Argus, aprilie 1928 (Anul 19, nr. 4489-4511)

1928-04-01 / nr. 4489

Anul XIX No. 4489 TimM­EIURI­­ «JE ORI ^ FEL . IN TOATE ZIARELE V..-' V-'IPRIN JOflETATEA PERfllA iif PUBLICITATE CAROL SIHUlttft % CHilitR STR-KAPiOFOi V1CI -9 IEI 11/H ABONAMENTE: IN TARA ii IN STRAINATATE On an 1000 lei Un an 220Q le] 5 luni 550 V I­ 6 luni 130Q H 3 luni 300 » N­ 3 luni 80Q J 3 iei în țară, 6 lei în străinătate BIROURILE: ORGAN ZILNIC al COMERŢULUI Fondatorii 8, Pauker şi H* & Valentin . INDUSTRIEI şi FINANŢEI Director: Origora Cafenea ucureşti. Strada Sărindar 7 Et. I.­­ TELEFON: G Onmlol­ă 1 fb­rilie 1338 e ' . ■&-. 'isf' ANIMNtILRI »E ORI­CE FEL IN TOATE ZIARELE PRIN JOHETATEA GENERALĂ de PUBLICITATE "iSfiOI SCHULDER­³i S. BERCER 3TR. KARAGEORGEVICI 3 TEL: 11/84-PUBLICITATEA: Concesiunea Exclusivă a Societăței Generale de Publicitate Ol­astorl : Carol Schulder și 3. fiergar nr. Eugeniu Carada (fostă Karagheorghevicil Telefon 311­ 84 ... .......eeunumiMT.wi » ................. i 14.Tl.ni wiim 306/93 şi 323/69 ■ h —---------r- ■ ........... i 11 .... ■■ Ofensiva producţiunei încurcată, generaţii după gene­raţii, în vârtejul intrigilor meschi­ne ale luptelor, care sau dat secole la rând, pentru dobândirea tronu­lui în cele două principate, bur­ghezia noastră a rămas cu deprin­derea stranie, de a nu se preocupa decât arare ori de chestiunile cu adevărat importante. Aşa zisa noastră opinie publică întotdeauna gata a se pasiona, pentru marile crime şi mai ales pentru romanele de alcov ale oamenilor zilei, rămâ­ne cele mai adesea ori impasibilă, atunci când sub cupola din dealul Patriarhiei se iau hotărâri din ace­lea, care interesează în cel mai înalt grad interesele mari ale vie­­ţei noastre economice. Această simplă constatare, făcu­tă fără gând de a jigni pe cineva, ne explică îndeajuns de ce, chiar în aceste timpuri de mari greutăţi de trai, în care fraudele cu banii pu­blici au devenit o regulă aproape generală în administraţiunele noa­stre, atunci când se discută buge­tele, tribunele parlamentului rămân goale de­­public şi de ce puţine proecte de legi sunt votate cu re­peziciunea, cu care sunt votate im­pozitele, în cele câteva şedinţe de noapte, cu care se încheie de obi­cei, în ajunul sărbătorilor, munca istovitoare a aleşilor naţiunei. Nu există cu toate acestea ches­tiune mai demnă de interes, în mo­mentul de faţă, în care se vorbeşte pretutindeni cu atâta tărie de ofen­siva producţiunei, de­cât­ chestiu­nea fiscalitate! noastre. De modul cum este aşezată această fiscali­tate se leagă în cea mai lar­gă măsură, desvoltarea­­ ulterioară şi liberul joc al tuturor factorilor noştri economici. Şi dacă chestiunea fiscalităţii in­teresează de­o­potrivă pe toţi pro­ducătorii, fără excepţie, ea intere­sează în cel mai înalt grad, pe plu­garii noştri. Şi aceasta nu numai pentru faptul că populaţia noastră rurală constitue imensa massa, a contribuabililor, ca şi imensa mas­­să a consumatorilor agricoli într-o ţară exportatoare, este dintre cele mai desavantajoasă în faţa impozi­telor. Preţurile produselor agricole fiind regulate de preţurile mon­diale, în ţările exportatoare plu­garii, care nu-şi pot valorifica pro­dusul muncii lor decât prin ex­port, sunt întotdeauna nevoite ca să-şi realizeze impozitele, scăzân­­du-le din preţul de vânzare al pro­duselor lor, pe când comercianţii, de exemplu, realizează impozitele lor de la consumator, adăugăndu-le la preţul de vânzare al mărfurilor. Agricultorii nu pot căpăta în ţă­rile exportatoare, în nici un caz pentru produsele lor, decât cel mult preţul