Argus, ianuarie 1932 (Anul 23, nr. 5616-5639)
1932-01-01 / nr. 5616
ANUL XXIII No. 561 6 Citiţi 1931 j«i OE«finZARE LA LIBRARII. OMoscnil fi Ia Aflrţia zianului ERsmsniapBi kei tag ABONAME NT Es ORGAN ZILNIC AL COMERŢULUI Fondatori: S. PAUKER ti tt F. VALENTIN î j KROU8HE , BaeristtL Str. Constantin Mills Io. 24. Et L INDUSTRIEI şi FINANŢE! Director: GRIGORE GAFENCU TELEFOS: 3hQB93 şi 323S9 Vineri 1 Ianuarie 1932 dan mn jur 1931 devArzare la librarii. Grosoiul şi la Adiţia ziarului Exemplarul m 120 IN TARA Un an 1000 Iei 6 luni 550 • 3 luni 300 IN STRÅINATATE Un an 2200 lei 6 luni 1300 • 3 luni 800 • L PUBLICITATEA se primeşte la Administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate ki ne in fiuan mmniepinnnuiH!! Rffiinmiiiiiii RSKiinmiiiiii KH! ANUL POLITIC „Ţara are nevoie de un regim de bun simţ şi de echilibru constituţional“ iDHDWHiBSKHi uiHfflfliiiiiiinuiniQiiiHUiiiminuinniiuiiiHiiiii •liiuimimnii Constituţia nu e numai un „act scris”, alcătuit şi aprobat, cu o deosebită solemnitate. E un echilibru statornic între forte vii şi active, — rezultanta unor străduinţi ce se înfruntă, se ciocnesc, se complectează intre ele. Câte una din aceste forţe se afirmă cu hotărâre, iar celelalte se dau în lături, obosite, supuse ori resemnate, se produce un dezechilibru în viaţa constituţională, fără ca textul pactului fundamental să fie întru nimic ştirbit Anul politic ce se încheie un an de dezechilibru constituţional. Partidele au renunţat la luptă şi la putere. Eie s’au grăbit să pue la îndemâna experienţelor de cârmuire personală forma, comodă a regimului parlamentar. Partidul national-ţărănesc a înlesnit şi a sprijinit „soluţia” Mironescu- Partidul national-liberal a înlesnit şi a sprijinit asolutia G Iorga Argetoianu. Dacă premiul Nobel s’ar, împărţi şi pentru fapte de pace internă, de cuminţenie, de exces de zel, zadarnic l-ar râvni d- profesor Iorga. Ei s’ar cuveni, de plin drept, conducătorilor celor două mari partide politice din tară. . • Sub guvernul Mironescu, cimpoiul national-tărănesc s'a străduit să cânte în „ritmul nou”. Fireşte, nu s’au mai putut recunoaşte decât foarte greu, melodiile populare- Guvernul s’a mărginit să fie partea de „acompaniament” Amintirea celor două zile istorice dela Alba-Iulia, ziua revoluţii naţionale din 1928 şi a sărbătoarei naţionale din 1929, minunate svâcniri de năzuinţe, de credinţă şi de putere, se stinsese cu totul- Guvernul dăinuia, dar nu cârmuia. Să desprindem, totuşi, în această dăinuire două acţiuni conştiente şi de sine stătătoare : alcătuirea unei politici comune pentru Statele agricole, deopotrivă lovite de prăbuşirea preţurilor la cereale şi încheierea celui de-al doilea împrumut de stabilizare„Clauza preferenţială”,—arma de luptă, cu care guvernul român s’a silit să înzestreze frontul ţărilor agricole — nu a putut pune capăt fireşte, cumplitei crize în care ne sbatem- Ea rămâne, însă, cheia cu care se poate pătrunde în acea Europă unită şi solidară de mâine, la care se gândesc cei mai de seamă oameni de Stat din Apus-In ce priveşte împrumutul, el a fost urmarea logică şi necesară a politicei de stabilizare şi de refacere. Prevăzut încă din ziua alcătuirea planului de stabilizare, acest împrumut ajunsese a fi o necesitate urgentă, în urma neaşteptatei crize, care slăbise odată cu veniturile agricultorilor şi veniturile Statului şi puterea de producţie a ţarei. Era firesc, cuminte şi logic ca Statul Român să caute credit, acolo unde îl căutase şi îl găsise doi ani mai înainte, în Franţa. Era potrivit cu politica noastră financiară, statornicită în ziua stabilizărei, cu luminatul şi preţiosul concurs al d-lui Charles Rist. Era