Argus, ianuarie 1924 (Anul 15, nr. 3210-3232)

1924-01-24 / nr. 3225

Anul XVI No. 3225 AROMAMENTE tk TARA II IN­­TRerNATATR Un an 150 tei || Ua an 1200 lit • hnd SSO . I 6 luni 700 m S tani 180 „ NI 3 luni 400 „ lei Inelară, 4 lei tv străinătate Onor. Revista ,,Transilvania“ Sibiu S^liSBISI ORGAN ZILNIC al COMERŢULUI A INDUSTRIEI şi FINANŢEI BIROURILE: BUCUREŞT­I Str. Sărindar 14 TELEFON: 6­93 și 23­69 Ph­f’Ttpt. 8» Pauker AdnUibaid­ KL f* Valentia ioul 24 Ianuarie 1224 PUBLICITATEA* a Sode­tătd Ceaarale 4a Publici­tata Mrcdorit Carol SthwHcr «I S. Berger Kr. Kmagwievki 9. Tdefon 11/84 Datoriile Statului de Ing. AL. PERIEŢEANU Problema monetară a făceut pro­grese importante în 1923. Econo­mişti, a căror tăcere era inexplica­bilă, au început a înţelege că nu e permis­t uun specialist să nu aibă şi să nu exprime nici o părere în­­tr’o problemă aşa de­ gravă. Ba în­­să anii au început a descoperi a doua oară adevăruri simple, spuse de alţii de mult ca lucruri banale. Astfel o vie discuţie s’a născut în urma descoperire! faptului că, Statul nu da­to­reş­te nimic Băncii Naţionalei. Descoperirea s’a făcut în 1923, deşi autorul acestor rânduri scria la Februarie 1920 în broşura «a «Efectele suprimării pronedei legalei următoarele: «Primul efect al primei lovituri «de tun a fost închiderea gran­iţe­­«lor pentru export şi închiderea e­­«liberării aurului de către băneile «de emisiune. In fata terorii, ca în­­«ceperea catastrofei inspira popoa­relor nimeni nu și-a dat seama de «importantă lucrului. — Vezi pa­gina 35. «De fapt in acea zi s’a schimbat «moneda legală, înlocuindu-se bile­­­tul garantat aur cu biletul nega­­­rantat. Si mai departe : «Această schimbare tacită » avut «efectul că statul a perceput un im-' «pozit indirect asupra tuturor de­rivatorilor de numerar Si apei mai jos : «Această schim­­«bare tacită, de monedă legală a a­­­vut efect o deplasare de valori din. «averea publică în averea statului,­­ «ceea.ce nu are alt inconvenient de adfif St& -'jiu 6 ^bchitabil repartizată, «căci nu totdeauna detentorii de nu­­­merar sunt cei mai bogaţi dar a «avut de efect o considerabilă de­­«plasare de valori între indivizi, «fără contravaloare, fără nic­ un «motiv «i fără alt folos decât acela «de a fî mascat imposit si pus de stat». Mai departe adăugam : «Ar fi fan­tastic dacă «’ar stabili numărul ce­tăţenilor sărăciţi­ pe această cal© ?' cantitatea de averi deplasată în a­cest mod, nu în favoarea statului, dar în favoarea îmbogăţiţilor de raz­bovi, între cari în primul rând sunt acţionarii băncilor de emisiune care deveneau creditorii statului fabri­când bilete de hârtie. Este cred clar că Statul nu dato­rează nimic Băncii de emisiune a­­farâ de valoarea formularelor zise bilete de bancă. Este evident clar că­ aveam dreptate când protestam contra dobânzilor ce a încasat și în­casează aceste bănci pentru o ave­re ce nu e a lor. Dacă e însă cert că Banca nu e creditor e tot aşa de cert că Statul e debitor. Se întreabă însă cine e creditorul şi la răspunsul că credi­torul e naţiunea o paradoxa pare că apare­­ statul trebue el să pună biruri pe naţiune spre a le restitui aceleiaşi naţiuni sub forna de pla­tă a datoriilor . Ce sens are o dato­rie în care creditorul şi debitorul se confundă . Unii mai practici se hotărăsc să joace rolul de creditor de vreme ce ne găsim în fata unei creanţe fără debitor. Şi propun ca pe măsură ce statul va plăti la Bancă, aceasta să dea biletele comerţului, fără să observe că prin aceasta consolidea­ză situaţia