mondial, minus toate cheltuelile de transport mari şi mărunte, minus toate impozitele, care grevează producţiunea de la origine până pe piaţa de desfacere. Cine ar putea deci crede, că fără o revizuire a actualului regim fis­cal, atât de apăsător, plugarii noştri ar putea păşi grabnic la mult dorita ofensivă a producţiu­­nei? Nimeni nu contestă, de­sigur, că statul se găseşte într’o imperioasă necesitate de a-şi procura resurse din ce în ce, mai ridicate. Agri­cultorii noştri sunt cei dintâi, care înţeleg acest lucru şi nimeni nu cere ca să fie scutit de plata im­pozitelor. Ceia ce cer însă agricul­torii este o mai echitabilă aşezare a impozitelor şi în special, desfiin­ţarea acelora dintre ele, care au de­­venit oneroase. Abolirea impozitelor aşezate de producţiune, cum sunt taxele de ex­port — a căror desfiinţare o re­clamăm de atâta vreme — sau cum este impozitul pe cifra de afa­ceri, constitue primul pas, ce tre­­bue făcut pe această cale. Menţinerea şi mai departe a ta­xelor de export, în aceste mo­mente, în care trebuesc făcute a­­devărate sforţări, pentru încuraja­rea exportului de produse agricole, în calea căruia s’au ivit atâtea greutăţi, constitue un adevărat a­­nachronism, cu atât mai vizibil, cu cât taxele de export nu mai aduc astăzi statului de­cât neînsemna­tul venit de circa 500 milioane lei anual. Și ar fi banal de sigur, ca să mai repetam­, că im există impozite mai nedrepte, decât cele așezate pe producțiune. Aceste impozite sporind odată cu producţiunea, a că­rei creştere se obţine cu sacrifi­cii cu atât mai mari, cu cât trece dincolo de o anumită limită, lo­vesc pe producător, cu atât mai mult, cu cât destoinicia şi hărnicia sa —­­ şi foarte arareori numai no­­rocul — l-au pus în Situationen de a-şi spori producţiunea sa pe uni­tatea de suprafaţă. Banalitatea aceasta, se trans­formă însă într’o crudă realitate, atunci când este vorba de toate acele impozite ascunse, pe cari Ie percep o serie întreagă de admi­­nistraţiimi şi instituţiuni altele de­cât Statul. Statul, a încetat de mult, de a mai fi la noi singurul beneficiar al impozitelor, care­­grevează pro­ducţiunea agricolă. O serie în­treagă de instituţiuni cu caracter profesional, sau administraţiuni cu caracter mai mult, sau mai puţin local, au impus fără milă produse­lor agricole toată gama taxelor. Autorităţile comunale, cele din­tâi, au impus în principalele puncte de export, ca şi în multe alte localităţi din interiorul ţă­rei, o sumedenie de taxe, cari lovesc la descărcare, la încărcare, sau la trecerea lor produsele agricole. Camerile de comerţ au procedat la fel şi ele, în multe părţi. Came­rile de agricultură, de creaţiune mai recentă, la rândul lor, dornice de a-şi creia venituri uşoare şi umflate, au grevat produsele agri­cole cu o sumedenie de alte taxe, fie la desfacerea lor în oboare, fie la aducerea lor în abatoare, fie la încărcarea lor în vagoane, etc. etc. Sute de milioane — numai bu­getele camerilor de agricultură în­trece 350 milioane lei anual — sunt încasate pe această cale de la producătorii agricoli, deși legile noastre fundamentale proclamă, că impozitele nu pot fi instituite decât în favoarea statului. Fără a contesta utilitatea dife­ritelor instituţiuni, cu caracter pro­fesional, vom remarca totuşi, că impozitele, pe care ,aceste institu­­ţiuni le percep, sunt cu totul în dis­proporţie cu serviciile pe care ele le aduc colectivităţii. Cele mai multe, dintre aceste instituţiuni, sunt simple adunări politice, în care bugetul nu consti­tue decât un mijloc de a întreţine o serie de