Argus, octombrie 1923 (Anul 14, nr. 3133-3158)

1923-10-01 / nr. 3133

Anul 111 1 3133 ABONAMENTE IN TARA Un an 650 lei 6 luni 350 ti 3 luni 180 v­ IN STRAINATATE Un an 1200 lei 6 luni 700 „ 3 luni 400 n Onor. Revista „T Sibiu Director, Chr. D. Staicovid $1 S. Pauker INDUSTRIEI si FINANTEI Administrator, H. I. Valentin luni 1 Octombrie 1923 e­xemplarul 2 Lei în tară 4 Lei în Străinătate B­IROURIL­E: BUCUREȘTI, Str. Sărindar 14 TELEFON: 6/93 si 23/09 Săptămână Financiară Deilafie fără împrumuturi.—Exagerările şi incompetenţa co­­misiunilor de impunere.—Dificultăţile financiare ale Franţei. Dorinţa ce am exprimat-o deunăzi la oficioasele guvernului să se ex­plice mai des asupra pr­oblemelor mari la ordinea zilei, neglijând întru câtva searbădă polemică politică, s’a raliat în mod neaşteptat. După „Vii­torul“ care a spus câteva cuvinte cu rost în chestia lipsei de numerar, a venit oficiosul scris in limba france­ză cu oarecari consideraţiuni asu­pra capitalului străin şi preeminen­ţa ce o posedă azi Austria ca mijlo­citor financiar între Occident şi Orient. Mărturisim în toată sinceri­tatea că intenţia scriitorului de la l’­Indépendance Roumaine“ şi con­cluzia la care vrea să ajungă, ne scapă. In orice caz, nu sunt de o limpiditate cristalină. A vrut să zică că bancherii austrieci sunt foarte dibaci, că au ştiut să învingă efectele crizei, că au atras capitaluri mari în ţara lor care trecea acum un an de abia ca pierdută ? Faptul este cunoscut A vrut să arate că Viena, ba chiar şi Berlinul, au rede­­venit d­iriieri între ţările din apus şi cele din răsărit şi că industria ro­mână ar face bine să şi îndrepte pri­virile spre aceste două centre ? Ne amintim foarte bine că înaintea războiului Berlinul era notre bail­leur de fonds, însă fondurile nu e­­rau ale lui : marea finanţă franceză şi engleză, în loc de a lucra direct cu România, prefera girul german pentru ca să doarmă liniştită, iar Berlinul se mulţumea cu comisioa­nele. Oare la Indépendance Rou­maine sfătuieşte industria şi agri­cultura română să reînceapă siste­mul de înainte de 1914, ca şi cum nimic nu s’ar fi întâmplat de a­­tunci ? Vrea ca România nouă să­­capete cu împrumut bani angio­­francezi iarăşi prin intermediul german, iarăşi să trecem prin dife­­verse furci caudine în loc să ne fa­cem daraverile noastre singuri, cum le fac oamenii deveniţi majori? Ar trebui­­„Independance Rou­maine“ să se explice, căci e prea si­bilină. In chestia lipsei de numerar atât de acută, ni­ s-a spus, şi am relevat faptul, că trebue să ne inspirăm de pilda Ceho-Slovaciei care urmăreşte politica deflaţionistă cu o tenacitate neştirbită şi a recoltat succesele me­ritate. Suntem perfect de acord, însă un lucru esenţial a uitat să a­­dauge oficiosul guvernului : obser­varea rigidă a politicei deflaţioniste a fost pregătită şi uşurată în Ceho­slovacia prin diferite împrumuturi contractate în Statele­ Unite şi in­­Anglia , iar conducători ceho­slovaci spre a grăbi însănătoşirea financia­ră, valutară şi economică a ţarei lor, nu s’au oprit să afecteze drept gaj, pentru ultimul lor împrumut de 10 milioane lire Sterlinge mono­polul tutunurilor şi al veniturilor căilor ferate... horribile dictu! Nu s’a produs nici un cutremur în Pra­­ga când s’a anunţat constituirea a­­cestui amanet ; dimpotrivă, cehii iji-au frecat