Argus, martie 1924 (Anul 15, nr. 3257-3283)
1924-03-28 / nr. 3280
Anul XV No. 3280 ABONAMENTE: IN TARA Un an 650 lai 6 luni 350 • 3 luni .180 » IN STREINĂTATE Un an 1200 lai 6 luni 700 * 3 luni 400 » PAGINI ORGAN ZILNIC al COMERTULUI Fondatori: S. Pauker si H. F. Valentin BIROURILE: BUCURESTI, Str. sărindar 14 TELEFON: 693 si 23169 INDUSTRIEI si FINANTEI Director: Grigore Gafencu Vineri 48 Martie 1944 . PUBLICITATEA: Concaafunaa Exclusivi a Societăţ« Generala de Publicitate Directori: Carol Schulder şi S. Berger ». Boni!fine (fetitsremmen 9. Telifan «44 -5x5-Intreprinderile economice ale Statului nu puteau fi exploatate in regie, pentru că administrația statului s’a dovedit insuficientă. Nu puteau nici să fie cedate capitalului particular. Era nevoe de ceva nou. Era nevoe să se arate, — cel puțin în întreprinderile statului, — că munca a fost emancipată de sub robia capitalului. De la această idee se inspiră noua administraţie a întreprinderilor statului, în minele de potasă din Alsacia şi în fabricile de amoniac din Franţa. Proectul propus de guvernul nostru însă, nu se inspiră de la aceleaşi principii. Proectul înlătură complect amestecul statului în conducerea întreprinderei. . . : „In ceia ce privește drepturile Statului în adunarea generală și deci în conducerea întreprinderilor comercializate, — zice expunerea de motive p. 5. — ele sunt limitate în așa fel încât el să nu aibă preponderenţa tocmai pentru a nu se introduce relele decare suferă serviciile publice cu caracter economic, atât în ce priveşte recrutarea personalului, cât şi în ceea ce priveşte operaţiunile comerciale". Iar art. 4 al. 2 din procel precizând ideia înlăturărei Statului de la conducere, spune: „Fiecare întreprindere va fi administrată de un consiliu de administraţie compus din cell mult 9 (nouă) membri, din cari o treime numiţi de guvern, iar restul aleşi de adunarea generală a acţionarilor“. Statul nu va avea clar decât 3 membri din î) în consiliul de administraţie, restul vor fi numiţi le adunarea generală a acţionarilor în care adunare Statul nu poate avea mai mult de 1/3 din numărul voturilor, dar de cele mi multe ori va avea numai o pătrime (art. 12 din lege). Dar puterea Statului ar putea încă să fie redusă prin statute, dacă se ţine seamă că numărul votanţilor particulari poate fi foarte mare, pe când întregii, număr da acţiuni a Statului este representat prin un comisar al guvernului (art. 12 al. 2). Este clar bine stabilit că Statul este complect înlăturat de la administrarea întreprinderiloi. Cu alte cuvinte, întreprinderile economice ale Statului, trec din mâna acestuia, în mâna unui pubierlari. Consolaţia pe care ne-o dă expunerea de motive a procolului că: „ţinem să accentuăm ca pi poetul de lege nu a pornit de la ideii înstreinărei vreunei părţi din patrimoniul Statului şi cui nu duce la acest resultat în urma înfăptuirei lui“ este o simplă ilusie. Nici d. ministru de Finanţe, nici cei de Industrie, nu şi-au dat bine seamă de ceia ce este o societate anonimi că aportul adus în această societate nu poate fi şi unt şi reţinut. De altfel, suntem informaţi că raportorul proectului, un distins jurisconsult, d. Vladimír Athanasovici, a şi modificat proectul, din acest punct de vedere, aşa că citatul pasagiu din expunerea de motive nu mai serveşte nici măcar drept consolare. — Statul, — este lucru hotărât, trece bunurile lui, unor particulari. Am văzut însă că iniţiativa particulară era socotită tot atât de primejdioasă ca şi administraţiunea Statului. Iniţiativa particulară anihilează drenurile celor slabi, suprimă libertatea transecţiunile cinstite şi compromite siguranţa şi interesa imensei cohorte de consumatori, (v. rapor.nl Rendu). De aceia în Franţa s’a admis sistemul despre care am vorbit în primul articol. Subscrieri făcute de Stat şi colectivităţi de consumatori precum şi de muncitori interesaţi. Proectul guvernului însă nu se opreşte la această idee. Capitalul potrivit acestui proect se va forma numai din aportul Statului (art. 14), care aport „poate fi