automobile preşedin­­ţiale şi în care veniturile nu con­stitue decât fericite ocaziuni de căpătuială­, pentru clientela clubu­rilor politice. Abolirea taxelor de export, re­vizuirea şi reducerea simţitoare a tuturor taxelor, pe care produsele noastre agricole plătesc comu­nelor şi camerilor profesionale, iată care sunt măsurile, cu care trebue să înceapă, ofensiva produc­­ţiuneî. " M. A. BADARAU­ ­ » Citiţi în corpul ziarului : A 5-a aniversare a „Uni­unii industriilor metalur­gice şi miniere“ din România Şedinţa Comitetului Bursei ALTE SANCŢIUNI APLICATE AGENŢILOR DE SCHIMB Comitetul Bursei Bucureşti s-a întrunit aseară, la orele 6, sub preşedinţia d-lui N. Bălănescu. Au luat parte d-nii Em. Branco­­vîci, M. A. Georgescu, I. Pilidî, Gr. Slăvescu, N. N. Boeru, sindicul Bursei, Flechtenmacher, P. Gr. lonescu, etc. D. P. ICONOMU secretar gene­ral citeşte procesul verbal al şe­dinţei precedente care a fost apro­bat. In şedinţă secretă s’a luat din nou în discuţie chestiunea agenţi­lor de schimb cari s’au făcut vino­vaţi de întârzieri în lichidarea o­­peraţiunilor. D-nii Al. Munteanu şi H. Haritonovici agenţi oficiali, au dat o serie de explicaţiuni asupra mersului operaţiunilor în Bursă. După o scurtă deliberare comi­tetul a hotărât să aplice pedeapsa suspendării pe câte 5 zile agenţi­lor menţionaţi mai sus. Şedinţa a luat sfârşit la orele 8 și un sfert.­­REP. Un ion demers german la Rfoscova BERLIN 30. (Rador). — Amba­sadorul Reichului la Moscova a făcut azi un nou demers pe lângă d. Ch­erin cerând ca inginerii ger­mani arestaţi să poată comunica cu familiile lor. : „ DISCURSUL D-LUI IORGA D. Iorga era reţinut la Academie, unde făcea o comunicare. Camera­ ticsită de lume, deputaţi, senatori, miniştri, ziarişti şi public, aştepta de două ore, sosirea opo­ziţii. Şi d. Iorga a venit, urcând pe jos Dealul Mitropoliei. * Aşteptarea tuturora n’a fost zadar­nică. D. Iorga a ţinut un mare dis­curs. A vorbit cu multă cumpătare, — cu multă omenie. Deşi s’a legat de talentul altora, am vorbit, fireşte, cu­ mult talent. Şi a rostit, cu o deose­bită autoritate, in parlamentul ţarei, adevăruri care trebuiau spuse. Situaţia e serioasă. E foarte serioa­să. D. Iorga nu a spus-o ca „să alar­meze străinătatea". Părerile auzite în străinătate i-au umplut sufletul de în­grijorare. Şi cele ce a văzut şi a au­zit la sosirea sa in ţară nu i-au mic­şorat desigur îngrijorarea. D. Iorga a ştiut, cu mintea limpede a călătorului înţelept, care vine de departe, să desprindă aparenţele de realitate. A priceput că nu lupta atât de aprigă pentru putere, între parti­dele politice, ci mizeria materială şi morală in care se zbate ţara e partea cea mai neliniştitoare a greutăţilor prin care trecem. Cei care se străduesc să arate, cu toată sinceritatea, relele de care su­ferim, sunt învinuiţi că „fac politi­că“, că tulbură liniştea guvernului şi sperie străinătatea. Glasul cumpătat, dar totuş atât de puternic al d-lui Iorga, a pus in ade­vărata ei lumină ,pre mulţumi­rea adân­că a sufletului românesc", care se strânge amenințătoare, în dosul fron­tului politic. Cine va îndrăzni să învinuiască pe d. Iorga de lipsă de patriotism ? Cine va îndrăzni să spue că n’are dreptate ? * îndreptarea : D. Iorga are teoria sa. j£l O ba­zează pe ineficacitatea principiilor ge­nerale, de dreapta sau de stânga, şi pe „mediocritatea“ generaţiilor de azi şi poate chiar de mâine. Pentru o desăvârşită democraţie ne lipseşte cultura şi experienţa masselor. Pen­tru dictatură ne lipsesc dictatorii. Ne trebue — spune d. Iorga — oa­meni de