Argus, aprilie 1929 (Anul 20, nr. 4791-4812)
1929-04-04 / nr. 4791
Anul XX No. 4791 §S. A. ANGLIA, Ploesti § Q CABLURI DE OTEL 3 ~ Calitatea înaltă a cablurilor noas* r N tre de otel se bazează pe multi jj U factori. De exemplu: I CONSTRUCTIA MASINELOR ABONAMENTE IN STRAINATATE Un an 22oo lel 6 lunl 13oo 3 lunl 8oo* 3 lel In tari, 6 lel In streinatate BIROURI!« E: IN TARA tmn an looo lal 6 luni SSo ff 3 luni 3oo „ j y .JS PAGINI ORGAN ZILNIC al COMERTULUI . Fondatori s S. Pauker fl H. F. Valentin a c u r e s 11, Strada Sărindar 7 Et. I«TELEFON: INDUSTRIEI si FINANTEI e Joi A Antilla 1928 |s. A. ANGLIA, Ploeşti! CABLURI DE OŢEL 0 Nu pentru a glumi noi am plănuit până la 2.000.000 lei, pentru a fi singură maşină numită sucitor, ci pentru a obţine un rezultat n cert N OCZZ3CZZZ3C2Z3cZ23CZZ3CZ!Z3Cmo PUBLICITA ÍEA : Concesiunea Exclusivă a Societăţei Generale de Publicitate Directorii Carol Schulder «I S. Borget 8tr. Eugenia Caradu (fostă Karagheorghetici) 9 Telefon 311/84 306/93 și 323/60 Un Locarno financiar de Viator Banca Reparaţiunilor La cele trei instrumente de pace făurite de acei cari doresc împăcarea între popoare, Liga Naţiunilor, pactul de la Locarno şi pactul Kellog, e vorba să se adaoge un al patrulea, un Locarno financiar, în forma unei suprabănci, chemată să, scoată din mâna oamenilor politici problema reparaţiunilor datorite de Germania, spre a fi predată unui organ însărcinat cu misiunea de a o comercializa. Experţii întruniţi în momentul de faţă la Geneva, pentru a fixa, odată pentru totdeauna, cifra totală a reparaţiunilor, au pus pe tapet înfiinţarea unei asemenea bănci, şi ideea, după oarecare rezistenţă a unora şi a altora, a prins într’atât încât înfăptuirea ei nu mai pare depărtată. Până şi guvernele cari, la început se temeau de un instrument financiar prea puternic şi care ar putea creşte peste capul lor, au admis ideea căci întruchipează sistemul cel mai raţional pentru lichidarea financiară a războiului, înlăturând cu totul gânduri ascunse politice. Putin importă cifra capitalului Băncei dacă va fi de miliarde sau numai de — după ultima versiune — 100 milioane dolari. In orice caz, ea merită porecla de ..suprabancă“, prin faptul că va avea de încasat în fiecare an vreo două miliarde şi jumătate mărci, va administra obligaţiuni în valoare de mai multe miliarde mărci, va efectua plăţi către Statele Unite, în contul Franţei, Angliei, Italiei şi altor ţări europene debitoare ale Americei, în sumă anuală de vreun miliard şapte sute milioane mărci. Un institut chemat să joace un rol atât de covârşitor, într’o mulţime de direcţiuni ale vieței economice, iese cu totul din comun. Cu toate că guvernul din Washington a declinat în repetate rânduri, orice împerechere între reparaţiuni şi creanţele sale asupra aliaţilor, împerecherea se face prin forţa lucrurilor, căci cea mai mare parte din sumele ce le va plăti Germania, vor fi remise direct Americei, marele creditor al continentului nostru Numai o parte, relativ neînsemnată din reparaţiuni, va putea fi transmisă Franţei spre a servi drept despăgubire efectivă pentru regiunile devastate. Aceeaşi suprabancă va mai avea de regulat furniturile în natură ale Germaniei, va regula transferul sumelor astfel ca valuta germană să nu sufere vre-o ştirbire. O secţiune a ei va avea în vedere emisiunea obligaţiunilor germane pentru reparaţiuni şi serviciul cuponului lor. O alta va executa plăţile către Statele Unite, adică va împlini oficiul de Clearing între datoriile germane şi datoriile interaliate. A treia va conduce, cum arătam mai sus, serviciul furniturilor în natură. Precum se vede, prin înfiinţarea suprabăncei, se eliminează cu desăvârşire combinaţiunile politice din problema