Argus, iulie 1926 (Anul 17, nr. 3954-3981)

1926-07-01 / nr. 3954 (nr. 3955)

Anul XVII No. 3954 ABONAMENTE: In Strâinătate Un an 1800 lei 6 luni 1000 „ 3 luni 600 „ 3 lei In tară. 6 lei în străinătate In Tari Un an 800 lei Slant 450 „ 5 luni 250 ,­ 6 PAGINI BIROURILE: București, Strada Sărindar 19 — TELEFON: ORGAN ZILNIC al COMERȚULUI Fondatori­ S. Pauker şi H. F. Valentin INDUSTRIEI $i FINANŢEI Director: Grigore Gafencu p Joi 1 Iulie 1926 PUBLICITATEA : Concesiunea Exclusivă a Societăţei Generale de Publicitate Directori: Carol Schulder a­ s. Berger St­. Eu­ge­lu Garada (foşti tafcMil 9) Telefor ills 1­6/93 şi 23/69 NedumerireMl» ÎMI: VALID­ABILE D-nii Callaux, Nogaro, Pieiii ţi Dobain, membri in noui govern Bri­gid, socotiţi ca cei mai de seamă ex. părţi financiari ai Franţei de azi, pri­vesc stabilizarea francelui, ca cea mai de seamă măsură In opera lor de cârmuire. Am reprodus, ţi reproducem chiar In numărul de azi, intr’o corespon­denţă din Paris, părerile acestor iron taţi al vieţii publice franceze, fiindcă socotim că aceste păreri aduc o lu­mină hotărâtoare pentru deslegarea problemei noastre monetare. E nevoe să amintim, că de aproape un veac, am urmat, in toată organizaţia Sta­tului. Îndrumările pornite de la Pa­ris ? Dar nu ne înşelăm. Nici nu voim să înşelăm pe nimeni Dacă soluţia stabilizărei monetare se impune în Franţa ca şi la noi, e o deosebire în­să, între situaţia noastră financiară şi acea a Franţei. Situaţia financiară a Franţei trece printr-o mare criză. Mai mult ca ju­­mătate din veniturile bugetar®, sunt absorbite de anuităţile datoriei inter­­ne. Restul ce rămâne din buget, e cu totul insuficient, pentru acoperirea cheltuelilor necesare administraţiei publice. Pentru ca să ajungă la sta­bilizare, Franţa trebue, înainte de toate, să-şi echilibreze bugetul. E o operă de chirurg, a cărei executare ţi-a luat-o pe seamă, personal d. Can­­laux. De aceia, în declaraţiile sale, în care principiul stabilizării e catego­ric şi definitiv adoptat, ministrul finanţelor franceze adaugă că e ne­voe de o perioadă premergătoare de pregătiri. La noi, situația financiară, fără să fie trandafirie, e bună. Bugetul de bine de rău, e echilibrat, adică chel­­tuelile sunt acoperite de venituri. Pro­centul bugetar al datoriei publice e aproape normal. E unul din meritele fostei guvernări. N’avem nevoie dar de o premergătoare perioadă de pre­gătiri, ca Franţa. Noi, suntem copţi pentru stabilizare. Atât de copţi, încât deslegarea e nu numai necesară, dar şi urgentă. E urgentă fiindcă, dacă nu-i destul aur în pivniţele Băncei Naţionale, e am­ din belşug răspândit pe câmpiile noastre., Cu acest aur putem acoperi deficitul din anii trecuţi, al balanţei plăţilor ţi putem păstra rezerve pen­­tru viitor. Cu o singură condiţie, să nu pierdem vremea. Să înlesnim pro­­ducătorilor agricoli putinţa de a-ţi vinde cerealele la timp şi pe preţ bun. Să lăsăm ca folosul belşugului să-l aibă cei care au muncit, nu cel care au lei in buzunar. Altfel, dacă grânele rămân nevândute, praf se va alege de tot anini câmpiilor noastre, de munca agricultorilor, ca şi de leii celor cu buzunare adânci. Dar ca la noi la nimeni Guvernul francez abia de o săptămână la pu­tere şi ştim precis ce