Argus, iulie 1924 (Anul 15, nr. 3356-3380)

1924-07-02 / nr. 3356

Anil XV Sp. 33S6 ABONAMENTE: VNM TARA Un an 650 lei 6 luni 350 . 3 luni 180 IN STREI­NATATE Un an 1200 lei 6 luni 700 . 3 luni 400 2 lei în țară. 4 lei în străinătate BIROURILE: bucu R­E Ș T I, Str. Sărindar 14 TELEFON: 6­93 si 23­69 6 PAGINI ORGAN ZILNIC al COMERȚULUI Fondatori: S. Pauker şi H. E Valentin INDUSTRIEI şi FINANŢE! Director: Grigore Gafencu mercurs 7 iulie 1924 PUBLICITATEA: Concesiunea Exclusivă a Societăţei Generale de Publicitate Directorii Carol Schulder şi S. Berger &. UU IWIfaartwsSmîl!Triata U/H Sfârşit de sesiune Legea minelor de Viator şi­­ Aparatul nostru legislativ sufe­­ra de o curioasă meteahnă. La data constituţională de 15 Noem­­brie se pune în funcţiune cu cea mai mare greutate, suferă de o lene incurabilă, timp de luni nu produce nici un bob. In schimb cu vre­o două săptămâni înaintea închiderei sesiunei, e cuprins de o febrilitate şi de un neastâmpăr fără seamăn: lucrează sub înaltă presiune, scârţâie maşina şi în a­­ceastă atmosferă înăbuşitoare a­­proape irespirabilă, un control se­rios devine cu neputinţă. — D-le preşedinte, am un amen­dament la articolul 29. — Regret, noi suntem la artico­lul 94. I. Era oare o nevoie imperioasă ca să se meargă aşa în galop, şedin­ţele prelungindu-se până în mie­zul nopţei, să se voteze, în afară­­de marele cod economic — comer­cializarea, energia, minele — şi re­­­forma magistraturei, legea învă­ţământului, plus duzini de legi de caracter secundar care totuşi ar fi meritat un examen amănunţit ? "Munca aceasta din ultimul momet — ca slugile rele şi leneşe cari vor­­să recâştige seara ceiace n’au făcut toată ziua — e fatal de o calitate­­inferioară pentru că lucrul e bun şi conştincios cere timpul lui. Nu s’ar fi prăpădit lumea dacă guver­­nul amâna la toamnă o parte din programul său: dimpotrivă, graba f aceasta nervoasă de a expedia le­gile cele mai importante tu topta­­nu, dă o impresie de lichidare pe care guvernul o­ contestă dealmin^ 1 trelea formal. ■ ’ Deşi venim de astă dată ca muş­tarul după masă, legea minelor fiind expediată în Cameră cu ex­presul, vom indica, ca ultim cu­vânt în această materie, câteva de­ziderate cu atât mai interesante cu cât ele figurează în memoriul so­cietăţilor cu capital românesc şi ar fi meritat o luare în seamă din partea celor în drept. Insă cine să se fi gândit la una ca asta, când votul se face cu biciul, când se go­neşte cu o­­ iuţeală uimitoare ca şi cum am fi în faţa unui termen, fa­tal ? : # Autoritatea supremă care — în afară de rare excepţiuni — îşi spu­ne ulimul cuvânt în legea minelor, este Consiliul superior de mine. Atribuţiunile sale multiple în re­­gularea atâtor interese cărora le d­ă naştere industria minieră, sunt­­de o importanţă covârşitoare, de­oarece numai în unele cazuri deci­ziunile Consiliului superior de mi­ne pot fi atacate în Casaţie. Rezul­tă din această enunţare că princi­palele două calităţi ce trebuie să le întrunească membri Consiliului superior de mine sunt: o indepen­­ţă complectă şi o competinţă ne­­îndoioasă. Numai în aşa fel pu­teau să fie garantate marile inte­rese în joc, şi asigurate că balan­ţa se ţine egală pentru fiecare. In­­însă e destul să se arunce o privire asupra compunerei Consiliului superior de mine, pentru a se con­vinge că este şi va fi o emanaţiu­­­ne a guvernului şi ca atare, inde­pendenţa sa nu va fi niciodată la adăpostul suspiciunei. Senatul a mai modificat întru câtva dispo­­zi­ţiunile din ante-proect, însă un număr