Argus, aprilie 1929 (Anul 20, nr. 4791-4812)

1929-04-04 / nr. 4791

Anul XX No. 4791 §S. A. ANGLIA, Ploesti § Q CABLURI DE OTEL 3 ~ Calitatea înaltă a cablurilor noas* r N tre de otel se bazează pe multi jj U factori. De exemplu: I CONSTRUCTIA MASINELOR­ ABONAMENTE IN STRAINATATE Un an 22oo lel 6 lunl 13oo 3 lunl 8oo­­* 3 lel In tari, 6 lel In streinatate BIROURI!« E: IN TARA tmn an looo lal 6 luni SSo ff 3 luni 3oo „ j y .JS PAGINI ORGAN ZILNIC al COMERTULUI . Fondatori s S. Pauker fl H. F. Valentin a c u r e s 11, Strada Sărindar 7 Et. I«T­ELEFON: INDUSTRIEI si FINANTEI e Joi A Antilla 1928 |s. A. ANGLIA, Ploeşti! CABLURI DE OŢEL 0 Nu pentru a glumi noi am plănu­­it până la 2.000.000 lei, pentru a fi singură maşină numită sucitor,­ ci pentru a obţine un rezultat n cert N­ OCZZ3CZZZ3C2Z3cZ23CZZ3CZ!Z3Cmo PUBLICITA ÍEA : Concesiunea Exclusivă a Societăţei Generale de Publicitate Directori­i Carol Schulder «I S. Borget 8tr. Eugenia Caradu (fostă Karagheorghetici) 9 Telefon 311/84 306/93 și 323/60 Un Locarno financiar de Viator Banca Reparaţiunilor La cele trei instrumente de pace făurite de acei cari doresc împă­carea între popoare, Liga Naţiu­nilor, pactul de la Locarno şi pac­­tul Kellog, e vorba să se adaoge un al patrulea, un Locarno finan­ciar, în forma unei suprabănci, chemată să, scoată din mâna oa­menilor politici problema repara­­ţiunilor datorite de Germania, spre a fi predată unui organ însărcinat cu misiunea de a o comercializa. Experţii întruniţi în momentul de faţă la Geneva, pentru a fixa, odată pentru totdeauna, cifra to­tală a reparaţiunilor, au pus pe tapet înfiinţarea unei asemenea bănci, şi ideea, după oare­care re­zistenţă a unora şi a altora, a prins într’atât încât înfăptuirea ei nu mai pare depărtată. Până şi gu­vernele cari, la început se temeau de un instrument financiar prea puternic şi care ar putea creşte peste capul lor, au admis ideea căci întruchipează sistemul cel mai raţional pentru lichidarea fi­nanciară a războiului, înlăturând cu totul gânduri ascunse politice. Putin importă cifra capitalului Băncei dacă va fi de miliarde sau numai de — după ultima versiune — 100 milioane dolari. In orice caz, ea merită porecla de ..supra­­bancă“, prin faptul că va avea de încasat în fiecare an vre­o două miliarde şi jumătate mărci, va ad­­ministra obligaţiuni în valoare de mai multe miliarde mărci, va efec­tua plăţi către Statele­ Unite, în contul Franţei, Angliei, Italiei şi altor ţări europene debitoare ale Americei, în sumă anuală de vre­un miliard şapte sute milioane mărci. Un institut chemat să joace un rol atât de covârşitor, într’o mulţime de direcţiuni ale vieței e­­conomice, iese cu totul din comun. Cu toate că guvernul din Washing­ton a declinat în repetate rânduri, orice împerechere între repara­­ţiuni şi creanţele sale asupra alia­ţilor, împerecherea se face prin forţa lucrurilor, căci cea mai mare parte din sumele ce le va plăti Germania, vor fi remise direct Americei, marele creditor al con­tinentului nostru­ Numai o parte, relativ neînsemnată din repara­­ţiuni, va putea fi transmisă Fran­ţei spre a servi drept despăgubire efectivă pentru regiunile devas­tate. Aceeaşi suprabancă va mai avea de regulat furniturile în na­tură ale Germaniei, va regula transferul sumelor astfel ca valuta germană să nu