mâinile de bucurie constatând că vor eşi mai repede idin bucluc, regulându-şi economia tot. Noi Insă Românii, ca să zicem aşa, suntem raşi fără săpun, o ope­­ra­ţie nu tocmai plăcută, ori ce s ar fi ce. Facem deflaţie dar fără împru­­t­it. Nu e de mirare ca pielea să se r­nflameze. ** * f Ci să terminăm capitolul de po­lemică m­a fois n’est pas coutume, să mai relevăm modul cu totul ori­ginal, ca s& nu-i zicem altfel, cum ,,Viitorul“ scuză neregulele ce se petrec cu impunerile. Lumea se plânge că comisiunile de impunere cer sume fantastice ce nu sunt pre­văzute in lege, că nu ţin seamă de registre şi contracte. Oficiosul gu­vernului însă aminteşte într’una „eirculările“ ce au fost trimise per­cepţiilor din tară circulări nu seri­le ci tipărite. Ce putem cere mai mult? Dacă nici circulările tipărite nu au efectul să tempereze zelul a­­genţilor fiscali, atunci nu mai e ni­mic de făcut, şi „vina nu este de si­gur a ministerului de finanţe“ ci­tăm chiar cuvintele „Viitorului".­­Oficiosul se arată indignat de „cam­­pania” ce o duc unii contribuabili amăgiţi de sgomotul făcut de câte­va ziare. Sapristi, colega, pricepem şi noi­­dificultăţile stilului oficios, însă de astă dată măsura e întrecută. Con­tribuabilii nu duc campania de plă­cere ci pentru că perceptorul bagă o mână prea lungă în buzunarul lor, îşi au stabilit ei singuri soco­teala că după scara din lege ar tre­bui să plătească conform venitului lor real, de pildă 30.000 lei şi comi­sia îi scoate la 200.­.­00, încetează glumele şi începe tragedia. Nu e per­mis nici oficiosului să tăgăduiască evidenta şi anume, că in unele re­giuni ale tărei comisiunile de im­punere au fost compuse din persoa­ne absolut nepricepute cari habar n’aveau de lege şi de mecanismul ei, comisiuni in cari au intrat ser­genţi, preoţi, pentru care un regis­tru de comerţ d­e limba chineză. Nu se ridică nimeni împotriva­ le­gei... ar fi dealtminteri prea târziu şi fără nici un folos. Insă nu e ex­cesiv să se ceară o aplicaţiune se­rioasă, omenească.S’o slăbim deci cu scuza cum că „nu e vina minis­terului de finanţe că unii agenţi fis­cali fac exces de zel“. Există sancţi­uni pentru asemenea excese cari, in­tre noi, nu sunt în­totdeauna desin­­tresate, şi o represiune energică In câteva cazuri ar avea efecte minu­nate. Cu prilejul marelui succes politic repurtat de d. Poincaré în chestia germană se slăveşte mult pătrunde­rea şi tenacitatea premierului fran­cez dar se cam uită dificultăţile fi­nanciare reale ale Franţei pentru care reparaţiile germane sunt o ne­cesitate vitală. Veniturile prelimina­te vor acoperi probabil cheltuelile bugetului ordinar francez pe 1923 in sumă de 23.4 miliarde franci. Insă cu bugetul recouvrable (în sarcina Germaniei) lucrurile se încurcă. Sunt prevăzute aci cheltueli de 15 miliarde, de­oarece nu ajung, d. Raphael George Levy prevede nece­sitatea unui nou împrumut de 10 miliarde, astfel că totalu­ 1 ,­cheltueli­­lor se va urca la vreo 49 miliarde şi deficitul real ar fi aprobate 27 mi­liarde. Iar datoria publică a Fran­ţei ar mai spori peste cifrele de mai jos, exacte la 30 iunie a. c. Datorii interioare flotante 83.61 miliarde. Datorie amortizabilă și perpetuă 148.39 miiiarde. Avansuri de bănci 254.50 miliarde. Datorie externă 105 miliarde. Total 591.50 miliarde. Datoria aceasta cere un cupon