reparaţiunilor. Noul institut se intercalează între state, ca o instanţă condusă de consideraţiuni pur comerciale. Iar prin legătura ce se stabileşte între datoria germană şi datoria aliaţilor către Statele Unite, suprabanca e în măsură să procedeze direct la soluţia generală a problemei datoriei popoarelor cari au participat la război. Va trebui, bineînţeles, o îndemânare specială din partea conducătorilor Băncei, în administraţia mărcilor germane ce vor aflua în tezaurul ei, în transformarea lor în devize, menajând piaţa financiară. Ea va putea da devize cu împrumut, va putea să finanţeze economia germană cu porţiunea devizelor ce nu pot fi transferate la un moment dat. In fine, graţie imenselor resurse ce le va deţine, e foarte probabil că, în unele împrejurări va îndeplini rolul de organ de cooperaţie între băncile de emisiune. Prin intermediul ei s’ar putea ajunge la acea stabilizare monetară care exclude inflaţia de credit. Servindu-se de suprabancă, ca intermediar şi Clearing, Băncile de emisiune n’ar mai fi silite, precum se vede prea adesea astăzi, să-i inedieze neun rapor aur efectiv, să suporte perderea inerentă la dobândă, spezele de transport, uzura lingourilor S’ar atenua lupta între Băncile Centrale pentru posesiunea metalului galben, s’ar ajunge poate, la o statornicire a valoarei metalului galben. Banca Reparaţiunilor ar deveni astfel Banca Centrală a Băncilor Centrale. O obiecţie interesantă e ridicată totuşi de Boerse din Viena. Ce s’ar întâmpla dacă ar izbucni un răsboi între timp ? Cum ar fi apărată suprabanca împotriva unui atac din partea unuia din beligeranţi ? Este evident că sediul ei ar trebui ales într’o ţară neutră, de pildă Olanda, a cărei capitală e unul din centrele financiare cele mai însemnate ale Europei. Pe urmă, s’ar mai pune întrebarea, dacă Băncile centrale ar fi dispuse să se despartă de stocul lor de aur în favoarea suprabăncei. Ori cum ar fi, suntem în perioada gestatiunei unor idei mari, ce aparţin unui viitor apropiat , un fapt extraordinar că studiu! conștiincios al regularei reparatiunilor germane, a putut conduce, printr’o argumentare strânsă, la conceptiunea unui institut financiar international, cu atributiuni întinse și, Vrirmăpătw’r» din punctul de vedere al triumfului păcei. II „CULTURALIZARE" D. N- Batzaria dă, în Adevărul, câteva subiecte de conferinţe, hotărâte de inspectorii şcolari şi pe care învăţătorii sunt siliţi să le desvolte la Cercurile Culturale. Iată-le: Viaţa în diversele ei manifestări şi fenomene şi legea paralelismului. — Realismul marxist şi socialismul conservator. — Raţionalismul şi socialismul privite prin laturea lor utopică — Cadrul biologic în general şi darwinismul în special. D. Batzaria se ridică, cu drept cuvânt,împotriva acestor subiecte şi acestor conferinţe, grele pentru oamenii cu multă ştiinţă de carte, necum pentru învăţătorii şi auditorii lor. D. Batzaria nu se foloseşte, însă de prilej, ca să se ridice şi împotriva „culturalizărei maselor". Ba, are aerul că împărtăşeşte ideea răspândirii culturei în masa populaţiei de la sate". II revoltă numai subiectele conferinţelor. Revenim şi spunem, nu mai Ştim pentru a cătea oară: „cultura" nu se răspândeşte „în masa populaţiei de la sate"- La sate se răspândeşte ştiinţa de carte: cititul şi scrisul. Se răspândesc cunoştinţe elementare ale unuil trai mai bun. Se răspândeşte educaţia, i morală Şi cetăţenească. „Cultura" e altceva. Nu e la îndemâna oricui. E apanagiul minţilor alese. O capătă cine poate, după îndelungate studii şi mari străduinţe. Silindu-ne să răspândim „cultura" „în masa populaţiei de la sate", ajungem la rezultatul ridicul, dar şi dureros, pe care ni-l arată d. Batzaria, inspectori Şcolari şi învăţători,. pari