Argus, ianuarie 1923 (Anul 14, nr. 2913-2933)

1923-01-01 / nr. 2913

s ill­ni 1 2913 a­bonamente IN TARA Un an 500 lei 6 luni 250 „ 3 luni 150 if IN STRAINATATE Un an 700 lel 6 luni 350 3 luni 200n »» ORGAN ZILNIC al COMERȚULUI Directori : Chr. D. Stalcovic­ si S« Pauker ik 6 Pagini Luni 1 Ianuarie ^?3 INDUSTRIEI si FINANTE* 2 ■££, Jn At" J* h. F. Valentin 4 Lei în Străinătate Administrator BIROURILE: BUCUREȘTI, str. Sărindar­i T E L E­F O N : 6/93 Si 23/69 zaaa Săptămână Financiară e seria de ministru de finanţe.—Iar gogoriţa speculei lei­lor. — De ce scade coroana cehă?. — Jocul „haissiştilor* Aurul american Profesia de ministru de finanţe nu­­ poate fi plăcută pe vremurile de as­tăzi, d. Vintilă Brătianu are prilejul­­ să facă îi m­ie această experienţă. E asaltat de toate părţile şi oricât de­­ rezistent ar fi, va trebui totutşi sa cedeze in specialişti faţă obiecţiuni­­lor temeinice şi juste ale comerţului şi finantiţei. O altă latură puţin atrăgătoare a profesiei de prepus al Tezaurului e că an e destul că i se adresează meznorii solid argumentate şi cari nu pot fi­­puse sub obroc, dar mai bombardat cu imputaţiuni nedrepte şi exasperante prin naivitatea de ne­crezut a autorilor. Scade leul la Paris? Se contractea­ză acolo un împrumut? Ţăranii plă­tesc sau nu pământurile cu bani peşin? Ministrul de finanţe e vinovat în toate cazurile, ba i se reproşează contrar" împrumutului de 100 milioane franci din momentul ce are la îndemână ..mle­­tul plătit de ţă­rani". De­oarece ministrul are la dispoziţie banii ţăranilor ,,nu mai e nevoe să se împrumute în Franţa". Sfânta naivitate sau cum spunea Huss ne rug „Saacta simpliellas“, înainte de toate ţăranii n'au plătit încă miliardul ____ suntem destul de departe de această cifră__ apoi îm­prumutul la Paris, a cărui destina­ţie nici nu o cunoaştem nu e con­tractat. Presi­unem că e pentru ar­mată. Dar ori­cum ar îi, cum se poa­te concepe ca statul să întrebuinţe­ze banii plătiţi de ţărani pentru pă­mânturile expropiate, la împlinirea golurilor bugetare, fie pentru arma­tă, instrucţie sau altceva. Oare a­­ceşti ban­i sunt prietatea Statu­lui, reprezintă ei un venit obişnuit? -Vria­ t-tnÿla ce V ■•n: -plăti 'artM' sunt averea foştilor proprietari ex­­propiaţi! Aceste sume pot fi între­buinţate exclusiv la operaţiuni de care economia­ generală a ţărei să tragă un folos real, de pildă îmbu­na­ta­ţi­rea valutei, stingerea datoriilor Statului,la Banca Naţională sau la, particulari, operaţiuni cari redau fi­nanţelor publice elasticitatea ce au pierdut-o şi profită astfel economiei generate,­ grăbind normalizarea ei Dar ce e cu scăderea leului şi cu gogoriţa speculei ce a reînviat? Ci­că unele bănci „speculează leul“ la Pa­ris. Ca şi cum piaţa Parisului ar fi acum locul ca să se vândă acolo des­chis leii! Operaţiuni cu­­exportul lei­lor prin ceruri nu se mai fac, lei e­­fect­ivi sunt foarte puţini în străină­tate, întreaga poveste cu speculă pare o născocire... până la proba contrarie. Cei cari susţin că e „speculă“ să poftească a demonstra prin ce mij­loace unele case din România sunt în stare să trântească leul la Paris. Până atunci, vom persista în păre­rea noastră că cursul leului la Paris depinde de cerere şi ofertă, amintind că pe când leul a scăzut zilele aces­tea pe piaţa Parisului, s-a urcat la Zurich. Partizanii teoriei speculaţiei să binevoiască a explica acest feno­men. Şi la Praga e mare alarmă, din pricina, scăderei coroanei ceho-slova­­ce. De la cursul ei de aproape 18 centime ce atinsese la Zurich a re­venit, în vreme destul de scurtă la 15, spre disperarea