Argus, martie 1924 (Anul 15, nr. 3257-3283)

1924-03-28 / nr. 3280

Anul XV No. 3280 ABONAMENTE: IN TAR­A Un an 650 lai 6 luni 350 • 3 luni .180 » IN STREINĂTATE Un an 1200 lai 6 luni 700 * 3 luni 400 » PAGINI ORGAN ZILNIC al COMERTULUI Fondatori: S. Pauker si H. F. Valentin BIROURILE: BUCURESTI, Str. sărindar 14 TELEFON: 6­93 si 23169 INDUSTRIEI si FINANTEI Director: Grigore Gafencu Vineri 48 Martie 1944 . PUBLICITATEA: Concaafunaa Exclusivi a Societăţ«­ Generala de Publicitate Directori: Carol Schulder şi S. Berger ». Boni!­fine (feti­tsremmen 9. Telifan «44 -5x5-Intreprinderile economice ale Statului nu puteau fi exploatate in regie, pentru că administrația statului s’a dovedit insuficientă. Nu puteau nici să fie cedate capi­talului particular. Era nevoe de ceva nou. Era ne­­voe să se arate, — cel puțin în în­treprinderile statului, — că munca a fost emancipată de sub robia ca­pitalului. De la această idee se inspiră noua administraţie a întreprinde­rilor statului, în minele de potasă din Alsacia şi în fabricile de amo­niac din Franţa. Proectul propus de guvernul nostru însă, nu se inspiră de la a­­celeaşi principii. Proectul înlătură complect ames­tecul statului în conducerea între­prinderei. . .­­ : „In ceia ce privește drepturile Statului în adunarea generală și deci în conducerea întreprinderi­lor comercializate, — zice expune­rea de motive p. 5. — ele sunt limi­tate în așa fel în­cât el să nu aibă preponderenţa tocmai pentru a nu se introduce relele de­­care suferă serviciile publice cu caracter eco­nomic, atât în ce priveşte recruta­rea personalului, cât şi în ceea ce priveşte operaţiunile comerciale". Iar art. 4 al. 2 din procel preci­­zând ideia înlăturărei Statului de la conducere, spune: „Fie­care întreprindere va fi ad­ministrată de un consiliu de admi­nistraţie compus din cell mult 9 (nouă) membri, din cari o treime numiţi de guvern, iar restul aleşi de adunarea generală a acţionari­lor“. Statul nu va avea clar de­cât 3 membri din î) în consiliul de admi­nistraţie, restul vor fi numiţi le adunarea generală a acţionarilor în care adunare Statul nu poate avea mai mult de 1/3 din numărul voturilor, dar de cele m­i multe ori va avea numai o pătrime (art. 12 din lege). Dar puterea Statului ar putea încă să fie redusă prin statute, dacă se ţine seamă că nu­mărul votanţilor particulari poate fi foarte mare, pe când întregii, număr da acţiuni a Statului este representat prin un comisar al gu­vernului (art. 12 al. 2). Este clar bine stabilit că Stat­ul este complect înlăturat de la ad­ministrarea întreprinderiloi. Cu alte cuvinte, întreprinderile econo­mice ale Statului, trec din mâna acestuia, în mâna unui pubier­­lari. Consolaţia pe care ne-o dă ex­punerea de motive a procolului că: „ţinem să accentuăm ca pi poe­tul de lege nu a pornit de la ideii înstreinărei vre­unei păr­ţi din pa­­trimoniul Statului şi cui nu duce la acest resultat în urma înfăptui­­rei lui“ este o simplă ilusie. Nici d. ministru de Finanţe, nici cei de Industrie, nu şi-au dat bine seamă de ceia ce este o societate anoni­­mi că aportul adus în această so­cietate nu poate fi şi unt şi reţi­nut. De altfel, suntem informaţi că raportorul proectului, un dis­tins jurisconsult, d. Vladimír A­­thanasovici, a şi modificat proec­tul, din acest punct de vedere, aşa că citatul pasagiu din e­xpunerea de motive nu mai serveşte nici m­ă­car drept consolare. — Statul, — este lucru hotărât,­­ trece bunu­rile lui, unor particulari. Am văzut însă că­ iniţiativa par­ticulară era