ţin jrqsferinţe, cqbMirmewu's na le pricep. cur' 'ei-insfh Știri economice Polonia VARȘOVIA — Campania de zahăr a Poloniei, s’a încheiat abia zilele acestea. S’au produs 714-400 tone de zahăr alb (în 1928, 614 000) și 729-900 tone zahăr brut (în 1925, 590.000). anali« LONDRA. — După ultimele statistici, dela armistlu până la data de 14 Martie crt., s’a cheltuit in Marea Britanie, pentru combate şomajului, o sumă toatlă de 633 milioane 887 000 lire sterline, Italia ROMA. — Consiliul de miniştri a hotărît ca lefurile funcţionarilor civili şi militari să fie sporite Sporul se va face în două etape: la 1 Iulie 1929 şi la 1 Iulie 1930. • ROMA — După „Agenzia di Roma”, exportatiunile iugoslave în Italia, în primele 11 luni ale anului 1928, s’au ridicat la 1.637.897 tone, iar importatiunile la 107.945 tone. Luxemburg LUXEMBURG — Deschiderea oficială a bursei din Luxemburg a fost fixată pentru ziua de 6 Mai crt. Operaţiunile cassa vor începe imediat, operaţiunile pe termen, însă, simt amânate pentru o dată ulterioară- Staftpres Inite Cehoslovacia PRAGA. — Rusia, a comandat în Februarie la Praga, mărfuri in valoare de 29,3 milioane coroane între cari 17,3 milioane coroane maşini, 3,6 milioane maşini agricole şi 250.000 coroane fier şi oţel). Operaţiunile de vânzare oscilează în jurul sumei de 8.8 milioane coroane. Exportul propriu zis spre Rusia, a fost în ianuarie de 16 7 milioane coroane iar importul 16.6 milioane. Spania NEW-YORK. — Fostul preşedinte al Statelor Unite Coolidge, a preluat funcţiunea de preşedinte al companiei de asigurare metropolitan Sight* NEW-YORK. — „Koninhlyke Petroleum“ publică, o statistică a producţiunei mondiale de ulei a anului 1928, după care rezultă o mare urcare. Astfel, Indochina a produs 3.971.050 tone faţă de 3.448.116 tone în 1927, Serevak 751.090 tone faţă de 711.756 tone în 1927, Egipt 268 mii 462 tone faţă de 183.284 tone, România 705.843 tone faţă de 593.828 tone, Mexic 524.772 tone faţă de 59.753, Mexic Aquila 890.000 tone faţă de 987.528 tone, Venezuela Caribbeau 2.045 mii 300 tone faţă de 1.355.850 tone, Vnezuela 5.084.580 tone faţa de 2.961.857 tone, Trinidad 61.188 tone faţă de 658.841 tone, Satele Unite 1.751.914 tone faţa de 5.898.031 tone, Argentina 50.773 tone faţă de 1.770tone MADRID. — Banca Spaniolă pentru comerţul, creată de curând de guvernul spaniol, va avea sucursale în Franţa, Italia, Marea Britanie, Germanie, Portugalia, precum şi în principalele oraşe sud-americane. Monopolul exploatării acestei bănci, a fost acordată de guvernu unui grup de bancheri spanioli. Budgetul Iugoslavei BELGRAD. 2. (Rador). — Regele a semnat legea prin care promulgă budgetul şi legea financiară, pentru exerciţiul 1829- 1930. Budgetul, adică cheltuielile şi veniturile generale, inclusiv excedentul veniturilor întreprinderilor economice ale Statului, se repartizează astfel: cheltueli ordinare 7 miliarde 119 milioane 229 mii dinari. Venituri 7 miliarde 683 milioane 287 mii 510 dinari, adică excedentul la veniturile ordinare este de 564 milioane 050.492 dinari. Cheltuelile extraordinare se ridică la 828 milioane 418.492 dinari. Veniturile extraordinare se ridică la 262 milioane 360.000 dinari, adică excedentul cheltuelilor extraordinare este de 564 milioane 058.492 dinari. Totalul cheltuelilor ordinare și extraordinare atinge miliarde 945 milioane 647.510 dinari, pentru cifra corespunzătoare veniturilor ordinare și extraordinare. Budgetul cheltuelilor și veniturilor,întreprinderilor economice ale Statului, este de 4 miliarde 518 milioane 827.402 dinari la cheltueli și 6 miliarde 698 milioane 203.596 dinari la venituri, cu un excedent la venituri de 2 miliarde 179 milioane 376.194 dinari Bogăţiile nostre miniere !