vrea. Guvernul nostru e de aproape trei luni la pu­tere, şi nu suntem încă lămuriţi ce vrea. In programul său de la 8 Apri­lie, a vestit că printre cele dintâi mă­suri va fi stabilizarea monetară „fără de care nu pot exista nici schimbul normale economica, nici buget echi­librat". De la publicarea acestui pro­gram, nu am putut înregistra nici o acţiune pentru înfăptuirea stabiliză­­rii, decât doar precisele declaraţii ale d-lui ministru Gard­lid şi plato­­nica Conferinţă de Experţi de la mi­nisterul de industrie. Ministrul finanţelor tace. Mesajul Regal tace­ţi el. Ce e cu programul guvernului ? Ne întrebăm, faţă de urgenta ne­voe de a se deslega problema stabili­­zărei monetare, dacă avem la cârma statului un guvern de oameni liberi, sau un minister de funcţionari, care nu indrăznesc să îndeplinească pro­gramul anunțat ?­­. Plafonul monetar de Al. Perieteanu Spre a şti dacă o emisiune consti­­tue sau nu inflaţia trebue bine pre­cizat ce însemnează acest cuvânt. Este evident că luat în sens ştiut in­flaţia însemnează umflare, adică spo­rirea volumului monetar. Această umflare sau inflaţie se poate face în două feluri căci volumul monetar are două dimensiuni: număr de uni­tăţi şi valoarea fiecărei unitătî. Se poate dar spori numărul de unitătî prin emisiune sau se poate spori va­loarea fiecărei unitătî prin revalori­zare. In ambele cazuri e sporire, deci in­flaţie. Rezultă clar că toată lumea do­reşte inflaţia şi că ceea ce produce controversa nu e decât o chestiune de procedare. De fapt diferenţa e mare pentru că cuvântul inflaţie se întrebuinţează greşit, şi aceasta şi în alte ţărî, în sensul de exces monetar. Este evident că nici cei ce susţin sporirea prin emisiune, nici cei ce susţin aceeaşi sporire prin revalori­zare nu doresc excesul monetar, pen­tru că el aduce deprecierea moneta­­r, de care avem, în fine, tot o groază. Atunci, e locul să ne întrebăm când este exces monetar ? Răspunsul e simplu: când e mai multă monedă în circulaţie decât e nevoie pentru efectuarea plăţilor. Aci s’a văzut din nou o confuzie: s’a spus că volumul de monedă nu e ex­cesiv dacă nu întrece necesită­ţile comerţului, fără a preciza de cari necesităţi e vorba, căci comerţul are nevoie de monedă spre a cumpăra şi vinde şi de capital de exploatare spre a plăti mărfurile cumpărate, înainte de a încasa moneda pe mărfurile vândute. Necesitatea efectuării plăţilor cere un volum limitat de monedă, pe când necesitatea de credit este ilim­­tată, căci cu cât creditul e mai mare şi prin urmare mai eftin, cu atât ac­­tivitatea economică e mai desvoltată. Dacă prima necesitate îşi are sursa la Banca de emisiune, cea de a doua nu are alt izvor decât economisirea. Rezultă de aci că emisiunea trebue limitată la necesitatea plăţilor, iar creditul trebue să se alimenteze din economisire, căci dacă am putea sa­tisface creditul cu tipografia, proble­­ma capitalului nici nu s’ar mai pu­ne. Unde nu e economisire nu poate fi capital și vice-versa, dacă creditul se poate satisface de Banca de Emi­siune, ce nevoie ar mai fi să econo­misim ? Rezultă clar, că este exces monetar ori de câte ori volumul întrece pe cel necesar pentru plăţi efective. Aceasta e adevărat oricare ar fi moneta, chiar dacă nu ar exista