Argus, ianuarie 1929 (Anul 20, nr. 4716-4739)
1929-01-14 / nr. 4726
Anul AX No. 4726 ANUNCIURI DEORI CE FEL IN TOATE ZIARELE % PRIN■ SOCIETATEA GENERALĂ de PUBLICITATE CAROL SCHULDER S. BERGER STR. KARAGEORGEVICI 9 TEL: 11/84-ABONAMENTE IN STRAINATATE Un an 22oo lei 6 luni 13oo 3 luni Boo 3 lei In tara, 0 lei In streinfitate IN TARA Un an loootel 6 luni 53oo 3 luni 3pon n 99 6 PAGINI ORGAN a« al GOMERTOIDI Fondatorii S. Pauker «1 H. F. Valentin INDUSTRIEI si FINANȚE! Luni 14 Ianuarie 1929 CAROL SCHULDER! S.BERGER STR. KARAGEORGEVICI 9 .■ TEL: 11/84- v' - "T PUBLICITATEA, s Concesiunea Exclusivă a Societăţeî Generale de Publicitate OIPGCtorli Carol Schulder fi S, Sárgát Str. Eugenio Carada (fosta Karagheorghevlel) Telefon 311/84 BIROURILE București, Strada Sărindar 7 Et. LA TELEFONI 306/93 si 323 69 Industria De la război, de când partidul liberal urmând himera autarchii economice, a împins cu un„tempo“ accelerat desvoltarea industrii la noi, consumatorii s-au plâns, în repetite rânduri, de scumperea excesivă a traiului produsă de regimul vamal protecţionist. Când acești consumatori sunt agricultorii, a căror câştig, inferior celui industrial chiar in desfacere liberă, este micşorat, pe lângă scumpirea la import a uneltelor, prin apăsarea taxelor de export, este natural ca din partea lor reacţiunea să fie mai energică şi acuzaţia de parazitism să fie aruncată acestei industrii, care se bucură de tot sprijinul guvernelor. Chestiunea merită a fi discutată. Să o lămurim, pe scurt, atât cât se poate face într’un articol de ziar. Este industria noastră parazitară ? D-l Manoilescu, intri un recent articol, e foarte categoric : „industrii parazitare nu există decât în legende“. Aşa să fie ? Cum s’ar putea atunci numi acele întreprinderi care importă din afară părţi de maşini pe care le montează în ţară, sau aduc obiecte fabricate cărora le adaogă un mic detaliu? Ce sunt oare fabricele de decorticat orezul, de găurit nasturii sau ace de cusut decât pseudo industrii create de tariful vamal ? Aceste industrii şi încă altele de acelaş soiu sunt curat parazitare, fiind artificiale şi trăind numai din voinţa legislatorului. Dar veţi zice, ce însemnează aceste mici afaceri create pentru câştigul câtorva profitori ai politicei ? Industria adevărată a ţării nu e aceasta. De acea să vorbim. Este ea parazitară ? Desigur nimeni nu poate numi astfel industriele care prezintă condiţiuni naturale de înfiinţare : materii prime, muncitori calificaţi, capital eftin, târg ele desfacere. Cu aceste condiţii sau numai cu unele din ele, orice întreprindere industrială se poate socoti normală într-o ţară. Cu singura condiţie ca producţia ei să nu întreacă preţul târgului mondial decât cu atât cât e legitim, ca pentru aşezarea ei, să ceară un sacrificiu consumatorilor sau bugetului. Toţi suntem de acord, cred, cu această definiţie. Şi atunci, fără a discuta, din punctul de vedere al condiţiilor naturale de înfiinţare, legitimitatea industriilor noastre, socotind-o toată perfect legitimă, punem întrebarea : îndeplineşte oare această industrie ultima condiţie fără de care nu putem socoti normală nici o întreprindere, adică îşi vinde ea producţia cu acelaş preţ sau chiar cu un preţ puţin superior târgului mondial ? Răspunsul este simplu. Industria naţională vinde producţia sa cu preţul târgului mondial majorat cu întreaga protecţie vamală. Şi , aşa fiindcă atunci când fabricaţia naţională nu îndestulează consumaţia, este natural ca preţul interior să fie determinat de mărfurile importate în preţul cărora se adaugă şi taxa vamală. Iar când fabricaţia indigenă îndestulează târgul interior şi când ar