Argus, august 1923 (Anul 14, nr. 3081-3107)

1923-08-05 / nr. 3085

I Imi II? Nil 3SIB5 ABONAMENTE IN TARA Un en SCO lei 6 luni 2S0 99 3 luni 150 99 IN SUBalNATATE Un sn 700 lei 6 luni 3S0 3 luni 200 99 99 BIROURILE: BUCURESTI, Str. Sărindar 14 TELEFON: 6/93 si 23/09 4 PAGGINI ORGAN ZILNIC al COMERŢULUI Directori : Chr. D. Staicovici şi S. Pauker INDUSTRIEI şi FINANŢEI Administrator : H. F. Valentin *s Duminică 5August21 EXEMPLARUL 2 Lei în ţară 4 Lei în Străinătate DIN PROBLEMELE SCUMPETE Discul producţiei şi regimul valorizării Cercetările rezumate în articolele judicioase ale d-lor Mihail Manoilescu şi Constantin Garoflid, publicate în ziarul „Argus“ de la 16,18 şi 26 iulie, în legătură cu problema scumpete, lămuresc în temeiul sistematicelor grupări de date preţioase, multe laturi ale acestei importante probleme. Dacă „Indexul“ pe Iunie arată cifra de 33 ori scumpete faţă de normal şi dacă diferitele categorii ale diferitelor clase sociale au la Indexul veniturilor numai Coeficientul de la 3 până la maximul de 30 ori— în afară de comercianţi singurii ce-şi pot condiţiona profesiunea conjucturilor, — cum ne arată d. Manoilescu , avem lămurită o serie întreagă de cauze ale scumpetei de azi şi prin urmare, cunoscând boala, s’ar şti de unde să înceapă cura de însănătoşire- Aprecierea şi comentarea cifrelor statistice întotdeauna oferă largi temeiuri pentru fixări şi concluzii maleabile ţintei la care dorim să ajungem. De aceea credem că e bine să fie cât mai mult întregite diferitele cercetări, ca să avem studiate cât mai multe laturi ale complicatei probleme a scumpetei. Căci noi credem că la criza economică de azi, ce se manifestă direct şi mai simţit prin scumpetea de care suferim , a contribuit în măsură mai mare părerea simplistă şi comodă a celor chemaţi să guverneze. Aceştia au găsit soluţia, aplicând măsurile izvorâte conforme acestei soluţii, prin imixtiunea statului în activitatea factorilor de producţie şi a acţionarilor factorilor de valorizare — decretând restul cetăţenilor de speculatori şi speculaţi. Formula clasic de simplistă, ca să o înţeleagă largile masse electorale, a fost uşor de fixat. Toţi producători agricoli, industriali şi de orice fel — pot şi vor să fie speculaţi Prin urmare, cu Stat, sau mai corect cu Guvern, am datoria să-i reglementez. Toţi consumatorii — fie producători, întreţinuţi sau simpli consumatori de lux — pot şi vor să fie risipitori, sau cel puţin speculaţi. Prin urmare, cu Stat, eu guvern am datoria să le reglementez cumpărările şi bucătura, ce vor să o ducă la gură. Din această nenorocită concepţie au izvorât toate regimurile, toate maximările, contingentările, toate aprovizionările — „oficiale“ — până să ajungem a da impresia unei ţări transformată într’un imens magazin de desfacere şi consumaţie, pe coperişul căruia sunt instalate guvernele ce se succedează cu competenţele pe care le consacră şi cu interminabilele regimente de inspectori generali, delegaţi speciali, directori şi consilieri technici, ca să nu mai vorbim de diviziile de controlori, f In temeiul experienţelor şi al propunerilor acestor noui şi foarte discutabili factori economici— s’a ajuns la legiferări şi mai des la hotărâri de-ale Consiliilor de miniştri, la decrete şi la ordonanţe — ce ne-au pus viaţa economică în luntre fără cârmaci pe largul mării, în care se zbat valurile puternice biciuite de corăbiilor altor state conduse cu mai multă dibăcie şi conştienţă. * In această nesiguranţă şi inconsecvenţă a normelor în care poate trăi viaţa noastră economică de azi — s’a