de creditoare a Băncii, care, dacă astăzi percepe o mică dobândă justificată prin cheituelil© de administraţie după aplicarea pro­cedurei propuse ea va deveni cre­ditoare în regulă, cu dobândă şi termen, a aceluiaşi capital care nu-i aparţine şi nu sar schimba decât debitorul substituindu-se negusto­rii în locul statului. Nu e oare des­­tul abuzul că astăzi Banca percepe d­e la negustori 360 milioane anual, adică 6 la sută la cele şease miliar­de emise pe poliţă la un capital ce nu-i aparţine­­ votăt­oare ca acest impozit în folosul acţionarilor să se ridice la un miliard permiţând Băncii să perceapă dobândă la toată emisiunea de 18 miliarde ! Dacă a­­ceastă sarcină ar privi pe negustori cestiunea ar fi simplă, dar din ne­norocire ştim cine plăteşte­ sarci­nile negustorilor. Şi după aseme­nea operaţiuni voim viaţa eftină. Iată fonduri pentru plata funcţio­narilor, cami dacă aceste fonduri nu merg la adevăratul creditor apoi ele trebue să rămână statului, ca orice avere nereclamată de nimeni. Să nu fie oare un creditor real ! Să na­ fi obţinut această minune a unui debitor fără creditor sau chiar paradoxa unei persoane debitoare către ea însăşi.­­ Confuzia provine dintr'o proce­dură nenorocită uzitată de econo­miştii jurişti şi care consistă în lipsa de precauţiune la întrebuinţa­rea cuvintelor­­ Statul propriul său debitor . Evident da, dacă cuvân­tul «Stat» e luat în dublu sens. Tot aşa se întâmplă cu «etalonul de grâu», expresiune figurată, care dă un sens ridicol dacă e luată ad litte­­xaim, cum se întâmplă cu toate ex­presiile figurate. In adevăr ne între­băm dacă România are nevoia de o mână de fier de ce nu comandă una la Reşiţa sau dacă administra­ţia are nevoe de un fes roşu de ce nu comandă vre­o câteva exempla­re la un vopsitor. Cu toate acestea un profesor de finanţe ne serveşte necontenit şi în mod magistral că România are etalonul de grâu, fiindcă i-a spus-o şi lui un celebru profesor francez, care evident ar rămâne uimit dacă ar şti ce a în­ţeles profesorul nostru din expresia lui figurata. Adevărul este că orice datorie in­ternă consti­tue o prelevare de că­tre Stat în averea Naţiunii. Pe când însă prelevarea sub formă de im­pozit se face în condiţiile recunos­cute cele mai sigure pentru ca fie­care să contribue la sancţiunile pu­blice potrivit mijloacelor de cari dispune, împrumutul se face fără această garanţie şi se ia dela cine vrea să dea dacă împrumutul e li­ber­­au, dela cine se găseşte la în­demână dacă împrumutul e forţat Plata ulterioară a împrumutului nu constitue o nouă sarcină căci statul joacă rolul de intermediar, în anii următori el ia della cei ce n’au dat, mai mult decât dela cei ce au dat, căci la aceasta revine resti­tuirea împrumutului. Plata dar de către stat către Naţiune a unei creanţe nu e o absurditate ci o res­tabilire a echităţii. Când în bugetul Statului se în­scrie o sumă pentru plata cuponu­lui datoriei interne această sumă nu e o sarcină pe naţiune, căci naţiu­nea îşi plăteşte ei însăşi, dar e o sarcină pe cei ce nu au­­ dat ce se cuvenea şi o restituire către cei ce au dat mai mult decât erau datori. Intr’tm articol viitor vom exami­na aplicarea acestui principiu la cestiunea biletului de bancă. ----------xxxxx—--------| » O fabrică de aeroplane în Român­a O consfătuire a avut loc în timpul sărbătorilor la tâlhăeşfi pe moşia d-lui Vintilă Brătiants între aces­ta9 d* Ismered Constant­­­îiescu și d. general Mălafă­­rescu cu privire la creza­rea unei fabrici de aeropla­ne care să satisfacă