însemnat din, membrii Con­siliului superior de mine tot vor fi numiţi de ministru; alţii, par­lamentarii, desigur vor fi desem­naţi de majoritate, iar delegatul Creditului indutrial iarăşi va fi un prieten al guvernului. Astfel ca din 17 membri, rămân numai patru specialişti din industria mi­nieră, pentru cărbuni, petrol, carie­re şi metalurgie. Legiuitorul a fost de o zgârcenie surprinzătoare toc­mai faţă de elementele cu ade­vărat competente, căci cine ar pu­tea fi chemat să opereze cu mai multă pătrundere şi competenţă interesele industriei miniere decât chiar inginerii cari o conduc şi au răspunderea prosperităţei ei? Con­siliul superior de mine se pronun­ţă asupra acordărei şi retragerei concesiunilor, asupra condiţiuni­­lor explorărei, a actelor de sarcini, are atribuţiuni de judecată, hotă­rârile sale sunt definitive şi execu­torii — recursul în Casaţie trebue făcut în termen de 20 zile — în­­tr’un cuvânt e una din cele mai înalte autorităţi în Stat, şi s’ar fi cuvenit ca alcătuirea sa să nu dea bănuială că ar putea să fie la or­dinele guvernului. Ne unim cu to­tul, în această direcţie, cu obser­­vaţiunile conţinute în memoriul societăţilor cu capital naţional. " Un alt­junct pe care Camera ar fi avut datoria să-l atingă dacă în graba mare de a termina la ţanc, nu vota articolele de lege cu duzi­na, este chestia preluării a 15 la sută din beneficiu pentru func­ţionări­­Nu intră în intenţia ni­mănui de a precupeţi partea func­ţionarilor de orice grad care asi­gură progresul unei întreprinderi miniere. Insă, înainte de a li se asigura lor 15 la sută din benefi­ciu, bunul simţ ne spune că se cuvenia ca acţionarul să aibă el un venit asigurat căci, la urma urmelor, o industrie nu e un ins­titut de asistenţă socială, nu e un aşezământ filantropic şi cei cari au dat capitalul au dreptul ca par­tea lor din beneficiu să fie asigu­rată înainte de toate. Senatul şi-a dat seama de acest adevăr, stabi­lind partea primordială a acţiona­rului la cifra extrem de redusă pentru împrejurările de azi de 5 la sută. Memoriul societăţilor na­ţionale a propus 10 la sută, ceace faţă de 15 la sută rezervată func­ţionarilor nu e excesiv. D-nii de­putaţi fiind ff. grăbiţi n’au avut vreme să se pronunţe. •fc Dar nu insistăm; am putea pre­lungi prea mult pomelnicul. Vom spune sincer: bine că s’a sfârşit cu legea minelor care în prima ei ipostază, a provocat în străinătate o serie de diatribe urâ­­cioase împotriva ţârei. Nu era nici o nevoie de aceste protestări vehemente, parte din ele , cu re­gret o constatăm, justificate. Bine că s’a sfârşit, deoarece sunt doi ani de când întreaga industrie de petrol a fost ţinută în loc, guver­nul ne­dând nici o urmare cereri­lor de concesiune, de consolidare, etc. Bine că s’a sfârşit pentru­ că, chiar o lege mediocră e prefera­bilă nesiguranţei ce a domnit atâ­ta vreme. De acum înainte, industriaşul ştie cel puţin pe ce teren calcă. Şi acum rămâne ca legea fiind aplicată, să adunăm indicaţiile a­­supra rezultatelor ei. Vom vedea in ce măsură va înlesni colabora­­rea cu capitalul străin „de care avem, nevoie pentru a asigura in­dependența noastră economică, cum a spus Vodă. „ ... j n'fflHinii»» 1 1 Presa britanică Şi legea minelor In legătură cu cele semnalate mai sus, putem releva campania furi­bundă ce s’a deslănţuit în presa en­gleză împotriva legei minelor aşa cum fusese concepută în antepro­­eot. Legea votată a fost evident, ate­nuată în multe privinti însă nu-i mai puţin adevărat că am fi pu­­tut fi scutiţi de acesta atacuri cari creiază