de 17 miliarde, adică cea mai mare parte din venitul Franței, fără să mai vorbim de dobândă şi amorti­zarea datoriei către Anglia şi Sta­tele-Unite. Franţa e nevoită pentru siguranţa ei să întreţie o mare ar­mată continentală, pe când Anglia şi Statele-Unite nu cunosc asemenea primejdii. E uşor unui ziar ameri­can să constate că azi Statele-Unite întreţin, armată activă şi rezerve, 3.52 soldaţi la 1000 locuitori, iar Franţa 130.35. Nici Anglia, nici Sta­tele-Unite n’au frontieră la Rin. In schimb insă situaţia economică a Franţei acuză o îmbunătăţire con­stantă. In primele şapte luni din 1923, importul a fost de 17 miliarde contra 12 miliarde în perioada co­respunzătoare din 1923; exportul în 1923 a fost de 16.8 miliarde contra 11.6 in 1922. * Observațiunile ce le-am prezen­tat azi opt zile asupra unor nere­guli la bursă, în chestia vânzărilor d­­écouvert n’au avut darul să plă­­că unei mici minorităţi de remizieri şi unei minorităţi şi mai mici de a­­genţi de schimb. Am fost dimpotri­­vă aprobaţi de toţi acei, şi sunt mulţi, cari doresc ca operaţiile să se facă în cadrul prescripţiilor le­gale. Cunoaştem obiecţiilor acelor remizieri şi agenţi cari găsesc fo­­loase in menţinerea neregulelor ce înseamnă o introducere piezişă a jocului pe termen. Ei pretind că cursurile ar scădea încă mai mult dacă acele vânzări deschise, acele cumpărări-vânzări artificiale intre oameni de paie, şi nelichidate în termen legal, n’ar fi oarecum o­­crotite. Vom răspunde că cursul tre­buie să fie rezultanta operaţiunilor reale şi nu ticluite între comperi; că dacă operaţiunile reale din bursa noastră nu sunt destul de numeroa­se pentru a asigura traiul numă­rului de remizieri şi de agenţi azi în fiinţă, acel număr poate fi redus fără inconvenient la jumătate şi la sfert. Insă un lucru trebuie stabilit: Bursa nu e înfiinţată pentru a asi­gura venituri remizierilor, ci pentru a se oferi publicului putinţa de a a­­fla valoarea reală a unui titlu la orice moment. Dacă valoarea aceia nu e­ reală, atunci bursa strică mai mult prin existenţa ei. Cu cât ga­ranţiile mersului exact al operaţiu­nilor vor fi mai mari cu atât nu­mărul clienţilor bursei va spori, şi cu cât se va dovedi că manopere re­probabile falsifică mersul ei cu atât clientela se va răni, cum e chiar azi cazul. Bursa a fost slaba, săptămâna a­­ceasta, aproape nici o hârtie n’a putut rezista curentului de baissa pronunţată. Causa este evidenţă; e destul să se vadă cu ce deprima­re numeroşi vân­zători se desfac de acţiunile lor de primul rang şi pe cursuri atât de scăzute, pentru a conchide că o fac siliţi, constrânşi de nevoie. Cutare are datorii; cu­tare clădește, a lua bani cu împru­mut însemnează­ să plătească o do­bândă de 40 la sută. Care hârtie de bursă are perspectiva, cu lipsa actuală de bani, să se urce îndes­tul spre a compensa suma de lei 40.000 lei ce trebue s’o plătească debitorul la 100.000 lei? Atunci nevoiaşul preferă să vândă, chiar cu cota actuală de miserie, se vând mii de bucăţi Credit Minier, I. R. D. P., România Petroliferă, Stele etc., se vând cu durere în suflet. Astfel, pe lângă alte stăn­­jeniri cunoscute, lipsa de numărat, cu corolarul său, creditul aproape inexistent întru­cât Bănicile nu a­­cordă lombard, mai constitue o piedică pentru mulţi de a păstra economiile anterioare Aceasta