numeroaselor e­­lemente producătoare cehe, cari re­uşiseră, prin sforţări eroice să se a­­dapteze cursului urcat. In faţa aces­tui fenomen, opinia publică în Ceho­slovacia e foarte derutată, iar gu­vernul şi presa oficioasă, presa cehă independentă şi presa minorităţilor au fiecare o altă explicaţie la înde­mână Oficialitatea — ea se aseamă­nă, pretutindeni —­ invoacă, specula­ .Intr'un Stat cu un budget econo­micos, care a retras miliarde din circu­latie si a mai semnat complect Impru­mutul libertatei, nu poae fi suspecta­ta puterea de cumpărare a coroanei, iar cei cari întreprind un asalt in contra dânsei, sunt păsări prădă­toare. Guvernul are datoria să apuce de guler pe speculanții bancari şi să-i pedepsească in mod exemplar*", în opoziție cu această mostră de stil guvernamental, este opinia pre­sei cehe independente care zice: Industria noastră n'a arătat de­fapt putere de resistentă ţi energie spre a domina situaţia creată prin urcarea coroanei. In alte ţări, indus­tria a ştiut mai bine să se apere im­­potriva unor astfel de crize ; ea mai suferea de pe urma faptului că „in mod puţin loial, a manifestat la un moment dat, mai multă încredere in marea germană de­cât in etalonul "Soţiona". Acest clopot suna altfel ca ace! precedent; nu ştiu întrucât bo­rb­a acut dat industriei cehe e meri­­at. Io fine, opinia minorităţei­ ger­mane are darul să exaspereze un cel mai înalt grad pe guvern şi pe ta­rea­gă presă cehă, guvernamentală sau de opoziţie. Ta­t-o : «Cu ajutorul unei re­clame fără pe-­ reche s'a ajuns ca străinătatea sa se intereseze de coroana cehă ; ■ spe­culanții internaţionali s'au aruncat pe dânsa, ii au început s'o cumpere. Cursul s'a urcat insă exportul fu pa­ralizat iar procesul de adaptare in interior a mers­ foaie încet. Faimoasa însănătoşire de care ne vorbeşte mi­nistrul de finanțe a­ costat, până azi nenumărate victime, şi listele de pro­teste nu mai sfârşesc. Astăzi însă, când străină,tatra vede satele noas­tre à la Potemkin, ea a pierdut orice gust la coroana noastră şi am ajuns acolo unde eram acum mai multe luni. Ministrul de finanţe va putea lua orice măsură, va voi în contra, speculei interioare , în contra spiri­tului din afară, el va rămâne nepu­tincios".• Am înregistrat cele trei păreri, in­teresante tas­trete, întrucât putem şi noi trage învăţăminte. In partea cui e dreptatea, aceasta se va vedea mai târziu. Baisisiştii cari operează la Bursa noastră au de câtva timp, în mod incontestabil, un mare noroc.. Ori de câte ori cursurile manifestă o Conso­lidare şi afacerile par a sa îndruma spre o cale mai sigură, survine vre­un eveniment, închipuit sau reali,­­şi care, bine exploatat, bine pieptănat, provo­acă o slăbire generală a­ târgu­lui. Trec vre­o săptămână , două­, până ce jucătorii fricoşi văd­ .ca a­u confundat un simplu nor eu, un ba­­iaiuti , situaţia se îndreaptă, şi parti­dul hais stet se pregăteşte pentru o nouă lovitură. Când nu mai există vr’o sondă strâmbată de exploatat, când Turcii cedează la I.aueanne şi Ruşii nu ne mai at­acă la Nistru, a­­tunci intră în scenă, calamitatea im-TH'întelQl' '. » •• .