Argus, iulie 1923 (Anul 14, nr. 3056-3081)

1923-07-01 / nr. 3056

HT 1 305B abonamente IN TARA IN STRĂINĂTATE lei lin an 700 lei 6 luni 350 3 luni 200 99 99 Un an 500 6 luni 250 3 luni 150 99 99 PAGEN­T Duminică 1 Iulie 1923 Marți 3 iulie 19 13 EXEMPLAR­UL INDUSTRIEI și FINANȚEI 2 Lei în țară Administrator : H. F. Valentin 4 Lei în Străinătate BIROURILE: bucurești, str. sărindar 14 TELEFON: 6/93 și 23/69 ORGAN ZILNIC al COMERȚULUI Directori : Chr. D. Starcovici şi S. Pauker România, element ponderator în sânul Micei Antante as» ♦ ■m Comentariile în jurul atitudi­ne! României, ca părtaşe a Micei­­Antante, în împrejurarea lovitu­­rei politice din Bulgaria contra regimului Stamboli­sky continuă şi, desigur, nu vor lua sfârşit aşa curând. Cititorii atenţi ai ziarelor au a­­vut, fireşte, ocazia să citească tot soiul de comunicare, declara­ţii sau desminţiri în jurul unei aşa zise divergenţe, foarte gra­vă, dintre Belgrad şi Bucureşti şi care ar­ fi fost de natură să primejduiască însăşi existenţa Micei Antante. Nu vom reveni asupra lor. Cu toate acestea, cititorului îi scapă, adesea, înlănţuirea fapte­lor şi a atitudinilor privite sub unghiul perspectivei în timp, ast­fel că judecata obiectivă pierde mult sub impresia imediată a ultimelor evenimente. NICI O DIVERGENŢA SAU ÎN­CĂLCARE A OBLIGAŢIILOR DE ALIANŢA DIN MICA AN­TANTA ! Pentru a înţelege situaţiile aşa cum sunt, este bine să pornim totdeauna de la temelia lor sau cel puţin de la origina unor po­­ziţiuni actuale. Mica Antantă, să se noteze, nu este un tratat colectiv şi uni­form de alianţă între toţi mem­brii componenţi, aşa cum era, de pildă, Tripolisa alcătuită de Ger­mania, Italia şi fosta monarhie habsburgică, la care România aderase ulterior. Mica Antantă este rezultatul unei comunităţi r­e interese pacifice şi conserva­torii în Eurr­yr, centrală sud-ră­­săriteană, comunitate concreti­zată prin convenţii particulare şi directe numai între ceite doui dintre membri, în loc de o sin­gură convenţie colectivă semna­tă de tus trei asociaţii. De aceea, Mica Antantă rezultă din exis­tenţa unei serii de trei tratate de alianţă având toate scop şi ca­racter comun, dar cu amănun­te particulare şi anume: 1. Tratatul între Jugoslavia şi Ce­hoslovacia tinzând la menţinerea şi apărarea rezultatelor păcii de la Trianon cu Ungaria. 2. Intre Cehoslovacia şi România pentru garantarea rezultatelor obţi­nuite prin aceiaşi pace, şi 3. Intre Jugoslavia şi România cu acelaş scop, dar având in plus o prevedere identică pentru pacea de la Neuilly cu Bulgaria. Prin urmare, chiar fiind vor­ba de o divergenţă între Bel­grad şi Bucureşti, cu privire la Bulgaria, faptul nu poate strica terţiului aliat întrucât faţă de acesta nu există angajamente formale privind pacea de la Ne­­uilly. Bulgaria şi tratatul de Neuilly nu interesează direct de­cât Belgradul şi Bucureştii. Tocmai în acest caracter lim­i­tativ şi, totuşi ,suficient de e­­lastic stă puterea şi durabilita­tea Micei Antante pentru urmă­rirea scopurilor ei supreme, pes­te micile divergenţe locale sau în ciuda tendinţelor particulariste ale vreunuia dintre membri. " ATITUDINEA MAI REZER­VATA A ROMÂNIEI IN TOATE CRIZELE INTERNATIONALE­­ PRIVIND MICA ANTANTA ! Ei bine, În elasticitatea legătu­rilor cuprinse de Mica Antantă, cum şi în libertatea mai mare ce rezultă, astfel, pentru membri decat daca ar st­agionaţi intiun tratat colectiv de alianţă, tocmai in aceste elemente vom găsi a­­vantagiile situaţiei României şi­­ explicaţia adeziune! sale la noul­­ sistem politic, ca adevărat paci- ( fie, care-i urmează veche! Tripli- 1 ce, în Europa centrală.