sufere vre-o ştir­bire. O secţiune a ei va avea în vedere emisiunea obligaţiunilor germane pentru reparaţiuni şi ser­viciul cuponului lor. O alta va exe­cuta plăţile către Statele­ Unite, adică va împlini oficiul de Clea­ring între datoriile germane şi da­toriile interaliate. A treia va con­duce, cum arătam mai sus, servi­ciul furniturilor în natură. Precum se vede, prin înfiinţarea suprabăncei, se eliminează cu de­săvârşire combinaţiunile politice din problema reparaţiunilor. Noul institut se intercalează între state, ca o instanţă condusă de considera­ţiuni pur comerciale. Iar prin le­gătura ce se stabileşte între dato­ria germană şi datoria aliaţilor că­tre Statele­ Unite, suprabanca e în măsură să procedeze direct la so­luţia generală a problemei dato­riei popoarelor cari au participat la război. Va trebui, bine­înţeles, o înde­mânare specială din partea condu­cătorilor Băncei, în administraţia mărcilor germane ce vor aflua în tezaurul ei, în transformarea lor în devize, menajând piaţa finan­ciară. Ea va putea da devize cu împrumut, va putea să finanţeze economia germană cu porţiunea devizelor ce nu pot fi transferate la un moment dat. In fine, graţie imenselor resurse ce le va deţine, e foarte probabil că, în unele îm­prejurări va îndeplini rolul de or­gan de cooperaţie între băncile de emisiune. Prin intermediul ei s’ar putea ajunge la acea stabilizare monetară care exclude inflaţia de credit. Servindu-se de suprabancă, ca intermediar şi Clearing, Băncile de emisiune n’ar mai fi silite, pre­cum se vede prea adesea astăzi, să-i inedieze neun rapor aur efec­tiv, să suporte perderea inerentă la dobândă, spezele de transport, uzura lingourilor­ S’ar atenua lupta între Băncile Centrale pen­tru posesiunea metalului galben, s’ar ajunge poate, la o statornicire a valoarei metalului galben. Banca Reparaţiunilor ar deveni astfel Banca Centrală a Băncilor Cen­trale. O obiecţie interesantă e ridi­cată totuşi de Boerse din Viena. Ce s’ar întâmpla dacă ar izbucni un răsboi între timp ? Cum ar fi apărată suprabanca împotriva unui atac din partea unuia din belige­ranţi ? Este evident că sediul ei ar trebui ales într’o ţară neutră, de pildă Olanda, a cărei capitală e unul din centrele financiare cele mai însemnate ale Europei. Pe urmă, s’ar mai pune întrebarea, dacă Băncile centrale ar fi dispuse să se despartă de stocul lor de aur în favoarea suprabăncei. Ori cum ar fi, suntem în pe­rioada gestatiunei unor idei mari, ce aparţin unui viitor apropiat , un fapt extraordinar că studiu! conștiincios al regularei reparatiu­nilor germane, a putut conduce, printr’o argumentare strânsă, la conceptiunea unui institut finan­ciar international, cu atributiuni întinse și, Vrirm­ăpătw’r» din punctul de vedere al triumfu­lui păcei. II „CULTURALIZARE" D. N- Batzaria dă, în Adevărul, câteva subiecte de conferinţe, ho­tărâte de inspectorii şcolari şi pe care învăţătorii sunt siliţi să le desvolte la Cercurile Culturale. Iată-le: Viaţa în diversele ei manifestări şi fenomene şi legea paralelismului. — Realismul mar­xist şi socialismul conservator. — Raţionalismul şi socialismul privi­te prin laturea lor utopică­ — Ca­drul biologic în general şi darwinis­­mul în special. D. Batzaria se ridică, cu drept cuvânt,­­împotriva acestor subiec­te şi acestor conferinţe, grele