ţărei o atmosferă ostilă in străinătate dacă de la început legea era mai bine chibzuită înainte de a fi dată publicităţii In două articole vehemente Finan­cial News din 25 iunie analizează textul primitiv al legei precum si alte dispozitiuni cari din pricina vo­­lărei prea repede in Fariamont, au rămas nemodificate. Ziarul englez scrie că domneşte mare nelinişte In City In privinţa situaţiei ce se crease Societăţilor existente. Insistă asupra impozite­lor grele ce li se impun, asupra pre­luarea celor 15 la sută din benefi­ciul net în favoarea funcţionarilor înainte ca să fie asigurat vr’un di­vidend acţionarilor şi conchide că întreaga lege pare să urmărească scopul de a trece in mâinile pilote­­nilor guvernului investiţiunile bri­tanice in industria petrolului din România. „Aceasta este o politică mi­oapă, termină Financial News. România are enorme resurse naturale Insă nu e capabilă să le exploateze fără ajutorul străin. E cert ca nici un om din City sau dintr’un alt cen­tru financiar nu va risca ca­pitalul său intr’o ţară unde nu există siguranţa, unde bu­nul străin e expus exproprie­re! fără compensaţie". Repetăm: aceste imputaţiuni trebuesc in cea mai mare parte Înlăturate In urma mo­dificărilor introduse în legea aşa cum a luat fiinţă. Insă ar fi fost preferabil să nu se fi dat In vileag un proect care, trebuia prevăzut lucrul, era de natură să dea ţărei o reputaţie de xenofobie fără pereche. . . Noui dispozitiuni cu privire la transporturile destinate exportului și la cele de tranzit S’au sporit cu 50 la sută taxele actuale. -- Excepțiunile. ~ Sancțiunile în caz de abateri Directiunea căilor ferate aduce la cu­­nştinţa generală că dispozi­­tiunile prevăzute în tariful local de mărfuri, valabil dela 1 Mai 1923, la pagina 55/56 punctul II, transporturile destinate exportu­lui, se abrogă, înloocuințdUrse după cum­ urmează: Transporturile de mărfuri cari se vor exporta atât prin punctele de frontieră de us­­cat cât şi prin staţiunile por­turilor dunărene şi portul maritim Constanţa se vor taxa pe baza clasei sau tarifului special respectiv sporit cu 50 la sută afară de sarea ex­portată de regia monopoluri­lor statului pentru care se prevede o taxare specială. Această taxare se aplică tu­turor transporturilor expe­diate, fie cu scrisori de tră­sură locale, fie cu scrisori de trăsură internaţionale in cari se va specifica formula „tran­sport destinat pentru export. 2. Sporul de 50 la sută se va aplica şi transporturilor de mărfuri cari tranzitează prin ţară. * Prin tranzitarea prin fără se în­ţeleg acele transporturi de mărfuri Cari intră în ţară prin­ o frontieră şi ies prin o altă frontieră, ca seni­­ori de trăsură internaţionale sa­u cu scrisori de trăsura locale şi sunt însoţite de acte vamale de tranzit. Deasemenea acest spor­ se va per­cepe şi la transporturile de măr­furi, cari vor fi importate in­ ţară şi apoi reexportate în baza unei autorizaţiuni sau ordin emis de ministerul de finanţe, administra­ţia vămilor, fără a fi impuse la plata taxei de import. # 3. La transporturile de măr­furi adresate staţiunilor men­ţionate mai sus, cari nu sunt pentru export ci sunt desti­nate consumului intern nu se va percepe sporul de 50 la sută. In acest scop predătorii transporturilor sunt obligaţi, pe a lor răspundere, să înscrie în scrisorile de trăsură men­ţiunea „mărfuri destinate con­sumului intern”, pe care o vor subscrie, iar staţiunile o vor reproduce în foile de ex­pediţie. *• £. In m» "când Wt transport* des­tinat pentru oj staţiune de fronti­eră (loco) sau pentru o staţiune situată foi interiorul ţării, se reex­pediază, ani cândărse şi scrisoa­rea de trăsură anterioară, sau se recortează la cerere, pentru export­atMunci se percepe numai diferenţa între tariful normal şi cel de ex­port pentru întreaga distanţă. In caz când se constată că un asemenea transport se re­­predă pentru export, fără a se declara aceasta, sau fără anexarea scrisorii de trăsură anterioară, sau dacă deşi s'a declarat in scrisoarea de tră­sură ca destinat pentru con­sumul intern, se constată însă că s’a exportat, atunci se plă­teşte pe lângă distanţa par­cursă pe lângă diferenţa în­tre tariful normal şi cel de export şi de şease ori această diferenţă ca amendă. * In legătură cu notfie dispozi­ţii! ni, se atrage deosebita atenţiune că în cazurile când se va consta­ta că un transport declarat în scrisoarea de trăsură ca destinat consumului intern, s’a exportat, în afară de amenda prescrisă la pun­ctul 4 aplicată la acel transport ca consecinţă, la toate transportu­­rile viitoare ale Urmei respective, se va aplica tarifal de export ori care ar fi destinaţiunea transpor­turilor, nemai­luându-se în consi­deraţie la această privinţă nici o declaraţiune, de orice fel ar fi ea. G. MANTTA Situaţia In a sa Open'd „Fericirea de a trăi“, sir John Lubbock elnumeră şi călătoriile printre marile mul­ţumiri ale vieţei. Dacă scriitorul englez ar trăi şi ar întreprinde o călătorie prin România, ar renun­ţa, de­sigur, la această părere. In adevăr, călătoria la noi a a­­juns să fie o Curată aventură. Ca să pleci, trebue să’ te duci la gară Cel puţin cu o oră înainte, până n­u-i adusă garnitura la peron. Iar când apare faimoasa garnitură, călătorii­­de nu posed­ău puternici! musculatură desvoltată printr'im lung exerciţiu, SUM nişte n­enoro­ciţi, îmbrânciţi, loviţi, striviţi, de multe ori buzunar­iţi, călătorii dau busna cari încotro pot răsbi, compartimente, în coridoare, în closet, pe scări,, pe tampoane, pe a­­coperişul vagoanelor, d­e peste grămadă şi peste geamantane, ti­­xiţi ca sardelele în cuti­e de ti­nichea. Asta e călătoria normală. Cea nenormală, nici ea prea rară, este atiinci când se întâmplă un acci­dent. Cum s’a întâmplat, deopildă, Duminecă, trenului personal Ora­­deoi-Bucureşti. Un vagon defect, de Clasa I şi II, a fost lăsat să Ultimile schimbări "care au avut loc în politica ţărilor apusene* au îngăduit Londrei să joace din nou rolul conducători în port­ţa mon­dială. La Londra­, se va întruni luna viitoare conferinţa internaţională menită să desăvârşească opera de la Versailles. La Londra se tratea­ză aii, în lungi desbateri cu dele­gaţii sovietelor, reluarea legături­lor economice între Occident şi O­­rient. Legăturile politice au fost uşor de stabilit: ele consistau foi­­ixt’un schimb de Părţi de visită for­­tre guvernul socialist englez şi gu­vernul comunist rus. Reluarea ra­porturilor economice între banche­rii din City şi „reformatorii“ de la Moscova au dat însă loc la discuţii zadarnice. Revoluţia politică diin Rusia a fost recunoscută, de­oarece nu pri­veşte, la urma urmei, decât pe Ruşi. Prin revoluţia economică, bolşevicii OU esc însă din sistemul economic, mondial, sistemul capita­lst. Ei s-au izolat, astfel în timp şi spaţiu, şi încercările lor de a se sprijini pe capitalul străin pentru a prelungi sistemul lor artificial sunt absurde. Nimeni, nu poate face apel la ajutorul Capitolului fără a se­ supune legilor lui, care sunt produsul unei întregi evoluţii a societăţii omeneşti.