Argus, ianuarie 1924 (Anul 15, nr. 3210-3232)
1924-01-24 / nr. 3225
Anul XVI No. 3225 AROMAMENTE tk TARA II INTRerNATATR Un an 150 tei || Ua an 1200 lit • hnd SSO . I 6 luni 700 m S tani 180 „ NI 3 luni 400 „ lei Inelară, 4 lei tv străinătate Onor. Revista ,,Transilvania“ Sibiu S^liSBISI ORGAN ZILNIC al COMERŢULUI A INDUSTRIEI şi FINANŢEI BIROURILE: BUCUREŞTI Str. Sărindar 14 TELEFON: 693 și 2369 Phf’Ttpt. 8» Pauker AdnUibaid KL f* Valentia ioul 24 Ianuarie 1224 PUBLICITATEA* a Sodetătd Ceaarale 4a Publicitata Mrcdorit Carol SthwHcr «I S. Berger Kr. Kmagwievki 9. Tdefon 11/84 Datoriile Statului de Ing. AL. PERIEŢEANU Problema monetară a făceut progrese importante în 1923. Economişti, a căror tăcere era inexplicabilă, au început a înţelege că nu e permist uun specialist să nu aibă şi să nu exprime nici o părere într’o problemă aşa de gravă. Ba însă anii au început a descoperi a doua oară adevăruri simple, spuse de alţii de mult ca lucruri banale. Astfel o vie discuţie s’a născut în urma descoperire! faptului că, Statul nu datoreşte nimic Băncii Naţionalei. Descoperirea s’a făcut în 1923, deşi autorul acestor rânduri scria la Februarie 1920 în broşura «a «Efectele suprimării pronedei legalei următoarele: «Primul efect al primei lovituri «de tun a fost închiderea graniţe«lor pentru export şi închiderea e«liberării aurului de către băneile «de emisiune. In fata terorii, ca în«ceperea catastrofei inspira popoarelor nimeni nu și-a dat seama de «importantă lucrului. — Vezi pagina 35. «De fapt in acea zi s’a schimbat «moneda legală, înlocuindu-se biletul garantat aur cu biletul negarantat. Si mai departe : «Această schimbare tacită » avut «efectul că statul a perceput un im-' «pozit indirect asupra tuturor derivatorilor de numerar Si apei mai jos : «Această schim«bare tacită, de monedă legală a avut efect o deplasare de valori din. «averea publică în averea statului, «ceea.ce nu are alt inconvenient de adfif St& -'jiu 6 ^bchitabil repartizată, «căci nu totdeauna detentorii de numerar sunt cei mai bogaţi dar a «avut de efect o considerabilă de«plasare de valori între indivizi, «fără contravaloare, fără nic un «motiv «i fără alt folos decât acela «de a fî mascat imposit si pus de stat». Mai departe adăugam : «Ar fi fantastic dacă «’ar stabili numărul cetăţenilor sărăciţi pe această cal© ?' cantitatea de averi deplasată în acest mod, nu în favoarea statului, dar în favoarea îmbogăţiţilor de razbovi, între cari în primul rând sunt acţionarii băncilor de emisiune care deveneau creditorii statului fabricând bilete de hârtie. Este cred clar că Statul nu datorează nimic Băncii de emisiune afarâ de valoarea formularelor zise bilete de bancă. Este evident clar că aveam dreptate când protestam contra dobânzilor ce a încasat și încasează aceste bănci pentru o avere ce nu e a lor. Dacă e însă cert că Banca nu e creditor e tot aşa de cert că Statul e debitor. Se întreabă însă cine e creditorul şi la răspunsul că creditorul e naţiunea o paradoxa pare că apare statul trebue el să pună biruri pe naţiune spre a le restitui aceleiaşi naţiuni sub forna de plată a datoriilor . Ce sens are o datorie în care creditorul şi debitorul se confundă . Unii mai practici se hotărăsc să joace rolul de creditor de vreme ce ne găsim în fata unei creanţe fără debitor. Şi propun ca pe măsură ce statul va plăti la Bancă, aceasta să dea biletele comerţului, fără să observe că prin aceasta consolidează situaţia de creditoare a Băncii, care, dacă astăzi percepe o mică dobândă justificată prin cheituelil© de administraţie după aplicarea procedurei propuse ea va deveni creditoare în regulă, cu dobândă şi termen, a aceluiaşi capital care nu-i aparţine şi nu sar schimba decât debitorul substituindu-se negustorii în locul statului. Nu e oare destul abuzul că astăzi Banca percepe de la negustori 360 milioane anual, adică 6 la sută la cele şease miliarde emise pe poliţă la un capital ce nu-i aparţine votătoare ca acest impozit în folosul acţionarilor să se ridice la un miliard permiţând