Argus, mai 1923 (Anul 14, nr. 3007-3029)

1923-05-02 / nr. 3007

Ui îl? ro. 3007 ABONAMENTE IN TARA Un an 500 lei 6 luni 250 3 luni 150 „ In strAinatate Un an 700 lei 6 luni 350 3 luni 200 99 99 6 PAGINI BIROURILE: bucurești, str. sărindari4 TELEFON: 6/93 si 23/69 ORGAN ZILNIC al COMERTULUI Directori: Chr. D. Staicavici $ S. Pauker INDUSTRIEI si FINANTEI Administrator: H* F. Valentin Miercuri 2 Mai 1923 - ' ~ |~---~|- - ——-* ' W* EXEMPLARUL 2 Lei în țară 4 Lei în Străinătate Reconstrucţia Arsenalului Intr’un război, armamentul şi muniţiile sunt produse de industria particulară, care trebueşte organizată în acest sens România mare s’a înfăptuit cu prea multe jertfe omeneşti. Dacă am fi fost mai bine pregătiţi,i multe vieţi puteau fi cruţate. Până la războiul mondial, am trăit în aureola lui Peneş Curcanul şi am crezut că cu crucişă- Itorul „Elisabeta“ şi cu bricul „Mircea“, putem purta război pe mare, iar cu producţia Pirotehniei şi a Arsenalului din Dealul Spirei, putem face faţă consumului de muniţii. Durata mare a războiului, risipa de muniţii şi armament, a fost o surpriză pentru noi, cu atât mai penibilă cu cât ne-am găsit fără nici o organizaţie adequată a industriei particulare, cu o producţie ridicolă a stabilimentelor militare şi cu stocuri reduse şi cari nu puteau fi reîmprospătate decât cu dificultăţi extraordinare. Steaua României nu a plătit dar am plătit scump cu vieţi omeneşti, greşelile trecute. E timpul însă să ne aducem aminte şi de proverbul vechiu, că ulciorul nu merge prea de multe ori la apă. ■ Ca să impunem inamicilor şi să le rezistăm, de va fi nevoe, se cere o organizaţie meticuloasă a industriei particulare, încă din timp de pace, pentru a produce la capacitatea maximă, tunuri şi înuniţii, în momentul oportun. teţeme Refacerea stabilimentelor militare, refacerea Arsenalului în plin centru al Capitalei, probează suficienet că militarii noştri, nu au învăţat nimic din marele Războiu. In loc să organizeze industria particulară pentru a face armăment şi muniţii, în loc ca statul să vie în ajutorul industriei metano-metalurgice, acesteia nu i se plătesc furniturile, ci este lăsată să se dezorganizeze, iar ministerul de războiu, cheltuește sume fantastice — e vorba deocamdată de un prim credit de 60 miilioane— pentru refacerea unor stabilimente, cari dacă înainte ÿau arătat improprii, insuficiente, arhaice, astăzi, complect ruinate, nu mai pot corespunde intru nimic scopului pentru care sunt destinate. Se vor înghiţi miliarde, pentru ca, la urma urmei, să fim tot atât de puţin pregătiţi, ca şi când nu le-am avea. Cu jucăriile, de-a fabricaţia săpunului, conservelor, tăbăcăriilor militare şi stabilimentelor pentru producerea muniţiilor şi armamentului, România Mare nu poate fi serios pregătită pentruventuale conflicte armate. Problema aceasta atât de gra-vă, nu poate fi studiată nici secţionată de Direcţia XI tehnică din Ministerul de războiu, fiindcă această direcţie este lipsită de ingineri şi practicieni. Militarul poate fi un bun soldat, poate cunoaşte ştiinţa mântuirei armelor, dar nu are pregătirea tehnică necesară şi pentru fabricarea armelor şi muniţiilor. Aceasta trebue lăsată pe seama Civililor specialişti în astfel de Chestiuni şi trebue să convie şi ministerului de războiu, că cu un ordin nu se poate croi peste noapte dintr’un sublocotenent,un şef de atelier, dintr un colonel ţin director de stabiliment militar, iar dintr’un general, un şef al unei direcţiuni tehnice. Producţia muniţiilor — „des panons, des munitions" — reveninid în totalitate, în timpul conflictului armat, industriei particulare, firesc lucru este ca aiceastă industrie să fie pregătită încă din timp de pace în acest feens, prin furnituri și printr’o jorganizație anumită pe care treime s’o capete. ,K * ^ te te Această pregătire nu poate rezulta însă decât dintr’un consult permanent între