•*' - • V „Statul va prăpădi, pe acţionar, deci aceştia nu pot face nimic mai bun de­cât să scape de hârtiile lor buclucaşe". Dacă acei cari se lasă să fie im­presionaţi de asemenea demonistrea­­ţia-fii viclene ar raţiona puţin, şi-ar da repede seama cât s­unt de puţin serioase. Să admitem ca, facţiunile di­feritelor întreprinderi de bască, co­merţ şi industrie sunt intr’aidevăir rău tratate de lege. Toate însă, sunt tratate la fel : ce va câştiga acţio­narul dacă îşi via vinde cutare titlu spre a cumpăra uni altul? Tot atâta va plăti. Afară numai d­acă vrea să-şi plaseze averea in rentă de Stat, ceea ce intră într’o a­ltă ordine de idei. Atunci încetează de a fi om de bursă. Dar nici în bilete de bancă nu’și va pla­sa capitalul său căci nu s’a inventat încă biletul de bancă pro­ducător de venit. Deci, e evident că a vinde acţiunile de teama de impo­zite este a imita pe Gribouille caTM se aruncă în apă pentru că mi-e frică să se înece. Şi cu această consideraţie am ter­minat cu analiza săptămânei finan­­cia­re care a început cu însufleţire şi continuat, cu începere de Miercuri, într-o atmosferă de plictiseală­­. Vineri s-a produs însă o schim­bare de front. Unele petrolifere au mers la atac. Creditul Minier a luat ofensiva câştigând 100 lei la 2850 (vechi) in urma ştirei că producţia s-a mărit. I. R. D. P. a urmat mişcarea to­­naintând de la 1650 (vechi) la 2030. Restul cotei petroliferelor au avut variaţi­uni simţitoare. Steaua se ţine în jurul cursului de 1125. Astra s-a făcut la 10.800. Petrolul Blok rămâne neschimbat la 1310. Concordia a înaintat la 2180. Sospiro a avut câteva transac­­ţiuni la 800. Banca Minelor mă urcă la 725.­­ Redeveni­a staţionară la 1620 (ve­­­­chi).­­ Pe la societăţile petrolifere se vor­beşte de noi sporuri de capital. Ast­fel Româno.Americană, anunţă ur­carea la respectabila sumă de 500 milioane. Unele din sporurile acestea ar pu­tea să fie în legătură cu faimosul art. 42 cu „rentabilitatea“. Prin forţa lucrurilor, moda se va genera­liza: care industrie, întemeiată din vechime, va consimţi să se ia drept criteriu al rentabilitate­ ei, capitalul de fondare, când în moneda actuale, întreprinderea face de cel puţin 30 ori mai mult? Se va supra­preţui pe toată lini® şi cu drept cuvânt în baza aba­giului: à corsaire, corsaire et demi. Printre­­valori de bancă relevăm Marmorosch, Blank, care avansează de la 875 la 940. Celelalte sunt sta­ţionare. Reşiţa la 2150. Mica, a dat puţin înapoi, la 1685 in urma unor realizări. Americani! nu sunt um popor de teoretician!. Ei nu discută in ab­­stracto asupra relaţiunilor între fi­nanţe de stat şi economie , gene­rală, ci se interesează numai când văd fapte concrete înaintea ochilor. Dolarul, regele necontestat, în im­periul monedelor, a fost în timpul din urmă, umilit de fiorinul, olan­dez de guldenul suedez, de lira en­gleză. S’a dovedit că oricât­­de­ e­ de­nergiec ar fi măsurile tehnice ale în autorităţilor americane, puterea in­ternă de­ cumpărare a dolarului nu poate fi mărită peste un nivel oare­care; cu alte cuvinte, preţurile ame­ricane au rămas mai urcate decât cele olandeze, scandinave sau en­gleze. Iată o consecinţă a inflaţionismu­­lui, al bogăţiei în aur. Acest metal nu e un obiect curios ca să-l bag­ în m­uscu; acolo, în pivniţele americane, el exercită influenţa sa în senz ne­gativ. Dacă America vrea să vândă materiile ei prime în ţările cu valu­tă slabă, trebue să se intereseze de Europa, ajutând-o la refacerea, ei. Aurul ei, împrumutat celor nevoiaşi, va fi mai productiv decât înmaga­zinat la New-York. Viator Claritate Se cere ori şi­cărui legiuitor arta de a condensa în fraze lim­pezi şi lapidare, diferitele disposi­ţion­­ate operei sale. Dacă aceas­tă cerinţă se subînţelege la orice legiuire, ea are o însemnătate ne­întrecuţii când e vorba în special de o reformă fiscală se constitue o adevărată revoluţie în aşeză­mântul finanţelor unui Stat. Intr’adevăr, o lege de impozit este de interpretare strictă; ea trebue aplicată în litera ei şi nu sa pot invoca nici analogii, nici inteniiile ce le-o fi avut ministrul, nici discuţiile ce s’ats urmat tn Parlament. Acesta Ingemneaaă că orice lip­, ari ti« riiîiferists, orice" n­eîect de redactare poale să s® traducă ?o a­­plicare la nedreptăți mari, la par­deri pentru bimici și judecătorul, având chiar convingerea perso­nală, ca autorul lege! a intenţio­nat altceva, este constrâns să a­­plice legea ad-litteram, fără pu­tinţa unei interpretări echitabile. * în discuţia reformei fiscale, la şedinţa da joi a Camerei, s’a pro­dus o ciocnire între d. V.