Băncii să perceapă dobândă la toată emisiunea de 18 miliarde ! Dacă această sarcină ar privi pe negustori cestiunea ar fi simplă, dar din nenorocire ştim cine plăteşte sarcinile negustorilor. Şi după asemenea operaţiuni voim viaţa eftină. Iată fonduri pentru plata funcţionarilor, cami dacă aceste fonduri nu merg la adevăratul creditor apoi ele trebue să rămână statului, ca orice avere nereclamată de nimeni. Să nu fie oare un creditor real ! Să na fi obţinut această minune a unui debitor fără creditor sau chiar paradoxa unei persoane debitoare către ea însăşi. Confuzia provine dintr'o procedură nenorocită uzitată de economiştii jurişti şi care consistă în lipsa de precauţiune la întrebuinţarea cuvintelor Statul propriul său debitor . Evident da, dacă cuvântul «Stat» e luat în dublu sens. Tot aşa se întâmplă cu «etalonul de grâu», expresiune figurată, care dă un sens ridicol dacă e luată ad littexaim, cum se întâmplă cu toate expresiile figurate. In adevăr ne întrebăm dacă România are nevoia de o mână de fier de ce nu comandă una la Reşiţa sau dacă administraţia are nevoe de un fes roşu de ce nu comandă vreo câteva exemplare la un vopsitor. Cu toate acestea un profesor de finanţe ne serveşte necontenit şi în mod magistral că România are etalonul de grâu, fiindcă i-a spus-o şi lui un celebru profesor francez, care evident ar rămâne uimit dacă ar şti ce a înţeles profesorul nostru din expresia lui figurata. Adevărul este că orice datorie internă constitue o prelevare de către Stat în averea Naţiunii. Pe când însă prelevarea sub formă de impozit se face în condiţiile recunoscute cele mai sigure pentru ca fiecare să contribue la sancţiunile publice potrivit mijloacelor de cari dispune, împrumutul se face fără această garanţie şi se ia dela cine vrea să dea dacă împrumutul e liberau, dela cine se găseşte la îndemână dacă împrumutul e forţat Plata ulterioară a împrumutului nu constitue o nouă sarcină căci statul joacă rolul de intermediar, în anii următori el ia della cei ce n’au dat, mai mult decât dela cei ce au dat, căci la aceasta revine restituirea împrumutului. Plata dar de către stat către Naţiune a unei creanţe nu e o absurditate ci o restabilire a echităţii. Când în bugetul Statului se înscrie o sumă pentru plata cuponului datoriei interne această sumă nu e o sarcină pe naţiune, căci naţiunea îşi plăteşte ei însăşi, dar e o sarcină pe cei ce nu au dat ce se cuvenea şi o restituire către cei ce au dat mai mult decât erau datori. Intr’tm articol viitor vom examina aplicarea acestui principiu la cestiunea biletului de bancă. ----------xxxxx—--------| » O fabrică de aeroplane în Româna O consfătuire a avut loc în timpul sărbătorilor la tâlhăeşfi pe moşia d-lui Vintilă Brătiants între acesta9 d* Ismered Constantîiescu și d. general Mălafărescu cu privire la crezarea unei fabrici de aeroplane care să satisfacă neves- Se armatei. S’a ajuijrs l la concluzia că această fabrică este necesară. -xxxxx- o statistică a şomajului in numărul din Decembrie 1928 al publicaţiunii lunare a Biroului international al Muncii „Revue internationale du Travail“ se găsesc date stasistice interesante asupra şomajului“. Din aceste date reiese că nici o schimbare importantă nu s’a prttrius în situaţia generală, din acest punct de vedere, în cursul lunilor Septembrie şi Octombrie, în afară de Germania unde lipsa de lucru a atins proporţii necunoscute până atunci. Cifrele indică în această ţară că aproape 10% din muncitori de care se ocupă statistica sunt lipsiţi de lucru şi cu aproape 40% sunt reduşi la un şomaj parţial. Contrar cu cele petrecute în Germania, o scădere a şomajului a fost constatată în Cehoslovacia, în Austria şi în Polonia. În ceea ce priveşte această din urmă ţară, se semnalează o ameliorare în metalurgie, în industria hârtiei, în industria clădirilor, în constructiiunea mecanică, în legatarie și în industria chimică. — —« Care este caracterul I împrumutului pe care U I statul la făcut la Banca _I Naţională? Economiştii noştri discută cu multă