— "" de G. V. Druglicov Aluminiul.—Bismutul.—Molybdenul Aluminiul e un metal a cărui întrebuinţare în metalurgia modernă devine tot mai vastă şi variată. România poate fi clasată printre ţările cari îşi pot acoperi toate nevoile interne, prin propriile ei mijloace. Zăcămintele de bauxita din munţii Bihorului, din regiunea Vadul Crişului, Bratca, Remetea, Roşia şi Dobreşti sunt de foarte mare importanţă pentru ţară. Puterea?i lor este apreciată de numeroşi geologi unguri la peste 20 milioane tone. Importanţa acestei cifre a contribuit la acapararea lor* încă înainte de război de două societăţi, una ungară şi suita germană, cari s’au constituit în speranţa că acest minereu va putea fi exportat în străinătate. După războiu concesiunile — proprietatea acelor societăţi—au fost preluate de către societăţile româneşti formate în acest scop,— „Aluminia” şi „Bauxita”. Spre regret, însă, din cauza lipsei de studiu prealabil atât technic cât şi mai ales economic, amândouă aceste întreprinderi româneşti de aproape şase ani, de când există, nu dau decât pierderi foarte însenate. Starea aceasta de lucruri destul de dăunătoare pentru economia naţională, devenită astfel tributară producătorilor străini, cari importă în ţară aluminiu în foarte mari cantităţi, se datoreşte atât fapului că societăţile menţionate n’au căutat decât un profit imediat prin exportarea minereului brut, cât şi mai ales dispoziţilinilor legei minelor prin care ele au fost împiedecate s. asocieze la întreprinderile lor cablurile şi tehnica stânîă. **— ^ v-— In adevăr minereul de aluminiu ce se găseşte în atât de mare cantitate în munţii Bihorului nefiind exportabil, căci nu corespunde typului „Standard“ cerut în străinătate, totuşi este cât se poate de bun pentru utilizarea lui pe loc. Typul „Standard“ trebue să conţină: alumina „aluminium oxid” — minimum 60 la sută, siliciu, care este U&UimiAAl. \J'J^C.i.t»yiu,lUAV^4. V*V- J(*Vll»w*w»v metalurgică, — maximum 30 la sută ţi oxid de fer — 18 la sută—20 la sută. Bauxita din Bihor fiind de calităţile cele mai variate are Insă în mediu un conţinut de aluminium oxid de 52 la sută—55 la sută, siliciu de 4 la sută şi oxid de fer şi de titan 29 la sută—31 la sută, — deci nu poate servi ca materie primă la export. CUM S’AR PUTEA EXPLOATA ALUMINIUL ROMANESC Toată atenţiunea trebue îndreptată astfel asupra posibilităţiei de a se creia in această regiune o uzină metalurgică capabilă să acopere prin producţia ei toate nevoile consumului intern, înfiinţarea acestei uzine, pe lângă satisfacerea cerinţelor foarte importante şi tot crescânde pentru industriile casnice şi de transport, va fi de cea mai mare importanţă şi pentru problema apărării naţionale din ce priveşte fabricarea de cabluri şi utilaj al reţelelor telegrafice şi nud alea industria aeronauticei. Cum insă pentru realizarea maximului de economie in fabricarea aluminiumului metalic — maximum realizat de altfel de toate ţările producătoare de aluminium, — se cere utilizarea „Cărbunelui alb” adică a căderilor de apă pentru furnizarea energiei celei mai eftine, iar in regiunea ziicămintelor din Bihor nu există o cădere de apă naturală, care ar permite utilizarea ei fără prea multe cheltueli, chestiunea creierei unei mealugii de alumnium, atât de necesară dezvoltărei economice a turd •törzsie*până azi nerezolvată. Posibilitatea de a se crea in regiunea zăcămintelor de aluminium a unei uzine şi încă foarte puternice totuşi există. Şi amimet — pârâul Dragan afluent al Crişului repede, ce isvorăşte din masivul Bătrâna al munţilor Bihorului şi are apă suficientă şi cu un debit constant, la confluenţa lui cu sărăîsssl iul animit de va- lea Iada şi anume unde e situată localitatea Remetrea, la disanţă numai