omenie. O înţelegere sufle­tească între aceşti oameni. Ne trebue, înainte de toate, un su­flet nou, în politică şi în viaţa de toate zilele. Ne trebue, in ori ce caz, o schim­bare grabnică. Căci aşa nu merge, şi nu poate să meargă. Eşind apoi din teorie, unde s’a lo­vit fireşte de teoriile celorlalte par­tide, d. Iorga a făcut o propunere practică şi de împăcare pentru toată lumea. Un guvern de administrare tranzitorie, alegeri cinstite, ferite de ori­ce presiuni şi un nou guvern, ales de înalta Regenţă din sânul noului parlament. * D. Prim Ministru a încercat să răs­pundă. Avea o sarcină grea. Ca să îşi o înlesnească a vrut să amâne discu­ţia.... în toamna viitoare. — Nu admit glumele, în clipe atât de serioase ! a răspuns d. Iorga, care avea aerul să ştie multe. Şi cu dege­tul ridicat, a ameninţat Adunarea, cu retragerea din parlament a...... majo­rităţii. G. G. Stabilizarea din Traim BELGRAD .10. (Rador). — Con­siliul de miniştri în şedinţa de azi, a semnat decretul pentru stabili­zarea dinarului. Legea relativă la stabilizarea dinarului, nu va fi pre­zentată Scupcinei spre votare, de­cât după sărbătorile Paştelui. Le­gea va conţine un singur articol, dinarul fiind stabilizat pe baza de 9,13 franci elveţieni, suta de di­nari. * BELGRAD 30. (Rador). — D. Marcovici, ministrul de Finanţe, va pleca la Londra, în vederea continuărei tratativelor pentru In­­cheerea * împrumutului iugoslav. I­­mediat ce starea sănătatei îi va permite a suporta călătoria. Bugetul provizoriu al Germaniei a fost votat BERLIN, 30, — (Rador). Reich­stagul a votat după a treia citire, budgetul provizoriu al statului pe 1928, supus de guvern aprobării sale. Proiectul a fost votat cu 200 de voturi, contra 170 de voturi, şi 4 abţineri. împotriva budgetului, au votat comuniștii, socialiștii, de­mocriții. ; •• 7 •• . ..-A-' Noul proect de lege al chiriilor a fost depus la Cameră Ce conţine raportul confisiunei de legislaţie civilă Eri s’a depus la Cameră proectul de lege modificat pentru prelungirea contractelor de închiriere şi pe care ziarul nostru l-a publicat acum câte­va zile. Dăm mai jos un extras din rapor­tul com­i­si­unei de legislaţie civilă a Camerei, care motivează nevoia pro­­ectului de lege. * Prelungirea contractelor de în­chiriere a dat naştere unui conflict de interese, între proprietari şi chi­riaşi, manifestat din ce în ce mai a­­cut şi care peste toate speranţele de destindere, el se menţine, dar din feri­cire nu mai păstrează Caracterul ini­ţial de generalitate. Construcţiile clădite în ultimul timp, au asigurat locuinţa chiriaşilor înstăriţi, pentru că toate au fost fă­cute în stil mare şi confort modern. Au rămas însă micii chiriaşi cari locuesc în micile proprietăţi, amenin­ţaţi de a rămâne fără locuinţe pentru că nu s’au construit căminuri şi pen­tru nevoile lor. Ultimii doi din cei şeapte legiui­tori ce au regulamentat până azi ra­porturile dintre proprietari şi chiriaşi au manifestat dorinţa de a restabili regimul normal in materie de închi­riere, singura cale care ar restabili armonia între cele două categorii so­ciale, care deopotrivă merită solicitu­dinea guvernului. Din nefericire, raporturile dintre chiriaşi şi proprietari se arată a fi încă încordate, şi momentele de cre­dinţă sinceră că s’au destins, s’au nă­ruit, iar spectacolul trist a situaţiei micului chiriaş, sileşte din nou pe le­giuitor, contra tuturor convingerilor şi-ubrirtfiitr «jjti prelungi ’ sistemul. -protecţionist pârlâ I, 23 Aprilie 1929. Ministrul justiţiei în interesul ordi­nei şi armoniei sociale a eludat