aprindere această problemă controversată Ceia ce este esenţial în acest împrumut» nu este insă at&t caracterul său juridic şi calificarea technică a operaţiune!, ci modul cum Statul şi Banca Naţională înţeleg să lichideze operaţiunea. Este evident ca Banca Naţională imprimând moneda de hârtie pentru stat fără nici o garanţie lichidă şi fără nici un raport cu aurul, ea şi-a dat caracterul unei instituţiuni de stat, cum s a întâmplat de altfel cu toate băncile de emisiune în statele cu finanţe sdruncinate din cauza războiului şi a Împrejurărilor de după războiu. Restituirea împrumuturilor către banca de emisiune nu mai este decât un mijloc de a ridica valoarea monetei, prin deflatiune, prin împuţinarea monetei de hârtie în circulaţiune. Problema nu se mai pune deci dacă statul este sau nu este obligat să restitue sumele împrumutate de la Banca Naţională, ci dacă poate sau nu, s’o facă, şi în al doilea rând, dacă micşorând circulaţiunea voltidiara, valoarea hârtiei monetă se măreşte în adevăr în proporţie corespunzătoare cu toate că nu i se dă nici bază de aur, nici convertibilitate. Toată politica noastră financiară şi economica pleacă de la această credinţă în ridicarea valorii lenini prin împuţinarea lui P® piat®> independent de rezerva lui de aur şi de convertibilitatea lui î® aar Efectele acestei politici se resimt atât in viaţa economică privată cât şi în economia de stat. Experienţa de până astăzi nu lasă nici o îndoială asupra greşelii de la care pleacă politica noastră economică şi financiară, în lupta ei pentru restabilirea valorii de aur a leului de hârtie. Specialiştii afirmă cu hotărâre că o monedă redusă 4 la 2 jum. centime nu se mai poate ridica niciodată la o sută de centime, şi că banca de emisiune căzută pe această pantă nu mai poate funcţiona decât ca instrument de stat pe tot timpul cât va dura criza refacerei financiare şi a reformei monetare. Intr’un magistral studiu publicat în numărul nostru precedent, d. Vissering, preşedintele Băncii Naţionale Olandeze, afirmă chiar cu toată greutatea autorităţii sale mondiale în materie financiară, că reforma monetară nu se poate încerca în România, decât cu ajutorul unei noui bănci de emisiune, cu rezervă de ani real, cu convertibilitate şi cu deplină independenţă faţă de stat şi de partidele politice. Soluţia d-lui Vissering, are pe lângă prestigiul numelui autorului ei şi autoritatea experienţii care se face în ţările cu monedă depreciată. Aplicaţiunea principiului unei nouă bănci de emisiune cu bază de aur şi cu deplină independenţă faţă de stat, dă roadele cele mai bune în Austria în Germania şi chiar în Rusia în măsura în care principini este respectat. LEUL DE AUR -xtrtx- Concluziile d-lui Vissering în chestia noastră monetară Cerealele ruseşti ne concurează în Ital. « de LAZA»E LAX “7 «. 1 JLm* Pe când noi păşim cu greutatea negustorului bătrân şi conservativ a tout prin, Rusia zboară pe deasupra capetelor noastre cu un întreg arsenal de mijloace ifi sisteme noi, moderne, lăsându-ne tocmai pe acest teren de vita»litate națională cu mult In urma el Din datele statistice cunoscute prind acuma, rezultă că Italia a importat 32.129.000 Quintale detrăit dela 1 AugUst 1922 până la 31 Iunie 1923 fi 4.881.000 quintele de porumb dela 1 Noembrie 1922 până la 31 August 1923, sau 42 la sute din consumul total al grâului şi 20 la sută din cel al porumbului. Principalele centre producătoare de Unde s-au importat aceste cantităţi, sunt: America de Nord (Atlanticul, Golful, Canada Orientală şi Pacificul); America de Sud (Argentina şi Uruguay); Australia (Australia şi Noua Zdrida); India (Indiaie Orientale şi Birmania); Riormânia (Dunărea şi Marea Neagră), centre cari in complex, constituesc simultan sau alternativ, după necesitate, hambarul Italiei consumatoare lieese din acest sumar, expozeul, că producţia Italiei in aceste două articole de căpetenie a fost de 58 la sută grâu şi 80 la sută porumb, faţă de consumul total pe epocile corespunzătoare şi mai reese de asemenea că din lista ţărilor