neves- Se armatei. S’a ajuijrs l la concluzia că această fabrică este nece­sară. -xxxxx- o statistică a şomajului in numărul din Decembrie 1928 al publicaţi­unii lunare a Biroului international al Muncii „Revue internationale du Travail“ se gă­sesc date stas­istice interesante a­­supra şomajului“. Din aceste date reiese că nici o schimbare importantă nu s’a prtt­ri­us în situaţia generală, din acest punct de vedere, în cursul lunilor Septembrie şi Octombrie, în afară de Germania unde lipsa de lucru a atins proporţii necunoscute până atunci. Cifrele indică în această ţară că aproape 10% din munci­tori de care se ocupă statistica sunt lipsiţi de lucru şi cu aproape 40% sunt reduşi la un şomaj par­ţial. Contrar cu cele petrecute­ în Ger­mania, o scădere a şomajului a fost constatată în Cehoslovacia, în Austria şi în Polonia. În ceea ce priveşte această din urmă ţară, se semnalează o ameliorare în meta­lurgie, în industria hârtiei, în in­dustria clădirilor, în constructiiu­­nea mecanică, în legatarie și în in­dustria chimică. — —« Care este caracterul I împrumutului pe care U I statul la făcut la Banca _I Naţională? Economiştii noştri discută cu multă aprindere această problemă controversată Ceia ce este esenţial în acest îm­prumut» nu este insă at&t caracte­rul său juridic şi calificarea te­chnică a operaţiune!, ci modul cum Statul şi Banca Naţională înţe­leg să lichideze operaţiunea. Este evident ca Banca Naţională impri­mând moneda de hârtie pentru stat fără nici o garanţie lichidă şi fără nici un raport cu aurul, ea şi-a dat caracterul unei institu­­ţiuni de stat, cum s a întâmplat de altfel cu toate băncile de emisiune în statele cu finanţe sdruncinate din cauza războiului şi a Împreju­rărilor de după războiu. Restituirea împrumuturilor că­tre banca de emisiune nu mai este decât un mijloc de a ridica valoa­rea monetei, prin deflatiune, prin împuţinarea monetei de hârtie în circulaţiune. Problema nu se mai pune deci dacă statul este sau nu este obli­gat să restitue sumele împrumuta­te de la Banca Naţională, ci dacă poate sau nu, s’o facă, şi în al doi­lea rând, dacă micşorând circula­­ţiunea voltidiara, valoarea hârtiei monetă se măreşte în adevăr în pro­porţie corespunzătoare cu toate că nu i se dă nici bază de aur, nici convertibilitate. Toată politica noastră financiară şi economica pleacă de la această credinţă în ridicarea valorii len­ini prin împuţinarea lui P® piat®> independent de rezerva lui de aur şi de convertibilitatea lui î® aar Efectele acestei politici se resimt atât in viaţa economică privată cât şi în economia de stat. Experi­enţa de până astăzi nu lasă nici o îndoială asupra greşelii de la care pleacă politica noastră economică şi financiară, în lupta ei pentru re­stabilirea valorii de aur a leului de hârtie. Specialiştii afirmă cu hotărâre că o monedă redusă 4 la 2 jum. cen­time nu se mai poate ridica nici­o­­dată la o sută de centime, şi că ban­ca de emisiune căzută pe această pantă nu mai poate funcţiona de­cât ca instrument de stat pe tot tim­­pul cât va dura criza refacerei fi­nanciare şi a reformei monetare. Intr’un magistral studiu publi­cat în numărul nostru precedent, d. Vissering, preşedintele Băncii Naţionale Olandeze, afirmă chiar cu toată greutatea autorităţii sale mondiale în materie financiară, că reforma monetară nu se poate încerca în România, de­cât cu aju­torul unei noui bănci de emisiune, cu rezervă de ani real, cu converti­bilitate şi cu deplină independen­ţă faţă de stat şi de partidele poli­tice. Soluţia d-lui Vissering, are pe lângă prestigiul numelui autoru­lui ei şi autoritatea experienţii ca­re se face în ţările cu monedă de­preciată. Aplicaţiunea principiului unei nouă bănci de emisiune cu bază de aur şi cu deplină independenţă fa­ţă de stat, dă roadele cele mai bu­ne în Austria în Germania şi chiar în Rusia în măsura în care princi­pini este respectat. LEUL DE AUR -xtrtx- Concluziile d-lui Vissering în chestia noastră monetară Cerealele ruseşti ne concurează în Ital. «­­ de LAZA»E LAX “7 «. 