dis­­poziţiunile legei Cudalbu şi în loc a reda liberei transacţiuni toate imobi­lele a căror contracte expirau la 23 Aprilie 1928, a prelungit toate contrac­tele cari la 23 Aprilie 1916 plăteau chirie anuală de lei 1200 inclusiv, sis­tematizând prin acesta mersul liniştit dar sigur către normalizare. COTA CHIRIILOR Comisiunea de legislaţie civilă, ţi­nând seamă că acolo unde problema locuinţelor, apare sub mai diferite as­pecte, este Capitala Bucureşti şi că fi­xarea maximului la 1200 lei, chirie an­tebelică, ar face evacuabili pe cei mai mulţi, a ridicat chiria anuală de la 1200 lei anual la suma de lei 1500 inclusiv anual, iar pentru imobilele din restul ţării, unde fixarea chiriei anuale la 1200 lei inclusiv, ar fi făcut ca legea să nu dea liberei tranzacţii, pe unele locuri foarte puţine, iar în altele lo­curi, nici un imobil, a redus chiria a­­nuală la 800 lei inclusiv. Proectul de lege a recunoscut forţa aparentă tuturor hotărârilor judecăto­reşti pronunţate pe temeiul art. 36 din actuala lege până la 20 Martie 1928. Comisiunea de legislaţie civilă ţi­nând seama de unele hotărâri judecă­­reşti s’au dat condiţionate de faptul viitor a unei eventuale prelungiri a le­gii chiriilor şi a luat act în dispoziti­vul lor de rezervele chiriaşilor; a de­cis în conformitate cu toate principiile de drept, că anume hotărâri să nu aibă puterea de a evacua pe chiriaşii ce au avut acest simţ de prevedere. CHIRIAŞII EV­ACU­ABILI ♦ Comisiunea de legislaţie civilă a creiat o categorie nouă de chiriaşi e­­vacuabili, în noul al. d)­a art. 2. Sunt funcţionari publici şi pensio­nari publici, cari în cursul legii ac­tuale, au putut, fie ajutaţi, de autori­tăţile de cari depind, fie de societă­ţile de funcţionari , să devină pro­prietari de imobile şi pentru acest motiv s’au obţinut de către proprie­tarul lor sentinţe definitive de eva­cuare. Acestora li s’a dat dreptul de a in­tra în casele lor, pentrucă contractul chiriaşului nu se mai prelungeşte. Proiectul de lege recunoaşte în al. b) a art. 2 efectul juridic al contrac­telor de închiriere, închiriate prin contracte cu dată certă anteriaoră zi­lei de 20 Martie 1926. El menţine sistemul da stabilirea chiriei pentru imobilele ce n’au fost închiriate la 23 Aprilie 1916 şi 23 Aprilie (6 Mai 1914) căci fără altă formalitate, ia ca bază tot valurile im­pozitului funciar din acel timp şi nu­mai în lipsa lor, contractele de chirie ale imobilelor similare sau hotărâ­rile comisiunilor de arbitri. •Şi dacă chiriaşilor li s’a acordat pre lungirea contractelor pe un nou pe­riodl de un an, era nedrept ca pro­prietarilor, cari de 12 ani aşteaptă în­tregirea dreptului lor de proprietate, prin libertatea deplină de a se folosi personal sau de a-şi administra cum voesc avutul lor, să nu li se acorde un spor proporţional cu deprecierea monetară şi în acest scop s’a fixat la 32 ori chiria de bază dela 23 Aprilie 1916, pentru Vechiul Regat şi 23 A­­prilie/6 Mai 1914 pentru restul ţării. Proiectul prin art. 1 menţine sca­denţele convenţionale pentru plata chiriei pe anul 1928, iar pentru chiria datorată pe semestrul Aprilie — Oc­tombrie 1928, acordă un termen chi­riaşului până la 23 Aprilie 1928, până la care dată trebue neapărat să plă­tească chiria, căci alt cum operează pactul comisiunii legal din art. 22, a actualei legi. In fine art. 6 din proiect pune obli­gaţiune chiriaşilor care nu ar voi să beneficieze de prelungirea acordată, ca să notifice prin portărei proprie­tarului său, in termen de 10 zile, dela promulgarea legii intenţiunea sa, pen­tru ca proprietarul să aibă timpul ne­cesar pentru a-şi lua măsurile ce va c­­rede în interesul sau, fie pentru a-şi căuta chiriaş, fie pentru a-şi putea a­­nunţa la rândul lui pe proprietarul sau, in caz când ar dori să-şi locuias­că singur casa. In caz de tăcere, con­tractul se prelungeşte de drept in con­diţiunile legii de faţă şi chiriaşul da­că părăseşte inopinat imobilul închi­riat, va plăti chiria sau daune. 