bi­lete şi nici Banca de Emisiune, nu ar circula aur efectiv. Rezultă clar că excesul monetar nu depinde nici de acoperirea cu efecte de comerţ nici de garanţia bancară, cum numesc unii rezerva metalică. Din acest punct de vedere este indiferent dacă biletele ies de la Bancă pentru ali­­m­en­tarea creditului comerţului sau al statului, căci statul e şi el o per­soană morală, ca oricare alta. Emisi­unea poate ajuta şi mai ales regula creditul particularilor sau al statu­lui, indiferent, mai ales că statul e și el negustor și industriaş, dar emi­siunea nu poate satisface cererea to­tală de credit, cerere nelimitată și care nu se poate satisface decât pâ­nă la limita economisirii. • Efectele excesului monetar, cu mo­neta de aur, convertibilă sau de hâr­tie, ieşită de la bancă spre a sconta poliţe sau bonuri de tezaur — poli­ţele statului — este variat după cum remediul, adică reducerea volumului se face automat, prin acţiunea băn­cii de emisiune sau forţat, căci re­ducerea a inexorabilă. în moneda de aur sau converti­bilă reducerea sau deflaţia se face AUTOMAT PRIN EXPORT DE AUR. Cu moneda de hârtie neconvertibilă deflaţia se face sau voluntar de către bancă prin reducerea creditului şi retragerea de bilete de bancă, sau forţat, prin deprecierea unităţii mo­netare. Spre a evita deci deprecierea, este destul ca excesul de monetă consta­tat să fie redus prin unul din prime­le trei mijloace. In cazul nostru re­ducerea creditelor, e singurul mijloc, de aceea creditele trebuesc acordate pe termen scurt. Acesta e motivul pentru care creditele nu trebuesc date statului, nu fiindcă nu reprezin­tă avere, cum susţin unii, ci pentru că statul e rău platnic, nu se teme de codul de comerţ şi nu respectă ter­menele scurte. întrebarea dar care se pune este: avem noi exces monetar, criză mo­netară sau suntem un echilibru ? Volumul de monetă necesar la e­­fectuarea plăţilor nu e constant nici în lungul anului nici în decursul a­­nilor ce trec. Sistemul plafonului este o absurditate, precum ar fi o ab­surditate a fixa prin lege plafonul oricărui bun. Câtă pâine, câte auto­mobile, câte vaci, câţi boi, câtă lem­nărie trebue să producă România zil­nic? A fixa aceste cantităţi şi încă pe 20 ani este a presupune o înmăr­­murire economică ? Este evident că populaţia creşte, cultura se răspân­deşte, distanţele se scurtează şi pen­tru materie şi pentru spirit, proce­­deurile şi gusturile se schimbă cu progresul ştiinţei şi culturei. A fixa un plafon pentru numărul unităţilor este a provoca voluntar pe­rioade de exces şi de criză monetară de câte ori volumul necesar pentru plăţi e mai sus sau mai jos decât pla­fonul, fix în mod perpetuu. De aci rezultă variaţiunile valorii unităţi monetare, urmată de variaţiunî va­lutare. Va trebui dar să complectăm între­barea: avem noi astăzi exces, criză sau echilibru monetar ? Vom analiza într’un viitor articol această întrebare și vom căuta a sta­bili răspunsul.