Argus, ianuarie 1933 (Anul 23, nr. 5919-5941)
1933-01-01 / nr. 5919
Urări şi speranţe ion an să îassumeze sfârşitul măsurilor politice tulburătoare pentru event şi siguranţa raporturilor de drept privat 1932 este al doilea an de anarhie spirituală şi legislativă în materie de credit Dacă am porni deja cele d’intâi formule sau manifestări izolate pe tema aşa zisei conversiuni a datoriilor agricole, ar trebui, desigur, să facem o socoteală mai impunătoare în dauna creditului. Ne mărginim, deci, la aceşti din urmă doi ani, căci sunt deajuns şi au fost chiar prea mult în actuala organizaţie socială, noţiunile capital şi credit, strâns legate între ele, sunt interdependente şi solidare cu noţiunea: siguranţă. Am putea chiar spune pe temeiul experienţelor comunismului rusesc, că fără capital şi fără credit viaţa este dacă nu infernală, în orice caz foarte greu de trăit. Să ne gândim o clipă numai la viaţa omenirii primitive, fără capital şi fără credit, şi vom înţelege îndată, prin contrast, cât de fericiţi trăim noi, oamenii civilizaţi de astăzi, graţie capitalismului, cu siguranţa socială care a Îngăduit desvinţarea creditului. fiiel d’intâi instrument de os pe care şi-l-a asigurat omul primitiv, după ce a ucis o fiară sălbatecă, a constituit prima formă de capital .Instrument de atac sau de apărare, după împrejurări, omul fiarei ucise i-a slujit omului şi i-a uşurat viaţa, ca să se poată, apoi, consacra mai temeinic unei acţiuni metodice de capitalizare. Celelalte instrumente din piatră ori din fer, pe ctare şi ie-a făurit în formele primitive ale începuturilor de gospodărie omenească, n’au fost altceva decât continuarea pe calea organizaţiei capitaliste. Cu fiecare instrument nou, fie de luptă împotriva fiarelor sălbatece, fie pentru lucrarea pământului, omul primitiv şi-a uşurat viaţa asigurându-şi un trai din ce în ce mai îmbelşugat şi mai confortabil. Capitalismul, în forma lui iniţială, a însemnat cele dintâi mijloace de biruinţă ale omului împotriva naturii şi a mediului înconjurător, — iar de atunci patră astăzi civilizaţia capitalistă a rămas ceea ce a fost deja început : o luptă neîncetată a omului pentru stăpânirea naturii. De aceea, nu putem concepe că omul modern ar mai fi în stare să trăiască aşa cum trăiau strămoşii lui primitivi, lipsiţi de captaluri şi de tot ce technica a pus în serviciul omenirii, graţie organizaţiei sociale, prin existenţa capitalurilor şi a creditului. Construcţia unei linii ferate, menită să uşureze viaţa unei regiuni, cere, o însemnată învestire de capitaluri, parte în materialele necesare, iar parte în salariile muncitorilor, puşi să lucreze terasamentele şi să instaleze traversele, şinele, macazurile, etc O asemenea construcţie însemnează o mare învestire de capitaluri, acumulate anterior, în vederea unei productivităţi viitoare Abia după ce va fi fost dată circulaţiei, chiar cu oarecare întârziere, linia cea nouă va începe să producă puţin, d’intâi atât cât să acopere cheltuelile de întreţinere curentă, şi numai târziu printr’o administraţie chibzuită, va putea să asigure şi amortismentul cheltuelilor de construcţie. Prin urmare, timpul abia poate să asigure cu încetul acoperirea costului, adică restitutiva capitalului învestit, precum şi acoperirea cheltuelilor de întreţinere a liniei ferate, adică a capitalului circulant. Factorul timp dupa cum este lung sau scurt, ne pune în faţa capitalului şi ne face‘să asistăm *la fenomenul creşterii acestuia'd‘intăi sub formă“1.Urma de învestire, pe urmă sub cea de producţie, care acoperă cheltuelile de exploatare şi amortismentul Avansul capitalului acumulat în scop de învestire pentru producţie, se face numai pe temei de încredere şi siguranţă. Avansul acesta denumit credit are rolul de a prescurta timpul, grăbind înfăptuirea unei opere care, altfel, nu ar fi cu putinţă decât mult mai târziu. Viaţa omului in lupta lui continuă cu natura înconjurătoare, a devenit mai uşoară şi devine, mereu, tot mai uşurată pe măsură ce se desvoltă