Argus, iulie 1926 (Anul 17, nr. 3954-3981)
1926-07-01 / nr. 3954 (nr. 3955)
Anul XVII No. 3954 ABONAMENTE: In Strâinătate Un an 1800 lei 6 luni 1000 „ 3 luni 600 „ 3 lei In tară. 6 lei în străinătate In Tari Un an 800 lei Slant 450 „ 5 luni 250 , 6 PAGINI BIROURILE: București, Strada Sărindar 19 — TELEFON: ORGAN ZILNIC al COMERȚULUI Fondatori S. Pauker şi H. F. Valentin INDUSTRIEI $i FINANŢEI Director: Grigore Gafencu p Joi 1 Iulie 1926 PUBLICITATEA : Concesiunea Exclusivă a Societăţei Generale de Publicitate Directori: Carol Schulder a s. Berger St. Eugelu Garada (foşti tafcMil 9) Telefor ills 16/93 şi 23/69 NedumerireMl» ÎMI: VALIDABILE D-nii Callaux, Nogaro, Pieiii ţi Dobain, membri in noui govern Brigid, socotiţi ca cei mai de seamă ex. părţi financiari ai Franţei de azi, privesc stabilizarea francelui, ca cea mai de seamă măsură In opera lor de cârmuire. Am reprodus, ţi reproducem chiar In numărul de azi, intr’o corespondenţă din Paris, părerile acestor iron taţi al vieţii publice franceze, fiindcă socotim că aceste păreri aduc o lumină hotărâtoare pentru deslegarea problemei noastre monetare. E nevoe să amintim, că de aproape un veac, am urmat, in toată organizaţia Statului. Îndrumările pornite de la Paris ? Dar nu ne înşelăm. Nici nu voim să înşelăm pe nimeni Dacă soluţia stabilizărei monetare se impune în Franţa ca şi la noi, e o deosebire însă, între situaţia noastră financiară şi acea a Franţei. Situaţia financiară a Franţei trece printr-o mare criză. Mai mult ca jumătate din veniturile bugetar®, sunt absorbite de anuităţile datoriei interne. Restul ce rămâne din buget, e cu totul insuficient, pentru acoperirea cheltuelilor necesare administraţiei publice. Pentru ca să ajungă la stabilizare, Franţa trebue, înainte de toate, să-şi echilibreze bugetul. E o operă de chirurg, a cărei executare ţi-a luat-o pe seamă, personal d. Canlaux. De aceia, în declaraţiile sale, în care principiul stabilizării e categoric şi definitiv adoptat, ministrul finanţelor franceze adaugă că e nevoe de o perioadă premergătoare de pregătiri. La noi, situația financiară, fără să fie trandafirie, e bună. Bugetul de bine de rău, e echilibrat, adică cheltuelile sunt acoperite de venituri. Procentul bugetar al datoriei publice e aproape normal. E unul din meritele fostei guvernări. N’avem nevoie dar de o premergătoare perioadă de pregătiri, ca Franţa. Noi, suntem copţi pentru stabilizare. Atât de copţi, încât deslegarea e nu numai necesară, dar şi urgentă. E urgentă fiindcă, dacă nu-i destul aur în pivniţele Băncei Naţionale, e am din belşug răspândit pe câmpiile noastre., Cu acest aur putem acoperi deficitul din anii trecuţi, al balanţei plăţilor ţi putem păstra rezerve pentru viitor. Cu o singură condiţie, să nu pierdem vremea. Să înlesnim producătorilor agricoli putinţa de a-ţi vinde cerealele la timp şi pe preţ bun. Să lăsăm ca folosul belşugului să-l aibă cei care au muncit, nu cel care au lei in buzunar. Altfel, dacă grânele rămân nevândute, praf se va alege de tot anini câmpiilor noastre, de munca agricultorilor, ca şi de leii celor cu buzunare adânci. Dar ca la noi la nimeni Guvernul francez abia de o săptămână la putere şi ştim precis ce vrea. Guvernul nostru e de aproape trei luni la putere, şi nu suntem încă lămuriţi ce vrea. In programul său de la 8 Aprilie, a vestit că printre cele dintâi măsuri va fi stabilizarea monetară „fără de care nu pot exista nici schimbul normale economica, nici buget echilibrat". De la publicarea acestui program, nu am putut înregistra nici o acţiune pentru înfăptuirea stabilizării, decât doar precisele declaraţii ale d-lui ministru