Argus, ianuarie 1929 (Anul 20, nr. 4716-4739)
1929-01-02 / nr. 4716
Anul XX No. 4716 ANUNCIURI DEDRI-URI IN TOATE ZIARELE PRIN MRIETATEA GEHERfllA de PUBLICITATE CAROL SCHULDER tl VBERDER STR. KARAGEORGEVICI 3 ABONAMENTE IN TARA Un an 1ooo Ini 6 luni 99o 3 luni 3oo n IN STRAINATATE Un an 32oo lai 6 luni 13oo m 3 luni 8oo Z ORGAN ZHNIC al COMERTE1 5 Le? cr raremnz iannana mz» Fondatori S. Pauker «I M. F. Valentin INDUSTRIEI și FINANŢE!2 CAROL SCHULDER )! S.BERüER' STR. KARAGEORGEVICI 9 tel: 11/84. PUBLICITATEA t Concesiunea Exclusivi a Societății Generale de PubHcitate Ir«dorii Carol Schalder fl S. Berger Bagenta Carada (ioitft Karagjtoerffeevteet V Teleffon m/M BIROURI CIS: București, Strada rundar 7 Et. I. • TELEFON: 300/93 si 323/09 I Bogăţie şi Civilizaţie |SA de A. Corteanu . Adevărata avuţie în societatea modernă e banul. Toată activitatea productivă a individului se reduce la un sistem oarecare de a câştiga bani. Banul nu e, însă, o utilitate prin el însuşi. E numai un instrument de a dobândi utilităţile sau lucrurile de care avem nevoe sau le dorim. Dar tocmai acest caracter face superioritatea banului Căci omul nu are nevoe absolută de lucruri utile spre a se simţi fericit. E deajuns să se ştie in stare de a avea aceste bunuri şi nimic nu îi poate da mai bine conştiinţa puterii ca banul. De acea, sunt oameni foarte bogaţi, cari reduc până la proporţii scandaloase cheltuelile pentru satisfacerea nevoilor, cerute de buna cuvinţă socială. Avarul nu e anomal decât fiindcă el se mulţumeşte cu sentimentul puterii pe care i-o dă banul, pe când commiul omului normal, caută satisfacţia în aparatul exterior al puterii. Omul normal cheltueşte şi se înconjoară de tot felul de lucruri şi servicii cari îi dau proporţii deosebite în societate. întregul aparat al bogăţiei nu corespunde il ior nevoi reale. Din tot ce întrebuinţăm noi zilnic, nimic nxr-W - Ttr pentru viaţă, în afară de elementele naturii ca apa, aerul, cultura, lumina soarelui şi cele câteva alimente, aproape fără valoare şi ele, pe care trebue să le consumăm. Consumaţia enormă pe care o face societatea civilizată modernă, e factice. E cerută de moravurile sociale. Nevoile noastre de oameni civilizaţi sunt nevoi sociale. Din acest punct de vedere utilitatea consumaţiei ,,factice” e enormă. Genul de consumaţie al fiecăruia, măsoară puterea şi rangul omului civilizat în societate. Obligaţia omului de a-şi menţine rangul lui social, printr-o consumaţie corespunzătoare, constitue un isvor de câştiguri pentru alţi oameni, cari altfel ar fi dezarmaţi, ar fi lipsiţi de mijloacele de viaţă. Bogăţia nu e o nedreptate socială. E un isvor de viaţă. O societate fără bogăţii private nu poate întreţine decât o populaţie săracă şi mizerabilă. Omul bogat, dacă şi-ar da seama că satisfacţiile lui sunt factice şi că toată străduinţa lui e, de fapt, un artificiu social inconştient pentru a lărgi raza vieţii în societate, ar renunţa poate de a sta în serviciul altora, dânduşi satisfacţia că lucrează pentru interesul său propriu.Iluzia aceasta a egoismului este cheia mecanismului social. Sentimentul superiorităţii şi puterii pe care-l dă averea e stimulentul spiritelor întreprinzătoare şi active, în folosul mulţimei nedotate de natură cu calităţi excepţionale. O societate în care domină sărăcia e sau înapoiată sau inaccesibilă civilizaţiei. Căci sărăcia e un semn de mizerie morală, de lipsă de voinţă şi de personalităţi. Morala economiei şi a abstinenţei e antisocială. Ea distruge personalitatea şi reduce puterea colectivă a societăţii. Dacă toată lumea şi-ar reduce nevoile la elemente indispensabile vieţii, civilizaţia ar dispare şi, împreună cu ea, a trebui să dispară trei sferturi din