­­ 1 Acordul parţial şi ’n doui, pen- 1 fini fiecare chestiune de interes « comun, impune, dela cas la cas,­­ 0 desbatere prealabilă şi un tion- * .Simţimânt expres pentru fiecare­­ acţiune politică întreprinsă în­­ mod colectiv, în sensul interesu- ’ lui obştesc. Graţie mijloacelor moderne, ultra-rapide, de comu-­­ picaţiune, între State şi guverne,­­ le poate spune că desavanitagiul acordurilor prealabile, pentru ori :­fce acţiune colectivă, dispare a­­proape cu desăvârşire, iar teama fle întârziere sau de surprindere In faţa faptelor împlinite, din partea adversarilor, nu-şi mai are rostul.­­ In schimb, avantajul ce rezul­tă din aceasta este imens: pen­tru fiecare cas In care s a hotărit O acţiune comună, după concer­tare, vechea legătură de alianţă apare confirmată din nou, iar Eftilmnea AeMsa ia anarantele impunătoare ale unui gest de perfectă conştiinţă şi de voinţă neînfrântă. Din aceste elemente constituti­ve şi caracteristice ale Micei An­tante se va înţelege perfect ati­tudinea României din ultimii doi ani, plină, uneori, de rezer­ve, dar întotdeauna calmă şi ponderată. *** O scurtă recapitulare a princi­palelor evenimente internaţio­nale va confirma tot ce spunem. Prima încercare de reîntrona­­re a fostului împărat, Carol de Habsburg, la Budapesta, s-a pe­trecut înainte de constituirea Micei Antante, deşi evenimentul şi-a avut utilitatea lui spre a pregăti atmosfera comună favo­­■abilă alianţei. Conflictul austro-ungar pentru Burgenland s’a produs, însă, după constituirea Micei Antante şi în această împrejurare acor­dul pare a nu fi fost tocmai de­săvârşit. Deşi era vorba de o mo­dificare a tra­tatului dela Tria­non prin acţiunea răsvrătită a Ungariei, care nu vroia să pre­dea comitatul Şopron Austriei, situaţiile şi interesele particula­re ale fiecărui membru din Mica Antantă ş i-au determinat atitu­dinea mai grăbită sau mai rezer­vată. Pe de altă parte, faimo­sul „coridor“ i­ugoslav-ceh­oslo­­vac, adică un contact direct de frontieră pe care lar fi urmărit doi dintre membrii Micei Antan­te, după temerile italiene, cât şi iritarea dela Belgrad pentru pe atunci recenta evacuare forţa­­tă, sub «Uiumtam interaliat, a mutului Baranya către Ungaria, au marcat, chiar, dela început, oarecare rezervă ponderată în atitudinea României, ca membră în noua­ Triptice europeană. Când s’a repetat încercarea lui Carol de Habsburg de reîntro­­nare la Budapesta, România a avut, iarăşi, o atitudine mai re­zervată decât aliatele sale faţă de Ungaria. In special, trebue amintit că regretatul Take Ionescu s’a rali­at punctului de vedere italian în contra cererii dela Belgrad, şi Fraga, pentru anularea stipula­ţiilor cuprinse în convenţia dela Veneţia care rezolvă conflictul pe chestia Burgenland. România a revenit, apoi, asupra mobili­zării parţiale ordonată imediat după demersul energic al Marei Antante la Budapesta. In sfâr­şit, nu s’a raliat cererilor iugo­­slave şi cehoslovace de despăgu­biri, faţă de guvernul maghiar, pentru cheltuielile ocazionate prin aventura lui Carol. Alt prilej de rezervă şi ponde­­raţiune din partea României, a fost acela al demersurilor la So­fia pentru încetarea atacurilor de bande bulgăreşti pe frontie­rele Dobrogei şi ale Macedoniei atât iugoslave cât şi greceşti. De unde la Atena — care nu era în Mica Antantă — şi mai ales la Belgrad, se vorbea iritat şi se ţi­nea un limbaj foarte energic faţă de Sofia ,la Bucureşti s-a prefe­rat un ton mai moderat şi mai