urma ca preţul de desfacere să se stabilească prin concurenţa fabricelor, atunci intervine cartelul, care ridică preţul de vânzare până la nivelul preţului mondial, majorat cu taxa vamală. La cât se ridică această proiecţie vamală ? Să luăm câte-va din fabricatele a căror întrebuinţare stă la baza civilizaţiei: fierul, cărbunele, cimentul, hârtia. Să vedem la cât la sută din valoarea lor se ridică taxa care le apără de concurenţa străină. Valorile le iau din regulamentul pentru aplicarea cifrei de afaceri, iar taxele din tariful vamal în vigoare. La o valoare de 9 lei kg., taxa vamală pentru ferul laminat este de 3,40, adică 40 %. Cărbunele evaluat la 12.000 lei vagonul are o protecţie de 7.200 lei, adică 60 %. Cimentul, preţuit 18.000, este apărat cu o taxă de 30.000 la vagon, adică aproape 200 %. Hârtia este apărată cu o taxă de peste 600 din valoarea ei. Trebue să adaug că protecţia vamală este în realitate superioară cifrelor de mai sus, deoarece valorile mărfurilor stabilite pentru perceperea unui impozit sunt, bineînţeles, mai ridicate decât în târgul mondial. Dar, chiar luând ca bune aceste valori rezultă că pentru mărfuri de o importanţă capitală preţul lor în interior se măreşte, din cauza tarifului vamal, cel puţin într-o proporţie de 20 până la 50 la sută. Poate fi oare normală o industrie care cere consumatorilor pentru mărfurile ei un preţ care întrece atât de mult valoarea acestor fabricate în târgul mondial ? Desigur că nu. Şi cum aceasta nu e cu putinţă decât prin faptul protecţii vamale, rezultă, cred, limpede că dacă industria noastră poate fi socotită în majoritatea ei normală în ceea ce priveşte condiţiile de instalare, în mare parte este parazitară prin condiţiile de desfacere a producţiiei. “"Din această constatare nu urmează că aş fi un adversar al industrii. Câştigul pe care agricultura îl poate căpăta de pe urma ei nu are nevoe de a fi demonstrat. Dar ca să avem industrie normală, trăind prin propriile mijloace şi nu din buget sau din sărăcirea consumatorilor, trebuesc două condiţii care astăzi ne lipsesc: capital eftin şi târg de desfaceri Amândouă aceste condiţii nu se pot dobândi decât prin îmbunătăţirea producţii agricole : exportul agricol înmulţeşte capitalul, iar buna stare a plugarilor, măreşte puterea lor de consumaţie. De acea pentru a înlesni desvoltarea industrii, trebue mai întâi să ajutăm agricultura. CONST. GAROFLID Bancherii americani şi eventuala cemeicauzare a reparaţiilor de război NEW-YORK 12 (Rador). Ziarele arată că unul din cei mai ele seamă bancheri americani a declarat d-lui Parker Gilbert că piaţa americană nu e în stare azi să absoarbă obligaţiunile pe care le-ar emite Reichul dacă s’ar hotărî comercializarea reparațiilor de război. Afacerea „Gazette du franc“ PARIS 12 (Rador). In cabinetul judecătorului de instrucţie s-a procedat azi la o confruntare între Anquetil, directorul ziarului „Rumeur“, bancherul Amard, interpusul său şi Martha Hanau, patroana întreprinderei „Gazette du Frank“. După această confruntare, Martha Hanau a depus o plângere împotriva lui Anquetil pentru estorcare de fonduri,. suti mm. CIVILIZAŢIE Tânărul nostru coleg, d. Al O. Teodoreanu, a scris deunăzi. In CURENTUL, că „sub fracul balcanului, gorila şi cimpazeul rânjesc preistoric", ,Jrânjetul’’ acesta nu a plăcut d-lui V. Coldiş, fost ministru al cultelor şi artelor. El se ridică împotriva părerea d-lui Teodoreanu şi spune: „Te rog, deci, d-le Teodoreanu, ca în articolii cari vor urma, să nu mai aduci insulte ascendenţilor noştri „păroşi’ ori fraţilor sălbatici’ pentru că „ruşinea pământului" nu este a acestora, ci A CULTUREI şi a