Argus, ianuarie 1929 (Anul 20, nr. 4716-4739)

1929-01-14 / nr. 4726

Anul AX No. 4726 ANUNCIURI DEORI­ CE FEL IN TOATE ZIARELE % PRIN­­■ SOCIETATEA GENERALĂ de PUBLICITATE CAROL SCHULDER S. BERGER STR. KARAGEORGEVICI 9 TEL: 11/84-ABONAMENTE IN STRAINATATE Un an 22oo lei 6 luni 13oo 3 luni Boo 3 lei In tara, 0 lei In streinfitate IN TARA Un an loootel 6 luni 53o­o 3 luni 3pon n 99 6 PAGINI ORGAN a« al GOMERTOIDI Fondatorii S. Pauker «1 H. F. Valentin INDUSTRIEI si FINANȚE! Luni 14 Ianuarie 1929 CAROL SCHULDER­! S.BERGER STR. KARAGEORGEVICI 9 .■ TEL: 11/84- v' - "T PUBLICITATEA, s Concesiunea Exclusivă a Societăţeî Generale de Publicitate OIPGCtorli Carol Schulder fi S, Sárgát Str. Eugenio Carada (fosta Karagheorghevlel)­­ Telefon 311/84 BIROURILE­ București, Strada Sărindar 7 Et. L­A TELEFONI 306/93 si 323 69 Industria­ ­De la război, de când partidul liberal urmând himera autarchii economice, a împins cu un„tem­­po“ accelerat desvoltarea indus­trii la noi, consumatorii s-au plâns, în repetite rânduri, de scumperea excesivă a traiului produsă de regimul vamal pro­tecţionist. Când acești consumatori sunt agricultorii, a căror câştig, in­ferior celui industrial chiar in desfacere liberă, este micşorat, pe lângă scumpirea la import a uneltelor, prin apăsarea taxelor de export, este natural ca din partea lor reacţiunea să fie mai energică şi acuzaţia de parazi­tism să fie aruncată acestei in­dustrii, care se bucură de tot sprijinul guvernelor. Chestiunea merită a fi discu­tată. Să o lămurim, pe scurt, a­­tât cât se poate face într’un ar­ticol de ziar. Este industria noastră parazi­tară ? D-l Manoilescu, intri un recent articol, e foarte catego­ric : „industrii parazitare nu e­­xistă de­cât în legende“. Aşa să fie ? Cum s’ar putea atunci numi acele întreprinderi care importă din afară părţi de maşini pe care le montează în ţară, sau aduc obiecte fabricate cărora le adaogă un mic deta­liu? Ce sunt oare fabricele de decorticat orezul, de găurit nas­turii sau ace de cusut decât pseu­do industrii create de tariful va­mal ? Aceste industrii şi încă al­tele de acelaş soiu sunt curat parazitare, fiind artificiale şi trăind numai din voinţa legis­latorului. Dar veţi zice, ce însemnează aceste mici afaceri create pen­tru câştigul câtorva profitori ai politicei ? Industria adevărată a ţării nu e a­ceasta. De acea să vorbim. Este ea parazitară ? De­sigur nimeni nu poate nu­mi astfel industriele care pre­zintă condiţiuni naturale de în­fiinţare : materii prime, munci­tori calificaţi, capital eftin, târg ele desfacere. Cu aceste condiţii sau numai cu unele din ele, ori­ce întreprindere industrială se poate socoti normală într-o ţară. Cu singura condiţie ca produc­ţia ei să nu întreacă preţul târ­gului mondial decât cu atât cât e legitim, ca pentru aşezarea ei, să ceară un sacrificiu consuma­torilor sau bugetului. Toţi suntem de acord, cred, cu această definiţie. Şi atunci, fără a discuta, din punctul de vedere al condiţiilor naturale de înfiinţare, legitimi­tatea industriilor noastre, soco­tind-o toată perfect legitimă, pu­nem întrebarea : îndeplineşte oa­re această industrie ultima con­diţie fără de care nu putem so­coti normală nici o întreprinde­re, adică îşi vinde ea producţia cu acelaş preţ sau chiar cu un preţ puţin superior târgului mon­dial ? Răspunsul este simplu. In­dustria naţională vinde produc­ţia sa cu preţul târgului mon­dial majorat cu întreaga protec­ţie vamală. Şi , aşa fiindcă a­­tunci când fabricaţia naţională nu îndestulează consumaţia, es­te natural ca preţul interior să fie determinat de mărfurile im­portate în preţul cărora se adau­gă şi taxa vamală. Iar când fa­bricaţia indigenă îndestulează târgul interior şi