mărit prin aporturi aduse tot de Stat sau de particulari“. Capitalul, în cea mai mare par de Q. TASCA Profesor universitar te dar va fi adus de Stat, el va fi complectat cu capitalul particular. Oricare ar fi însă capitalul adus de particulari în întreprindere, fie că ar fi mai mare, fie că ar fi mai mic ca acel al Statului ei vor avea, în adunarea generală marea majoritate a voturilor, cum am arătat mai sus, și tot ei vor avea majoritatea în consiliul de administraţie. Această operaţie seamănă foarte mult cu concesiunea.. Vom vedea numaidecât că celelalte diferenţe sunt numai de formă. Cine vor fi însă capitaliştii particulari şi administratorii® Art. 10 şi 11 din proect arată că nu se pune nici o îngrădire, că colaborările se pot face „cu capital naţional sau strein, în numerar sau sub forma de aport în natură”; că acţiunele vor fi nominative; că numărul maxim al voturilor unui acţionar va fi limitat; că 2/4 din membrii consilului de administraţie vor fi români. In afară de aceste îngrădiri foarte cunoscute şi cari se găsesc acum în toate societăţile, în colo, capitalul privat ia în concesiune întreprinderea economică a Statului Capitalul va gruverna societatea şi va robi munca ca şi mai înnainte de război. Nici un suflu nou, nici o idee generoasă nu se găseşte în acest proect. Muncei nu i se reservă o parte din acţiuni, ea nu este representată în consiliul de administraţie, că ee nu se poate lua în serios disposiţiunea art. 4 din proect, care arată că unul din cei 3 membri numiţi de guvern va representa interesele muncei. Interesele muncei cred că ar fi mai bine apărate de delegaţi numiţi chiar de lucrători. Aşa fiind credem că nu este nici o deosebire între sistemul propus de guvern şi vechea concesiune. In ceia ce priveşte controlul întreprinderei, în actul de concesiuni se puteau pune aproape aceleaşi disposiţiuni ca în proect. Este însă, distribuirea beneficiilor și drepturile consumatorilor, cari ar putea să justifice sistemul propus de proect și să-l facă superior concesiunei. Despre acestea vom vorbi în articolul viitor. --------6xxo------ Chestia Basarabiei şi relaţiile italo-române Ziarul parizian «Le Figaro» ocupăndu-se cu prilejul faimoasei note a d-lui Mussolini de relaţiile italo-roruâne, arată, aşa cum a făcut-o şi ziarul nostru, că aceste relaţii sunt influenţate de politica rusofilă diplomatică şi economică a guvernului italian. Chestiunea Basarabiei a venit să mai sporească încă tensiunea între cele două ţări. Se ştie că sovietele revendică cu înverşunare acea provincie. Revoluţionarii nu vor de loc să abandoneze moştenirea imperialistă a Catherinei a II-a. Dar suveranitatea României asupra Basarabiei a fost recunoscuită mai întâi de Anglia în 1922 şi acum în urmă de Franţa. Ratificarea tratatului din Paris, primitor la Basarabia de către camerele franceze a fost primită cu entuziasm de România. A urmat un schimb de telegrame călduroase. România cugetă cu amărăciune că Italia n’a recunoscut deloc această suveranitate, ci din potrivă pare a merge mână în mână cu sovietele. Tratatul italo-rus cuprinde restabilirea relaţiilor normale cu numirea de ambasadori. Se asigură că Italia ar fi obţinut în Rusia de sud, vaste concesii. Ziarul financiar din România „Argus“ relevă că nota d-lui Mussolini prin care cere amânarea vine la momentul precis în care delegaţii sovietici cari se încăpăţânează a contesta drepturile României asupra Basarabiei. — sunt primiţi la Roma de guvernul d-lui Mussolini. ——ex---— Anteoroectul legii minelor Naţionalizarea întreprinderilor petrolifere Petroliştii în principiu pentru naţionalizare însă în anumite condiţiuni Miercuri după amiază a avut loc la sediul soc. „Distribuţia" o importantă consfătuire a petroliştilor, prezidată de către d. ing. C. Osiceanu, preşedintele asociaţiei petroliştilor şi director general al soc. „Steaua Română”. S’a continuat cu examinarea anteproectului legii minelor. Modificările propuse de petrolişti La articolul 12 s’a propus ca termenul de opt luni până când să înceapă lucrările de