Argus, ianuarie 1929 (Anul 20, nr. 4716-4739)

1929-01-02 / nr. 4716

Anul XX No. 4716 ANUNCIURI DEDRI-U­RI IN TOATE ZIARELE PRIN MRIETATEA GEHERfllA de PUBLICITATE CAROL SCHULDER tl VBERDER STR. KARAGEORGEVICI 3 ABONAMENTE IN TARA Un an 1ooo Ini 6 luni 99o 3 luni 3oo n IN STRAINATATE Un an 32oo lai 6 luni 13oo m 3 luni 8oo Z ORGAN ZHNIC al COMERTE1 5 Le? cr raremnz iannana mz» Fondatori­­ S. Pauker «I M. F. Valentin INDUSTRIEI și FINANŢE!2 CAROL SCHULDER )! S.BERüER' STR. KARAGEORGEVICI 9 tel: 11/84. PUBLICITATEA t Concesiunea Exclusivi a Societății Generale de PubHcitate Ir«dorii Carol Schalder fl S. Berger Bagenta Carada (ioitft Karagjtoerffeevteet V Teleffon m/M BIROURI CIS: București, Strada rundar 7 Et. I. • TELEFON: 300/93 si 323/09 I Bogăţie şi Civilizaţie |­SA de A. Corteanu . Adevărata avuţie în societatea modernă e banul. Toată activita­tea productivă a individului se reduce la un sistem oarecare de a câştiga bani. Banul nu e, însă, o utilitate prin el însuşi. E numai un instru­ment de a dobândi utilităţile sau lucrurile de care avem nevoe sau le dorim. Dar tocmai acest carac­ter face superioritatea banului Căci omul nu are nevoe absolută de lucruri utile spre a se simţi fericit. E deajuns să se ştie in stare de a avea aceste bunuri şi nimic nu îi poate da mai bine conştiinţa puterii ca banul. De acea, sunt oameni foarte bo­gaţi, cari reduc până la proporţii scandaloase cheltuelile pentru satisfacerea nevoilor, cerute de buna cuvinţă socială. Avarul nu e anomal decât fiindcă el se mulţumeşte cu sen­timentul puterii pe care i-o dă banul, pe când commiul omu­lui normal, caută satisfacţia în aparatul exterior al puterii. O­­mul normal cheltueşte şi se înconjoară de tot felul de lucruri şi servicii cari îi dau proporţii deosebite în societate. întregul aparat al bogăţiei nu corespunde il ior nevoi reale. Din to­t ce întrebuinţăm noi zil­nic, nimic nxr-W - Ttr pentru viaţă­, în afară de elemen­tele naturii ca apa, aerul, cul­­tura, lumina soarelui şi cele câ­teva alimente, aproape fără va­loare şi ele, pe care trebue să le consumăm. Consumaţia enormă pe care o face societatea civilizată mo­dernă, e factice. E cerută de mo­ravurile sociale. Nevoile noastre de oameni civilizaţi sunt nevoi sociale. Din acest punct de ve­dere utilitatea consumaţiei ,,fac­tice” e enormă. Genul de consumaţie al fiecă­ruia, măsoară puterea şi rangul omului civilizat în societate. O­­bligaţia omului de a-şi menţine rangul lui social, printr-o consu­maţie corespunzătoare, constitue un isvor de câştiguri pentru alţi oameni, cari altfel ar fi dezar­maţi, ar fi lipsiţi de mijloacele de viaţă. Bogăţia nu e o nedreptate socială. E un isvor de viaţă. O societate fără bogăţii private nu poate întreţine decât o populaţie săracă şi mizerabilă. Omul bogat, dacă şi-ar da sea­ma că satisfacţiile lui sunt fac­tice şi că toată străduinţa lui e, de fapt, un artificiu social incon­ştient pentru a lărgi raza vieţii în societate, ar renunţa poate de a sta în serviciul altora, dându­­şi satisfacţia că lucrează pentru interesul său propriu.Iluzia aceas­ta a egoismului este cheia meca­nismului social. Sentimentul su­periorităţii şi puterii pe care-l dă averea e stimulentul spiritelor în­treprinzătoare