formulat un nou ponderant şi o nouă cauză a scumpetei, ce se numeşte : riscul. Cum orice fel de producţie, de orice natură necesită pe lângă munca desvoltată fi valorificată şi materiile prime şi capitalurile de rulment — care pot să ne dea rezultate numai după anumite perioade de timp şi cum azi nimeni nu poate să prevadă reglementările şi amestecul statului şi ce măsuri vor adopta — riscul oricărui muncitor şi producător este fără margini. Pozitivul „rezervelor11 de preţuri cu care se pun produsele în valoare prea adesea, în vederea riscului, pot să devină sau speculă sau răsturnare. In orice caz însă aceste rezerve provocate de spectrul „riscului“ măresc scumpetea în mod îngrozitor. In faţa acestor riscuri, elementele mai rezervate şi mai reale sau nu mai produc, sau îşi reduc producţia la minimul asigurător de existenţă. In acelaşi timp aventurierii, cari n’au ce pierde, iau măsuri sau folosind aşa zisele „conjucturi“, speculează de fapt pe consumatori. * * * * * O altă lăture a problemei scumpeţii o prezintă, pe lângă esperimentarea cu politica financiară a deflaţiei şi în acelaşi timp a înduşmănirii cu capitalul străin prin forţarea aşa ziselor „naţionalizări“ — nenorocitul nostru regim de import şi export sau mai lămurit: lipsa de selecţionare a industriilor şi producţiei peste tot, care pot avea condiţiile de existenţă şi desvoltare în ţară şi apoi asigurarea şi menţinerea pieţelor streine pentru desfacerea şi valorizarea produselor noastre. In loc să reglementăm regimul nostru de import şi export printr-o chibzuită politică vamală şi prin convenţii comerciale şi legături economice externe, potrivite nevoilor noastre din România întregită, compromitem valorizarea produselor şi îndestularea trebuinţelor noastre prin perpetuarea sistemului de permise, contingentări, taxe arbitrare, formalităţi, etc. Prin toate acestea, în loc să ajungem ca o parte a preţurilor de index să le suporte streinătatea — micşorăm sau chiar compromitem aici acasă producţia şi prin aceasta menţinem şi mărim scumpetea. Supunând cercetărilor şi aceste laturi ale problemei scumpeţii — credem că întreg complexul chestiunii nu poate fi privit nici sub aspectul agricultorului mare sau ţăran, nici sub aspectul salariaţilor. După noi problema scumpetei, în loc să-şi găsească soluţii sau ameliorări, mai mult se complică dacă o privim sub raport de clase sau categorii sociale. Problema scumpetii este deopotrivă şi pentru ţărani şi pentru orăşeni, ca şi pentru agricultori şi meseriaşi sau comersanţi — est problema ţării întregi şi aprecierile, cercetările şi apoi soluţionările ei constitue o problemă de stat şi nu de subdiviziuni formate de cetăţeni, priviţi sub aspectul că unde trăiesc şi cu ce se ocupă. Desigur că în cadrul programului de soluţionare este necesar să fie apreciate şi în amănunte feluritele categorii cu interesele lor speciale sau profesionale. VASILE COSVADA ' ’ ~...........—+ ^pin—■ Impozit asupra străinilor pentru traficul ils mărfuri in Ungaria O ordonanţă a ministerului de finanţe din Ungaria, apărută de curând, dispune ca străinii, cari au furnizat mărfuri in Ungaria, chiar dacă au plătit penru ele in impozitele trafic la intrarea mărfurilor in ţară, împreună cu taxele vamale aferente, vor plăti din nou un impozit pentru vânzarea acestor mărfuri efectuată prin mijlocirea reprezentanţilor lor şi anume se va calcula cota acestui impozit in mod retroactiv de la 1 Septembrie 1921. Camera de comerţ austro-ungară a protestat energic conta acestei măsuri. DIN VIAŢA JURIDICA Schimbul de locuinţe. -- Presa pornografică Au produs alarmă şi nemul-.