potrivit cu politica noastră de alianţe, statornicită în ziua victoriei comune. Era cuminte şi logic, dar era în ritmul vechi. Atunci, a izbucnit, năpraznic şi asurzitor. ..jazzul” ritmului nou. Oameni politici, izolaţi de grupuri şi de partide, fie prin neputinţa de a se supune unei discipline comune, fie din ambiţia de a parveni singuri, pe orice cale şi prin orice mijloace, bancheri, cu un excedent de planuri de îmbogăţire miraculoasa, drept singur post activ la o balanţă- de altfel, grav deficitară, ziarişti zeloşi să cuprindă toată anarhia unei gândiri ultrarevoluţionare în cadrul mistic al unei doctrine monarhice de drept divin, toţi s’au năpustit cu strigăte, denunţuri, ameninţări, uneltiri oculte şi agitată făţişe împotriva împrumutului din Franţa Unii atacau „condiţiile scandaloase”. Alţii se ridicau împotriva „bancherilor hrăpăreţi” Cei mai mulţi loveau în guvern- Câţiva, nu din cei mai neînsemnaţi- loveau în Franţa „sgârextă şi interesată”. Meritul d-lui Mironescu şi a colegilor săi e că nu Ifurti sau lăsat impresionaţi de această cacofonie, care purta, în germeniguvernul Iorga Argetoianu. - - împrumutul s’a încheiat. Şi guvernul a căzut- Fusese prea slab, ca să poată fi cuminte. A început prost, — dar a isprăvit-o bine !A . împreuna cu guvernarea d-lui Mironescu s’a sfârşit, şi regimul national-ţărănesc. Suntem prea aproape încă de acest sfârşit pentru a putea rosti o judecată. Nemulţumirile fireşti, pe care le lasă în urma ei o cârmuire, sunt încă prea mari. Patimele sunt prea aprinse. Dezamăgirile sincere sau simulate sunt încă viiiTrei lucruri par, însă, de pe acum, lămurite. Cârmuirea naţional-ţărănistă a dat viaţă nouă, în cuprinsul Roma- niei întregite, provinciilor alipite-Opera de unificare naţionala a căpătat un înţeles larg, şi mai just, tendinţele de uniformizare de la centru au fost înlocuite prin înţelegerea că e nevoie de o mai bună şi mai liberă administraţie locală şi regională. Legea de descentralizare administrativă poate fi înlăturată, — spiritul ei a învins, pentru totdeauna. Politica financiară şi economică a partidului, a pus capăt, definitiv, naţionalismului economic şi a aşezat relaţiile de credit, de afaceri şi de interese între ţarăşi străinătate, pe o bază civilizată de legalitate, de' îficredere...de buna Voinţă. A fost o fatalitate că roadele acestei politici au rămas ascunse, acoperite sub îngrămădirea greutăţilor vremei.. Câteva zile după stabilizare şi după modificarea legii minelor şi a legii comercializărei. — măsuri prielnice capitalului străin — a izbucnit pe piaţa mondială cumplita criză a capitalului şi a credituluiUn an mai târziu, când guvernul se străduia să deslege problema creditului agricol, se prăbuşesc preţurile cerealelor. La fiecare sforţare înainte, pe calea refacerei, a creditului ieftin, a producţiei înlesnite. împrejurările ne aruncă cu câţiva paşi îndărăt- Politica bugetară a regimului; s’a resimţit de aceste neprevăzute reacţiuni- întemeiată pe credinţa în însănătoşire, ea a întrecut puterile unui stat, lovit de noi şi cumplite boli. Nu e mai puţin adevărat, că străduinţele de refacere, ale ţatei nu vor mai putea, ieşi din calea largă şi sigură, croită de partidul naţional-ţărănesc. " .In sfârşit, politica externă a fostului regim, precisă, clară, reală a întărit legăturile cu aliaţii, relaţiile de prietenie cu toată lumea. ..