Argus, ianuarie 1933 (Anul 23, nr. 5919-5941)

1933-01-01 / nr. 5919

Urări şi speranţe ion­ an să îassumeze sfârşitul măsurilor politice tulburătoare pentru even­t şi sigu­ranţa raporturilor de drept privat 1932 este al doilea an de anar­hie spirituală şi legislativă în materie de credit Dacă am por­ni deja cele d’i­ntâi formule sau manifestări izolate pe tema aşa zisei conversiuni a datoriilor a­­gricole, ar trebui, desigur, să fa­cem o socoteală mai impună­toare în dauna creditului. Ne mărginim, deci, la aceşti din urmă do­­i ani, căci sunt dea­juns şi au fost chiar prea mult în actuala organizaţie socială, noţiunile capital şi credit, strâns legate între ele, sunt interde­pendente şi solidare cu noţiu­nea: siguranţă. Am putea chiar spune pe temeiul experienţelor comunismului rusesc, că fără capital şi fără credit viaţa este dacă nu infernală, în orice caz foarte greu de trăit. Să ne gândim o clipă numai la viaţa omenirii primitive, fără capital şi fără credit, şi vom în­ţelege îndată, prin contrast, cât de fericiţi trăim noi, oamenii ci­vilizaţi de astăzi, graţie capita­lismului, cu siguranţa socială care a Îngăduit desvinţarea cre­ditului. fiiel d’intâi instrument de os pe care şi-l-a­ asigurat omul pri­mitiv, după ce a ucis o fiară săl­batecă, a constituit prima formă d­e capital­ .Instrument de atac sau de apărare, după împreju­rări, omul fiarei ucise i-a slujit omului şi i-a uşurat viaţa, ca să se poată, apoi, consacra mai te­meinic unei acţiuni metodice de capitalizare. Celelalte instru­mente din piatră ori din fer­, pe c­t­are şi­ ie-a făurit în formele pri­mitive ale începuturilor de gos­podărie omenească, n’au fost altceva decât continuarea pe ca­lea organizaţiei capitaliste. Cu fiecare instrument nou, fie de luptă împotriva fiarelor sălba­tece, fie pentru lucrarea păm­ân­tu­lui, omul primitiv şi-a uşurat viaţa asigurându-şi un trai din ce în ce mai îmbelşugat şi mai confortabil.­­ Capitalismul, în forma lui ini­ţială, a însemnat cele din­­tâi mij­l­oace de biruinţă ale omului îm­potriva naturii şi a mediului în­conjurător, — iar de atunci pa­­tră astăzi civilizaţia capitalistă a rămas ceea ce a fost deja înce­put : o luptă neîncetată a omu­lui pentru stăpânirea naturii.­­ De aceea, nu putem concepe că omul modern ar mai fi în stare să trăiască aşa cum trăiau strămoşii lui primitivi, lipsiţi de captaluri şi de tot ce technica a pus în serviciul omenirii, graţie organizaţiei sociale, prin exi­stenţa capitalurilor şi a creditu­lui. Construcţia unei linii ferate, menită să uşureze viaţa unei re­giuni, cere, o însemnată învesti­re de capitaluri, parte în mate­rialele necesare, iar parte în sa­lariile muncitorilor, puşi să lu­creze terasamentele şi să insta­leze traversele, şinele, macazu­rile, etc­ O asemenea construc­ţie însemnează o mare învestire de capitaluri, acumulate ante­rior, în vederea unei productivi­tăţi viitoare Abia după ce va fi fost dată circulaţiei, chiar cu oarecare întârziere, linia cea nouă va începe să producă puţin, d’intâi atât cât să acopere chel­­tuelile de întreţinere curentă, şi numai târziu printr’o admini­straţie chibzuită, va putea să a­­sigure şi amortismentul cheltue­­lilor de construcţie. Prin urmare, timpul abia poa­te să asigure cu încetul acoperi­rea costului, adică restit­utiva capitalului învestit, precum şi acoperirea cheltuelilor de între­ţinere­ a­ liniei ferate, adică a