es­te causa reală a slăbiciunei ce domneşte în bursă. Fără ceva oxi­gen, o reînviorare e puţin proba­bilă. In ziua când Statul va fi în măsură să achite datoriile indus­triei şi băncilor, tensiunea aceasta să dispare î­n mare parte. Au cotat: Credit Minier 1290, cursul cel mai sboborît. Reţinem că producţia este în urcare şi e de vr’o 68 va­goane pe zi. Sonda No. 6 e în producţie de vr’o zece zile. Sonda No. 10 din Ochiuri a intrat în producţie acum cinci zile. Inginerii Societăţii pun mare spe­ranţă în sonda No. 5 din Ochiuri unde foragul se continuă până în stratul meotic. I. R. D. P. a împărtăşit soarta lui Credit Minier plătind slăbiciu­­nei generale un tribut de câte­va zecimi de lei. A încheat la 1730 du­pă 1820. Producţia se menţine la nivelul anterior, lucrările cu sanitare con­tinuă cu activitate. Steaua Română s-a făcut la 3750 tot în reacţiune. România Petroliferă care ajun­sese la un moment dat la 1450 se întoarce la 1300. Pregătirile la sonda din Moreni sunt terminate, se scoate din coloană apa, intro­dusă chiar de ingineri, pentru a e­­vita o erupţiune violentă; mani­festările puternice de gaze con­tinuă. Banca Minelor române la 680, în reacţiune sunt: Concordia, 3400; Redexenta, 1660; Sospiro, 580. Petrol Block s’a făcut la 1920. Şi celelalte compartimente, afară de asigurări, au fost lipsite de ani­maţie. Bancarele, navigaţii slabe. Dimpotrivă, în asigurări mişcarea în sus a continuat la Dacia cari a­­jung la­­850 şi la Generala, 1750. Se afirmă, că Triest a reînceput să cumpere reînoind tradiţia din 1906. Şi Agricola este ameliorată 1 925. Reşita imobilă la 1500. Mica e o hârtie ce aparţine unei catego­rii speciale. Nu are vreo solidari­tate cu restul cotei. Rămâne sus­ţinută la 1460. Impozitele prea grele presintă particularitatea că nu pot fi menţi­nute multă vreme, pentru că profi­tul fiscului e contrabalansat prin repercusiuni dăunătoare în alte di­recţiuni. Italia e ţară clasică a birurilor apăsătoare; mai ales în materie de succesiuni, legea are un caracter de confiscare, căci moşteniri de la tată la fiu sunt supuse în unele caşuri până la 32 la sută, dar le­gate la rude de gradul al­ cincelea şi la străini plătesc Statului o taxă ce merge până la 90 la sută. Şi aici, Mussolini a avut curagiul să reformeze spre „a întări instituţia familială“. El renunţă la aproape trei sferturi din produsul taxei de succesiuni. Se suprimă complect taxele pentru succsiuni între pă­rinţi şi copii, frate şi soră, bărbat şi femeie. Rem­iân numai taxe pen­tru unchi, nepoţi, veri şi străini. Viitor % Emigrările LUCRĂRILE PREGĂTITOARE SE VOR EFECTUA LA MINIS­TERUL MUNCII Cu începere dela data prezen­tului jurnal publicat în Monitorul Oficial No. 143 din 20 Septembrie a. c. toate lucrările privitoare la emigrațiune s’a dispus să fie tre­cute dela ministerul de interne la ministerul sănătate­ publice, al muncii şi ocrotirilor sociale, ră­mânând ca eliberarea paşapoar­telor de emigrare să se facă ca şi în trecut de către ministerul de interne, pe baza însă a unui certi­ficat eliberat de ministerul muncii. * Raportul d-lui ministru de in­terne care însoţeşte jurnalul în chestiune, motivează această dis­poziţie prin următoarele trei con­siderente: a) Emigratiunea într’o tară îi dă un plus de braţe ceea ce poate provoca în primul rând şomajul, apoi