specialişti civili şi organele militare. Efortul cel mai serios în pregătirea noastră de războiu, a fost făcut de Direcţia Generală a Muniţiilor, compusă aproape în totalitate numai de ingineri civili; numai că apelul pe care l-a făcut atunci ministerul de războiu la aceşti specialişti, a fost prea tarin România Mare, ne cramponăm de greşelile din trecut. Refacem Arsenalul acolo unde nu trebue şi abandonăm industria particulară. Pregătirea noastră de războiu, să rezulte aşadar, dintr'o cercetare serioasă a acestei chestiuni, de către o comisiune compusă din militari şi civili, care desigur va indica alte soluţii decât refacerea Arsenalului în plin centru al Capitalei. Ing. C. Casassovici Asociaţia generală economică “ * « îl La Chişinău s’a înfiinţat o Asociaţie generală economică a Basarabiei. Asociaţiunea va fi în strânsă legătură cu Asociaţiunea Generală Economică cu sediul în bucureşti care-i va da concursul pentru înfăptuirea pe terenul practic a diverselor probleme ce le va cerceta şi desbate în Basarabia, precum şi pentru armonizare intereselor economice regionale ale ţării. Membrii Asociaţiunei basarabene pot fi economişti, financiari, comercianţi şi industriaşi, organizaţiunile comerciale şi industriale, precum şi orice persoane ce doresc a se interesa de chestiunile de economie naţională, indiferent de sex, naţionalitate saui religiune. Orice persoană ce doreşte însă a fi primit în Asociaţie, urmează să fie recomandat de doi membri. Această asociaţie a propus ţinerea în fiecare Duminică a unei conferinţe cu subiectiv economic. In general scopul Asociaţiei basarabene este de a face o legătură cât mai strânsă între oamenii din viaţa practică, pe diverse ramuri de activitate economică şi cunoscătorii chestiunilor economice ale Basarabiei şi ale României întregi. Colaborarea acestor două elemente, unirea cunoştinţelor practice, technice şi teoretice vor facilita şi soluţiona mai repede şi mai bine diversele probleme, asupra cărora se va cere şi avizul Camerei de Comerţ când ocazia se va prezenta. Preşedinte al „Asociaţiei Generale economice a Basarabiei” a fost ales d-l Corneliu Antonescu, directorul „Băncii Basarabiei”. Portul 1er al Budapestei UN CONTRACT INTRE UZINELE SCHNEIDER-CREUZOT ŞI GUVERNUL UNGAR Primul ministru al Ungariei, Contele Ştefan Bethlen, a supus de curând parlamentului un raport asupra construirii portului liber din Csepel, chestiune despre care ziarul nostru s’a ocupat şi cu alt prilej. Pe baza unei învoiri a comisiunei reparaţiilor şi a guvernului francez, se încheiase, acum câtva timp, un contract cu firma Schneider-Creuzot, relativ la construirea şi exploatarea acestui port. La 26 iunie 1922 s-a mai încheiat un al doilea contract suplimentar, dar definitiv. Obligaţiunile de 4 la sută, a căror valoare nominală va fi de 15 milioane franci, vor fi plasate în Franţa de către Société Centrale des Banques de Province. Obligaţiunile vor fi amortizate în 20 de ani, începând cu anul 1928. Ca o urmare a încheierii tratativelor, se va constitui în curând o societate anonimă pe acţiuni, în al cărei consiliu de administraţie guvernul ungar va ocupa un loc de seanţă. Scumpetea locuinţelor de Capitală De când s’a votat noua lege a chiliilor, preţul locuinţelor s’a urcat în Bucureşti in mod fantastic. Pentru departamentele mijlocii compuse din câte trei camere mici şi o bucătărie, se cere de la o sută douăzeci de mii de lei pe an, iar pentru cele mai moderne de la 150 mii lei anual și adesea chiar peste două sute mii Iei. Camere nemobilate se închiriază cu minimum trei mii lei lunar, iar cele mobilate cu mai mult. I ■.