­­Sad­­gearu şi d. ministru de finanţe, cu privire la suprim­ar­ea cedulei C (exploatarea agricolă). Leaderul ţărănist a susţinut că această supresuime nu constitue de fapt vre-o uşurare pentru con­tribuabil, deoarece la cedula A (asupra proprietăţei nezidite) s’a mărit impozitul. La această afirmaţie d. Vintilă Brătianu a răspuns că n’a avut o asemenea intenţie, iar dacă va fi aşa cum spune d. Madgearu, redactarea cedulei A se poate modifica. Iată un exemplu tipic care do­vedeşte că intenţiile autorului u­­nei legi pot fi în opoziţie cu tes­tul unui articol dacă redactarea nu e limpede. Da sigur, modificarea promisă de d. ministru de finanţe se va introduce la discuţiunea pe arti­cole. Nu rămâne mai puţin ade­vărat că o lipsă de atenţie din partea diferitelor filiere brocra­ti­ce şi parlamentare prin care trece o lege, poate pricinui con­tribuabililor mari neajunsuri, și câte­odată perderi nebănuite. Claritate deci nu totdeauna, cât mai multă claritate ! VI. * ( Ligu Iî) Târgul comercial­­­telles Intre 9—15 Aprilie 1923 va avea Ioc da Bruxelles cel de al 4-lea târg oficial de mostre. Afluenţa de cereri a expozan­ţilor belgieni şi străini a obligat comitetul organizator de a mări spaţiul rezervat târgului de la 9600 la 11000 metri patraţi. S’a început construirea unui nou hali de 168 metri lungime și 40 metri lărgime. Construcția va costa 2 jum. mi­lioane franci. Duh Consiliul Technic Superior ComSatd technic superior a ţinut Viwri­d­a. şedinţă ocupându-se cu următoarele dtestiunî impor­tante. Proeictic de cmstrucţîe a unui pod de lemn peste braţul Dunărei la Isaccea pe traseul şoselei Isac­­cea—Debarcader în valoare de leî ^.OOO . Planul de parcelare a­ terenul dintre vii şi cazărmi la Bazargic . Proeetul de construcție al liniei de centură Filaret-Cioplea-Obor, in sumă de 20 milioane lei. Cota progresivă de rentabilitate Impozitul pe comerţ şi industrie O lămurire oficială De ca­tre d. Paraschivescu, di­­rectorul general al contributdlor şi colaborator al d-lui Vintilă Brătianu, s-a distribuit ori zia­riştilor, la Cameră, explic­a limai ale ministerului de finanţe, cu privire la cota progresivă de ren­tabilitate la impozitul pe comerţ şi industrie. Reproducem mai jos aceste ex­­plicaţiuni : Aceasta cotă nu e un nou im­pozit, ci un­ spor al cotei princi­pala de impunere a­­ cărturilor co­­merciale şi industriale. Sporirea este legată de renta­bilitate, adică de mărimea câş­tigului faţă de capital şi de cifra afacerilor, ceia ce e drept, căci cine câştigă mult poate contribui mai mult la nevoile statului. Pentru comercianţii şi indus­triaşii particulari sporirea nu tre­ime legată numai de capital, ci şi de muncă, adică de întinderea afacerilor. Faţă de explicaţiunile date de d. raportor, câştigul se va socoti avându-se în vedere un capital de cel puţin jumătate din cifra afacerilor, afară de cazul când comerciantul va dovedi cu bilanţ în regulă că are un capital mai mare. Aşa­dar : Pentr­u o cifră de afaceri de 10.000.000 lei, în calculul rentabi­­lităţii, va fi socotit un capital de cel puţin cinci milioane lei, iar rentabilitatea