Argus, ianuarie 1930 (Anul 21, nr. 5017-5039)

1930-01-01 / nr. 5017

Anul XXI No. 5017 ANUNCIURI DC ORI­CE FEL ÎN TOATE ZIARELE prin j­­OUETATEA GENERAIA de PUBLICITATE CAROL SCHULDER T S VERUER STR.KARA&CORGEVIC13 TEL. rh»3-ABONAMENTE: IN STRĂINĂTATE UN AN 2.200 LEI 6 LUNI 1.300 M 3 LUNI 800 „ 3 LEI IN TARA, 5 LEI IN STRAINATATE IN TARA UN AN 1.000 LEI 6 LUNI 550 „ 3 LUNI 300 -ORGAN ZILNIC al COMERȚULUI Fondatori: S. PAUKER si H F. VALENTIN 5 te INDUSTRIEI si FINANTEI € Mercul 1 iaimuarie 1930 DECHI DE ftL IN TOATE ZIARELE PRIN . A,-® f­ ii lOOETATfAGEHERfli of PUBLICITATE CAROL SCHULDER *i VDEROLK 5TR. KARAüEORGÉVICI 3 ________Tel: ;iyşa PUBLICITATEA: Concesiunea exclusivă a Societăţi Generale de Publicitate Directori: Carol Schulder & S. Berger Sta Eugen Carada (fost Karagheorghevici) Telefon 311/84 BIROURILE: București, Strada Sărindar 7 Et L — TELEFON: 306|93 și 323|69 Drumul spre geniu Să ascultăm, in aceste zile de sărbători, sfătui poetului, zgomo­tul trăncănelii şi al cârcotii să nu ne mai împuie urechile. Departe de noi h­ărţuelile. Să nu ne spunem, azi, când e în­ceputul lunei şi începutul anului, decât vorbe bune. Şi de ce numai vorbe bune? O lămureşte zeul Janus lui Ovidiu: „In orice început e prezicere. E întâia vorbă la care iţi apleci urechia. E cea dintâi pasare ce-ţi ese în cale. Ia aceste zile, bisericile sunt deschise, ca şi urechile zeilor. Omul cucernic nu se roagă în zadar. Toate cuvintele lui găsesc ascultare“. Romanii, însă, nu petreceau săr­bătorile în rugăciuni numai. Mese erau întinse, în pieţele publice, pe cheltuiala statului. Petreceau oa­menii şi în casele lor. Cu „proto­col“. Nimic mai desfătător, spune Aulu Gellu, în satirele Menippee ale lui Varran, decât cartea „Nu ştii ce aduce seara“. Varran vor­beşte acolo de rânduiala unui os­păţ, de numărul oaspeţilor ce tre­­bue chemaţi. Acest număr să în­ceapă cu al Graţiilor şi să sfâr­şească cu al Muzelor, adică să în­ceapă cu trei şi să se oprească la noua. Să nu fie mulţi la masă. Mulţimea e, de obicei, sgomo­­toasă. Ospăţul e desăvârşit dacă întruneşte patru însuşiri: dacă oas­peţii sunt oameni drăguţi, dacă lo­cul e potrivit, dacă timpul e bine ales şi dacă mâncările au fost gă­tite cu îngrijire. Să-ţi alegi oas­peţii nici guralivi, nici muţi. Elo­­cinţa stă bine la Forum şi la Senat, ‘bsr î' ţă mic.,, li locui ei, ititr’un cabinet de lucru, e nepotrivită în­­tr’o sală de ospăţ. Gazda nu e ne­voie sa cheltuiască mult. E destul să nu fie învinuită de sgârcenie. 9­. Şi totuşi erau oameni bogaţi, cari cheltuiau o avere pentru o singură masă. Iată ce povesteşte, de o pildă, Plu­­tarh despre ospeţele ce dădea Lu­­culus, învingătorul lui Mithridate. Cicerone şi Pompei întâlnind, în piaţa publică, pe Luculus, şi cum nu era altă vorbă, la Roma, decât de mesele de pomină ale acestuia, după ce îi dădură bună ziua, Ci­cerone îl întrebă dacă voeşte să îl cheme la masă. — Cu toată plăcerea, răspunse Luculus. N’aveți decât să vă ale­geți ziua. — Chiar astă seară, zise Cice­rone. Dar voim să nu ne dai nimic alt decât ce s’a pregătit pentru tine. ’Luculus, foarte încurcat, îi rugă v"'It să amâne pentru a doua zi. Ei nu primiră și nici nu îi au îngă­duit să vorbească sclavilor săi, de teamă să nu dea poruncă să se adauge şi alte mâncări la cele pre­­naiate pentru el. Atunci, Luculus le ceru voie să îl lase să spuie, în faţa lor, unuia dintre