1 JLm* Pe când noi păşim cu greutatea negustorului bătrân şi conservativ a tout prin, Rusia zboară pe deasupra capetelor noastre cu un întreg arsenal de mijloace ifi sisteme noi, moderne, lăsându-ne tocmai pe acest teren de vita»­litate națională cu mult In urma el Din datele statistice cunoscute pri­nd acuma, rezultă că Italia a impor­tat 32.129.000 Quintale de­­trăit dela 1 AugUst 1922 până la 31 Iunie 1923 fi 4.881.000 quintele de porumb dela 1 Noembrie 1922 până la 31 August 1923, sau 42 la sute din consumul to­tal al grâului şi 20 la sută din cel al porumbului. Principalele centre producătoare de Unde s-au importat aceste canti­tăţi, sunt: America de Nord (Atlan­ticul, Golful, Canada Orientală şi Pacificul); America de Sud (Argen­tina şi Uruguay); Australia (Aus­tralia şi Noua Zdrida); India (In­diaie Orientale şi Birmania); Rior­mânia (Dunărea şi Marea Neagră), centre cari in complex, constituesc simultan sau alternativ, după nece­sitate, hambarul Italiei consuma­­toare lieese din acest sumar, expozeul, că producţia Italiei in aceste două ar­ticole de căpetenie a fost de 58 la sută grâu şi 80 la sută porumb, faţă de consumul total pe epocile cores­punzătoare şi mai reese de asemenea că din lista ţărilor exportatoare a lipsit până acum Rusia • Am lămurit în articolele prece­dente de ce concurenţa exportului a­­merican nu izbeşte în mod direct în produsele româneşti exportate în Italia şi am arătat că aceasta se da­­toreşte unor circumstanţe cu totul speciale şi de natură absolut locală. Dar lucrul se schimbă fundamental, când în lista exporatorilor de până acuma, se reîncorporează Rusia şi pot afirma că adevărata conclu­ renţă pentru cerealele româneşti ineripe abia din acest moment. Dacă în Rusia, organizaţia expor-­ tului cerealelor s’a­r găsi în acelaşi stadiu ca la noi, am putea privi des­voltarea competiţiunei ambelor ţări pe pieţele importatoare, cu oarecare interes, dar nu era teamă. Aşa cum se manifestă însă pentru viitor ac­tivitatea exportului ru­sesec organi­zat după exigenţele moderne şi a­­daptat necesităţilor Statelor impor­tatoare, trebue să ne inspire cel pu­ţin teama, de a nu pierde la un mo­ment dat prioritatea şi preferinţa pe care le-au arătat până acum pro­duselor noastre, anumite importan­te deibușeuri. • Italia a contat întotdeauna pon­tra, noi drept una din principalele țări importatoare, iar produsele noa­stre agricole n’au dus niciodată lip­să de cumpărători, pentru motivul foarte simplu că relativa noastră vecinătate cu ea, ne punea în avan­­tagioasa poziţiune de a-i trimite mărfurile noastre repede şi la mo­mentul oportun. Desigur că în ţară pe acele vre­­muri obstacolele erau mai puţine de­cât astăzi, guvernele aveau mai pu­ţin amestec în comerţul grânelor, mijloacele de transport erau­ chiar în proporţiune mai suficiente, pie­ţele interne erau mai sensibile şi mai prompt dependente de condiţi­­unil­e regulatoare al Continentului, iar taxele nu paralizau exportial, asta că libera negociere era mai în