ţumire în lumea proprietarilor ultimele deriziuni ale înaltei Curţi de Casaţiune după cari locuinţa oferită în schimb chiriaşilor trebue să fie analoagă cu imobilul pe care-l părăsesc aceştia din urmă. Unii jurişti au trecut în partea proprietarilor. Şi trebue să remarcăm că instanţa supremă împinge destul de departe această potrivire de analogoie. A găsit că nu poate fi obligat la schimb un chiriaş căruia i se dau şase camere în loc de opt, câte ocupă în casa proprietarului. De aci indignarea unora ce văd rea voinţă în purtarea locatarilor ce nu vor să primească condiţiunile de schimb oferite „Qeusque tandem Catilina !“ exclamă D. Alexandrescu într’o revistă juridică. H. Este incontestabil şi am remarcat-o recent în coloanele acestui ziar că situaţiunea proprietarilor de case din zilele noastre — ca şi a acelor proprietari de moşii sau de rentă de Stat — nu este tocmai de invidiat. In zadar caută să-i mai înveselească d-1 I. R. Glagoveanu într’un comentar apărut în „Pandectele române“ Caetul 5 din 1923 arătând că legile excepţionale nu ating dreptul de proprietate garantat de Constitute ci numai exerciţiul acelui drept. Aceasta nu este însă o mângâere suficientă. Deoarece uin drept pe care-l proclami fără a te putea servi de el nu este de natură a satisface prozaismul generaţiilor contimporane. Asemenea situaţiuni pot fi satisfăcătoare pentru minorii cari, titulari ai unor drepturi de cari nu uzează, aşteaptă cu mari speranţe vârsta majorităţii. Dar proprietarii noştri, sunt cei mai mulţi oameni de anumită vârstă. Şi cum D-zeu nu i-a înzestrat cu răbdarea lui Moisi ca să-şi ţie proprietatea pentru generaţiile viitoare se explică întru câtva nerăbdarea lor şi a avocaţilor cari le pledează cauza. Dacă cumpănim însă bine foare, constitue oare decizia Curţii o nedreptate atât de mare făcută proprietarului? La urma urmei cine este vinovatul? Tot el care la 1916 în loc să-şi întrebuinţeze imobilul pentru adăpost a preferat să-şi creeze o nouă sursă de venituri, locuind aiurea. Este desigur mai simpatic societăţii omul care după o viaţă de muncă şi-a cumpărat locuinţa necesară adăpostului său decât acel bogătaş, care având interiorul suficient şi avere îndestulătoare pentru dânsul şi familia sa îşi întrebuinţează imobilul cumpărat pentru noi venituri de cari nu se atinge nimeni. Acesta suferă întru câtva de boala avarului din Horaţiu care deşi nu ducea nici o lipsă totuşi simţea nevoia să-şi scoată cheltuelile dintr’o „sumă mai mare“ „exagere“. El se luptă „de lucro captando” pe când altul luptă pentru nevoile existente „de damno vitando“. Şi apoi vorba lui Glagoveanu „evoluţiunea vremurilor“. Şi cine nu ţine seama de evoluţie, ajunge fatalmente la revoluţie. Dacă Ludovic al XVI ţinea seama de sfaturile lui Turgot dacă s’ar fi surpat încetul cu încetul întăririle feodale n’ar fi murit un rege şi nu s’ar fi prăbuşit castelele peste capetele seniorilor. De aceea cuminte face legiuitorul nostru când fără a se atinge de dreptul de proprietate limitează însă exerciţiul acestui drept în marginile prevăzute de lege (art. 480 Cod Civil). Cu acest sistem riscăm cel mult ca până peste 100 ani să nu mai existe de loc dreptul de proprietate. Ei bine nici aci nu este poate o nenorocire atât de mare. Condamnăm sistemele comuniste pentru că pe deoparte dau loc la mişcări sângeroase pe de altă prţte reprezintă o perdere de tip. J^Aceasta deoarece din sânul acelor mişcări se ridică mai întotdeauna un om din popor care sătul de a fi făcut plecăciuni viaţa întreagă vrea