sclavi, că va cina în Apollon, ceea ce îi îngâ­­duiră. Era numele sălei celei mai frumoase din casă. Şi, astfel, îi înşelă fără ca ei să bănuiască. Pentru fiecare sală Luculus chel­tuia o sumă dinainte hotărâtă şi avea mobilele şi serviciul ei a­­parte. Sclavilor le era destul să li se spună in ce sală voia el să ci­neze, ca ei să ştie ce cheltuială să facă, ce mobilă şi ce servicii să întrebuinţeze. Un ospăţ în sala A­­pollon costa 50 mii de drahme. Lu­­culus cheltui, dar, in seara aceea 50 mii de drahme — aproape 50 mii iei aur —­ şi Pompei rămase uimit de luxul şi bogăţia mesii şi de iuţeala cu care fusese pregătită. Nu tuturor oamenilor bogaţi şi puternici le a plăcut, însă, mân­care m­ultă şi aleasă. Walter Scott, în romanul său „Richard Inimă de Leu‘‘, chip de o întâlnire între viteazul rege al An­gliei şi Saladin, sultanul, ca din poveşti, al Egiptului, al Siriei şi al Mesopotamiei Cavalerul creştin şi sarasinul s’au găsit, fără să se cu­noască şi din întâmplare, faţă a faţă şi singuri, în Paleswid, in­tro câmpie arsă de soare. Se luptară voiniceşte, cu lancea, cu secara. Nebiruind, nici imul, făcură pace şi s’au dus la un isvor apro­piat, să-şi răcorească buzele, să mănânce, să se odihnească.­­Scoase fiecare merindele ce a­­vea. Richard, o bucată de porc să­rat și o ploscă plină cu vin. Mânca lacom și bea vârtos. Saladin scoase o bucată de pâine de orz h­oț și o mână de curmale. De băut, bău apă din isvor. Saladin urmări câteva minute, în tăcere, marea poftă a cavale­rului creștin, apoi îi vorbi astfel: —­ Viteazule nazarinean, se cuvine oare aceluia care se bate ca un om, să mănânce ca un animal? Cumpătarea o propovaduesc, afară de medici, şi unii mari lite­raţi-Théophile Gautier spune ce sfa­turi dădea Balzac, prietenilor săi scriitori: „Dându-se pe el drept pildă, ne predica o ciudată higienă literară- Trebuia să stăm departe de lume, doi sau trei ani» să bem apă» să mâncăm, ca Protogene, iepure de casă muiat în apă, să ne culcăm la şase seara, să ne sculăm la­ miezul nopţii şi să lu­crăm până la ziuă- Să trăim, mai cu seamă, în cea mai desăvârşită castitate. El stăruia foarte mult asupra acestui din urmă sfat­­„Şi să nu credeţi că Balzac glu­mea îndemnându-ne să ducem această viaţă pe care călugării chiar ar fi găsit-o prea aspră. El era foarte încredinţat şi vorbia cu atâta elocinţă că de multe ori în­cercarăm, conştiincios, această metodă ca să avem geniu”, „ Scriitorii noştri, cărora, nu le dă mâna să ducă viaia. lui Luculus, să urmeze, cu voie bună, sfatul lui Balzac. Că, vrând-nevrând, tot vor trăi căşti şi despărţiţi de lume, când va lua fiinţă noua „lege pentru apărarea onoarei”­­E o lege năsdrăvană, care îi va îmbrânci cu deasila spre geniu. T. PISANI LÍÍS «•ViV «*•••••• «•»••• LA •••••«•» »•«•«•«* «««••• ANUL NOU Obiceiul darurilor de Anul Nou e vechi. La Romani, darurii erau ae­ât felul: făină, mazăre, tămâie, car­nali, vin, ceapă, stridii, brânză. Smochinele, curmalele și mierea albă, în vas alb, însemnau urarea ca­ întâmplările din tot anul să aibă aroma acestor fructe şi să fie dulci ca mierea- Se dădeau şi bani- Că banii sunt şi mai dulci ca mie­rea. Tibul dăruia poeziile lui. Mar­ţial, un borcânaş de miere, trei măsline şi Şapte scobitori. Ade­­­sea, numai o drăgălaşe epigramă, iată una: „In această zi, care vede umblând de colo până colo şi în toate părţile, covoare, brâuri, lumânări, vase