite, Ion Segărceanu —­ Oameni, stele, locuri şi, din nou, T. V. Tudor — Mîndria de a fi român (Ed. Sport-Turism); Valeria Ar­­meanu — Imn la cetatea lumi­nii, Nicolae Rotaru — Lumina zilei (Ed. Facla). întristător este că editura menită să formeze gustul estetic al copiilor (Ion Creangă) a produs în serie nu mai puţin de zece antologii cu titluri de genul Prinos partidului. Pe „Lista lucrărilor din produc­ţia fostei Edituri Politice care se retrag din circuitul comercial şi se predau la topit" (s.n.) figu­rează circa 480 de titluri, dar bibliografia putea fi şi mai mare. (Oricum, se adună tone de ma­culatură pentru noua Editură Humanitas, condusă de Gabriel Liiceanu, care se naşte pe ce­nuşa cărţilor semnate de ceau­­şeşti şi petreşti). Listele bănu­iesc că sunt provizorii şi pot fi pe parcurs „îmbunătăţite“ (N.O.). ECHINOX Dintr-o casetă de pe prima pagină aflăm că : „Acest număr (3—4 pe 1989 — n.n.) a fost o­­prit din tipar în ziua de 16 no­iembrie a.c., la prînz. Motivele au fost numeroase, dar pe cele adevărate­­DERI­VATE dintr-o optică politică ce ne-a depășit, îndreptată împotri­va ECHINOXULUI, ca de altfel împotriva întregii culturi naţio­nale) nu le-am cunoscut şi cre­dem că va mai trece încă timp pînă se va face într-adevăr lu­mină". Aşadar, în luna noiembrie, în preajma „marelui bal" (citeşte cel de-al XlV-lea congres) din raţiuni de „prudenţă politică" prudenţă ce a terorizat decenii la rînd presa culturală româneas­că, numerele 3—4 ale revistei ECHINOX au fost scoase din ti­par. De altfel, răsfoind paginile acestei prestigioase publicaţii studenţeşti, ne putem convinge uşor de caracterul „reacţionar" al sumarului propus, pagina trei conţine un incisiv articol — „Fă­ră prejudecăţi" — semnat Tu­dor Iosifaru, articol ce demască problemele grave cu care se confruntă învăţămîntul românesc. Iar paginile 8, 9, 10 o amplă anchetă intitulată semnificativ „Artă şi realitate în teatrul şi filmul românesc" la care parti­cipă personalităţi de marcă ale culturii teatrale şi cinematogra­fice româneşti (Mihai Ispirescu, Tudor Popescu, Cătălina Buzo­­ianu, Dominic Dembinski, Mir­cea Ghiţulescu, Geo Saizescu, Alexandru Tatos, Constantin Va­­eni, Monica Gheţ, Mircea Du­­mitrescu). Menţionăm că anche­ta este realizată de Cristina Müller şi Dan Şăulean. În acest număr mai semnează: Alexandru Muşina („Unde se a­­flă poezia fragmente dintr-un amplu material teoretic), Ion Bogdan Lefter şi Iulian Boldea (articole despre neuitatul eseist, critic şi cinefil pasionat care a fost N. Steinhardt), Laura Pavel (cronică la cartea lui Vasile Po­­povici — „Eu, personajul"), Mir­cea Ticudean (despre „Nivele teatrale" — carte aparţinînd Că­tălinei Buzoianu), Mircea Ghiţu­lescu — „Teatrul operă imper­fectă" ; Mircea N. Morariu — „Competenţa în arta actorului" ; ; Marius Şopterean — „Desăvîr­­şirea",scenariu literar după o i­dee de Daniel Popescu , lui­­ Cocora, Virgil Mihaiu, Monicci, Gheţ, Traian Păcurariu, Antone­­la Pogăcean. Consemnăm, de asemenea, şi cîteva interviuri realizate de : Dan Şăulean (răspund Ileanc­a Berlogea, Alexandru Tatos, Con­­stantin Vaeni), Marius Tiţa (râs-­­­punde Mitică Popescu), Alexan­dru și Ovidiu Pecican (răspunde Gabriela Cuc). Din Sam Snepard („clubul 4 — H") traduce Tudor Iosifaru, iar din Tom Stoppard („Teatrul surprizei") traduce Diana Fră­­ţilă. G. GRIGORE i

Next