CIVILIZAŢIEI NOASTRE. Şi în DEOSEBI ESTE UN SPECIFIC ROMÂNESC". Nu ne stă in gând să ne amestecăm in discuţia d-lor Al. Teodoreanu şi V. Goldiş. Nu ne amestecăm nici în stilul d-lui Goldiş, fost ministru al artelor. E ştiut că omul până nu ajunge ministru, mai ascultă şi mai învaţă, iar după ce ajunge ministru, nu vrea să asculte de nimeni şi nici să mai înveţe ceva. D. Goldiş crede că d. Teodoreanu a spus ce a spus, fiindcă nare „erudiţie". Iar ca să o dovedească pe a sa şi să arate vastele sale cunoştinţe, fostul ministru pomeneşte pe Karl Kautsky şi cartea acestuia despre Concepţia materialistă a istoriei. D. Goldiş scoate din această carte câteva aşa zise fapte, din care ar ieşi că societatea primitivă e mai onestă şi că ruşinea pământului e „a culturei şi a civilizaţiei noastre". Noi n'am bănuit până acum că d. Goldiş e un părtaş al ideilor lui Karl Kautsky şi al falsei lui teorii cuprinsă în Concepţia materialistă a istoriei... Civilizaţia e ca fata mare. Şi după cum—spune un poet indian — fata e „carne" pentru câine, „bestie" pentru ascet, „floare" pentru părinţi şi „înger" pentru poeţi, tot aşa civilizaţia e una pentru bolşevic, alta pentru socialist, alta pentru burghez şi alta pentru spiritele alese. Iţi faci o părere de civilizaţie dacă citeşti pe Kautsky, cu a Sa preamărire pentru alcătuirea socială a maimuţelor. Şi iţi faci altă părere dacă citeşti pe Salustiu, care cere omului să se deosibească de restul animalelor şi să facă toate sforţările să nu treacă în tăcere viaţa, cum trăesc dobitoacele pe cari natura le-a făcut supuse stomacului, şi plecate spre pământ. T. P. Citiţi in pag.IV-a Târgul Financiar şi Comercial, Bursa, Devizele, Cereale, etc. Criza economica CERERI DE MORATORIU Persistenţa crizei economice, face ca pe fiecare zi, altă întreprindere comercială sau industrială să depună ...armele, declarându-se incapabilă de a mai continua lupta* In ultimul timp au depus tribunalului comercial, petiţiuni prin cari solicită moratoriul» următoarele întreprinderi : Adolf Abramovici, mare comerciant de haine gata, postăvarii şi pălării, din calea Griviţei 167 (cu o sucursală la No. 167). Activul şi pasivul — după arătările solicitatorului: 12*999*000 faţă cu 11 797.000 lei. Julius Bercovici furnituri de mode cu emblema ,,La Spiridon", str. Băcani 2* Activul 6 milioane, pasivul 4 milioane. In activ se cuprind două imobile, asupra cărora petiţionarul este coproprietar cu soţia sa: unul din str. Bradului 28, evaluat la 2.500.000 lei şi altul în Viena, evaluat la 1.500.000 lei(Pentru examinarea situaţiei acestor doi negustori, preşedintele tribunalului a numit experţi — unii pentru registre, alţii pentru evaluarea mărfurilor şi imobilelor). Soc- anon. rom. „Uniunea Financiară şi Comercială’’, cu sediul în str. Teilor 24-Activ 9.500.000, pasiv 8 milioane-Cu privire la această cerere, nu s-au numit încă experţi, preşedintele având să ceară explicaţii personale, adatorului delegat al societăţii. Un pas important s’a făcut în direcţia indeplinirei marei operaţiuni de credit, aşteptată de atâta vreme de ţară. Guvernul a fost bine inspirat când, acum câteva zile, a rugat consorţiul bancar să grăbească hotărârea sa. Intr’adevăr, opinia publică e enervată de atâta tărăgăniie» cu atât mai mult cu cât Statul român şi-a impus toate sacrificiile pentru a răspunde cerinţelor înaltei finanţe apusene Deşi mai sunt unele puncte importante de regulat, ca dobânda şi cursul de emisiune, ele sunt atât de însemnate, încât ministrul de finanţe a plecat la Paris pentru a activa înţelegerea, socotim că in stadiul actual se poate conta cu quasicertitudine că operaţia va fi dusă la bun