Argus, iulie 1927 (Anul 18, nr. 4258-4284)

1927-07-22 / nr. 4276

ORGAN ZILNIC al COMERȚULUI Fondatori : S. Pauker fi H. P. Valentin directors Origóra Gafencu fi Tineri 22 Iulie 1927 TARA IN DOLIU Regele a murit S’ar părea, urmărind oamenii şi evenimentele in cursul istoriei că abilitatea, sentimentele egoiste şi interesele personale au stăpânit şi au condus in toate vremile, acţiunile omeneşti. Cercetând, însă, cu luare aminte, povestirea lumei, ne dăm seama că lucrurile nu stau tocmai aşa. In viaţa acelora cari au avut isbânzi reale şi statornice, găsim, întotdeauna, un neîntrerupt fir conducător, de înalt ordin moral. Abilitatea, interesul personal, egoismul stau la baza faptelor mărunte, se desfăşoară în jurul intereselor pariculare şi pot da satisfacţii vremelnice. Dar victorie desăvârşită, — îs vor de mulţumire senină, de glorie neperitoare, — te dobândeşte numai prin jertfe şi luptă aprigă tn urmărirea unui ideal, cu nestrămutată credinţă In biruinţa finală. Conducătorii cari n’au făcut sacrificii la vreme, cari s’au încurcat In josnice calcule, Cari s’au impedicat de legături şi interese zadarnice şî trecătoare, cari nu şi-au făurit o ţintă din bucuriile şi necazurile, din speranţeie şi nevoile neamului lor, n’au avut, nici odată, satisfacţia datorii împlinite şi a triumfului înălţător. Vânând succese uşoare, fără riscuri, şovăind in actele lor, veşnic cântărind foloasele şi pagubele, nedestoinici să ia o mare hotărâre, când, in cele din urmă, intră cu deasila in vâltoare sunt pricina unor imense dezastre şi cad, zdrobiţi, sub povara greşalelor şi a micimelor» Regele Ferdinand s’a nâscut in Germania. A crescut şi a studiat în Germania. Acolo a primit primele impresii. Acolo şi-a tors visurile tinereţei. Şi era cu atât mai mult legat de patria germană cu cât se înrudea, nu prin alianţă, ci prin sânge, cu familia domnitoare, care a făcut mărirea şi gloria Imperiului. A venit în România fără să cunoască nici ţara, nici limba, nici poporul peste care sortit era să domnească, învăţă din cărţi istoria şi literatura română şi tot cărţile li desvăluiră necazurile şi aspiraţiunile supuşilor săi. Răsboiul mondial îl chiamă la datorie. Regele Frdinand vrea să fie, înainte de toate bun român. Uită că este german. Uită duioasele amintiri ale copilăriei, înăbuşe sentimentele, sădite în vremea tinereţei. Sfărâmă legăturile de familie. Teribilă luptă de conştiinţă, din care ese biruitor. Animă întreaga sa fiinţă morală de dorul poporului său, pe care vrea să-l servească cu gândul, cu fapta. Respinge alianţa cu germanii. Declară rasboiu inamicilor fireşti ai ţării sale, cu riscul de a se întâlni, pe câmpul de bătae, piept la piept, cu propriul său frate. Intr’atât se identifică cu interesele neamului lui. Trebuia să fie aşa. Fiindcă istoria ne învaţă că acei conducători şi acele popoare au ieşit victorioase cari, nesocotind toate calculele, înfruntând toate primejdiile, periclitând chiar existenţa lor, au urmărit o viziune ce pare că fuge pe măsură ce este urmărită, ce pare că scapă în clipa când crezi că ai atins-o, dar, de care te apropii, cu cât este mai înflăcărată credinţa ce te avântă spre ea. Himera nu-i un basm. Ea se naşte din nevoile noastre, din temerile noastre, din nădjedile noastre, din inima şi sufletul