omenire. Absurditatea sistemului comunist stă tocmai în pretenţia de a face fericirea omului printr’un sistem de satisfacţie a nevoilor uniforme şi generale. Dar nevoia nu e realitate decât în funcţie de societate. Nevoia e dorinţa de a satisface o credinţă socială, e o modă. Şi această modă nu e utilă din punct de vedere social, decât pentru că aţâţă personalitatea şi iniţiativa, din care trăiesc alţi oameni. Societate civilizată înseamnă erarhie şi dependenţă între oameni, din cauza acestor nevoi sociale. Erarhia şi dependenţa oamenilor se organizează în mod mecanic şi inconştient în societatea civilizată, prin mijlocul proprietăţii private. Comunismul tinzând să distrugă proprietatea privată, el nu poată să distrugă şi elementele vieţii sociale civilizate: interdependenţa şi erarhia. Dar el încearcă să puie în locul unui sistem mecanic şi obiectiv, cum e banul şi proprietatea privată, un sistem raţionalist şi subiectiv: politica. tXZcQCZ&DCrTnCZZZZiCZZe^CZZlDO JUDECATA LUI HERŞL Flerul şi Solomon, unul din Târgul L t)i.wtTOîf -uU ....—.. m -z-crctcz"~2TSSSt7 erau mici negustori şi oameni cumsecade. Aveau, amândoi, rude de mult aşezate in America, unde, an de an, le mergea tot mai bine. Hersl şi Solomon, trăind de azi pe mâine, s’au sfătuit şi au luat o hotărire eroică: să plece în America, la rudele lor bogate, să-şi încerce, şi ei, norocul. Au strâns ban de ban, şi au plecat. S’au îmbarcat, la Hamburg, pe un mare vapor, care îi ducea drept la New-York. Vremea era frumoasă. Nemărginitul oceanului şi nădejdea unei vieţi lipsită de griji şi de nevoi, îi îndemna la visări plăcute. Dar, deodată, vremea se schimbă. Valuri, tot mai înverşunate, izbeau cu furie vaporul, care trosnea în toate încheeturile lui. Primejdia era vădită. Călătorii înspăimântaţi se refugiaseră pe punte. Hersl stătea liniştit. Numai ochii îi rotea iscoditor în toate părţile, doar va dibui un mijloc de scăpare. Desnădejdea cuprinsese, însă, pe Solomon. Găndindu-se la Podul Iloaei şi la cei de acasă, plângea şi îşi smulgea părul din cap. Urletele lui stăpâneau, parcă, până şi vuetul infernal al furtunei. Hersl se apropie de el şi îl întreabă: — Ce te vaeţi aşa, Solomon ? — Cum să nu mă vaet? Tu nu vezi că se îneacă vaporul? ,— Ei şi? Fii rezonabil, Solomon. Ce, e al tău ? Cititorul să râdă cât va voi de această judecată a lui Hersl. Dar să nu creadă că e singura in felul ei. O auzim in toate zilele. Când totul trosneşte şi se nărue în jurul lor, mulţi se mângâe cu nădejdea că după îngheţul şi uscăciunea iernei, vine primăvara şi copacii îşi îmbracă iarăşi frunzişul lor. Dar câţi nu se cred „rezonabili“, dacă răspund, ca şi Hersl: — Ce-ţi pasă că se nărue ? Ce, e al tău ? T. P. CZZ2^CZZZD<^S2DCSOCZZZDCZZ2D O Citiţi N „ARGUS“ EDIŢIA FRANCEZA Singurul organ eco- nomic din România, în limba franceză. | Publică în fiecare săptămână, pe lângă 11 articole semnate de cei mai distinşi economişti { \ români, dări de seamă complecte şi precisei asupra tuturor chestiu- nilor ce privesc corner-f n tuî, Industria și finan- C i tele- CCCC20C7220C2723C2220C22230 I ry^-i c^rp~> czrrxo CZZ& czztt Se împlinesc zece ani de la război şi starea economică a ţării e aproape aceiaşi ca şi atunci, poate chiar în unele privinţe mai rea: lipsă de capital, dobânzi uşurare, lipsă de afaceri, poliţele protestate cu duiumul, în părţi de ţară foamete, bugetul cu un enorm deficit. UN EXAMEN Cauza? Să fie seceta anului trecut. NuDesigur anul a fost extrem de prost, efectul deficitului agricol a fost mărit şi prin faptul că el succeda unui an agricol sub mediocru. Dar nu seceta anului e cauza stării de plâns în care se găseşte ţara. Seceta nu a fost agentul direct al dezastrului, ci factorul ave a scos la iveală reaua alcătuire, datorită oamenilor, nu naturii. Starea, economică şi financiară rea de astăzi are cauze multiple şi depărtate. Ea este datorită politicei economice şi financiare, care a stăpânit, cu mici şi neputincioase intermitenţe, timp de zece ani, ţara. Seceta a fost pentru alcătuirea economică şi financiară, întocmită şi apărată cu atâta perseverenţă de d V. Brătianu, ceiace războiul a fost pentru organizaţia noastră civilă Şi militară: un examen. La jsSV «fet ,m ..r.