Argus, aprilie 1927 (Anul 18, nr. 4184-4207)

1927-04-01 / nr. 4184

i Anul XVIII No. 4184 a bonanchie: In Tară In Străinătate Un an 1000 lei 0 luni 550 n 3 luni 300 „ 3 lei în ţară. 6 BIROURILE: Un an 2200 lei 6 luni 1300 n 3 luni 800­0 lei în str&in&t&te ORGAN ZILNIC al COMERŢULUI Fondatori ; S. Pauker sí H, E» Valentin INDUSTRIEI şi FINANŢEI Directors Origóra Gafencu c Tineri 1 Aprilie 1927 PUBLICITATEA : Concesiunea Exclusivă a Societăţei Generale de Publicitate Directori­i Carol Schulder şi S. Berger Str.­­Eugeniu Carada (fostă Karagheorghevici ) Telefon 11­84 București, Strada Sărindar 19 — TELEFON: 6/93 ş­i 23/69 La Bucureşti,=800 La Londra,=700 Am afirmat, din primul moment, că urcarea vertiginoasă a leului, din ultimul timp, se datoreşte unei mari speculări à la hausse la bur­sele străine. Lucrul s-a confirmat, în urmă. Azi, toată lumea e de acord că leul a atras atenţia speculei internaţio­nale, din pricină că el e singura monedă asupra căreia se mai pot realiza beneficii mai mari prin speculă. Svonurile că leul va fi stabilizat la un curs superior, ratificarea convenţii cu Basarabia, care înlă­tură prejudecata nesiguranţei ho­tarului nostru de răsărit, şi expor­tul nostru susţinut din cauza bunei recolte din anul trecut, au făcut ca anul acesta să fie indicată o spe­culă à la hausse asupra leului şi nu una à la baisse ca anul trecut. Dar specula, începută într’un sens, nu poate fi uşor oprită. Spe­culatorii îşi urmează, liniştit, ope­raţiile, fiindcă, la origina leului, lip­seşte puterea care să ţină uniform nivelul cursului. In orice speculă, sunt două persoane: vânzătorul şi cumpărătorul. Vânzătorul, care a găsit cumpărător la un curs mai ridicat se consideră păgubit dacă cererea rămâne fermă şi devine cumpărător la un curs şi mai ridi­cat. Cumpărătorul care a realizat un beneficiu întrebuinţează câşti­­gul, ca margine de acoperire şi apare din nou ca cumpărător la un curs mai ridicat. Dacă ar interveni Banca Naţio­nală, ca vânzătoare de lei, la pri­mul pas al speculei, adică la prima încercare de urcare, operaţia în­treagă ar înceta. Mecanismul speculei à la baisse, e exact şi în sens invers. Rolul Băncii Naţionale e, însă, atunci de cumpărător. Banca Naţională, fiind, insă, le­gată să nu intervină, leul e con­damnat, să meargă, când în sus, când în jos, după împrejurări, cari dau avantagiî azi speculei a la hausse, altă dată speculei a la baisse. Excesiva scădere a leului, în anul trecut şi vertiginoasa lui ur­care de acum, dovedeşte cât de greşită era teoria, îndelung repe­tată, după care stabilizarea nu s'ar putea introduce la noi până când leul nu va avea peste graniţă pute­rea lui de achiziţie din lăuntrul tâ­rii După această teorie leul ar avea o valoare intrinsecă, nesocotită, pe nedrept, în afară. Cât de puţin îndreptăţită e această credinţă o dovedesc, acum, faptele. Cât timp leul era în scădere, preţurile din lăuntru, prin înceti­neala adaptării lor la valoarea din ce in ce mai mică a leului, şi prin comprimarea lor, păstrau un nivel inferior preturilor mondiale, soco­tite în Iei, şi faptul acesta putea face pe unii să creadă in valoarea leului mai mare în interior decât în afară. Dar preturile interne s-au nive­lat cu cele externe. Însuşi Statul a recunoscut deprecierea internă a leului la nivelul celei externe, ridi­când taxele şi impozitele la patru­zeci ori valoarea hârtii faţă de aur. Ce vedem acum? Când leul se urcă în străinătate, pe piaţa inter­nă se întâmplă acelaş fenomen. Pre­ţurile nu se adaptează. Şi diferenţa merge până acolo încât chiar cursul leului faţă de aur este cu o sută de puncte mai scăzut pe piaţa româ­nească decât pe pieţele străine Li­ra sterlină e, la noi, 600 iei, la Lon­­dra 700, iar la New-York chiar sub 700. Care e azi valoarea teorii care pretindea că trebue să întârziem stabilizarea