pentru oamenii cu multă ştiinţă de carte, necum pentru învăţătorii şi auditorii lor. D. Batzaria nu se foloseşte, însă de prilej, ca să se ridice şi împo­triva „culturalizărei maselor". Ba, are aerul că împărtăşeşte ideea răspândirii culturei în masa po­pulaţiei de la sate". II revoltă nu­mai subiectele conferinţelor. Revenim şi spunem, nu mai Ştim pentru a cătea oară: „cultura" nu se răspândeşte „în masa populaţiei de la sate"- La sate se răspândeşte ştiinţa de carte: cititul şi scrisul. Se răspândesc cunoştinţe elemen­tare ale unuil trai mai bun. Se răs­pândeşte educaţia, i morală Şi cetăţenească. „Cultura" e altceva. Nu e la în­demâna oricui. E apanagiul min­ţilor alese. O capătă cine poate, după îndelungate studii şi mari străduinţe. Silindu-ne să răspândim „cultu­ra" „în masa populaţiei de la sate", ajungem la rezultatul ridicul, dar şi dureros, pe care ni-l arată d. Batzaria, inspectori Şcolari şi în­văţători,. pari ţin jrqsferinţe, cq­­bMirm­ewu's na le pricep. cur' 'ei-insfh Știri economice Polonia VARȘOVIA­ — Campania de za­hăr a Poloniei, s’a încheiat abia zilele acestea. S’au produs 714-400 tone de zahăr alb (în 1928, 614 000) și 729-900 tone zahăr brut (în 1925, 590.000). anali« LONDRA. — După ultimele sta­tistici, dela armist­lu până la data de 14 Martie crt., s’a cheltuit in Marea Britanie, pentru combate şo­­majului, o sumă toatlă de 633 mi­lioane 887­ 000 lire sterline, Italia ROMA. — Consiliul de miniştri a hotărît ca lefurile funcţionarilor civili şi militari să fie sporite­ Spo­rul se va face în două etape: la 1 Iulie 1929 şi la 1 Iulie 1930. • ROMA­ — După „Agenzia di Roma”, exportatiunile iugoslave în Italia, în primele 11 luni ale anului 1928, s’au ridicat la 1.637.897 tone, iar importatiunile la 107.945 tone. Luxemburg LUXEM­­BURG­ — Deschiderea oficială a bursei din Luxemburg a fost fixată pentru ziua de 6 Mai crt. Operaţiunile cassa vor începe imediat, operaţiunile pe termen, însă, sim­t amânate pentru o dată ulterioară- Staftpres I­nite Cehoslovacia PRAGA. — Rusia, a comandat în Februarie la Praga, mărfuri in valoare de 29,3 milioane coroane între cari 17,3 milioane coroane maşini, 3,6 milioane maşini agri­cole şi 250.000 coroane fier şi oţel). Operaţiunile de vânzare os­cilează în jurul sumei de 8.8 mi­lioane coroane. Exportul propriu zis spre Rusia, a fost în ianuarie de 16­ 7 milioane coroane iar im­portul 16.6 milioane. Spania NEW-YORK. — Fostul preşe­dinte al Statelor Unite Coolidge, a preluat funcţiunea de preşedinte al companiei de asigurare metro­politan Sight­* NEW-YORK. — „Koninhlyke Petroleum“ publică, o statisti­că a producţiunei mondiale de ulei a anului 1928, după care re­zultă o mare urcare. Astfel, In­dochina a produs 3.971.050 tone faţă de 3.448.116 tone în 1927, Serevak 751.090 tone faţă de 711.756 tone în 1927, Egipt 268 mii 462 tone faţă de 183.284 to­ne, România 705.843 tone faţă de 593.828 tone, Mexic 524.772 tone faţă de 59.753, Mexic Aquila 890.000 tone faţă de 987.528 to­ne, Venezuela Caribbeau 2.045 mii 300 tone faţă de 1.355.850 tone, Vnezuela 5.084.580 tone faţa de 2.961.857 tone, Trinidad 61.188 tone faţă de 658.841 tone, Satele Unite 1.751.914 tone faţa de 5.898.031 tone, Argentina 50.773 tone faţă de 1.770­­tone MADRID. — Banca Spaniolă pen­tru comerţul, creată de curând de guvernul spaniol, va avea sucursale în Franţa, Italia, Marea Britanie, Germanie, Portugalia, precum şi în principalele oraşe sud-americane. Monopolul exploatării acestei bănci, a fost acordată de guvernu u­­nui grup de bancheri spanioli. Budgetul Iugoslavei BELGRAD. 