exportatoare a lipsit până acum Rusia • Am lămurit în articolele precedente de ce concurenţa exportului american nu izbeşte în mod direct în produsele româneşti exportate în Italia şi am arătat că aceasta se datoreşte unor circumstanţe cu totul speciale şi de natură absolut locală. Dar lucrul se schimbă fundamental, când în lista exporatorilor de până acuma, se reîncorporează Rusia şi pot afirma că adevărata conclu renţă pentru cerealele româneşti ineripe abia din acest moment. Dacă în Rusia, organizaţia expor- tului cerealelor s’ar găsi în acelaşi stadiu ca la noi, am putea privi desvoltarea competiţiunei ambelor ţări pe pieţele importatoare, cu oarecare interes, dar nu era teamă. Aşa cum se manifestă însă pentru viitor activitatea exportului rusesec organizat după exigenţele moderne şi adaptat necesităţilor Statelor importatoare, trebue să ne inspire cel puţin teama, de a nu pierde la un moment dat prioritatea şi preferinţa pe care le-au arătat până acum produselor noastre, anumite importante deibușeuri. • Italia a contat întotdeauna pontra, noi drept una din principalele țări importatoare, iar produsele noastre agricole n’au dus niciodată lipsă de cumpărători, pentru motivul foarte simplu că relativa noastră vecinătate cu ea, ne punea în avantagioasa poziţiune de a-i trimite mărfurile noastre repede şi la momentul oportun. Desigur că în ţară pe acele vremuri obstacolele erau mai puţine decât astăzi, guvernele aveau mai puţin amestec în comerţul grânelor, mijloacele de transport erau chiar în proporţiune mai suficiente, pieţele interne erau mai sensibile şi mai prompt dependente de condiţiunile regulatoare al Continentului, iar taxele nu paralizau exportial, asta că libera negociere era mai în măsură să servească cu solicitudine interesele importatorilor şi implicit să stabilească României renumele de bun producător şi bun predător. După război, România a pierdut toate aceste avantaje, dar neavând o concurenţă eficace vecină, şi-a mai putuat menţine rangul, îndeosebi în Italia. Iată însă că Rusia reapar ca exportatoare pe piaţa mondială şi încă cu noui forţe, cu o nouă organizaţie şi un nou spirit în afaceri. Pe măsură ce la noi se înmulţesc dificultăţile, Rusia simplifică metode- j Ie, sacrifică toata considerentele interne şi nare decât un singur obiec- tiv: răzbaterea cu orice preţ de t toate pieţele şi recucerirea perdutu-i lui rang de principal exportator. In Italia se poate spune că a şi reuşit, cu toate că relaţiunile comerciale între ambele state, nu sunt încă reluate în mod oficial. Fapt e că importatorii de la Dunăre contează azi ca o sursă nouă şi viguroasă, care umple golurile la timp şi la cerere şi satisface cu promptitudine exigenţele consuma- torilor. * I Iată spre exemplu o stare de fapt: Italia a cam epuizat stocurile de grâu dur şi porumb disponibile din importaţiunile anterioare şi are nevoe de aceste articole. Grâul dur lipseşte anul acesta în America, în schimb se găseşte în Rusia şi în România. Rusia exportă pe capete. România, deşi posedă nu exportă de loc. Curios dar exacţi Să zicem că exportul grâului este încă sub regimul greutăfilor inerente inceputului. Dar al anei porumbul ? Se zice doară că sunt disponibile 250.090 vagoane pentru export şi încă de calitate bună şi uscată. Din Italia se transmit cereri insistente de porumb, cu atât mai mult că transpoartele provenind din resturile vechei recolte americane, sunt mâncate de gărgăriţă.? Dar ofertele din România lipsesc cu desăvârşire. Probabil că îngheţul Dunărei va fi surprins pe exportatori fără acumulări suficiente de stocuri la Salina şi Constanţa, ceea ce ar fi cu atât mai regretabil cu cât în primăvară vom avea noua recoltă de porumb a Americei de Sud (Argentina, Uruguay, Chile) deci şi plasamentul mai greu din cauza abundenţei de oferte. .