până ce valoarea leului în afară va creşte până la puterea lui de achiziţie internă? Leul are, azi, o putere de achiziţie mult mai mare în afară decât în ţară. Nu cumva vom fi sfătuiţi, acum, să întârziem cu, stabilizarea până ce valoarea leului în interior va ajun­ge la puterea lui de achiziţie în a­­fară? Din toate acestea rezultă că noi nu vrem să pricepem adevărul ele­mentar în materie monetară, ci luăm aparenţele drept realitate şi creăm teorii absurde, desmintite de fapte. Leul nu are două valori. Are, dacă voiți, o sută de valori. Fiindcă e ca un vas fără cârmă. Atâta timp cât, la origina lui, nu va fi tratat ca o monedă, ca o mă­surătoare fixă de valori, se vor În­tâmpla, cu el, tot felul de fenomene anormale. A. e operă de educaţie naţională Urmăresc cu mare interes şi atenţiune programul d-lui ministru al agriculturei Garoflid şi totodată şi criticile care se aduc proiecte­lor sale. Pe urma exproprierei, în latura sa principală operă eminamente socială, avem de semnalat deo­camdată scăderea producţiuneî a­­gricole, şi lipsa de grâne de cali­tate superioară. Prin faptul trece­­rei pământului din patrimoniul ma­rilor proprietari în acel al săteni­lor, a rezultat un dezechilibru în producţiunea agricolă şi trebue să ne dăm toate silinţele pentru a-l înlătura. In căutarea acestor mijloace vi­ne d. Garoflid cu programul său, pe care îl urmăreşte de mult timp, căci îmi amintesc cu drag de arti­colele sale, apărute cu mai bine de 20 ani în urmă în «Indépendance Roumaine“, pe atunci sub condu­cerea neuitatului Procopiu, preco­nizând aceia ce voieşte să aducă astăzi la îndeplinire. Criticele principale ce se aduc proectelor d-lui Garoflid sunt: că ele ar fi prea complecte, că cuprind un orizont prea larg, că se ocupă dintr’o singură dată de sistemati­zarea întregului învăţământ agri­col superior, inferior şi practic, de organizaţiunea administrativă şi a­­plicarea reformelor pe urma aces­tui învăţământ până în cel de pe urmă detaliu şi până în cel mai de­părtat colţ din ţară, că îmbrăţişând această problemă în toată vastita­tea sa, ea se aseamănă mai mult cu o operă de pură ideologie ale cărei rezultate sunt încă prea în­depărtate. Dar tocmai în toate ace­ste stă meritul d-lui Garoflid, care în dorinta-i de a vedea progresând starea materială a tărănimei îi des­chide calea pentru a-i putea pune la îndemână toate mijloacele, pen­tru ca el să se poată lumina și deci și să se folosească mai bine de ma­rele dar ce­­ s’a făcut, devenind proprietară pe aproape totalita­tea suprafeţei de pământ cultiva­­bilă din întreaga ţară. Dar d. Garoflid nu este un sim­plu informator. El este un vizionar şi un revoluţionar! El voieşte să transforme agricultura, astăzi încă rudimentară şi aproape pastorală. El întrevede pe fiecare sătean şi săteancă aplecaţi pe ogorul lor şi muncindu-i cu mai multă pricepere ca astăzi, recoltând în schimbul sudorilor vărsate, mai mult şi mai bine ca până acum. El vede că a­­cest spor al producţiunei naţionale va umple iarăşi hambarele goale. El zăreşte, în sfârşit, plutind pe mări îndepărtate sub flamura „Tri­colorului“ produsele mănoaselor noastre câmpii, în schimbul cărora se va revărsa în casele Statului aurul pe urma căruia se va resta­bili înăuntru şi în afară „Creditul Ţărei“. Dat fiind că opera aceasta e mare şi grea, s’o amânăm şi s’o ocolim mulţumindu-ne numai cu crâmpee şi expediente pentru mo­ment? Fără de ea 85 la sută din populaţiunea ţărei va continua să vegeteze, în întuneric şi nu va pu­tea beneficia în întregime de ro­dul pământului dobândit. Noi, care am dat acest pământ suntem datori să înlocuim toate căile pentru a-l putea folosi pe deplin. Legislaţiunea d-lui Garoflid este o operă pozitivă şi constructivă de mare însemnătate. Ea depăşeşte ca­drele unei opere de partid şi pe­rioada unui singur guvern este de prea scurtă durată pentru a o a­­duce la îndeplinire şi pentru a-i pu­tea vedea roadele. Ea este însă nu numai o operă pur economică, ci şi o operă eminamente culturală şi de educaţiune naţională. Conducă­torii neamului din toate partidele trebuie s’o îmbrăţişeze şi să cola­boreze la desăvârşirea ei. Dângeni, 25 Martie 1927. dr. Ion MAVROCORDATO ■ I AP­ARAREA NAŢIONALA „Armata română nu constitue o primejdie prea serioasă...