2. (Rador). — Re­gele a semnat legea prin care promulgă budgetul şi legea fi­nanciară, pentru exerciţiul 1829- 1930. Budgetul, adică cheltuielile şi veniturile generale, inclusiv ex­cedentul veniturilor întreprinde­rilor economice ale Statului, se repartizează astfel: cheltueli or­dinare 7 miliarde 119 milioane 229 mii dinari. Venituri 7 mili­arde 683 milioane 287 mii 510 dinari, adică excedentul la veni­turile ordinare este de 564 mili­oane 050.492 dinari. Cheltuelile extraordinare se ridică la 828 mi­lioane 418.492 dinari. Veniturile extraordinare se ridică la 262 mi­lioane 360.000 dinari, adică ex­cedentul cheltuelilor extraordina­re este de 564 milioane 058.492 dinari. Totalul cheltuelilor ordi­nare și extraordinare atinge­­ miliarde 945 milioane 647.510 di­nari, pentru cifra corespunzătoa­re veniturilor ordinare și extraor­dinare. Budgetul cheltuelilor și veni­turilor,întreprinderilor economi­ce ale Statului, este de 4 miliarde 518 milioane 827.402 dinari la cheltueli și 6 miliarde 698 mi­lioane 203.596 dinari la venituri, cu un excedent la venituri de 2 miliarde 179 milioane 376.194 di­nari Bogăţiile nostre miniere !— "" de G. V. Druglicov Aluminiul.—Bismutul.—Molybdenul Aluminiul e un metal a cărui în­trebuinţare în metalurgia modernă devine tot mai vastă şi variată. Ro­mânia poate fi clasată printre ţările cari îşi pot acoperi toate nevoile in­terne, prin propriile ei mijloace. Zăcămintele de bauxita din munţii Bihorului, din regiunea Vadul Cri­­şului, Bratca, Remetea, Roşia şi Do­­breşti sunt de foarte mare importan­ţă pentru ţară. Puterea­?i lor este apre­ciată de numeroşi geologi unguri la peste 20 milioane tone. Importanţa acestei cifre a contri­buit la acapararea lor* încă înainte de război de două societăţi, una unga­ră şi suita germană, cari s’au consti­tuit în speranţa că acest minereu va putea fi exportat în străinătate. Du­pă războiu concesiunile — proprie­tatea acelor societăţi—au fost pre­luate de către societăţile româneşti formate în acest scop,­­— „Aluminia” şi „Bauxita”. Spre regret, însă, din cauza lipsei de studiu prealabil atât technic cât şi mai ales economic, amândouă aces­te întreprinderi româneşti de aproa­pe şase ani, de când există, nu dau decât pierderi foarte însenate. Starea aceasta de lucruri destul de dăunătoare pentru economia naţio­nală, devenită astfel tributară produ­cătorilor străini, cari importă în ţară aluminiu în foarte mari cantităţi, se datoreşte atât fapului că societăţile menţionate n’au căutat decât un pro­fit imediat prin exportarea minereu­lui brut, cât şi mai ales dispoziţilini­lor legei minelor prin care ele au fost împiedecate s. asocieze la în­treprinderile lor cablurile şi tehni­ca stân­îă. **— ^ v-— In adevăr minereul de aluminiu ce se găseşte în atât de mare canti­tate în munţii Bihorului ne­fiind ex­portabil, căci nu corespunde typului „Standard“ cerut în străinătate, totuşi este cât se poate de bun pen­tru utilizarea lui pe loc. Typul „Standard“ trebue să con­ţină: alumina „aluminium oxid” — mi­nimum 60 la