Argus, august 1927 (Anul 18, nr. 4285-4310)

1927-08-01 / nr. 4285

Anul XVIII No. 4285 6 PAGINI ABONAMENTE: IN TARA II IN STRAINATATE Un an 1000 lei il Un an 2200 lei 6 luni 550 . Il 6 luni 1300 „ 3 luni 300 „ U 3 luni 800 k. 3 lei în ţară. 6 lei in străinătate ORGAN ZILNIC al COMERŢULUI Fondatori : S. Pauker şi H» E» Valentin INDUSTRIEI şi FINANTEI­ ­ Directori Grigora Gafenou 0 Inai 1 Aorist 192? ^ PUBLICITATEA ; Concesiunea Exclusivă a fi­ocietățe) Generale de Publicitate directori­i Carol Schulder şi S. Berger Str. eugene» tarait.» (testa itaragn­eorghevio a telefon 311134 B­IROURILE: Bucure șt­i, Strada Sărind­ar 7 Et. I« TE L E­F O N: 300/ 03 și 323 09 Porturile noastre Ori unde întoarcem privirile, în activitatea economiei naţionale de după răsboi, nu constatăm decât ruină sau regres­­ată cu situaţia din vremuri normale,­­­ deşi ţara s’a mărit mai mult decât de două ori şi prin populaţie şi prin su­prafaţă. La nevoi sporite şi la activităţi productive ce ar trebui să apară duble, potrivit sporului de teritorii şi populaţie, constatăm un utilaj adesea inferior proporţional celui dinainte de răsboi şi o activitate foarte departe de normal. In priinţa aceasta, starea por­turilor noastre, a tuturor fără deo­sebire, ne prezintă un tablou din cele mai îngrijitoare. O scurtă e­­xarm­inare a datelor statistice repre­zentând activitatea marilor por­turi Brăila, Galati și Constanta, fără a mai pomeni de paralizia complectă a porturilor dunărene secundare, ne pote duce la condu­ia că mina lor e aproape ireme­diabilă din cauze la a căror pătrun­dere nu se gândește nimeni. Datele comparative publicate în ziarul nostru cu privire la portul Brăila de către d. ing- Demetriade, directorul docurilor respective, sunt de o elocintă pe deaîntregul alarmantă. Traficul de import a scăzut la a zecea parte din traficul normal di­nainte, de răsboi, iar cel de export abia a izbutit să se ridice până la jumătate din normalul antebelic. Cum perspectiva transituirii şi manipulării cerealelor sârbeşti sau bulgăreşti prin portul Brăila, ca în 1926, este aproape închisă pen­tru viitor, soarta marelui oraş, care trăeşte şî se desvoltă prin ac­tivitatea portului, ne apare în cu­lori destul de triste. Dacă şi conducătorii porturilor Galaţi sau Constanta s’ar apuca să facă tablouri corespunzătoare, după pilda d-lui ing. Demetriade, suntem siguri că ele nu s’ar deo­sebi prea mult de tabloul portului Brăila. . încât putem spune că de un­de ne-am fi aşteptat ca viaţa şi des­­voltarea porturilor noastre să ia un avânt excepţional pe urma du­­blării teritoriului şi a populaţiei ţării, constatăm cu mare durere că viitorul acestor porturi ne a­­pare grav ameninţat de ruină şi să­răcie.Nu putem intra acum în exami­narea şi explicarea multiplelor cauze ale fenomenului. Desigur, unele ne apasă ca o fatalitate şi ne pun în neputinţă de a reacţiona, dar altele se dato­­resc lipsei oricărei directive seri­oase în îndrumarea vieţii porturi­lor noastre sau, mai curând şi mai grav, greşitei îndrumări de a urma orbeşte anumite scopuri li­mitate fără a ţine seamă de inte­resele mari, generale şi perma­nente ale poziţiei României la gu­rile Dunării şi pe ţărmul Mării Negre. Iată pentru ce vom conchide că întreaga noastră politică în mate­rie de transporturi şi navigaţie va trebui revizuită ţinându-se seamă de supremul interes al stimulării activităţii porturilor româneşti. Şi aceasta cât mai repede fiindcă nu avem vreme de pierdut. N. D. Moartea lui Robert de Fiers Vestea neaşteptată a morţii lui Robert de Fiers va pricinui în ţara noastră, o adâncă