să guste la rândul său plăcerea de a fi servit. Şi acest parvenit ambiţios fie că are un nume frumos ca Napoleon ori un nume urât ca Bela Khun sau Trotzki, provoacă o mişcare împotriva-i, mişcare ce readuce lucrurile la punctul de unde au plecat starea de inegalitate în societate şi dreptul de proprietate sprijinit pe forţă. De aceea trebue să condamnăm sistemele comuniste. Dar dacă este vorba ca treptat, pe cale de pacinică legiferare să ajungem la idealul lui Rousseau: „les fruits à tout le monde et la terre à personne“ de ce să ne înspăimântăm degeaba? Să revenim la deriziunea Curţii de Casaţie. Este neîndoios că în primăvara anului 1922, legiuitorul chiriilor a simţit oarecare simpatie şi milă pentru proprietari. Şi atunci spre surpriza tuturor minţilor pozitive, ne-am trezit cu o legiuire „spre normal“. Legiuitorul a fost idealist, când a văzut o reîntoarcere spre normal în acele ce se petrec cu locuinţele. Curtea de Casaţie ,,a silit însă pe jurişti să vadă lucrurile“ ăşa „cum sunt“ nu „cum ar trebui să fie“ adică ceva „mai anormale decât în 1916“. Fiind conservatoare după menirea ei- Instanţa supremă a fost de data aceasta realistă. Aşa încât situaţiunea proprietarilor din punct de vedere al mutării în casele lor se poate rezuma cam astfel. Considerăm toate legile excepţionale în materie de chirii dela război, încoace, decrete-legi, legi, etc, ca formând o singură lege de prelungire a contractelor din cauza necesităţilor momentului şi până la încetarea cauzei care i-a dat naştere „CRIZA DE LOCUINŢE“. Până atunci au dreptul să ia locul chiriaşior numai acei proprietari cari sunt ei înşişi lipsiţi de adăpost. Aceasta în 3 ipoteze: a) Când proprietarul a rămas fără locuinţă dintr’o cauză independentă de voinţa sa şi este tolerat undeva. b) Când casa unde saie proprietarul urmează să fie dărâmată din scopuri de salubritate, etc. c) Când proprietarul sta sub acelaş acoperiş cu chiriaşul şi i s’a înmulţit familia printr’un caz de forţă majoră în aşa mod încât nu mai are încăpere suficientă. In afară de aceste 3 ipoteze generale regimul prelungirii rămâne în picioare proprietarul neputftnd schimba decât dacă dă chiriaşului evacuat locuinţa potrivită. In privinţa reparaţiunilor, proprietarii n’au de ce să se plângă dat fiind că art. 1425 Cod. Civ. îi autoriză să facă oricând reparaţiunile radicale locatarul fiind obligat să le suporte (vezi în acest sens comentând d-lui prof. D. Alexandrescu, Pandectele Române Cah. V 1923). Şi apoi cum arătam mai sus proprietarii sunt acei cari şi-au iscălit singuri sentinţa. La 1914 şi 1916 în loc să-şi locuiască imobilele au preferat să le dea în folosinţa altora. Ei aveau: „jus utendi, fruendi şi abutendi“. Au renunţat de bună voe la dreptul de a uza pentru a culege fructele. Ce le-a luat aşadar legea excepţională? Cel mult „jus abutendi“ Aşa încât este deplasat în gura lor tonul catilinarelor... Este iar la ordinea zilei chestiunea libertăţei tiparului şi nu putem decât să fim de o părere cu acei cari protestează în principiu împotriva abuzurilor aduse acelei libertăţi. Nu este locul aci să arătăm importanţa presei, ne permitem numai oarecari rezerve în ceea ce priveşte pornografiile. Serviciile aduse ţărei pe cale de ziare sunt desigur incalculabile. Presa relevează toate erorile şi nedreptăţile şi îndreaptă pe calea cea bună mentalităţile greşite şi conştiinţele şovăelnice. Presa înregistrează zilnic deraerile şi catastrofele de pe calea ferată, atât cele întâmplate cât şi cele evitate pentru ca publicul să fie vecinic în curent cu progresele