sută, siliciu, care este U&UimiAAl. \J'J^C.i.t»yiu,lUAV^4. V*V- J(*Vll»w*w»v metalurgică, — maximum 30 la sută ţi oxid de fer — 18 la sută—20 la sută. Bauxita din Bihor fiind de cali­tăţile cele mai variate are Insă în mediu un conţinut de aluminium oxid de 52 la sută—55 la sută, siliciu de 4 la sută şi oxid de fer şi de titan 29 la sută—31 la sută, — deci nu poate servi ca materie primă la export. CUM S’AR PUTEA EXPLOATA ALUMINIUL ROMANESC Toată atenţiunea trebue îndrepta­tă astfel asupra posibilităţiei de a se creia in această regiune o uzină me­talurgică capabilă să acopere prin producţia ei toate nevoile consumu­lui intern, înfiinţarea acestei uzine, pe lângă satisfacerea cerinţelor foarte impor­tante şi tot crescânde pentru industri­ile casnice şi de transport, va fi de cea mai mare importanţă şi pentru problema apărării naţionale d­in ce priveşte fabricarea de cabluri şi utilaj al reţelelor telegrafice şi nud alea in­dustria aeronauticei. Cum insă pentru realizarea maxi­mului de economie in fabricarea alu­­miniumului metalic — maximum reali­zat de altfel de toate ţările producă­toare de aluminium, — se cere utili­zarea „Cărbunelui alb” adică a căde­rilor de apă pentru furnizarea ener­giei celei mai eftine, iar in regiunea zii­cămintelor din Bihor nu există o că­dere de apă naturală, care ar permi­te utilizarea ei fără prea multe chel­­tueli, chestiunea creierei unei mealugii de alumnium, atât de necesară dez­­voltărei economice a turd •törzsie*­­până azi nerezolvată. Posibilitatea de a se crea in regiu­nea zăcămintelor de aluminium a unei uzine şi încă foarte puternice totuşi există. Şi amimet — pârâul Drag­an a­­fluent al Crişului repede, ce isvorăşte din masivul Bătrâna al munţilor Biho­rului şi are apă suficientă şi cu un debit constant, la confluenţa lui cu sărăîsssl iul anim­it de va-­ lea Iada şi anume unde e situată lo­calitatea Remetrea, la disanţă numai de şapte klm„ având insă nivelul mai superior cu circa 330 metrii. Făcându-se aci lucrări de artă im­portante se va putea utiliza o cădere de apă arft de puternică în cât s’ar realiza creiarea unei uzine hydro­­electrice de 30.000 H. P. Asemenea uzină ar putea produce până la 3.000 tone aluminium metalic pe an. Dat fiind că materiile prime nece­sare prelucrărei—bauxită și cărbunele trebuincios fabricărei produsului in­termediar alumina­t se găsesc chiar in regiune, s’ar asigura şi cerinţele e­­conomice, care ar permite ca alumi­niu, ca produs naţional să nu coste mai scump decât cel din străinătate. Problema aceasta de asemeni de o importanţă foarte mare pentru Stat şi viaţa economică depinde numai de colaborarea capitalului şi technicei străine, căci contruirea uzinei mai sus amintite va cere o investiţie de câte­va sute de milioane. BISMUTH ŞI MOLYBDEN Aceste două metale au întrebuin­ţări cu totul speciale __ bismuth în industriile chimice şi farmaceutice şi molybden în industria oţelurilor spe­ciale. Cum se găsesc foarte rar sunt şi mai căutate şi bine plătite. Zăcămintele lor din România situa­te în munţii Bihorului, în jurul loca­lităţii Baiţa (fost Rezbanja) fiind foarte puternice au şi ele foarte mare însemnătate pentru economia naţio­nală, mai ales ca materii prime pen­tru export. In­ localitatea, aceasta pe vremuri au­ exilat exploatări foarte intense ale Statului Ungar