­­Pe când se tratează la Londra procesul uriaş al răsvrătirei Ru­­­şilor, împotriva legilor economice Politică INTERNA meargă de la Oradea şi până la Ploeşti. Aci, pericolul devenind imi­nent, vagonul a fost înlăturat, iar călătorii, debarcaţi, au rămas pe peron, în aşteptarea altui tren, fiindcă în toată marea staţie a Ploeştlor nu există, după declara­rea şefului gărei, un alt vagon clasă, Cu COre să fie înlimM fel defect. — Asta marii nimic, spunea Un că­lător, rătăcit prin gară. Eu am ve­nit de la Călimăneşti la Piatra-Olt intri un vagon de Cl. I, cu banchete de lemirt. Pe drum ne-a apucat ploaia şi fiindcă toate geamurile vagonulu­i erau sparte a trebuit să părăsim compartimentele, ploaia căzând în ele cu găleata. De la Bu­cureşti,am luat personalul spre O­­radea-Mare. Lângă Ploeşti, două vagoane au ieşit de pe linie şi­­atâ­rnă încă aci, în aşteptarea unui tren ca să pot pleca acasă.­­.Şi lumea rabdă toate aceste mi­zerii. Le rabdă fiindcă nu suntem în zadar singurul popor în zică­tu­rile Căruia se găseşte şi aceasta Să nu dea Dumnezeu românului Cât poate răbda! . A A . ■ T. P. EXTERNA fireşti, se discută, tot la Londra, un proces similar, de mai puţină amploare dar care ne priveşte de mod aproape d­e procesul politicei economice româneşti. Marele b­ar „Financial News“ ne aduce ecoul desbaterilor în chestia românească, şi din formidabilele atacuri îndreptate împotriva noas­tră , pe care le reproducem în corpul ziarului — ne putem da sea­ma că ni se aduc din partea ban­cherilor din City, exact aceleaşi învinuiri ca vecinilor noştri de peste Nistru. Se pare că umărind alte ţeluri decât Ruşii, am ajuns dim punct de vedere al relaţiunilor CU sistemul capitalist modern la aceleaşi rezultate, ne-am izolat în timp şi spaţiu. Teoria naţional-e­­tatistă se abate de la legile fireşti ale capitalismului Universal, Sun­­tocm­ni ca şi doctrinele comuniste. Iar consecinţele acestor, abateri ne sunt semnalate de „Financial News“ în termeni categorici: „nici o­ livră sterlină pentru România !“ Aceste rezultate economice care ne taie de Apus, ne împing spre Orientul asemănător, spre Rusia anticapitalistă ca şi noi, tocmai în momentul când între Rusia şi ţara noastră se pune grava proble­mă­ a Basarabiei. De o parte am conflict economic, de alta Un con­flict politic. Se cuvine să ne hotar­­âm Cât mai de grabă cU cine vrem să încheiem pacea: CU Londra sau cU Moscova. G. G. PENTRU SEZONUL de RAI „argus* LEI 60 LUNAR ­ Ce se aşteaptă de la conferinţa parlamentare internaţională a comerţului Cu­ prilejul întrunirii­ conferfiin­­ţei interparlamentare a comerţului şi­­ propus de un studiu asupra sistemului protecţionist din Cana­da, marele ziar economic Nephifine scrie următoarele: ,,Defyt 1911, intervenţioni&mail domneşte pretutindeni; la noi ca şi a vrea industriaşii, prin taxe va­male din ce în ce măi mari, "cer guvernelor protecţiune contra, con­curenţii străine; pretutindeni con­ducătorii partidu­i muncitoresc cer privilegii fără de a se mai pre­ocupa de rendementul muncii sau de preţul de cost al mărfurilor.. In­dustriaşii şi lucrătorii cer avanta­­jii în dauna Consumatorilor şi pen­tru a nu satisface, legislatorii — pre­tutindeni — au violat legile econo­mice. Nu s-a mai ţinut socoteală de organizaţia generalei­­ lumii indus­trie şi comerciale. Fenomenele primordiale ale Vieţii economice: schimbul, diviziunea muncii, circu­laţia produselor şi a oamenilor, necesitatea unui instrument bun, care să servească drept măsură tot schimburile internaţionale şi prin aceasta să fie­­ însuşi ori