col­­ţurate pline cu prune uscate de Da­masc, să nu-ţi trimit nimic decât cărţuliile mele, sclave născute la stă­pânii lor, ar fi să trec, în ochii tăi, de mare sgârcit sau de mojic. Dar urăsc şiretenia şi tertipurile daruri­lor. Ele­­ seamănă cu cârligul unei undiţe: peştele lacom nu se lasă, oare, prins de momeala unei muşte ? Să nu dai nimic unui om bogat, iată Quintianus, adevărata dărnicie a să­racului”. Romanii nu socoteau, ihm, ziua de Anul Nou, zi de odihnă. Ei şi munceau­ Fiecare îşi xvra de lu­cru, cu mai multă vrednicie chiar- Era zi închiriată muncii- Ron­­anii, in credinţa lor că orice început e, o prevestire, se temeau să înceapă cu odihna ca să nu tragă alene tot anul- 1 -Această credinţă a romanilor lă­mureşte, poate, şi plângerea mul­tora că la noi, nu se munceşte azi, cum se muncea altădată. Am luat de bune ideile d-lor Albert Thomas, Trattcu-Iaşi & G. Stroe şi am făcut din ziua întâi a anului şi de ,repaos duminical Începem anul fără să muncim. Şi o ducem, până la sfârşit, cum am început T­­R­: Ştiinţa economică nu a ajuns încă, utilizând datele statistice, care-i stau la îndemână, să prevadă mer­sul fenomenelor viitoare. Exami­nând totuşi evenimentele trecute, ea poate distinge de obicei cauzele, care le-a produs şi obţine astfel preţioase îndrumări pentru politica economică. Nici în străinătate, unde s-au al­cătuit laboratorii speciale de cer­cetări economice, nici acolo­ unde s’a căutat să se obţină indicaţiuni probabile despre evoluţia viitoare a fenomenelor statistice, după prin­cipii asemănătoare celor din me­teorologie, rezultatele n’au ajuns să depăşească, deocamdată, interesul pur teoretic. Să nu ne mirăm prin urmare că deşi am înfiinţat anul acesta două oficii de studii, unul la Ministerul de finanţe şi altul la Banca Naţio­nală, nu suntem mai bine pregătiţi să cercetăm viitorul. Multiplele ta­blouri statistice şi diagrame, publi­cate de aceste instituţii — abstrac­ţie făcând de greşeli, pe care ne place să le considerăm ca inerente începutului — nu reprezintă deo­camdată, decât o acumulare imita­tivă de înregistrări statistice. Lipseşte — fatal — ideia, care să le grupeze şi să le însufleţească. Revenind la procedeele noastre, voit simplificatoare, noi nu avem pretenţia, prezentând diagrama de mai sus, decât să aruncăm o privi­re fugitivă asupra evenimentelor a­­nului stabilizării: anul 1929. Am a­­lăturat şi datele anului 1928, fiindcă sunt unele fenomene sezoniere, ca­re ne-ar fi scăpat, dacă n’am fi a­­vut putinţa imediată a unei com­paraţii. E limpede că nu o sumară diag-CZ2Z3 C2Z23 CZ22D O CZ22P CZZZ3"Ji In acest număr: Anul economic de Viator (pag. III şi IV) Liga Naţiunilor de N. GSSCOVlCl (pag. V) Europa în 1929 de fileu, Hurtig (pag. V) Anul juridic de fî, Hamangiu şi H. iz­nauorian (pg. vii) Finanţele publice de M. ÎUCUP (pag. VIII) Valorile la Bucu­reşti (pag. vii) Comerţul interior de ar. Trancu-Iaşi şi 8. St­ Ci (pag. IX) Anul agricol de T. Standru (pag. xi) Bogăţia României saras de H. S­trate (pag. XII) muncii (pag. XII) j) Comerţul de ce-i reale­r de s. fi. feeşeneanu (pag.