prevenitor. Atitudinea României a avut e­­fecte calmante pentru toată lu­mea. Acelaş lucru acum în urmă, cu prilejul răsturnării regimului Stamboli­sky. —Interesate direct şi formal, con­­form tratatului de alianţă erau România şi Iugoslavia, — dar pe când, la Bucureşti, eveni­mentul din Bulgaria a fost privit cu oarecare calmi, cu obiectivita­te şi cu dispoziţii din credit noului regim, la Belgrad, dim­potrivă, s’a arătat dela început o enervare lipsită de obiectivi­tate, o neîncredere totală şi, mai ales, o dorinţă de intervenţiuni care ar fi putut lua caracterul de violentare şi de imixtiune în via­ţa internă a unui Stat vecin. Destăinuirile ulterioare, măr­turisirile involuntar scăpate în Scupştină, cu privire la conven­ţia de la Niş, ne-au explicat per­fect deosebirea de atitudine şi de vederi între Belgrad şi Bucu­reşti asupra celor petrecute în Bulgaria. DE CE SE IMPUNE ROMÂNIEI O ASEMENEA ATITUDINE O concluzie? Urmează de la sine. Politica externă a României, chiar în cadrul Micei Antante, este ţinută la mai mult calm şi rezervă decât a celorlalţi aliaţi, Cehoslovacia şi Iugoslavia. Pe de o parte, prin situaţia sa, România are să se teamă mai puţin de posibilitatea încălcării tratatului de Trianon în dispozi­ţiile care o privesc direct,­ iar, pe de alta, nu are nici un interes să bruscheze Ungaria, ci, dimpo­trivă, să-i arate cea mai binevo­itoare atitudine. Acelaş lucru în ce priveşte Bulgaria şi pacea de la Neuilly, învinşii sunt destul de amă­râţi şi nemulţumiţi, prin rezul­tatele războiului, pentru ca în­vingătorii să mai facă faţă de ei greşala jignirilor inutile. Osebit de aceasta, învingăto­rul, conştient de tăria cauzei sale, are datoria generozităţii faţă de învinşi. In acelaş timp, însă, România trebue să aibă prevederea de a se gândi şi la greutăţile situaţi­ei sale speciale, în afară de ca­drul strict limitat al Micei An­tante. Pe când Iugoslavia are să se teamă de Bulgaria sau Unga­ria, dintre foştii inamici, iar Cehoslovacia de Ungaria şi Ger­mania,­­ România trebue să ve­gheze la eventuale atacuri sau tendinţe de revanşă din trei părţi: Ungaria, Bulgaria şi Ru­sia. Dată fiind situaţia nesigură din imensul Stat vecin, sub re­gimul bolşevic, este evident că primejdia rusă, prin ea însăşi, este cu mult mai serioasă decât primejdiile dinspre partea Unga­riei sau Bulgariei pe care ur­măreşte să le înlăture sistemul de alianţe* al Micei Antante In comparaţie cu oricare din­tre Statele europene, situaţia Ro­mâniei este cea mai delicată în­trucât trebue să de necontenit prevăzătoare şi de veghe la e­­ventuale atacuri ce i se pot da, nu dintr’o parte sau din doua — cum este cazul altora, — ci din trei părţi: Ungaria, Bulgaria şi Rusia. De aci şi nevoia pentru ţara noastră de a se găsi, in a­­celaş timp, angajată în două sis­teme diferite de alianţe, unul al Micei Antante destinat să facă front spre Europa centrală şi sudică, celait al alianţei cu Po­lonia pentru a putea face front spre Europa răsăriteană. Să mai adăugim, după toa­te acestea, consideraţia că, fiind un Stat de origină şi civilizaţie lati­nă, România este ţinută să-şi ve­rifice în tot momentul atitudi­nea şi acţiunea spre a nu cădea în contrazicere cu trecutul şi cu misiunea ei istorică, aci la gu­rile Dunării, în mijlocul popoa­relor slave vecine, aliate sau duşmane? Iată pentru ce România are un rol ponderator în sânul Micei Antante, iar prezența ei a contri­buit, adesea, să slăbească neîn­crederea sau ostilitatea ce se a­­râtau de unele cabinete occiden­tale noului sistem politic