echipa­ment, a­ fost cu dispreţ ignorate. S‘a crezut, ca şi în 1848, că legea naturală a Cererei şi „ ofertei este o invenţie a economiştilor, care mi serveşte ki nimic — şi, "Ca şi îrt 1818, lumea nua înţeles că, covi­gren­ţa economică este Wt agent activ, graţie căreia mărfurile şi servici­ile sunt apreciate la adevărata lor valoare. Civilizaţia vrea să dea a­­ripi libertăţii şi guvernele o pun în lanţuri. Războiul a reîntronat pretutindeni, barbaria şi a favori­zat politica reacţionarilor. Iată peritici "Ce lumea aşteaptă, CU multă nerăbdare, rezultatele po­zitive ale conferinţa parlamentare internaţionale. Reîntronarea principiului "CSpiC­­zei naţiunii Celei mai favorizate; revenirea la principiul creator de egalitate în relaţiile economice in­ternaţionale va fi — să sperăm — pentru sistemul intervenţionist de astăzi, începutul sfârşitului% Săptămâna juridică de Hurmuz Aznavorian* Taxe comunale. - Poprire Taxe comunale. — Autonomia fiscală co­munală. - Impozite. — Art. 4 legea maximului si 104 legea org. comunelor urbane. Decizia Cas. III, No. 632 din 26 Martie 1924 Curtea de Casaţie secţia III-a pare că şi-a făcut jurisprudenţă asupra capa­­cităţei financiare a comunelor de a-şi echilibra bugetele cu mijloace locale, fără a mai face apel la Împrumuturi. Până la 1903 comunele noastre erau organizate după sistemul descentraliza­­tor al creărei resurselor financiare. Acest sistem fiind criticat politiceşte, s’a ajuns la unul mixt de centralizare şi de descentralizare, prin două legi, importante: 1) Legea fondului comunal. 2) Legea maximului contribuţiunilor co­munale. In locul accizelor, legiuitorul a creiat impozite indirecte generale asupra unui număr de articole de consumaţiune. Ve­niturile lor se centralizează la Ministerul de Finanţe şi apoi se repartizează la comune. Comunele, în al doilea rând pot creia taxe şi ele sunt asemănătoare cu acelea cari alimentează fondul comunal, cu o deosebire că n’au incidenţa lor fiscală asupra articolelor de consumaţiune. Aşa­dar, dreptul nostru public recu­noaşte comunelor aceste două categorii de venituri, cari juridiceşte derivă din două titluri deosebite. Articolul 105 din legea de organizare a comunelor cerând o lege pentru creia­­rea unui impozit comunal, şi articolul 108 din Constituţie afirmând acela? prin­cipiu, s’a crezut util să se introducă şi dreptul nostru public un procedeu legal care să îngădue comunelor să-şi creeze venituri, fără a mai aştepta vo­tul parlamentului. Legea maximului­­ satisfăcut în totul această nevoie a co­munelor. Raportorul legii a spus, în nu­mele guvernului: „Prin legea maximului administraţiunea comunală dobândeşte e­lasticitatea de care are nevoie, pentru a putea să-şi procure la timp veniturile­ necesare şi pentru a putea face faţă serviciilor ce-­ sunt impuse”. Aceste taxe, ca să rămâie definitive, se afişează conform art. 104, la uşa Primăriei, timp de 15 zile. Particula­rii impuşi, au dreptul să conteste atât necesitatea taxei cât şi quantumul ei, la Ministerul de Interne. Este, prin. Ur­mare o cale de atac de ordin adminis­trativ, pusă la dispoziţia celor ce se cred lezaţi. Trecând acest termen, şi deriziu­nea consiliului comunal fiind aprobată de Ministerul de Interne, titlul rămâne definitiv şi e inatacabili. Cei mai mulţi însă, neglijează această cale de atac, şi aştept urmărirea din parte­a comunei şi abia atunci pun în discuţiune valabilitatea nu numai for­mală ci şi de fond al titlului comunei.