când ar urma ca preţul de desfacere să se sta­bilească prin concurenţa fabri­­celor, atunci intervine cartelul, care ridică preţul de vânzare până la nivelul preţului mon­dial, majorat cu taxa vamală. La cât se ridică această pro­iecţie vamală ? Să luăm câte-­va din fabricatele a căror între­buinţare stă la baza civilizaţiei: fierul, cărbunele, cimentul, hâr­tia. Să vedem la cât la sută din valoarea lor se ridică taxa care le apără de concurenţa străină. Valorile le iau din regulamen­tul pentru aplicarea cifrei de afaceri, iar taxele din tariful va­mal în vigoare. La o valoare de 9 lei kg., ta­xa vamală pentru ferul laminat este de 3,40, adică 40 %. Cărbu­nele evaluat la 12.000 lei vago­nul are o protecţie de 7.200 lei, adică 60 %. Cimentul, preţuit 18.000, este apărat cu o taxă de 30.000 la vagon, adică aproape 200 %. Hârtia este apărată cu o taxă de peste 60­­0 din valoa­rea ei. Trebue să adaug că protecţia vamală este în realitate superi­oară cifrelor de mai sus, de­oa­rece valorile mărfurilor stabilite pentru perceperea unui impozit sunt, bine­înţeles, mai ridicate de­­cât în târgul mondial. Dar, chiar luând ca bune a­­ceste valori rezultă că pentru mărfuri de­ o importanţă capita­lă preţul lor în interior se mă­reşte, din cauza tarifului vamal, cel puţin într-o proporţie de 20 până la 50 la sută. Poate fi oare normală o indus­trie care cere consumatorilor pentru mărfurile ei un preţ care întrece atât de mult valoarea a­­cestor fabricate în târgul mon­dial ? De­sigur că nu. Şi cum aceas­ta nu e cu putinţă de­cât prin faptul protecţii vamale, rezultă, cred, limpede că dacă industria noastră poate fi socotită în ma­joritatea ei normală în ceea ce priveşte condiţiile de instalare, în mare parte este parazitară prin condiţiile de desfacere a producţii­ei. “"Din această constatare nu ur­mează că aş fi un adversar al industrii. Câştigul pe care agri­cultura îl poate căpăta de pe ur­ma ei nu are nevoe de a fi de­monstrat. Dar ca să avem industrie nor­mală, trăind prin propriile mij­loace şi nu din buget sau din sărăcirea consumatorilor, trebu­esc două condiţii care astăzi ne lipsesc: capital eftin şi târg de desfaceri Amândouă aceste condiţii nu se pot dobândi de­cât prin îm­bunătăţirea producţii agricole : exportul agricol înmulţeşte capi­talul, iar buna stare a plugari­lor, măreşte puterea lor de con­sumaţie. De acea pentru a înlesni des­voltarea industrii, trebue mai întâi să ajutăm agricultura. CONST. GAROFLID Bancherii americani şi even­tuala cem­eicauzare a re­paraţiilor de război NEW-YORK 12 (Rador).­­ Zia­­rele arată că unul din cei mai ele seamă bancheri americani a decla­rat d-lui Parker Gilbert că piaţa americană nu e în stare azi să ab­soarbă obligaţiunile pe care le-ar emite Reichul dacă s’ar hotărî co­mercializarea reparațiilor de răz­boi. Afacerea „Gazette du franc“ PARIS 12 (Rador).­­ In cabi­netul judecătorului de instrucţie s-a procedat azi la o confruntare între Anquetil, directorul ziarului „Ru­­meur“, bancherul Amard, interpu­sul său şi Martha Hanau, patroana întreprinderei „Gazette du Frank“. După această confruntare, Martha Hanau a depus o plângere împo­triva lui Anquetil pentru estorcare de fonduri,. suti mm. CIVILIZAŢIE Tânărul nostru coleg, d. Al O. Teo­­doreanu, a scris deunăzi. In CUREN­TUL, că „sub fracul balcanului, gorila şi cimpazeul rânjesc preistoric", ,Jrânjetul’’ acesta nu a plăcut d-lui V. Coldiş, fost ministru al cultelor şi artelor. El se ridică împotriva părerea d-lui Teodoreanu şi spune: „Te rog, deci, d-le Teodoreanu, ca în articolii cari vor urma, să nu mai aduci insulte ascendenţilor noştri „păroşi’ ori fra­ţilor sălbatici’ pentru că „ruşinea pă­mântului" nu este a acestora, ci