« . - Carnea în Bucureşti De ce plătim carnea de vacă cu 25 lei şi mielul cu 40 lei kgr. ? O mică notiţă din ziarul basarabean „Dreptatea" ne sugerează o nouă serie de lămuriri pe care ne simţim obligaţi să le comunicăm edililor Capitalei, însărcinaţi cu regularea preţurilor alimentelor de primă necesitate. Ne-am mai făcut odată această datorie, când am arătat că la Timişoara s-au fixat nouă preţuri maximale la carne, în conformitate cu sporirea preţurilor vitelor vii. Preţul chilogramului de carne de vacă de cea mai superioară calitate fusese stabilit la 18 lei, iar ziarele publicau menţiunea ciudată inexplicabilă, fantastică şi.... maliţioasă pentru Capitală, că fleicile şi antricoatele bănăţene s’au vândut cu un leu sub preţul maximal ! Aduceam la cunoştinţa edililor Capitalei aceste miraculoase lucruri — şi ceream o modestă explicaţie, cum se face cu in acelaşi timp la Bucureşti nu se găseşte carne de vită sub 25 lei kgr., iar de viţel sub 30 lei (viţelul la Timişoara e 16 lei). Vom adăuga, la cele spuse până acuma, că la Cluj, d. colonel Vlădescu, în numele comandamentului corpului VII armată, a oferit să furnizeze populaţiei din Capitala Ardealului carnea de vacă cu ...12 lei chilogramul ! Şi oferta comandamentului militar , după relatările ziarelor din Cluj, — era însoţită de amănunţite calcule, pe care se baza acel preţ de 12 lei kgr. Dar să revenim la „Dreptatea din Chişinău şi să reproducem modesta ştire care ne-a inspirat aceste rânduri : „Carnea de miel a fost vândută ori în piaţă cu 4 până la 5 lei fundul“. Ceia ce spun pe româneasca noastră, a celor din Capitală, însemnează că s’a vândut mielul cu 10-11 lei chilogramul la Chişinău (fundul rusesc are 409 grame). Fiind vorba de Chişinău, de un oraş mare şi nu de un orăşel de provincie, credem că e justificată întrebarea noastră : de ce la Bucureşti mielul costă 40 lei chilogramul, când nu numai pe Bărăgan, dar şi la Chişinău costă în detaliu 10 până la 11 lei chilogramul ? ! Sperăm că cei indicaţi vor binevoi de astă-dată să nu mai perziste in jocul „întrebărilor fără de răspuns" — şi net,vor onora, nu atât pe noi cât populaţia in suferinţă, care e ameninţată să moară de foame ( din cauza enormelor preţuri, — cu I lămuririle ce se propun faţă de aceste... ciudate, chiar foarte ciudate diferenţe de preţuri intre cele trei oraşe mai mari ale ţării şi capitala ei! Industria noastră petroliferi CapîiMmle sMîne — O scrisoare ciudată « De curând, preşedintele societăţei britanice „Steaua, Română“ din Londra, formulând unele critici la adresa politicei economice a guvernului Brătianu, „Viitorul“ a replicat pe un ton înţepat vorbind de comentariile „îndrăzneţe“ a d-lui Greenway. Morning1 Post (din 25 Aprilie c.) publică acum o replică a d-lui Greeway la răspunsul Viitorului ridicând tonul la rândul său. Socotim instructiv să publicăm documentul în extenso : „Comunicatul publicat de guvernul român, aşa cum îl transmite telegrama corespondentului dv. din 23 curent, este încă o dovadă izbitoare a inepţiei guvernanţilor actuali ai României şi justifică pe deplin criticile ce le-am făcut de curând politicei lor financiare. „Ceea ce doresc capitaliştii britanici cari îşi plasează capitalurile în România, nu este monopolizarea bogăţiilor ei naţionale sau orice alte monopoluri, ci numai protecţia capitalurilor lor şi beneficiile ce sunt îndreptăţiţi sale ceară şi pe cari le-ar obţine în Anglia ca şi în orice altă ţară doritoare de a-şi menţine creditul; iar dacă România nu este dispusă să acorde această garanţie capitaliştilor străini, ea nu poate spera să obţie de la străinătate ajutorul financiar de care are aşa mare nevoe în timpul de faţă pentru restabilirea prosperităţii sale. „Se anunţă azi că România ar voi să apeleze la capitaliştii britanici în vederea unui împrumut de 1.620.000 lire Sterlinge pe garanţia veniturilor sale generale şi a taxelor de export. Dar dacă guvernul român consideră justificabil de a priva capitalul străin investit in industria petrolului, de beneficiul legitim, silind societăţile să vândă în interior grosul producţiei lor, sub preţul costului, şi punând mari taxe