Gardlid şi platonica Conferinţă de Experţi de la ministerul de industrie. Ministrul finanţelor tace. Mesajul Regal taceţi el. Ce e cu programul guvernului ? Ne întrebăm, faţă de urgenta nevoe de a se deslega problema stabilizărei monetare, dacă avem la cârma statului un guvern de oameni liberi, sau un minister de funcţionari, care nu indrăznesc să îndeplinească programul anunțat ?. Plafonul monetar de Al. Perieteanu Spre a şti dacă o emisiune constitue sau nu inflaţia trebue bine precizat ce însemnează acest cuvânt. Este evident că luat în sens ştiut inflaţia însemnează umflare, adică sporirea volumului monetar. Această umflare sau inflaţie se poate face în două feluri căci volumul monetar are două dimensiuni: număr de unităţi şi valoarea fiecărei unitătî. Se poate dar spori numărul de unitătî prin emisiune sau se poate spori valoarea fiecărei unitătî prin revalorizare. In ambele cazuri e sporire, deci inflaţie. Rezultă clar că toată lumea doreşte inflaţia şi că ceea ce produce controversa nu e decât o chestiune de procedare. De fapt diferenţa e mare pentru că cuvântul inflaţie se întrebuinţează greşit, şi aceasta şi în alte ţărî, în sensul de exces monetar. Este evident că nici cei ce susţin sporirea prin emisiune, nici cei ce susţin aceeaşi sporire prin revalorizare nu doresc excesul monetar, pentru că el aduce deprecierea monetar, de care avem, în fine, tot o groază. Atunci, e locul să ne întrebăm când este exces monetar ? Răspunsul e simplu: când e mai multă monedă în circulaţie decât e nevoie pentru efectuarea plăţilor. Aci s’a văzut din nou o confuzie: s’a spus că volumul de monedă nu e excesiv dacă nu întrece necesităţile comerţului, fără a preciza de cari necesităţi e vorba, căci comerţul are nevoie de monedă spre a cumpăra şi vinde şi de capital de exploatare spre a plăti mărfurile cumpărate, înainte de a încasa moneda pe mărfurile vândute. Necesitatea efectuării plăţilor cere un volum limitat de monedă, pe când necesitatea de credit este ilimtată, căci cu cât creditul e mai mare şi prin urmare mai eftin, cu atât activitatea economică e mai desvoltată. Dacă prima necesitate îşi are sursa la Banca de emisiune, cea de a doua nu are alt izvor decât economisirea. Rezultă de aci că emisiunea trebue limitată la necesitatea plăţilor, iar creditul trebue să se alimenteze din economisire, căci dacă am putea satisface creditul cu tipografia, problema capitalului nici nu s’ar mai pune. Unde nu e economisire nu poate fi capital și vice-versa, dacă creditul se poate satisface de Banca de Emisiune, ce nevoie ar mai fi să economisim ? Rezultă clar, că este exces monetar ori de câte ori volumul întrece pe cel necesar pentru plăţi efective. Aceasta e adevărat oricare ar fi moneta, chiar dacă nu ar exista bilete şi nici Banca de Emisiune, nu ar circula aur efectiv. Rezultă clar că excesul monetar nu depinde nici de acoperirea cu efecte de comerţ nici de garanţia bancară, cum numesc unii rezerva metalică. Din acest punct de vedere este indiferent dacă biletele ies de la Bancă pentru alimentarea creditului comerţului sau al statului, căci statul e şi el o persoană morală, ca oricare alta. Emisiunea poate ajuta şi mai ales regula creditul particularilor sau al statului, indiferent, mai ales că statul e și el negustor și industriaş, dar emisiunea nu poate satisface cererea totală de credit, cerere nelimitată și care nu se poate satisface decât până la limita economisirii. • Efectele excesului monetar, cu moneta de aur, convertibilă sau de hârtie, ieşită de la bancă spre a sconta poliţe sau bonuri de tezaur — poliţele statului — este variat după cum remediul, adică