A CULTUREI şi a CIVILIZAŢIEI NOASTRE. Şi în DEOSEBI ESTE UN SPECIFIC ROMÂNESC". Nu ne stă in gând să ne amestecăm in discuţia d-lor Al. Teodoreanu şi V. Goldiş. Nu ne amestecăm nici în sti­lul d-lui Goldiş, fost ministru al arte­lor. E ştiut că omul până nu ajunge ministru, mai ascultă şi mai învaţă, iar după ce ajunge ministru, nu vrea să asculte de nimeni şi nici să mai înveţe ceva. D. Goldiş crede că d. Teodoreanu a spus ce a spus, fiindcă nare „eru­diţie". Iar ca să o dovedească pe a sa şi să arate vastele sale cunoştinţe, fostul ministru pomeneşte pe Karl Kau­­tsky şi cartea acestuia despre Con­cepţia materialistă a istoriei. D. Goldiş scoate din această carte câteva aşa zise fapte, din care ar ieşi că societatea primitivă e mai onestă şi că ruşinea pământului­ e „a cul­­turei şi a civilizaţiei noastre". Noi n'am bănuit până acum că d. Goldiş e un părtaş al ideilor lui Karl Kautsky şi al falsei lui teorii cuprinsă în Concepţia materialistă a istoriei... Civilizaţia e ca fata mare. Şi după cum—spune un poet indian — fata e „carne" pentru câine, „bestie" pentru ascet, „floare" pentru părinţi şi „în­ger" pentru poeţi, tot aşa civilizaţia e una pentru bolşevic, alta pentru socia­list, alta pentru burghez şi alta pentru spiritele alese. Iţi faci o părere de ci­vilizaţie dacă citeşti pe Kautsky, cu a Sa preamărire pentru alcătuirea socială a maimuţelor. Şi iţi faci altă părere dacă citeşti pe Salustiu, care cere o­­mului să se deosibească de restul ani­malelor şi să facă toate sforţările să nu treacă în tăcere viaţa, cum trăesc dobitoacele pe cari natura le-a făcut supuse stomacului, şi plecate spre pă­mânt. T. P. Citiţi in pag.IV-a Târgul Financiar şi Comercial, Bursa, Devizele, Cereale, etc. Criza economica CERERI DE MORATORIU Persistenţa crizei economice, face ca pe fiecare zi, altă întreprindere comercială sau industrială să depună ...armele, declarându-se incapabilă de a mai continua lupta* In ultimul timp au depus tribunalu­lui comercial, petiţiuni prin cari soli­cită moratoriul» următoarele între­prinderi : Adolf Abramovici, mare comerciant de haine gata, postăvarii şi pălării, din calea Griviţei 167 (cu o sucursală la No. 167). Activul şi pasivul — după arătări­le solicitatorului: 12*999*000 faţă cu 11­ 797.000 lei. Julius Bercovici furnituri de mo­de cu emblema ,,La Spiridon", str. Băcani 2* Activul 6 milioane,­ pasivul 4 mi­lioane. In activ se cuprind două imobile, asupra cărora petiţionarul este copro­prietar cu soţia sa: unul din str. Bra­dului 28, evaluat la 2.500.000 lei şi altul în Viena, evaluat la 1.500.000 lei­(Pentru examinarea situaţiei ace­stor doi negustori, preşedintele tribu­nalului a numit experţi — unii pen­tru registre, alţii pentru evaluarea mărfurilor şi imobilelor). Soc- anon. rom. „Uniunea Finan­ciară şi Comercială’’, cu sediul în str. Teilor 24-Activ 9.500.000, pasiv 8 milioane-Cu privire la această cerere, nu s-au numit încă experţi, preşedintele având să ceară explicaţii personale, adatorului delegat al societăţii. Un pas important s’a făcut în di­recţia indeplinirei marei operaţiuni de credit, aşteptată de atâta vreme de ţară. Guvernul a fost bine inspirat când, acum câteva zile, a rugat con­sorţiul bancar să grăbească hotărâ­rea sa. Intr’adevăr, opinia publică e enervată de atâta tărăgăniie» cu atât mai mult cu cât Statul român şi-a impus toate sacrificiile pentru a răspunde cerinţelor înaltei finanţe apusene­ Deşi mai sunt unele puncte importante de regulat, ca dobânda şi cursul de emisiune,­­­ ele sunt atât de însemnate, încât ministrul de finanţe a plecat la Paris pentru a activa înţelegerea, socotim că in sta­diul actual se poate conta cu quasi­­certitudine că operaţia va fi dusă