va fi : PENTRU UN BENEFICIU NET DE : 560.090 lei rentabilitatea 10 la sută. 759.000 lei rentabilitatea 15 la sută. Un milion lei rentabilitatea 20 la sută. 2.500.000 iei ress­­abilitatea 50 Ia sută. 5.009.009 lei rentabilitatea 100 la sută. îs 19.000.000 lei rentabilitatea 200 25.009.000 Iei rentabilitatea 500 Ia sută. In primul caz beneficiu! net se impune fără supra-cotă. La o rentabilitate de 15 la sută în sus însă, pe lângă cota princi­pală de 10 la sută pentru comerţ sau 8 la sută pentru industrie, se adaugă o supra-cotă progresivă. Dacă însă contribuabilul dove­deşte că are un capital mai mare de cinci milioane Iei, rentabilita­tea se stabileşte in raport cu a­­cel capital şi prin urm­are va fi mai mică, ia Lămuririle lui AL N. Ştefănescu asupra discufiunilor urmate în comisiunea financiară D. AL. N.­­TEFAN£SCU, direc­torul Băncii Româneştii, ne comu­­nică că, in seam de 28 Decembrie, la „Sfatul ’Negustoresc“, mi a pu­tut din muza orei înaintate, să dea mai multe amănunte amăra discu­­ţiunilor ce au, avut loc in comisiu­­nea financiară instituită de d. mi­­nistru de finanţe. Solicitat de noi, d-sa com­­plec­tea­­ză acele declamţiuni ~~ redat# (■& de­mi, in numărul trecut al ziaru­lui — cu următoarele foarte pre­ţioase lămuriri : PORNIREA CONTRA SOC. ANONIME D. Ştsifănescu constatase, în acea comisiune, o pornire contra soci­et­ă­­ţilor anonime, care s’a manifestat întâi contra băncilor — mai toate acum societăţî pe acţiuni — şi -a culminat în diferenţiarea de­ impo­zitul complimentar. In zadar s’a străduit, ne spune d-sa, în contra prejudecăţeî de a crede pe acţionarul român, mare capitalist si a-i trata după noua formula demagogică a nivelării. In zadar s’a spus că tocmai mi­cii agonisitori sunit aceia cari, neipu­­tând întreprinde un comerţ sau in­dustrii pe contu­l lor, adună la un loc economiile de obicei la o insti­tuţie die bancă, care le fructifica prin alimentarea celor deja existen­te, în Mosul obștesc. Orice apăsare asupra băncilor — ca cei 2 la sută in pbets. — și orice progresivitate pe deasupra - ca cea poreclită comPlimmtură - este o lovitură ce se dă în realitate e­­commisMorirun­t sau, intreprinzăto­rul, după cum unul­­beneficiază mai puţin sau altul plăteşte mai mult. Diferenţa deci nuu atinge decât pe cel mic, pe care însă mentali­tatea legiuitorului face paradă de al proteja. DRASTICITATEA IMPOZI­­TULUI COMPLIMENT­AR Se admisese ca să se înlăture orice dublă impunere, pe care d. Titidescu o găsise justificată la so­­cietăţie pe acţiuni D. V. Brătianu o suprimă, ce e drept, dar o impu­ne, maî zdrobitoare prin o a doua prognesivitate la Impartial compli­menter,, midi maî drastic ca la pre­decesorul său. S’a spus că societăţile au plătesc progresiv la global,­­ de aceia tre­buie un impozit, progresiv care să atingă maî simţitor pe aceste colec­­tivităţî. Dar oare îndividul acţionar nu plăteşte progresiv după starea îuî de venit ? _ De ce atunci de două ori lovit şi încă cum ? Pentru că, înâmplă­­tor, ar avea beneficii mai mari de la „unele“ societăţi.­­O­e cât de puţine sunt acestea şi cât de multe acelea ce s’au înfiin­ţat în ultimii ani, în această era de fondaţiune, de oameni cari au crezut că tot ce zboară se mă­nâncă ! Cât de nenemerit vine acest im­pozit, supra-supra­pus asupra bie­ţilor oameni cari mai au­ şanse ca la zece societăţi să­ aibă una sau două productive ! * In discuţia de joi seara, d. de­putat Constant George­scu pusese întrebarea: Cum se plăteşte impozi­tul global la societăţi. Cred că, cu aceste rânduri, am dat răspunsul. INTERESELE CONTRIBUA­BILILOR ŞI CELE ALE FIS­CULUI