întristare. Acest parizian zâmbitor, atât de spiritual atât de scânteietor, atât de pari­zian, a trăit epopeea noastră na­ţională din timpul retragerei şi a rezistenţei supreme în­ Moldova. Cu un suflet atât de înţelegător, de cald şi de românesc, încât numele său, care în Franţa a pătruns in Academie a intrat la noi în Istoria zilelor de restrişte şi de glorie. L’am văzut pentru ultima dată, acum câteva luni, in palatul ziaru­lui JLe Figaro”. Biroul direcţiei sale literare era plin: ziarişti, cri­tici,­ oameni de teatru, femei ele­gante, spuma unei societăţi de elită, vie şi scânteietoare, cum o pot evoca numai cei© două nume alăturate: Le Figaro şi Robert de Fiers. Când a aflat despre vizita unui modest prieten de la Dunăre a ce­rut ca uşile să fie închise şi să fie lăsat, câteva clipe singur cu mine. „Iţî aduci aminte?” mă întreba el, cu un glas copleşit da emoţia amin­tirilor­ Şi în câteva cuvinte, trezi in faţa noastră, umbre scumpe ale trecutului: zilele eroice dela Mără­­şeşti şi de la Iaşi, noaptea jalnică a flecărei misiune­ franceze, reîn­toarcerea falnică a căpitanului Ro­bert de Fiers în avion de la Salo­nic. Acest zbor peste armatele lui Mackensen pentru a vesti priete­nilor din România victoria lui Franchet d’Esperay, a rămas pen­tru autorul glumeț al atâtor come­dii delicioase, cea mai frumoasă amintire din viaţă. Succesele tea­trale şi academice nu putuseră până atunci, îndestula pe deplin dorul de glorie al acestui artist, coborâtor din marchizi şi din răz­boinici. La plecare, l-am rugat să-mi dea câteva rânduri pentru „Argus”. A scris atunci următorul articol, care cuprinde întreaga dragoste pentru România a marelui prieten pe care îl plângem azi. G. G­ Pământul şi poporul românesc de Robert de Fiers Nu e nevoie să fii inginer, eco­nomist, agricultor sau financiar ca­­ să-ţi dai seama de neasemănatele bogăţii, pe care le are România. Ele au bunătatea să nu se ascundă şi orice călător, numai să dea pu­ţină atenţie priveliştilor drumului, le descoperă fără greutate. E uşor să vezi, când vine vara, bogăţia pământului în cereale. E destul, pentru aceasta să străbaţi Bărăga­nul ori Basarabia, ori câmpiile au­rite ale Valahiei. Numai pământul Chanaanului a putut da locuitori­lor săi, asemenea recolte. Tezau­rul petrolifer român e cel mai în­semnat din Europa, cu toate că ex­ploatarea nu e decât la începutul ei Care domeniu păduros e mai măreţ decât acel al Carpaţilor ! Şi nu trebue uitată nici întinderea şi însemnătatea salinelor române, nici minele de lignit, de fier şi de cupru, nici pescăriile minunate ale Dunării şi ale marilor lacuri. Nu e oare, acolo un belşug de mijloace de trai, cum nici o altă ţară din continentul nostru nu le întrune­şte, atât de uimitoare şi atât de felurite ? Desigur, Occidentul nu nesoco­teşte toată această prosperitate menită să crească initio proporţie formidabilă, dar o preţueşte, cu uşurinţă. Vecinătatea nemărgi­nitei şi neliniştitoarei Rusii pare, unora, o ameninţare ne­întreruptă şi groaznică, care stă chiar în coasta acestui pământ bi­necuvântat. Ei bine, toţi aceia cari au asemenea temeri, nu cunosc deloc însuşirile de căpetenie ale poporului român. Nu e altul pe lume care să fie mai neclintit, mai profund neprimitor al spiritului de răsturnare şi de distrugere. Nu e altul la care rasa latină să fi păs­trat, mai vii şi mai hotărâtoare pu­ternicele ei virtuţi de ordin, de răbdare şi de judecată. Să ne gân­dim numai la aceasta : în timp de mai mulţi ani armatele române au trăit în primejdie de fiecare mo­ment, să fie molipsite de bolşevis­mul cel mai activ şi cel mai