de şapte klm„ având insă nivelul mai superior cu circa 330 metrii. Făcându-se aci lucrări de artă importante se va putea utiliza o cădere de apă arft de puternică în cât s’ar realiza creiarea unei uzine hydroelectrice de 30.000 H. P. Asemenea uzină ar putea produce până la 3.000 tone aluminium metalic pe an. Dat fiind că materiile prime necesare prelucrărei—bauxită și cărbunele trebuincios fabricărei produsului intermediar aluminat se găsesc chiar in regiune, s’ar asigura şi cerinţele economice, care ar permite ca aluminiu, ca produs naţional să nu coste mai scump decât cel din străinătate. Problema aceasta de asemeni de o importanţă foarte mare pentru Stat şi viaţa economică depinde numai de colaborarea capitalului şi technicei străine, căci contruirea uzinei mai sus amintite va cere o investiţie de câteva sute de milioane. BISMUTH ŞI MOLYBDEN Aceste două metale au întrebuinţări cu totul speciale __ bismuth în industriile chimice şi farmaceutice şi molybden în industria oţelurilor speciale. Cum se găsesc foarte rar sunt şi mai căutate şi bine plătite. Zăcămintele lor din România situate în munţii Bihorului, în jurul localităţii Baiţa (fost Rezbanja) fiind foarte puternice au şi ele foarte mare însemnătate pentru economia naţională, mai ales ca materii prime pentru export. In localitatea, aceasta pe vremuri au exilat exploatări foarte intense ale Statului Ungar pentru extragerea minereului de cupru şi plumb. Epuizându-se zăcămintele acestor două metale, minele au fost abandonate şi au intrat în mâini particulare. Minereurile extrase aci erau In ajunul revizuitei tarifului vamal, membrii guvernului si in special ministerul de industrie, s’au gândit in mod firesc, să întrebuinţeze o reducere a taxelor la import ca un mijloc de elinire a traiului. Problema nu este în realitate aşa de simplă. Nu e destul să se compare preţul unui articol ce ni-l oferă străinătatea la frontieră cu acelaş articol produs în ţară, pentru ca să tragem o concluzie definitivă asupra eftinătăţei unuia şi scumpetei altuia, deoarece există o mulţime de alţi factori, cari înlătură simplicitatea unei astfel de comparaţiuni. Insă nu partea aceasta a problemei voim să atingem azi, nici o politică eventuală de silnicie faţă de cutare sau cutare fabrică pentru a o hotăra să reduci preţurile de vânzare. O asemenea politică, împinsă peste o Urnită oarecare, poate prezenta mai multe neajunsuri decât foloase. Ceea ce voim să punem azi în evidenţă este că nu întotdeauna, o reducere de preţ, mai mult sau mai puţin modestă de care să se bucure consumatorul, este ţinta supremă ce trebue urmărită şi că, cel puţin în unele industrii Întreaga economie a ţarei poate profita sub o altă formăn mea mai temeinic şi mai interesant. Vom lua, drept pildă, industria zahărului. S’ar crede că tocmeala între fabricant şi sfeclat — guvernul susţinând bine înţeles interesele acestuia din urmă — reprezintă un principal substrat al chestiune! şi ca o altă latură ar fi scăderea preţului de vânzare cu câţiva lei. Prima latură — tocmeala Intre fabricant şi sfeclar — pe lângă că nu este aşa de îndârjită precum s’ar crede, apoi este o consecinţă logică a intereselor protivnice a doi asociaţi într’o afacere comună. Ea priveşte exclusiv pe asociaţi — fabricant şi sfeclar __ şi este o chestiune internă a lor de măruntă decontare. In ceea ce priveşte cealaltă latură a chestiunii, reducerea preţului zahărului — precum transpiră — cu reieftinirii traiului — apoi din cauza micului consum mijlociu de zahăr în în ţara noastră, efectele unei reduceri sunt infinitesimale. Româul consumă în mediu 6 kg. zahăr pe an mai puţin ca oricare alt European. Dacă i se va reduce preţului zahărului — precum transport — cu lei 3. — înseamnă