creditul şi se perfecţionează transporturile, adică pe măsură ce puterile omeneşti isbutesc săînfrângă timpul şi spaţiul. Desvoltarea creditului, adică a avansurilor de capital în timp, însemnează putinţa anticipată de producţie, uşurarea şi perfecţionarea muncii omeneşti, prin tot ceea ce poate pune capitalul la dispoziţia omului harnic şi întreprinzător, dar lipsit de cheag ca şi primitivul fără instrumente de" aparare"sau de atac. ’ Creditul, caii însemnează posibilitatea de a ştrţţ, procura cu anticipaţie Capital,ui necesar în producţie, biruind rezistenţa timpului, este înainte de toate capitalul propriu de mâine, căci prin producţia înlesnită de credit debitorul devine, la rândul lui, capitalist. Am spus, însă, că societatea se întemeiază pe încredere şi pe siguranţă. Capitalurile sporesc prin muncă productivă în siguranţă politică şi legislativă, iar creditul se întemeiază pe încrederea reciprocă dintre oameni cât şi pe încrederea în siguranţa garantată de Stat. Creditul nu însemnează, totdeauna, întrebuinţarea capitalului altuia, ci poate însemna numai girul sau garanţia altuia pentru cel ce are nevoie de credit ca să producă. Valoarea unui titlu comercial cu termen fix stă în garanţia că va fi plătit, cu exactitate, la scadenţă. Oricine- are îl păstrează, cu încredere şi fără teamă, sigur că la termen va încasa valoarea în numerar, iar dacă vrea sâ-l realizeze înainte de termen, îl poate sconta foarte uşor numai pe o mică diferenţă reprezentând chiria timpului. Creditul, desvoltat în asemenea condiţiuni normale, are o putere de dobândire ca şi moneda efectivă şi constitue, astfel, unul din mijloacele obişnuite de plată.De aceea, o criză de consumaţie provenită din scumpete sau din lipsa mijloacelor de plată, se agravează sub influenţa unei crize suplimentare a creditului, născută din nesiguranţă. In atmosfera înăbuşitoare de neîncredere şi nesiguranţă crescânde, în care trăim, criza noastră economică apare ucigătoare şi fără leac la începutul unui an nou. Ce am putea spera să ne aducă 1933 altceva mai bun decât sfârşitul crizei actuale şi vindecarea suferinţelor obşteşti, prin renaşterea şi înflorirea creditului? Dorinţe şi realităţi, — ce dureros contrast! Ne vom îngădui, totuşi, că din excesul de rău născut prin distrugerea creditului să aşteptăm, în sfârşit, îndreptarea cea întârziată. De aceea, vom uita ca noul an să însemneze sfârşitul măsurilor politice tulburătoare pentru credit şi siguranţa raporturilor de drept privat. N. DAŞCOVICI Duminică 1 Ianuarie 1933 Cititî zian Răspândiţiu! nostru PUBLICITATEA se primeşte la Administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate EUROPA IN 1932 de Alex. Hurtig DE ANUL NOU Cine încearcă să-şi reamintească preocupările şi faptele acestui an în domeniul vieţii internaţionale, este nevoit să facă o constatare trista. Urările şi speranţele exprimate la începutul anului trecut nu s’au împlinit. Bilanţul cu care se încheia anul trecut, era covârşit de un greu deficit. Nici o înfăptuire, nici un progres, către rezolvarea atâtor probleme, unele rămase încă de pe urma războiului, altele create de sbuciumul întregului nostru sistem. Fusese anul amânărilor, al moratoriului Hoover, a! tuturor tărăgănirilor. Dar, chiar tărăgănirile îşi aveau o îndreptăţire. Ele dovediau neputinţa unei hotărâri, însă în aceiaşi măsură, dorinţa şi speranţa de a se aştepta împrejurări mai prielnice ca o hotărîre să fie totuşi luata. Anul pe care l-am încheiat eri a fost, din acest punct de vedere, mai sgârcit. Dacă se încearcă un bilanţ al întâmplărilor din cursul lui, totalizarea este cu neputinţă. Tot ce se poate însemna sunt evenimentele înşişi şi adâncile lor înrâuriri. Dar, o concluzie şi o îndrumare, iată ce nu se va putea desprinde din incertitudinea şi din descurajarea generală cari au caracterizat viaţa internaţională în 1932, începuse acest an cu o mare speranţă: conferinţa de la Lausanne. După ce un comitet de experţi, a sfătuit guvernele europene să lichideze definitiv