şi a stabilit putinţa unor relaţii de bună şi paşnică vecinătate cu Rusia. S’a zis, de unii că regimul trecut a fost prea puţin revoluţionar, că a nesocotit interesele ţărăneşti de dragul unei politici burghezocapîtaliste Era cu putinţă, însă, o politică „ţărănească”, — de întărire şi înălţare a păturei ţărăneşti — care să nu fie seama de problema creditului? Era cu putinţă o politică a creditului, care să nu pue capăt regimului bolşevist al hotarelor închise şi să nu aşeze ţara sub domnia legilor economice ,,burghezo-capitaliste”, care rânduesc gospodăria şi creditul lumei civilizate ? Statul „ţărănesc”, mai mult ca oricare altul, nu poate şi nu trebue sa fie un stat închis El îşi are locul său, bine hotărît, în cuprinsul economiei europene, care poate să-i înlesnească desfacerea produselor agricole, şi să-i împlinească nevoile de credit ieftin Experienţa cea mai de seamă pe care a făcut-o, la putere, partidul naţional-ţărănesc, e că succesul unei cârmuiri depinde de credinţa cârmuitorilor în puterile lor, în autoritatea lor,in chemarea lor. Când credinţa s’a stins şi guvernul cârmuește cu puteri împrumutate, la primul obstacol, se dă peste cap. * împrumutată în întregimea ei, e puterea guvernului Iorga-Argetoianu. Creditorul principal e sus- jos, nu datorește aproape nimic* Datorește, în schimb, ceva pe delături- S’a împrumutat cu ceva autoritate la clubul liberal la clubul ţepist, la Jockey-Club- Şi numai de cât s’a gândit la conversiunea datoriilor. Această combinaţie pestriţa pare să fie, înainte de toate o experienţă,■ o improvizaţie. Nu are un caracter dictatorial. Tot ce s'a spus In această privinţă e fără femeia. O dictatură se impune ,cu forţa împotriva unei voinţi de libertate, învinsă şi înlănţuită.Sau se înalţă, ca dictatura fascistă, pe culmile entuziasmului popular- La noi, nu a fost nevoe nici de entuziasm nici de forţă. Regimul s’a impus ca un capriciu — visul unei nopţi de vară. Şi a găsit un sprijin neaşteptat în complicitatea partidelor politice, fericite ,că pot juca, în grelele împrejurări de acum, rolul lipsit de răspundere al spectatorului.1 • ....1 •- Combinaţia1 guvernamentală, c, mai degrabă, revoluţionara, improvizaţiile politice ajung,dese, ori, sa aibă acest caracter nebănuit- L® atrage tot ce enou- Se feresc de ce e vechi, îmbătrânit. Primul ministru a declarat, cu o deplină sinceritate, că doreşte o cârmuire de dreapta. Se gândea, cu încredere, la boerii ce-l înconjurau. D. prim-ministru nu şi-a dat seama că boerii, azi, nu mai sunt conservatori, • şi nu mai sunt — adesea — nici boeri. Căci cari nu au credinţă nteteenităţ şi un sîrut la spatele lor un sprijin statornic, îşi aleg ei calea, care le vine mai bine-Trăim sub un regim eclectic De aceea, trei luni după venirea lui la putere, nu am mai ştiut dacă datoriile să plătesc ori mi să plătesc, dacă avem ori nu constituție, dacă să fiu ori nu angajamentele externe, dacă să menține ori nu stabilizarea, dacă mai avem aliați, dacă sprijinim „anschluss-ul’ germaano-austriac, revizionismul lui Hittler, iredentismul contelui Bethlen, dacă rămânem alături de „capitaliştii’’; din Occident, dacă ne apropiemde bolşevicii din Moscova, dacă ne alăturăm de kemaliştii din Angola sau remuvnăm trecutul nostru patriarhal, reînfiinţând principatele de slăvită amintire, ferite de înrâuriri străine şi credicioase, datinelor strămoşeşti şi firmanelor padişahului. Guvernul are, în rândurile lui, oameni foarte cumsecade. Nu a greşit, poate, mai des, ca alte guverne. Păcatul lui de căpetenie întrece, însă, toate greşelile de până azi: a răspândit dezordinea în idei şi în fapte. Azi, totul pare cu putinţă. Ritmul nou , să învârteşte în gol, pe pragul anarhiei. Răspunderile nu cad numai asupra guvernului. Opoziţia nu a respins ofensiva dezordinei, a sprijinit-o. Din fotoliurile lor de orhestră, partidele au aplaudat spectacolul. Au înlocuit pe sufleur, când actorii îşi uitau rolul. Şi s-au gândit, cu groază, la clipa când cortina