­­ XIII)­­ Anul feroviar­­ de 8. mantia (pag. xiii) I Statistici, studii, I monografii H­Ce ne arata diagrama noastră? Că, începând cam din momentul stabilizării, Februarie 1929, s'a pro­dus o separare vădită între curba încasărilor bugetare, care a mers suind aproape necontenit şi curba tranzacţiilor încheiate în bursa noa­stră de valori, care a coborât dim­potrivă neîncetat. In acelaş timp, circulaţia fiduciară suferă variaţiuni de un ordin incomparabil mai mic, scăzând până în toamnă şi eres. Să nu ne grăbim la concluzii gre­şite. Urcarea curbei încasărilor buge­tare, este un fenomen, în parte, periodic. E în legătură cu ritmul a­­nual al activităţii fiscale, dar şi cu pulsaţia sezonieră —* invizibilă pe diagramă — a comerţului nostru exterior. Dacă momentul stabilizării ar fi fost situat în Octombrie 1928, de pildă, am fi avut in primele luni, impresia contrarie, încasările bu­getare ar fi scăzut, în urma stabi­lizării. Rămâne totuşi o constatăr­e do­minantă: înainte de stabilizare, curba tranzacţiilor din bursă, înscrie momentul de speculaţie intensă din Mai 1925. După stabilizare, depresiunea activităţii bursiere apare continuă şi aproape fără răgaz­ Prin urmare, în timp ce curba circulaţiei fiduciare se resimte ti­mid şi tardiv de efectele stabili­zării, urcând greu şi moderat o pantă lină, activitatea economică e totuşi vizibil în suferinţă■ Bursa trădează inactivitatea­ Aşa fiind, faptul că­ maximul curbei încasărilor bugetare din 1929, depăşeşte maximul din 1925 şi constatarea rezistenţei aceleiaş curbe la influenţa depresiiunei ma­nifestate de curba tranzacţiilor, nu sunt totuşi lipsite de semnifi­caţie. Prosperitatea bugetară, în con­trast cu moderaţia ameliorării circulaţiei fiduciare şi mai ales cu accentuarea represiunei economi­ce sunt constatări, care se impun. Urmările fericite ale stabilizării le vom înregistra însă numai atunci, când cele trei curbe re­prezentate în diagrama noastră — şi multe alte curbe ale activităţii noastre financiare şi economice, care le sunt paralele — vor lua simultan o alură crescătoare- Acesta e poate învăţământul cel mai caracteristic de înregis­trat, la încheierea anului stabili­zării• KGB/ frffcv yZfn\(cţ^ m A nul ar. bîllzarn de Ing. AL. FHOHA »•*«<* gramă, cum este aceia pe care o când apoi peste cifra iniţială, prezentăm, ne va îngădui să des­coperim fapte neaşteptate şi pline de interes, rămase încă neobserva­te. Dar virtutea ei principală trebue să fie de-a ne îngădui să verificăm şi să facem vizibile unele fapte. Din multiplele date economice, care ne stau azi la dispoziţie, am ales trei caracteristice, potrivite — credem — evoluţiei recente a fi­nanţelor publice, economiei private şi regimului monetar. Alegere arbi­trară desigur, dar impusă de ne­voia de­ a simplifica. O diagramă, conţinând 20 de curbe e fără îndoială mai complec­tă, dar are defectul de a nu mai fi intuitivă și în consecință nu repre­zintă nici măcar atât, cât o colec­ție de tablouri de cifre, pe care e greu să le interpretezi. : * r­eas C372S o csss­s si Citiţi „ARGUS“ Ediţia franceză 9 Singurul organ e­­conomic din Ro­mânia în limba franceză Studii, articole şi sta­tistici „ARGUS“ doreşte cititorilor săi. Ani mulţi şi norocoşi I tel Ideea ca ţara să fie reprezen­tată în Parlament prin factorii economici a apărut în Italia. Statul corporativ, înfăptuit de noua Constituţie fascistă, pleacă de la ideea de a se încredinţa pu­terea legiuitoare unui Consiliu economic, ales de diferitele ra uniri economice, de corporaţiile alcătuite pe categorii naturale, ieşite din producţia şi schimbul bunurilor. Nu se ştie ce rezultat va avea încercarea italiană. Reprezentanţii vieţii economice