sarcinile financiare rezultate din războiu şi să pună capăt transferurilor de aur litre state dacă nu au o contrapartidă în mărfuri sau în prestare de servicii, principalele puteri creditoare ale Germaniei, întrunite la Locarno, au procedat la operaţiunea dureroasă, prin spulberarea iluziilor, de a lichida definitiv socotelile reparaţiilor. Dar, pentru a fi valabile, aceste acorduri au nevoie de întregire printr’o consimţire a Americii de a lichida, în aceeaşi măsură, datoriile de războiu ale statelor europene. Nu s’a produs până acum acest consimţământ. Nu se ştie când se va produce, deşi este sigur că nu va putea fi ocolit. Deocamdată însă, trebuie să se noteze că una din condiţiile esenţiale ale renaşterii încrederii internaţionale, ale stabilităţii monetelor şi normalizării condiţiilor financiare nu s’a putut împlini. * Aproape in acelaş timp se întrunea la Geneva o conferinţă de o însemnătate istorică, conferinţa dezarmării. Se cunosc acum rezultatele negative ale acestei conferinţe, cu toate asigurările marilor puteri, cari s’au întrunit în a realiza dezarmarea celorlalte. Şi totuşi, dacă până acum nu se poate înregistra un acord precis ca rezultat al lucrărilor, pot fi semnalate acorduri realizate în marginea conferinţei şi proecte ce urmează a fi discutate. Intre actea, acordul marilor puteri prin care se recunoaşte Germanei egalitate de drepturi este de o însemnătate covârşitoare. Acest acord poate fi privit ca o garanţie de succes a conferinţei. Consimţind să acorde Germiei egalitatea de tratament în arteria înarmărilor, inlăturând deci regimul înscris în tratatul de pace prin care Reichul era dezarmat dar celelalte puteri rămâneau înarmate, sa creat un fundament al oiioarelor realităţi. Marile puteri care până azi deţineau monopolul î... marilor vor avea de ?les între formarea Germaniei sau reduce*a propriilor lor mijloace de răzbrM Acesta*|Arice rituală Opreocuparr sUaHMtt S; nildr:1 serfif itCfefZ Hlunîi^H&cnMî* de guvernul francez în vederea unei rediurri generale a înarmărilor şi pentru organizarea păcii prevedea ca o condiţie esenţială garantarea securităţii. Planul acesta cuprinde propuneri concrete pentru atingerea scopuluiEgalitatea de drepturi acordată statelor dezarmate prin tratatele de pace este prevăzută „în cadrul securităţii“. Fără îndoială că această problemă va fi principala preocupare a anului ce vine. Criza Societăţii Naţiunilor, izbucnită cu prilejul conflictului din Extremul Orient nu face decât să înăsprească îngrijorările. Se dovedeşte încă odată neputinţa Societăţii Naţiunilor de a trece dincolo de mijloacele bunelor sfaturi şi îndemnuri de pace. Nici pactul Societăţii Naţiunilor, nici pactul Kellog, de pace eternă, n’au isbutit să împiedice ocuparea Manciuriei de către trupele japoneze, desfacerea acestei provincii, debarcarea de trupe inamice la Shanghai, după cum n’a putut îndupleca republicile sud-americane să mobileze şi să deslănţuie războiul pentru teritoriul Gran Chaco. In faţa acestor rezultate, se caută noui garanţii de securitate. Deocamdată, ele nu există. Dacă în domeniul politic nu se pot nota înfăptuiri, în domeniul economic am asistat la o răsturnare totală şi la zădărnicia tuturor încercărilor de a stăvili efectele unei depresiuni fără precedent. Trei aspecte caracterizează această stare de lucruri: şomajul, volumul comerţului internaţional şi capacitatea de producţie. Niciodată, în istoria civilizaţiei numărul şomerilor n’a fost mai mare ca acum. Niciodată, în comparaţie cu anii dinaintea războiului, volumul comerţului şi capacitatea de producţie n’au fost mai reduse. Şi totuşi, cauzele acestei stări sunt cunoscute. Se poate spune că şi mijloacele de îndreptare sunt bine ştiute. Experţii cei mai străluciţi din Jurrh-. studiind cu ani în urmă chicotele crimii »»« .