reducerea volumului se face automat, prin acţiunea băncii de emisiune sau forţat, căci reducerea a inexorabilă. în moneda de aur sau convertibilă reducerea sau deflaţia se face AUTOMAT PRIN EXPORT DE AUR. Cu moneda de hârtie neconvertibilă deflaţia se face sau voluntar de către bancă prin reducerea creditului şi retragerea de bilete de bancă, sau forţat, prin deprecierea unităţii monetare. Spre a evita deci deprecierea, este destul ca excesul de monetă constatat să fie redus prin unul din primele trei mijloace. In cazul nostru reducerea creditelor, e singurul mijloc, de aceea creditele trebuesc acordate pe termen scurt. Acesta e motivul pentru care creditele nu trebuesc date statului, nu fiindcă nu reprezintă avere, cum susţin unii, ci pentru că statul e rău platnic, nu se teme de codul de comerţ şi nu respectă termenele scurte. întrebarea dar care se pune este: avem noi exces monetar, criză monetară sau suntem un echilibru ? Volumul de monetă necesar la efectuarea plăţilor nu e constant nici în lungul anului nici în decursul anilor ce trec. Sistemul plafonului este o absurditate, precum ar fi o absurditate a fixa prin lege plafonul oricărui bun. Câtă pâine, câte automobile, câte vaci, câţi boi, câtă lemnărie trebue să producă România zilnic? A fixa aceste cantităţi şi încă pe 20 ani este a presupune o înmărmurire economică ? Este evident că populaţia creşte, cultura se răspândeşte, distanţele se scurtează şi pentru materie şi pentru spirit, procedeurile şi gusturile se schimbă cu progresul ştiinţei şi culturei. A fixa un plafon pentru numărul unităţilor este a provoca voluntar perioade de exces şi de criză monetară de câte ori volumul necesar pentru plăţi e mai sus sau mai jos decât plafonul, fix în mod perpetuu. De aci rezultă variaţiunile valorii unităţi monetare, urmată de variaţiunî valutare. Va trebui dar să complectăm întrebarea: avem noi astăzi exces, criză sau echilibru monetar ? Vom analiza într’un viitor articol această întrebare și vom căuta a stabili răspunsul. viuseu D. U. G. Duca a citit la Cameră cu prilejul validărilor şi în numele partidului liberal o declaraţie asupra căreia trebuie să ne oprim. Fostul ministru de externe a declarat că, partidul liberal se ridică cu toată tăria împotriva felului cum dau făcut alegerile „cu adevărat fără precedent în analele electorale ale parlamentarismului romări’. D. Duca se înşeală■ Alegeri de felul celor dela 25 Mai s’au mai făcut în 1898 la Bucureşti cu prilejul alegerilor comunale. Bătăuşii şi armata au lovit atunci ca şi acum pe alegători şi pe fruntaşii opoziţiei, oprindu-ie accesul în localurile de vot. Acele excese electorale nu au rămas însă fără sancţiuni: guvernul a fost nevoit să caseze rezultatul alegerilor. Conştiinţa cetăţenească era, desigur, mai vie în România Mică. D. Duca a mai vorbit, cu îngrijorare, de răsunetul pe care îl vor avea violenţele în sufletul poporului de primejduirea votului universal. Frumoase vorbe, spuse cam tărziu. Dacă partidul liberal avea grijă de sufletul poporului, de educaţia lui cetăţenească şi dacă avea respect pentru votul universal, el n’avea decât să recomande Coroanei organizaţii politice tari, bizuite pe o largă popularitate. Urmând însă sistemul — care tinde să devie o tradiţie conslitufionalâ la noi — de a aduce la putere, cea mi puţin numeroasă grupare parlamentară, partidul liberal a ţinut să păstreze deschisă, pentru reîntoarcerea lui la putere, O poartă asupra viitorului Când va reveni, cum a mai venit odată, și cum a venit de rândul auda guvernul Averescu, nevoit va fi partidul liberal să facă alegeri ca cele de azi. Nu cuvinte, ca cele rostite