Rămâne o­­chestiune pusă de d. deputat Mar­cu, fost SÎ d-sa în co­misia financiară. E vorba de împă­carea intereselor cmtribubilor cu interesele nscitim. La aceasta s’a răspuns de unii vorbitori, în chip foarte detailat, că impozitele excesive vor avea două urmări : 1) frauda la cari se vor dădea­ cei mai mulţi; 2) o şampire a articolelor de trăi. Primul punct va micşora sensibil rezultatul la car­e fiscul se aşteaptă. Al doilea, va nemulţumi şi mai mult populaţia, predispunând-o spre inie­cărî subversive. IMPOZITE INDIRECTE Din punct de vedere statistic însă, părerea mea este că şi fără impozitul complmentar, ba ch­ar şi fără cel pe cifra de afaceri, sco­pul reformei va fi atins. Şi, aci încă una, la adresa d-l Marcu. Suntem încă departe de mo­mentul de a ne angaja in desfinţa­­rea impozitului indirect şi poate vor trece zecimi de ani Încă, până să ajungem acolo, dacă vom ajun­ge vre­odată. De altminteri cred, că suntem obişnuiţi aşa de bine cu dărie imdi­­nacte că Ie preferăm şi guvernele arr face bine să nu se încerce a le suprima ca să nu păţească le fel cu câre care a lăsat să-i scape în apă bucăţica de carne pentru um­bra care i s’a părut mai mare. Fostul sultan spre loca Lafayette, 30. — „Le Temps" cre­de a $fi că ex-sultamil Turciei se va îmbarca la 4 Ianuarie pe bordul dreadmughtului britanic pentru a se duce la Mecca. ii^i I iiiHW—i Noua lege fiscală Reparaţiunile şi criza alianţelor Sarcina impuşi Germaniei prin tratatul de Versailles.— Neîm­­plinirea obligaţiunilor şi politica de moratorii. — Neputinţă da plată sau rea voinţă ?.—Divergenţa anglofranceză.— Formula d-lui Poincaré La 2 Ianuarie 1928 se întruneşte din nou, la Paris, o conferinţă in­ternaţională pentru a examina ches­tia reparaţiunilorr datorite de Ger­mania, a-i acorda probabil unele în­lesniri, dar în ace­laş timp pentru, a stabili în comun sancţiunile necesare în eventualitatea că că ea ar conti­nua şi pe viitor să se sustragă de la executarea obligaţiunilor acceptate la Versailles. Problema aceasta, fiind de acută actualitate­­şi î n strânsă legătură cu chestiunea despăgubirilor de război, credem interesant a reaminti, în li­nii generale, sarcina Germaniei, pre­cum şi atitudinea, de până acum a acestui Stat. Pacea dela Versailles prin art. 231 şi 232 stabileşte In mod generic sar­cina reparaţi­unii­or impure Germa­niei în favoarea Statelor învingătoa­re pe temeiul responsabilităţii sale întru provocarea marelui rasboiu. Articolele următoare instituiesc o comisiune interaliată sub denumirea de Comisiunea reparaţiunilor'' pen­tru stabilirea totalului daunelor de reparat, precum şi a modalităţilor de plată, începând dela data de 1 Mai 1921 pe termen­ de 30 ani. Acum doi ani, exact în Ianuarie 1921, conferinţa de la Paris a execu­tat prevederile acestea din tratatul de pace stabilind suma totală, pro­cura şi anuităţile. Fără, să intrăm in prea multe detalii, vom spun® că la Paris, în 1921, totalul reparaţiu­ nilor datorite de Germania a fost stabilit la 87 miliarde 758 milioane măreî-aur, datorite la data de 1 Mai a acelui an. Cu­mGermania rau era in stare să »achite imediat această formidabilă despăgubire de războiu, comiafiunea a stabilit modalităţile anuale de plată pe un interval de 4 z iWpâ .­ scara 5­­,1 cal­culân­du-se o dobândă compusă de 5 la sută asupra sumelor de încasat. In amănunt, aceste anuităţi au fost fixate astfel, începând dela 1 Maî 1921: 4. Două a 2 miliarde mărci-aur de la 4 Mai 1921 la 4 Maî a. c. (4923). 2, Trcï a 3 miliarde delà 1 Mai 1923 la 4 Mai 1926. 