«fm««, soluţii. Conferinţe internaţionale s’au ţinut rând pe rând şi toate au întocmit propuneri precise arătate ca remedii sigure. Din toate aceste propuneri nu s’a adoptat încă nimic. Rezoluţiile solemn însuşite au îmbogăţit archived diferitelor state. Nici un guvern nu s’a hotărît să le pună în aplicare. Fiindcă toate aceste mijloace cereau sacrificii, cereau înfrângerea egoismului fiecărei ţări, cereau o reglementare şi o disciplină care nu pot fi restabilite fără suferinţe proprii. (Citiţi continuare în pag. II-a) mm FISCfn 1932 de Leon Pavel Doctor în Drept de la Paris Avocat ■PHR Anul fiscal 1932 a fost bogat in reforme, din cari unele sunt de o importanţă capitală Prin legea publicată in Monitorul Oficial No. 1 din 1 Ianuarie 1932, s a dispus ca micii comercianţi şi mici industriaşi să fie impuşi, pe o perioadă de trei ani, potrivit unei tabele compusă din 8 clase, tabelă in care se află cuprinse veniturile până la 150 000 lei-Aceiaş lege a prevăzut impozitul pe clase şi pentru micii meseriaşi-Patenta fixă a fost cerută cu insistenţă de cercurile producătoare care doreau să rărească contactul cu agenţii fiscului-Legea, insă, astfel cum a fost redactată, departe de a satisface pe comercianţi, le dă motive întemeiate de nemulţumire-Intr'adevăr, prin efectul patentei fixe, mulţi dintre comercianţi şi industriaşi vor plăti un impozit mai mare decât în trecut- Să luăm, de exemplu, cazul unui comerciant clasificat în clasa 4-a, căreia corespunde veniturile între 25001—40000 lei- Impozitul, partea Statului, corespunzător, este de lei 3500- Cum cota care loveşte pe comercianți este de 10 la sută, acest impozit de 3500 lei corespunde unui venit de 35000 lei- Rezultă de aci că comercianţii, al căror venit este superior sumei de 25001 lei, dar inferior sumei de 35000 lei, vor plăti actualmente un impozit superior celui ce l-ar fi plătit înainte de legea din 1 Ianuarie 1932- Această majorare de impozit apare şi mai evidentă, atunci când este vorba de un industriaş care, cum se ştie, nu este supus decât celei de 8% la Stat- Aşa că, în ipoteza precedentă, un industriaş ce ar fi apărut un venit de 30900 iei, plătea Statului numai 2400 lei, în loc de 3500 lei- Dacă luăm cazul unui industriaş, având un venit de 110000 lei, acesta ar fi plătit Statului un impozit Vom examina» în primul rând» reformei e privitoare la contribuțiunile directe, de 3800 ;6 pe când actualmente» du cauza patentei fixe, va plati Statului un impozit de 14000 lei adică cu 5200 Iei mai mult- într'adevăr, clasa 3-a, corespunde veniturilor între ÎOO OOl—150 000 lei, cu venitul mediu de 140 000 lei» aşa că toţi cei ale căror venituri sunt superioare sumei de Iei 100 001 dar inferioare sumei de 140 000 lei, vor plătica şi când venitul lor ar fi fost de 140 000 lei, adică vor plăti mai mult decât sub imperiul legilor precedente- In afară de această majorare de impozite, mai există şi alta care rezultă din faptul că celor impuşi la patenta fixă nu li se mai scade din venitul global impozitul comercial şi adiţionalele ce le-au plătit- Această dispoziţie se ia în virtutea unei interpretări abuzive a art. 60 legea contribuţiilor directe, modificat şi el la 1 ianuarie 1932-în rezumat,„patenta fixă se traduce în realitate prin o sporire apreciabilă de impozite pentru toţi acei cari au fost clasificaţi-Ca şi cum aceasta n'ar fi fost destul, comisiunile de impunre au scos dela clasificare foarte mulţi comercianţi şi industriaşi, ba chiar şi meseriaşi, cu toate că aceştia aveau o medie de venituri inferioară sumei de 150 000 lei- Au făcut aceasta printr'o interpretare abuzivă a art 301 cdcare prevede că acei ale căror venituri se găsesc stabilite vădit sub situaţiunea reală, in raport cu importanţa întreprinderei» nu pot beneficia de clasificare Interpretând acest text s’au scos de la clasificare nenumăraţi comercianţi şi industriaşii cu toate că nu s’a aprobat cu nimic că veniturile ce li se stabilise, fuseseră vădit sub situaţiunea lor reală.Este, deci, indispensabil, să se modifice dispoziţiile privitoare la patentă, redurându-se impozitele, înmulţindu-se clasele şi suprimânduse dispoziţia prin care se pot scoate deja clasificare cei al căror venit mediu nu