*. (la falj V. Brătianu s'a prăbuşit. Ţara visa a suferit, căci în tot acest timp a stăpânit viaţa economică a ţării şi toată vlaga, tot spiritul de întreprindere, toată activitatea factorilor economici n’au folosit la nimic, căci sau izbit de nepriceperea şi de concepţiile utopice a celui care a ţinut în mână frânele dictaturii economice de la război până azi Mai întâi, nepriceperea. GREŞELI La sfârşitul războiului, ţara sleită de duşman, avea tezaurul gol, datoria statului crescută considerabil, drumurile de fer aproape desfiinţate, utilajul agricol perdut. Toate acestea cereau să fie îndreptate. Omul de statpriceput trebuia să facă atunci două lucruri: refacerea imediată a căilor ferate şi consolidarea monetei. Omul de stat care a prezidat direct sau indirect la consolidarea ţării după război nu a avut priceperea necesară. împrumutul din 1919, pe bonuri de tezaur, a servit în mare parte pentru a cumpăra fleacuri netrebuincioase. Iar grija monetei s’a rezumat la ştampilarea copilărească a coroanelor şi rublelor Căile ferate au rămas timp de trei ani, până la 1921, ca şi neexistente, iar leul şi-a desăvârşit prăbuşirea, căciunificarea monetară întârziată şi neseriozitatea operaţii de identificare a întreit aproape, în acest timp, circulaţia coroanelorşi a rublelor, deci a leului. Fără căi ferate şi fără monetă, restaurarea economică a ţării şi asanarea finanţelor statului ,nu era cu putinţă şi nu s’a făcut, căci cu toate repetatele declaraţii ale d-lui V. Brătianu, nici astăzi după zece ani, nu avem buget şi suntem tot atât de săraci ca şi după război. PARALIZIA EXPORTULUI . Nepriceperea nu s'a limitat aci. Efectele economice şi financiare datorite paralizii transporturilor şi inflaţii monetare au fost mă ri bilanţ rite şi prin alte măsuri nechibzuite. Până la 1921 exportul a fost oprit. Nu se făcea decât greu şie bază de permise. încetineala voită a exportului din acest timp este începutul sărăcii de azi. Dar oprirea exportului nu privea numai cerealele. Vitele Ardealului nu putea trece graniţa. Toată prăsila strânsă în timpul războiului a fost oprită pe foc. Numărul vielor era aşa de mare încât la 1921 păşunile nu le maiîncăpeau. De folos, însă, că atunci când s’au deschis graniţele, preţul scăzuse la jumătate. Dar nu produsele agricole numai, ci şi petrolul, lemnele, materiile prime erau oprite. Exportul lor se făcea în taină, după consideraţii personale şi interesate, căci diferenţa între preţurile interne şi cele din afară era enormă CALAMITĂŢILE LEGALE De la măsurilorpricepute care au stânjenit expimind în primii trei ani de la război- seria calamităţilor legale, care a secătuit cu totul puterea economică a ţării. Să nu se ridice scuza lipsii transporturilor Drumul Dunării exista şi atunci, conductele de petrol funcţionau, iar Europa înfometată şi lipsită de materii prime ne-ar fi dat sau ar fi grăbit refacerea transporturilor noastre. Nepriceperea nu se opreşte aci- De abia guvernul de scurtă durată din 1921 liberase exportul şi după un an, cu venirea guvernului liberall, exportul este din nou reglementat. Prohibiri, contingentăi, taxe de export şi taxe de transport majorate cu 50 la sută pentru export. Multă vreme grâul nu s'a putut exporta. Preţul