“ a decla­rat în faţa Consiliului de război re­voluţionar de la Moscova tovarăşul Kijmenef" inspectorul armatei roşii' România nu e şi nici nu trebue să fie o primejdie pentru cineva căci ţara noastră doreşte pacea cu ori şi cine. Armata româna însă trebue să fie o primejdie constantă pentru toţi cei care se gândesc să o atace. Consiliul Apărărei Naţionale ca­re se întruneşte azi sub preşedinţia d-lui general Averescu, se va putea întreba ce s-a făcut de la război în­coace pentru ca armata română să reprezinte o primejdie“? In ce ne priveşte am dat de mai înainte răspuns la această întrebare. Am arătat intr'o serie de articole că din pricina unui buget insuficient, soldaţii sunt rău hrăniţi, rău îm­brăcaţi, rău încazarmaţi insuficient instruiţi. Am arătat deasemeni că armamentul este insuficient, că mu­niţiile lipsesc, că armele speciale a­­tât de importante in războiul mo­­dern, ca aviaţia de pildă, au fost cu desăvârşire neglijate şi că în sfârşit cadrul în care trebue să intre in caz de pericol, naţiunea întreagă mobili­zată nu a fost încă constituit. Şi ne-am exprimat credinţa că azi nu mai e vreme de perdut cu jumă­tăţi de măsură, cu cârpeli parţiale şi superficiale. Ne trebue un program general de reorganizare şi de inzes­­tare a armatei care să prevadă in mod larg şi cu priceperea condiţiilor de viitor, toate nevoile de siguranţă şi de apărare ale ţărei, cu o înfăp­tuire eşalonată într'un spaţiu de mai mulţi ani. Aflăm că la Ministerul de Război s'ar fi pregătit un asemenea plan general. Consiliul Apărărei Naţiona­le „va examina chestiunile privitoa­re la apărarea naţională coordonând activitatea celorlalte departamente în legătură cu armata şi stabilind un echilibru de eforturi iar buge­tul extraordinar al apărării naţio­nale va fi eşalonat pe o perioadă de cinci ani. Nu cunoaştem amănuntele acestui program militar. Dar suntem fericiţi că se dă în sfârşit siguranţei naţio­nale tot interesul pe care o merită şi că se cercetează problema cea mai importantă pentru viaţa noas­tră de stat d in întregimea ei şi cu se­­riozitate. In ce priveşte înfăptuirea acestui­ program să exprimăm două dorinţe, una de ordin moral alta de ordin, financiar. Pentru înzestrarea armatei va fi nevoie de multe comenzi. In anii din urmă ministerul de război a câştigat o experienţă de care trebue să ţie seama, şi anume acea cum nu tre­bue să se facă asemenea comenzi. In nenorocitul domeniu al aviaţiei în special am făcut cu fie­care coman­dă un pas înainte şi doi înapoi. Ar­mata trebue să înveţe, şi in această, privinţă­ să meargă numai înainte. In al doilea rănct dorim ca să se poată găsi resursele financiare ne­cesare. Pentru aceasta însă, progra­mul de organizare militară trebue să fie cuprins in alt program şi mai larg, acel al refacerei financiare şi economice a ţărei. Armata, nu se poate reface atâta timp cât ţara se zbate în sărăcie. G. G. Conferinţa de cale­tă din Viena VIENA 30 (Rador). — Zilele a­­cestea s’a ţinut la Direcţia Gene­rală a căilor ferate din Austria o conferinţă internaţională a traficu­lui trenurilor de marfă. Au partici­pat la această conferinţă şi delegaţi din Ungaria, România, Iugoslavia şi Polonia. S’au stabilit planurile, pentru reglementarea tranzitului trenului de marfă în traficul inter­naţional, adoptându-se proectele discutate în precedenta conferinţă ce s’a ţinut la Bucureşti. Nouile iti­­nerarii vor intra