sfârşit. Desamăgirea ar fi aici neînchipuit de mare, dacă lucrurile s’ar petrece altfel-Atunci când în urma statului dela Paris, am mers la Berlin- am tratat cu Germania pe principiul negustoresc- da ut des. Îmi dai, îţi dau. In aceiaşi convenţie au fost înscrise concesiunile ce la facem Germaniei şi compensările pe cari această ţară ni le acordă nouă. Cu aliaţii noştrii din apus, am procedat altfel. I am cerut negru pe alb, angajamentul formal al unui împrumut, înainte de a ne lua obligaţia să revalorizăm rentele antebeliciin aur. Am luat asupra noastră tismul care reprezenta un spor aljaponului datoriei publice de 700 milioane lei pe an. Să nu ni se obiecteze că a fost pentru România, o datorie morală de a proceda astfel- Cunoaştem mai multe ţări europene, care, aflându-se în cazul nostru, refuză cu încăpăţânare să facă această jertfă, batui proces în această materie, este chiar astăzi pendinte în faţa Curţii din Haga. Odată ce România, fără a pune nici o condiţie, a făcut concesia de care vorbim, ar fi cu totul insolit ca aliaţii ei s’o respingă in ultimul moment tratând-o ca Cenuşereasa printre naţiuni-Această consideraţiune — nu mai cităm altele — ne îndritueşte, să exprimăm convingerea că d. M. Popovici nu se întoarce cu mâinile goale. Ar mai rămâne ca emisiunea să fie lansată în aşa mod încât să însemne un succes, care să întărească şi mai mult reuşita guvernului. In această privinţă, guvernul este cel mai bun judecător, pentru a decide dacă e preferabil să păstreze mână liberă pentru viitor sau să se angajeze de pe acum în a da opţiuni in aceleaşi condiţiuni. Noi am preferi alternativa cea dintâi. * O nouă operaţiune de credit, se negociază acum cu o mare bancă germană, pentru ajutorarea regiunilor care suferă de foame, în urma recoltei slabe de porumb. Oferta lui Dresdner Bank este bine venită, porneşte dintr’un simţimănt ce’l apreciam, înalta finanţă a Reichului a avut, după semnarea convenţiei relative la revalorizarea tentelor antebelice, două inspiraţii bune, cari au un ecou simpatic în opinia publici romănească : mobilizarea sumei integrale înscrise în acord şi acum avansul la 400 milioane în furnituri de cereale, cari vor fi cumpărate in ţară, pentru Cei înfometaţi. Ştim foarte bine că, în materie de finanţe, sentimentul n'are ce căuta. Business is business. Insă puţină psihologie nu strici. Faptul că, din cauza unor neînţelegeri, negocierile au fost suspendate în ultimul moment, nu ating întru nimic observaţiunle de mai sus. ■* Cum se nasc legendele! S’a născocit, nu ştim de unde a pornit invenţia, că guvernul a sporit numărul funcţionarilor cu nu mai puţin de 2500- Acelaş guvern care a făcut făeturi adânci în buget, care a redus cheltuelile, cu toate că capitolul datoriei publice a fost urcat, cu toate că urcarea automată a celei slujbaşilor publici, în virtutea legilor în fiinţă reprezintă vre-o 800 milioane» cu toată evaluarea comprimată a veniturilor» acelaş guvern a numit 2500 funcţionari peste cei existenţi. Cum a fost posibilă o asemenea născocire? Foarte simplu- S’au luat în seamă funcţionarii înscrişi în bugetul pe 1929, trecându-se cu vederea numărul celor concediaţi- De pildă la cutare minister, au fost înlăturaţi din 600 diurnişti vre-o 400, restul au fost menţinuţi pentru că erau trebuicioşi. Bineînţeles, autorii născocirei au ţinut cont,numai de cei 200 rămaşi, cari au fost, dealtminteri numiţi în mare parte de guvernul precedent. Acest mod original de numărătoare, repetându-se şi la alte ministere, explică cum s’a ajuns la cifra cu pricina, de 2500 funcţionari noui* In polemicile politice nu se pun de obicei, învinuirile la