lui in*ţară era ju-In acest număr: „ Anul Economic şl Financiar da VlâiOa Pag. III »i IV Anul agricol 1923 de Ing Agr. P. Rosiadl Pag. IV Teatrul in 1923 de Viamil Petrescu Pag. IV Comerţul In 1923 de Sf. L. Traseu-Iaşi şi G. Stroe Pag. VII Industria de petrol In 1929 Pag. VIII Liga Naţiunilor în 1923 Pag. IX Anul juridic şi legislativ de C. Hamangiu şi Haznavorian Pag.X Societăţile anonîme în anii 1924 «1923 de Dr. I. Teodorem Pag. XIII Rolul României la comerţul mondial de cel al a de R. ..regni Anul vamal 1928 de Al. Ellinga Pag. XIV STATISTICELE ANULUI 1928, (pag. IV şi XVI) mătate din cel al târgului mondial. Celelalte cereale, vitele, petrolul, lemnele se exportau numai cu taxe enorme, cari ajungeau până la 50 la sută din valoarea lor-Statul a încasat de pe urma acestui impozit pe capital venituri mari. Producătorii, însă, erau spoliaţi nu numai prin ceia ce le lua fiscul la export, dar cu deosebire, prin repercusiunea acestor taxe asupra Preţului interior. Toate mărfurile supuse taxelor de export se vindeau în ţară cu un preţ micşorat cu valoarea taxei. Cerealele, vitele, materiile prime aveau în ţară o valoare cu 26—50 la sută mai mică decât în târgul mondial, pe când preţul produselor fabricate se regulau numai după acest târg. SĂRĂCIREA ECONOMICA A ŢARII Sărăcirea economică a ţării începută cu măsurile nechibzuite din anii imediaţi după război, a fost mărită prin regimul fiscal pe care d. V. Brătianu la inaugurat in anul 1922 şi care păstrează în buget şi astăzi resturi cu toată reducerea considerabilă pe care am reuşit să o fac în bugetul anului 1926. Sărăcirea ţării datorită regimului exportului determină şi Înăbuşirea manetei. In patru ani, dela 1922 la 1927 leul a scăzut dela 5 la 1 jum. centimă aur. Cine va seri istoria economică a ţării in acest timp, nu va putea crede cum un astfel de regim a putut fi impus unei ţări şi nu-şi va putea explica cum acelaş om care instituise acest regim urmărea şi ridicarea leului. O mai mare aberaţie nu se poate închipui, căci sabotarea exportului şi ridicarea monetei sunt operaţii cari se exclud. D. V. Brătianu reedita povestea celuia care îşi tăia craca pe care sta. BUGETELE DE MIZERIE Să mai tidaog dovezi de nepricepere? Cu bugetele de mizerie din anii de după război, bugete cu care nu plăteau cuviincios funcţionarii, care nu puteau îndestula trebuinţele curente ale statului, d. V. Brătianu a crezut că poate face marile învestiri de care ţara avea nevoe Cu aceste bugete reduse şi cu o monetă care mergea mereu in jos, a început construcţii de linii ferate, tuneluri, poduri, şosele, îndiguiri, un vast program de refacere. Ce a rămas din acest program, se ştie. Câteva miliarde asvârlite care azi se irosesc, căci toate aceste lucrări au trebuit să fie părăsite din neputinţă de a le continua. SUFERINŢELE INDUSTRIEI . ... ...PARTICULARE . Dar nu numai economia generală a suferit de pe urma acestei nepriceperi. Instituţiile private au fost şi ele încurcate. Amintesc numai „naţionalizarea“ Stelei şi a Pietroşanilor. Pentru a scăpa băncile subscriitoare de angajamentele oneroase, pe care le-au făcut sub imboldul d-lui V. Brătianu, statul a trebuit să facă cadou celei dintâi 100 hectare terenuri petrolifere, iar pentru cea de a doua sat înscrie anual aproape un miliard în bugetul căilor ferate. • Incompetenţa cu care politica economică şi financiară a statului a fost condusă, timp de aproape zece ani, ar fi fost îndestulătoare să explice starea dezastruoasă de azi. Dar și cum relele datorite nepriceperii nu ar fi fost îndeajuns, ele au fost considerabil mărite şi prin concepţiuni utopice. Despre aceasta în curând- OCZZZP CZ220CS20C222DC32OC2DO STIMULAREA PRODUCŢIEI Se spune că" Guvernul