la bun sfârşit. Desamăgirea ar fi aici neînchipuit de mare, dacă lucrurile s’ar petrece altfel-Atunci când în urma statului dela Paris, am mers la Berlin- am tratat cu Germania pe principiul negusto­resc- da ut des. Îmi dai, îţi dau. In aceiaşi convenţie au fost înscrise concesiunile ce la facem Germaniei şi compensările pe cari această ţară ni le acordă nouă. Cu aliaţii noştrii din apus, am procedat altfel. I am cerut negru pe alb, angajamentul for­mal al unui împrumut, înainte de a ne lua obligaţia să revalorizăm rentele antebelici­­in aur. Am luat a­­supra noastr­ă tism­ul care repre­zenta un spor al­­japonului datoriei publice de 700 milioane lei pe an. Să nu ni se obiecteze că a fost pen­tru România, o datorie morală de a proceda astfel- Cunoaştem mai multe ţări europene, care, aflându-se în ca­­zul nostru, refuză cu încăpăţânare să facă această jertfă, ba­tui proces în această materie, este chiar astăzi pendinte în faţa Curţii din Haga. O­­dată ce România, fără a pune nici o condiţie, a făcut concesia de care vorbim, ar fi cu totul insolit ca aliaţii ei s’o respingă in ultimul moment tratând-o ca Cenuşereasa printre naţiuni-Această consideraţiune — nu mai cităm altele — ne îndritueşte, să ex­primăm convingerea că d. M. Popo­­vici nu se întoarce cu mâinile goale. Ar mai rămâne ca emisiunea să fie lansată în aşa mod încât să însemne un succes, care să întărească şi mai mult reuşita guvernului. In această privinţă, guvernul este cel mai bun ju­decător, pentru a decide dacă e pre­ferabil să păstreze mână liberă pen­tru viitor sau să se angajeze de pe acum în a da opţiuni in aceleaşi con­diţiuni. Noi am preferi alternativa cea dintâi. * O nouă operaţiune de credit, se negociază acum cu o mare bancă ger­mană, pentru ajutorarea regiunilor care suferă de foame, în urma recol­tei slabe de porumb. Oferta lui Dres­dner Bank este bine venită, porneş­te dintr’un simţimănt ce’l apreciam, înalta finanţă a Reichului a avut, după semnarea convenţiei relative la revalorizarea tentelor antebelice, două inspiraţii bune, cari au un ecou simpatic în opinia publici romă­nească : mobilizarea sumei integra­le înscrise în acord şi acum avansul la 400 milioane în furnituri de ce­reale, cari vor fi cumpărate in ţară, pentru Cei înfometaţi. Ştim foarte bine că, în materie de finanţe, senti­mentul n'are ce căuta. Business is business. Insă puţină psihologie nu strici. Faptul că, din cauza unor ne­înţelegeri, negocierile au fost suspen­date în ultimul moment, nu ating în­tru nimic observaţiunle de mai sus. ■* Cum se nasc legendele! S’a născo­cit, nu ştim de unde a pornit inven­ţia, că guvernul a sporit numărul funcţionarilor cu nu mai puţin de 2500- Acelaş guvern care a făcut făeturi adânci în buget, care a re­dus cheltuelile, cu toate că capitolul datoriei publice a fost urcat, cu toa­te că urcarea automată a celei sluj­başilor publici, în virtutea legilor în fiinţă reprezintă vre-o 800 milioane» cu toată evaluarea comprimată a ve­niturilor» acelaş guvern a numit 2500 funcţionari peste cei existenţi. Cum a fost posibilă o asemenea năs­cocire? Foarte simplu- S’au luat în seamă funcţionarii înscrişi în buge­tul pe 1929, trecându-se cu vederea numărul celor concediaţi- De pildă la cutare minister, au fost înlăturaţi din 600 diurnişti vre-o 400, restul au fost menţinuţi pentru că erau tre­­buicioşi. Bine­înţeles, autorii născo­­cirei au ţinut cont,numai de cei 200 rămaşi, cari au fost, dealtminteri numiţi în mare parte de guvernul pre­cedent. Acest mod original de numă­rătoare, repetându-se şi la alte mi­nistere, explică cum s’a ajuns la ci­fra cu pricina, de 2500 funcţionari noui* In polemicile politice nu se pun de obicei, învinuirile la