cântar. Totuşi, este o limită peste care buna credinţă nu trebue să treacă. Acolo unde guvernul actual, a înscris într- adevăr un număr restrâns de slujbaşi noui în buget,, este vorba de organizaţiuni economice create prin lege, la Cooperative de pildă- încă odată» tot restul este pură născocire. • Cu un spirit de consecvenţă demn de a fi relevat, cârmuitorii se silesc, de pe acum, in ciuda greutăţilor financiare de tot felul, să ofere încurajarea cuvenită agriculture! şi subproduselor ei, prin reducerea taxelor de export In aşteptarea unor alte măsuri menite să dea un avânt puternic principalei bogăţii a ţarei, acea care ar fi trebuit să figureze In primul plan al preocupării guvernanţilor, înlesnirile ce se acordă acum exportului unei serii de produse, în special produselor crescătoriei, constitue o încurajare preţioasă şi un gaj pentru viitor, în sensul unei valorificări mai remuneratorii. Destul a pătimit populaţia rurală prin enormele taxe de export ce au amputat într o mare proporţie, beneficiul mancei ei. Numai prin intensificarea exportului se va pune temelia cea mai întemeiată a prosperităţii acestei ţări. Numai ea este condiţia sine qua non a consolidării economice şi valutare(Citiţi continuarea în pagina IlI-a) de VIATOR împrumutul şi do ut des.-“Dresdner Bank”Regiunile înfometate. * Reducerea taxelor de export.-Indexul și berea.-Concentrări bancare.-Răsboiul cu gaze otrăvitoare.-Distrugătoare pentru România.-S. T. B.-Petrolul. -Bursa Politica combustibilului Tendinţele de import au fost înlăturate nemul guvern însemnătatea fondului budgetar (aproape 2 juni, miliarde lei) pe care administraţia C. F. R. îl destină pentru marile ei necesităţi de combustibil solid şi lichid, a suscitat în nenumărate rânduri bănuiala factorilor noştri răspunzători şi a opiniei publice, că printr’o altă politică a combustibilului mai potrivită intereselor generale, Statul şi respectiv calea ferată ar putea reduce cheltuielile de combustibil solid la o cifră mult inferioară. Discuţia problemei a fost foarte pasionată în anii de după răsboi şi până astăzi, atât în parlament cât şi în presă, ori de câte ori era vorba să se reînoiască contractele cu industriile miniere pentru furniturile de cărbuni. Cum în asemenea discuţiuni intervin adeseori şi alte considerente decât cele pur obiective, guvernele s’au văzut nevoite să examineze necontenit problema, sub diferitele aspecte în care ea era prezentată de diferitele categorii interesate, într’un sens sau altul. Preconizând și propunând economic un ziar scria mai zilele trecute, că printr'o serioasă revizuire a politicei combustibilului, Direcția C.F.R. ar putea realiza o economie de circa 3 miliarde... când întreg fondul bugetar alocat pentru combustibil este de 2 jum. miliarde. Absurditățile ce intervin adesea ori în comentariul problemelor economice la ordinea zilei, creează o atmosferă de neîncredere şi îndoială în spiritul unei părţi a opiniei publice, care nu are nici prilejul şi nici posibilitatea de a se edifica pe deplin asupra realităţii. POLITICA DE OCROTIRE Totuşi aproape toate guvernele de după război, după o atentă examinare a chestiunei combustibilului, au păstrat în linii generale, aproape aceiaşi politici de ocrotire şi încurajare a industriei miniere naţionale, ca una ce corespunde adevăratelor interese ale Statului Român. Acelaş lucru, l-a făcut acum şi guvernul actual, care sincer pornit să îndrepte multe din greşelile trecutului, a constatat totuşi, după amănunţite şi laborioase studii şi investigaţiuni, că este necesar să sprijine exploatările de cărbuni româneşti ,fără să ţină seamă de faptul că, unele produse