măsură să servească cu solicitu­dine interesele importatorilor şi im­plicit să stabilească României re­­numele de b­un pr­oducă­tor­ şi bun predător. După război­, România a pierdut toate aceste avantaje, dar nea­vând o concurenţă eficace vecină, şi-a mai putuat menţine rangul, îndeo­sebi în Italia. Iată însă că Rusia reapar­ ca ex­portatoare pe piaţa mondială şi în­că cu noui forţe, cu o nouă organi­zaţie şi un nou spirit în afaceri. Pe măsură ce la noi se înmulţesc difi­cultăţile, Rusia simplifică metode- j Ie, sacrifică toata considerentele in­terne şi nare decât un singur obiec-­ tiv: răzbaterea cu orice preţ de t toate pieţele şi recucerirea perdutu-i lui rang de principal exportator.­ In Italia se poate spune că a şi reu­şit, cu toate că relaţiunile comer­ciale între ambele state, nu sunt în­că reluate în mod oficial. Fapt e că importatorii de la Du­năre contează azi ca o sursă nouă şi viguroasă, care umple golurile la timp şi la cerere şi satisface cu promptitudine exigenţele consuma-­ torilor. * I Iată spre exemplu o stare de fapt: Italia a cam epuizat stocurile de grâu dur şi porumb disponibile din importaţiunile anterioare şi are ne­voe de aceste articole. Grâul dur lipseşte anul acesta în America, în schimb se găseşte în Rusia şi în Ro­mânia. Rusia exportă pe capete. Ro­mânia, deşi posedă nu exportă de loc. Curios dar exacţi Să zicem că exportul grâului este încă sub regimul greutăfilor inerente inceputului. Dar al anei porumbul ? Se zice doară că sunt disponibile 250.090 vagoane pentru­ export şi în­că de calitate bună şi uscată. Din Italia se transmit cereri insistente de porumb, cu atât mai mult că transpoartele provenind din restu­rile vechei recolte americane, sunt mâncate de gărgăriţă.? Dar ofertele din România lipsesc cu desăvârşi­re. Probabil că îngheţul Dunărei va fi surprins pe exportatori fără acu­mulări suficiente de stocuri la Sa­lina şi Constanţa, ceea ce ar fi cu­­ atât mai regretabil cu cât în primă­vară vom avea noua recoltă de po­rumb a Americei de Sud (Argenti­na, Uruguay, Chile) deci şi plasa­mentul mai greu din cauza abunden­ţei de oferte. .♦ In schimb Rusia oferă actualmente şi grăit şi po­rumb la preţuri indiscuta­­bil inferioare alor noastre. Calculând costul, taxele şi navlul, Galfoocul nostru va putea fi oferit la, preţuri variind intre 83[86 Lire d­i Port Italia, pe când po­rumbul de Odessa, garan­tat sănătos uscat la descăr­care, se oferă pentru în­cărcare pr­omptă a 1681 Shilling, sau la paritatea schimbului de azi, 81.1 Lire. • Aceasta este un exemplu luat la întâmplare care tinde să dovedeas­că în esență, că în afară de concu­renţa în preţuri, Rusia exportatoa­re de azi ne coc­area­ză în mod mai periculos cu metoda care est© a în­­cărcărilor rapide şi a garanţii­or şi facilităţilor de tot soiul. Cu alte cu­vinte pe când noi păşim cu­ greuta­tea negustorului bătrân şi conser­vativ k­­ont prix, Rusia zboară pe de­asupra capetelor noastre cu un întreg arsenal de mijloace şi sis­teme noui moderne, lăsându-ne toc-­ mai pe acest teren de vitalitate na­ţională, cu mult în urma ei. taxare Lax Consilier al Camerei de co­merţ Italo-Româno, Milano. Un avertisment: Urcarea leului de dr.