1­0$ gmlmmm în &g. lll-A „Argus“ în străinătate Programele financiare în Franţa Atitudinea partidelor In ajunul alegerilor (De la corespondentul nostru) Campania electorală în Franţa e un toiu. Mai puţin de o lună, ne mai desparte de alegerile pentru Cameră, şi în acest scurt interval, propaganda trebue să se desfăşoa­re cu toată intensitatea. Cum gu­vernul Poincaré s’a menţinut nu­mai pe baza unei activităţi de sal­vare financiară, cum problemele financiare continuă să intereseze în cel mai înalt grad viaţa politi­că, programele partidelor in acest domeniu sunt punctul de greutate în manifestările de solicitare a votului. Cum se prezintă aceste progra­me în vederea alegerilor? Intr’un interesant articol, d. Caillaux, fost ministru de finanţe şi fruntaş al partidului radical socialist trece în revistă punctul de vedere al di­feritelor partide în materia finan­ciară, mai bine zis punctul de ve­dere aşa cum este înfăţişat în campania electorală. PROGRAMUL DREPTEI Grupările de dreapta, care sub diferite denu­miri cuprind elemen­­tele conservatoare ale fostului bloc naţional, conducătorul Franţei de la 1914 la 1924 apoi părtaşe la gu­vernarea de uniune naţională din ultimii doi ani, n’au stabilit un program formal. Ele îşi însuşesc în totul rezultatele obţinute de d. Poincaré, afirmă necesitatea de consolidare a francului, aşa cum va socoti mai nimerit d. Poincaré şi pentru a da satisfacţie alegăto­rilor făgăduesc economii şi redu­ceri de impozite, de­oarece povara fiscală apasă greu asupra contri­buabililor. Pot face asemenea pro­misiuni cu atât mai mult cu cât ele nu obligă la nimic precis. Astfel elementele de dreapta, ocolesc cu grijă miezul problemelor financia­re, evită să vorbească despre difi­cultăţile ce au mai rămas de în­vins şi se mulţumesc cu teoriile ef­­tine despre menţinerea unităţii şî încrederei. FORMULA DEMAGOGICA A SOCIALIŞTILOR Partidele de stânga, — observă­m, Caillaux, prezintă alegători­lor un program de reformă a sis­temului impozitelor. Comuniştii nu contează, teoriile lor nemeritând luarea in consideraţie. Dar socia­liştii, partidul puternic care a in­fluenţat adesea situaţia politică in ultimii ani, are gata un întreg pro­gram. Experienţa nu le-a folosit însă la nimic. Socialiştii menţin şi de data aceasta înaintea alegăto­rilor propunerea unui impozit pe capital, botezat acum ca o taxă pe avere. E vorba numai de o schim­bare de cuvinte, fiindcă in realita­te socialiştii urmăresc tot impune­rea capitalului de orice fel la o contribuţie excepţională. Contribu­ţia ar servi după cum susţin pro­pagandiştii partidului la micşora­rea sarcinilor ce apasă pe contri­buabilii din categoriile de jos prin impozitele indirecte. Este insă o contrazicere flagrantă în acest ra­ţionament, de­oarece socialştii măr­turisesc că această contribuţie ex­traordinară ar urma să fie aplica­tă o singură dată. In consecinţă nu poate fi considerată ca un sistem susceptibil să îndulcească sarcinile fiscale permanente. De altfel so­cialiştii au evitat cu deosebită gri­jă să spună ceva de felul cum se gândeşte să realizeze această ope­raţie dovedită nerealizablă când e vorba să lovească in capitalurile