împuţinarea mijloacelor de trai, deci scumpetea vieţei; b) Emigratiunea dintr’o tară aduce o scădere a braţelor de muncă, deci o diminuare a forţe­lor productive şi dat fiind că nu emigrează decât populaţiunea pu­ternică, tineretul şi omul forte este o pierdere însemnată pentru economia ţării. c) Ocrotirea emigranţilor. Chestiunea aceasta a fost des­bătută în congresul dela Washin­gton şi în ultimul timp la con­gresul dela Roma (9 Martie 1923). S’a susţinut cu această ocazie că ţările cari pun bogăţia lor de lucru la dispoziţia ţărilor cari au nevoie, au dreptul de a cere ca propriii lo­r cetăţeni să găsească în ţările de em­­igraţiune, un tra­tament corespunzător cu impor­tanța tributului pe care îl aduc desvoltării economice­ a acestor țări (discursul de deschidere al d-lui Mussolini). Pentru aceste motive, s-a gă­sit neclar ca lucrările să fie fă­cute de ministerul muncii. Haosul monetar din Rusia Sovietică Rabla sovietică a întrecut marca. Acum o lună, aceasta făcea încă de 10 ori atât cât rabla, acum marca a ajuns la coada tuturor monetelor­­hârtie din lume. Sub toate raportu­rile, de altminteri, rabla este azi o hârtie mai bună că marca­ e mai statornică se pretează mai bine la socoteala în aur, inflaţia în Rusia restrânsă. Până şi necotarea ru­blei pe la bursele străine a avut un efect favorabil asupra cursului său lăuntric, conferindu-i o independen­ţă faţă de străinătate pe care alte monede ar putea s-o invidieze. To­tuşi sis­temul monetar rus a rămas chaotic. In trei rânduri s'a operat de valoarea mecanică a rublei, tăin­­du-i-se câteva zerouri la fiecare dată. Acum rubla model 1923 face un milion de ruble vechi. Pentru co­merţ şi industrie cari au nevoie de monedă statornică, s’a emis un nou bilet cu acoperire Cervonețul in valoare de 10 ruble aur vechi. Aco­perirea cervoneţului constă în mo­nede aur vechi ruse şi străine In lingouri şi în trate. In 4 Septembrie cervoneţul a cotat la Bursa din Pe­trograd 2200 ruble­­sau 2200 milioa­ne ruble sovietice. De câtva timp însă cursul Cervoneţului scade. vr. încasarea impozitelor Ministerul de finanţe fiind ne­mulţumit de încetineala cu care sunt încasate veniturile a învi­­tat pe administratorii financi­ari să accelereze încasările, fă­­cându-i personal răspunzători de neexecutarea ordinului şi comu­­nicându-le că nu admite nici un motiv de întârziere. Contestaţii la împroprietărire Se aduce la cunoştinţa celor ce au adresat contestată la co­mitetul agrar pentru împroprie­tărire, că nu se mai primeşte nici o complectare de acte la con­testaţiile făcute. Rezultatul, aces­tor contestaţii se va comunica numai la consilieratele agricole respective până la 15 octombrie. Consilieratele la rândul lor va informa pe cei interesați despre acest rezultat. *. \ V Fiscalitatea anti-intelectuală A fost nevoie să se creieze rezistenţe la reforma impozitelor indirecte? ----------------——­ Exageraţiunile comisiunilor de impuneri faţă de contribuabilii in­telectuali sunt pe cale de a creia o mare şi utilă mişcare de solidari­tate şi conştiinţă din partea celei mai puţin solidare şi, evident, mai puţin egoiste, dintre toate categorii­le de cetăţeni ai societăţii noastre. In cursul anilor de după război, mai ales, muncitorii manuali, pe ca­lea organizaţiilor sindicale, ajunse­seră să-şi valorifice aproape până la