exploatare să curgă dela punerea in posesie a terenului, iar nu dela darea permisului de exploatatre. La art. 13 s’a propuns o transmisiune a permisului exclusiv să se facă în mod justificat și la avizul consiliului superior de mine pentru a se exclude oameni de oficiu. La articolul 18 s’a propus o prelungire a permiselor de explorare să se prelungească şi peste termenul prevăzut de lege până la ajungerea stratului de petrol întrucât nu e raţional ca unui explorator care a ajuns aproape stratul de petrol, pentru care a cheltuit zeci de milioane, să nu i se mai dea o prelungire de un an fiindcă nu prevede legea. O altă propunere care s’a făcut a fost ca toate avizele consiliului superior de mine să fie date după ascultarea părţei interesante. Naţionalizarea societăţilor de petrol Articolele 35 şi 36 cari tratează despre naţionalizarea întreprinderilor de petrol au dat loc la discuţii foarte vii, la care au luat parte un mare număr de petrolişti. D. Saladin spune că societăţile soc. Aquila Franco-Română se declară în principiu pentru politica de naţionalizare a guvernului. Totuşi chiar pentru aplicarea acestei politici e nevoe să se facă o deosebire între societăţile petrolifere străine, cari există de multă vreme la noi şi cari au făcut sacrificiu de capital şi de muncă, faţă de societăţile ce se vor avea de acum înainte. D. I. Marinescu, directorul societăţii „Concordia“ dezvoltă pe larg chestia naţionalizării întreprinderilor petrolifere, admiţând in totul acest principiu. Totuşi — spune d-sa — ar trebui să se ţie seamă că multe din actualele societăţi petrolifere străine sunt înfiinţate pe baza legii miniere din anul 1900, care dădea multe avantaje, pentru venirea la noi a capitalului şi technicianilor străini. Legea din 1906 a făcut primele începuturi pentru intrarea în întreprinderile petrolifere a capitalului românesc. Prevederile nouei legi cu privire la naţionalizarea industriei miniere în actuala lor redactare sunt însă inaplicabile şi ar trebui modificate. D. ing. C. R. Mircea, preşedintele „Uniunii generale a industriaşilor“ susţine avantajarea vechilor societăţi petrolifere străine, care au făcut sacrificiu de capital şi de muncă şi au venit în ţară la adăpostul legilor pe atunci în vigoare. Din această cauză ar trebui să se ţie seamă de serviciile aduse ţării prin dezvoltarea industriei române de petrol. D. ing. V. Bonciu, director la soc. „Creditul Minier“ arată că interesele societăţilor de petrol româneşti reclamă o naţionalizare cât mai largă. D. ing. Th. V. Ficşinescu recunoaşte şi d-sa că interesele societăţilor de petrol sunt diferite, din care cauză şi părerile acestora sunt împărţite. D-sa se declară în totul pentru principiul de raţionalizare al*'’nstililor de petrol, însă la aplicarea acestui principiu ar trebui să se ţie neapărat seamă de ceea ce au făcut societăţile de pe-trol străine pentru dezvoltarea acestei industrii şi ca atare statul ar trebui să le respecte toate drepturile câştigate. D. De Brun, director general al soc. , Astra Română se declară şi d-sa, în principiu pentru naţionalizare. Aşa însă cum e prevăzută în legea de faţă, naţionalizarea nu este posibilă din cauza insuficienţei capitalului românesc precum şi a personalului technic necesar acestei exploatări. Lipa capitalului românesc se datoreşte de altfel şi faptului că este întrebuințat în alte întreprinderi, unde rentabilitatea lui este mult mai mare. Nu ar trebui deci puse piedici capitalului străin, atât timp cât probabil vom mai avea nevoe de el. D. I. Marinescu, constată că din cele ce s’au discutat s’ar putea găsi o formulă care să împedece t oare Interesele cu privire la o naţionalizare evolutivă şi normală a întreprinderilor de petrol şi miniere, fără ca aceasta să se resimtă prea mult. D. Saladin spune că societăţile de petrol străine ar fi dispuse să primească articolul 3 din legea minelor în actuală.!