socotită tot atât de primejdioasă ca şi admin­istraţiu­nea Statului. Iniţiativa particula­ră anihilează dren­urile celor slabi, suprimă libertatea transe­c­­ţiunile cinstite şi compromite si­guranţa şi interesa imensei co­horte de consumatori, (v. rapor.nl Rendu). De aceia în Franţa s’a ad­mis sistemul despre care am vor­bit în primul articol. Subscrieri fă­cute de Stat şi colectivităţi de con­sumatori precum şi de muncitori interesaţi. Proectul guvernului însă nu se opreşte la această idee. Capitalul potrivit acestui proect se va for­ma numai din aportul Statului (art. 14), care aport „poate fi mă­rit prin aporturi aduse tot de Stat sau de particulari“. Capitalul, în cea mai mare par­ de Q. TASCA Profesor universitar te dar va fi adus de Stat, el va fi complectat cu capitalul particular. Ori­care ar fi însă capitalul adus de particulari în întreprindere, fie că ar fi mai mare, fie că ar fi mai mic ca acel al Statului ei vor avea, în adunarea generală marea majoritate a voturilor, cum am a­­rătat mai sus, și tot ei vor avea majoritatea în consiliul de admi­nistraţie. Această operaţie seamănă foar­te mult cu concesiunea.. Vom ve­dea numai­de­cât că celelalte dife­renţe sunt numai de formă. Cine vor fi însă capitaliştii par­ticulari şi administratorii® Art. 10 şi 11 din proect arată că nu se pune nici o îngrădire, că co­laborările se pot face „cu capital naţional sau strein, în numerar sau sub forma de aport în natură”; că acţiunele vor fi nominative; că numărul maxim al voturilor unui acţionar va fi limitat; că 2/4 din membrii consilului de adminis­traţie vor fi români. In afară de aceste îngrădiri foar­te cunoscute şi cari se găsesc a­­cum în toate societăţile, în colo, capitalul privat i­a în concesiune întreprinderea economică a Statu­lui Capitalul va gruverna societa­tea şi va robi munca ca şi mai în­­nainte de război. Nici un suflu nou, nici o idee generoasă nu se găseşte în acest proect. Muncei nu i se reservă o parte din acţiuni, ea nu este representa­­tă în consiliul de administraţie, că ee nu se poate lua în serios dis­­posiţiunea art. 4 din proect, care arată că unul din cei 3 membri numiţi de guvern va representa interesele muncei. Interesele muncei cred că ar fi mai bine apărate de delegaţi nu­miţi chiar de lucrători. Aşa fiind credem că nu este nici o deosebire între sistemul propus de guvern şi vechea concesiune. In ceia ce priveşte controlul între­prinderei, în actul de concesiuni se puteau pune aproape aceleaşi disposiţiuni ca în proect. Este în­să, distribuirea beneficiilor și drepturile consumatorilor, cari ar putea să justifice sistemul propus de proect și să-l facă superior con­cesiunei. Despre acestea vom vorbi în ar­ticolul viitor. --------6xxo------­ Chestia Basarabiei şi relaţiile italo-române Ziarul parizian «Le Figaro» o­­cupăndu-se cu prilejul faimoasei note a d-lui Mussolini de relaţiile italo-roruâne, arată, aşa cum a fă­cut-o şi ziarul nostru, că aceste relaţii sunt influenţate de politica rusofilă diplomatică şi economi­că a guver­nului italian. Chestiunea Basarabiei a venit să mai sporească încă tensiunea între cele două ţări. Se ştie că so­vietele revendică cu înverşunare acea provincie. Revoluţionarii nu vor de loc să abandoneze moşte­nirea imperialistă a Catherinei a II-a. Dar suveranitatea României asupra Basarabiei a fost recunos­cuită mai întâi de Anglia în 1922 şi acum în urmă de Franţa. Ra­­tificarea tratatului din Par­is, pri­mitor la Basarabia de către came­rele franceze a fost primită cu en­tuziasm de