în vigoare cu în­cepere dela 15 Mai aducând o a­­meliorare considerabile în circula­ția trenurilor de marfă. Rambursarea îm numi­tului francez de 36 mili­­oane Lit. la Banca Angliei PARIS 30 (Rador). — „Le Ma­tin”, anunţă că d-l Moreau, guver­­natorul Băncii Franţei, ar fi pro­pus Băncii Angliei, rambursarea totală anticipată, a împrumutului francez de 36 milioane lire sterli­ne, în schimbul restituirii imediat, a gajului de 18 milioane lire ster­­line aur, deţinut de Banca Angliei, drept garanţie a împrumutului. Legiferarea imprevisiunei Ce conţine anteproeetul de lege Întocmit la Ministerul de Justiţie Se ştie că impreviziunea a fost de multă vreme legiferată la An­glia. La noi, chestiunea a fost ade­sea desbătută. Mai mult regretatul G. Mârzescu în timpul ministeriatului său schi­ţase în linii largi, un proect de lege al imprevizuinei. D. Th. Cudalbu, actualul minis­tru de justiţie a reluat chestiunea impreviziunei, cu intenţia de a o legifera. O comisiune specială a fost în­sărcinată cu întocmirea unui ante­­proect. Această comisiune şi-a în­cheiat lucrările. Anteproectul a fost întocmit şi înaintat d-lui ministru al justiţiei. 't\­­ , • Jiip ' V ' CE CONTRACTE POT BE­­NEF­IC­IA DE AVANT­A­­GiiLE LEGEI IMPREVI­­ZIUNEI Ai oul ante proect lim­itea­ză contractele cari pot be­neficia de legea imprevi­­xiunei și acordă avanta­­giile lui numai contracte­lor de vânzări de păduri și mine, contractelor de rentă viageră și de pensii alimentare cari sunt con­siderate a fi acte cu titlu oneros. Scopul legei este resta­bilirea echivalentei pres­­tatiunilor. CONTRACTELE ANULA­BILE Contractele cu o dată mai veche de anul 1913 vor putea fi desfiinţate in baza acestei legi iar cele posterioare acestei date vor putea fi modifi­i­cate după cererea uneia din părţi. Ante proectul mai pre­vede o dispoziţie specială referitoare la contracte­le de rentă viageră. Re­vizuirea acestor contrac­te e valabilă timp de doi ani. După această dată părţile se pot adresa din nou justiţiei cerând rec­tificarea lor pentru un nou termen de doi ani. Aplicarea acestei legi e dată in competinţa tribunalelor ordinare, fără drept de opoziţie dar cu drept de apel şi de recurs. ■ V­a­rsó­nanapalp Exemplul : Cu privire la blemă a politici cat un interes, mentat articol, rator ocaziona zentant al vndu păstreze anoni Faptele, dato trate în cupr nu mai permit pra directivei țările de azi, pentru a înd al statului pe Autorul ar dabile pentri lui, au fost n suficiente. Ai dus la taxe caracter fisca­lă de repercusiunile asupra ducţiunei naţionale. Politica actualului guvern, cu programul său, de stabilizare mo­netară, de renunţare la veniturile directe din taxele de export, în schimbul veniturilor ce ar realiza din intensificarea forţelor producti­ve ale ţării, creând şi o indusitrie sănătoasă — este de sigur cea co­respunzătoare nevoilor ferei. PENTRU DESVOLTAREA INDUSTRIEI NA­TIONALE Dar pentru crearea unei industrii normale, menită a îndestula trebuin­ţele ţărei în timp de pace şi a mări capacitatea noastră de rezistenţă in timp de război, trebue ca aceas­tă industrie să dispună­ de o piaţă internă de desfacere a produselor, eventual de o piaţă externă, pentru export şi mai înainte de orice, de protecţiune împotriva concurenţei străine. Dar dacă la ttol există un debu­şeu intern destul de vast, pentru plasarea produselor nu a existat a doua condiţie esenţială: protecţia vamală. Colaboratorul nostru, pentru a demonstra nevoia acestei protec­­puine examinează politica vamală de după război, a ţărilor din Eu­ropa şi constată că în general, po­litica vamală a fost în ultimii ani mai ales, axa politicei economice generale a tuturor statelor din Eu­ropa. In special, ţările vecine, cam­ mai înainte erau debuşeuri foarte im­portante ale agriculturei şi indus­triei agricole româneşti s’au