pe orice surplus disponibil pentru vânzare în alte ţări, ce garanţie ar exista că el nu va adopta mai târziu acelaş principiu cu privire la garanţiile gajate în vederea împrumuturilor ce voieşte să le contracteze în străinătate? S’ar putea ca veniturile generale să continue a fi o cantitate în minus şi ca taxele de export să fie urcate în aşa grad încât să ucidă orice export ! „Din fericire conversaţiile ce le-am avut cu fruntaşii români arată că caracterul greşit al politicei financiare a guvernului actual e recunoscut de cercuri largi în România şi judecând după comentariile presei opoziţioniste, citate de corespondentul d-v., nu va mai trece multă vreme până când schimbarea guvernului va da României prilejul de a îndrepta greşelile din cei doi sau trei ani trecuţi“, te D. Greenway are dreptate şi n’are dreptate. Când cere ocrotirea capitalului strâns investit în industria română, e în dreptul său; de altminteri încă nu ni s’a citat un caz ca un întreprinzător străin să fi fost frustrat de averea sa şi împiedicat de a o administra aşa cum o Înţelege, un acord cu legile ţărei. N’are dreptate când face guvernanţilor români un proces de intenţii prevăzând că s’ar putea întâmpla ca exportul să fie ucis, etc. Intru cât priveşte chestia in sine a contingentării petrolului pentru consumul intern şi constrângerea producătorilor de a vinde în ţară sub cost, d. Greenway se trezeşte prea târziu: întreaga presă economică română, toţi specialiştii ţării, au condamnat această politică. Ceea ce e mai frumos: chiar revista Democraţia, naţional liberală, publică, in ultimul ei număr, un studiu documentat ce emană de la o personalitate conducătoare a uneia din cele mai mari întreprinderi petrolifere naţionale din ţară, în care se susţine că „a sili pe cineva să vândă sub cost, nu-i moral“. Asemenea anomalii să permită d. Greenway să le regulăm noi între noi. Avem credinţa că chestia petrolului va căpăta o soluţie ce va răspunde atât intereselor noastre naţionale cât şi nevoie de a încuraja capitalurile străine să vină în ţară. Datoriile particulare ale industriaşilor Ungaria Ministrul de industrie şi comerţ al Ungariei a supus parlamentului un proiect de lege relativ la plata datoriilor particulare, făcute de industriaşii unguri încă înaintea marelui război în Anglia, Franţa, Belgia şi Grecia. Plata datoriilor care, din cauza relei situaţii valutare a Coroanei ungare, se ridică la 295 miliarde, se va face de două ori pe an în zece rate prin Serviciul ungar de Clearing. Statul ungar fiind ameninţat de propria lui situaţie financiară, nu poate ajuta cu nimic pe debitori. Numai în cazuri deosebite se va admite amânarea plăţei sau reducerea ratei. Unificarea Căilor ferate din Europa Centrală din ppeet american care ar fi fost acceptat, in principiu şi de România Ziarul Tag din Viena afla din sursă autorizată că: Un sindicat american a prezentat Ligei Naţiunilor un proiect, primit cu multă simpatie, după care ar propune să preia în arendă întreaga, reţea de căi ferate din Europa centrală şi să o puie sub o conducere unitară. Delegaţii sindicatului s’au adresat până acum în mod strict confidenţial guvernelor din Roma, Praga, Viena şi Bucureşti. Guvernele italian, ungar român s’au declarat in principiu gata de a examina proiectul și să intre în tratative cu sindicatul american. Numai guvernul cehoslovac s’a arătat potrivnic acestui plan. La Viena, dr. Seipel, care este partizan al concesionării căilor ferate la particulari, a acceptat cu simpatic proiectul sindicatului american. Sărbătorirea un magistrat D. D. G. Maxim preşedintele Curţii de apel din Bucureşti, a împlinit 40 de ani de angistratură. O munca atât de neobosită şi pîinîi de devotament depusă pe ogorul dreptăţei, a suscitat mari admiraţii, şi dovezi de simpatii de la numeroase personalităţi. Admiratorii distinsului magistrat au sărbătorit Duminică