­­­. D. CREANGA Inflațiunea monetară şi depre­cierea leului au cauzat incontes­tabil, mari perturbaţiuni atât în fi­nanţele publice cât mai ales în gos­podăriile particulare. Unii au ştiut şi au putut să se acomodeze prin câştigurile lor, a­­cestei deprecieri, unii chiar au pro­fitat foarte mult ca toţi acei cari au abilitatea să pescuiască în apă tulbure. Alţii însă, prin caracterul meseriei lor, sau prin transformările survenite în economia naţională, n’au putut să-şi mărească veniturile la nivelul depreciere a leului. De aci avem azi o prăpastie in ţara românească, mulţumire, bogăţie, lux şi înbuibare dintr’o parte, fric­ţiuni, nemulţămire, sărăcie şi mi­zerie în altă parte. Azi ne aflăm încă în toiul luptei, unele clase gemând încă sub povara depreciere a leului, în primul rând, funcţionarii publici şi intelectualii în genere. Funcţionarii publici suferă nu din vina lor, ci din vina statului care n’a ştiut să-şi mărească veniturile la nieriul trebuinţelor şi ţine pe servitorii lui într’o dependenţă materială insupor­tabilă. Intelectualii suferă, unii­­din ei, din cauza sărăciei altor clase, alţii din cauza altor nevoi mai urgente pro­vocate de transformările generale.­ Cu toţii însă—şi bogaţi şi săraci— suferim de nesiguranţa leului, care ne face să nu ştim nici mâine, nici poimâine, dacă ce avem azi în mână e rabit sau puţin. De aci, cuminţenira unora de a-şi plasa surplusul în rea­lităţi, de aci dorinţa generală — mai ales în comerţ şi industrie a sta­bilizam leului, adică leul aşa scăzut cum e să aibă cel puţin cât­va timp cursul neschimbat. E posibilă această­­stabilizare­­pe un timp îndelungat? Noi răspundem, că în mod natural nu, în mod arti­ficial în parte. In mod natural nu, căci atâta vre­me cât un popor produce, consumă, importă şi exportă, barometrul a­­cestor mari­festaţiuni — leul — nu poate rămânea invariabil, mai ales ţinând seamă că suntem In sub­normal. In mod artificial, în parte­­prin cumpărări şi vânzări de lei la bursele străine. Pentru aceasta trebue insă multă organizare, mari fonduri iar pagubele nu se pot evita, căci pe lângă cursul artificial pot rveni în fiecare zi influenţa operaţiunilor na­turale de import şi export, piaţă da­toriilor în valută forte, etc. Sunt perspective ca leul să se urce? Răs­­pundem: da! Când guvernele au început in fine să-şi dea seamă că ex­port mult şi import puţin ridică leul, când o lică­rire a unei astfel de politici a în­ceput să se manifeste, la care e drept au contribuit mai mult comer­cianţii străini, cari pur şi simplu evită a mai da mărfuri pe credit, când în finanţele de stat interne s’a fă­cut o regulă simţitoare, iar bonurile de tezaur, oricât de oneros dar sunt consolidate şi nu mai apasă ca sabia lui Damocle asupra fiscului şi cre­ditului ţărei, când după 5 ani, am ajuns să refacem în bunicică parte mijloacele noastre de comunicaţii de­sigur că Î11 mod logic şi justificat lie putem aştepta la o urca­re tr­atată a leului, dacă nu vom mai tipări nici un leu în plus. Iar dacă vom mai scădea şi din emisiunea de 17 mi­liarde, prin amortizarea datoriei "Sta­­ tului la Banca Naţională, atunci ur­carea leului e şi mai sigură. Cari vor fi urmările urcărei Ieului? Bune pe deoparte, dezastruoase pe de altă parte. . t Nu mă voi ocupa cu urmările bune căci de bine nu fuge nimeni, dar atragem serioasa atenţiune r/'-’pra faptului că urcarea leului va. . fuce cu siguranţă mai multe pagube de­citm a adus deprecierea Ieului. Vor suferi pagube comercianţii a­­provizionaţi cu stocxiri mări de măr­furi, cu preţuri urcate de pe timpul când leul era scăzut, cari nu vor putea suporta concurenţa celor cari vor cumpăra mărfurile cu preţuri mai mici ca o consecinţă a urcărei leului. Va suferi pagube industri­­e create sau cumpărate cu preţuri mari—ca o consecinţă a scaderei leului—cărora, nu le-a reuşit a-şi amortiza cel pu­­ţţin jumătate din capital, căci prin urcarea leului beneficiile în genere vor fi mai mici. Vor suferi pagube toţi cari au construit scump cu bani împrumutaţi d­in genere vor suferi pagube toţi cari au făcut datorii pr.m­.nd lei de­preciaţi şi trebuind să achite datoria în lei buni, măi greu de câ.tjg.tt.