transportului. Când se iveşte la Nistru un caz de holeră, presa duce imediat larma până la Tisa şi bine face căci trăim în epoca aeroplanelor şi vibrionul boierii a luat şi el deprinderea să călătorească cu 300 km. pe oră in linie dreaptă. Intr’un cuvânt, graţie presei am ajuns ca într’un oraş de insalubritatea Bucureştilor să avem cât mai puţine epidemii ceea ce te face uneori să crezi în mi-racole. Toate aceste sunt foarte bune, dar când vorbim de presa pornografică — argumentul ce se aduce, chiar de către Anatole France în apărarea operii „la Garçonne“ a dat foarte multde gândit. Este vorba de darea la iveală a relelor moravuri şi autorul lui Thais găseşte un merit în faptul de a pune în evidenţă profunda corupţiune a generaţiilor contimporane. Dar vedeţi că, graţie acestui mod de a vedea va putea să vie cu pretenţiune şi şarpele din paradis care a cauzat nenorocirea omenirii. El va zice că dacă a întins mărul Evei n’a făcut-o din răutatea sa de şarpe ci pentru a scoate la iveală relele instincte cari dormitau in sufletul femeii. Şi binefacerile scrierilor pornografice au o curioasă asemănare cu măturatul ce se practică la noi în unele locuri, şi al cărui rezultat este de a se ridica miasmele pestilenţiale de acolo unde zac spre a le arunca în nasul trecătorilor. In zadar citează d-l Ioaniţescu cazul unui Juvenal şi al unui Agrippa d’Aubigne. In primul rând comparaţia dintre opera genială de artă a poetului roman şi cupletele din „Tiribomba“ îmi pare împinsă prea departe. Adevărata operă de artă ştie să înfrumuseţeze chiar subiectele urâte pe cari le cuprinde. Şi apoi la drept vorbind, afară de talentul lor poetic nu se vede întrucât satirele lui Juvenal şi „les Tragiques” ale lui d’Aubigné au influenţat în bine vechea Romă, sau epoca lui Henric al IV-a. Sunt necesităţi fiziologice cărora li se poate aplica dictonul „naturali non sunt turpe" dar cari devin „pornografii“ şi atentat la „bunele moravuri" de îndată ce sunt introduse şi răspândite acolo unde nu este locul lor. încă odată aceasta este numai o rezervă făcută în treacăt. In ce priveşte „arestul preventiv“ şi alte abuzuri, inutil să repetăm că ne unim cu apărătorii libertăţii presei. * * » ARDEALUL ECONOMIC Organizarea negustorilor . Ardeal şi Banat Acţiunea împotriva legii speculei şi a impozitelor. Solidarizarea industriaşilor cu negustorii. In Ardeal şi Banat continuă acţiunea de organizare a negustorilor pentru a face front comun împotriva măsurilor menite să sugrume sistematic prin impozite exagerate, legi de îngrădire, preţuri maximale şi taxe vamale fantastice, comerţul noulor ţinuturi. FURIA IMPOZITELOR IN ARDEAL ŞI BANAT In Ardeal şi Banat acum este în toiu aplicarea nouilor impozite. Comisiile de impunere compuse din oameni cu puţină pregătire specială şi-au început activitatea cu o înfocată înverşunare. La impuneri nu se ţine seama nici de registrele, nici de declaraţiile şi justificativele contribuabililor, ci se stabilesc impozite după o chibzuială foarte puţin chibzuită. Datorită acestui ingenios sistem de impunere statul va avea să se hârţuiască ani de a rândul cu contribuabilii până, când îşî va putea incasa cota cuvenită de impozite. VALUL APELURILOR Cum actualele impuneri au revoltat pe tot contribuabilii, apelurile şi protestările se ţin lanţ. Fiecare contribuabil revoltat de felul revoluţionar cum a fost impus a înaintat apel contra administraţiilor financiare. Astfel, mimat în Cluj, unde s'ar putea spune că funcţionează cea mai furioasă comisie de impuneri, s'au adunat până acum peste zece mii de apeluri. CUM