în Cameră de d. Duca, vor însănătosi viata noastră politică. Ele vor inmulti cel mult, stocul atât de mare, al ficţiunilor noastre constituţionale. Avem nevoe, înainte de toate, de sinceritate. Numai aşa vom putea cu toţii, mici şi mari, alegători şi aleşi, să dobândim disciplina şi moravurile necesare sufragiului universal Numai aşa vom putea descoperi adevăratele obstacole ce se ridică în calea alegerilor libere. Să ne dăm seama că pentru educația politică a unui popor tânăr, cu piritele nesincere sunt mai dăunătoare decât chiar faptele brutale. R. Mâine: „Săptămâna Cerealelor** "de 8. A. Focșăneanu Caillaux şi Banca Franţei PARIS, 28 (Rador)’. — Ziarul „Echo de Paris” scrie următoarele cu privire la numirea lui Moreau ca guvernator al Băncei Franţei: „Caillaux voeşte ca Banca Franţei să devină organul diriguitor al lumei financiare franceze şi să joace primul rol în operaţiunea de stabilizare a francului**. Greva minieri din Anglia LONDRA, 28 (Rador). — In timpul săptămânii Camera Comunelor se va ocupa cu discuţia relativă la conflictul minier. Azi şi mâine Camera Comunelor va discuta a doua parte a proectului de lege care să permită asigurarea lucrului de opt ore pe zi în loc de şoapte. Vineri, guvernul va cere continuarea pe o lună a situaţiuneî excepţionale care există de când s’a proclamat greva generală. Problema monetară şi finanţarea recoltei Posibilitatea realizării unui mare împrumut extern Declaraţiile d-lui Mauriciu Blank Se ştie că în consfătuirile pe cari Ie-a avut Delegaţia Economică a guvernului cu reprezentanţii marilor instituţii financiare din ţară, pentru rezolvarea problemelor economce, în special acea monetară şi acea a finanţărei recoltei, aceşti reprezentanţi au fost solicitaţi să concretizeze în memorii părerile emise. Intre diferitele propuneri exprimate, acea a Bănicei Marmorosch- Blank, expusă, de d. Mauriciu Blank a rămas până acum necunoscută marelui public. Am crezut interesant să ne adresăm d-lui Mauriciu Blank, cerându-i pentru „Argus” părerile exprimate în consfătuirea cu delegaţia Economică. DECLARAŢIILE D-LUI MAURICIU SLANE D• Mauriciu Blank ne-a declarat următoarele: — N’am dat propriu zis un memoriu.in consfătuirea Delegaţiei Economice, am declarat verbal şi apoi în scris d-lor general Averescu şi C. Garoi Ud următoarele: CUM SE POATE FACE STABILIZAREA „Pe lângă echilibrarea strictă a budgetului şi luarea măsurilor necesare ,pentru a se asigura o balanţă comercială şi de plăţi favorabilă, pentru a se putea găsi cursul nimerit al leului pentru stabilizare, trebe, după părerea mea, o experienţă de 1-2 ani. Cursul trebue astfel stabilizat, încât să poată servi ca bază reală pentru industrii şi pentru exportul de cereale. NECESITATEA UNUI ÎMPRUMUT EXTERN Dacă nu se va putea aştepta examinarea ce s’ar face după trecerea acestui termen şi aţi decide a se face stabilizarea de pe acuma, la un curs oarecare, atunci ar fi necesar un împrumut în streinătate, spre a se putea depune la Banca Naţională a României vreo 4—5 milioane lire sterline, pentru ca, la momentul oportun, ea să poată interveni pentru menţinerea cursului fixat. POSIBILITATEA REALIZAREI UNUI ÎMPRUMUT — Credeţi că în momentele actuale s’ar putea realiza un împrumut de 4—5 milioane lire sterline? Dar ne răspunde d-l Hauriciu Wank, se poate obţine un împrumut, chiar mai mare, cu condiţia ca scopul lui să nu fie altul, decât crearea unui fond inalienabil, pentru susţinerea valutei. Evident un asemenea împrumut, servind numai susţinerea valutei, cere sacrificii, ţinând seamă, de plata anuităţilor. Cred că acest sacrificiu trebue făcut, închee d-l Mauriciu