şi active, în folo­sul mulţimei nedotate de natură cu calităţi excepţionale. O societate în care domină să­răcia e sau înapoiată sau inac­cesibilă civilizaţiei. Căci sărăcia e un semn de mizerie morală, de lipsă de voinţă şi de personali­tăţi. Morala economiei şi a absti­nenţei e anti­socială. Ea distruge personalitatea şi reduce puterea colectivă a societăţii. Dacă toată lumea şi-ar reduce nevoile la ele­mente indispensabile vieţii, civi­lizaţia ar dispare şi, împreună cu ea, a trebui să dispară trei sferturi din omenire. Absurditatea sistemului comu­nist stă tocmai în pretenţia de a face fericirea omului printr’un sistem de satisfacţie a nevoilor uniforme şi generale. Dar ne­voia nu e realitate decât în func­ţie de societate. Nevoia e dorinţa de a satisface o credinţă socială, e o modă. Şi această modă nu e utilă din punct de vedere social, decât pentru că aţâţă personali­tatea şi iniţiativa, din care tră­iesc alţi oameni. Societate civi­lizată înseamnă erarhie şi depen­denţă între oameni, din cauza acestor nevoi sociale. Erarhia şi dependenţa oame­nilor se organizează în mod me­canic şi inconştient în societatea civilizată, prin mijlocul proprie­tăţii private. Comunismul tinzând să dis­trugă proprietatea privată, el nu poată să distrugă şi elementele vieţii sociale civilizate: interde­pendenţa şi erarhia. Dar el în­cearcă să puie în locul unui sis­tem mecanic şi obiectiv, cum e banul şi proprietatea privată, un sistem raţionalist şi subiectiv: politica. tXZcQCZ&DCrTnCZZZZiCZZe^CZZlDO JUDECATA LUI HERŞL Flerul şi Solomon, unul din Târgul L t)i.wtTOîf -uU ....—.. m -z-crctcz"~2TSSSt7 erau mici negustori şi oameni cumse­cade. Aveau, amândoi, rude de mult aşezate in America, unde, an de an, le mergea tot mai bine. Her­sl şi Solomon, trăind de azi pe mâine, s’au sfătuit şi au luat o hotă­­rire eroică: să plece în America, la rudele lor bogate, să-şi încerce, şi ei, norocul. Au strâns ban de ban, şi au plecat. S’au îmbarcat, la Hamburg, pe un mare vapor, care îi ducea drept la New-York. Vremea era fru­moasă. Nemărginitul oceanului şi nă­dejdea unei vieţi lipsită de griji şi de nevoi, îi îndemna la visări plăcute. Dar, deodată, vremea se schimbă. Valuri, tot mai înverşunate, izbeau cu furie vaporul, care trosnea în toate încheeturile lui. Primejdia era vădită. Călătorii înspăimântaţi se refugiaseră pe punte. Hersl stătea liniştit. Numai ochii îi rotea iscoditor în toate părţile, doar va dibui un mijloc de scăpare. Desnădejdea cuprinsese, însă, pe So­lomon. Găndindu-se la Podul Iloaei şi la cei de acasă, plângea şi îşi smul­gea părul din cap. Urletele lui stăpâ­neau, parcă, până şi vuetul infernal al furtunei. Hersl se apropie de el şi îl întreabă: — Ce te vaeţi aşa, Solomon ? — Cum să nu mă vaet? Tu nu vezi că se îneacă vaporul? ,— Ei şi? Fii rezonabil, Solomon. Ce, e al tău ? Cititorul să râdă cât va voi de a­­ceastă judecată a lui Hersl. Dar să nu creadă că e singura in felul ei. O auzim in toate zilele. Când totul tros­neşte şi se nărue în jurul lor, mulţi se mângâe cu nădejdea că după în­gheţul şi uscăciunea iernei, vine pri­măvara şi copacii îşi îmbracă iarăşi frunzişul lor. Dar câţi nu se cred „rezonabili“, dacă răspund, ca şi Hersl: — Ce-ţi pasă