vizibile şi cu aceeaşi măsură în ca­pitalurile invizibile sau flotante. Ferindu-se de soluţii concrete şi o­­bligatorii în cazul carei ar fi che­maţi să împartă răspunderea gu­vernării, socialiştii se mulţumesc astfel să fluture o formulă dema­gogică, cu care speră să impresio­neze massele proletare şi mica burghezie. PROGRAMUL RADICALILOR După ce expune aceste tendinţe extreme, d. Caillaux examinează doctrina financiară a partidului ra­dical. Este autorizat să vorbească despre această doctrină fiindcă în bună parte este făuritorul ei. Cu o nuanţă, nu neînsemnată, însă, mulţi din fruntaşii partidului care se gă­sesc alături de d. Poincaré, au co­laborat la realizarea unui program de refacere elaborat de acesta şi îşi propun să sprijine şi d© acum înainte ideile şi metodele d-lui Poincaré. Programul radical-socialist pune pe primul plan problema stabili­zării monetei. Această operaţiune trebue înfăptuită cât mai curând pentru a pune capăt nesiguranţei cursurilor şi pentru a da posibili­tate producţiei franceze să ia ho­tărâri de lungă durată, neamenin­­ţate de nici o primejdie. Circulaţia banului va dobândi un element de intensificare prin stabilizarea le­gală şi definitivă şi din aceasta va profita în primul rând statul. Echi­­librul budgetului trebue menţinut prin împotrivirea energică la orice fel de cheltueii suplimentare şi prin suprimarea oricăror cheltueni de nu sunt absolut utile. De ase­menea, sarcinile Statului ar trebui puse în concordanţă cu capacita­tea de plată a naţiunei. Aceasta în­seamnă că simptomele unei crize economice care se manifestă tot mai vădit trebuesc luate în seamă cu toată seriozitatea. Plata dato­riilor publice care se cere actualei generaţiuni este prea împovără­toare. In această privinţă ar fi ne­­voe de o uşurare, care ar fi sufi­cientă pentru a evita criza-Actualul echilibru budgetar este ceva improvizat. N’a fost timp destul pentru o alegere cu sânge rece, a impozitelor care să pro­cure Statului o sporire de încasări cu o repercusiune minimă asupra vitalităţii economice a ţării. Prima sarcină a noului parlament va tre­bui să fie distincţia între impozi­tele ce urmează să fie majorate și impozitele ce trebuesc scăzute Astfel impozitul pe venit trebue modificat, fâcându-se deosebirea necesară intre venitul produs de capital șî venitul rezultat din muncă. Reducerile de impozit în favoarea acelora cari trăesc din salarii trebuesc acoperite prin ma­jorarea impozitului asupra ace­lora cari traesc din capitaluri. Ca­pitalurile neproductive, azi scă­pând oricărei impuneri trebuesc DUPA DECLARATIILE D-LUI MUSSOLINI ’ Parlamentul din Budapesta înoată In fericire. Fiecare zi aduce alte o­­magii pentru lordul Rothermeere, pu­ternicul lord al unui vast consorţiu de presă, care a izbutit să obţină des­tăinuirile d-lui Mussolini despre cre­zul său în privinţa Ungariei. Trufia maghiară se îmbogăţeşte cu speranţe noui. Un mare om de stat, conducă­torul unei mari puteri, interesată in primul rând la menţinerea tratatelor s-a declarat înţelegător al ambiţiilor Budapestei. Dar, cum era firesc, ecoul acestor senzaţionale declaraţii răsună şi mai departe, pretutindeni unde există in­teres fie pentru menţinerea tratatelor pe care e întemeiat statutul politic ac­tual, fie pentru răsturnarea­ acestui statut. Opinia franceză, reprezentanta cea mai dârză a respectării rezultate­lor unui războiu, rezultate însemnând restabilirea unei echităţi internaţiona­le n’a pregetat niciun moment în a re­acţiona. O unanimitate impunătoare, cuprinzând toate credinţele, dela dreapta