* Suntem de părere că aceste contesta­­ţiuni sunt tardive şi nu se pot menţine în faţa tribunalelor. Recent, Curtea de Casaţie s. IlI-a cu deriziunea No. 632 din 26 Martie 1924, îşi motivează hotărârea cu următorul con­siderent, pe care nu-l găsim în cele pre­­cedente: „titlul pe daza căria se ur­mărește fiind însăși legea maximului şi deciziunea consiliului comunal, dată şi aprobată conform acestei legi, deciziune a cărei legalitate nu a fost contestată de recurentă și termenuul prescris de le­giuitor”. Cum instanțele de fond au căzut dese­ori şi eroarea­­ inexplicabilă de altfel de a nu da nici o importanță terme­nului de 15 zile prevăzut în art. 104 legea org. com­. urbane, au admis să se discute în fața instanţelor de drept comun, atât necesitatea creărei taxei cât şi proporţia între taxă şi serviciul co­munal prestat. Recenta deriziune tranşează in parte această chestiune. Ea trebue complec­tată în sensul că această discuţiune nu intră în cadrul unui proces de drept privat şi că nu poate căpăta o soluţie de fond pe această cale. Necesitatea sau oportunitatea creărei taxelor aparţine politicei administrative şi financiare iar nu dreptului privat. De aici, imposibilitatea şi de fapt şi drept din partea instanţelor judecătoreşti de a­­c­ontrola şi de a avea un criteriu de cercetare. Fiind acte de ordin admi­nistrativ, abuzul lor e cenzurabil nu­mai pe calea contenciosului, căci drep­turile de fond ale comunei sunt din do­meniul dreptului public iar nu al drep­tului privat. Eroarea tribunalelor vine din împrejurarea că se consideră de u­­nii publiciști ca fundament al acestor taxe raportul sinalagmatic intre servi­ciul prestat şi taxa stabilită. Funda­mentul art. 4 din legea maximului nu presupune o echivalenţă de obligaţiuni şi­­ drepturi şi nici o tranzacţie între dreptul public şi cel privat, ci e un principiu de drept public, din materia specială fiscală. „ Taxele sunt dări cari se percep dela particulari sau grupuri de particulari, drept contra-parte specială a unui serviciu care li s’a făcut de Stat sau a unei cheltueli pe cari au pri­cinuit-o Statului, cu ocazia exerciţiu­­lui unei intervenţiuni de Stat, şi al căror mod şi quantum sunt fixate în mod unilateral de puterea publică. (A. Wagner, Traité des sciences des finances, pag. 344, paragr. 204). Aşa­dar e vo­rba de o creaţiune a pu­terei publice şi în mod unilateral. Că se va avea în vedere, în momentul creă­rei taxei, un serviciu comunal care se va presta în mod special, e a de afiliat, dar aceasta nu e decât determinantul taxei, iar nu originea ei. Creaţiunea taxei a de resortul puterei publice, şi nu poate o instanţă de drept comun, fără a călca principiul reparaţiunei puterilor, să cer­ceteze, din nou, motivul care a destermi­nat crearea taxei şi proporţia păstrată între serviciu şi quantum.­­­­ Astfel completată teoria taxelor co­­munale, raţiunea de a fi a termenul® de decădere de 15 zile nu se mai poate contesta. Fiind un act al puterei pu­­blice, un act de ordin administrativ, contestaţia trebue făcută la organele jus­telare administrative, cari vor aproba taxa, in urma justificărei ei complete.­­ Curtea de Casaţie, admiţând prin cet conta decizie, că există o decădere, da­­că nu s’a contestat legalitatea creărei nei taxe în termenul stabilit, a admis implicit şi teoria că instanțele de fond nu pot discute gctele de ordin admi­­nistrativ, chiar dacă prin ele particu­­larii ar fi lezaţi în drepturile lor pa­trimoniale. Sunt alte căi de atac pusei la dispoziţia lor, de cari se pot folosi în cuprinsul anumitor termene. . . Poprire. — Cauţiune !