din E­­uropa centrală. I im» § «rin— N. &a$covid PENTRU SEZONUL de BAI D­E­I 50 L­UMĂR Curtea de Casaţie Şi Lichidarea bunurilor inamice Când s-a votat la repezeală legea pentru lichidarea bunurilor ina­mice, nici n-a fost cu putinţă de a se releva toate amănuntele bizare în concepţia ei asupra lucrului judecat. Acum, că Oficiul de lichidare se a­­dună şi îşi stabileşte programul de activitate, ies la iveală particulari­tăţi adânc jignitoare în modul nos­tru de a legifera. In ultima lor şedinţă, membrii co­­misiunei de lichidare au discutat — după un comunicat oficial — chestia „recursului ce trebue să facă statul in lichidările cari s'au operat şi unde statul na luat parte sau a pierdut, recursul trebue­ făcut in termen de două luni dela promulgarea legii”. Pentru a gusta întreaga savoare a comunicatului de mai sus, trebue amintit că, după normele legale de până­ acum, nici nu exista recurs în Casaţie, pentru procese de asemenea natură, curtea de apel pronunţân­­du-se în ultima instanţă. Astfel că, Intr’un proces care a trecut prin toate instanţele legale si unde statul a pierdut, acesta capătă, dreptul post festum, prin­­ ea, cea nouă, să facă un recurs în Casaţie după un inter­val de patru an in care timp nu s’a gândit de loc la revendicarea sa. Mai mult. Impr­evnaţii cari nici n'au ajuns în apel, sau mai bine ca acei cari au câştigat în apel căci în,don­iia acestora d­e urmă, Statul şi-a luat dreptul de a seziza Casaţia. •K- -K” Dacă inzistăm asupra acestui exemplu cu totu­l straniu al retroac­­tivităţei unei ligi o facem pentrucă acum mai mult ca oricând, Româ­nia are nevoe de stabilitatea şi de continuitatea lî­islativă spre a ob­ţine concursul n­ecesar pentru refa­cerea ei. I Intr’un moment când întreaga su­flare românească urmăreşte cu o a­­tenţie încordată; misiunea d-lui mi-Roma, când fiecare cuvânt ce ros­teşte acolo, ori­ce întâlnire ce-o are, sunt comentate cu însufleţire de opi­nia românească, perfect pătrunsă de însemnătatea coveşitoare pentru ţară a unui succes al d-lui Vintilă Bră­­tianu, datoria noastră este să risi­pim prevenţiile ce au început să se manifeste într-un mod atât de regre­tabil în unele ziare din ţările aliate, în urma nestatorniciei legilor noas­tre. Lumea din afară, nu cunoaşte di­feritele noastre partide politice nici diferitele cabinete române, ci un sin­gur guvern care, de orice culoare ar fi, reprezintă Statul Român în între­gimea sa. Nu concepe sistemul ca un guvern să desfacă ceea ce a făcut un alt guvern, mai ales în cazurile bine definite când legile au un carac­ter de contracte sinalagmatice. Alt­ceva e o lege ce modifică un aşeză­mânt intern al ţarei şi altceva­­ este o lege din care rezultă investiţiuni şi drepturi câştigate pe cari nu ne e îngăduit să le călcăm în picioare. Socotim că, în momentul actual, un interes de prima ordine ne dic­tează să înlăturăm atmosfera de ne­încredere ce ne învălue dând dovadă, prin faptele noastre, că orice drept câştigat în faţa legilor e respectat în România. * * * Deunăzi reprezentantul unei mari industrii din Bucureşti a conferit, cu privire la o nouă Întreprindere, cu un capitalist, reprezentantul unui consorţiu belgian. In cursul convor­­birei, industriaşul român observă, că interlocutorul său interpretează în mod eronat o lege românească. Bel­gianul răspunde: Cunosc foarte bine legile, dvs., nu m­i-e teamă de ele, le voi executa cu sfinţenie. „Ce que je crains ce sont vos lois futures”. Conversaţia de sus e autentică. Faţă de o asemenea stare de spirit repetăm, jignitoare