cântar. To­tuşi, este o limită peste care buna credinţă nu trebue să treacă. Acolo unde guvernul actual, a înscris într- adevăr un număr restrâns de sluj­başi noui în buget,, este vorba de or­ganizaţiuni economice create prin lege, la Cooperative de pildă- încă o­­dată» tot restul este pură născocire. • Cu un spirit de consecvenţă demn de a fi relevat, cârmuitorii se silesc, de pe acum, in ciuda greutăţilor fi­nanciare de tot felul, să ofere încu­rajarea cuvenită agriculture! şi sub­produselor ei, prin reducerea taxelor de export­ In aşteptarea unor alte măsuri menite să dea un avânt puter­nic principalei bogăţii a ţarei, acea care ar fi trebuit să figureze In pri­mul plan al preocupării guvernanţi­lor, înlesnirile ce se acordă acum exportului unei serii de produse, în special produselor crescătoriei, consti­tue o încurajare preţioasă şi un gaj pentru viitor, în sensul unei valori­ficări mai remuneratorii. Destul a pă­timit populaţia rurală prin enormele taxe de export ce au amputat într o mare proporţie, beneficiul mancei ei. Numai prin intensificarea exportului se va pune temelia cea mai înte­meiată a prosperităţii acestei ţări. Numai ea este condiţia sine qua non a consolidării economice şi valu­tare­(Citiţi continuarea în pagina IlI-a) de VIATOR împrumutul şi do ut des.-“Dresdner Bank”Regiunile înfometate. * Reducerea taxelor de export.-Indexul și berea.-Concentrări ban­care.-Răsboiul cu gaze otrăvitoare.-Distrugătoare pentru Româ­nia.-S. T. B.-Petrolul. -Bursa Politica combustibilului Tendinţele de import au fost­ înlăturate ne­mul guvern însemnătatea fondului budgetar (aproape 2 juni, miliarde lei) pe care administraţia C. F. R. îl destină pen­tru marile ei necesităţi de combustibil solid şi lichid, a suscitat în nenumă­rate rânduri bănuiala factorilor noştri răspunzători şi a opiniei publice, că printr’o altă politică a combustibilu­lui mai potrivită intereselor generale, Statul şi respectiv calea ferată ar putea reduce cheltuielile de combu­stibil solid la o cifră mult inferioară. Discuţia problemei a fost foarte pasionată în anii de după răsboi şi până astăzi, atât în parlament cât şi în presă, ori de câte ori era vorba să se reînoiască contractele cu indus­triile miniere pentru furniturile de cărbuni. Cum în asemenea discuţiuni inter­vin adeseori şi alte considerente de­cât cele pur obiective, guvernele s’au văzut nevoite să examineze ne­contenit problema, sub diferitele as­pecte în care ea era prezentată de di­feritele categorii interesate, într’un sens sau altul. Preconizând și propunând econo­mic un ziar scria mai zilele trecute, că printr'o serioasă revizuire a poli­ticei combustibilului, Direcția C.F.R. ar putea realiza o economie de circa 3 miliarde... când întreg fondul buge­tar alocat pentru combustibil este de 2 jum. miliarde. Absurditățile ce intervin adesea ori în comentariul problemelor eco­nomice la ordinea zilei, creează o at­mosferă de neîncredere şi îndoială în spiritul unei părţi a opiniei publice, care nu are nici prilejul şi nici posi­bilitatea de a se edifica pe deplin a­­supra realităţii. POLITICA DE OCROTIRE Totuşi aproape toate guvernele de după război, după o atentă exa­minare a chestiunei combustibilului, au păstrat în linii generale, aproape aceiaşi politici de ocrotire şi încu­rajare a industriei miniere naţio­nale, ca una ce corespunde adevăra­telor interese ale Statului Român. Acelaş lucru, l-a făcut acum şi gu­vernul actual, care sincer pornit să îndrepte multe din greşelile trecu­tului, a constatat totuşi, după amă­nunţite şi laborioase studii şi inve­sti­gaţiuni, că este necesar să spriji­ne exploatările de cărbuni româ­neşti ,fără să ţină seamă de faptul că, unele produse străine