pentru ex­tragerea minereului de cupru şi plumb. Epuizându-se zăcămintele a­­cestor două metale, minele au fost abandonate şi au intrat în mâini par­ticulare. Minereurile extrase aci erau In ajunul revizuitei tarifului va­mal, membrii guvernului si in spe­cial ministerul de industrie, s’au gân­dit in mod firesc, să întrebuinţeze o reducere a taxelor la import ca un mijloc de el­­i­ni­re a traiului. Pro­blema nu este în realitate aşa de simplă. Nu e destul să se compare preţul unui articol ce ni-l oferă străi­nătatea la frontieră cu acelaş articol produs în ţară, pentru ca să tragem o concluzie definitivă asupra efti­­nătăţei unuia şi scumpetei altuia, de­­oarece există o mulţime de alţi fac­tori, cari înlătură simplicitatea unei astfel de comparaţiuni. Insă nu par­tea aceasta a problemei voim să a­­tingem azi, nici o politică eventuală de silnicie faţă de cutare sau cutare fabrică pentru a o hotăra să reduci preţurile de vânzare. O asemenea politică, împinsă peste o Urnită oare­care, poate prezenta mai multe nea­junsuri decât foloase. Ceea ce voim să punem azi în evidenţă este că nu întotdeauna, o reducere de preţ, mai mult sau mai puţin modestă de care să se bucure consumatorul, este ţin­ta supremă ce trebue urmărită şi că, cel puţin în unele industrii Întreaga economie a ţarei poate profita sub o altă form­ăn me­a mai temeinic şi mai interesant. Vom lua, drept pildă, industria zahărului. S’ar crede că tocmeala în­tre fabricant şi sfeclat — guvernul susţinând bine înţeles interesele a­­cestuia din urmă — reprezintă un principal substrat al chestiune! şi ca o altă latură ar fi scăderea preţului de vânzare cu câţiva lei. Prima latură — tocmeala Intre fa­bricant şi sfeclar — pe lângă că nu este aşa de îndârjită precum s’ar cre­de, apoi este o consecinţă logică a intereselor protivnice a doi asociaţi într’o afacere comună. Ea priveşte exclusiv pe asociaţi — fabricant şi sfeclar __ şi este o chestiune inter­nă a lor de măruntă decontare. In ceea ce priveşte cealaltă latură a chestiunii, reducerea preţului zahă­rului — precum transpiră — cu rei­eftinirii traiului — apoi din cauza micului consum mijlociu de zahăr în în ţara noastră, efectele unei redu­ceri sunt infinitesimale. Româul con­sumă în mediu 6 kg. zahăr pe an mai puţin ca oricare alt European. Dacă i se va reduce preţului zahă­rului — precum transport — cu lei 3. — înseamnă o economie de 18 lei anual recte 0,35 lei săptămânal­­ întrucât s’a oftenit prin aceasta viaţa, nu putem exprima din lipsa de expresii microscopice. Vedem, aşadar că ambele laturi sub care se agită azi chestiunea za­hărului, nu sunt de mare interes pen­tru economia naţională. Credem că mult mai interesant şi demn de aten­ţiune ar fi următoarea a treia latură. Să admitem ipoteza că s’ar culti­va sfeclă pe suprafeţe mai întinse şi că ar rămâne cantităţi considerabile pentru expot. Economia întreagă a ţărei ar fi in acest caz un câştig căci, in zahărul exportat, am exporta In realitate sfecla, păcura com­bustibilul ce a servit la transformarea ei în zahăr — piatra de var şi munca lucrătorului nostru, tarif C. F. R., o serie de articole de preţ. Ni se va obiecta cunoscuta criză de suprapro­ducţie a zahărului in lume, avântul luat de trestia transoceanică faţă de sfeclă. Consideraţiunile de mai jos vor combate acest