o economie de 18 lei anual recte 0,35 lei săptămânal întrucât s’a oftenit prin aceasta viaţa, nu putem exprima din lipsa de expresii microscopice. Vedem, aşadar că ambele laturi sub care se agită azi chestiunea zahărului, nu sunt de mare interes pentru economia naţională. Credem că mult mai interesant şi demn de atenţiune ar fi următoarea a treia latură. Să admitem ipoteza că s’ar cultiva sfeclă pe suprafeţe mai întinse şi că ar rămâne cantităţi considerabile pentru expot. Economia întreagă a ţărei ar fi in acest caz un câştig căci, in zahărul exportat, am exporta In realitate sfecla, păcura combustibilul ce a servit la transformarea ei în zahăr — piatra de var şi munca lucrătorului nostru, tarif C. F. R., o serie de articole de preţ. Ni se va obiecta cunoscuta criză de supraproducţie a zahărului in lume, avântul luat de trestia transoceanică faţă de sfeclă. Consideraţiunile de mai jos vor combate acest mod de a vadea. O experienţă de mai bine de un sfert de veac ne Învaţă ci producţia de sfeclă a unui hectar cultivat primitiv, este la noi de două vagoane la micul cultivator, ţăran. Conform convenţiunilor existente intre fabricant şi sfeclar, acesta obţine intre 24.000 şi 26.000 lei pentru recolta unui hectar, sau 12.000 până la 13000 lei de vagon. Nu există in ţară vreun alt produs agricol care să procure cultivatorului un asemenea beneficiu. Iată un fapt care e in afară de orice discuţie. Plugarul cultivator de grâu, va prinde in mod normal, 1.200 până la 1300 kilograme pe hectar, deci 7-8.000 lei. Bineînţeles, cultura sfeclei necesită mai multă atenţie şi, in special, mai mult muncă, însă pentru neşte pentru el, nu o punem in cont. ţăran munca aceasta ce o îndeplin Cum însă la preţul de 12—13.000 lei de vagon nu se poate exporta, chiar dacă preţul ar urma să fie mai redus cum e cel cehoslovac, de pildă numai 7.000 lei la vagon, tot îi rămân 14.000 lei pe hectar contra 7—8.000 lei la hectar, de grâu. Dar li mai rămân alte foloase suplimentare din cultura sfeclei. Rămâne tot furajul, frunza, capul sfeclei, borhotul, ii mai rămâne avantajul neprețuit ca, fără voia sa, silit de speţa culture! a fost nevoit să pregătească admirabil pământul in vederea arăturei de toamnă pentru păioase prin însăşi scoaterea sfeclei adânci din pământ. Se va susţine că printr’o muncă mai intensă şi migăloasă ar fi putut obţine o recoltă mai bogată de grâu. Dar şi cea de sfeclă poate fi mărită prin mai multă muncă inteligentă, atingând până la patru vagoane de hectar. Folosul cultivatorului este deci evident. Considerat din punctul de vedere al fabricantului, o producţie mult mărită de sfeclă înseamnă o producţie mai mare de zahăr, deci o reducere a cheltuelilor de regie, deci o rentabilitate mult sporită de pe urma consumului intern, ceea ce i-ar permite să exporteze excedentul producţiei sale, fici nici un profit. Afi dar, din punct de vedere al aatomiei naţionale, merită să neglijăm avantajul minimal ce ar rezulta dintr’o reducere de preţ pentru consumul intern — circa 0.35 lei pe siptimbă pe cap de locuitor, deci din contra să acordăm o mai mare atenţiune avantagiilor cu mult mai mari şi multilaterale ce atrage după sine exportul sub forma de zahăr, a sfeclei, a picurii, a pietrii de var, a rachtelor C. F. R, a nevoii braţelor româneşti. Dar, ni se va obiecta că teoria ce o dezvoltăm aici e curat dumping. Noi preconisăm o intensificare a producţiei sfeclei, ceea ce ar permite un export, nu sub preţul costului, ci numai fără câştig. Insă chiar dacă dumping ar fi, nu vedem pentru ce această concurenţă să fie îngăduită vecinilor noştri, iar noi unii să ne-o interzicem. Un zahăr bun şi eftin va putea totdeauna fi plasat peste hotar şi economia românească ar fi în