trece de 150 000 lei- Impozitul minimal Tot legea din 1 Ianuarie 1932 a introdus în legislaţia noastră fiscală impozitul minimal, care nu este un impozit asupra venitului, ci, in realitate un impozit pe capital. Legea din 1 Ianuarie a fost modificată prin legea publicată în „Monitorul Oficial” No. 59 din 10 Martie 1932, aşa că actualmente dispoziţiunile privitoare la impozitul minimal sunt următoarele: Întreprinderile comerciale particulare sunt impuse la un impozit minimal stabilit asupra unui venit obţinut prin înmulţirea cu 1,5 sau cu 2,5 a valorii locative a stabilimentului în care se află întreprinderea, întreprinderile industriale particulare sunt impuse la un venit minimal egal cu 2 la sută din valoarea totală a investiţiunilor imobiliare şi mobiliare destinate exploatării intreprinderii. Pentru societăţile pe acţiuni, impozitul minimal se stabileşte asupra unui venit prezumat care rezultă din aplicarea unui coeficient de 1 la sută pentru societăţile comerciale şi industriale la capitalul constatat prin bilanţ împreună cu rezervele. Impozitul stabilit în acest mod nu poate trece de 100.000 lei. Pentru întreprinderile particulare, comerciale şi industriale, impozitul minimal, partea Statului, ,nu poate fi superior sumei de 75.000 lei şi nici inferior sumei de 18.000 lei. (Citiţi continuarea în pag. II-a) JPatenta fixa A Codr aul liber e singurul mijloc de a reda echilibrul economic omenire! sujjraimbogaţite E obiceiul din bătrâni, ca la sfârşitul unui an şi începutul anului următor, lumea să-şi ureze vremuri mai bune. Anul nou e totdeauna prilej de petrecere şi veselie în speranţa că zilele ce vor urma, vor fi mai bune şi mai frumoase decât cele care au trecut. Următori obiceiurilor şi credinţelor strămoşeşti, urăm şi noi cititorilor noştri şi ţării întregi, ca anul nou 1933 să vie cu bucurie şi să sfârşească în pace şi belşug. Niciodată lumea, nu a simţit o nevoe mai mare de un cuvânt de îmbărbătare, de o rază de speranţă. Au fost desigur în trecut şi vremuri mult mai grele. Dar greutatea e cu atât mai mare cu cât nu te aştepţi la ea şi cu cât nu eşti deprins s-o duci în spinare. Ceea ce face ca zilele grele de astăzi să fie socotite ca fără pereche, este tocmai huzitrul şi belşugul în care s’a deprins toată lumea să trăiască de la o vreme încoace. In America, acum câţiva ani, lumea credea că prosperitatea e câştigată pentru totdeauna pentru americani şi că fiecare cetăţean al Statelor Unite, trebue să se bucure de tot efortul modern şi să aibă cel puţin un automobil, un gramofon, un radio şi un frigidaire. Bogăţia Amenedi nu a scăzut c- Lb f atunci şi până acum. Din potrivă, a crescut. Prosperitatea a dispărut, însă, şi a lăsat în urmă milioane de oameni chiar zeci de milioane, fără hrană şi fără adăpost. Nici cel mai cumplit războiu nu ar fi putut aduce America în situaţia de astăzi. Şi ceia ce se petrece în America, în mare, se petrece în toate ţările din lume, dar în proporţii mai reduse. Cum se face că omenirea civilizată din zilele noastre se zbate în lipsă şi suferinţe pe un morman de bogăţii, cum n’a mai avut niciodată în trecut ? Aceasta este întrebarea chinuitoare căreia zadarnic încearcă a-i da răspuns oamenii politici şi economiştii. Bogăţia prea mare pe care astăzi o poate produce omenirea cu ajutorul ştiinţei şi a maşinei, a făcut ca fiecare popor să se creadă în stare a trăi singur şi să caute în comerţul cu alte popoare numai mijlocul de a se îmbogăţi şi de a se ridica deasupra celorlalţi. Atâta timp cât statele erau obligate să caute schimbul cu străinătatea pentru ca să poată trăi, nimănui nu îi venea în minte să se izoleze şi să oprească intrarea mărfurilor străine, cum ar opri o molimă sau o invazie duşmană. Nevoia schimbului trecea înaintea tuturor nevoilor naţionale şi relaţiile de schimb întreţineau prietenia dintre popoare. In timpul marelui războiu, schimbul internaţional fiind oprit, aplicaţiunile ştiinţei la viaţa practică, la producţie, au fost aşa de numeroase şi de neaşteptate