înar­mat cu astfel de tarife vamale de import, în­cât astăzi economia ro­mânească resimte profund schim­barea vremurilor- UN EXEMPLU CONCLU­DENT Un exemplu concludent, este a­­cel pe care ni-l oferă industria ro­mânească a morăritului. Această industrie trecea la noi, drept cea mai temeinică. Grecia, Turcia, Elveţia, Austria şi mai ales Cehoslovacia, erau cele mai fidele cumpărătoare ale făinei noastre. Taxele vamale insuportabile de im­port, instituite de aceste ţări pen­tru produsele agricole măcinate, au paralizat exportul nostru, au creat in schimb industria morăritului în toate aceste ţări. Taxa de import cehoslovacă pen­tru făină, este de 7000 coroane ce­he, adică circa 35000 fei de vagon. Prin asemenea taxe, industria morăritului din ţara noastră a fost greu lovită în favoarea industriilor dacă în interior, produsele ei cu un preţ foarte ridicat, pentru a putea exporta surplusul la preţuri sub costul de producţiune. Această pro­cedare, constitue ,,D­m­ping-ul” an­glo-saxon, care periclitează şi si­tuaţia industriei noastre. împotriva acestui pericol, ţările cu Industrii viabile, dar încă în pri­mul stadiu de desvoltare, s’au înar­mat cu legi speciale de ocrotire. Astfel, în aproape toate dominio­­nurile, (Australia, Noua Zeelanda, Canada) în Franţa şi chiar în Sta­tele Unite, există legi de acest fel. Legea canadiană, cea mai carac­teristică, instituie o taxă denumită Dumping-Duty, echivalentă cu dife­renţa dintre preţurile interne ale produselor indigene şi preţul cerut pentru produse similare, de către exportatorii din afară. O REACŢIUNE PĂGUBI­TOARE PRODUCŢIEI ROMANEŞTI Un alt fapt foarte interesant pen­tru noi, care se desprinde din ara­in 1925 taxa ce expun LU IO.XIUU cehoslovacii au instituit o taxă de import de 3000 coroane cehe, adică exact 18.000 lei equivalenta taxei noastre de export­­ desființată. La fel a procedat pentru toate cerea­lele, astfel că luând la întâmplare cifra exportului nostru de porumb în 1924, constatăm că numai la po­­rumb a încasat taxe de import în valoare de 71 milioane lei, sumă ce a fost astfel sustrasă economiei producătorului român. Pe baza acestor elemente de­monstrative se învederează că străinătatea nu face politică de sen­timent în chestiuni de interes eco­nomic naţional şi în consecinţă, exemplul ei trebue să se servească de călăuză în îndrumarea politicei noastre vamale, care este funda­mentul politicei economice genera­le a unui stat. I. RADU incidentul italo jugoslav S’a renunţat la ancheta internaţională PARIS 30 (Rador). — „Petit Pa­risien" anunţă din Roma cu pri­vire la incidentul italo-jugoslav că guvernul italian ar fi partizanul u­­nei anchete amănunţite, nici de­cum localizată la frontiera sârbo-alba­­neză. Guvernul italian doreşte ca ancheta să îmbrăţişeze întreg an­samblul de chestiuni puse de Italia şi să se efectueze şi în interiorul Iugoslaviei, până în arsenalele şi magaziile militare. • LONDRA 30 (Rador). — „Ti­mes” scrie că la Londra s’a subli­niat că Italia ar putea face cu pu­tinţă Iugoslaviei reluarea unor ne­gocieri generale dacă ar declara că tratatul de la Tirana nu determină neapărat o intervenţie militară ita­liană în favoarea unei persoane sau unui partid albanez specificat. * PARIS 30 (Rador). — Ziarele a­­rată că guvernul francez şi guver­­nul englez par a-şi concentra actual­mente sforţările mai ales în scopul de a înlesni o explicaţie directă în­tre Roma şi Belgrad asupra întregii chestiuni albaneze. Ideea unei an­chete internaţionale pare a fi tre­cut pe planul secundar, desigur şi în urma dorinţii Iugoslaviei ca cercetă­rile să se extindă şi asupra pregă­tirilor ce s'ar fi făcut de partea Ita­liei. Această cerere sporeşte rezer­vele observate de guvernul italian. PARIS 30 (Rador). — „Le Ma­im” anunţă că Franţa şi Anglia ar fi de părere să se constitue o co­misiune