seară la domiciliul său din strada 11 Februarie No. 14 bis. Au luat parte numeroşi amici şi distinse personalităţi cari l-au felicitat călduros pentru frumoasa sa carieră. D. Gr. Trancu-Iaşi a vorbit despre operele sărbătoritului şi a închinat paharul în cinstea sa. D. D. G. Maxim a răspuns profund emoţionant la atâtea omagii aduse, că în timp de 40 ani de muncă n’a fost călăuzit decât de simţul dreptăţei şi de interesele patriei sale. Mulţumeşte tuturor de simpatiile ce i se aduce şi cari constitue cea mai frumoasă răsplată a activității sale. Noile propuneri germano SE VA REDACTA NOTĂ PRIVITOARE LA NOUILE PROPUNERI GERMANE CĂTRE ALIAŢI Berlin. 30. — Nota care va conţine nouile propuneri ale Germaniei, pe baza indicaţiilor din discursul lordului Curzon, va fi probabil expediată Miercuri în acelaşi timp la Londra, Paris, Bruxelles şi Washington. Conferinţa primilor miniştri ai statelor germane, care a fost convocată de cancelarul Cano la Berlin, şi care stă în legătură cu redactarea notei de răspuns a Germaniei, se va întruni la întâia Mainte Balanța comercială italiană Bomna, 30. __Ministerul de finanțe italian a publicat acum de curând datele statistice privitoare la comerțul general italian, cu străinătatea pe luna ianuarie 1923. Importurile s'au ridicat in luna aceasta la 1036 milioane lire, prezintând o diminuare de 259 milioane fată de aceiași lună din 1922. Exporturile au fost evaluate la 788,5 milioane, cu un spor de 1687 milioane fată de anul trecut. Astfel fiind, balanta comercială italiană, dă pe luna Ianuarie 1923 un spor de 428 milioane. Diminuarea In importuri este datorată reducerea in cumpărăturile articolelor alimentare. Se notează o augumentare In importările de materii prime pentru industrii. In export se notează o aUgumentare in vânzarea către străinătate a produselor manufacturate și produselor de agricultură. Se semnalează o reducere In importul următoarelor mărfuri: grâu, cărnuri, tutun, uleioase, grăsimi animale şi vegetale, peşte, seminţe uleioase, lemn, mătase porumb, si produse himice anorganice. Pe de altă parte se notează o augumentare in importul bumbacului lănel, rămăşiţe de fier, precum şi în exportul cărnurilor proaspete şi conservate, cânepei, piei, marmoră, brânză, ouă, vinuri şi liqueruri. Co încrinta d-nii S. M. Blumenfeld la Cercul de studii comerciale La „Cercul de Studii Comerciale” din Palatul Camerei de Comerţ şi Industrie din Bucureşti, d. S. M. Blumenfeld a ţinut Duminică 29 crt., o conferinţă—ultima din ciclul acestui an, tratând despre „Criza Monetară”. După, ce a fixat pe scurt noţiunile de monetă, surogat monetar şi hârtie-monetă, a arătat relele cari decurg din neconvertibilitatea hârtiei monete. Mai ales atunci când aceasta este emisă de Stat sau prin intermediul unei bănci particulare de emisiune pentru nevoile Statului. Garanţia regulatorului automat lipseşte în acest caz şi în mod fatal emisiunile sporesc cu mult, peste nevoile circulaţiunei producând starea de Înfiaţi,une cu întregul ei cortegiu de consecinţe funeste pentru economia naţională. Valoarea stabilă a monetei dispare şi această nestatornicie are o înrâurire dezastroasă asupra tuturor transacţiunilor interne şi externe. Cursul asupra străinătăţii se resimte de îndată şi dacă o balanţă comercială şi de plăţi favorabilă, nu poate corecta întru câtva deprecierea monetară produsă de inflaţie, cursurile asupra străinăţii încep să varieze sălbatec contribuind şi ele la o scumpire generală, a preţurilor, iar scăderea continuă valutară constituie o barieră pentru colaborarea capitalului străin, care nu-şi mai vede asigurată rentabilitatea decât, în speculaţii monetare. Singur creditul general al ţării poate să ajute activarea balanţei de plăţi pentru ca să dea răgaz de refacere organizaţiunii economice pentru a reveni la raporturi monetare sănătoase. Descrie apoi urmările