SE JUDECA APELURILE Prin felul cum s-au stabilit impo- zitele, reluându-se la bază declaraţiile, registrele şi actele justificative, statul va avea, cum am arătat mai sus, să aştepta ani de zile până când îşi va putea încasa veniturile, căci desbaterea nesfârşitului lanţ de apeluri reclamă, un timp îndelungat, iar după aceea prea zeloasele comisii vor trebui să reia de la început întreaga activitate pentru a o îndruma pe căile prevăzute de lege Ceea ce e regratabil însă e faptul, că, după cum se plâng mai multi contribuabili nici la desbaterea apelurilor nu se prea ţine seamă de acte şi registre. NEGUSTORII IŞI STRÂNG RÂNDURILE Impozitele, legea speculei şi preţurile maximale cari s’au abătut deodată peste capetele negustorilor, i-au făcut să-şi strângă rândurile şi să înceapă, o acţiune de organizare pentru a forma un singur bloc când e vorba de apărarea intereselor atât de des periclitate prin fel de fel de berţi şi restricţiuni menite să le îngrădească activitatea şi să le pericliteze existenţa. ÎNTRUNIREA DE LA ARAD La Arad a avut loc o mare întrunire ,la care au fost reprezentate uniunile comerciale din Arad, Timişoara, Lugoj şi negustorii din Oradea- Mare. Reprezentanţii negustorim!!, cari au luat cuvântul, au arătat cum comisiile de impunere nu iau ca bază a impunerii veniturile reale conform registrelor şi actelor, ci unii membri pentru a-şî face merite personale prin exces de zel stabilesc impozite, cari întrec puterile de plată ale contribuabililor. Pe lângă aceasta o mare pacoste pe capul contribuabililor mai este şi faptul că membrii comisiunilor sunt lipsiti de cunoştinţele speciale, iar neajunsurile trebuie să le importe contribuabilii. Referitor la legea speculei negustorii ardeleni susţin că dacă lipsa, acestei legi se simte în vre-o parte a ţării, aceasta nu poate să fie Ardealul şi Banatul, unde comerţul de ani de zile este stabilit pe bazele cele mai occidentale. INDUSTRIAŞII SE SOLIDARIZEAZA CU NEGUSTORII Reprezentanţii organizaţiunilor inndustriale, cari au participat la întrunire au declarat că industriaşii se solidarizează cu negustorii şi că vor sprijini acţiunea lor împotriva legii impozitelor şi a speculei, care atinge în aceiaşi măsură pe industriaşi ca şi pe negustori. ADUNAREA GENERALA A NEGUSTORILOR LA CLUJ La Cluj se fac mari pregătiri pentru adunarea generală a negustorilor ce va avea loc Sâmbătă, 4 August în palatul Camerei de Comerţ. La adunare vor reprezentate toate organizaţiunile negustoreşti din ţară pentru a-şi spune păsurile asupra importantelor chestiuni la ordinea zilei, cari privesc de aproape comerţul şi chiar existenţa negustorilor din întreaga ţară. Principalele chestiuni ce se vor discuta sunt impozitele şi legea speculei. Pe de o parte, Statul, prin nouile impozite impune pe negustori cu sume ce întrec puterile lor de plată, iar pe de altă parte le îngrădeşte sistematic activitatea prin legi ca aceia a speculei şi preţuri maximale. Negustorii Clujeni vor sărbători ziua de Sâmbătă cu magazinele închise, după amiazi. ALEXANDRU AVRAM Averile bisericeşti -asarabia LĂMURIRILE ARHIEPISCOPULUI GURIE Se cunosc hotărârile guvernului cu privire la bunurile bisericilor din Basarabia, pe cari arhiepiscopul Chirie a socotit că independent de stat, aceste bunuri urmează să fie administrate numai si in folosul bisericei basarabene, întrebat de curând acest înalt prelat, de un corespondent al ziarului „Adevărul“, cum stă această chestiune d-sa i-a răspuns: „Averile bisericei care toate la un loc reprezintă 500 milioane lei, aparţin „Uniunea Preoţilor