­­ viuseu D. U. G. Duca a citit la Cameră cu prilejul validărilor şi în numele partidului liberal o declaraţie asu­pra căreia trebuie să ne oprim­. Fostul ministru de externe a de­clarat că, partidul liberal se ridică cu toată tăria împotriva felului cum dau făcut alegerile „cu ade­vărat fără precedent în analele e­­lectorale ale parlamentarismului ro­mări’. D. Duca se înşeală■ Alegeri de felul celor dela 25 Mai s’au mai făcut în 1898 la Bucureşti cu pri­lejul alegerilor comunale. Bătăuşii­­ şi armata au lovit atunci ca şi a­­cum pe alegători şi pe fruntaşii o­­poziţiei, oprindu-ie accesul în lo­calurile de vot. Acele excese elec­torale nu au rămas însă fără sanc­ţiuni: guvernul a fost nevoit să ca­seze rezultatul alegerilor. Con­­ştiinţa cetăţenească era, de­sigur, mai vie în România Mică. D. Duca a mai vorbit, cu îngrijo­rare, de răsunetul pe care îl vor avea violenţele în sufletul poporu­lui de primejduirea votului univer­sal. Frumoase vorbe, spuse cam tăr­ziu. Dacă partidul liberal avea gri­­jă de sufletul poporului, de educa­ţia lui cetăţenească şi dacă avea respect pentru votul universal, el n’avea decât să recomande Co­roanei organizaţii politice tari, bi­zuite pe o largă popularitate. Urmând însă sistemul — care tinde să devie o tradiţie conslitu­­fionalâ la noi — de a aduce la pu­tere, cea m­i puţin numeroasă gru­pare parlamentară, partidul liberal a ţinut să păstreze deschisă, pen­tru reîntoarcerea lui la putere, O poartă asupra viitorului­ Când va reveni, cum a mai venit odată, și cum a venit de rândul a­­uda guvernul Averescu, nevoit va fi partidul liberal să facă ale­geri ca cele de azi. Nu cuvinte, ca cele rostite în Cameră de d. Duca, vor însănătosi viata noastră politică. Ele vor in­­multi cel mult, stocul atât de mare, al ficţiunilor noastre constituţio­nale. Avem nevoe, înainte de toate, de sinceritate. Numai aşa vom pu­tea cu toţii, mici şi mari, alegători şi aleşi, să dobândim disciplina şi moravurile necesare sufragiului u­­niversal Numai aşa vom putea descoperi adevăratele obstacole ce se ridică în calea alegerilor libere. Să ne dăm seama că pentru edu­cația politică a unui popor tânăr, cu piritele nesincere sunt mai dăună­toare decât chiar faptele brutale. R. Mâine: „Săptămâna Cerealelor** "de 8. A. Focșăneanu Caillaux şi Banca Franţei PARIS, 28 (Rador)’. — Ziarul „Echo de Paris” scrie următoare­le cu privire la numirea lui Mo­reau ca guvernator al Băncei Franţei: „Caillaux voeşte ca Ban­ca Franţei să devină or­ganul diriguitor al lumei financiare franceze şi să joace primul rol în ope­raţiunea de stabilizare a francului**. Greva minieri din Anglia LONDRA, 28 (Rador). — In timpul săptămânii Camera Comunelor se va ocupa cu discuţia relativă la conflic­tul minier. Azi şi mâine Camera Comunelor va discuta a doua parte a proectului de lege care să permită asigurarea lucrului de opt ore pe zi în loc de şoapte. Vineri, guvernul va cere con­tinuarea pe o lună a situaţiuneî ex­cepţionale care există de când s’a proclamat greva generală. Problema monetară şi finanţarea recoltei Posibilitatea realizării unui mare împrumut extern Declaraţiile d-lui Mauriciu Blank Se ştie că în consfătuirile pe cari Ie-a­ avut Delegaţia Economică a guvernului cu reprezentanţii ma­rilor instituţii financiare din ţară, pentru rezolvarea­ problemelor e­­conomce, în special acea moneta­ră şi acea a finanţărei recoltei, a­­ceşti reprezentanţi au fost solici­taţi să concretizeze în memorii pă­rerile emise. Intre diferitele propuneri expri­mate­, acea a Bănicei Marmorosch- Blank, expusă, de d. Mauriciu Blank a rămas până acum necu­noscută marelui public. Am crezut interesant să ne adresăm d-lui Mauriciu Blank, cerându-i pentru „Argus” părerile exprimate în consfătuirea cu delegaţia Econo­mică. DECLARAŢIILE D-LUI MAURICIU SLANE D• Mauriciu Blank ne-a declarat următoarele: — N’am dat propriu zis un me­moriu.