a luat măsuri ca să lase unele produse libere la export. împotriva acestei excelente măsuri economice se ridică critici pătimaşe. Nu trebuie pis nici o dată o piedică, picăt de mică, exportului produselor ţării. Din contra ele merită să fie încurajate, împinse spre export. Datoriile ţării în străinătate se vor plăti numai cu produsele ţării. Activarea exportului va avea o mare influenţă şi asupra producţiei. Cu cât vom exporta mai mult, cu atât vom căuta să producem mai mult. Omul care vede că rodul muncii lui e bine plătit îşi va încorda puterile ca să producă mai mult şi mai bine. Dimpotrivă piedicile de tot felul îl descurajează. Politicei nenorocite a exportului dusă până acum trebuia să i se pună capăt. Nu prin restricţiuni şi taxe se va exteni viaţa. Bogăţia unei ţări nu stă în economii ci în găsirea şi stimularea mijloacelor de producţie. Dacă exportului nu i s’ar fi pus atâtea piedici, situaţia economică a ţării nu ar fi ajuns în starea deplorabilă de astăzi. Se poate obiecta că taxele la export au fost puse dintr-o necesitate bugetară, pentru a acoperi multe goluri şi nevoi urgente pentru refacerea ţării. E adevărat că ţara avea, şi are încă, nevoie de mulţi bani pentru refacerea ei dar metoda întrebuinţată a fost complect greşită. Nu prin punerea enormelor taxe de export se poate rezolva problema nevoilor bugetare. Dacă la început putea exista iluzia că aceste impozite sunt o sursă frumoasă de alimentare, a bugetelor trebuia să se prevadă că fără de o stimulare a producţiei veniturile ţării vor fi, în scurtă vreme, simţitor reduse. Guvernul actual trebue să părăsească cu desăvârşire metodele urmate până acum, să urmărească, in prima linie, un export cât mai mare. Toată lumea la muncă. O ţară bogată poate uşor suporta un impozit oricât de greu, o ţară istovită însă poate să cadă sub povara celui mai mic impozit. In articolele viitoare voi vorbi de câteva produse industriale şi agricole cărora guvernele trecute le-au pus tot felul de piedici în desvoltarea lor. Din exemplele ce le voi aduce va vedea oricine pagubele mari, suferite până acum de ţară. Dr. S. CERKEZ Preşedintele Uniunei Camerelor de Comerţ şi Industrie CZZZPCZZZDCZZDCZZZDCZZZDCZZ2D De Bobotează »•••»O*««& **»*** Zece ani de politică economică de Const. Getroflid trzzzP-t trzzrv~. EUROPA IN 1928 din Alex. Hurtig A trecut şi al zecelea an, de la sfârşitul războiului şi aşezarea Europei pe temelii noui Şi nici după acest al zecelea an, viaţa naţiunilor, tulburată şi înoită, nu şi-a găsit cadrul păcii adevărate, a desvoltării nestânjenite, a propăşirii fără piedici politice externe, rămăşiţe ale războiului. Peste faptele anului pe care le-am înregistrat, căutând să le pătrundem zilnic rostul, aruncăm acum o privire de ansamblu: fost-au potrivite, în înlănţuirea lor, nădejdilor cu care era aşteptat anul ? Pentru a răspunde întrebării, să, nu pornim dela Locarno şi Thoiry. Speranţele ivite odată cu sădirea firavului măslin sub cerul senin al Rivierii fuseseră prea mari. Tratatele dela Locarno au rămas ceiace erau : garanţia deplină a păcii şi consfinţirea hotarelor în Apus, obligaţia de a nu încerca răsboiu în Răsărit. Dar atmosfera de frăţească colaborare, proclamată acolo, vestitul „spirit dela Locarno“, căruia i se dăduse mai multă valoare chiar decât tuturor tratatelor, s’au risipit până aproape la complecta uitare, în con-CZZ2DCZ2Z3CZZDCZZ0OC2Z2DCZZ23 flictele de interese şi pasiuni contrarii. Să nu mergem deci atât de departe. Să judecăm anul în perspectiva apropiată a înaintaşului său Spuneam, de cronica evenimentelor din 1927, că, de la „solidaritatea europeană“, raţiunile au trecut la încercarea de lichidare a conflictelor prin tratative directe“. Metoda, care