că se nărue ? Ce, e al tău ? T. P. CZZ2^CZZZD<^S2DCSOCZZZDCZZ2D O Citiţi N „ARGUS“ EDIŢIA FRANCEZA Singurul organ eco-­­ nomic din România, în­­ limba franceză. | Publică în fiecare­­ săptămână, pe lângă 11 articole semnate de cei­­ mai distinşi economişti { \ români, dări de seamă­­ complecte şi precisei asupra tuturor chestiu-­ nilor ce privesc corner-f n tuî, Industria și finan- C i tele-­­ C­CCC20C7220C2723C2220C22230 I ry^-i c^rp~> czrrxo CZZ& czztt Se împlinesc zece ani de la răz­boi şi starea economică a ţării e aproape aceiaşi ca şi atunci, poa­te chiar în unele privinţe mai rea: lipsă de capital, dobânzi u­­şurare, lipsă de afaceri, poliţele protestate cu duiumul, în părţi de ţară foamete, bugetul cu un enorm deficit. UN EXAMEN Cauza? Să fie seceta anului tre­cut. Nu­­Desigur anul a fost ex­trem de prost, efectul deficitului agricol a fost mărit şi prin faptul că el succeda unui an agricol sub mediocru. Dar nu seceta anului e cauza stării de plâns în care se găseşte ţara. Seceta nu a fost agentul di­rect al dezastrului, ci factorul ave a scos la iveală reaua alcătuire, datorită oamenilor, nu naturii. Starea, economică şi financiară rea de astăzi are cauze multiple şi depărtate. Ea este datorită politi­cei economice şi financiare, care a stăpânit, cu mici şi neputincioase intermitenţe, timp de zece ani, ţara. Seceta a fost pentru alcătuirea economică şi financiară, întocmită şi apărată cu atâta perseverenţă de d V. Brătianu, ceiace războiul a fost pentru organizaţia noastră civilă Şi militară: un examen. La jsSV «fet ,m ..r.­*. (la falj V. Brătianu s'a prăbuşit. Ţara visa a suferit, căci în tot acest timp a stăpânit viaţa economică a ţării şi toată vlaga, tot spiritul de între­prindere, toată activitatea factori­lor economici n’au folosit la nimic, căci sau izbit de nepriceperea şi de concepţiile utopice a celui care a ţinut în mână frânele dictaturii economice de la război până azi Mai întâi, nepriceperea. GREŞELI La sfârşitul războiului, ţara sleită de duşman, avea tezaurul gol, datoria statului crescută con­siderabil, drumurile de fer aproa­pe desfiinţate, utilajul agricol perdut. Toate acestea cereau să fie îndreptate. Omul de stat­­priceput trebuia să facă atunci două lucruri: re­facerea imediată a căilor ferate şi consolidarea monetei. Omul de stat care a prezidat direct sau indirect la consolidarea ţării du­pă război nu a avut priceperea necesară. împrumutul din 1919, pe bo­nuri de tezaur, a servit în mare parte pentru a cumpăra fleacuri netrebuincioase. Iar grija mone­tei s’a rezumat la ştampilarea copilărească a coroanelor şi ru­blelor Căile ferate au rămas timp de trei ani, până la 1921, ca şi ne­existente, iar leul şi-a desăvârşit prăbuşirea, căci­­unificarea mo­netară întârziată şi neseriozita­tea operaţii de identificare a în­treit aproape, în acest timp, circu­laţia coroanelor­­şi a rublelor, deci a leului. Fără căi ferate şi fără monetă, restaurarea economică a ţării şi asanarea finanţelor statului ,nu era cu putinţă şi nu s’a făcut, căci cu toate repetatele declara­ţii ale d-lui V. Brătianu, nici as­tăzi după zece ani, nu avem bu­get şi suntem tot atât de săraci ca şi după război. PARALIZIA EXPORTULUI . Nepriceperea nu s'a limitat