nostru. Fericiţi acei cari, ca regele Ferdinand aleargă, vizionari fanatici, trecând peste cadavre, după o himeră ce varsă vârtejuri de flăcări şi foc, plămădită din lacrimi şi suferinţe, din visuri şi speranţe. Pentru ei, şi numai pentru ei, a fost zămislită gloria. T. P. Ferdinand, Victor, Albert, Meinrad de Hohenzollern, al doilea fiu al principelui Leopold de Hohenzollern şi nepot de frate . Regelui Carol I, s-a născut la 24 August 1865. In anul 1882, rândul Principe Ferdinand a sosit în Bucureşti. Abia sosit în ţară, Principele Ferdinand a prins simpatie faţă de poporul roman, care peste puţin timp s-a transformat în dragoste. Conform art. 83 din Constituţie Principele Ferdinand a devenit moştenitor prezumtiv al Coroanei, numit prin decretul din 18 Martie 1889: „Alteţă Regală Principe al României“ La 28 Septembrie 1914 a fost proclamat Rege al României, iar la 15 Octombrie 1922, a fost încoronat la Alba Iulie, Rege al tuturor românilor. I ÎNCORONAREA Regretatul profesor universitar Vasile Pârvan, a scris in ziarul nostru, cu prilejul încoronărei defunctului Suveran Ferdinand I, un articol din care extragem următorul pasaj: „A fost de mult un Rege, părinte bun al poporului nostru. Şi cu voia Celui de Sus a unit Ţara, cea totdeauna până la, el ruptă în bucăţi de vecini hrăpăreţi. Şi au vrut ai lui atunci să-i facă încoronare de jerte peste ţara unită. Şi au făcut ceea ce pot face oamenii, biserici şi porţi de biruinţă şi coroane de aur şi cântece de slavă. Dar părinţii cei dintru început ai poporului nostru, Decebal Regele şi Traian împăratul, n- au lăsat să se risipească în nimicnicie fapta cea mare a iubirii de Patrie , căci cum strânge Ileana Cosinziana trupul tăiat în bucăţi al lui Făt-Frumos şi stropindu-l cu apă vie şi cu apă moartă, o chiamă iar la viaţă, aşa adunase Regele acela trupul tăiat in bucăţi al ţării sale şi stropindu-l cu sângele vieţii şi lacrimile morţii, îl trezise iară la viaţă întreagă. Şi de aceea când şirul zilelor lui pe pământ se încheie şi sufletul lui porni spre Soare-Apune, şi umbra lui crescu tot mai mare cu cât se apropia de Ceruri şi se depărta de ţărână, din Cetatea de Foc, în care locuiesc Fericiţii se desfăcură, eşindu-i înainte, cele două umbre uriaşe Părinţilor neamului, şi Regele cel Bun şi Biruitor le venea dimpotrivă, şi cerul întreg era acoperit de chipurile lor măreţe. Şi dintre munţii cei de foc Apusului desprinseră întemeietorii cei doi «« cerc cât al munţilor noştri de mare şi ţinând *u-i sus în chip de coroană aşteptau înălţaţi pe între îl Horni din nou al Patriei, întemeiate de dânşii. Şi când fu lângă ei, ei coborâră pe capu-i coroana munţilor veciniei îmbujoraţi de Soare. Şi între umbrele serii cei trei pogorâră în noapte... Iar când ţara vreodată e iară la ceas de cumpănă mare se arată ca semn de aducere-aminte de vecinie ocrotitorii noştri, cele trei umbre în zare. Şi sufletele gata de jertfă sunt binecuvântate să vadă în clipa supremei lor dăruiri pentru Patrie, din nou ca aevea, cea de a treia, întru milenii sfinţită, eternă, încoronare a Regelui”. Trăiască Regele Steaguri cernite stau acum placate, pe tot cuprinsul ţării, dar steaguri. Oricât de mari au fost cei cari au făurit Statul românesc, durerea pentru pierderea lor este străfulgerată, înainte de toate, de