ortodoxi din Basarabia“ organ creat de mine, şi în a cărei administrare n’are ce căuta Statul. In „Uniune“ intră toţi preoţii basarabeni, şi pe numele Uniunei s’au înscris: Casa eparhială, Consistoriul cu averile lor şi Seminarul Teologic“. Vorbind de situaţia sa faţă de stat, arhiepiscopul a spus: „Situaţia mea, de altfel este aceasta: sunt independent de orice chiriarhie şi depind numai de Sfântul Sinod al Bisericei Ortodoxe“. Pensionarii români din Wiens trăesc din caritatea publică La un apel făcut calităţii publice în favoarea pensionarilor militari români cari trăesc în Austria, cărora statul român le refuză pensiunea fiindcă trăesc în Austria, s’au subscris în foarte scurt timp 12 milioane coroane. Printre donatorii mai însemnaţi notăm: d-nii Castiglioni cu 100 milioane coroane, Dr. Hermann Freund 5 milioane, economistul american în trecere în Viena 2 milioane, etc. ASISTENŢA SOCIALĂ îndatoririle comunei pe terenul asistentei . . . . ...I 1 1 Cu ocazia proectului de reorganizare a serviciilor Primăriei Capitalei D-nul dr. Costinescu, preşedintele Comisiei Interimare, a conceput planul unei refaceri largi a serviciilor primăriei. Iniţiativa este cât se poate de lăudabilă şi bine venită, mai ales merită de a fi relevat faptul cu totul nou în viaţa noastră publică că d-l dl Costinescu a ştiut să se ridice deasupra nivelului de hidos sectarism politic şi a invitat la colaborare şi pe predecesorii săi săi în funcţiune fără distincţiune de culoare politică. Aceasta este după părerea noastră prima condiţiune pentru crearea unei administraţiuni comunale stabile, condusă de oameni specializaţi printr’o muncă neîntreruptă îndelungată, numai prin complectă îndepărtare de la conducerea comunelor a clientelei partizanilor politici »a va putea închega o continuitate şi un sistem in lucrările primăriilor. Să nădăjduim că încercarea, ce o face actualul domn primar, va forma în această privinţă, începutul unei epoci nouă în analele primăriei Capitalei. La întrunirea convocată in ziua de 23 Iulie a. c d-nul dr Costinescu a făcut o expunere a planului d-sare, apoi s’a ales o serie de comisiuni însărcinate cu elaborarea proectelor de reformă, a serviciilor primăriei. In interesul cauzei atât de interesante şi importante pentru toţi locuitorii Capitalei, ne permitem de a face câteva observaţiuni asupra celor spuse de d-nul primar, relatate prin ziarele noastre, cât şi asupra felului comisiilor alese. Din expunerile d-lui primar apar cu oarecare evidenţă câteva lacune în concepţiunile, ce-i, conduc in activitatea d-sale. Ar reeşi din cele relatate prin ziare că d-nul primar n’a atins în discursul d-sale unele chestiuni, ce mi se par totuşi esenţiale şi a căror ignorare aşi considera-o ca o gravă eroare din punctul de vedere al intereselor generale. Anume nu găsim nici un cuvânt despre chestiunea atât de gravă atât de arzătoare a locuinţelor, nu putem concepe ca o administraţie comunală modernă a unei comune urbane mari să se dezintereseze de ■ această chestie. Lipsa de locuinţe este atât de mare, şi atinge interesele vitale ale unei atât de covârşitoare majorităţi a populaţiei Capitalei, încât o desinteresare în această chestie sau numai o interogare incidentală, secundară — o consider ca îndeplinirea unei primordiale îndatoriri din partea autorităţei noastre comunale. Lipsa unei comisiuni speciale a locuinţelor în lista destul de lungă a celor constituite, este regretabilă şi trebueşte neapărat complectată. Toate oraşele mari din întreaga Europă se preocupă acuma cu clădirea locuinţelor, aceasta