aci. Efectele economice şi financiare datorite paralizii transporturilor şi inflaţii monetare au fost mă­­ ri bilanţ rite şi prin alte măsuri nechib­zuite. Până la 1921 exportul a fost oprit. Nu se făcea decât greu şi­­e bază de permise. încetineala voită a exportului din acest timp este începutul să­răcii de azi. Dar oprirea expor­tului nu privea numai cerealele. Vitele Ardealului nu putea trece graniţa. Toată prăsila strânsă în timpul războiului a fost oprită pe foc. Numărul vielor era aşa de mare încât la 1921 păşunile nu le mai­­încăpeau. De folos, însă, că atunci când s’au deschis gra­niţele, preţul scăzuse la jumăta­te. Dar nu produsele agricole nu­mai, ci şi petrolul, lemnele, ma­teriile prime erau oprite. Expor­tul lor se făcea în taină, după consideraţii personale şi intere­sate, căci diferenţa între preţu­rile interne şi cele din afară era enormă CALAMITĂŢILE LEGALE De la măsurilorpricepute care au stânjenit exp­imind în primii trei ani de la război- seria cala­mităţilor legale, care a secătuit cu totul puterea economică a ţării. Să nu se ridice scuza lipsii trans­porturilor­ Drumul Dunării exista şi atunci, conductele de petrol funcţionau, iar Europa înfometată şi lipsită de materii prime ne-ar fi dat sau ar fi grăbit refacerea transporturilor noastre. Nepriceperea nu se opreşte aci- De abia guvernul de scurtă durată din 1921 liberase exportul şi după un an, cu venirea guvernului libe­rall, exportul este din nou regle­mentat. Prohibiri, contin­gentăi, taxe de export şi taxe de trans­port majorate cu 50 la sută pentru export. Multă vreme grâul nu s'a putut exporta. Preţul lui in*ţară era ju-In acest număr: „ Anul Economic şl Financiar da VlâiOa Pag. III »i IV Anul agricol 1923 de Ing Agr. P. Rosiadl Pag. IV Teatrul in 1923 de Viamil Petrescu Pag. IV Comerţul In 1923 de Sf. L. Traseu-Iaşi şi G. Stroe Pag. VII Industria de petrol In 1929 Pag. VIII Liga Naţiuni­­lor în 1923 Pag. IX Anul juridic şi legislativ de C. Hamangiu şi H­aznavorian Pag.X Societăţile a­­nonîme în anii 1924 «1923 de Dr. I. Teodorem Pag. XIII Rolul României la comer­ţul mondial de cel al a de R. ..regni Anul vamal 1928 de Al. E­ll­inga Pag. XIV STATISTICELE ANULUI 1928, (pag. IV şi XVI) mătate din cel al târgului mondial. Celelalte cereale, vitele, petrolul, lemnele se exportau numai cu taxe enorme, cari ajungeau până la 50 la sută din valoarea lor-Statul a încasat de pe urma a­­cestui impozit pe capital venituri mari. Producătorii, însă, erau spoliaţi nu numai prin ceia ce le lua fiscul la export, dar cu deosebire, prin repercusiunea acestor taxe asupra Preţului interior. Toate mărfurile supuse taxelor de export se vin­deau în ţară cu un preţ micşorat cu valoarea taxei. Cerealele, vi­tele, materiile prime aveau în ţară o valoare cu 26—50 la sută mai­ mică decât în târgul mondial, pe când preţul produselor fabricate se regulau numai după acest târg. SĂRĂCI­REA ECONOMICA A ŢARII Sărăcirea economică a ţării începută cu măsurile nechibzui­te din anii imediaţi după război, a fost mărită prin regimul fiscal pe care d. V. Brătianu la inau­gurat in anul 1922 şi care păs­trează în buget şi astăzi resturi cu toată reducerea considerabilă pe care am reuşit să o fac în bu­getul anului 