România. A urmat un schimb de telegra­me călduroase. România cugetă cu amărăciune că Italia n’a recunoscut deloc a­­ceastă suveranitate, ci din potrivă pare a merge mână în mână cu sovietele. Tratatul italo-rus cuprin­de restabilirea relaţiilor normale cu numirea de ambasadori. Se asi­gură că Italia ar fi obţinut în Ru­sia de sud, vaste concesii. Ziarul financiar din România „Argus“ relevă că nota d-lui Mus­solini prin care cere amânarea vine la momentul precis în care delegaţii sovietici cari se încăpă­ţânează a contesta drepturile Ro­mâniei asupra Basarabiei. — sunt primiţi la Roma de guvernul d-lui Mussolini. ——ex---—­ Anteoroectul legii minelor Naţionalizarea întreprinderil­or petrolifere Petroliştii în principiu pentru naţio­nalizare însă în anumite condiţiuni Miercuri după amiază a avut loc la sediul soc. „Distribuţia" o im­portantă consfătuire a petrolişti­lor, prezidată de către d. ing. C. Osiceanu, preşedintele asociaţiei petroliştilor şi director general al soc. „Steaua Română”. S’a conti­nuat cu examinarea anteproectu­­lui legii minelor. Modificările propuse de petrolişti La articolul 12 s’a propus ca termenul de opt luni până când să înceapă lucrările de exploatare să curgă dela punerea in posesie a terenului, iar nu dela darea per­misului de exploatatre. La art. 13 s’a propuns o transmi­siune a permisului exclusiv să se facă în mod justificat și la avizul consiliului superior de mine pen­tru a se exclude oameni de oficiu. La articolul 18 s’a propus o pre­lungire a permiselor de explorare să se prelungească şi peste terme­nul prevăzut de lege până la ajun­gerea stratului de petrol întru­cât nu e raţional ca unui explorator care a ajuns aproape stratul de pe­trol, pentru care a cheltuit zeci de milioane, să nu i se mai dea o pre­lungire de un an fiindcă nu pre­vede legea. O altă propunere care s’a făcut a fost ca toate avizele consiliului superior de mine să fie date după ascultarea părţei interesante. Naţionalizarea societăţilor de petrol Articolele 35 şi 36 cari tratează despre naţionalizarea întreprinde­rilor de petrol au dat loc la discu­ţii foarte vii, la care au luat par­te un mare număr de petrolişti. D. Saladin spune că societăţile soc. Aquila Franco-Română se de­clară în principiu pentru politica de naţionalizare a guvernului. To­tuşi chiar pentru aplicarea acestei politici e nevoe să se facă o deose­bire între societăţile petrolifere străine, cari există de multă vre­me la noi şi cari au făcut sacrifi­ciu de capital şi de muncă, faţă de societăţile ce se vor avea de acum înainte. D. I. Marinescu, directorul so­cietăţii „Concordia“ dezvoltă pe larg chestia naţionalizării între­prinderilor petrolifere, admiţând in totul acest principiu. Totuşi — spune d-sa — ar trebui să se ţie seamă că multe din actualele so­cietăţi petrolifere străine sunt în­fiinţate pe baza legi­i miniere din anul 1900, care dădea multe avan­taje, pentru venirea la noi a capi­talului şi technicianilor străini. Legea din 1906 a făcut primele începuturi pentru intrarea în în­treprinderile petrolifere a capita­lului românesc. Prevederile nouei legi cu privire la naţionalizarea industriei miniere în actuala lor redactare sun­t însă inaplicabile şi ar trebui modificate. D. ing. C. R. Mircea, preşedinte­le „Uniunii generale a industriaşi­lor“ susţine avantajarea vechilor societăţi petrolifere străine, care au făcut sacrificiu de capital şi de muncă şi au venit în ţară la adă­postul legilor pe atunci în vigoare. Din această cauză ar trebui să se ţie seamă de