­in consfătuirea Delegaţiei Economice, am declarat verbal şi apoi în scris d-lor general Ave­­rescu şi C. Gar­oi Ud următoarele: CUM SE POATE FACE STABILI­ZAREA „Pe lângă echilibrarea strictă a budgetului şi lua­rea măsurilor necesare ,pentru a se asigura o ba­­lanţă comercială şi de plăţi favorabilă, pentru a se putea găsi cursul nime­rit al leului pentru stabi­lizare, tre­be, după păre­rea mea, o experienţă de 1-2 ani. Cursul trebue astfel stabilizat, încât să poată servi ca bază reală pentru industrii şi pen­tru exportul de cereale. NECESITATEA UNUI ÎMPRUMUT EXTERN Dacă nu se va putea aş­tepta examinarea ce s’ar face după trecerea aces­tui termen şi aţi decide a se face stabilizarea de pe acuma, la un curs oa­recare, atunci ar fi nece­sar un împrumut în strei­nătate, spre a se putea de­pune la Banca Naţională a României vreo 4—5 mi­lioane lire sterline, pen­tru ca, la momentul opor­tun, ea să poată interve­ni pentru menţinerea cursului fixat. POSIBILITATEA REALIZAREI UNUI ÎMPRUMUT — Credeţi că în momentele ac­tuale s’ar putea realiza un împru­mut de 4—5 milioane lire sterline? Dar ne răspunde d-l Hau­riciu Wank, se poate ob­ţine un împrumut, chiar mai mare, cu condiţia ca scopul lui să nu fie altul, decât crearea unui fond inalienabil, pentru susţi­nerea valutei. Evident un asemenea împrumut, servind nu­mai susţinerea valutei, ce­re sacrificii, ţinând sea­mă, de plata anuităţilor. Cred că­ acest sacrificiu trebue făcut, închee d-l Mauriciu Wank. AL. PETROVICI Negocierile economice po­­lono-germane 3 O VIA 28 (Rador). — De­­legaţiunile comerciale au termi­nat discuţiunile preliminare asu­pra tarifelor vamale. Se crede că toate dificultăţile vor putea fi în- PARIS. — Caracteristica noului guvern Briand, explică şi justifică încrederea cu care a fost primit de quasi,unanimitatea presei, franceză şi străină. Franţa se sgudue, moral­mente şi materialmente, sub povara unor dificile probleme financiare. In primul rând o criză de încredere. Este ca şi cum cineva a strigat în­­tr’o sală de teatru: „Săriţi, arde !” şi, chiar dacă nu e foc, tot publicul,, înebunit, năvă­­leşte spre uşă criza aceasta a provo­vocat evadarea capitalurilor. In al doilea rând, problema datoriei flo­tante şi a datoriilor interaliate, apoi chestiunea circulaţiei fiducare, şi, în sfârşit, o problemă strâns legată, prin cauze şi efecte de toate celelal­te, problema cursului francului. UN STAT MAJOR FINANCIAR Caracteristica guvernului Briand este întrunirea unui stat major de competenţe financiare. Opinia pu­blică a văzut cu satisfacţie gru­­pându-se în jurul lui Briand şi alături de Caillaux o serie de per­sonalităţi, dintre cele mai recu­noscute în domeniu financiar. Şi ceea ce este esenţial, toţi aceşti fac­tori reprezintă un grup perfect o­­mogen, cu înţelegere deplină în privinţa soluţiunilor reclamate de situaţia actuală. Pentru reali­zarea proectelor