ca­pitalului circulant. Factorul timp du­pa cum este lung sau scurt, ne­ pune în faţa capitalului şi ne face‘să asistăm *la fenomenul creşterii acestuia'd‘intăi sub for­m­ă“1.Ur­ma de învestire, pe urmă sub cea de producţie, care acoperă cheltuelile de exploatare şi a­­mortismentul­ Avansul capitalului acumulat în scop de învestire pentru pro­ducţie, se face numai pe temei de încredere şi siguranţă. Avan­sul acesta denumit credit are rolul de a prescurta­ timpul, gră­bind înfăptuirea unei opere ca­re, altfel, nu ar fi cu putinţă de­cât mult mai târziu. Viaţa omului in lupta lui con­tinuă cu natura înconjurătoare, a devenit mai uşoară şi devine, mereu, tot mai uşurată pe mă­sură ce se desvoltă creditul şi se perfecţionează transporturile, a­­dică pe măsură ce puterile ome­neşti isbutesc să­­înfrângă tim­pul şi spaţiul. Desvoltarea creditului, adică a avansurilor de capital în timp, însemnează putinţa anticipată de producţie, uşurarea şi perfec­ţionarea muncii omeneşti, prin t­ot ceea ce poate pune capitalul la dispoziţia omului harnic şi în­treprinzător, dar lipsit de cheag ca şi primitivul fără instrumente de" aparare"sau de atac. ’ Creditul, caii însemnează po­sibilitatea de a ştrţţ, procura cu an­ticipaţie Capital,ui necesar în pro­ducţie, biruind rezistenţa timpu­lui, este înainte de toate capi­talul propriu de mâine, căci prin producţia înlesnită de credit de­bitorul devine, la rândul lui, ca­pitalist. Am spus, însă,­­ că societa­tea se întemeiază pe încredere şi pe siguranţă. Capitalurile spo­resc prin muncă productivă în siguranţă politică şi legislativă, iar creditul se întemeiază pe în­crederea reciprocă dintre oa­meni cât şi pe încrederea în si­guranţa garantată de Stat. Creditul nu însemnează, tot­deauna, întrebuinţarea capitalu­lui altuia, ci poate însemna nu­mai girul sau garanţia altuia pentru cel ce are nevoie de cre­dit ca să producă. Valoarea unui titlu comercial cu termen fix stă în garanţia că va fi plătit, cu exactitate, la sca­denţă. Oricine-­ are îl păstrează, cu încredere şi fără teamă, si­gur că la termen va încasa va­loarea în numerar, iar dacă vrea sâ-l realizeze înainte de termen, îl poate sconta foarte uşor nu­mai pe o mică diferenţă repre­zentând chiria timpului. Creditul, desvoltat în aseme­nea condiţiuni normale, are o putere de dobândire ca şi mo­neda efectivă şi constitue, ast­fel, unul din mijloacele obişnui­te de plată.De aceea, o criză de consuma­ţie provenită din scumpete sau din lipsa mijloacelor de plată, se agravează sub influenţa unei crize suplimentare a creditului, născută din nesiguranţă. In atmosfera înăbuşitoare de neîncredere şi nesiguranţă cres­cânde, în care trăim, criza noa­stră economică apare ucigătoa­re şi fără leac la începutul unui an nou. Ce am putea spera să ne adu­că 1933 altceva mai bun decât sfârşitul crizei actuale şi vinde­carea suferinţelor obşteşti, prin renaşterea şi înflorirea creditu­lui? Dorinţe şi realităţi, — ce du­reros contrast! Ne vom îngădui, totuşi, că din excesul de rău născut prin di­strugerea creditului să aştep­tăm, în sfârşit, îndreptarea cea întârziată. De aceea, vom uita ca noul an să însemneze sfârşitul măsu­rilor politice tulburătoare pen­tru credit şi siguranţa raportu­rilor de drept privat. N. DAŞCOVICI Duminică 1 Ianuarie 1933 Cititî zian Răspândiţi­u­! nostru PUBLICITATE­A se primeşte la Administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate EUROPA IN 1932 de Alex. Hurtig DE ANUL NOU Cine încearcă să-şi reamintească preocupările şi faptele acestui an în domeniul vieţii internaţionale, este nevoit să facă o constatare trista. Urările şi speranţele exprimate la începutul anului trecut nu s’au îm­plinit. Bilanţul cu care se încheia anul trecut, era covârşit de un greu de­ficit. Nici o înfăptuire, nici un pro­gres, către rezolvarea atâtor proble­m­e, unele rămase încă de pe urma războiului, altele create de sbuciu­­mul întregului nostru sistem. Fusese anul amânărilor, al mora­­toriului Hoover, a! tuturor tărăgă­­nirilor. Dar, chiar tărăgănirile îşi aveau o îndreptăţire. Ele dovediau neputinţa unei hotărâri, însă în ace­iaşi măsură, dorinţa şi speranţa de a se aştepta împrejurări mai priel­nice ca o hotărîre să fie totuşi luata. Anul pe care l-am încheiat eri a fost, din acest punct de vedere, mai sgârcit. Dacă se încearcă un bilanţ al întâmplărilor din cursul lui, tota­­lizarea este cu neputinţă. Tot ce se poate însemna sunt evenimentele înşişi şi adâncile lor înrâuriri. Dar, o concluzie şi o îndrumare, iată ce nu se va putea desprinde din incer­titudinea şi din descurajarea gene­rală cari au caracterizat viaţa inter­naţională în 1932, începuse acest an cu o mare spe­ranţă: conferinţa de la Lausanne. După ce un comitet de experţi, a sfătuit guvernele europene să lichi­deze definitiv sarcinile financiare rezultate din războiu şi să pună c­a­­păt transferurilor de aur­­ litre state dacă nu au o contrapartidă în măr­furi sau în prestare de servicii, prin­cipalele puteri creditoare ale Ger­maniei, întrunite la Locarno, au pro­cedat la operaţiunea dureroasă, prin spulberarea iluziilor, de a lichida de­finitiv socotelile reparaţiilor. Dar, pentru a fi valabile, aceste acorduri au nevoie de întregire printr’o con­simţire a Americii de a lichida, în aceeaşi măsură, datoriile de războiu ale statelor europene. Nu s’a produs până acum acest consimţământ. Nu se ştie când se va produce, deşi este sigur că nu va putea fi ocolit. Deocamdată însă, trebuie să se noteze că una din con­diţiile esenţiale ale renaşterii încre­derii internaţionale, ale­ stabilităţii monetelor şi normalizării condiţiilor financiare nu s’a putut împlini. * Aproape in acelaş timp se întru­nea la Geneva o conferinţă de o însemnătate istorică, conferinţa de­zarmării. Se cunosc acum rezultate­le negative ale acestei conferinţe, cu toate asigurările marilor puteri, cari s’au întrunit în a realiza dezar­marea celorlalte. Şi totuşi, dacă până acum nu se poate înregistra un acord precis ca rezultat al lu­crărilor, pot fi semnalate acorduri realizate în marginea conferinţei şi proecte ce urmează a fi discutate. Intre act­­ea, acordul marilor pu­teri prin care se recunoaşte Germa­­n­ei egalitate de drepturi este de o însemnătate covârşitoare. Acest a­­cord poate fi privit ca o garanţie de succes a conferinţei. Consimţind să acorde Germ­­iei egalitatea de tra­tament în arteria înarmărilor, in­­lăturând deci regimul înscris în tra­tatul de pace prin care Reichul era dezarmat dar celelalte puteri ră­mâneau înarmate, sa cre­at un fun­dament al oii­oarelor realităţi. Ma­rile puteri care până azi deţineau monopolul î... marilor vor avea de ?les între formarea Germaniei sau reduce*a propriilor lor mijloa­ce de răzbrM Acest­a*|Arice rituală Opreo­­cu­parr sUaHMtt S; nildr:1 ser­fif itCfefZ Hlunîi^H&cnMî* de