serviciile aduse ţării prin dezvoltarea industriei româ­ne de petrol. D. ing. V. Bonciu, director la soc. „Creditul Minier“ arată că in­teresele societăţilor de petrol ro­mâneşti reclamă o naţionalizare cât mai largă. D. ing. Th. V. Ficşinescu recu­noaşte şi d-sa că interesele societă­ţilor de petrol sunt diferite, din care cauză şi părerile acestora sunt împărţite. D-sa se declară în totul pentru principiul de raţionalizare a­l*'’nstililor de petrol, însă la a­­plicarea acestui principiu ar tre­bui să se ţie neapărat seamă de ceea ce au făcut societăţile de pe-­­­trol străine pentru dezvoltarea a­cestei industrii şi ca atare statul ar trebui să le respecte toate drep­turile câştigate. D. De Brun, director general al soc. , Astra Română se declară şi d-sa, în principiu pentru naţionali­zare. Aşa însă cum e prevăzută în legea de faţă, naţion­alizarea nu este posibilă din cauza insuficien­ţei capitalului românesc precum şi a personalului technic necesar a­­cestei exploatări. Lip­a capitalu­lui românesc se datoreşte de alt­fel şi faptului că este întrebuințat în alte întreprinderi, unde rentabi­litatea lui este mult mai mare. Nu ar trebui deci puse piedici capita­lului străin, atât timp cât probabil vom mai avea nevoe de el. D. I. Marinescu, constată că din cele ce s’au discutat s’ar putea gă­si o formulă care să îm­pedece t oa­re Interesele cu privire la o naţio­nalizare evolutivă şi normală a în­treprinderilor de petrol şi miniere, fără ca aceasta să se resimtă prea mult. D. Saladin spune că societăţile de petrol străine ar fi dispuse să primească articolul 3­ din legea minelor în actuală.­!*:** fac ture cu singura obiecţie ca societăţile ac­tuale de petrol străine să fie asi­milate cu societăţile de petrol ro­mâneşti Cuvântul d-lui Osiceanu D. ing. C. Osiceanu, preşedin­tele asociaţiei petroliştilor şi di­rector general al soc. «Stemia­ Ro­­mână» se arată mulţumit că toţi reprezentanţii industriilor de pe­trol au recunoscut interesul supe­rior al statului şi că în principiu toţi s’au declarat pentru naţionali­zarea industriilor de petrol. Pen­tru a se putea găsi însă o formulă favorabilă şi care să convie tutu­ror, d. Osiceanu a rugat pe repre­zentanţii industriilor de petrol străin ca pentru şedinţa viitoare să formuleze în scris cum înţelegea fiecare naţionalizarea precum şi tot ceea ce au făcut până acum în vederea acestei naţionalizări, atât în ceea ce priveşte capitalul precum şi în cea ce priveşte perso­nalul. -CXO­­ M. Bucur Conferinţa statelor suc­cesorale a fost amânată La 28 Martie urma să se ţină la Viena conferinţa Statelor, succe­soare ale fostei monarhii austro­­ungare, pentru lichidarea, admi­nistrarea şi repartiţia arhivelor istorice. ------0X0-----­ Politica financiară a francez NICI O CHELTUIALA FARA RESURSELE CORESPUNZĂ­TOARE Far­is, 26 (Rador). — In cursul discuţiei asupra legei pensiilor în cameră, d. Lasteqhie ministrul de finanţe, afirmând că punctul de vedere al guvernului este de a nu accepta nici o cheltuială fără de-a avea resurse corespunzătoare, a adaugat că Franţa voieşte să câş­tige bătălia francului. Pentru a­­ceasta guvernul vrea să dovedeas­că în mod categoric Franţei, şi streină,ţâţei că este hotărât să nu se lase târît prin cheltuieli exce­sive la o politică de supralicitaţie. D. Lastegrie a subliniat că nu tre­buie să se dea pensionarilor franci în număr mare ca cifre, dar franci având valoare reală şi susceptibil de revalorizare. Ministrul de fi­nanţe a adaugat că guvernul va pune chestiunea de încredere