încât omenirea s’a pomenit la sfârşitul războiului cu tehnica producţiunei complect revovoluţionară. America a făcut cele mai neaşteptate progrese pe acest teren al revoluţiei tehnice în producţie. La sfârşitul războiului, Statele Unite erau în stare să furnizeze Europei tot grâul de care avea nevoe şi aproape toată industria mare, trebuincioasă sutelor de milioane de oameni din Europa. După încheerea păcei, lumea nu numai că nu a părăsit cuceririle făcute în domeniul tehnic al producţiei pentru a se întoarce la metodele dinainte de războiu, dar Europa s’a americanizat şi ea, trecând la producţia în massă, ştiinţificeşte organizată. Ţările agricole s’au industrializat, iar ţările industriale şi-au reînviat agricultura lor pentru a-şi asigura hrana din propria lor producţie. Rezultatul general al progreselor tehnice, provocate de războiu, a fost supraproducţia în toate domeniile şi suspendarea schimbului internaţional. Nu există, astăzi, articol de comerţ internaţional a cărui producţie să nu întreacă nemăsurat de mult, nevoile consumaţiei. Oriunde s’a putut înlocui importul unui articol printr’o producţie naţională, atât statul cât şi capitalul particular şi-au dat osteneala să ridice producţia naţională în dauna importului şi cu scopul de a spori exportul. Până şi animalele sălbatice care trebuiau vânate pentru a li se lua pielea, au fost supuse industrializării prin crescătorii şi, astfel, s-au luat mijloacele de existenţă şi populaţiilor mai înapoiate, care trăiau din vânat. Viaţa tuturor statelor fiind organizată pe baza schimbului internaţional, căci bogăţia lor depinde nu de cantitatea de produse, ci de volumul schimbului şi de rentabilitatea lui, — ceia ce se petrece azi cu supraproducţia tuturor articolelor şi cu suspendarea importului, este o adevărată nebunie colectivă şi e cea mai cumplită dintre toate nenorocirile peste care a dat, până acum, omenirea. Căci, nu se vede eşire. Bogăţia în care se asfixiază astăzi omenirea, e întocmai ca terenurile mocirloase pe cari, dacă ai nenorocirea să calci, nu mai poţi scăpa, căci cu cât te sforţezi mai mult să eşi din nămol cu atât intri mai adânc până când mocirla te înghite. Ar trebui o putere superioară care să impue regulă şi să disciplineze producţia, păstrând, libertatea schitu .hiţui frinaH naţional sancţiuni superioare putereaatului naţional Condiţia aceasta de care atârnă viaţa omenirei civilizate şi suprabogată de astăzi, este o condiţie pur politică. Toată greutatea problemei vine de aci. Nici economiştii, nici oamenii politici ai fiecărui stat în parte, nu pot găsi răspunsul la o problemă cu înfăţişare economică, dar cu substrat politic care depăşeşte puterile fiecărui stat luat separat .■ Să nădăjduim că anul ce vine va aduce o înţelegere politică între puterile care hotărăsc de soarta lumei şi că această înţelegere va impune tuturor, libertatea comerţului Comerţul liber e singurul mijloc de a reda echilibrul economic omenirei supra-îmbogăţite. ,, , - A CORTEANU , CZED C2Z23 C2ZZ3 • CZZ2P CS23 CS» jndexNumbers (Numerele indici) pe 1932 gte Vlater | Variaţiunile Indexului de scumpete pe anul 1932 rees din cifrele următoare cari arată media pe unsprezece luni faţă de 100 în Precum se vede, timp de unspizece luni ale anului 1932, media indexului a scăzut cu 11 la sută Viaţa s’a eftenit. Punctul cel mai scoborât al scăderei a fost atins în Iulie cu 36.90. D© atunci s’a produs o scumpire relativ mică, provenită în bună parte din campania pentru restabilizare şi de teama unei inflaţii. Declaraţiile categorice ale guvernului că valuta e solidă şi că in nici un caz nu se va atinge de ea, au liniştit târgul şi cu începere din luna Septembrie m© Adia indexului a început să dea înapoi In momentul de faţă. România este una din rarele ţări din Europa a cărei monedă e statornică, cu toate piedicele ce se opun schimbului de bunuri între popoare. Faptul că în ciuda acestor piedici, balanţa comercială a ţarei este activă constitue o garanţie pentru soliditatea leului