nimi­citor al diviziilor ruseşti, atât de strâns amestecate cu ale lor. . Şi nici o căprărie, nici un om n- a as­cultat îndemnurile, n’a urmat pilda acestor temuţi răspânditori de anarhie. Să fie îngăduit unuia din acei cari, în ceasurile tragice, a fost martor al acestei admirabile fide­lităţi a unei naţiuni către rasa şi pământul ei, să creadă că cea mai preţioasă bogăţie a României e poporul său. ■Il lim : CENZURA IN PROVINCIE Aflăm cu întârziere, dar în sfârşit a­­flash — şi asta-i esenţialul — că din ziua de 20 iulie cenzura a fost intro­dusă pe tot cuprinsul ţării, fără nici un motiv sau vreo cauză vădită din punct de vedere guvernamental. Spunem aşa fiindcă e foarte greu de găsit un punct de vedere legitim, chiar în vreme de râs hoiu, spre a îndreptăţi cenzura presei tipărite, când adevărata primejdie pen­tru moralul unei ţări în vremuri excep­ţionale o constitue tocmai presa netipă­rită, iarna publică precum spuneau Ro­manii, svonul circulând din gură în gură necontrolabil şi greu de desminţit.. Şi, Doamne, ce proporţii ia presa netipari­­tă, adică gura mahalalei, când presa ti­părită, cunoscută, responsabilă, lesne de identificat şi de desminţit este des­fiinţată prin măsuri de cenzură preven­tivă!... La Constanţa, prefectul a chemat pe reprezentanţa ziarelor locale în acea zi faticidă de 20 iulie şi le-a explicat pen­tru ce se introduce cenzura. Evident, era vorba de respectarea ordinei le­gale şi constituţională stabilite şi pe care nu te gândeşte s'o tulbure nimeni... Ca s’a întâmplat, însă, de atunci pâ­nă astăzi? S’a întâmplat ce se întâm­plă totdeauna, la noi, ca orice măsură restrictivă şi de forţă în care bunul plac decurgând din libera apreciere fără nici un criteriu de control judiciar se exer­cită ca... Vodă prin lobodă. Cenzura a devenit, chiar la Constanţa, un mijloc de a suprima orice critică politică nu la adresa guvernului ţării, dar nici chiar asupra actelor de gospodărie şi admi­nistraţie locală. In plus, cenzura a intro­dus forţat sacrosanctitatea personagii­lor politice locale din partidul guverna­mental, fie ei foşti sau viitori miniştri... Două exemple mai edificatoare de­cât orice . Un ziar local, Dacae, este zilnic silit sa apară cu pete albe !&rid îşi permite să vorbească despre interzicerea jocu­rilor la cazinoul local Socotind-o drept o măsur­ă grav păgubitoare pentru viaţa Constanţei. Şi acelaş lucru îl face de­­căte ori îndrăsneşte să atingă persoana şefului liberal local, d. V. Sassu, fost ministru. Dacă na trebue ceva pentru con­damnarea cenzurii la noi, apoi aseme­nea procedeuri îndeplinesc cu vârf şi îndesat eventuala lipsă. Suntem de acord, onoraţi guver­nanţi ? R° — Ansf’îi'DSS-ul PARIS, 30 (Rador). — Ziarul „Rend” din Viena organul cercuri­lor de­ extremă stângă, pretinde câ s’ar fi elaborat planul pentru reali­zarea Anshlussului, care ar urma să fie proclamat odată cu restabili­rea monarhiei in Germania, lal­uriştii vor fonta singuri în alegeri LONDRA, 30 (Rador). — De­putat Henderson, secretarul parti­dului laburist, vorbind aseară la o întrunire publică a desminţit exis­tenţa unui acord între laburişti şi liberali, pentru obţinerea unei ma­jorităţi comune anti-conservatoare la viitoarele alegeri generale. D. Henderson a precizat că piticiul laburist nu a discutat niciodată po­sibilitatea unui asemenea acord, şi a adăugat că nu se poate şti ce re­zervă viitorul, dar laburiştii sunt decişi să lupte pentru obţinerea unei majorităţi independente şi cucerirea guvernului Producţia industrială a Ardealului In prima jumătate a anului 1927 Concurenţa industriilor străine. — Consecuţele tarifa­ui vamal. » Excesul de fiscalitate.