3. reï a í miliarde, 1 Mai 1926—4 Mai 4929. ■4. Trcï a 5 miliarde, 1 Mai 1929— 1 Mal 1932. o. Treizeci şi una anuităţi a 6 mi­liarde dela 1 Mai 4929 la 1 Mai 4960. Osebit de aceasta alte 42 anuităţi egale, începând dela aceiaşi dată şi reprezentând 12 la sută din valoarea exportului german ca taxă impusă asupra acestuia prin voinţa aliaţi­lor. In plus, comisiunea a confirmat din nou dispoziţiunile de la Spa în privinţa prestaţiunilor de cărbuni, 2.200.000 tone lunar. Sancţiuni multiple: sechestrul ve­niturilor domeniale germane sub controlul «omisiunii de reparaţiune, aplicarea de taxe noul sau sporirea celor existente, ori împrumut extern sub rezerva aprobării aceleiaşi co­­misiimî, etc. Nu vom intra în detaliul sancţiu­nilor la care a fost nevoită Franţa să recurgă, ocupaţiunea ţărmului stâng al Rhinuluî, bazinului Ruhr. E destul să constatăm că Germania n’a plătit sau n’a voit să plătească la termenele fixate Singurele avan­suri de despăgubiri, în sume relativ insignifiante, n’au rezultat decât din lichidarea unor bunuri dinainte de război ca titluri şi acţiuni străine, cum şi a flotei comerciale. La fiecare scadenţă, de plată, Ger­­mania a obţinut mereu îngăduiri şi amânări în speranţa unei amelio­rări a, situaţiune! sale financiare Politica de moratorii", p­recum a fost denumită. In opinia franceză, a înlocuit politica efectivă de reparaţi­­une, cu sprijinul la început discret şi apoi făţiş al Anglo-Saxonilor. Campaniile d-lui Key­nas cunoscu­tul economist englez, la început sim­ple păreri ale unui publicist şi care au provocat multă amărăciune în o­­pinia franceză, un sfârşit prin a de­veni, cu oarecare atenuaţiuni, pă­reri aproape făţiş susţinute de ofi­cialitatea engleză atât în sânul co­­misiunii de reparaţiuni, cât şi în toate convorbirile interaliate. De altfel, destăinuirea ziarului „Sunday Times“ din 26 August trecut asupra părerii exprimată de delegatul en­glez în comisiunea de reparaţiune, sir John Bradbury, a confirmat în­tru totul bănuelile anterioare ale opiniei franceze. Acea destăinuire, foarte încurajatoare pentru rezis­tenţa, pasivă a Germaniei, arăta cum d. Bradbury susţinuse în comi­siune renunţarea la orice plăţi în numerar pentru anul 1922 din partea Germaniei, fără nici o condiţiune sau garanţie, — rămânând să se e­­xamineze mai târziu atitudinea de adoptat în chestia plăţilor cuvenite pentru anii următori, 1923 şi 1924. Intre această propunere oficioasă engleză, şi părerile d-lui Maynard Keynes, susţinute chiar şi ’n supli­mentul­ n-rul 8 din Sept. 1922 al lui Manchester" Guardian Commercial”, nu ’’stă­ aproape nici o deosebire, — căci acesta din urmă crede necesar un moratoriu de acordat Germaniei până în 1924 şi chiar 1925 (osebit de reducerea uniformă a anuităţilor la maximum un miliard mărci-aur).. Punctul de vedere englez venea, însă, în brutală contrazicere cu pă­rerea franceză susţinut ăia Sow&II de d. Poincaré. Criză alianţei«», tt spot» criza anglo-franceză, atingea punctul său maximum de internal­­iata: toată lumea era dispusă sâ creadă că chestiunea reparaţiunilor şi însăşi existenţa comisiunii ape­­s dale încetau de a fi afaceri inters aliate. Graţie întervenţ­iunii Belgiei, al cifrai termen de încasare în pompiul cotei de reparaţiuni, se apropia de scadenţă, criza a fost trecută cui bine. Singurul rezultat practic si im©i diat a fost amânarea întregei pro­­bleme pentru conferinţa de la Brur­xelies. Se câştiga, astfel, timp pent­­tru un acord necesar! Nu vom intra in amănunte asupra elementelor divergenţei anglo-fren­,­ceză. Fapt cert este că Anglia mu­­reşte st­abilizarea schimbu­lui ger­man şi ameliorarea situaţiei finan­ciare a