exagerare munca lor,­­ adesea chiar în dauna altor categorii de muncitori, colaboratori ai celor ma­nuali, din cutare sau cutare ramură productivă de activitate naţională. Acelaş lucru s’a petrecut cu dife­ritele profesiuni comercial-indus­­triale, grupate în asociaţiuni strâns solidare pe temeiul comunităţii de interese materiale şi care-şi apărau cu cerbicie şi cu deplin succes cau­za de îndată ce se prezenta ocazia. Diferitele gritări de organizare profesională a intelectualilor, pen­tru apărarea intereselor lor mate­riale, au fost aproape Întotdeauna lipsite de consistenţă şi, deci, de mult doritul succes pentru bunul şi simplul motiv că ordinea morală şi spirituală a primat o pe cea mate­rială la această categorie de cet­ă­ţeni. Iată că prin intervenţia legei pen­tru unificarea impozitelor directe cât şi a dispoziţiunilor de străşnicie fiscală, luate de ministrul finanţe­lor, se produce minunea solidarizării intelectualilor. Pentru prima oară medicii, avocaţii şi în genere toţi profesioniştii liberi simt nevoia de a-şi strânge rândurile, cot la cot, pentru a putea înfrunta atacul brus­cat la care au fost expuşi din par­tea organelor fiscale. Cititorii au aflat din dările de seamă ale presei despre constituirea primului nu­cleu al Uniunii generale a intelec­tualilor din România. Cu acest prilej ne-a fost dat să ascultăm destăinuiri surprinzătoare şi care dovedesc o mentalitate spe­cială din partea fiscalităţii române întru tot ce priveşte pătura noastră intelectuală. Neţinând seamă de complexul nevoilor curente ale pro­fesionistului liber, avocat, medic, in­giner, etc. — nevoi fără de satisfa­cerea cărora nu-şi poate exercita profesiunea şi câştiga existenţa , comisiunile de impuneri s’au mărgi­nit să stabilească maximum de ve­nituri posibile şi fără scăzăminte de cheltueli. Perzând din vedere faptul funda­mental că muncitorul intelectual, spre deosebire de ceilalţi, are o serie de cheltueli fără de care nu poate să producă , ca cărţi, instrumente, in­stalaţie de birou sau laborator, te­lefon, personal, etc., d­osebit de cheltueli strict personale cu acelaş caracter direct de asigurare a pro­­ducţiunii curente, comisiunile au procedat cu o străşnicie excesivă. Dar ceea ce-i mai curios este fap­tul de a nu fi ţinut seamă de decla­­raţiunile de impuneri ale intelectua­lilor. In toate ţările, unde s’a intro­dus un sistem modemn şi complect de impuneri, declaraţiunea contri­buabilului este primul element del care ţine seamă fiscul la stabilirea veniturilor respective, pentru a le a­plica proporţionala cotă de impozit. Această declaraţiune constitue, oare­cum, temelia impunerilor pentru stabilirea veniturilor totale ale Sta­tului din impozitele directe. O presumpţiune unanim admisă recunoaşte ca adevărate toate ară­tările din declaraţiuni, chiar când ia aparenţă ele par inexacte şi lasă să se întrevadă tendinţe de sustra­gere parţială de la sarcina impozi­telor,­­ iar organele fiscale ale Sta­tului nu trec peste cuprinsul decla­­raţiunilor decât numai întemeiate pe probe materiale. Până la dobândirea probelor con­trarii dreptul de control al fiscului, in sistemul aşa zis al impozitelor di­recte pe temeiul declaraţiunilor su­puse controlului, toate indicaţiunile scrise din declaraţiuni au valoarea adevărului deplin., Se înţelege că procedând astfel