­­ Un imperativ al situaţiei actuale : stam­­izarea leului Banca Naţională din Cluj a primit un raport detaşat asupra situaţiei producţiei industriale di­ Ardeal în prima jumătate a anului 1927-INVAZIA DE MĂRFURI STRĂINE Din el reese clar că, producţia in­­dustrală a Ardealului s’a resimţit atât de influenţa fenomenelor econo­mice industriale, cât şi de influenţa politicei economice a guvernelor, pe­rindate la cârma ţârii. Pentru noi, de mare însemnătate a fost constatarea atitudinei agresi­ve a ţărilor industriale, — cu care avem legături econom­ce mai strân­se, — faţă de străduinţele produc­ţiei interne, de­ a emancipa pleţele româneşti de sub dominaţia indus­­triai străine. În primele patru l­uni ale anului, această atitudine­­a putut mandes­ta cu atât mai uşor, cu cât în străi­nătate survenise un curent de tette­nire a producţiei şi, guvernele res­pective luaseră, măsuri pentru în­lesnirea exportului, în vreme ce, la noi, tariful nerevizuit îşi pierduse orice caracter protectionist. In această peroadă de vreme, in­dustria străină, fiind bine informată de modul cum vor fi stabilite taxele, în noul tarif vamal,* ci se va pregă­ti» de multă vreme, spre a fi pus în aplicarea de abia la 14 Aprilie 1927, a pornit o adevărată invazie de măr­furi asupra pieţelor româneşti, în cele mai favorabile condiţiuni de plată. In acţiunea lor erau favorizaţi şi de tendinţa evidentă de îmbunătăţi­re a cursului nostru valutar. Urmarea a fost că, şi după pune­rea în aplicare a noului tarif va­mal, pieţele noastre s’au resimţit, şi se resimt încă şi azi, de congestiu­­nea produselor străine. REDUCEREA PRODUCŢIEI IN­DIGENE In împrejurările acestea, industria noastră, rămânând cu produsele ne­vândute, a fost obligată să-şi redu­că, cel puţin pe un timp oarecare, producţia şi să concedieze o parte din muncitori. Drept consecinţă logică a acestei reduceri şi a concedierii lucrătorilor, am avut de înregistrat două fenome­ne, puţin obişnuite în viaţa noastră economică : şomajul, atât de trist, şi abundenţa de numerar la bănci. Desigur că, o parte din industriile mai mici, care n'au putut suporta stagnarea, s-au desfiinţat Fără în­doială că, reducerea producţiei n-ar fi fost atât de gravă dacă nu inter­venea, pe lângă invazia mărfurilor străine reducerea, tot mai accentua­tă a capacităţii de consumare a lo­cuitorilor indigeni Este acesta un fenomen care se tot accentuiază şi care merită să fie studiat. NOUL TARIF VAMAL ŞI DIFERI­TELE IMPOZITE ŞI TAXE FISCALE Noul tarif vamal a fost primit cu satisfacţie de producători, cari nădăj­­duiau ca, la adăpostul său, să ca­pete preponderenţa pe pieţele indi­gene. Departamentul finanţelor însă, luând cu o mână, ceea ce a acordat cu cea­laltă, a determinat o asemenea scum­pire a producţiei, încât a făcut iarăş posibilă concurenţa străinătăţii,chiar cu un tarif vamal urcat. Intr’adevăr, majorarea cotei vechi a impozitului pe lux şi cifra de afa­ceri, de la 1 la sută la 2 la sută, sta­­bilindu-şi drept bază impozabilă nu valoarea relă a mărfurilor ci o va­loare fictivă, aşa numita valoare medie. In acest fel, la multe produse, transformate de mai multe ori, im­pozitul pe cifra de afaceri atinge valori de 10 şi 12 la sută din preţul de vânzare. De asemenea, s’a mai introdus im­punerea şi a mărfurilor de export cu 1 la sută, care mai înainte benefi­cia de scutire. Adăogând şi celelalte contribuţiuni mărite, cum au fost noua lege a timbrului, legea de 2 lei săptămânal de fiecare angajat, majorarea impo­zitului pe proprietăţile clădite şi ne­­clădite