şi dăunătoare intereselor ţarei, socotim că oficiul de lichidare are datoria de a pro­ceda cu cea mai mar­e chibzuinţă acolo unde interesele româneşti sau ale supuşilor aliaţi sunt în joc. Să lichideze averile foştilor inamici dacă a mai rămas din ele ceva după patru ani; să, nu întindă însă mâna asupra bunurilor trecute în posesia românilor şi a­ aliaţilor în conformi­­tate rfir legile i e nu fost în vigoare dela semnarea armistiţiului pană in Mai 1923. Urmărim cu tot dinadinsul stabili­tatea valutară întrucât avem con­vingerea că e singurul mijloc de asa­nare a finanţelor noastre. Pentru sănătatea economică şi morală a unei ţări, stabilitatea legilor e însă şi mai importantă. Viitor împrumuturile caselor pe gaj­e: ■ Pentru încurajarea culturilor de grâu şi plante oleaginoase, co­mitetul central al Caselor de îm­prumut pe gaj a hotărât ca, cu începere de la 1 August a. c. să nu mai acorde împrumuturi de­cât numai pentru semănături de grâu şi plante oleaginoase fixând următoarele preţuri de evaluare: Pentru un hectar de grâu de toamnă lei 800; Hectarul de in şi cânepă lei 1000; Hectarul de floarea soarelui lei 1000; şi lei 600 pentru ha. de răpită■ Această măsură a fost dictată de nevoia de selecţionare în cultu­rile ce trebuesc încurajate şi a căror sporire de producţie trebue să fie în strânsă legătură cu cre­ditele pe care casa de gaj le pune la dispoziţia agricultorilor. Din evaluările fixate se va a­­corda producătorilor un împru­mut de 50 la sută. In sensul celor arătate s’a tri­mis o circulară tuturor caselor de împrumut pe gaj din întreaga ţară. Aproviziona­rea funcţionarilor i#* - *‡’ V'”’ * I--TTI.1 NIT-I -.y· 'r Sa nu se facă de Stat ci de o organizaţie proprie a funcţionarilor Celui război încoace statul are mereu de rezolvat problema va­lorizăm funcţionarilor săi. De câte ori a încercat s’o rezolve, de atâtea ori ea a revenit pe tapet. Sunt de abia două luni de când statul a acordat un credit de 660 milioane lei pentru spo­rul salariilor şi pensiunilor şi a­­cum se simte iarăşi nevoia altui spor. Acest fenomen se produce atât pentru ca scumpetea sporeşte ne­contenit, cât şi pentru faptul că ori de câte ori au fost sporite sa­lariile a urmat şi o creştere pro­porţională a mărfurilor. După primii ani de experienţă de după război, se convinse în principiu că nu e practic ca sta­tul să vină în ajutorul slujitori­lor lui cu urcări de salarii, ci cu procurare de articole din primă necesitate, cu preţuri, dacă nu de cost, cel puţin de en gros. Şi s’a organizat acel vast ser­viciu al aprovizionărei, care, din cauza relei administraţii, a dat rezultate rele atât pentru massa funcţionarilor, cât şî pentru stat.­­Rezultatele au descurajat—pa guvernanţi şi i-au determinat să se întoarcă la vechiul sistem de a spori salariile într’o relativă proporţie cu creşterea scumpe­­tei. Se înţelege că s’a ajuns la a­­celeaşi rele rezultate. Scumpetea crescând tot mai mult, funcţio­narii se găseau mereu în deficit. Descurajat de noua practică făcută guvernul actual Se gânde­şte să recurgă iarăşi la aprovi­zionarea directă a funcţionarilor publici. De astă dată acea apro­vizionare ar urma să nu mai fie făcută de Stat, ci de funcţionari înşişi, prin reprezentanţii lor. UN CREDIT DE RULEMENT Guvernul e dispus să acorde funcţionarilor un credit de rule­­ment de 30—40 milioane cu care ei să cumpere stofe, pânzeturi, încălţăminte şi alimente dintre cele de prima necesitate. S’ar fonna o cooperativă cen­trală cu divizionare pe regiuni. Centrala ar fi administrată de un