Wank. AL. PETROVICI Negocierile economice polono-germane 3 O VIA 28 (Rador). — Delegaţiunile comerciale au terminat discuţiunile preliminare asupra tarifelor vamale. Se crede că toate dificultăţile vor putea fi în- PARIS. — Caracteristica noului guvern Briand, explică şi justifică încrederea cu care a fost primit de quasi,unanimitatea presei, franceză şi străină. Franţa se sgudue, moralmente şi materialmente, sub povara unor dificile probleme financiare. In primul rând o criză de încredere. Este ca şi cum cineva a strigat într’o sală de teatru: „Săriţi, arde !” şi, chiar dacă nu e foc, tot publicul,, înebunit, năvăleşte spre uşă criza aceasta a provovocat evadarea capitalurilor. In al doilea rând, problema datoriei flotante şi a datoriilor interaliate, apoi chestiunea circulaţiei fiducare, şi, în sfârşit, o problemă strâns legată, prin cauze şi efecte de toate celelalte, problema cursului francului. UN STAT MAJOR FINANCIAR Caracteristica guvernului Briand este întrunirea unui stat major de competenţe financiare. Opinia publică a văzut cu satisfacţie grupându-se în jurul lui Briand şi alături de Caillaux o serie de personalităţi, dintre cele mai recunoscute în domeniu financiar. Şi ceea ce este esenţial, toţi aceşti factori reprezintă un grup perfect omogen, cu înţelegere deplină în privinţa soluţiunilor reclamate de situaţia actuală. Pentru realizarea proectelor sale, Caillaux s’a înconjurat de Pietri şi Duboin, subsecretari de Stat la finanţe, Chapsal, la ministerul de comerţ, Dntreil la departamentul regiunilor liberate. A intrat în guvern de asemenea şi Nogaro, distinsul profesor de economie politică la facultatea de drept din Paris. In sfârşit, se anunţă că, pentru reuşita sigură a planului de asanare financiară, vor fi înlocuiţi actualii conducători aî Băncii Franţei, de a căror împotrivire s’au lovit proectele guvernului precedent. Este vorba ca în locul d lui Robineau să fie numit guvernator al Băncei Franței d. Moreau, având ca vice guvernator pe profesorul Charles Rist, cunoscutul expert îm ocnnim de politică si finanțe. N. Tr. — Telegramele au confirmat tn totul preciziunile corespondentu. Iul nostru,ert s'a anunţat instalarea d-lui Moreau şi Bist la conducerea Băncei Franţei. GUVERNUL STABILIZĂRII MONETARE Programul financiar al noului guvern nu se cunoaşte încă în amănunt. Dar, din manifestările anterioare ale factorilor de frunte ai cabinetului, se poate spune că princi,pala lui preocupare va fi: STABILIZAREA. Tituurea aceasta, care acum un an încă provoca desaprobarea generală, atât de puternic© erau încă iluziile revalorizării unui frâne avariat într’o monetă cu valoare ■mpătrită sau cincită, — astăzi s’a impus ca o necesitate elementară. Stabilizarea francului a trecut pe primul plan al grijilor conducătorilor, cam de altfel este şi singura dorinţă a întregii populaţii, dela stânga la dreapta. S’a recunoscut, după multe dezamăgiri, că iluziile nu mai sunt permise şi că, speranţa revalorizare fiind înmormântată, Franţa n’are de ales decât între continua prăbuşire a monetei, sau stabilizarea ei, la cursul real. Financiarii care şi-au asumat sarcina însănătoşirii banului, s’au pronunţat categoric în această privinţă. SFÂRŞITUL ILUZIILOR Un recent discurs al noului ministru de finanţe, pronunţat Duminică 18 iunie la Douillet-le-Joly, precizează intenţiunile sale. „Fondul chestiune!, spune d-l Caillaux, este restaurarea monetară. O singură metodă: realizarea stabilizarea monetei care fără îndoială nu se poate înfăptui de la o zi la alta, care trebue pregătită, dar la care trebue să ajungem, cât mai curând’*. Dar, oare, acum, când francul e atât