guvernul francez în vederea u­­nei rediurri generale a înarmărilor şi pentru­ organizarea păcii preve­dea ca o condiţie esenţială garanta­rea securităţii. Planul acesta cuprin­de propuneri concrete pentru atin­gerea scopului­­Egalitatea de drep­turi acordată statelor dezarmate prin tratatele de pace este prevă­zută „în cadrul securităţii“. Fără în­doială că această problemă va fi principala preocupare a anului ce vine. Criza Societăţii Naţiunilor, izbuc­­nită cu prilejul conflictului din Extre­m­ul Orient nu face decât să înăs­prească îngrijorările. Se dovedeşte încă odată neputinţa Societăţii Na­ţiunilor de a trece dincolo de mij­loacele bunelor sfaturi­ şi­ îndemnuri de pace. Nici pactul Societăţii Na­ţiunilor, nici pactul Kellog, de pace eternă, n’au isbutit să împiedice o­­cuparea Manciuriei de către trupele japoneze, desfacerea acestei pro­vincii, debarcarea de trupe inamice la Shanghai, după cum n’a putut în­dupleca republicile sud-americane să mobileze şi să deslănţuie răz­boiul pentru teritoriul Gran Chaco. In faţa acestor rezultate, se caută noui garanţii de securitate. Deo­camdată, ele nu există. Dacă în domeniul politic nu se pot nota înfăptuiri, în domeniul e­­conomic am asistat la o răsturnare totală şi la zădărnicia tuturor încer­cărilor de a stăvili efectele unei de­presiuni fără precedent. Trei aspecte caracterizează aceas­tă stare de lucruri: şomajul, volu­­mul­ comerţului internaţional şi capa­citatea de producţie. Niciodată, în istoria civilizaţiei numărul şomeri­lor n’a fost mai mare ca acum. Nici­odată, în comparaţie cu anii dinain­tea războiului, volumul comerţului şi capacitatea de producţie n’au fost mai reduse. Şi totuşi, cauzele acestei stări sunt cunoscute. Se poate spune că şi mijloacele de îndreptare sunt bine ştiute. Experţii cei mai străluciţi din Jurrh-. studiind cu ani în urmă chicotele crimii »»« .«fm««, soluţii. Conferinţe internaţionale s’au ţinut rând pe rând şi toate au întocmit propuneri precise arătate ca remedii sigure. Din toate aceste propuneri nu s’a adoptat încă nimic. Rezoluţii­le solemn însuşite au îmbogăţit ar­chived diferitelor state. Nici un gu­vern nu s’a hotărît să le pună în aplicare. Fiindcă toate aceste mij­loace cereau sacrificii, cereau în­frângerea egoismului fiecărei ţări, cereau o reglementare şi o discipli­nă care nu pot fi restabilite fără su­­ferinţe proprii. (Citiţi continuare în pag. II-a) m­m FISCfn­ 1932 de Leon Pavel Doctor în Drept de la Paris Avocat ■PHR Anul fiscal 1932 a fost bogat in reforme, din cari unele sunt de o im­portanţă capitală­ Prin legea publicată in Monito­rul Oficial No. 1 din 1 Ianuarie 1932, s a dispus ca micii comercianţi şi mici industriaşi să fie impuşi, pe o perioadă de trei ani, potrivit unei tabele compusă din 8 clase, tabelă in care se află cuprinse veniturile până la 150­ 000 lei-Aceiaş lege a prevăzut impozitul pe clase şi pentru micii meseriaşi-Patenta fixă a fost cerută cu insi­stenţă de cercurile producătoare care doreau să rărească contactul cu a­­g­en­ţii fiscului-Legea, insă, astfel cum a fost re­dactată, departe de a satisface pe co­mercianţi, le dă motive întemeiate de nemulţumire-Intr'adevăr, prin efectul patentei fixe, mulţi dintre comercianţi şi in­dustriaşi vor plăti un impozit mai mare decât în trecut- Să luăm, de e­­xemplu, cazul unui comerciant cla­sificat în clasa 4-a, căreia corespun­de veniturile între 25001—40000 