1926. Sărăcirea ţării datorită regi­mului exportului determină şi Înăbuşirea manetei. In patru ani, dela 1922 la 1927 leul a scăzut dela 5 la 1 jum. centimă aur. Ci­ne va seri istoria economică a ţării in acest timp, nu va putea crede c­u­m un astfel de regim a putut fi impus unei ţări şi nu-şi va putea explica cum acelaş om care instituise acest regim ur­mărea şi ridicarea leului. O mai mare aberaţie nu se poate închi­pui, căci sabotarea exportului şi ridicarea monetei sunt operaţii cari se exclud. D. V. Brătianu reedita povestea celuia care îşi tăia craca pe care sta. BUGETELE DE MIZERIE Să mai tidaog dovezi de nepri­cepere? Cu bugetele de mizerie din anii de după război, bugete cu care nu plăteau cuviincios func­ţionarii, care nu puteau îndestula trebuinţele curente ale statului, d. V. Brătianu a crezut că poate face marile învestiri de care ţara avea nevoe­ Cu aceste bugete reduse şi cu o monetă care mergea mereu in jos, a început construcţii de linii ferate, tuneluri, poduri, şo­sele, îndiguiri, un vast program de refacere. Ce a rămas din acest program, se ştie. Câteva miliarde asvârlite care azi se irosesc, căci toate aceste lucrări au trebuit să fie părăsite din neputinţă de a le continua. SUFERINŢELE INDUSTRIEI . ... ...PARTICULARE . Dar nu numai economia gene­rală a suferit de pe urma acestei nepriceperi. Instituţiile private au fost şi ele încurcate. Amintesc numai „naţionalizarea“ Stelei şi a Pietroşanilor. Pentru a scăpa băncile subscriitoare de angaja­mentele oneroase, pe care le-au făcut sub imboldul d-lui V. Bră­tianu, statul a trebuit să facă ca­dou celei dintâi 100 hectare tere­nuri petrolifere, iar pentru cea de a doua sat înscrie anual aproape un miliard în bugetul căilor fe­rate. • Incompetenţa cu care politica economică şi financiară a statu­lui a fost condusă, timp de a­­proape zece ani, ar fi fost îndes­­tulătoare să explice starea dezas­truoasă de azi. Dar și cum relele datorite nepriceperii nu ar fi fost în­deajuns, ele au fost conside­rabil mărite şi prin concepţiuni utopice. Despre aceasta în cu­rând- OCZZZP CZ220CS20C222DC32OC2DO STIMULAREA PRODUCŢIEI Se spune că" Guvernul a luat măsuri ca să lase unele produse libere la ex­port. împotriva acestei excelente mă­suri economice se ridică critici păti­maşe. Nu trebuie p­is nici o dată o pie­dică, picăt de mică, exportului produ­selor ţării. Din contra ele merită să fie încurajate, împinse spre export. Datoriile ţării în străinătate se vor plăti numai cu produsele ţării. Acti­varea exportului va avea o mare in­fluenţă şi asupra producţiei. Cu cât vom exporta mai mult, cu atât vom căuta să producem mai mult. Omul care vede că rodul muncii lui e bine plătit îşi va încorda puterile ca să pro­ducă mai mult şi mai bine. Dimpotri­vă piedicile de tot felul îl descura­jează. Politicei nenorocite a exportului dusă până acum trebuia să i se pună capăt. Nu prin restricţiuni şi taxe se va exteni viaţa. Bogăţia unei ţări nu stă în economii ci în găsirea şi sti­mularea mijloacelor de producţie. Dacă exportului nu­ i s’ar fi pus atâtea piedici, situaţia economică a ţării nu ar fi ajuns în starea deplorabi­lă de astăzi. Se poate obiecta că taxele la ex­port au fost puse dintr-o necesitate bugetară, pentru