de scăzut, e momentul oportun stabilizării ? Iată temerea care a întârziat atâta timp operaţiunea mântuitoare şi a dus la atâtea amdnări fatale! Caillaux răspunde hotărît. ..Preferaji să aşteptăm ca livra să se urce încă cu nu ştiu câte puncte? Daţi-vă seama că o monetă în depreciere găseşte forţe irezistibile, pentru a triumfa în contra tuturor măsurilor care nu ating în suş fondul problemei”. „Trebue părăsită iluzia primej. ”oasă, că scăderea monetei noastre nu exprimă decât un rău trecător, că prin câteva măsuri, de acoperire a deficitului budgetar şi de ordonare a trezoreriei Statului, totul va fi îndreptat, francul va fi ridicat la vechea lui valoare, sau cel puţin se va stabiliza de la sine”. STABILIZAREA — SINGURA SOLUŢIE La fel se pronunţă Bertrand Nogaro, colaboratorul lui Caillaux. In înainte de a intra în guvern, Nogaro s’a relevat printr’o documentată serie de articole pentru stabilizarea monetei. Nogaro o consideră drept singura soluţie. „A stabiliza, înseamnă pur şi simplu, a adopta singura metodă cunoscută şi posibilă pentru a eşi din regimul hârtiei monete Inconvertible. A stabiliza, înseamnă a se servi de disponibilităţile în aur sau credite externe, în scop de a procura pielii schimbului, atunci când ceremrea de devize întrece oferta, ajutorul necesar pentru ca devizele străine să nu se urce Indefinit”, scrie Nogaro in „L’Oeuvre”. Intr’un alt articol, publicat in* ,L’Information”: „La punctul unde ne găsim, nu ne mai putem întemeia pe simplul reviriment al factorilor psihologici, pentru a determina o urcare a francului; trebue să constatăm că avem de ales numai între două soluţiuni: să oprim scăderea, adică să stabilizăm, sau să o lăsăm să continue şi să se accelereze 1. REÎNTOARCEREA LA AUR Noul subsecretar de Stat la Finanţe, Jacques Duboin, bancher cu vază, a dus campanie prin „Journal“’ pentru stabilizare. Desprindem un pasaj caracteristic dintr’unul din aceste articole, publicat în ,,Le Journal” din 22 Mai: „Fixitatea, care face moneta bună, depinde numai de faptul ca această monetă să se sprijine pe aur, care este etalonul.valoare Un bilet de bancă nu constitue m o netă buna, decât în măsura în care poate fi schimbat pe o anumita cantitate de aur. Cât timp această condiţie e realizată, biletul nu variază, oricare ar fi gradul de prosperitate al ţârii.. Acesta era cazul francului în 1911; valoarea lui era fixă şi nu depindea nici de balanţa comercială, nici de balanţa plăţilor. Numai în momentul când se pronunţă divorţul între bilet şi aur, moneta devine o hârtie supusă ceremiei şi ofertei, obiect de speculă, variind în preţ după gradul de prosuperitate al ţării emitente Stabilizarea monetei înseamnă reîntoarcerea la aur. La fel se pronunţă Pietri, care a studiat stabilizarea, cu toate consecinţele ei, asupra nevoilor circulaţiei şi ale tezaurului. UN STUDIU AL PROFESORULUI RIST Este interesant studiul profesorului Charles Rist, publicat intr'un recent număr al excelentei reviste ..L’Europe Nouvelle“. După cum se ştie, Rist trece drept unul din cei mai de seamă economişti contemporani. Liga Naţiunilor, când a voit să aibă o expertiză asupra situaţei şi perspectivelor financiare ale Austriei, s-a adresat profesorului Rist. In studiul pe care î l menţionăm, Ch. Rist examinează stabilizarea in Germania şi Cehoslovacia. (Citiţi continuarea In pag. 5.a) „ARGUS“ In FRANŢA Guvernul stabilizării Principala misiune al celui de-al zecelea cabinet Briand - Dela corespondentul nostru — Salvarea francului de Viator DEMISIA GUVERNATORULUI BĂNCEI FRANŢEI Demisia, sau mai bine zis, înlocuirea d-lui Robîneau, guvernatorul Băncei Franţei, este un