se va lăsa Teama de atitudini bărbăteşti, de hotărâri energice, de protestări categorice şi... compromiţătoare a paralizat pe cei mai viteji dinrândurile opoziţii parlamentare. Această teamă a mărit şi mai mult zăpăceala vieţii noastre publice■ Cuvinte, formule, crâm, pete de idei, răspândite de vântul de destrămare ce-şu era în lumea întreagă, au copleşit, de nimeni stânjenite, câmpul nostru politic, au prins sămânţa şi au dat rod. In jurul ciudatelor excrescenţe ale vremei s’a strâns complicitatea tăcută a tuturora, sau au pornit lupte de întrecere, vijelioase competiţiuni demagogice, de dragul Coroanei sau al corpului electoral. Să ne mirăm că în această atmosferă, a fost greu să se deslege grelele probleme ale zilei ? Istovit de o muncă dureroasă şi ingrată, ministrul finanţelor se odihneşte pe frontul occidental. Asculta, observă, se informează. Virtuos în mai multe game, el cântă acum gama europeană. E o concesie pe care o face Europei şi preocupărilor sale bugetare. Vom afla, când se va întoarce, dacă i-a priit aerul din străinătate. Unii zic ca vom atîla mai hitit. Vom şti dacă ne resemnăm să rămânem în Europa* sau dacă, vorba poetului, ne vomlua lucrurile toate şi ne vom muta în alt continent Am lăsat, , la sfârşit să vorbesc de neizbutita încercare a d-lui Titulescu de a forma un guvern. Cine cunoaşte pe d. Titulescu nu se miră de această neizbutire. Nu e bărbat mai put® potrivit să improvizeze, în ritmul nou decât acest muncitor conştiincios, în stare să adâncească ore, zile, nopţi întregi problemele pe care Ie cercetează şi le desleagă. Căzut din atmosfera accidentată, care i-a pătruns, în atmosfera de vanitate descătuşată- şi de îndrăzneaţă superficialitate-,a politicei noastre de azi, nu avea-altă - scă-i pare decât să se urce, repede, pe Express-Orientul. Ori cum ar fi, d. Titulescu e un înfrânt al anului politic. Alt înfrânt e d. Tuliu Maniu, a cărui tăcută mâhnire — în aceste vremi de zgomotoase mulţumiri — să întinde ca o umbră pe strălucirea regimului. E o înfrăţire de simţiminte pe carebforta a pecetluit-o pe cm n le n putea rupe. Aceste două „înfrângeri’’ sunt mângâierea, ce ne-o lasă anul 1931. Ele dau avânt nădejdii pe care o punem în anul viitor. Că ele întruchipează îngrijorarea ce se întinde în ţară şi cuprind, în germeni, prefacerile de toţi aşteptate. . Ţara are nevoe de un regim de cumpătare, de echilibru constituţional, de bun simţ, întemeiat pe autoritatea Coroanei, „principiu de ordine, de măsură, de continuitate, şi gelos de strălucirea ei tot mai luminoasa, sprijinit pe încrederea ţării întregi,respectuos de legi, de îndatoririlenoastre faţă de alţi şi de cei înşpe, regimul de mâine va merge în ritmul lumei de care suntem şi trebue să rămânem legaţi,.. nici mai încet decât trebue nici mai repede decât putem Urăm ţări noastre o cârmuire statornică în credinţă, cu şir în gândire şi bărbăţie în acţiune, care să întărească drepturile, să lămurească ideile, să limpezească situaţiile, să alunge nălucirile unei gândiri nebune, să netezească şi să întărească temelia politică şi morală pe care un popor poate lupta şi rezista în vârtejul vremilor. GRIGORE GAFENCU paKEE&KSKSKB SITBUTIS IBIENi íuííír::s::í;í!S!