a acoperi multe go­luri şi nevoi urgente pentru refacerea ţării. E adevărat că ţara avea, şi are încă, nevoie de mulţi bani pentru refacerea ei dar metoda întrebuinţată a fost complect greşită. Nu prin punerea enormelor taxe de export se poate re­zolva problema nevoilor bugetare. Da­că la început putea exista iluzia că a­­ceste impozite sunt o sursă frumoasă de alimentare, a bugetelor trebuia să se prevadă că fără de o stimulare a producţiei veniturile ţării vor fi, în scurtă vreme, simţitor reduse. Guvernul actual trebue să părăseas­că cu desăvârşire metodele urmate până acum, să urmărească, in prima linie, un export cât mai mare. Toată lumea la muncă. O ţară bogată poate uşor suporta un impozit oricât de greu, o ţară istovită însă poate să cadă sub povara celui mai mic im­pozit. In articolele viitoare voi vorbi de câteva produse industriale şi agri­cole cărora guvernele trecute le-au pus tot felul de piedici în desvoltarea lor. Din exemplele ce le voi aduce va vedea ori­cine pagubele mari, suferite până acum de ţară. Dr. S. CERKEZ Preşedintele Uniunei Camerelor de Comerţ şi Industrie CZZZPCZZZDCZZDCZZZDCZZZDCZZ2D De Bobotează »•••»O*««& **»*** Zece ani de politică economică de Const. Getroflid t­­rzzzP-t trzzrv~. EUROPA IN 1928 din Alex. Hurtig A trecut şi al zecelea an, de la sfârşitul războiului şi aşezarea Eu­ropei pe temelii noui­ Şi nici după acest al zecelea an, viaţa naţiuni­lor, tulburată şi înoită, nu şi-a gă­sit cadrul păcii adevărate, a des­­voltării nestânjenite, a propăşirii fără piedici politice externe, ră­măşiţe ale războiului. Peste faptele anului pe care le-am înregistrat, căutând să le pătrundem zilnic ro­stul, aruncăm acum o privire de ansamblu: fost-au potrivite, în înlănţuirea lor, nădejdilor cu care era aşteptat anul ? Pentru a răspunde întrebării, să, nu pornim dela Locarno şi Thoiry. Speranţele ivite odată cu sădirea firavului măslin sub cerul senin al Rivierii fuseseră prea mari. Tra­tatele dela Locarno au rămas ceiace erau : garanţia deplină a păcii şi consfinţirea hotarelor în Apus, obligaţia de a nu încerca ră­sboiu în Răsărit. Dar atmosfera de frăţească colaborare, procla­mată acolo, vestitul „spirit dela Locarno“, căruia i se dăduse mai multă valoare chiar decât tuturor tratatelor, s’au risipit până a­­proape la complecta uitare, în con-CZZ2DCZ2Z3CZZDCZZ0OC2Z2DCZZ23 flictele de interese şi pasiuni con­trarii. Să nu mergem deci atât de departe. Să judecăm anul în pers­pectiva apropiată a înaintaşului său­ Spuneam, de cronica evenimen­telor din 1927, că, de la „solidarita­tea europeană“, raţiunile au trecut la încercarea de lichidare a con­flictelor prin tratative directe“. Metoda, care consacra sfârşitul un­ui mit, a fost continuată pe bună parte, alături de experienţa solu­ţiilor generale. Rezultatele merită toată, preţuirea. Secretariatul Ligii Naţiunilor a putut înregistra o bo­gată recoltă de tratate de amici-­­ţie, colaborare şi arbitraj. Sunt învoeli între State, lămuriri de raporturi directe şi de situaţii în­ diferite regiuni ale Europei.