lei- Impozitul, partea Statului, corespun­zător, este de lei 3500- Cum cota ca­re loveşte pe comercianți este de 10 la sută, acest impozit de 3500 lei co­respunde unui venit de 35­000 lei- Re­zultă de aci că comercianţii, al că­ror venit este superior sumei de 25001 lei, dar inferior sumei de 35000 lei, vor plăti actualmente un impozit superior celui ce l-ar fi plă­tit înainte de legea din 1 Ianuarie 1932- Această majorare de impozit apare şi mai evidentă, atunci când este vorba de un industriaş care, cum se ştie, nu este supus decât ce­lei de 8% la Stat- Aşa că, în ipoteza precedentă, un industriaş ce ar fi apă­rut un venit de 30900 iei, plătea Sta­tului numai 2400 lei, în loc de 3500 lei- Dacă luăm cazul unui industriaş, având un venit de 110­000 lei, ace­sta ar fi plătit Statului un impozit Vom examina» în primul rând» re­­formei e privitoare la contribuțiunile directe, de 3800 ;6­ pe când actualmente» du cauza patentei fixe, va plati Statu­lui un impozit de 14000 lei adică cu 5200 Iei mai mult- într'adevăr, clasa 3-a, corespunde veniturilor între ÎOO OOl—150 000 lei, cu venitul me­diu de 140­ 000 lei» aşa că toţi cei ale căror venituri sunt superioare sumei de Iei 100­ 001 dar inferioare sumei de 140 000 lei, vor plăti­­ca şi când venitul lor ar fi fost de 140­ 000 lei, adică vor plăti mai mult de­cât sub imperiul legilor precedente- In afară de această majorare de impozite, mai există şi alta care rezultă din faptul că celor impuşi la patenta fixă nu li se mai scade din venitul global im­pozitul comercial şi adiţionalele ce le-au plătit- Această dispoziţie se ia în virtutea unei interpretări abuzive a art. 60 legea contribuţiilor directe, modificat şi el la 1 ianuarie 1932-în rezumat,„patenta fixă se tradu­ce în realitate prin o sporire apre­ciabilă de impozite pentru toţi acei cari au fost clasificaţi-Ca şi cum aceasta n'ar fi fost de­stul, comisiunile de impunre au scos del­a clasificare foarte mulţi comer­cianţi şi industriaşi, ba chiar şi me­seriaşi, cu toate că aceştia aveau o medie de venituri inferioară sumei de 150­ 000 lei- Au făcut aceasta printr'o interpretare abuzivă a art 30­1­ c­­d­­care prevede că acei ale căror veni­turi se găsesc stabilite vădit sub si­­tuaţiunea reală, in raport cu impor­tanţa întreprin­derei» nu pot beneficia de clasificare­ Interpretând acest text s’au scos de la clasificare nenumăraţi comercianţi şi industriaşii cu toate că nu s’a a­­probat cu nimic că veniturile ce li se stabilise, fuseseră vădit sub situaţiu­nea lor reală.Este, deci, indispensabil,­ să se mo­difice dispoziţiile privitoare la pa­tentă, redurându-se impozitele, în­­mulţindu-se clasele şi suprimându­­se dispoziţia prin care se pot scoate deja clasificare cei al căror venit mediu nu trece de 150­ 000 lei- Impozitul minimal Tot legea din 1 Ianuarie 1932 a introdus în legislaţia noastră fiscală impozitul minimal, care nu este un impozit asupra venitului, ci, in rea­litate un impozit pe capital. Legea din 1 Ianuarie a fost modificată prin legea publicată în „Monitorul Ofi­cial” No. 59 din 10 Martie 1932, aşa că actualmente dispoziţiunile privi­toare la impozitul minimal sunt urmă­toarele: Întreprinderile comerciale particu­lare sunt impuse la un impozit mini­mal stabilit asupra unui venit obţi­nut prin înmulţirea cu 1,5 sau cu 2,5 a valorii locative a stabilimentului în care se află întreprinderea, întreprinderile