sale, Caillaux s’a înconjurat de Pietri şi Duboin, subsecretari de Stat la finanţe, Chapsal, la ministerul de comerţ, Dntreil la departamentul regiuni­lor liberate. A intrat în guvern de asemenea şi Nogaro, distinsul profesor de economie politică la facultatea de drept din Paris. In sfârşit, se anunţă că, pentru reu­­şita sigură a planului de asanare financiară, vor fi înlocuiţi actua­­lii conducători aî Băncii Franţei, de a căror împotrivire s’au lovit proectele guvernului precedent. Este vorba ca în locul d lui Robi­­neau să fie numit guvernator al Băncei Franței d. Moreau, având ca vice guvernator pe profesorul Charles Rist, cunoscutul expert îm­ ocnnim de politică si finanțe. N. Tr. — Telegramele au confirmat tn totul preciziunile corespondentu. Iul nostru,­ert s'a anunţat instala­­rea d-lui Moreau şi Bist la condu­­cerea Băncei Franţei. GUVERNUL STABILIZĂRII MONETARE Programul financiar al noului gu­vern nu se cunoaşte încă în amă­nunt. Dar, din manifestările ante­rioare ale factorilor de frunte ai ca­binetului, se poate spune că princi,­pala lui preocupare va fi: STABI­­LIZAREA. T­ituurea aceasta, care acum un an încă provoca desaprobarea ge­­nerală, atât de puternic© erau în­că iluziile revalorizării unui frâne avariat într’o monetă cu valoare ■mpătrită sau cincită, — astăzi s’a impus ca o necesitate elementară. Stabilizarea francului a trecut pe primul plan al grijilor conducă­torilor, cam de altfel este şi sin­gura dorinţă a întregii populaţii, dela stânga la dreapta. S’a recu­noscut, după multe dezamăgiri, că iluziile nu mai sunt permise şi că, speranţa revalorizare­ fiind în­mormântată, Franţa n’are de ales decât între continua prăbuşire a monetei, sau stabilizarea ei, la cursul real. Financiarii care şi-au asumat sarcina însănătoşirii banului, s’au pronunţat categoric în această pri­vinţă. SFÂRŞITUL ILUZIILOR Un recent discurs al noului mi­nistru de finanţe, pronunţat Dumi­nică 18 iunie la Douillet-le-Joly, pre­cizează intenţiunile sale. „Fondul chestiune!, spune d-l Caillaux, este restaurarea mone­tară. O singură metodă: realiza­rea stabilizarea monetei care fără îndoială nu se poate înfăptui de la o zi la alta, care trebue pregă­tită, dar la care trebue să ajun­gem, cât mai curând’*. Dar, oare, acum, când francul e atât de scăzut, e momentul oportun stabilizării ? Iată temerea care a întârziat atâta timp operaţiunea mântuitoare şi a dus la atâtea amd­­nări fatale! Caillaux răspunde hotărît. ..Preferaji să aşteptăm ca livra să se urce încă cu nu ştiu câte puncte? Daţi-vă seama că o mo­netă în depreciere găseşte forţe irezistibile, pentru a triumfa în contra tuturor măsurilor care nu ating în suş fondul problemei”. „Trebue părăsită iluzia primej. ”oasă, că scăderea monetei noas­tre nu exprimă decât un rău tre­cător, că prin câteva măsuri, de a­coperire a deficitului budgetar şi de ordonare a trezoreriei Statu­lui, totul va fi îndreptat, francul va fi ridicat la vechea lui valoa­re, sau cel puţin se va stabiliza de la sine”. STABILIZAREA — SINGURA SOLUŢIE La fel se pronunţă Bertrand No­garo, colaboratorul lui Caillaux. In î­nainte de a intra în guvern, Nogaro s’a relevat printr’o documentată se­rie de articole pentru stabilizarea monetei. Nogaro o