ne-ar pu­tea reveni la un preţ mult inferior, datorită unor anumite tendinţe, de­s­­pre cari nu e locul să ne ocupăm aci. La această concluzie s’a putut o­pri, luând in consideraţie gravele consecinţe de ordin economic, valu­tar social, şi de­­ apărare naţională ce ar decurge din abandonarea mi­nelor româneşti în favoarea celor din afară. AVANTAGIILE PRODUCŢIEI NAŢIONALE In primul rând în legătură cu indus­tria indigenă de combustibil solid, găsesc posibilitate de existenţă o serie întreagă de întreprinderi de tot felul şi un considerabil număr de muncitori şi funcţionari. Capitaluri importante sunt învestite in întreprinderi carbonifere, iar Statul încasează anual dela aceste industrii și de la personalul lor technic, admi­nistrativ și muncitoresc impozite, a căror cifră se ridică la mult peste 50 la sută din beneficiul lor net. In multe cazuri Statul încasează sub diverse titluri chiar mai mult decât acţionarii. DEZAVANTAGIILE IMPORTU­LUI Importul cărbunelui străin, putând provoca desfiinţarea acestor intreprin­deri naţionale, ne-ar oferi numai a­­vantajele aparente şi trecătoare ale unui preţ mai eftin pentru cărbune; în schimb, această politică ar peri­clita valuta ţării, prin avalanşa de lei ce am arunca peste graniţă, pentru considerabilul import de cărbune ne­cesar C.F.R. Importul ar deslănţui grave probleme de ordin social, prin licenţierea zecilor de mii de lucrători din minele româneşti şi am risca să ajungem în situaţia Austriei, care fiind lipsită de o industrie carboniferă in­digenă, plăteşte cu 20.000 lei vagonul acelaş cărbune care ni se oferă nouă astăzi numai cu 5.000 Iei preţ de dumping. Dealtfel preţurile interne în ţări ca Franţa şi Belgia, sunt la multe cali­tăţi de cărbune superioare preţurilor noastre, fără ca aceste preţuri să fie grevate de impozitele excesive pe care le plătim noi. Importul s’ar traduce şi printr’o situaţie primejdioasă ce ara creea ne­voilor noastre de apărare naţională, în caz de război fiind constrânşi în absenţa unei industrii proprii, să ac­ceptăm din partea statelor străine, furnizoare de cărbune, orice condi­ţiuni de preţ şi de altă natură. POLITICA EUROPEANA A COM­BUST­IBILULUI Aceste considerente, ca şi exemplul elocvent al politicei de apărare şi de sacrificiu pentru întărirea industriei carbonifere naţionale, urmată de ma­joritatea­ Statelor din Europa, a de­terminat şi guvernul nostru să renunţe la foloasele trecătoare ale importului de cărbune străin. In Cehoslovacia şi Bulgaria impor­tul de cărbune este cu desăvârşire prohibit. In Franţa şi Grecia există un regim de contingentare şi licenţă de import. In Anglia, Grecia, Ceho­slovacia se acordă prime industriei miniere naţionale. In Anglia, Polonia şi Ungaria, exploatările carbonifere se bucură de tarife de transport spe­ciale, de degrevări de impozite etc. CĂRBUNELE STRAIN FATA DE CĂRBUNELE INDIGEN De altfel problema importului se pune la noi numai dela data urcărei leului în 1926, când cărbunele polo­( Citim­ continuarea în pag. a IlI-a). k TI MICA ÎNŢELEGERE ECONO­MICA O hotărâre luată la ultima conferi­n­ţă a Micii înţelegerii la Bucureşti in­teresând cele trei state aliate într’o mă­sură tot atât de mare ca şi problemele politice este aceea a unei apropieri e­­conomice. Se stabilise atunci că o co­­misiune de experţi să se întrunească în scurt timp pentru ca să studiază po­sibilităţile de realizare ale unei dorinţi, tot atât de veche ca şi existenţa Micii înţelegeri inşişi. Au fost desigur difi­cultăţi mari cari s’au împotrivit real­izării acestui proiect. Cu toate aces­tea, dacă la timp s’ar fi reuşit să se îndeplinească proectele propuse, poate că şi prolema Anschlussului ar fi fost mai puţin acută şi poate că şi criza din bazinul dunărean ar fi fost atenu­­ată pe cale de colaborare. O propunere concretă s-a primit a­­cum la Bucureşti in acest sens. Propu­nerea vine din partea guvernului iugo­­slav care cere să se dea urmare hotă­­rârilor ultimei conferinţe şi să se pro­cedeze la numirea unei comisiuni de­ experţi care să ia un studiu problema.