industriale particu­lare sunt impuse la un venit minimal egal cu 2 la sută din valoarea to­tală a investiţiunilor imobiliare şi mo­biliare destinate exploatării intreprin­derii. Pentru societăţile pe acţiuni, impo­zitul minimal se stabileşte asupra u­­nui venit prezumat care rezultă din aplicarea unui coeficient de 1 la sută pentru societăţile comerciale şi in­dustriale la capitalul constatat prin bilanţ împreună cu rezervele. Impo­zitul stabilit în acest mod nu poate trece de 100.000 lei. Pentru întreprinderile particulare, comerciale şi industriale, impozitul minimal, partea Statului, ,nu poate fi superior sumei de 75.000 lei şi nici inferior sumei de 18.000 lei. (­Citiţi continuarea în pag. II-a) JPatenta fixa A Codr aul liber e singurul mijloc de a reda echilibrul economic omenire! sujjraimbogaţite E obiceiul din bătrâni, ca la sfâr­şitul unui an şi începutul anului ur­mător, lumea să-şi ureze vremuri mai bune. Anul nou e totdeauna pri­lej de petrecere şi veselie în spe­ranţa că zilele ce vor urma, vor fi mai bune şi mai frumoase decât cele care au trecut. Următori obiceiurilor şi credinţe­lor strămoşeşti, urăm şi noi citito­rilor noştri şi ţării întregi, ca anul nou 1933 să vie cu bucurie şi să sfârşească în pace şi belşug. Niciodată lumea, nu a simţit o ne­­voe mai mare de un cuvânt de îm­bărbătare, de o rază de speranţă. Au fost desigur în trecut şi vremuri mult mai grele. Dar greutatea e cu atât mai mare cu cât nu te aştepţi la ea şi cu cât nu eşti deprins s-o duci în spinare. Ceea ce face ca zi­lele grele de astăzi să­ fie socotite ca fără pereche, este tocmai huzit­­rul şi belşugul în care s’a deprins toată lumea să trăiască de la o vre­me încoace. In America, acum câţiva ani, lu­mea credea că prosperitatea e câş­tigată pentru totdeauna pentru a­­mericani şi că fiecare cetăţean al Statelor­ Unite, trebue să se bucure de tot e­­fortul modern şi să aibă cel puţin­ un automobil, un gramo­fon, un radio şi un frigidaire. Bo­găţia Amenedi nu a scăzut c- Lb f a­tunci şi până a­cum. Din potrivă, a crescut. Prosperitatea a dispărut, însă, şi a lăsat în urmă milioane de oameni chiar zeci de milioane, fără hrană şi fără adăpost. Nici cel mai cumplit războiu nu ar fi putut aduce America în situaţia de astăzi. Şi ceia ce se petrece în America, în mare, se petrece în toate ţările din lume, dar în proporţii mai reduse. Cum se face că omenirea civili­zată din zilele noastre se zbate în lipsă şi suferinţe pe un morman de bogăţii, cum n’a mai avut niciodată în trecut ? Aceasta este întrebarea chinui­toare căreia zadarnic încearcă a-i da răspuns oamenii politici şi eco­nomiştii. Bogăţia prea mare pe care astăzi o poate produce omenirea cu ajuto­rul ştiinţei şi a maşinei, a făcut ca fiecare popor să se creadă în stare a trăi singur şi să caute în comer­ţul cu alte popoare numai mijlocul de a se îmbogăţi şi de a se ridica deasupra celorlalţi. Atâta timp cât statele erau obligate să caute schim­bul cu străinătatea pentru ca să poa­tă trăi, nimănui nu îi venea în minte să se izoleze şi să oprească intra­rea mărfurilor străine, cum ar opri o molimă sau o invazie duşmană. Nevoia schimbului trecea înaintea tuturor nevoilor naţionale şi rela­ţiile de schimb întreţineau prietenia dintre popoare. In timpul marelui războiu, schim­bul internaţional fiind oprit, aplica­­ţiunile ştiinţei la viaţa practică, la producţie, au fost aşa de numeroase