consideră drept singura soluţie. „A stabiliza, înseamnă pur şi sim­plu, a adopta singura metodă cu­­­­noscută şi posibilă pentru a eşi din regimul hârtiei monete Inconverti­ble. A stabiliza, înseamnă a se ser­­vi de disponibilităţile în aur sau cre­dite externe, în scop de a procura pielii schimbului, atunci când cerem­rea de devize întrece oferta, ajuto­rul necesar pentru ca devizele străi­­ne să nu se urce Indefinit”, scrie Nogaro in „L’Oeuvre”. Intr’un alt articol, publicat in* ,L’Information”: „La punctul unde ne găsim, nu ne mai putem întemeia pe simplul reviriment al factorilor psihologici, pentru a determina o urcare a fran­cului; trebue să constatăm că avem de ales numai între două soluţiuni: să oprim scăderea,­­ adică să sta­bilizăm, sau să o lăsăm să conti­­nue şi să se accelereze­ 1. REÎNTOARCEREA LA AUR Noul subsecretar de Stat la Fi­nanţe, Jacques Duboin, bancher cu vază, a dus campanie prin „Jour­nal“’ pentru stabilizare. Desprin­­dem un pasaj caracteristic dintr’u­­nul din aceste articole, publicat în­­ ,,Le Journal” din 22 Mai: „Fixitatea, care face moneta bu­nă, depinde numai de faptul ca acea­stă monetă să se sprijine pe aur, ca­re este etalonul.valoare Un bilet de bancă nu constitue m o netă buna, decât în măsura în care poate­ fi schimbat pe o anumita can­titate de aur. Cât timp această condiţie e reali­­zată, biletul nu variază, oricare ar fi gradul de prosperitate al ţârii.. Acesta era cazul francului în 1911; valoarea lui era fixă şi nu depindea nici de balanţa comercială, nici de balanţa plăţilor. Numai în momentul când se pro­nunţă divorţul între bilet şi aur, moneta devine o hârtie supusă cerem­iei şi ofertei, obiect de speculă, va­riind în preţ după gradul de prosu­peritate al ţării emitente Stabilizarea monetei înseamnă re­întoarcerea la aur. La fel se pronunţă Pietri, care a studiat stabilizarea, cu toate conse­cinţele ei, asupra nevoilor circula­ţiei şi ale tezaurului. UN STUDIU AL PROFESORU­LUI RIST Este interesant studiul profesoru­lui Charles Rist, publicat intr'un recent număr al excelentei reviste ..L’Europe Nouvelle“. După cum se ştie, Rist trece drept unul din cei mai de seamă econo­mişti contemporani. Liga Naţiuni­lor, când a voit să aibă o expertiză asupra situaţei şi perspectivelor fi­nanciare ale Austriei, s-a adresat profesorului Rist. In studiul pe care î l menţionăm, Ch. Rist examinează stabilizarea in Germania şi Cehoslovacia. (Citiţi continuarea In pag. 5.­­a) „ARGUS“ In FRANŢA Guvernul stabilizării Principala misiune al celui de-al zecelea cabinet Briand - Dela corespondentul nostru — Salvarea­ ­ francului de Viator DEMISIA GUVERNATORULUI BĂNCEI FRANŢEI Demisia, sau mai bine zis, înlo­cuirea d-lui Robîneau, guvernato­rul Băncei Franţei, este un eveni­ment însemnat ce denotă hotărâ­rea noului guvern Briand de a rupe cu politica de expediente mărunte, cari, deşi au impus până acum sa­crificii grele populaţiei, n’au dus la nici un rezultat în chestia însănă­­toşîreî valutare. De altminteri, po­porul francez, după atâtea dezilu­zii, se află azi într’o situaţie de spirit propice pentru acceptarea u­­neî soluţii radicale, chiar dacă ar implica jertfe şi mai dureroase. Despre intenţiile lui Caillaux­, ştim că ele se rezumă