­ Unele din aceste tratate speciale au însemnătate deosebită ca verigi­ în lanţul garanţiilor de pace gene­rală. Astfel, acordurile dintre Ita­lia şi Iugoslavia, dintre Italia şi Turcia, dintre Grecia şi Italia, din-* tre Grecia şi Jugoslavia­ ^ Alte tratate sunt pe punctul de a fi încheiate între Grecia şi Bul­garia, între Bulgaria şi Turcia. Cel puţin, conflictele din Balcani şi Mediterana orientală, aceste re-' giuni vulcanice, se aplanează şi se­ supun procedurilor pacifice. Alte multe tratate de arbitraj şi conciliaţiune au continuat să lege diferitele state şi chiar dacă nu cu­prind eventuale conflicte politice, sunt totuşi importante prin regula­­rea pe cale arbitrală a tuturor ce­lorlalte categorii de litigii. * Activitatea Ligii Naţiunilor, pa­ralel cu acţiunea directă a cance-­­­lariilor diplomatice, a fost bogată, mai cu seamă în desbateri. La Ge­neva, pe această tribună a lumei întregi, cu ecoul internaţional cel mai puternic, s’au agitat proble­mele ce preocupă mai profund omenirea. Adunarea din Septem­brie, frământată şi furtunoasă, a oglindit nemulţumirile şi aspira­ţiile popoarelor. Problema dezar­mării, arbitrajul şi siguranţa, cele două elemente de care atârnă re­zolvarea ei, chestiunea minorităţi­lor naţionale, iată principalele te­me discutate la Geneva- Sunt pro­bleme mari, a căror regulare se încearcă mereu şi cari vor figura şi în ordinea preocupărilor din anul viitor şi din mulţi ani de acum înainte. Alături de aceste probleme ge­nerale, alte conflicte precise limi­tate între diferite state, dar cu atât mai mult primejdioase, au preocupat Geneva şi opinia inter­naţională. Relaţiile polono-lituane continuă să fie încordate. Starea de spirit în raporturile germano­­polone nu e lipsită de îngrijorare, iar incidentul recent de la Lugano, între reprezentanţii celor două ţări în Consiliul Ligii Naţiunilor, nu este decât un palid reflex al antagonismului profund. Ungaria nu s’a abătut dela linia politică ur­mată dela războiu încoace, faţă de Mica înţelegere şi a continuat acţiunea de sabotare a păcii ade­vărate. Contrabanda de mitraliere descoperită la St. Gotthard e sem­nificativă, în legătură cu toată ac­ţiunea Budapestei, tinzând la re­vizuirea păcii dela Trianon­ Ten­dinţele alipirii Austriei la Germa­nia s’au manifestat şi mai precis, deşi, faţă de hotărâta împotrivire a puterilor interesate să apere respectarea tratatelor, se răspun­de şi la Berlin şi la Viena că pro­blema, deocamdată, nu e actuală. Ceiace nu înseamnă, fireşte, că ipoteza e exclusă şi că problema nu va fi actuală într’un timp mai îndepărtat sau mai apropiat. * Evenimentul mare al anului, ace­­la care a însufleţit speranţe aprin­se a fost pactul Keliog. „Punerea războiului afară din lege”, aşa su­­nă formula fericită de osândire a măcelurilor colective. La început, atâtea guverne s’au ţinut şovăitoa­re faţă de luarea unui angajament plin de urmări. Ca şi banditul al cărui cap e scos de sub scutul le­­gilor şi statul ce ridica armele pentru războiu, ajungea nelegiuit. S’au schimbat note diplomatice, au fost explicaţii laborioase şi la urmă s‘a înţeles că e vorba de o formulă impresionantă,dar ca toa­te formulele răsunătoare, mai pu­ţin gravă, înfăţişarea ei. " (Citiţi continua»« ta­naa. fl-a) „ARGUS" va publica: Industria în 1928 de Cezar Pepescu Bilanț judiciar de S. D. Postelnic« Anul feroviar de D. MantU » Anul muzical de Al Petrovici

Next