*:** fac ture cu singura obiecţie ca societăţile actuale de petrol străine să fie asimilate cu societăţile de petrol româneşti Cuvântul d-lui Osiceanu D. ing. C. Osiceanu, preşedintele asociaţiei petroliştilor şi director general al soc. «Stemia Română» se arată mulţumit că toţi reprezentanţii industriilor de petrol au recunoscut interesul superior al statului şi că în principiu toţi s’au declarat pentru naţionalizarea industriilor de petrol. Pentru a se putea găsi însă o formulă favorabilă şi care să convie tuturor, d. Osiceanu a rugat pe reprezentanţii industriilor de petrol străin ca pentru şedinţa viitoare să formuleze în scris cum înţelegea fiecare naţionalizarea precum şi tot ceea ce au făcut până acum în vederea acestei naţionalizări, atât în ceea ce priveşte capitalul precum şi în cea ce priveşte personalul. -CXO M. Bucur Conferinţa statelor succesorale a fost amânată La 28 Martie urma să se ţină la Viena conferinţa Statelor, succesoare ale fostei monarhii austroungare, pentru lichidarea, administrarea şi repartiţia arhivelor istorice. ------0X0----- Politica financiară a francez NICI O CHELTUIALA FARA RESURSELE CORESPUNZĂTOARE Faris, 26 (Rador). — In cursul discuţiei asupra legei pensiilor în cameră, d. Lasteqhie ministrul de finanţe, afirmând că punctul de vedere al guvernului este de a nu accepta nici o cheltuială fără de-a avea resurse corespunzătoare, a adaugat că Franţa voieşte să câştige bătălia francului. Pentru aceasta guvernul vrea să dovedească în mod categoric Franţei, şi streină,ţâţei că este hotărât să nu se lase târît prin cheltuieli excesive la o politică de supralicitaţie. D. Lastegrie a subliniat că nu trebuie să se dea pensionarilor franci în număr mare ca cifre, dar franci având valoare reală şi susceptibil de revalorizare. Ministrul de finanţe a adaugat că guvernul va pune chestiunea de încredere împotriva oricărei propuneri care ar spori cheltuielile prevăzute în decret. -exo- * INTERNA Legea privitoare la stabilirea raporturilor dintre proprietari și chiriași a fost votată de Cameră, cu unele modificări, care vor trebui să fie aprobate și de Senat, ceea ce, în câteva zile, va fi un fapt împlinit. Astfel avem o lege nouă, nici bună nici rea, întrucât ceea ce cuprinde ca bun pentru proprietari e râu pentru chiriaşi şi ceea ce este bun pentru aceştia e râu pentru cei dintâi. Legea va fi bună numai, — în aceste vremuri de criză, întinsă până la palatul de justiţie—pentru o categorie de avocaţi, cari şi-au făcut o specialitate din procesele de chirie. Am arătat, nu odată, în coloanele acestui ziar că problema locuinţelor, foarte complicată, nu se poate rezolva numai pe cale de legiferare a raporturilor între locatari şi proprietari. Din multiplele aspecte ale acestei probleme două se desprind cu mai mare importanţă: lipsa de clădiri şi neputinţa absolută în care se află unele categorii de cetăţeni, din pricina comprimării salariilor, de a plăti chirii în raport cu deprecierea monedei. Prima dificultate, — lipsa de locuinţe — se poate remedia prin înjghebarea unei mari societăţi naţionale, având concursul larg al Statului şi al Comunei. A doua dificultate, — neputinţade plată, — este mai greu de rezolvat. Ea este în legătură cu situaţia noastră economică şi financiară cu starea schimbului nostru fiindcă, în definitiv, scumpirea traiului şi chestia salariilor, depind de schimbul monetar A. C. EXTERNA Nouii Conducători ai Greciei au profitat de aniversarea serbătorii lor naţionale, — îsbucnirea revoluţiei în 1821 — şi de sărbătoarea religioasă a Bunei Vestiri, ca să proclame republica. Acei cari cru urmărit, ca şi noi, mai deaproape, cauzele şi desfăşurarea teribilei catastrofe naţionale ce a suferit poporul grec, nu s’au■ îndoit un singur moment că principiul monarhic era de acum încolo grav compromis în Grecia, că schimbarea formei de guvernământ, se impunea, pentru majoritatea naţiunei elene ca o necesitate de neînlăturat. Sunt, fireşte, credinţe sincere, nu ne îndoim, şi interese de un ordin mai înalt, nu tăgăduim, cami nu, se pot împăca cu noua stare de lucruri stabilită la Atena. Şi atunci încep rezervele şi criticele: dacă poporul grec este pregătit pentru republică, dacă