văd, de obicei, totul numai, prin prisma intereselor lor profesiona­le. Trebuie un arbitru, care sa ar­monizeze aceste interese. Armonizarea asta o face, aeuffi, ducele Mussolini. Când va lipsi el, și nu va mai fi în fruntea Sta­tului o personalitate de puterea lui, e primejdie, că diferitele ca­tegorii economice se vor lupta între ele ca să stăpânească Statul, mai rău decât partideie politice. De aceea, credem că e mai prac­tică ideea americană, ieşită la iveală, acum, după dezastrul de ra bursă. Prezidentul Hoover a convocat pe toţi reprezentanţii de frunte ai vieţii economice la o conferinţa, in care să se discute situaţia ţării şi măsurile de luat. Guvernul se angajează să înde­plinească, prin organele voie­­f ţionale în fiinţă, măsurile o vor propune. Conferinţa tinde să fie alt organ permanent de îndrumare econo­­mică a ţării. Fără să se alenece în politică însă, şi fără să tw­bure mersul Măreţilor Dorimi.' şi reci, p:- -ir,* jiuiA «*arrS: vine, ai vedem infăpretinda ac • şi io România un consiliu economic, compus din adevăraţi« 'reprezen­tanţi ai producţiei şi ai schimbu­lui, fără caracter politic, dar cu autoritate nediscutită şi recunos­ci­tă de guvern. Ţara ar câştiga un organ jje viaţă sănătoasă, iar luptele , poli­­tice ar fi scoase din domeniul economic. A. I« leavecroec*«»«»eooe­­i» ••••*••* •ov*oe*eoae«oeet. îl £ 99. 13 «*» NĂDEJDI DE ANUL NOU Trei conferinţe, purtu.... in in­tenţii, cele mai generoase făgă­­duinţi, încep anul ce vine- La Ba­ga, conferinţa reparaţiilor, la Ge­neva, consiliul Ligii Naţiunilor, la Londra, conferinţa navală- Toate sunt hotărîtoare pentru desvolta­­rea lumei, multă vreme în viitor. La Baga, se urmăreşte deslega­­rea definitivă a unei probleme, la care atâtea soluţii sau încercat zadarnic- Am avut, de zece ani, planul dela Londra, planul dela Spaa, planul Dawes, iară a vorbi de atâtea ce n’au putut rezista nici măcar unui început de apli­care. Toate au fost covârşite fie de neputinţa de plată a Germaniei, fie de jocul condiţiilor financiare pe pieţele internaţionale. Nici­ chiar planul Dawes, întocmit de ex­perţi, n’a putut fi multă vreme aplicat. Planul Young, transfor­mând sarcina politică a reparaţii­lor de război, intri o datorie co­­m­ercială, îngăduind mobilizarea creanţelor, stabilind prin mijloci­­a Bancii Internaţionale o legă­tură între reparaţii şi datorii de războia, înlăturând toate nesigu­­ranţele de ordin politic pentru a întocmi garanţii precise de ordin economic şi financiar, va fi poate ultima dibuire în complicata pro­­b­lem­ă a lichidării sarcinilor finan­ciare ale războiului, iar rezolvarea aralelă a tuturor celorlalte repa­­raţiuni, odată cu­ reparaţiile ger­mane, dă conferinţei din Băga ca­­acterul unei adevărate opere de pacificare internaţională-La Geneva, consiliul Ligei Na­ţiunilor, urmând de aproape confe­rinţei din Baga, va examina în special probleme de caracter eco­nomic ,r/`Tz',r'Tt Schlffde ■'-cum vor tebui să complecteze opera din Haga, în spiritul colaborării inter­­naţionale. La Londra, către sfârşitul lunei ianuarie, se întruneşte conferinţa navală, a marilor puteri- De re­­'’■uitatele acestei conferinţe res­trânse, depinde în măsură hotărî­toare viitorul dezarmării, atinge­rea unui ideal de pace-Fie ca anul, al cării început e caracterizat prin aceste eroice în­cercări, să îndeplinească urările cari îi salută ivirea. A, Hg*

Next