de technicieni militari, a­­vând atribuţiunile unui organism de control permanent la frontiera dintre Iugoslavia şi Albania, până ce va interveni o destindere com­plectă în relaţiunile ţărilor intere­sate. O NOTIFICARE IUGOSLAVA BERLIN 30 (Rador). — Ziarul politikan din Belgrad află că gu­vernul iugoslav a atrăs din nou a­­tenţia marilor puteri asupra măsu­rilor de mobilizare ce se iau în Al­bania, adăugând că va fi nevoită să ia măsuri de prevedere la fron­tieră dacă nu va înceta mobilizarea albaneză. • PARIS 30 (Rador). — D-l Ber­­thelot, secretarul general al minis­terul afacerilor streine, a avut azi o întrevedere cu d-l Crewe, amba­sadorul Angliei, relativ la negocie­rile dintre Italia și Iugoslavia, pen­tru adaptarea pactului de la Tirana. ■ ■ INTRE ROMA ŞI BELGRAD Schimbul de păreri continuă in­tre marile puteri, doritoare să gă­sească soluţia dificilei situaţii creată prin diferendul italo-iugoslav. Con­­versaţiunile se ţin lanţ, dar propune­rile de di­slogare a crizei se vântură una după alta, fără a se asemăna­ Când guvernul italian a denunţat primejdia ce ameninţă frontierele Al­băniei, guvernul iugoslav, direct prus în cauză, a propus o ancheta inter­­naţională. S‘a vorbit întâi de o cercetare prin ataşaţii militari dela Belgrad. S‘a sugerat apoi trimiterea unei corro­­siuni de experţii ţară aceşti ataşaţi dar cu participarea a doi observator din partea Italiei şi Iugoslaviei. Şi această popunţre pare a fi căzut, fiindcă guvernul italian pretinde ex­tinderea anchetei până la Belgrad, iar guvernul iugoslav, la rândul său, cere să fie cercetate şi acuzările sale, despre pregătirile italiene In privin­ţa Albaniei. Dar, nici Italia, nna Iu­goslavia, nu se arată dispuse să ac­cepte cererile ce le ating direct, şi astfel, probabil, ancheta va fi Irtmor, montatd. Alunei, ce rămâne? Negocieri di. -o-,- tnt.rp. Roma si Belgrad, iată vi ră rămasă medievală făcându-şi prin vechea metodă a revoluţiei, I­­talia este natural interesată să taie orice putinţă de răscoală şi astfel să se încrunte spre Belgrad­ unde a. ■ventualitatea n'ar fi privită cu neplă­cere. Căt timp aceasta este situaţia în Albania, relaţiile dintre Italia şi Iugoslavia nu pot fi lămurite. Pentru înlăturarea fricţiunilor ar fi nevoe de vindecarea fundamentală a răului. Sarcina incumbă Ligii Na­ţiunilor. E nevoe de o acţiune inter­­naţională a sforţărilor spre indepen­denţa albaneză, de ridicare a acestui popor şi a acestei ţări la nivelul ge-­­neral al culturei şi civilizaţiei euro­pene: A. Hg. Moartea lui Luigi Luzzatti Italia poartă doliul unui mare om de Stat care înainte de toate a fost un financiar­e şi un economist ale că­rui concepțiuni au dat roade fericite pentru patria sa. Opera care rămâne nedespărţită de numele său şi căreia Italia datoreşte o revi­oiie, s’ar putea spune o resu­­recţiune a agriculturei, este crearea cooperativelor şi a Băncilor populate cari au dat o viaţă nouă regiunilor mănoase atât din nord, câmpiilor Lombardiei şi Toscanei cât şi celor sudice unde, înainte vreme, munca ţăranului a fost nemilos exploatată Pe terenul acesta meritele dispăru­tului rămân neperitoare. Luigi Luz­­zati a fost antemer­gătorul şi modelul dela care s-au inspirat conducătorii noştri când au înştiinţat pe baze asemănătoare şi potrivite cu organi­zaţia noastră, sistemul Băncilor popu­lare chemat să dea rezultate din ce în ce mai fericite pentru exploatarea agricolă. Pe lângă această operă de liberali a ţăranului italian din ghiarele ex­ploatatorilor, Luigi Luzzatti, ca mi­nistru de finanţe, in diferite rânduri, a reuşit să asanaze finanţele ţărei sale, printr’o conversiune car® a avut efectul să înlăture ogiul și să determine repatriates rentelor italie­ne din străinătate. Moare la vârsta de 86 ani, după ce s’a retras de mai multă vreme, din viața politică»­­*.

Next