gândul viitorului. M. S. Regele Mihai simbolizează, mai mult ca oricând, astăzi, viitorul statului românesc, voinţa noastră invincibilă de a dura existenţa naţională aci pe pământul acesta presărat cu oseminte scumpe, de două mii de ani încoace. Simbol prin numele lui amintitor de rseperitoare glorie, Regele Mihai e simbol deasemeni , prin nevinovăţia ei augustă în jurul căreia fac zid sufletele româneşti. In clipa când cel mai mare dintre făuritorii naţionali intră in istorie, ca să-şi ajungă tovarăşii de fapte eroice, soldaţii morţi pe toate văile şi piscurile muraţilor, se înalţă steagul viitorului. Către Ei se aţintesc, pline de nădejde, toate privirile. Viaţa nu se întrerupe nici o clipă. In cartea cea mare se întoarce o nouă filă, fi o altă pagină, apare, albă, cerând fapte noul. In zilele aceste® de prăbuşiri in jurul noştri, de ameninţări furtunoase, astăzi când simţim, mai mult ca oricând, lipsa Celui plecat, se iveşte astrul plăpând dar luminos al zilei de mâine. E cu atât mai scump minjilor româneşti. Şi între hotarele mărite ale ţării nu e decât un singur gând : — Trăiască Regele. Comunicatul oficial Biroul presei din Ministerul de externa comunică: Ca urmare a afecţiunei de care Majestatea Sa Regele suferea dinainte şi a bronchopneumoniei declarate în luna Martie, starea Sa generală a declinat continuu. Inapetenţa, anemia şi greutatea respiraţiunii au îngreuiat, din ce in ce munca inimei provocând in noaptea de 20 iulie 1927, o stare de colapsus în urma căreia Maiestatea Sa a sucombat la ora 2 şi 15 minute în braţele Majestăţii Sale Regina, în prezenţa medicului Curţii dr. I. Mamulea şi a surorii de caritate Annekint. Până In ultimele momente Majestatea Sa Şi-a păstrat întreaga conştiinţa şi a încetat din viaţă fără dureri. Ultimele Sale cuvinte adresate Majestăţii Sale Regina, care-l susţinea au fost : „Mă simt foarte obosit*". Manifestull guvernului ROMANI, încetat Primul Rege al României întregite din viaţă. O boală crudă Ta răpit punând astfel capăt înnainte de vreme celei mai glorioase Domnii sub care s'a întruchipat visul de veacuri al Neamului Românesc. Urcând treptele Tronului, Regele Ferdinand a făgăduit solemn în faţa Reprezentanţei Naţionale că va fi bun român. Domnia Lui a dovedit cu prisosinţă că şi-a împlinit pe deaîntregul făgăduinţa şi astăzi plângem nemângâiaţi moartea celui mai mare şi celui mai bun dintre români. Dealungul veacurilor românii nu vor putea niciodată să uite că n‘a fost jertfă pe care Ferdinand I să n‘o fie făcut pentru fericirea Ţării Sale. Neclintit în credinţă şi hotărâre în timp de război, înţelegător şi blând, înţelept şi drept în timp de pace, Ferdinand I, va rămâne pururea Regele întregirea Neamului şi al marilor reforme cari au adus Statului dreptate, putere şi linişte. Nu putem rămâne mai statornici credincioşi marelui gând căruia El i-a închinat toată viaţa sa, decât fiind strâns uniţi pentru liniştea şi propăşirea patriei. , Cu neclintit devotament pentru Dinastie, cu respect faţă de Constituţie şi de legile Ţării, să înconjurăm cu dragoste şi cu încredere în menirea Ţării pe Regele Mihai şi să ne încordăm toate puterile pentru asigurarea viitorului strălucit al României întregite, azi, aşa de greu încercată. _ (Urmează semnăturile tuturor miniştrilor). ' ' i I