îm­potriva oricărei propuneri care ar spori cheltuielile prevăzute în de­cret. -exo- * INTERNA Legea privitoare la stabilirea ra­porturilor dintre proprietari și chi­riași a fost votată de Cameră, cu unele modificări, care vor trebui să fie aprobate și de Senat, ceea ce, în câteva zile, va fi un fapt împlinit. Astfel avem o lege nouă, nici bună nici rea, întrucât ceea ce cuprinde ca bun pentru proprietari e râu pen­tru chiriaşi şi ceea ce este bun pen­tru aceştia e râu pentru cei dintâi. Legea va fi bună numai, — în aceste vremuri de criză, întinsă până la palatul de justiţie—pentru o catego­rie de avocaţi, cari şi-au făcut o spe­cialitate din procesele de chirie. Am arătat, nu odată, în coloanele acestui ziar că problema locuinţelor, foarte complicată, nu se poate rezol­va numai pe cale de legiferare a ra­porturilor între locatari şi proprie­tari. Din multiplele aspecte ale aces­tei probleme două se desprind cu mai mare importanţă: lipsa de clă­diri şi neputinţa absolută în care se află unele categorii de cetăţeni, din pricina comprimării salariilor, de a plăti chirii în raport cu deprecierea monedei. Prima dificultate, — lipsa de lo­cuinţe — se poate remedia prin în­jghebarea unei mari societăţi naţio­nale, având concursul larg al Statu­lui şi al Comunei. A doua dificultate, — neputinţa­­de plată, — este mai greu de rezol­vat. Ea este în legătură cu situaţia noastră economică şi financiară cu starea schimbului nostru fiindcă, în definitiv, scumpirea traiului şi ches­tia salariilor, depind de schimbul monetar A. C. EXTERNA Nouii Conducători ai Greciei au profitat de aniversarea serbătorii lor naţionale, — îsbucnirea revolu­ţiei în 1821 — şi de sărbătoarea reli­gioasă a Bunei Vestiri, ca să procla­me republica. Acei cari cru­ urmărit, ca şi noi, mai deaproape, cauzele şi desfăşura­rea teribilei catastrofe naţionale ce a suferit poporul grec, nu s’au■ în­doit un singur moment că princi­piul monarhic era de acum încolo grav compromis în Grecia, că schim­barea formei de guvernământ, se impunea, pentru majoritatea naţiu­­nei elene ca o necesitate de neînlă­turat. Sunt, fireşte, credinţe sincere, nu ne îndoim, şi interese de un ordin mai înalt, nu tăgăduim, cami nu, se pot împăca cu noua stare de lucruri stabilită la Atena. Şi atunci încep rezervele şi criticele: dacă poporul grec este pregătit pentru republică, dacă nu-i rău că armata a contri­buit la proclamarea ei şi aşa mai departe. Parcă poporul grec, ar fi fi­cam nou chemat la viaţa publică, parcă ar fi fost toată viaţa lui gu­vernat de monarhie şi n’ar fi prac­ticat, el cel dintâiu, veacuri decrân­­dul, toate formele republicei, şi par­că se pot cita multe schimbări de di­nastie ori de guvernământ care să se fi făcut fără concursul armatei. Dar toate acestea nu ne privesc pe noi. Ceea ce ne interesează pe noi, cum foarte bine a declarat şi minis­trul nostru de externe la Cameră, este ca Grecia să-şi redobândească, în sfârşit, liniştea internă, pentru a putea­­reintra ca factor în politica peninsulei balcanice, de care suntem atât de aproape şi strâns legaţi. T. P. ------0X0-----­Regimul acelor în discuţia Camerei Comisiunea parlamentară de lu­d­ri publice s’a întrunit ori la o­­rele 11 dim. sub preşedinţia dim general Tr. Moşoiu. A fost cerce­tat şi discutat proectul de lege a­­supra regimului apelor. Proectul care stabileşte dreptul de folosinţă al Statului asupra apelor din Ro­mânia, cu despăgubirea concesiu­nilor existente, nu a suferit nici o modificare esenţială. Comisiunea se va întruni