consiliu compus din câte un reprezentant al funcţionarilor fie­cărui minister, şi un comisar controlor al guvernului. Guvernul ar interveni pe lângă industriile din ţară să furnizeze funcţionarilor, cu preţuri reduse mărfurile de care au nevoie şi în acelaş timp ar face mari­ în­lesniri la transportul şi reparti­ţia acelor mărfuri. Procedând astfel statul nu ri­scă decât cel mult fondul de ru­­lement ce îl va acorda, în schimb nu va mai suporta cheltueli cu întreţinerea personalului şi mai ales nu va mai avea răspunderea de modul cum se va face aprovi­zionarea. Acea răspundere ar re­veni întreagă funcţionarilor, cari vor fi astfel obligaţi să-şi aleagă reprezentanţi pricepuţii, munci­tori şi cinstiţi în consiliul de conducere al serviciului de apro­vizionare. Acei reprezentanţi vor fi şi ei răspunzători faţă de cei cari îi vor alege şi orice neajuns ar fi, nu s’ar mai arunca asupra guvernului, care n’ar avea decât controlul operaţiunilor de apro­vizionare. Sunt speranţe ca până într’o lună acest serviciu de aprovizio­nare să­ poată începe a funcţio­­na, astfel ca în vedereaU­carmei şi femeî, funcţionarii şi pensio­narii să fie în măsură a se furni­za cu articole de primă necesi­tate prin intermediul propriului lor organ de achiziţionare şi re­partizare. Codin Conferinţa pentru Tanger Lea­field, 29. — La ministerul afacerilor străine britanic au­­ început azi consfătuirile luiie experţii Franţei, Spaniei şi An­gliei cu privire la chestiunea Tangerului. Experţii sunt : de Beaumarchais (Franţa), Don Lo­pez­­Robert marchis de la Terre Herm­­osa (Spania) şi Arnold Ro­bertson, reprezentant diplomatic al Britaniei in Tanger, din par­tea Angliei. Scopul conferinţei este să se găsească un teren comun la bază pentru conferinţa plenară ulteri­oară in care se va discuta statu­tul Tangerului. Nu se va da nici un comunicat asupra acestei con­ferinţe preliminare. Vizita regală în Polonia importanţa ei politică. - Primirea Suvera­nilor la Varşovia şi Cracovia.­ -- De la trimisul nostru special în Polonia - După o călătorie obositoare de 13 zile prin regiunile istorice şi indus­triale ale Poloniei, am sosit la Var­şovia cu patru ore înaintea tronului regal, care ducea în Capitala republi­cei poloneze pe Suveranii României. Vizita regală, a fost viu discutată in toate cercurile politice ale vecinei noastre și anume din mai multe puncte de vedere. Unii cei din stânga, criticau vi­zita regală, considerând-o drept o manifestatiune provocatoare la a­­dresa Rusiei comuniste, iar dreapta, căuta să reliefeze cât mai mult acest pretins caracter al vizitei, spre a-l exploata în favoarea manevrelor de politică internă. Discuţiunile­ între cele două curente au durat până când ministrul nostru de externe d. I. G. Duca, a dat ziariştilor polonezi cuvenitele explicaţiuni asupra rostu­lui vizitei regale, potolind furtuna cel puţin la suprafaţă şi calmând discuţiunile. D-sa a ţinut să preci­zeze că vizita nu este decât un sim­plu act de politeţă, care nu este în­dreptat împotriva nici unuia din ve­cinii comuni. RECEPŢII SOMPTUOASE De altă parte vizita perechei re­gale române, cu somptuoasele recep­­ţiuni la Zamek, (castelul regal) şi la regaţiunea română, cu fastul regal al reprezentaţiei de gală de la operă etc., a fost un prilej simbolic pentru vechea nobilime poloneză să-şi ma­nifesteze sentimentele regaliste şi monarhice. Cu deosebire în seara plecării Suveranilor spre Cracovia, înainte de retragerea perechei re­gale dela Operă, elanul manifesta­­ţiunei ce izbucnise spontan întrecea cadrul