şi alte legi fiscale, se înţe­lege uşor că scumpirea generală a producţiei era fatală. PUŢINE ÎNDREPTAR! Nici o măsură care să oprească a-a­cest val da scump. Tariful de transport, împotriva căruia produ­cătorii au protestat cu vehemenţă în atâtea rânduri, a fost menţinut, exceptându-se industria petroliferă şi forestieră pentru care s’au făcut unele reduceri, după ce au avut de suferit pagube imense. Nu s-a rezol­­vat problema stabilizării leului, de care e atât de strâns legată orice­­încercare de calcul al preţurilor­ DOBÂNZILE AU FOST REDUSE . Intr’o singură direcţie se poate a­­firma că se constată o ameliorare : reducerea cotei dobânzilor dela 40 şi 50% la 20—30%. Băncile au fost determinate de relativa dispo­nibilitate de capital, consecinţă a reducerei producţiei industriale şi a consumaţiei, să acorde această re­ducere. Totuş, dobânzile rămân încă destul de urcate şi continuă să îm­povăreze producţia şi să influenţeze asupra preţurilor scumpe. IMPERATIVUL CATEGORIE AL POLITICEI ECONOMICE De­sigur că, şi la noi, ca şi în restul statelor europene, e nevoe, pentru însă­­toşirea situaţiei economice, ca toate stră­duinţele să se îndrepte întru ostenirea producţiei. Aceasta se poate face pe de o parte prin schimbarea politicei fiscale, în sen­sul ca ea să se întemeeze pe impunerea cât mai dreaptă a veniturilor nete, in loc de a da producţiei, aşa fel încât să nu se stânjenească activitatea produc­tivă şi să se lase joc liber concurenţei; pe de alta, prin acordarea de credite di­recte industriei, de către Banca Naţio­nală, instituţia preferind pe producă­torii, întreprinderilor comerciale. Vă trebui găsit şi mijlocul de a im­­pune industriei obligaţia, ca faţă de et­er ptir­ea vamală acordată să se pregă­tească pentru viitor să primească lupta de concurenţă liberă, ca industriile străine. Această pregătire nu se poate face decât producând tot mai bine şi mai ieftin. NIC. CONSTANTIN Ştiri economice Statete Unite LONDRA. — „Financial Times” anunţă că din cauza revărsării flu­viului Mississipi s-a produs o redu­cere cu 12,4 la sută a terenurilor cultivate cu bumbac. Este, totuş, aşteptată o recoltă de 15 milioane baruri care, comparată cu recolta din 1925, poate fi considerată ca favorabilă Conform dărilor de semă ale Mi­nisterului de comerţ şi industrie al Statelor Unite suprafaţa totală cultivată cu bumbac, in anul în curs, se ridică la 42.683 000 morge, faţă de 48.730.000 în anul trecut, 48­ 090 000 în anul 1925 şi 42­ 641 000 în anul 1924 (o morgă = 0.40677 hectar). Pe linia VARȘOVIA. — Guvernul polonez negociază cu mai multe­­trupuri fi­nanciare din Statele­ Unite, și in spe­cial, cu banca Blair and Cy, un îm­prumut de 20 milioane de dolari des­tinat construirii mai multor Unii de cale ferată, in provinciile orientale, împrumutul va fi garantat de căile ferate ale Statului Elveţia BERNA- ■— Un acord comercial provizoriu a fost semnat, la Berna între Elveţia şi Finlanda­ El va in­tra în vigoare după ce va fi rati­ficat de parlamentul finlandez, pro­babil în Septembrie viitor. Prin acest acord, cele două ţări adoptă clauza naţiunii celei mai favorizate. • BERNA. —­ Elveţia şi Turcia au încheiat o convenţiune comercială, care va intra în vigoare, pentru o durată da doi ani, o lună după schimbul ratificaţiilor. Prin acest acord, ambele ţări­­ beneficiază de clauza naţiunii ce­­l ei mai favorizate. ■ ­ rom . NEGOCIERILE GRECO-IUGO­­SLAVE Informaţiuni îmbucurătoare so­­sesc de la Atena. Delegaţii greci şi iugoslavi, întruniţi spre a rezolva numeroasele puncte litigioase cari de câţiva ani împiedică relaţiunile