eveniment însemnat ce denotă hotărârea noului guvern Briand de a rupe cu politica de expediente mărunte, cari, deşi au impus până acum sacrificii grele populaţiei, n’au dus la nici un rezultat în chestia însănătoşîreî valutare. De altminteri, poporul francez, după atâtea deziluzii, se află azi într’o situaţie de spirit propice pentru acceptarea uneî soluţii radicale, chiar dacă ar implica jertfe şi mai dureroase. Despre intenţiile lui Caillaux, ştim că ele se rezumă în măsură drastice de economii— nu numai în administraţie dar poate şi ii salarii şi în cuponul datoriei publice — în transformarea bonurilor de la Défense fie în bilete de bancă, fie în Rentă cu scadenţa depărtată de amortizare, şî în fine în reducerea importului. Unul din noii miniştri, d. F- Pietri, subsecretar la finanţe, nu numai că împărtăşeşte ideile lui Ouaux în materie de stabilizare, dar, mergând şî mai departe, demonstrează într’un articol apărut acum zece zile în l’Information, ca stabilizarea nu rezolvă circulaţia monetară şî că în orice caz se v® impune un spor al emisiunii. D-l Pietri argumentează în modul următor: Este de prevăzut că stabilizarea se va face la cursul de 150 franci lira sterlină,deci la coeficientul artf depreciere 6 (de 6 ori 25). Caire sunt însă astăzi nevoile circulaţiunei monetare? Dacă luăm — înaintede 1914 -e emisiunea fiduciară a Băncei Franţei, plus moneta metalică aur şi argint, obţinem un totalde 13 miliarde franci. Aşadar, în ipoteza unei stabilizări la 150, stotul monetar Indispensabil ar rezulta din multiplicația cu 6. Toate tranzacţiunile, toate preţurile, toate salariile din 1914, calzând sub factorul depreciere, mai ssa monetară va fide 13678 miliarde. Insă nici această sumă nu pare suficientă după socotelile dlui Pietri. D-sa aminteşte că chiar în ţările cu monedă sănătoasă, scumpirea preţurilor roz-’’ *• scăderea putere! de cumpărare a aurului este de vreo 60 la sută. Deci, 60 la sută din 13 , 78 miliarde trebuesc adăugate celor 78 miliarde, ceea ce ne dă un total de 85,8 miliarde Circulaţia aceast® este necesară, admiţând că valoarea şî numărul tranzacţiiunîlor au rămas egale în 1926 cu acele ce-au fost în 1914. Insă ştiut e, că aceasta nu-i cazul. Tranzacţiunile sunt azi mai numeroase, industrii noi, desvoltare colonială, creşterea nevoilor în genere. Aşa fiind, se pune întrebarea: cum se face că în momentul actual indicele de scumpete fiind de 5,10 Franţa poate fi îndestulată cu o circulaţie de 53 miliarde numai? La aceasta, d. Pietri răspunde că bonurile de la Défense reprezintă elementul care acoperă deficitul stoculuî monetar- Nenumărate tranzacţîunî, vânzări imobiliare, etc., se fac bonuri de la Délene^ şi acest lucru evidenţiază „deşărtăciunea plafonului". Concluzia d-luî Pietri este: Sau voim să evităm inflaţia cu orice preţ şî atunci trebuie făcută stabilizarea la 115 sau 120 — aceasta a fost greşeala Belgiei. ..Sau facem stabilizarea la 150 51 chiar mai sus, şi atunci trebue să ne resemnăm la o inflaţie massivă”- î Aşa se exprimă unul d’n colegii ministeriali ai lui Caillaux. î N’avem nevoie să subliniam pa- tralela cu România Cât pentru d. Bertrand Nogaro, ministrul instrucţiune! publice în noul cabinet Briand «D’ un economist de frunte, cităm dintr’un articol al d-sale din 23 Mai, publicat tot în l’Information, următoarele rânduri : „Trebuie ales imediat intre acţiune şi inacţiune. Inacţiunea este scăderea continuă a valutei. Bunul simţ ne spune că o hârtie-monedă se depreciază, dacă e inconvertibilă. Se poate da monedei orice nume voiți, numai convertibilitatea contează, numai ea poate pune ca- Citiți continuarea în pagina 311.