Germaniei pentru a înlătura concurenţa internaţională a indus­triei germane, pe când Franţa are interesul simplu şi imediat de a in­tra cât mai repede în posesiunea su­melor datorite drept reparaţiuni pent­­tru acoperirea imenselor sale jertfe şi sarcini de război De aceea, în decursul tratativelor din urmă, primul ministru francez, d. Poincaré, a ajuns la o formulă foarte precisă: „pas de moratoire sans gages productifs“. Fiindcă toa­te amânările de plată de până acum n’au dus la nici un rezultat, afară doar de impresia unei rele voinţa permanente din partea Germaniei de a plăti şi a unei intenţiuni de a as­­bpta pacea de la Versailles în partea privitoare la reparaţiuni. — Franţa, prin glasul d-lui Poincaré, se pune ‘Ÿ)P 4!*K. nici o altă antânare, şi abia acceptă, ideia unui nou moratoriu sub condi­­ţiunea expresă a garanţiilor serioase, productive. Nici un moratoriu nou fără gaj productiv, adică fără garanţii serioa­se despre intenţia­ cinstită de a înde­plini obligaţiunile tratatului de pace. Şi pe acest teren solid Franţa pare a fi dobândit de pe acum sprijinul necondiţionat şi solidar al celorlalţi aliaţi aflaţi în situaţiune identică faţă de politica engleză de moratorii fără garanţii şi faţă de interesul cu totul deosebit al Angliei în această covârşitoare problemă pentru refa­cerea Europei. Conferinţa care începe­ la 2 ianua­­rie la Paris va putea fi sau începutul, unei limpeziri a atmosferei interna­ţionale sau semnalul unor noui şi prava­to implicaţiuni cu consecințe incalculabile. __ N. Dascovici i NlflONALIZARHE~ industriale şi financiari lămuririle comisiunbi SPECIALE ECONOMICE S'a publica in zilele din urmă, că, C­omisiunea specială Economică, ur­măreşte deocamdată naţionalizarea, numai a întreprinderilor financiare, cerând numai pentru acestea ca o parte din capital să fie in tricina ro­mânilor şi­ că în consiliile lor de ad­ministraţie două treimi să fie ro­mâni, iar că in ce priveşte întreprin­derile industriale asemeni condiţiunî nu se cer. In legătură cu aceste ştiri — pe cari comisiunea specială Economică te­lesminte — suntem rugaţi, a pu­blica următoarele expecaţiunî- Comisiunea specială Economică, care lucrează pa lângă Ministerul Industriei şi Comerţului, a dat con­tinu avizele sale in sensul ca să se ceară întreprinderilor industriale ca atât în participarea capitalului, ca­­i in conducerea administraţiei lor, să se atribuie cetăţenilor români o aşa proporţie ca să se asigure inte­resele româneşti. Cu cât întreprinderea se referă la o industrie care interesa economia generală a ţărei, cu atât naţionaliza­rea s-a cerut să fie mai pronunţată­, c­a urmare a acestui principiu, pentru recunoaşterea ca românească, a unei întreprinderi financiare se cere ca întreg capitalul său să fie din ţară şi ca toţi membrii consiliu­­lui de administraţie al lor să fie ce­­r,­morâ domiciliaţi in ţară.­­ Activitatea întreprinderilor finan­ciare desvoltându-se într-un cadru mnai general, este neapărat necesar ca o asemenea întreprindere, dacă voeşte să fie recunoscută ca naţio­nala, să fie întreagă in mâna inte­reselor româneşti. După cum se vede capitalului stră­in îl se dă o participare suficientă în orice întreprindere industrială, căutându-se numai ea în amim/V , ce iateresează, fie siguranţa statului fie economia generală a tă­derenţaL*1111 TOmânî să aiM Prepom Deasemenea şi In bănci se poate interesa ţi capitalul străin, dar a­­tunci banca îşi păstrează caracte­rul său de bancă străină. Ceea ce se urmăreşte clar, este­ nu­mai că sub firmă românească Ss nu 4°^VCâ tn MncI spital și inte­­£®se străine.

Next