normale între cele două ţări, înre­gistrează mereu noui succese. Rând pe rână işi găseşte dezlega­rea câte una din problemele supu­se negocierilor. Uleie trecute se anunţa o înţelegere privitoare la tarif­ele transporturilor, ori se anun­ţa acordul asupra unor chestiuni de politică vamală. Astfel se mic­şorează treptat cercul de dificul­tăţi şi se deschide calea spre lichi­darea principalei probleme : acce­sat Iugoslaviei in portul Salonic, cu administraţia liniei ferate Gher­gheli-Salonic, servind acest port. Conversaţiunile actuale nu cons­titue prima încercare de lămurire a raporturilor greco - iugoslave. Din primele timpuri după războia, guvernele din Belgrad şi Atena s’au silit să se pună de acord, în­lăturând piedicele unei colaborări depline. Pedicile s’au dovedit insă mai puternice decât bunăvoinţa părţilor interesate, mai ales că preocupări politice au intervenit în tratarea unor chestiuni econo­­mice. Astfel, fostul regim din Gre­­cia, reprezentat prin dictatorul Pangalos, ajunsese la o înţelegere complectă cu Iugoslavia, regulând toate litigiile şi reînoind strânse­ legături politice. Odată cu răstur­narea lui Pangalos, au căzut însă şi acele acorduri, ce reprezentau îndelungate sforţări şi largi pers*­pective. \ , Se pare că de data aceasta, a* cordurile greco-iugoslave sunt,, clădite pe teren mai ierni.­­Să nă* dăjduim­ că opera de înţelegere veţ fi dusă la bun sfârşit. Nu numai la folosul direct, a două ţări amice dar nu interesul consolidării geme­rale în Balcani, dorim acest rezul­­tat. Restabilirea colaborării între Iugoslavia şi Grecia va însemna primul pas spre normalizarea im­tegrală a relaţiunilor balcanicei prima piatră de temelie a unui Locarno-Balcanic, care se poate închipui înainte de complecta lichi­dare a tuturor diferendelor ce des­part două dintre cele mai impor­­tante puteri ale peninsulei. ^ A. Hg factor a rgga al Bolgariei BERNA, 30 (Rador). — Regele Boris al Bulgariei, însoțit de prin­cipesa Eudoxia, a sosit la Lu­cerna. On tar m asplffi LONDRA, 30 (Rador). — Lor­dul Reading care este iniţiatorul mişcării pentru oferirea unui dar Lordului Oxford, a hotărât îm­preună cu ceilalţi amici, de a cere consimţământul Lordului Oxford pentru accperarea acestui dar , acest dar fiind o dovadă a aprecie­rii lor pentru marile servicii pu­blice aduse de către Lordul Oxf­lord. Lista complectă a celor can au contribuit este publicată acum, cu­prinzând 17 martie, dintre cari ur­ii bine cunoscuţi liberali, alţii con­servatori şi uite persoane cari s’au interesat de viaţa politică engleză. Arguşul cultural O industrie românească Din când în când se anunţă „rea­lizarea” câte unui film românesc. Reclame în ziare, reclame in re­vistele, de specialitate, afişe şi stea­guri tricolore pe stradă. Le spe­culează un sentiment naţional u­­şor de înţeles şi se încearcă, mai curând, comercializarea orgoliu­lui nostru în lipsa unor filme mă­car onorabile. Căci e ruşinos, cu totul ruşinos tot ce s’a realizat până acum în „filmul românesc“. Nici în primele filme, de acum istorice, ale indus­triei franceze de acum douăzeci de ani filme care astăzi la Paris, mai sunt din când în când proec­­tate, ca să stârnească generala ilaritate a sălii, nu era atât lipsa de gust şi insuficienţa câtă am vă­zut la „Papat“, „Eroii Neamului”, etc. O fotografie imposibilă, o feno­menală nepricepere a unor impro­vizaţi regizori, care isbutesc să ne dea filme în care actorii alear­gă pripiţi in loc să meargă şi ges­ticulează ca epilepticii, o neştiută complectă a perspectivei, o intri­gă de presă şcolară, sfârşesc prin a desgusta