consacra sfârşitul unui mit, a fost continuată pe bună parte, alături de experienţa soluţiilor generale. Rezultatele merită toată, preţuirea. Secretariatul Ligii Naţiunilor a putut înregistra o bogată recoltă de tratate de amici-ţie, colaborare şi arbitraj. Sunt învoeli între State, lămuriri de raporturi directe şi de situaţii în diferite regiuni ale Europei. Unele din aceste tratate speciale au însemnătate deosebită ca verigi în lanţul garanţiilor de pace generală. Astfel, acordurile dintre Italia şi Iugoslavia, dintre Italia şi Turcia, dintre Grecia şi Italia, din-* tre Grecia şi Jugoslavia ^ Alte tratate sunt pe punctul de a fi încheiate între Grecia şi Bulgaria, între Bulgaria şi Turcia. Cel puţin, conflictele din Balcani şi Mediterana orientală, aceste re-' giuni vulcanice, se aplanează şi se supun procedurilor pacifice. Alte multe tratate de arbitraj şi conciliaţiune au continuat să lege diferitele state şi chiar dacă nu cuprind eventuale conflicte politice, sunt totuşi importante prin regularea pe cale arbitrală a tuturor celorlalte categorii de litigii. * Activitatea Ligii Naţiunilor, paralel cu acţiunea directă a cance-lariilor diplomatice, a fost bogată, mai cu seamă în desbateri. La Geneva, pe această tribună a lumei întregi, cu ecoul internaţional cel mai puternic, s’au agitat problemele ce preocupă mai profund omenirea. Adunarea din Septembrie, frământată şi furtunoasă, a oglindit nemulţumirile şi aspiraţiile popoarelor. Problema dezarmării, arbitrajul şi siguranţa, cele două elemente de care atârnă rezolvarea ei, chestiunea minorităţilor naţionale, iată principalele teme discutate la Geneva- Sunt probleme mari, a căror regulare se încearcă mereu şi cari vor figura şi în ordinea preocupărilor din anul viitor şi din mulţi ani de acum înainte. Alături de aceste probleme generale, alte conflicte precise limitate între diferite state, dar cu atât mai mult primejdioase, au preocupat Geneva şi opinia internaţională. Relaţiile polono-lituane continuă să fie încordate. Starea de spirit în raporturile germanopolone nu e lipsită de îngrijorare, iar incidentul recent de la Lugano, între reprezentanţii celor două ţări în Consiliul Ligii Naţiunilor, nu este decât un palid reflex al antagonismului profund. Ungaria nu s’a abătut dela linia politică urmată dela războiu încoace, faţă de Mica înţelegere şi a continuat acţiunea de sabotare a păcii adevărate. Contrabanda de mitraliere descoperită la St. Gotthard e semnificativă, în legătură cu toată acţiunea Budapestei, tinzând la revizuirea păcii dela Trianon Tendinţele alipirii Austriei la Germania s’au manifestat şi mai precis, deşi, faţă de hotărâta împotrivire a puterilor interesate să apere respectarea tratatelor, se răspunde şi la Berlin şi la Viena că problema, deocamdată, nu e actuală. Ceiace nu înseamnă, fireşte, că ipoteza e exclusă şi că problema nu va fi actuală într’un timp mai îndepărtat sau mai apropiat. * Evenimentul mare al anului, acela care a însufleţit speranţe aprinse a fost pactul Keliog. „Punerea războiului afară din lege”, aşa sună formula fericită de osândire a măcelurilor colective. La început, atâtea guverne s’au ţinut şovăitoare faţă de luarea unui angajament plin de urmări. Ca şi banditul al cărui cap e scos de sub scutul legilor şi statul ce ridica armele pentru războiu, ajungea nelegiuit. S’au schimbat note diplomatice, au fost explicaţii laborioase şi la urmă s‘a înţeles că e vorba de o formulă impresionantă,dar ca toate formulele răsunătoare, mai puţin gravă, înfăţişarea ei. " (Citiţi continua»« tanaa. fl-a) „ARGUS" va publica: Industria în 1928 de Cezar Pepescu Bilanț judiciar de S. D. Postelnic« Anul feroviar de D. MantU » Anul muzical de Al Petrovici