în măsură drastice de economii— nu numai în administraţie dar poate şi ii salarii şi în cuponul datoriei pu­blice — în transformarea bonuri­lor de la Défense fie în bilete de bancă, fie în Rentă cu scadenţa de­părtată de amortizare, şî în fine în reducerea importului. Unul din noii miniştri, d. F- Pie­tri, subsecretar la finanţe, nu nu­­mai că împărtăşeşte ideile lui Ou­­­aux în materie de stabilizare, dar, mergând şî mai departe, demon­strează într’un articol apărut a­­cum­ zece zile în l’Inform­ation, ca stabilizarea nu rezolvă circulaţia monetară şî că în orice caz se v® impune un spor al emisiuni­i. D-l Pietri argumentează în modul ur­­mător: Este de prevăzut că stabilizarea se va face la cursul de 150 franci lira sterlină,­­deci la coeficientul artf depreciere 6 (de 6 ori 25). Caire sunt însă astăzi nevoile circulaţiu­nei monetare? Dacă luăm — înainte­­de 1914 -e emisiunea fiduciară a Băncei Fran­ţei, plus moneta metalică aur şi argint, obţinem un total­­de 13 mi­liarde franci. Aşa­dar, în ipoteza unei stabili­zări la 150, stotul monetar Indis­pensabil ar rezulta din multiplicaț­­ia cu 6. Toate tranzacţiunile, toate preţurile, toate salariile din 1914, cal­zând sub factorul depreciere­, mai ssa monetară va fi­­de 13­6­78 miliarde. Insă nici această sumă nu pare suficientă după socotelile d­­lui Pietri. D-sa aminteşte că chiar­ în ţările cu monedă sănătoasă, scumpirea preţurilor roz-’’ *• scăderea putere! de cumpărare a aurului este de vre­o 60 la sută. Deci, 60 la sută din 13 , 78 mi­liarde trebuesc adăugate celor 78 miliarde, ceea ce ne dă un total de 85,8 miliarde­ Circulaţia aceast® es­te necesară, admiţând că valoarea şî numărul tranzacţiiunîlor au ră­mas egale în 1926 cu acele ce-au fost în 1914. Insă ştiut e, că a­­ceasta nu-i cazul. Tranzacţiunile sunt azi mai numeroase, industrii noi, desvoltare colonială, creşterea nevoilor în genere. Aşa fiind, se pune întrebarea: cum se face că în momentul actu­al indicele de scumpete fiind de 5,10 Franţa poate fi îndestulată cu o circulaţie de 53 miliarde numai? La­ aceasta, d. Pietri răspunde că bonurile de la Défense reprezintă e­lementul care acoperă deficitul sto­culuî monetar- Nenumărate tran­­zacţîunî, vânzări imobiliare, etc., se fac bonuri de la Délene^­­ şi acest lucru evidenţiază „deşărtă­­ciunea plafonului". Concluzia d-luî Pietri este: Sau voim să evităm inflaţia cu orice preţ şî atunci trebuie făcută stabi­lizarea la 115 sau 120 — aceasta a fost greşeala Belgiei. ..Sau facem stabilizarea la 150 51 chiar mai sus, şi atunci trebue să ne resemnăm la o inflaţie massivă”- î Aşa se exprimă unul d’n colegii­­ ministeriali ai lui Caillaux. î N’avem nevoie să subliniam pa- tralela cu România Cât pentru d. Bertrand Nogaro, ministrul instrucţiune! publice în noul cabinet Briand «D’ un econo­mist de frunte, cităm dintr’un a­rti­col al d-sale din 23 Mai, publicat tot în l’Information, următoarele rânduri : „Trebuie ales imediat intre acţi­une şi inacţiune. Inacţiunea este scă­derea continuă a valutei. Bunul simţ ne spune că o hârtie-monedă se depreciază, dacă e inconvertibi­lă. Se poate da monedei orice nu­me voiți, numai convertibilitatea contează, numai ea poate pune ca- Citiți continuarea în pagina 31­1.

Next