catastrofale ale depreciere valutare şi conchide că dacă impasul Statului în anumite împrejurări când altfel nu se poate ajuta __ legitimează emisiunea— directă sau indirectă de hârtie monetă, care este scuzabilă, continuarea ei însă atunci când împrejurările grele au trecut — constituie o calamitate. Acest învățământ care se degajează în mod constant din experienţa economică a Statelor cu hârtie monetă, n’a fost luat în consideraţiile de conducătorii politici ai finanţelor noastre. Pentru a dovedi aceasta şi origina crizei monetare la noi, conferenţiarul face un scurt istoric al emisiunilor Băncii Naţionale de la 1914 încoace şi stabileşte că deprecierea actuală a leului românesc nu se datorăşte atât războiului cât mai ales politicei greşite financiare, monetare şi economice de după armistiţiu. Statul a eşit din războiu cu o datorie de lei 1.600.000 la Banca Naţională în 1918 care a sporit la peste 12 miliarde astăzi, atunci când prima datorie a financiarilor noştri ar fi fost ca prin orice sacrificiu să consolideze datoria din 1918 şi să procedeze la refacerea creditului nostru public şi privat. Deprecierea valutei noastre se mai datoreşte unui concurs de împrejurări, care trebuesc atribuite incompetenţii şi nepriceperii organelor noastre de conducere economică. Prin diferite măsuri arbitrare cum a fost crearea Centralei de Devize, care la început n’a făcut altceva decât să introducă şi în piaţa creanţelor internaţionale teoria preţurilor maximale din piaţa internă procedând la confiscarea de creanţe in interes general şi sfârşind prin stabilire de cursuri fictive precum şi printr’o politică comercială desorientată şi nestatornică, s’a influenţat în rău balanţa noastră comercială. Emisiunea fără socoteală a bonurilor de tezaur — a căror valoare însumează astăzi 32 miliarde lei pentru importul’ de multe ori dispensabile, teoria comerţului de la Stat la Stat şi a monopolului comerţului a înfrânat iniţiativa particulară pentru ca apoi să se vadă deşertăciunea acestor teorii. Mai târziu negustorii au fost lăsaţi la cheremul pieţelor străine fără debuşeuri şi sa tolerat importul exagerat sporit mai ales din cauza închiderii porturilor Constanţa şi Odesa în 1919 pentru ca astăzi chestiunea plăţilor externe să contribuie la compromiterea creditului nostru privat în străinătate. Politica de unificare monetară, care prin întârzierea care s-a produs în retragerea biletelor de lei ale Băncei Generale, a coroanelor şi a rublelor, a lăsat loc la contrabande uriaşe încât am fost siliţi să plătim în joc de circa 2.600.000 aproape şapte miliiarde. Lipsa organizării unui credit comercial şi industrial, ca să ajute producţiunea şi circulaţiunea bunurilor şi desechilibrarea factorilor economici ca agricultură, industrie, etc. Lipsa de mijloace de transport suficiente şi refăcute pe apă şi pe uscat cât şi politica greşită de a nu se permite într’o măsură oarecare concurenţa străină în transportul pe apă, cu toate că era absolut indispensabilă căci mijloacele noastre proprii erau insuficiente. A venit apoi desechilibrarea bugetară, lipsa unui buget stabilit şi acoperirea nevoilor cu credite extraordinare fără a se plăti furnizori pentru miliardele datorite. Cu bugete de mizerie şi fictive, creditul nostru public n'a putut să fie sporit pentru a putea contribui la o îmbunătăţire a situaţiunei monetei noastre. ie 1 Soluţiunile pentru a eşi din acest impas valutar fireşte nu sunt uşor de găsit, că,ci ele depind de o mulţime de factori care concură în diferite direcţiuni la menţinerea acestei stări dezastroase. Problema producţiunei şi a bugetelor echilibrate, conţinând venituri şi cheltueli reale şi amortizarea datoriilor consolidate este aproape de nerezolvat faţă de seismografia atât de accidentată a cursurilor străine actuale. Din punct de vedere monetar s-au propus mai multe soluţiuni atât de autorităţi