dn nou astăzi dimi­neaţă, iar după amiază proectul va trece în secţiunile Camerei. Legea regimului apelor se va di­­scuta odată cu proiectul comercia­lizării. Din această cauză reforma învățământului primar, depusă în Cameră a fost trecută în discuția Senatului. Reforma tarifului vamal de inport de Ing. ALEX. FRO­DA -exo-Fixarea taxelor în aur este în contra­zicere cu politica de urcare a leului După ultimile relațiuni oficiale— în afară de corecțiunile ce se vor aduce imediat taxelor vamale în vi­goare — o reformă de bază a tari­fului vamal de import ar fi în stu­diu. Se vorbeşte între altele şi de fi­xarea taxelor de import în lei aur. Faptul este, cel puţin, curios. Cum ar putea Statul să fixeze ta­xele vamale de import în lei aur, din moment ce legalmente — pen­tru lichidarea tuturor creanţelor, de pildă — leul aur rămâne egal cu leul hârtie . Fixarea tarifului de import în lei aur, fiind legat de o măsură­toare a leului aur în lei hârtie la cursul zilei ar legitima pe viitor orice tranzacţie în lei aur. Perturbările, la care ar da naş­tere o astfel de reformă cu carac­ter monetar, mai mul­t decât vamal, sunt evidente. Iată de ce trebue să credem că e vorba d© o fixare a taxelor vamale de import nu în lei aur, cum s’a spus, ci numai în aur — ceiace-i desigur altceva. Dar chiar şi atunci reforma pro­­propusă rămâne inoportună. Se urmăreşte într’adevăr, prin fi­xarea taxelor vamale în aur, ca protecţia acordată industriei indi­gene să nu fie expusă vicisitudini­lor valutare. Paradoxul este că o atare reformă se încearcă tocmai într’o­ epocă de stabilizare relativă a valutei. Dar permite reforma propusă de a atinge măcar acest rezultat! Aci este întrebarea: * Scăderea leului nu intră desigur în prevederile oficiale. Totuşi numai această eventuali­tate pesimistă ar putea îndreptăţi fixarea taxelor în lei aur şi atunci încă numai în scopuri fiscale. Din motive protect­­o­niste, taxe va­mate mari sunt dimpotrivă inutile în caz de scădere a valutei, întârzierea salariilor, care nu se adaptează imediat deprecierii valu­tare constituie într’adevăr pretu­tindeni o primă naturală de protec­ţie a industriei indigene, în mo­mente de scădere a valutei. Protecţia se realizează automat şi independent de taxe vamale prin eltinătatea relativă a produselor indigene faţă de cele străine. Experienţa ultimilor ani ne-a do­vedit-o cu prisosinţă. Atât timp cât leul a continuat să scadă nu s-a simţit nevoia unei revizuiri a ta­rifului vamal. Deci, nu eventualitatea puţin pro­babilă a unei prăbuşiri a leului ne poate impune fixarea taxelor va­male în ani, aşa cum se proiec­tează.« Să considerăm de aceia eventua­litatea opusă, considerată ca imi­nentă, a unei Urcări a leului. Care va fi situaţia industriei in­digene, când leul se va urca? Urcarea leului având ca efect o eftenire a produselor importate va produce cu siguranţă o criză indus­trială, aşa cum s’a întâmplat pretu­tindeni, unde valuta s’a îndreptat. In asemenea caz taxa vamală pro­tecţionistă poate avea un efect sa­lutar, dacă este fixată în lei, ca şi până acum. Într’adevăr, preţul articolelor im­portate fiind în scădere, în caz de urcare a leului, importanţa relativă a protecţiei vamale acordate în lei, va creşte, compensând astfel, în par­te, efectele crizei. Acest ajutor este cu atât mai ne­cesar cu cât în caz de urcare a va­lutei, comerciantul poate desface în grabă marfa străină de care dispu­ne, suferind o perdere relativ mai redusă, dar industriaşul, care a an­gajat materia primă şi salarii scum­pe