­Vor suferi pagube toate instituţ­iile cari şi-au mobilizat deposite­l, capi­talul etc. în realităţi, a căror va­loare cu urcarea leului, va scădea. Băncile în genere vor avea de su­ferit multe perderi de la clienţi iar garanţiile hipotecare vor deveni in­suficiente.­­ Vor suferi pagube proprietarii ru­rali cani au plătit scump, muncile agricole, dobândind în schimb pre­ţuri mici pe cereale ca urmare a urcărei leului etc., etc. Am dat aceste câteva exemple spre a învedera cu câtă prudenţă trebue să procedeze diferitele bresle producătoare în faţa urcărei Ieului. Acum fiecare să-şi facă soc o: «Iile. Datornicii să-şi achite da­r­­­ic. Ne­gustorii să nu lucreze pe termen, ci să cumpere stocuri mai mici. C ne are datorii să lichideze reali­­tile, etc. etc. Avertismentul e dat! -wassar. '—­­I­­T MMOR Tratativele ruso­­romârce şi Sovietele propun ca tratativele aibă loc la Odessa «Prager Presse» anunţă din Mos­cova, că la propunerea guvernului român ca Rusia să trimită delegaţi la Salzburg, guvernul Sovietelor a răspuns că acest oraş este prea de­părtat şi de aceea impropriu trata­tivelor inso-române. Guvernul rus propune ca aceste tratative să aibă loc la Odessa, de unde legătura cu București și Mos­cova este mult ma ușoară. -xxxxx- Greva de a căile ferate eng­eze Cauzele grevei sunt de ordin economic ---,_oxo-----­ Iiî ziua când, duipă toate prognos­ticurile, Anglia trebue să capete un guvern al partid­ului soei­ailist, me­canicii şi fochiştii căilor ferate pă­răsesc lucrul. Fireşte, nu există nici, o legătură de cauză între aceste două eveni­mente. In schimb se pot ivi unele legături de efect, şi între acestea chiar obstacole la instalarea unui guvern laburist Astfel, se explică repetatele Inter­venţii ale d-lui Ramsay Macdonald, şeful laburiştilor, Henderson, secre­tarul partidului, Thomas, unul din conducătorii fracţiunei parlamenta­ra etc., pentru găsirea unei soluţii transacţioanale, şi, prin urmare, evi­tarea grevei. Cauzele grevei Greva are un substrat strict eco­nomic: chestiunea salariilor. In An­glia există o instituţie oficială: *Biroul naţional al salariilor»„ unde sunt reprezentate asociaţiile patro­nale şi sindicatele muncitoreşti şi in a cărui atribuţie intră reglemen­tarea salariilor. încetând contractul colectiv intre companiile de cale ferată şi meca­nici, biroul naţional a hotărât pen­tru înmite contracte o reducere a sa­lariilor, după cererea patronilor. S­indica­tele d­in marea lor majori­tate a­u reform această reducere, de­şi reprezentanţii lor, deputaţii The­o­mas şi Cramp au acceptat-o. Lucră­rile pentru ajungerea la un compro­mis n’au reuşit Atât companiile de cale ferată, cât și societatea mecanicilor au rămas intransigente la punctul de vedere respectiv­ După cum se anunță, la această grevă participă peste MfiOO munci­tori Greva a izbucnit Londra 21f (FL-dor). — 08* firma tentativă de-a preve­ni greva dela căile ferate engleze n’a szligacnit* Greva va fi azi demarată. Londra Si . (Rador)» —* Greva mecanicilor și a ffe­­chistsk­iL-j cari fac parte din Associated Society va înce­pe în mod oficial astă noap­te. Uniunea taafionsCă a mustcitorilor şi amploiaţi­lor de cale ferată continuă să lucreze*

Next