­ Dacă realizarea planului unei mici înţelegeri economice a întârziat până acum aşa de mult, aceasta se datoreşte în bună parte şi structurii economice speciale a statelor respective. România, Cehoslovacia, Iugoslavia,­­au fiecărei interese proprii de apărat, potrivit ca­racterului lor specific. Cu toate aces­tea, sunt interese politice care comandă sacrificii economice. Protecţionismul vamal este in unele privinţi mai puţin important decât protecţionismul po­litic. Iar înţelegerea economică se va face prin dărâmarea unor anumite ba­riere, prin încercarea de a alcătui un tot economic din cele trei puteri în cauză. S’ar forma astfel un nucleu de reală colaborare economică in bazinul dunărean. Ar fi un început de soluție a problemei economice generale in a­­ceastă parte a Europei A. Hg. Albatros La porţile oraşului Buzău, se întia­de pe o suprafaţă de douăzeci hec­tare, minunatul parc al domeniului Albatros. Mâna omului a sădit acolo, în decurs de o generaţie, un arboret ales, pe cât de bogat pe atât de va­riat şi de rar­ Preocupările de ordin ştiinţific s’au unit, într’o dibace con* cepţie de estet, cu noţunea condi­­ţiunilor naturale şi cu grija cadrului potrivit. In România fiecare grădină, fier care pom plantat, este o valoare. Al­batros constitue pentru noi un mo­nument botanic, cu atât mai intere­sant şi instructiv, cu cât alcătueş­ te, între dealuri şi stepă, întro zonă­ cu climă uscată a şesului de mijloc a Munteniei, un laborator natural de cercetări şi de experienţe. Se spune de unii că o parte dis­pare ar fi astăzi pe cale de sălbăti­cire, din lipsă de îngrijire. Alţii pre­tind că terenul ar fi destinat vân­­zării şi parcelării pentru construcţii­ Cert este că, fenomenul exproprie­rii n’a mai lăsat în România multe patrimonii particulare, în stare săi întreţie cum se cuvine asemenea do­menii. Se întâmplă adesea că luxu­» sau capriciul unui particular, să devie, pentru obşte o imperioasă necesitate. La o depărtare de cincisprezece ki­lometri de Praga, Contele Silva Ta­­renca, botanist amator erudit şi foar­te bogat, a închinat toată activitatea vieţii sale, transformării domeni­ui său din Prohomnice, într’un parc în­tins ca în basme peste dealuri, peste văi şi peste pârâuri naturale, pe o suprafaţă de aproape trei sute hec­tare. Cu pricepere, cu statornicie şi cu jertfirea întregului său avut, Con­tele Taronca a făurit un adevărat E­­den, în care flora Alpilor se împes­triţează cu esenţele de arbori cele mai variate. Ajuns la vârsta de 70 ani, după­ cinci decenii de muncă, Silva Taron­ca, care cunoaşte şi iubeşte Româ­nia, unde vânează câteodată în munţii Ghiurghiului, era complect ruinat şi ca părinte, sufleteşte dis­trus de cruzimile marelui război. Statul cehoslovac cumpără proprie­tatea lui, îmbogăţind astfel domeniul public cu o comoară menită altfel pietrei sigure. Statul vecin avut şi gingaşa prevedere, de a lăsa condu­cerea proprietăţii tot în seama fos­tului ei stăpân. Este cu neputinţă ca administrat­­fia noastră publică să se dezinteresa­ze de soarta Albatrosului* Ţarcul, pen­tru a-şi putea păstra valoarea, are nevoie de îngrijire şi de îndrumare. Ni se pare că nu lipsesc soluţii, chiar, dacă nu este de vânzare, pentru ca­ Statul, judeţul şi comuna Buzău să­ împiedice ca această podoabă să fie sustrasă, prin forţa împrejurărilor­ patrimoniului naţional­ A

Next