obişnuit: respectabile prin­ţese şi oroese, purtătoare ale unor celebre istorice nu ezitau să,-şi tjjl \ (-t UU1.I’ raiul scautâetor al scumpelor po­doabe familiare pe cari le scoseseră din colbul fin al sipetelor spre a se găti cu ele, strigau transfigurate: „Vive ie Roi, vine la Reine“. In vibrarea acelor glasuri tinere şi bătrâne se percepea mai mult de­cât simpatia admirativă pentru Re­gina Maria şi pentru Regele Fer­dinand... * •* * Primirea ce s’a făcut’ Suveranilor noştri în toată Polonia întrece orice închipuire. Tot portul unui popor cu aşa de bogată, tradiţie istorică şi ar­tistică, a fost etalat de la Snyatin până la Cracovia, unde primirea în cadrul istoric al acestui Nürnberg polonez ce îşi desfăşură patria se­culară a edificiilor sale la picioarele cartelului în biserica căruia odih­nesc osemintele celor mai mulţi regi polonezi — a renăscut timpurile glorioase ale lui Stanislas August, „le roi soleil” al Poloniei. O trăsură, istorică din secolul al XV-lea, numai aur şî cristal, cu paji in costume corespunzătoare epocei purtând hăţurile cailor la mijlocul cortegiului deschis de cavalcada ca­valerilor medievali in portul lor pi­toresc şi bogat. Pretutindeni lum­ină, inimi palpi­tante, dragoste şi entuziasm. MASURILE DE PAZA întinse măsuri de pază se impu­neau cu această ocazie din cauza ve­cinătăţii imediate a bolşevicilor, cari au la Varşovia reprezentanţă diplo­matică şi reprezentanţă comercială, în afară de graniţa comună de sute de km, care nu poate fi supraveghia­­tă decât superficial. Aparatul poliţie­nesc polonez a şi funcţionat impeca­bil in toate părţile, evitând nenoro­ciri, cari pândeau din umbră şi îm­piedicând săvârşirea unor fapte cri­minale asupra cărora există indicii. Soarta a vrut să fiu chiar mar­tor al unui episod dramatic, în legătu­ră cu maşinaţiunile teroriste. Tre­nul nostru era singurul care prece­da trenul regal, şi deci era foarte po­trivit pentru prepararea „loviturei”. De aceea o parte din agenţii Sigu­­ranţei generale a Statului, in frunte cu d. subdirector Cristescu, călăto­reau cu acest tren, spre a observa pe călători şi a preveni cine ştie ce în­cercare sinistră, ce ar scăpa vigilen­ţei poliţiei poloneze. DOUA PASAGERE SUSPECTE Două pasagere de clasa II-a, mo­dest îmbrăcate, dar fără astâmpăr şi stăpânite de o enervare fără, moti­ve imediate, au atras încă din Var­şovia atenţia agenţilo­r siguranţ­ei cari le-au pus sub observaţie. Cele două femei circulau mereu prin tren şi joi dimineaţa s-au adre­sat fără nici un motiv aparent, co­mandantului militar al trenului, de­nunţând pe agenţii Siguranţei ro­mâne, ca „oameni primejdioşi”. Una din ele , blondă şi ca de vre­o 25 de ani, mică de statură, şi simpatică la chip, era mai ales sus­pectată, deoarece semăna cu o tero­ristă cunoscută siguranţei noastre. Joi dimineaţa, după ce-au luat ceaiul în vagonul restaurant şi s’au văzut încadrate de personalul Sigu­ranţei pe care duspă toate probabili­tăţile l au recunoscut, cea mai ma­re, o femee brună ca de 30 de ani, a luat o hotărâre ciudată şi care a complicat definitiv cazul. Intre Ha­­licz şi Stanislawow, pe la orele 11 luni, ambele femei au sărit c­in tre­nul ce înainta în plină viteză pe câmii nu­stiu. A sărit întâi cea bru­nă., apoi cea blond.., după ca Încer­caseră zadarnic să arunce cele două valize mari din tren. Șeful de tren, care fusese postat In vagonul ultim, spre a observa liniă in urma trenului, spre a nu se de­pune în mers vre-un obiect pri­mejdios pentru trenul ce urma, şi care era cel regal, a tras