străine ne-ar putea reveni la un preţ mult inferior, datorită unor anumite tendinţe, despre cari nu e locul să ne ocupăm aci. La această concluzie s’a putut opri, luând in consideraţie gravele consecinţe de ordin economic, valutar social, şi de apărare naţională ce ar decurge din abandonarea minelor româneşti în favoarea celor din afară. AVANTAGIILE PRODUCŢIEI NAŢIONALE In primul rând în legătură cu industria indigenă de combustibil solid, găsesc posibilitate de existenţă o serie întreagă de întreprinderi de tot felul şi un considerabil număr de muncitori şi funcţionari. Capitaluri importante sunt învestite in întreprinderi carbonifere, iar Statul încasează anual dela aceste industrii și de la personalul lor technic, administrativ și muncitoresc impozite, a căror cifră se ridică la mult peste 50 la sută din beneficiul lor net. In multe cazuri Statul încasează sub diverse titluri chiar mai mult decât acţionarii. DEZAVANTAGIILE IMPORTULUI Importul cărbunelui străin, putând provoca desfiinţarea acestor intreprinderi naţionale, ne-ar oferi numai avantajele aparente şi trecătoare ale unui preţ mai eftin pentru cărbune; în schimb, această politică ar periclita valuta ţării, prin avalanşa de lei ce am arunca peste graniţă, pentru considerabilul import de cărbune necesar C.F.R. Importul ar deslănţui grave probleme de ordin social, prin licenţierea zecilor de mii de lucrători din minele româneşti şi am risca să ajungem în situaţia Austriei, care fiind lipsită de o industrie carboniferă indigenă, plăteşte cu 20.000 lei vagonul acelaş cărbune care ni se oferă nouă astăzi numai cu 5.000 Iei preţ de dumping. Dealtfel preţurile interne în ţări ca Franţa şi Belgia, sunt la multe calităţi de cărbune superioare preţurilor noastre, fără ca aceste preţuri să fie grevate de impozitele excesive pe care le plătim noi. Importul s’ar traduce şi printr’o situaţie primejdioasă ce ara creea nevoilor noastre de apărare naţională, în caz de război fiind constrânşi în absenţa unei industrii proprii, să acceptăm din partea statelor străine, furnizoare de cărbune, orice condiţiuni de preţ şi de altă natură. POLITICA EUROPEANA A COMBUSTIBILULUI Aceste considerente, ca şi exemplul elocvent al politicei de apărare şi de sacrificiu pentru întărirea industriei carbonifere naţionale, urmată de majoritatea Statelor din Europa, a determinat şi guvernul nostru să renunţe la foloasele trecătoare ale importului de cărbune străin. In Cehoslovacia şi Bulgaria importul de cărbune este cu desăvârşire prohibit. In Franţa şi Grecia există un regim de contingentare şi licenţă de import. In Anglia, Grecia, Cehoslovacia se acordă prime industriei miniere naţionale. In Anglia, Polonia şi Ungaria, exploatările carbonifere se bucură de tarife de transport speciale, de degrevări de impozite etc. CĂRBUNELE STRAIN FATA DE CĂRBUNELE INDIGEN De altfel problema importului se pune la noi numai dela data urcărei leului în 1926, când cărbunele polo( Citim continuarea în pag. a IlI-a). k TI MICA ÎNŢELEGERE ECONOMICA O hotărâre luată la ultima conferinţă a Micii înţelegerii la Bucureşti interesând cele trei state aliate într’o măsură tot atât de mare ca şi problemele politice este aceea a unei apropieri economice. Se stabilise atunci că o comisiune de experţi să se întrunească în scurt timp pentru ca să studiază posibilităţile de realizare ale unei dorinţi, tot atât de veche ca şi existenţa Micii înţelegeri inşişi. Au fost desigur dificultăţi mari cari s’au împotrivit realizării acestui proiect. Cu toate acestea, dacă la timp s’ar fi reuşit să se îndeplinească proectele propuse, poate că şi prolema Anschlussului ar fi fost mai puţin