mod de a vadea. O experienţă de mai bine de un sfert de veac ne Învaţă ci producţia de sfeclă a unui hectar cultivat pri­mi­tiv, este la noi de două vagoane la micul cultivator, ţăran. Conform convenţiunilor existente intre fabri­cant şi sfeclar, acesta obţine intre 24.000 şi 26.000 lei pentru recolta u­­nui hectar, sau 12.000 până la 13000 lei de vagon. Nu există in ţară vre­un alt produs agricol care să procure cultivatorului un asemenea beneficiu. Iată un fapt care e in afară de orice discuţie. Plugarul cultivator de grâu, va prinde in mod normal, 1.200 până la 1300 kilograme pe hectar, deci 7-8.000 lei. Bine­înţeles, cultura sfe­clei necesită mai multă atenţie şi, in special, mai mult muncă, însă pentru neşte pentru el, nu o punem in cont. ţăran munca aceasta ce o îndeplin Cum însă la preţul de 12—13.000 lei de vagon nu se poate exporta, chiar dacă preţul ar urma să fie mai redus cum e cel cehoslovac, de pildă numai 7.000 lei la vagon, tot îi rămân 14.000 lei pe hectar contra 7—8.000 lei la hectar, de grâu. Dar li mai rămân alte foloase supli­mentare din cultura sfeclei. Rămâne tot furajul, frunza, capul sfeclei, bor­hotul, ii mai rămâne avantajul nepre­țuit ca, fără voia sa, silit de speţa culture! a fost nevoit să pregătească admirabil pământul in vederea arătu­­rei de toamnă pentru păioase prin însăşi scoaterea sfeclei adânci din pământ. Se va susţine că printr’o muncă mai intensă şi migăloasă ar fi putut obţine o recoltă mai bogată de grâu. Dar şi cea de sfeclă poate fi mărită prin mai multă muncă inteli­gentă, atingând până la patru vagoa­ne de hectar. Folosul cultivatorului este deci evident. Considerat din punctul de vedere al fabricantului, o producţie mult mă­rită de sfeclă înseamnă o producţie mai mare de zahăr, deci o reducere a cheltuelilor de regie, deci o renta­bilitate mult sporită de pe urma con­sumului intern, ceea ce i-ar permite să exporteze excedentul producţiei sale, fici nici un profit. Afi dar, din punct de vedere al aatomiei naţionale, merită să negli­jăm avantajul minimal ce ar rezulta dintr’o reducere de preţ pentru con­sumul intern — circa 0.35 lei pe siptimb­ă pe cap de locuitor, de­ci din contra să acordăm o mai mare atenţiune avantagiilor cu mult mai mari şi multilaterale ce atrage după sine exportul sub forma de zahăr, a sfeclei, a picurii, a pietrii de var, a rachtelor C. F. R, a nevoii braţelor româneşti. Dar, ni se va obiecta că teoria ce o dezvoltăm aici e curat dumping. Noi preconisăm o intensificare a pro­ducţiei sfeclei, ceea ce ar permite un export, nu sub preţul costului, ci nu­mai fără câştig. Insă chiar dacă dumping ar fi, nu vedem pentru ce această concurenţă să fie îngăduită vecinilor noştri, iar noi unii să ne-o interzicem. Un zahăr bun şi eftin va putea totdeauna fi plasat peste hotar şi economia românească ar fi în ma­re câştig. Dintr’o balanţă comercială mai favorabilă orice consumator ro­mân va profita, indirect, mai mult ca da o reducere directă de preţ, ca­re repreintă o economie intimă pe Citiţi continuarea în pagina ll-a Comercializarea producţiei de sfeclă O importantă problemă economică UN SUCCES AL GUVERNULUI POINCARE Lege­a de îngăduinţă a stabilirii or­dinelor călugăreşti in Franţa a fost adoptată de Cameră. Unul din prin­cipiile scumpe radicalismului a fost înfrânt. I-a