fiscul francez, de pildă, nu face decât să se confor­meze unui principiu elementar de drept că probele scrise şi actele in genere nu se pot ataca decât în fals, simplele afirmaţi­uni ori presupuneri contrarii neputând avea vreo forţă împotriva lor. La noi, în excesivita­­tea fiscală a organelor ministerului de finanţe, s’a trecut lesne cu vede­rea peste un mare principiu juridic — valabil şi aplicabil în toate îm­prejurările — spre a stabili impozi­tele directe, asupra profesiunilor li­bere, în afară de baza iniţială a de­­claraţiunilor scrise. Fără atacarea cu probe a afirmaţiunilor din acele declaraţiuni, fiscul a trecut pur şi simplu la impozite excesive, lovind de două ori contribuabilul intelec­tual, odată prin excesivitatea impu­nerii, iar a doua oară prin insulta desconsiderării unei mărturisiri de venituri făcută în scris. Mulţimea apelurilor ca şi rezisten­ţa contribuabililor la procedeul por­­nit sub presiunea ministerului de finanţe, nu vor face decât să întâr­zie şi să îngreuieze aplicarea unei reforme financiare necesară in mod indiscutabil întrucât este menită să ducă la unificarea sistemului de percepere a impozitelor directe din toată ţara. Remarcând faptul şi subliniindu-l cu tot coloritul lui de excesiv şi re­vexatoriu, ne întrebăm : era, oare, nevoe să se treacă peste declaraţiile iniţiale ale contribuabililor cu atâta uşurinţă ? Sau prevederile de Încasări ale ministrului de finanţe nu se acope­­riau perfect în cadrul declaraţiilor făcute de la început de către con­tribuabili ? Şi, apoi, pentru o reformă nouă, nu era mai bine să se evite de la început o rezistenţă, orice rezistenţă, pntru a-i înlesni cât mai repede In­trarea ei în spiritul public? N. D. In „Argus“-ul din 8 Septembrie, sub titlul de mai sus, s’a protes­tat nu contra impunerilor făcute de comisiile de recensământ, cari în Capitală și mai ales în pro­vincie, printr’un exces de fiscali­tate, impun pe contribuabil nu nu­mai la câștig, dar chiar la pier­deri, impuneri la care fantezia joacă un rol primordial. Speranța fiecărui contribuabil greu impus ca și a scriitorului rândurilor anterioare e de­sigur in instanța a doua și ultima—co­misia de apel — care are menirea și rolul de a cerceta din nou, cele făcute de comisiile de recensă­mânt. , Nu voim să spulberăm și a­­ceastă speranță, dar ca unii cari am asistat de multe ori la judeca­rea apelurilor fiscale la Adminis­trația financiară a Capitalei, pu­tem reda si situația contribuabi­lilor in fata acestor comisii de apel. Impunerea valorii locative Când e vorba de evaluarea unui imobil, legea e clară în această privinţă căci prevede că venitul imobilului se determină după va­­loarea locativă, care este acea fie­­sată de contractul de închiriere; aceasta rezultă de altminteri şi din expunerea de motive a domnului m­inistru de finanţe, depusă înainte de discuţia proiectului legii şi din dezbaterile parlamentare. Deci preţul prevăzut în contrac­­tul de închiriere, regulat făcut şi vizat la zi, determină valoarea lo­­cativă şi nimeni nu-l poate­ în­lătura. Totuşi, comisia de recensământ, venită la faţa locului, găseşte că prin analogie cu un imobil vecin chiria ar trebui să fie întreită sau chiar mai mare şi stabileşte astfel o nouă valoare locativă, în fla­­grantă contrazicere cu legea con­tribuţiilor, pe care apoi comisia