acută şi poate că şi criza din bazinul dunărean ar fi fost atenuată pe cale de colaborare. O propunere concretă s-a primit acum la Bucureşti in acest sens. Propunerea vine din partea guvernului iugoslav care cere să se dea urmare hotărârilor ultimei conferinţe şi să se procedeze la numirea unei comisiuni de experţi care să ia un studiu problema. Dacă realizarea planului unei mici înţelegeri economice a întârziat până acum aşa de mult, aceasta se datoreşte în bună parte şi structurii economice speciale a statelor respective. România, Cehoslovacia, Iugoslavia,au fiecărei interese proprii de apărat, potrivit caracterului lor specific. Cu toate acestea, sunt interese politice care comandă sacrificii economice. Protecţionismul vamal este in unele privinţi mai puţin important decât protecţionismul politic. Iar înţelegerea economică se va face prin dărâmarea unor anumite bariere, prin încercarea de a alcătui un tot economic din cele trei puteri în cauză. S’ar forma astfel un nucleu de reală colaborare economică in bazinul dunărean. Ar fi un început de soluție a problemei economice generale in această parte a Europei A. Hg. Albatros La porţile oraşului Buzău, se întiade pe o suprafaţă de douăzeci hectare, minunatul parc al domeniului Albatros. Mâna omului a sădit acolo, în decurs de o generaţie, un arboret ales, pe cât de bogat pe atât de variat şi de rar Preocupările de ordin ştiinţific s’au unit, într’o dibace con* cepţie de estet, cu noţunea condiţiunilor naturale şi cu grija cadrului potrivit. In România fiecare grădină, fier care pom plantat, este o valoare. Albatros constitue pentru noi un monument botanic, cu atât mai interesant şi instructiv, cu cât alcătueş te, între dealuri şi stepă, întro zonă cu climă uscată a şesului de mijloc a Munteniei, un laborator natural de cercetări şi de experienţe. Se spune de unii că o parte dispare ar fi astăzi pe cale de sălbăticire, din lipsă de îngrijire. Alţii pretind că terenul ar fi destinat vânzării şi parcelării pentru construcţii Cert este că, fenomenul exproprierii n’a mai lăsat în România multe patrimonii particulare, în stare săi întreţie cum se cuvine asemenea domenii. Se întâmplă adesea că luxu» sau capriciul unui particular, să devie, pentru obşte o imperioasă necesitate. La o depărtare de cincisprezece kilometri de Praga, Contele Silva Tarenca, botanist amator erudit şi foarte bogat, a închinat toată activitatea vieţii sale, transformării domeniui său din Prohomnice, într’un parc întins ca în basme peste dealuri, peste văi şi peste pârâuri naturale, pe o suprafaţă de aproape trei sute hectare. Cu pricepere, cu statornicie şi cu jertfirea întregului său avut, Contele Taronca a făurit un adevărat Eden, în care flora Alpilor se împestriţează cu esenţele de arbori cele mai variate. Ajuns la vârsta de 70 ani, după cinci decenii de muncă, Silva Taronca, care cunoaşte şi iubeşte România, unde vânează câteodată în munţii Ghiurghiului, era complect ruinat şi ca părinte, sufleteşte distrus de cruzimile marelui război. Statul cehoslovac cumpără proprietatea lui, îmbogăţind astfel domeniul public cu o comoară menită altfel pietrei sigure. Statul vecin avut şi gingaşa prevedere, de a lăsa conducerea proprietăţii tot în seama fostului ei stăpân. Este cu neputinţă ca administratfia noastră publică să se dezinteresaze de soarta Albatrosului* Ţarcul, pentru a-şi putea păstra valoarea, are nevoie de îngrijire şi de îndrumare. Ni se pare că nu lipsesc soluţii, chiar, dacă nu este de vânzare, pentru ca Statul, judeţul şi comuna Buzău să împiedice ca această podoabă să fie sustrasă, prin forţa împrejurărilor patrimoniului naţional A