semnalul de alarmă aproape simultan ca co­mandantul militar al trenului, care deasemenea observa cele două, femei. Trenul a stopat la vre-o 300 de me­tri, femeile au fost prinse şi cu toa­tă rezistenţa lor disperată au fost ur­cate în vagonul cu bagaje, unde ni s’au şi dat primele ajutoare: una, cea brună, îşi fracturase piciorul drept, iar cea blondă se rănise îa cap. * * * La Stanislawow dramatica scenă de cinematograf s’a încheiat pentru noi, cele două femei, cari au refuzat să se legitimeze şi s’au opus încercă­­rei de a fi fotografiate de fotograful ce însoţea pe subdirectorul Siguran­ţei, Cristescu , au fost menţinute arestate, iar bagajele lor urmau să fie îndeaproape controlate. Ce va fi stabilit poliţia poloneză, probabil că, nu vom afla niciodată, căci personalul de siguranţă româ­nă a fost îndepărtat de la cercetări. Cazul este cu atât mai interesant, cu cât după indicaţiile Siguranţei noastre una din femei, cea blondă, ar fi chiar soţia­ unuia din comuniş­tii terorişti condamnat pentru com­plicitate efectivă la atentatul de la Senat. Cu această vom părăsi trenul alu­necos şi neclar al aventurilor miste­rioase, spre a păşi, începând cu nu­mărul de mâine, la analizarea vieţii politice şi economice a Poloniei, pe baza experienţei­or personale si ala datelor culese la faţa locului pe în arttidul ur­us reib." scut din cenuşa prigonirilor celor trei vulturi, azi înfrânţi: Rusia, Austria şi Germania.Liviu P. Masta i pri vizitarea pi platisi­culei» CONSFĂTUIREA DE LA MINI­STERUL DE INDUSTRIE ŞI COMERŢ­ Dri dimineaţă a avut loc la ministerul de industria o consfă­­tuire cu privire la aproviziona­rea populaţiei cu lemne de foc în legătură cu noul regim de export al lemnelor. Au luat parte la această cons­­fătuire d-nui general Văitoianu ad-interim la preşedinţia consi­liului şi ministru de interne, V. Sassu, ministru de industrie şi comerţ, I. Inculeţ, ministru ad­­interim la finanţe, dr. P. Groza, fost ministru, deputat şi preşe­­dintele Uniunii forestiere din Ardeal şi dr. Costinescu, preşe­dintele comisiei interimare. Membrii guvernului au comu­nicat d-lui dr. P. Groza că în cazul când Uniunea forestieră din Ardeal nu-şi ia angajament formal de a furniza primăriei Capitalei cele douăzeci mii va­goane lemne de foc pe preţul de 3240 lei vagonul, atunci se va continua cu sistemul contingen­­tării lemnelor de foc. După discuţii îndelungate s-a căzut de acord ca Uniunea fore­stieră din Ardeal să răspundă în scris dacă acceptă sau nu condi­ţiile guvernului. Sfârşitul crizei ministeriale­­ Belgia Leafield, 29. — Criza minist­rială In Belgia a luat sfârşit : d. Theunis a întreprins din na formarea cabinetului, care va ră­mâne aproape tot cel precedes Regularea dificultăţilor guvernu­lui belgian este bine venită d­oarece înlătură cauza care în piedică progresul tratativelor pe­tru soluţionarea chestiune! Rul In Londra se speră că în ci­rând va sosi şi răspunsul di Paris în chestionarul britani Starea de nesiguranţă ce exist până acum împiedica tranzacţi afacerilor şi cercurile comercial britanice doresc foarte mult­­ să se ajungă la o rezolvare di­fînitivă. Guvernul britanic, acum 14 aii a adresat un chestionar guver­nului francez şi din comfrescer­denţă şi cu titlu informativ a co­municat o copie de pe acest do­cument şi guvernului din Belgia Scopul acestui chestionar est să se găsească modalitatea şi s se afle punctul de vedere al g­­ramelor francez şi belgian asupr problemei despăgubirilor, facân pasmil un răspuns colectiv­­ aliaţilor la nota Germaniei.

Next