♦ In schimb Rusia oferă actualmente şi grăit şi porumb la preţuri indiscutabil inferioare alor noastre. Calculând costul, taxele şi navlul, Galfoocul nostru va putea fi oferit la, preţuri variind intre 83[86 Lire di Port Italia, pe când porumbul de Odessa, garantat sănătos uscat la descărcare, se oferă pentru încărcare promptă a 1681 Shilling, sau la paritatea schimbului de azi, 81.1 Lire. • Aceasta este un exemplu luat la întâmplare care tinde să dovedească în esență, că în afară de concurenţa în preţuri, Rusia exportatoare de azi ne cocarează în mod mai periculos cu metoda care est© a încărcărilor rapide şi a garanţiior şi facilităţilor de tot soiul. Cu alte cuvinte pe când noi păşim cu greutatea negustorului bătrân şi conservativ kont prix, Rusia zboară pe deasupra capetelor noastre cu un întreg arsenal de mijloace şi sisteme noui moderne, lăsându-ne toc- mai pe acest teren de vitalitate naţională, cu mult în urma ei. taxare Lax Consilier al Camerei de comerţ Italo-Româno, Milano. Un avertisment: Urcarea leului de dr.. D. CREANGA Inflațiunea monetară şi deprecierea leului au cauzat incontestabil, mari perturbaţiuni atât în finanţele publice cât mai ales în gospodăriile particulare. Unii au ştiut şi au putut să se acomodeze prin câştigurile lor, acestei deprecieri, unii chiar au profitat foarte mult ca toţi acei cari au abilitatea să pescuiască în apă tulbure. Alţii însă, prin caracterul meseriei lor, sau prin transformările survenite în economia naţională, n’au putut să-şi mărească veniturile la nivelul depreciere a leului. De aci avem azi o prăpastie in ţara românească, mulţumire, bogăţie, lux şi înbuibare dintr’o parte, fricţiuni, nemulţămire, sărăcie şi mizerie în altă parte. Azi ne aflăm încă în toiul luptei, unele clase gemând încă sub povara depreciere a leului, în primul rând, funcţionarii publici şi intelectualii în genere. Funcţionarii publici suferă nu din vina lor, ci din vina statului care n’a ştiut să-şi mărească veniturile la nieriul trebuinţelor şi ţine pe servitorii lui într’o dependenţă materială insuportabilă. Intelectualii suferă, uniidin ei, din cauza sărăciei altor clase, alţii din cauza altor nevoi mai urgente provocate de transformările generale. Cu toţii însă—şi bogaţi şi săraci— suferim de nesiguranţa leului, care ne face să nu ştim nici mâine, nici poimâine, dacă ce avem azi în mână e rabit sau puţin. De aci, cuminţenira unora de a-şi plasa surplusul în realităţi, de aci dorinţa generală — mai ales în comerţ şi industrie a stabilizam leului, adică leul aşa scăzut cum e să aibă cel puţin câtva timp cursul neschimbat. E posibilă aceastăstabilizarepe un timp îndelungat? Noi răspundem, că în mod natural nu, în mod artificial în parte. In mod natural nu, căci atâta vreme cât un popor produce, consumă, importă şi exportă, barometrul acestor marifestaţiuni — leul — nu poate rămânea invariabil, mai ales ţinând seamă că suntem In subnormal. In mod artificial, în parteprin cumpărări şi vânzări de lei la bursele străine. Pentru aceasta trebue insă multă organizare, mari fonduri iar pagubele nu se pot evita, căci pe lângă cursul artificial pot rveni în fiecare zi influenţa operaţiunilor naturale de import şi export, piaţă datoriilor în valută forte, etc. Sunt perspective ca leul să se urce? Răspundem: da! Când guvernele au început in fine să-şi dea seamă că export mult şi import puţin ridică leul, când o licărire a unei astfel de politici a început să se manifeste, la care e drept au contribuit mai mult comercianţii străini, cari pur şi simplu evită a mai da mărfuri pe credit, când în finanţele de stat interne s’a făcut o regulă simţitoare, iar bonurile de tezaur, oricât de oneros dar sunt consolidate şi nu mai apasă ca sabia lui Damocle asupra fiscului şi creditului ţărei, când după 5 ani, am ajuns să refacem în bunicică parte mijloacele noastre de comunicaţii desigur că Î11 mod logic şi justificat lie putem aştepta la o urcare tratată a leului, dacă nu vom mai tipări nici un leu în plus. Iar dacă vom mai scădea şi din emisiunea de 17 miliarde, prin amortizarea datoriei "Sta tului la Banca Naţională, atunci urcarea leului e şi mai sigură. Cari vor fi urmările urcărei Ieului? Bune pe deoparte, dezastruoase pe de altă parte. . t