í8:ouuu:íu;íí;»^8:í Dorinţele,.. Ce doreşte ornat? Ce an doreşte ! Bogăţii, onoruri, elocință, glorie, frumuseţe, Juvenal arată zădărnicia unor asemenea dorinţe şi se întreabă: aşa, dar oamenii să ne dorească nimic ? Ba' da. Hotărîrea să o lăsăm, însă, pe seama zeilor, cari iubesc pe om mai mult decât se iubeşte el pe el. Dacă vrem, totuşi să ne arătăm dorinţele, , să cerem un suflet tare, ce îndură necazurile vieţei, să cerem imens sana ia corpore să no minte sănătoasă, la corp sănătos. Dascălii de gimnastică, mai toţi desvoltaţi trupeşte, s’au bucurat de aceste cuvinte ale lui Juvenal. Le-au tălmăcit, fă gimnastică, băete, că-ţi vine minte la cap. Juvenal n’a spus prostia asta. In nens sana in corpore sano” sunt două dorinţe. Poetul ne îndeamnă să cerem ,minte sănătoasăi* şi ,,trup sănătos. Minte cumpănită şi trup sănătos doreşte şi Marţial, poetul plin de graţie şi de duh. Marţial era sărac. Amărât meşteşug, în vremea asta, şi poesia, zice el. Să linguşeşti pe cine dispreţueşti, să ocărăşti pe acei de cari te temi, să urăşti în gura mare sau pe tăcute şi toate astea pentru a muri de foamei Dintre cele nouă neprihănite surori, nici Omn truţi dă bogăţia: Apolon e un biet glorios, Babus nare de dat decât edleră, Minerva puţină Inţelepciune. Nenorocire ! Pe acest poet venit de departe, plin de avânt şi de dragoste, tânăr, pitima şi copilul lui Pindar, elevul la Horaţiu şi al lui Ovidiu, ecoul răsunător al şcoalei ateniene. — Marţial din Bilbilis __ mizeria il primeşte la porţile Romei şi mizeria e sngurul său sclav. Marţial moare de foamet in vreme ce bătrâna Licoris câştigă încă, vânzându-şi sărutările veştejite, o sută de mii de ses, terţi în fiecare an! Lucius Julius, unul din patronii mei, când de la masă îmi zice mie, flămândul: Munceşte Marţial! Să facem ceva măreţ. Eşti un leneş, Marţial !” Şi, totuşi, Marţial nu râvneşte la bogăţii, nici la onoruri, nici la putere. Pentru el viaţa e fericită, când ai „o avere dobândită nu prin trudă, ci prin moştenire, un ogor rodnic, un cămin statornic, niciodată procese, afaceri puţine, minte cumpănită, trup sănătos, o simplitate bine înţeleasă, prieteni cari să fie egalii noştri, legâturi plăcute, o masă fără fast, nopţi fără chefuri, şi lipsite de griji, un pat vesel, dar, totuşi, pudică un somn care să scurteze întunericul, să vrei a fi ceeace eşti şi să nu doreşti nimic mai mult, să nu te temi de ultima zi nici să o doreşti”. Fericirea asta câţi n’ar putea s’o aibă? O au şi nu o văd. Şi fiindcă nu o văd, aleargă după ea şi o caută, cum îşi caută neamţul luleaua, pe care o ţine in gură. T. PISANI I Pactul de neagresiune * şi politica de pace a Sovietelor Reprezentanţii autorizaţi al regimului bolşevic au manifestat totdeauna, o grijă sincera, sau simulată, de putinţa unui atac al ţărilor „burghezo-capitaliste” împotriva Rusiei. Această teamă a inspirat o vie propagandă împotriva „ţelurilor şi intenţiilor războinice” ale statelor capitaliste. Ea a slujit, deasemenea drept temei, unei politici oficiale de pac© pe care guvernul sovietic o urmăreşte de mai bine de şase ani. La 24 August 1926, guvernul U. R. S. S. a propus Poloniei un proect de pact de neagresiune „drept dovadă a drumului urmat în politica externă de guvernul sovietic, faţă de toate celelalte state”. Negocierile începuu în jurul acestui proect nu au dus la nici un rezultat. In vara anului 1928, d-nii Kellogg și Briand căzând de acord asupra unei formule, menită să întărească pacea intre state, au invitat toate guvernele din lume să adere la această formulă. Cu toate că într'un discurs oficial d. Cicerin pe atunci comisar al poporului la afacerile străine, a exprimat părerea că pactul Kellog „e o unealtă de pregătire a războiului împotriva Rusiei" invitația către guvernul rusesc de a primi şi el formula pactului Kellogg a fost înaintată la Moscova, de ambasadorul francez la 27 August 1928. D. Litvinoff, înlocuitorul d-lui Cicerin, a primit propnerea franceză, făcând insă unele rezerve la eficacitatea pactului Kellogg. Una din aceste rezerve se referă la acele stări de război ,fiară declaraţii oficiale de război şi acţiuni militare