mare câştig. Dintr’o balanţă comercială mai favorabilă orice consumator român va profita, indirect, mai mult ca da o reducere directă de preţ, care repreintă o economie intimă pe Citiţi continuarea în pagina ll-a Comercializarea producţiei de sfeclă O importantă problemă economică UN SUCCES AL GUVERNULUI POINCARE Legea de îngăduinţă a stabilirii ordinelor călugăreşti in Franţa a fost adoptată de Cameră. Unul din principiile scumpe radicalismului a fost înfrânt. I-a fost uşor d-lui Poincare să demonstreze cât de mult pierde influenţa culturală a Franţei in străinătate prin ameninţarea dispariţiei acestor misiuni, cari, deşi catolice, răspândesc in lume, prin şcolile lor, limba şi spatiul francez. Ii a fost şi mai uşor d-lui Briand, autorul proeotului şi susţinătorul lui din motive politice, să lase a se înţelege cât de puternice sunt interesele de natură politică ce pledează în favoarea reformei. Desbaterea proectului la Cameră a durat mai bine de o săptămână. In repetate rânduri guvernul a pus chestiunea de încredere şi sub aceeaşi presiune a obţinut articol cu articol, votarea legii. Fiindcă, dacă Stânga, este furioasă de acest proect, considerat ca un atentat la spiritul laic al Republicii, nici Dreapta nu e pe deplin mulţumită; ea consideră că e prea puţin ceea ce a acordat guvernul. Nu e de mirare înverşunarea luptei dusă de grupul radical şi de grupul radical socialist. Retragerea miniştrilor radicali in frunte cu domnul Herriot din guvenul Poincaré, disolvarea „minei naţionale“ s-au făcut după rezoluţia de la Angers, tocmai ca o demonstraţie împotriva acestui proect. Guvernul a rămas în tot timpul discuţiei la punctul de vedere că proectul său nu atinge cu nimic principiile Republicei laice, ca măsurile propuse se Întemeiază pe legi și vigoare și nu au altă valoare decât interpretativă. Iar dacă un asemenea proect, — care, indiferent de valoarea lui culturală, înseamnă și o dovadă de conciliere cu Vaticanul— era necesar, o dovedesc relaţiile dintre Sfântul Scaun şi Italia şi acordul dintre cele două puteri, cari au pus Franţa într’o vădită stare de inferioritate faţă de Italia, ca prestigiu în lumea catolică. D. Briand, când cu şease luni în urmă stăruia să treacă acest proect, văzuse just unde sunt interesele Franţei. Votul Camerei e și un succes de politică internă a guvernului Poincaré, care a trecut un impas greu. El aduce cabinetului dovada că se poate încă bizui pe o majoritate creditcioasă. Spre un tratat comercial românobulgar SOFIA. In ultimele două luni guvernul bulgar a primit din câteva părţi propuneri pentru încheierea de tratate comerciale. Bulgaria a avut până în prezent cu majoritatea statelor nu numai convenţii comerciale provizorii, cari în caz de nevoie au fost prelungite. Au fost primite propuneri din partea Poloniei, Iugoslaviei, Cehoslovaciei, României, Ungariei, Greciei, Belgiei şi Angliei. In primul rând Bulgaria vrea să reguleze raporturile comerciale cu statele vecine şi de aceia după încheerea favorabilă a conferinţei de la Pitot se aşteaptă numirea, unei delegaţii bulgare pentru începerea tratativelor comerciale cu Iugoslavia, cari vor avea loc a Sofia. In acelaş timp se va trata la Bucureşti în vederea unui tratat comercial bulgaro-român şi la Atena pentru un tratat bulgarogrec (Ceps.). Protocolul Litvinov a intrat în vigoare Paris 31 (Rador). — Ministrul Poloniei la Moscova a remis guvernului sovietic instrumentele de ratificare a protocolului Litvinov din partea Poloniei și României. ADEZIUNEA TURCIEI ANGORA 2. (Rador). — Camera a votat legea privitoare la adeziunea Turciei la pactul de la Moscova, a ratificat prima discuţie la tratatul încheiat cu Ungaria asupra neutralităţii, arbitrajului şi conciliaţiei.