în procesul de producţiune, nu poate lichida imediat. El este deci mai expus la perderi şi este logic ca taxe vamale în lei să-l protejeze. Dacă însă tariful ar fi dimpotri­vă cal­adat în aur, protecţia ar fi cu atât mai mică, cu cât leid se va urca mai mult. De aceia, dacă tariful va­mal se va fixa în aur, aşa cum se proiectează, indus­triaşul va resimţi integral perderea rezultând din re­ducerea preţurilor, ca e­­fect al urcării leului. Un exemplu concret se va ajuta să ne fixăm ideile. Fie de ex. cazul unor produse pro­tejate iniţial cu 25 la sută şi a căror greutate este mică în raport cu va­loarea, aşa ca să putem face ab­stracţie de costul transportului în teră. Luăm ca bază o cantitate de pro­duse similare străine, care ar costa c­if. port românesc 100 franci aur. La cursul iniţial al leului marfa străină costă deci exclusiv vama 3600 lei. Presupunem acum că preţul de cost­ al fabricatului românesc, loco fabrica, ar coincide cu preţul de vânzare al fabricatului străin cif. port românesc, adică tot 3600 lei. Dacă n’ar exista taxa vamală la import, produsul indigen fiind liber concurat pe piaţa internă, produce­rea lui în ţară n’ar oferi nici o ren­tabilitate. Fiind însă protejat cu 25 la sută, vama va reprezenta 25 franci ani sau 900 lei, după cum s’a admis ta­riful în ani sau în lei, ceea ce la cursul iniţial al leului este acelaş lucru. Produsul se vinde astfel în ţară cu 4500 lei, iar beneficiul fabrican­tului indigen este evident de 25 la sută din preţul de cost. Să considerăm acum cazul de ur­care a leului cu 20 la sută. Produsele importate se eftinesc, căci 100 franci aur vor reprezenta la cursul cel nou al leului numai 2880 lei. Dacă tariful vamal este fixat în lei, atunci Vama va reprez­enta 900 lei şi preţul intern al produsului va fi 3780 lei. Aceasta permite încă fa­bricantului din ţară un beneficiu de 5 la sută din preţul de cost, la marfa fabricată şi în curs de fabri­care. Preţul de cost a rămas într’ade­văr tot 3600 lei, căci materiile prime sunt aprovizionate mai de mult şi nici salariile nu scad imediat. Dacă însă tariful vamal a fost fixat în aur, aşa cum se intenţio­nează vama va reprezenta 25 fran­ci aur, adică la cursul cel nou al leului, 720 lei şi preţul de vânzare al produsului va fi 2880 plus 720 adică 3600. Ori aceasta înseamnă că fabricantul indigen nu va mai realiza nici un beneficiu. Protecţia vamală în aur este ani­hilată prin urcarea leului. Iată evidenţiat desavantajul fi­­xării taxelor vamale în aur. Mai rămâne o întrebare. Politica monetară, preconizată de guvern şi Banca Naţională, tinde prin orice mijloc la urcarea leului, cu toată criza inevitabilă ce ea com­portă. Industria va fi de altfel prima care va suferi mai grav de urcarea lem­ni. Ori noi am văzut că o fixare a taxelor vamale de import în aur ar anihila automat şi ultima protec­ţie oferită în caz de criză industriei noastre. Menţinerea unor taxe, bine stu­­diate, în lei, ar pune dimpotrivă industria noastră în măsură să re­ziste şi să se poată adapta întru­ câtva unei urcări brusce a lem­ii. Fixarea taxeloer vamale de imped in sur, care se «proiectează este în contra­dicţie cu politica de urcare a leur ni, urmărită în ulti­mul­­»ÎÎÎW. Introducerea taxelor vamale în aur este astăzi inutilă, cât timp sta­bilitatea relativă a leului nu ne-o cere. Ea poate deveni mâine dăună­toare. Aşa­dar în tot cazul, reforma este inoportună. Dacă proiectul se va menţine, vom avea ocazia să dovedim, că re­forma are şi alte Inconveniente. Ing- Alex, Froda

Next