nu-i rău că armata a contribuit la proclamarea ei şi aşa mai departe. Parcă poporul grec, ar fi ficam nou chemat la viaţa publică, parcă ar fi fost toată viaţa lui guvernat de monarhie şi n’ar fi practicat, el cel dintâiu, veacuri decrândul, toate formele republicei, şi parcă se pot cita multe schimbări de dinastie ori de guvernământ care să se fi făcut fără concursul armatei. Dar toate acestea nu ne privesc pe noi. Ceea ce ne interesează pe noi, cum foarte bine a declarat şi ministrul nostru de externe la Cameră, este ca Grecia să-şi redobândească, în sfârşit, liniştea internă, pentru a puteareintra ca factor în politica peninsulei balcanice, de care suntem atât de aproape şi strâns legaţi. T. P. ------0X0-----Regimul acelor în discuţia Camerei Comisiunea parlamentară de ludri publice s’a întrunit ori la orele 11 dim. sub preşedinţia dim general Tr. Moşoiu. A fost cercetat şi discutat proectul de lege asupra regimului apelor. Proectul care stabileşte dreptul de folosinţă al Statului asupra apelor din România, cu despăgubirea concesiunilor existente, nu a suferit nici o modificare esenţială. Comisiunea se va întruni dn nou astăzi dimineaţă, iar după amiază proectul va trece în secţiunile Camerei. Legea regimului apelor se va discuta odată cu proiectul comercializării. Din această cauză reforma învățământului primar, depusă în Cameră a fost trecută în discuția Senatului. Reforma tarifului vamal de inport de Ing. ALEX. FRODA -exo-Fixarea taxelor în aur este în contrazicere cu politica de urcare a leului După ultimile relațiuni oficiale— în afară de corecțiunile ce se vor aduce imediat taxelor vamale în vigoare — o reformă de bază a tarifului vamal de import ar fi în studiu. Se vorbeşte între altele şi de fixarea taxelor de import în lei aur. Faptul este, cel puţin, curios. Cum ar putea Statul să fixeze taxele vamale de import în lei aur, din moment ce legalmente — pentru lichidarea tuturor creanţelor, de pildă — leul aur rămâne egal cu leul hârtie . Fixarea tarifului de import în lei aur, fiind legat de o măsurătoare a leului aur în lei hârtie la cursul zilei ar legitima pe viitor orice tranzacţie în lei aur. Perturbările, la care ar da naştere o astfel de reformă cu caracter monetar, mai mult decât vamal, sunt evidente. Iată de ce trebue să credem că e vorba d© o fixare a taxelor vamale de import nu în lei aur, cum s’a spus, ci numai în aur — ceiace-i desigur altceva. Dar chiar şi atunci reforma propropusă rămâne inoportună. Se urmăreşte într’adevăr, prin fixarea taxelor vamale în aur, ca protecţia acordată industriei indigene să nu fie expusă vicisitudinilor valutare. Paradoxul este că o atare reformă se încearcă tocmai într’o epocă de stabilizare relativă a valutei. Dar permite reforma propusă de a atinge măcar acest rezultat! Aci este întrebarea: * Scăderea leului nu intră desigur în prevederile oficiale. Totuşi numai această eventualitate pesimistă ar putea îndreptăţi fixarea taxelor în lei aur şi atunci încă numai în scopuri fiscale. Din motive protectoniste, taxe vamate mari sunt dimpotrivă inutile în caz de scădere a valutei, întârzierea salariilor, care nu se adaptează imediat deprecierii valutare constituie într’adevăr pretutindeni o primă naturală de protecţie a industriei indigene, în momente de scădere a valutei. Protecţia se realizează automat şi independent de taxe vamale prin eltinătatea relativă a produselor indigene faţă de cele străine. Experienţa ultimilor ani ne-a dovedit-o cu prisosinţă. Atât timp cât leul a continuat să scadă nu s-a simţit nevoia unei revizuiri a tarifului vamal. Deci, nu eventualitatea puţin probabilă a unei prăbuşiri a leului ne poate impune fixarea taxelor vamale în ani, aşa cum se proiectează.