care păstrează sub ocupare militară teritorii străine”. NOUA PROPUNERE CĂTRE POLONIA La sfârşitul anului 1928 d. Kitvinoff propune Poloniei să pue Citiţi continuarea In pag. Il-a. i miinöiiniinincssjiBiiffli«!nniinniinnnTinimi!niinnii!ninifinnimmnmmmTiini!inir!a Nădejdea anului ce vine l a cooperarea internaţionalăS I niunnunnimiiniiiiiiffl ■ Viaţa economică, din toată lumea, se defăşoară, de la război, încoace ca un film de cinematograf plin de surprinderi şi de episoade dramatice, cu totul noui şi neprevăzute. Războiul însuşi a fost izbucnirea unui adânc dezechilibru economic, în lume. Concurenţa industrială pe care Germania o făcea Angliei trebuia să sfârşească cu o catastrofă- Dar, odată războiul isprăvit, se putea crede că pe rezultatele lui politice se va construi o viaţă eonomica durabilă şi paşnică. Experienţa a dovedit tocmai contrariul-Suntem la un punct destul de îndepărtat de începutul zilelor negre de astăzi* ca, sa putem judeca toate câte s’au petrecut de la încheierea păcei şi până acum şi să putem trage, concluzii de viitor, mult mai apropiate de adevăr de cum puteam face acum câţiva aniîndată după războiu, inflaţia monetară a produs atâta dezordine în viaţa economică a lumei şi atâtea răsturnări sociale,şi pagube, încât întoarcerea la etalonul aur şi stabilitatea monetară au apărut, în toate ţările, ca un ideal destinat să pue capăt dezordinei şi să redea omenirei civilizate tihna şi răsplata unei munci ordonate Rând pe rând, statele soare lui depreciase moneta, fiieprin emisiuni nesocotite de bani de hârtie, fie prin prea mare prisos de aur, cum era în America, au căutat normalizarea și echilibrul economic în însănătoșirea monetei Armerica a făcut începutul, în 1920, revalorizând dolarul până la o valoare îndoită decât acea pe care o avea până atunci. Pentru a ajunge la acest rezultat, americanii au retras din circulaţie o mare cantitate de aur şi au ajuns, astfel, să eftinească mărfurile pentru a putea susţine concurenţa cu ţările europene care produceau eftin cu bani de hârtie . In Europa, problema se punea tocmai invers, deşi rezultatul de atins era acelaşi. Statele europene nu aveau aur şi comerţul lor era stânjenit de nestabilitatea monetei. Anglia, cea dintâi, a ajuns la restabilirea valorei constante a monetel er. Mai mult decât atât, ea a reluat cursul lirei sterline dinainte de războiu După Anglia, au urmat toate celelalte țări europene cu monete depreciată, fiecare căutând, un timp oarecare, să ajungă la valoarea monetei dinainte de războiu și fiecare mlțumindiu-se, în cele din urmă, cu o monetă având bază de aur, dar fixată la un curs mult inferior. Revenirea la moneta de aur nu a adus, însă, liniştea şi ordinea economică nădăjduită. In momentul in care toată lumea a trecut lo era.Omiul aur, cuprinzând chiar şi ţările asiatice, care nu au avut niciodată aurul ca bază a sistemului monetar, în loc să înceapă prosperitatea economică universală a început criza cea mai cumplită- Banul s’a scumpit enorm- Produsele, începând cu cele agricole si cu materiile prime, s’au depreciat peste măsură aducând ruina și jalea în toată lumea Scumpetea excesiva a banului a fost atribuită lipsei de aur. Aurul devenind instrumentul unic şi universal de schimb, el nu mai putea răspunde tuturor nevoilor, căci producţia de aur nu merge în aceiaşi proporţie ca şi producţia celorlalte bunuri. S’a crezut atunci că ţările care au cel mai mult aur sunt cele mai fericite şi că, posesiunea aurului este adevărata cheie a prosperităţe. Lupta pentru cucerirea aurului nu a durat nici ea moit, căci, în Statele Unite ale Americei care poseda cantitatea cea mai mare de aur, criza şi-a arătat efectele