definitiv publicul de filme româneşti (spectatorii au a­­juns să aibă teroarea lor) să com­promită pentru multă vreme o idee frumoasă şi utilă şi mai ales să inspire o definitivă neîncredere capitaliştilor., E cu atât mai surprinzătoare, starea asta de lucruri cu cât mai toate statele europene au isbutit să aibă succese în cinematograf. Numai România Mare nu. Evident , că, nu poate fi vorba de a realiza o mare industrie. Nu­mai câteva state îşi pot permite luxul să se arunce în marea bă­tălie cinematografică. Stăpână a pieţei cinematografice înainte de război-Franţa a trebui să cedeze pasul Italiei, cu ale ei Francisca Bertini, Maria Carmi etc. Dar filmul de lux şi mondeni­tate al Italiei a fost complect în­locuit de filmul istoric german care ne-a dat fresce din revoluţia franceză şi capitole din trecutul german împreună cu înscenări expresioniste. Franţa încearcă să se refacă, dar peste amândouă a ve­nit sdrobitoare concurenţa ame­ricană cu capitalurile ei uriaşe, cu montări grosolane, dar cu o orga­nizare comercială superioară. Pia­ţa mondială este, astăzi, acaparată de cinematograful american. „Ufa” a dat un­­ sgomotos fali­ment, iar filmul de mare anver­­gură „Napoleon“ a fost luat în ex­ploatare tot de americani. La Hollywood au fost­ aduși toții ac­torii fruntași de cinematograf din lume. Trebue să facem aci o paran­teză pentru filmul suedez, care fă­ră­­ să însemne o concurentă co­mercială, a însemnat, totdeauna, o concurentă artistică prin reali­zările lui superioare. : Nu cu astfel de industrii ne pu­tem gândi să concurăm noi. Dar dacă ţinem seama de ce mij­loc de propagandă e filmul, nu putem neglija de loc această pro­blemă, care ne poate pune în si­tuaţii penibile. Şi penibil a fost modul în care au fost înregistrate, de pildă funerariile regelui Fer­dinand. Cel­­puțin în versiunea vă­, zută de noi, operatorul a dat dovezi de o nepricepere, care ca români ne-a pus în situaţii cu totul deli­cate. Intr’un film funerar au fost înregistrate grupuri vesele, ges­turi groteşti şi echivoce. Stupidi­tatea unui operator nu poate să fie lăsata să-şi dea toate neplăcu­tele ei consecinţe. Un domn care, fără creier, învârteşte o manivelă nu poate avea dreptul să ne facă pe toţi de râs. Nu mai vorbim de negustorii care n’au avut grije să facă tăieturile necesare şi au pre­dat filmul cum l’au luat, sălilor. Un convoi, o scenă are momen­tele ei caracteristice şi acelea se înregistrează numai, are anumite unghiuri de perspectivă şi numai atunci se poate înregistra. (In pri­vinţa asta din tot ce au înregistrat românii un singur lucru poate fi citat onorabil : călătoria prinţu­lui Carol în jurul lumii, înregistra­­tă într’un frumos film de ingine­­rul Pasmantir). Revenind deci la „filmul roma«­nesc” e» de la sine înţeles că, pen­­tru noi se pun probleme speciale» care trebue gândite şi formulate de oameni care nu sugerează prin simpla lor prezenţă, absenţa ori­cărui sens artistic. Nu putem avea filmul de figuraţii mari cap nu a­­vem capitaluri, nu putem da filme de lux şi mondenitate pentru că nu avem clădiri monumentale şi ştran­zi occidentale. Deci trebue să ne mărginim la frumuseţile naturale — atât de nu­meroase— ale ţării, trebue să con­tăm pe jocul actorilor, pe valoarea scenariului (de o esenţială im­por­­tanţă la noi) şi pe efortul superior artistic al regisorului. Noi ne-am grăbit să învârtim o manivelă, să tocăm câteva sute de mii de lei ale cine ştie cărui naiv şi să nM instituim un monopol al fil­mării, cu o grabă profund neseri­oasă. Dar asupra acestor aspect© ale problemei vom reveni. CAMIL PElKEisCU A

Next