« Să considerăm de aceia eventualitatea opusă, considerată ca iminentă, a unei Urcări a leului. Care va fi situaţia industriei indigene, când leul se va urca? Urcarea leului având ca efect o eftenire a produselor importate va produce cu siguranţă o criză industrială, aşa cum s’a întâmplat pretutindeni, unde valuta s’a îndreptat. In asemenea caz taxa vamală protecţionistă poate avea un efect salutar, dacă este fixată în lei, ca şi până acum. Într’adevăr, preţul articolelor importate fiind în scădere, în caz de urcare a leului, importanţa relativă a protecţiei vamale acordate în lei, va creşte, compensând astfel, în parte, efectele crizei. Acest ajutor este cu atât mai necesar cu cât în caz de urcare a valutei, comerciantul poate desface în grabă marfa străină de care dispune, suferind o perdere relativ mai redusă, dar industriaşul, care a angajat materia primă şi salarii scumpe în procesul de producţiune, nu poate lichida imediat. El este deci mai expus la perderi şi este logic ca taxe vamale în lei să-l protejeze. Dacă însă tariful ar fi dimpotrivă caladat în aur, protecţia ar fi cu atât mai mică, cu cât leid se va urca mai mult. De aceia, dacă tariful vamal se va fixa în aur, aşa cum se proiectează, industriaşul va resimţi integral perderea rezultând din reducerea preţurilor, ca efect al urcării leului. Un exemplu concret se va ajuta să ne fixăm ideile. Fie de ex. cazul unor produse protejate iniţial cu 25 la sută şi a căror greutate este mică în raport cu valoarea, aşa ca să putem face abstracţie de costul transportului în teră. Luăm ca bază o cantitate de produse similare străine, care ar costa cif. port românesc 100 franci aur. La cursul iniţial al leului marfa străină costă deci exclusiv vama 3600 lei. Presupunem acum că preţul de cost al fabricatului românesc, loco fabrica, ar coincide cu preţul de vânzare al fabricatului străin cif. port românesc, adică tot 3600 lei. Dacă n’ar exista taxa vamală la import, produsul indigen fiind liber concurat pe piaţa internă, producerea lui în ţară n’ar oferi nici o rentabilitate. Fiind însă protejat cu 25 la sută, vama va reprezenta 25 franci ani sau 900 lei, după cum s’a admis tariful în ani sau în lei, ceea ce la cursul iniţial al leului este acelaş lucru. Produsul se vinde astfel în ţară cu 4500 lei, iar beneficiul fabricantului indigen este evident de 25 la sută din preţul de cost. Să considerăm acum cazul de urcare a leului cu 20 la sută. Produsele importate se eftinesc, căci 100 franci aur vor reprezenta la cursul cel nou al leului numai 2880 lei. Dacă tariful vamal este fixat în lei, atunci Vama va reprezenta 900 lei şi preţul intern al produsului va fi 3780 lei. Aceasta permite încă fabricantului din ţară un beneficiu de 5 la sută din preţul de cost, la marfa fabricată şi în curs de fabricare. Preţul de cost a rămas într’adevăr tot 3600 lei, căci materiile prime sunt aprovizionate mai de mult şi nici salariile nu scad imediat. Dacă însă tariful vamal a fost fixat în aur, aşa cum se intenţionează vama va reprezenta 25 franci aur, adică la cursul cel nou al leului, 720 lei şi preţul de vânzare al produsului va fi 2880 plus 720 adică 3600. Ori aceasta înseamnă că fabricantul indigen nu va mai realiza nici un beneficiu. Protecţia vamală în aur este anihilată prin urcarea leului. Iată evidenţiat desavantajul fixării taxelor vamale în aur. Mai rămâne o întrebare. Politica monetară, preconizată de guvern şi Banca Naţională, tinde prin orice mijloc la urcarea leului, cu toată criza inevitabilă ce ea comportă. Industria va fi de altfel prima care va suferi mai grav de urcarea lemni. Ori noi am văzut că o fixare a taxelor vamale de import în aur ar anihila automat şi ultima protecţie oferită în caz de criză industriei noastre. Menţinerea unor taxe, bine studiate, în lei, ar pune dimpotrivă industria noastră în măsură să reziste şi să se poată adapta întru câtva unei urcări brusce a lemii. Fixarea taxeloer vamale de imped in sur, care se «proiectează este în contradicţie cu politica de urcare a leur ni, urmărită în ultimul»ÎÎÎW. Introducerea taxelor vamale în aur este astăzi inutilă, cât timp stabilitatea relativă a leului nu ne-o cere. Ea poate deveni mâine dăunătoare. Aşadar în tot cazul, reforma este inoportună. Dacă proiectul se va menţine, vom avea ocazia să dovedim, că reforma are şi alte Inconveniente. Ing- Alex, Froda