clfastie nu se mai poate rezolva prin simpla iniţiativă particulară. Pentru ca ea să sosi să agraveze şi să primească o rezolvire treptată definitivă se impune în mod imperios intervenţiunea colectivităţilor, iar în primul rând a comunelor. Ştim că există la noi o „societate comunală a locuinţelor Eftine al cărei director a fost chiar d-nul d. Costinescu, ştim că s’a votat o lege care autoriză această societate ca să contracteze împrumuturi însemnate, totuşi suntem convinşi că criza locuinţelor nu se va putea rezolvi numai prin activitatea acestei societăţi şi se impune absolut o largă, activitate pe acest teren patronată de comună. Or, aceasta impune existența unei comisiuni speciale, care să elaboreze un program larg de activitate croit pe un termen mai îndelungat.” O altă foarte regretabilă eroare o găsim in pasagiul discursului, in care d-nul primar se ocupă de aprovizionare D-nul primar arc, după cum reese din spusele d-sale în această privinţă concepţiuni mai mult neintervenţioniste. După această, concepţie autoritatea comunală n’ar avea în fond nici o obligaţiune în această privinţă. Dacă totuşi bine voeşte a se amesteca in aceste chestiuni o face ca ceva anormal extraordinar, ca un lucru secundar, supra numerar. Regretăm că nu ne suntem uni cu părerile d-lui primar care ni se par cu totul învechite, necorespunzătoare nici cu ideile moderne despre îndatoririle comunelor urbane, nici cu interesele vitale ale imensei majorităţi a populaţiunei. A nu se interesa de hrana zilnică a acestei populaţii, de combustibil, de Îmbrăcăminte a o lăsa pe mâna cetelor, de speculanţi cartelaţi, a lăsa ca ea să piardă şi timpul preţios şi energia şi să cadă pradă grijilor celor mai mari, ar fi după, părerea mea o altă eschivare de la îndeplinirea datoriilor celor mai esenţiale, ce le au administraţiunile comunale în toată Europa modernă civilizată. Se impune deci pe acest teren un intervenţionism cât se poate de larg însă inteligent, bazat, pe studii şi experienţe îndelungate, intervenţii, care să asigure şi funcţionarea liberă a unui comerţ cinstit şi libertatea producţiunei. Aducerea stocurilor de obiecte da prima necesitate pentru a reglementa preţurile şi a împiedica trusturile speculanţilor, apoi stimularea şi susţinerea cooperativelor de consum şi de producţiune (spre pildă cooperative suburbane de zarzavaturi, de lăptarii, de fructe, de creşterea porcilor, a pasărilor, a peştelui, etc.), iată spre pildă unele dintre modurile de activitate comunală în această privinţă. Până acuma Primăria nu a făcut aproape nimic in această privinţă. In fine cea mai gravă şi regretabilă lacună in tot discursul d-lui primar o găsesc in totala absentă a unei menţiuni măcar de asistenta socială comunală. Este uimitor că primarul Capitalei unui stat din Europa modernă nu găseşte cu cale când vorbeşte de reorganizarea serviciilor puse sub conducerea d-sale să pomenească de asistenţă. Ce este drept una dintre omisiunile instituite este întitulată, a şcoalelor bisericilor, licitaţiilor ,- a asistenţei sociale, liste foarte urioasă această importanţă ce o dau asistenţei sferele noastre edilitare actuale. De altfel tot atât de curios ,oi se pare că în această comisie în care licitaţiile se amestecă cu biscreţile, şcolile şi asistenţa socială nu se tuşeşte nici un institutor şi n., un preot. Am avut ocazianea să arăt in articolele mele precedente, scrise în acest ziar, că primăria Capitalei tratează toate chestiunile asistenţei cu o adevărată vitregie. Există ce este drept un capital in (Citiţi continuarea înpag. II-a) !