de apel,­­ în faţa căreia fiscul are doi reprezentanţi în comisie, unul din comisia propriu-zisă, iar altul care are rolul procurorului de la Tribunal, rol desigur de a obliga cât mai mult pe bietul contribuabil care de multe ori nu are nici mă­car un singur susținător, — comi­sia aceasta de apel, constatând că din procesul-verbal dresat de pri­ma comisie rezultă destul de clar că imobilele vecine au toate o chirie mai mare și deci contrac­tul în speța ar putea fi de com­­plezentă făcut între proprietar și chiriaș (!?) respinge ca nefon­dat apelul, menținând in totul cele scrise de comisia de recen­sământ.% * * Și nu numai relativ la determi­narea valoarei locative s’ar putea plânge cetăţeanul nostru dar şi la cota legală, care după lege e de 12 la sută pentru cei ce locuesc în ţară şi 20 la sută pentru cei ce locuesc în străinătate. Am văzut multe procese verbale, redactate de comisiile de recensă­mânt în sensul că negăsind pe proprietar la domiciliul său, ar fi­ aflat sau poate chiar şi-au închipuit că domiciliază în străinătate, deşi omul nostru nu era probabil la acea oră acasă, impunându-l astfel cu cota de 20 la sută. Apelurile comercianţilor şi profesioniştilor Mai grav se prezintă lucrurile în faţa comisiei I-a de apel, unde se judecă apelurile comercianţilor şi profesioniştilor. Vedem mulţi comercianţi cari deşi aveau registre în regulă ţi­­nute, cari le înfăţişau onoratei co­misii şi cari erau respinse pe mo­tiv că n’ar fi serioase adăugând că, „măcar de eram şi eu negus­tor“, sau „negustorii au făcut mi­lioane“ etc., nesocotind că nu tot comerciantul, chiar şi cel mai mic, ar fi milionar. Sau câte apeluri nu s-au făcut pentru simplul motiv că comisiile de recensământ au înglobat pe profesionişti în clasa comercianţi­lor. Şi diferenţa e mare, căci co­mercianţii plătesc în genere zece la sută din venitul lor, cu excepţii pentru industriaşi (în minus) şi casele de bancă (în plus) la care se adaugă şi impozitele adiţionate 6 la sută, în total deci 16 la sută din venit, pe când profesioniştii plătesc numai 8 la sută şi adiţio­nale 4 la sută deci în total 12 la sută din venitul lor. Câţi simpli muritori, cari abia îşi câştigă existenţa, n’au fost înglo­baţi comercianţi şi astfel catalo­gaţi de drept „milionari“! Or, ce a făcut comisia de apel? Din vre­ o 46 apeluri făcute pe motivul de mai sus, 3o sau chiar mai multe au fost, în ziua de 27 August a. c. respinse, motivând în fapt că: „bine e a fi negustor“ etc., şi în drept că comisia de re­censământ fiind la faţa locului şi constatând „de visu“ cele susţinute, iar contribuabilul neputând — cum e şi firesc — să facă dovada ne­gativă, apelul lui urmează a fi respins ca „nefondat“ sau chiar ca „neserios“. Şi să nu se uite că decizia co­misiei de apel e dată în ultimă in­stanţă ! Rămâne doar o cale excepţio­nală, contribuabilului astfel impus. E calea recursului pentru care însă se cer condiţii grele şi care trebuesc bine dovedite : violare de lege, abuz de putere sau omisiune e­senţială. * • * Să mai înşirăm? Credem că e suficient pentru a se vedea modul de aplicare a legii contribuţiilor directe şi spe-, râm că se vor da dispoziţii noi şi precise celor chemaţi a aplica legea, în conformitate cu textul şi spiritul ei. Igo. Unde duce excesul de fiscalitate? Pentru d. ministru de finanţe

Next