(cas. II Dec. din 27 Iunie 1924)] Articolul 455 din Proc. civilă în ali* niatul său III, dă drept unui creditor care n’are act scris să obţie poprirea* însă cu obligaţiunea de a da o cauţi­une ,de jumătate din valoarea reclamaţiunii’•* In faţa Curţei de Casaţie s’a pus chestiunea 'de a se şti 'dacă, suma re­clamată prin acţiune ar fi considerabil de mare, iar suma ce se tinde a se popri, a se imobiliza în mâinile ter­ţului poprit, excesiv de mică, jumătatea cauţiunei se va calcula la suma pre­tinsă în acţiune sau la suma ce se cere a se imobiliza? De pildă, un debitor recalcitrant datorează un milion. Cre­ditorul său îl dă în judecată şi aflând­ că are de luat deja­ cineva una mia iei, cere tribunalului să se poprească a­­ceastă sumă. Cauţiunea la care va fi obligat acest creditor pentru a imobi­liza o mie de lei, va fi de 500.000 Ie­­on numai de 500 lei? După cum ve­deţi, soluţiunea e de un interes practic considerabil.­­ Pentru a paraliza pe un debitor, pen­tru a-1 constrânge la plata datoriei, cre­ditorul poate popri, oriunde va găsi, su­me datorate debitorului Său. E o măsură­ de conservare şi de constrângere foarta utilă. Va fi el însă obligat să depun pentru fiecare mie de lei ce va popri,­ câte 500.000 lei cauţiune? Exerciţiul dreptului de poprire ar deveni iluzoriu. Cu toate acestea Curtea de Casaţie s’a­ oprit la această din urmă soluţie. Aş­­teptăm motivarea. , ^ ---­-------gara» ---------------------| Cum privesc Sovietele recunoaşterea „de jure” DECLARAŢIILE LUI ZINO­­WIEWLA CONGRESUL INTER­­NAŢIONALEI A II-a / „Internationale Presse Korres­­pondenz”, publicaţia oficială a In­ternaţionalei a 3-a, aduce în ulti­mul său număr text­ integral al raportului făcut de Zinowiew con-, gresului pa­rtidului comunist ru­sesc. In capitolul rezervat politicei externe, Zinowiew atinge o Che­stiune foarte importantă, aceea a recunoaşterii „de jure” a Rusiei Sovietice şi expune cum priveşte Rusia aceste manifestări externe.­­’ „Pe tărâmul politicii externe, tre­bue să constatăm o situaţie foarte ciudată. Pe de o parte, avem înain­tea noastră o întreagă serie de recu­­noaşteri „de jure“, cari par a ne crea o situaţie favorabilă. Pe de altă parte trebue să mărturisim pe faţă, că In legătură cu recunoaşte­­rile „de jure” vom avea şi o în­treagă serie de dificultăţi. Buche­tele de flori ce ni se trimit, curg u­­nul după afini: „vă recunoaştem de iure“. Ni se trimit purtători mă­reţi ai acestor buchete, dar cum ne aplecăm să mirosim parfumul flo­rilor, iese la iveală o socoteală, — şi cât de lângă ! Pretenţii pentru na­­ţionalizarea fabricilor, a minelor, datorii de război, datorii dinainte de război, dobânzi la datorii, dobânzi la dobânzi, şi câte altele sunt cu­prinse In această socoteală. Pe această cale ne aflăm intr’o situaţie extrem de avantagioasă, din care culegem însă noul greutăţi. In aceste zile vine la putere „a­­micul" nostru d. Harriot. El ne „iu­beşte“ foarte mult. Dar în realitate, cum stau lucrurile ? Până acum 11 aveam pa Ppincaré, mânios şi ur­suz, care nici nu voia să stea de vorbă cu noi, şi ne striga mereu: blestemaţilor, criminalilor, lasă că vă arătăm noi vouă, vom cumpăra pe români, şi odată şi odată o să vă tăiem beregata. Acuma în locul acestui Poincaré vine banii nichiaş Harriot. Şi ce ne spune dânsul ? Iată: Noi vă recu­noaştem, noi nu suntem ca Poin­­caré. Dar, deocamdată plătiţi-ne datoriile. Iată situaţia în adevărata ei lu­mină, iată dificultăţile. Noi bolşevi­cii, — termină Zinowiew, — trebue să apărăm pe țărani de capitaliştii străini."

Next