financiare cât şi de congrese internaţionale, căci problema crizei monetare faţă de interesele reciproce ale diferitelor state este problmă internaţională. In rezoluţiunile Congresului de la Geneva se cere în primul rând scoaterea Băncilor de emisiune de sub orice înrâurire politică şi se preconizează stabilizarea pe cât posibil bazată pe un etalon de aur având la baza şi o înţelegere internaţională pentru compensarea fluctuaţiunilor un fel de International Clearing System. Dar aceste deziderate presupun, mai ales restabilirea păcii internaţionale şi rezolvarea chestiunei ,reparaţiunilor, de care încă nu ne-am apropiat. In principial se pune chestiunea dacă soluţiunea trebue căutată în inflaţiune, în deflaţiune sau în stabilizare. Faţă de relele inflaţiuneî, care constitue o vindecare numai în aparenţă, unii se declară partizanii de- Raţiunii ; aceasta este însă şi ea nu, tovărăşită, de mari suferinţe şi de greu ne-am putea decide ca s’o aplicăm. 1 * Pentru stabilizarea întervenit la noi d. ing. Alex. Perieţeanu, care, în cartea sa recent apărută „La monnaie“, caută să, fixeze condiţiunile acestei stabilizări. Obiecţiunile ce se aduc proectuluî său sunt de ordin psihologic şi tehnic. Intr’adevăr deprecierea leului nostru este mai mare decât scumpirea preţurilor exprimate în lei, prezentând un desechilibru între ind© xul preţurilor şi indexul voluntar, ceea ce împedică stabilizarea, căci ar urma ca această stabilizare să fie făcută la valoarea reală a leului şi anume la valoarea puterii da cumpărare in interior, care este mult superioară parităţii conventionale. Pe de altă parte în stadiul actual statul n’ar putea să prevadă in buget anuitatea corespunzătoare datoriilor în aur consolidate externe şi interne. D. Mauriciu Blank în „Manchester Guardian“ speră, că o recoltă bună şi o balanţă de comerţ activă de câţiva ani va putea remedia totul. D. Mişu Săulescu crede că numaî apelând la concursul capitalurilor străine vom putea reface utilajul agricol şi industrial şi mijloacele de comunicaţiune, care să sporească producţiunea şi exportul. Banca Naţională a României în raportul ei din acest an, face câteva propun®*» care de altfel sunt împărtăşite dre d. Vintilă Brătianu. Se preconizează refacerea valutară în 20 ani prin amortizarea datoriei statului la Banca Naţională pe dife-, rite căi. , Frank Vanderlip, cunoscutul financiar american, a propus constituirea unei Bănci de Emisiune internaţionale după modelul băncilor americane federal Reserve Bank care emiţând bilete de bancă pe baza unei acoperiri de aur să dea putinţa de a se crea o bază statornică ferită de fluctuaţiuni interior tramsacţiunilor. Ideia aceasta până la înfăptuirea ei internaţională a găsit aderenţi mai ales în Austria şi Germania, care preconizează, emisiuni de bilete cu valoare nominală aur care să circule alături de monetă depreciată; în acest scop se vor emite împrumuturi pe valori în aur, care vor servi drept acoperire a emisiunilor. In acest sens trebue relevată și chestiunea creditelor și conturilor în mărci aur, care este foarte mult discutată și propusă de cercuri largi comerciale şi industriale din Germania. Pe această bacă s'ar putea păşi şi la noi la o soluţionare a problemei monetare. Printr’o emisiune suficient acoperită în aur sau devize sănătoase s'ar putea procura transacţiilor stabilitatea necesară, a valorii monetare și cu timpul s’ar putea păși în condition! corespunzătoare împrejurări-» lor la o stabilizare a valutei de prei date. Legea lui Gresham co nter»etar?i gonește pe cea bună, nu-și va produce efectele, căci cele două monezi, circulând paralel nu stau într’un raport fix de valoare şi vom asista la fenomenul nou că monetă bună va goni pe cea rea, căci toată lumea va căuta să-şi procure şi să lucreze cu acea monetă, care va garanta mai mult siguranţa muncei şi a capitalului investit în producţie. St.