simpatizând cu fascismul şi reprezentantul lui, până la stânga ex­tremă, adversara principială a d-lui Mussolini, respinge cu hotărâre şi îngrijorare sugestiile primejdioase păcii europene şi tuturor statelor be­neficiare ale tratatelor. Cum s’ar pu­tea vreodată imagina o concesie te­ritorială pentru Ungaria, fără a se da dreptate, pe temeiuri de egală va­loare, pretenţiilor Germaniei asupra Alsaciei, veleităţilor Austriei asupra Tirolului italian ? Şi cum se poate explica pornirea generoasă faţă de minorităţile ungare d­in partea Duce­lui, în plin războiu cu elementul ger­man din Tirol, cu elementul slav din­ Dalmaţia ? Toate consideraţiunile asupra bu­clucaşelor declaraţiuni, pot justifica nedumeriri, pot explica contradicţii. Ele nu schimbă faptul în sine, care este un semnal de natură să deştepta atenţia generală. Campania pentru re­vizuirea tratatelor e în progres. Azi se vorbeşte de Trianon, mâine se va vorbi de Versailles. Popoarele ame­ninţate să ia aminte. E în joc liniştea lor, stabilitatea statutului teritorial, încrederea în siguranţa hotarelor. La acţiunea ce le primejdueşte viitorul, un singur răspuns se impune : strân­gerea şi mai tare a solidarităţii între foştii aliaţi solidaritate în toate do­meniile. încă odată, se vădesc perico­lele unei izolări de apusul ce garan­tează pacea de azi, de Liga Naţiuni­lor, instrumentul creat să o consoli­deze. A. Hg. (Citiţi contţînuarea la pagina îl-a) Reconstruirea economică a tarii A fost obiectul documentatei inter­pelări pe care d. dr. W. Filderman a dezvoltat-o în şedinţa de Joi a Came­rei. Sprijinituiu-se pe date şi statistici, a căror exactitate nu poate fi conte­stată, şi făcând o paralelă cu situaţia in care se găsesc celelalte ţări după război, d. Filderman a arătat că Ro­mânia este cea din urmă pe calea refra­cerei economice, deşi toată lumea străină credea că va fi printre cel® dintâi. Vorbind de problema manetei noa­stre, d. Filderman a arătat greşelile ce s’au făcut prin evitarea emisiunilor complimentare ale Băncii Naţionale în vederea procurărei de devize străine. A arătat insuficienţa absolută a circu­laţiei noastre monetare şi repercusiu­nile pe care această situaţie le-a avut asupra vieţei economice a ţărei. Din­tre toate ţările europene, numai două au o circulaţie monetară proporţional inferioară celei româneşti, Bulgaria şi Austria. In toate celelalte, circula­ţia monetară este proporţional supe­rioară: In Iugoslavia de 11 ori, In Belgia de 31 ori. Simpla exprimare a acestor cifre, lămureşte pentru ce co­merţul şi industria românească se pră­buşesc. După ce a arătat nevoia unui împus­mut extern pentru realizarea stabiliza­rei, d. dr. Filderman s’a ocupat de problema producţiei, în special acea agricolă. Oratorul a dovedit că dezor­ganizarea producţiei noastre agricole se datoreşte mai ales lipsei creditelor la ţărani, cărora când li se dă bani li se cere în schimb 18 la sută do­bândă, pe când în Franţa creditele a­­gricole se acordă cu o dobândă de 3 la sută. In descrierea întunecatului tablou al vieţii noastre economice, dr .dr. Fil­de­rman a arătat că pe lângă lipsa li­nei suficiente circulaţii monetare, co­merţul şi industria au de luptat cu do­bânzile uzurate, cu o lege a speculei intrată în vigoare acum zece ani, când de atunci indexul de scumpete s’a mă­rit, impozitele au crescut, iar puterea de cumpărare a leului a scăzut. Pe deasupra Statul nu-și plătește de ani de zile furnizorii. Iar când le va resti­tui datoria, nu le va achita nici măcar dobânda ce-au plătit-o pentru mărfu­­rile furnizate.

Next