fost uşor d-lui Poincare să demonstreze cât de mult pierde influenţa culturală a Franţei in străi­nătate prin ameninţarea dispariţiei a­­cestor misiuni, cari, deşi catolice, răs­pândesc in lume, prin şcolile lor, limba şi spatiul francez. Ii a fost şi mai uşor d-lui Briand, autorul pro­­eotului şi susţinătorul lui din motive politice, să lase a se înţelege cât de puternice sunt interesele de natură po­litică ce pledează în favoarea refor­mei. Desbaterea proectului la Cameră a durat mai bine de o săptămână. In repetate rânduri guvernul a pus ches­tiunea de încredere şi sub aceeaşi pre­siune a obţinut articol cu articol, votarea legii. Fiindcă, dacă Stânga, este furioasă de acest proect, consi­derat ca un atentat la spiritul laic al Republicii, nici Dreapta nu e pe de­plin mulţumită; ea consideră că e prea puţin ceea ce a acordat guvernul. Nu e de mirare înverşunarea luptei du­să de grupul radical şi de grupul radical socialist. Retragerea miniş­trilor radicali in frunte cu dom­nul Herriot din guvenul Poincaré, disolvarea „m­inei naţionale“ s-au făcut după rezoluţia de la Angers, tocmai ca o demonstraţie împotriva a­cestui proect. Guvernul a rămas în tot timpul discuţiei la punctul de vedere că proectul său nu atinge cu nimic prin­cipiile Republicei laice, ca măsurile propuse se Întemeiază pe legi și vi­­goare și nu au altă valoare decât in­terpretativă. Iar dacă un asemenea­­ proect, — care, indiferent de va­loarea lui culturală, înseamnă și o dovadă de conciliere cu Vaticanul— era necesar, o dovedesc relaţiile din­tre Sfântul Scaun şi Italia şi acordul dintre cele două puteri, cari au pus Franţa într’o vădită stare de inferio­ritate faţă de Italia, ca prestigiu în lumea catolică. D. Briand, când cu şease luni în urmă stăruia să treacă acest proect, văzuse just unde sunt interesele Franţei. Votul Camerei e și un succes de politică internă a guvernului Poinca­ré, care a trecut un impas greu. El aduce cabinetului dovada că se poate încă bizui pe o majoritate credit­­cioasă. Spre un tratat comercial româno­­bulgar SOFIA. In ultimele două luni guvernul bulgar a primit din câteva părţi propuneri pentru încheierea de tratate comerciale. Bulgaria a avut până în prezent cu majoritatea state­lor nu numai convenţii comerciale provizorii, cari în caz de nevoie au fost prelungite. Au fost primite pro­puneri din partea Poloniei, Iugosla­viei, Cehoslovaciei, României, Unga­riei, Greciei, Belgiei şi Angliei. In primul rând Bulgaria vrea să regu­leze raporturile comerciale cu statele vecine şi de aceia după încheerea fa­vorabilă a conferinţei de la Pitot se aşteaptă numirea, unei delegaţii bulgare pentru începerea tratativelor comerciale cu Iugoslavia, cari vor a­­vea loc a Sofia. In acelaş timp se va trata la Bucureşti în vederea unui tratat comercial bulgaro-român şi la Atena pentru un tratat bulgar­o­­grec (Ceps.). Protocolul Litvinov a intrat în vigoare Paris 31 (Rador). — Ministrul Poloniei la Moscova a remis guver­nului sovietic instrumentele de ratifi­care a protocolului Litvinov din par­tea Poloniei și României. ADEZIUNEA TURCIEI ANGORA 2. (Rador). — Ca­mera a votat legea privitoare la adeziunea Turciei la pactul de la Moscova, a ratificat prima discu­ţie la tratatul încheiat cu Ungaria asupra neutralităţii, arbitrajului şi conciliaţiei.

Next