Nu mă voi ocupa cu urmările bune căci de bine nu fuge nimeni, dar atragem serioasa atenţiune r/'-’pra faptului că urcarea leului va. . fuce cu siguranţă mai multe pagube decitm a adus deprecierea Ieului. Vor suferi pagube comercianţii aprovizionaţi cu stocxiri mări de mărfuri, cu preţuri urcate de pe timpul când leul era scăzut, cari nu vor putea suporta concurenţa celor cari vor cumpăra mărfurile cu preţuri mai mici ca o consecinţă a urcărei leului. Va suferi pagube industrie create sau cumpărate cu preţuri mari—ca o consecinţă a scaderei leului—cărora, nu le-a reuşit a-şi amortiza cel puţţin jumătate din capital, căci prin urcarea leului beneficiile în genere vor fi mai mici. Vor suferi pagube toţi cari au construit scump cu bani împrumutaţi din genere vor suferi pagube toţi cari au făcut datorii pr.m.nd lei depreciaţi şi trebuind să achite datoria în lei buni, măi greu de câ.tjg.tt.Vor suferi pagube toate instituţiile cari şi-au mobilizat depositel, capitalul etc. în realităţi, a căror valoare cu urcarea leului, va scădea. Băncile în genere vor avea de suferit multe perderi de la clienţi iar garanţiile hipotecare vor deveni insuficiente. Vor suferi pagube proprietarii rurali cani au plătit scump, muncile agricole, dobândind în schimb preţuri mici pe cereale ca urmare a urcărei leului etc., etc. Am dat aceste câteva exemple spre a învedera cu câtă prudenţă trebue să procedeze diferitele bresle producătoare în faţa urcărei Ieului. Acum fiecare să-şi facă soc o: «Iile. Datornicii să-şi achite daric. Negustorii să nu lucreze pe termen, ci să cumpere stocuri mai mici. C ne are datorii să lichideze realitile, etc. etc. Avertismentul e dat! -wassar. '—IT MMOR Tratativele rusoromârce şi Sovietele propun ca tratativele aibă loc la Odessa «Prager Presse» anunţă din Moscova, că la propunerea guvernului român ca Rusia să trimită delegaţi la Salzburg, guvernul Sovietelor a răspuns că acest oraş este prea depărtat şi de aceea impropriu tratativelor inso-române. Guvernul rus propune ca aceste tratative să aibă loc la Odessa, de unde legătura cu București și Moscova este mult ma ușoară. -xxxxx- Greva de a căile ferate engeze Cauzele grevei sunt de ordin economic ---,_oxo----- Iiî ziua când, duipă toate prognosticurile, Anglia trebue să capete un guvern al partidului soeiailist, mecanicii şi fochiştii căilor ferate părăsesc lucrul. Fireşte, nu există nici, o legătură de cauză între aceste două evenimente. In schimb se pot ivi unele legături de efect, şi între acestea chiar obstacole la instalarea unui guvern laburist Astfel, se explică repetatele Intervenţii ale d-lui Ramsay Macdonald, şeful laburiştilor, Henderson, secretarul partidului, Thomas, unul din conducătorii fracţiunei parlamentara etc., pentru găsirea unei soluţii transacţioanale, şi, prin urmare, evitarea grevei. Cauzele grevei Greva are un substrat strict economic: chestiunea salariilor. In Anglia există o instituţie oficială: *Biroul naţional al salariilor»„ unde sunt reprezentate asociaţiile patronale şi sindicatele muncitoreşti şi in a cărui atribuţie intră reglementarea salariilor. încetând contractul colectiv intre companiile de cale ferată şi mecanici, biroul naţional a hotărât pentru înmite contracte o reducere a salariilor, după cererea patronilor. Sindicatele din marea lor majoritate au reform această reducere, deşi reprezentanţii lor, deputaţii Theomas şi Cramp au acceptat-o. Lucrările pentru ajungerea la un compromis n’au reuşit Atât companiile de cale ferată, cât și societatea mecanicilor au rămas intransigente la punctul de vedere respectiv După cum se anunță, la această grevă participă peste MfiOO muncitori Greva a izbucnit Londra 21f (FL-dor). — 08* firma tentativă de-a preveni greva dela căile ferate engleze n’a szligacnit* Greva va fi azi demarată. Londra Si . (Rador)» —* Greva mecanicilor și a ffechistskiL-j cari fac parte din Associated Society va începe în mod oficial astă noapte. Uniunea taafionsCă a mustcitorilor şi amploiaţilor de cale ferată continuă să lucreze*