cele mai grozave şi a dezminţit, astfel, toată încrederea omenirei chinuite în virtutea făcătoare de minuni a aurului- Nici Franţa care, de asemenea, e foarte bogată în aur, nu a fost scutită de efectele crizei-Anglia care, cea dintâi, a revenit la cultul aurului după râzboiu, tot cea dintâi a părăsit aurul ca bază a schimbului internaţional şi a revenit la situaţia în care se găsea toată Europa îndată după războiu. Exemplul Angliei a fost urmat, de nevoe, de toate ţările care sunt în strânsă, legătură cu piaţa engleză. Statele care nu au viaţa lor e®conomica legate de comerţul englez se feresc de astă dată să mai urmeze exemplul Angliei şi luptă, din toate puterile, să se menfre p© poziţia dobândită cu atâta greutate a banului de aur. Lupta aceasta nu poate merge, însă, decât până la punctul în care comerţul cu străinătatea asigură o balanţă de plăţi activă. Dacă mărfurile, care se vând în afară, aduci destul aur ca să asigure plata măr-J furilor, care se cumpără din afară ca şi a datoriei externe, — banul de aur se poate menţine. îndată c© balanţa plăţilor nu ar mai fi echilibrată, orice stat din lume ar considera astăzi, ca o greşa» la exportul rezervei de aur pen-* tru a face plăţi în străinătate. Aşa fiind, aurul este de fapt, imobilizat. Părăsirea etalonului de aur poat© ameninţa până şi ţările cele mai bogate în aur, dacă mersul afacerilor lor cu străinătatea ar conti*nua să fie defavorabil Nici Front*, nici Statele Unite nu ar consimţi să se despartă de aurul lor, dacă balanfci iu ■teţ-’-s tfT'TaelP^ citară, într’o proporţie îngrijite*», re. o serie de ani. Tot ce s’a făcut, deci. dela războia încoace până azi, pentru în* sănătoşirea vieţei economice este pus în primejdie, acum, în pragul anului ce abia începe Prosperitatea americană ca şi bogăţia fabuloasă a Franţei s’au dovedit fără temei, îndată ce ruina economică a cuprins restul omenirei Toate încercările pe care le-au făcut diferitele ţări de a se izola în mijlocul primejdiei generale ,i de a scăpa tefere din ruina comună, s'au dovedit zadarnice. După doisprezece ani dela îne©-; tarea războiului un singur lucru * rămas bine stabilit: solidaritatea •* conomica a întregei lumi. Nici un stat nu se poate îmbogăți pe ruina celorlalte Există o limită a progresului economic în fiecare stat şi dacă această limită e depăşită, avuţia adunată într’un an sau doi devine pricina ruinei pentru zece ani. înţelepciunea pe care omenit** o va trage din suferinţele la care au dus’o goana după bogăţie, fără nici o consideraţie pentru alţii îi va servi, desigur, ca bază a unei roui organizaţii economice. Avuţia nu e nici aurul, nici marfa, ci numai schimbul- Cine vinde trebue să şi cumpere. Cine produce trebue să lase loc şi altora care produc şi ei şi care echilibrează schimbul prin cumpărăturile pe care le fac- Bogăţia creată prin monopol de producţie şi de vânzare e o statue de ghiaţă expusă razelor soarelui Se topeşte şi dispare fiind că alături de ea creşte sărăcia celor ce nu mai pot vinde şi nu mai pot cumpără. Naţionalismul economic s'a dovedit cu totul neputincios să asigure prosperitatea popoarelor. Dacă, din punct de vedere politic, omenirea nu poate face altceva decât ceiace a învăţat-o trecutul e! istoric, din punct de vedere econo* mic, experienţa de după războiu şl sancţiunea crudă a sărăciei şi * ruinei, o obligă să-şî schimbe metodele şi ideile. Să ajungă la cooperare cinstită şî raţională în producţia şi schimbul bunurilor- Această cooperare este fâgădu-' iala anului 1932. De ea se leagă toate nădejdiile că, odată cu anul ce se încheie acum, s'a încheiat şi seria experienţelor de izolare care ne-au dus la rurlă- A CURTEANU