şi de neaşteptate încât omenirea s’a pomenit la sfârşitul războiului cu tehnica producţiunei complect revo­­voluţionară. America a făcut cele mai neaşteptate progrese pe acest teren al revoluţiei tehnice în produc­ţie. La sfârşitul războiului, Statele Unite erau în stare să furnizeze Eu­ropei tot grâul de care avea nevoe şi aproape toată industria mare, trebuincioasă sutelor de milioane de oameni din Europa. După înche­­erea păcei, lumea nu numai că nu a părăsit cuceririle făcute în dome­niul tehnic al producţiei pentru a se întoarce la metodele dinainte de războiu, dar Europa s’a americani­zat şi ea, trecând la producţia în massă, ştiinţificeşte organizată. Ţările agricole s’au industrializat, iar ţările industriale şi-au reînviat agricultura lor pentru a-şi asigura hrana din propria lor producţie. Re­zultatul general al progreselor teh­­nice, provocate de războiu, a fost supraproducţia în toate domeniile şi suspendarea schimbului internaţio­nal. Nu există, astăzi, articol de co­merţ internaţional a cărui producţie să nu întreacă nemăsurat de mult, nevoile consumaţiei. Oriunde s’a putut înlocui impor­tul unui articol printr’o producţie naţională, atât statul cât şi capitalul particular şi-au dat osteneala să ri­dice producţia naţională în dauna importului şi cu scopul de a spori exportul. Până şi animalele sălba­tice care trebuiau vânate pentru a li se lua pielea, au fost supuse in­­dustrializării prin crescătorii şi, astfel, s-au luat mijloacele de exis­tenţă şi populaţiilor mai înapoiate, care trăiau din vânat. Viaţa tuturor statelor fiind orga­nizată pe baza schimbului interna­ţional, căci bogăţia lor depinde nu de cantitatea de produse, ci de vo­lumul schimbului şi de rentabilita­tea lui, — ceia ce se petrece azi cu supraproducţia tuturor articolelor şi cu suspendarea importului, este o adevărată nebunie colectivă şi e cea mai cumplită dintre toate neno­rocirile peste care a dat, până acum, omenirea. Căci, nu se vede eşire. Bogăţia în care se asfixiază astăzi omenirea, e întocmai ca terenurile mocirloase pe cari, dacă ai nenoro­cirea să calci, nu mai poţi scăpa, căci cu cât te sforţezi mai mult să eşi din nămol cu atât intri mai a­­dânc până când mocirla te înghite. Ar trebui o putere superioară care să impue regulă şi să disciplineze producţia, păstrând, libertatea schitu .hi­ţui frinaH naţional sancţiuni su­perioare putereaatului naţional Condiţia aceasta de care atârnă viaţa omenirei civilizate şi supra­­bogată de astăzi, este o condiţie pur politică. Toată greutatea problemei vine­ de aci. Nici economiştii, nici oa­menii politici ai fiecărui stat în par­­­te, nu pot găsi răspunsul la o pro­blemă cu înfăţişare economică, dar cu substrat politic care depăşeşte puterile fiecărui stat luat separat .■ Să nădăjduim că anul ce vine va aduce o înţelegere politică între puterile care hotărăsc de soarta lu­­mei şi că această înţelegere va im­pune tuturor, libertatea comerţului Comerţul liber e singurul mijloc de a reda echilibrul economic ome­­nirei supra-îmbogăţite. ,, , - A CORTEANU , CZED C2Z23 C2ZZ3 • CZZ2P CS23 CS» jndexNumbers (Numerele indici) pe 1932 gte Vlater | Variaţiunile Indexului de scum­pete pe anul 1932 rees din cifrele următoare cari arată media pe unsprezece luni faţă de 100 în Precum se vede, timp de unspi­zece luni ale anului 1932, media in­dexului a scăzut cu 11 la sută Viaţa s’a eftenit. Punctul cel mai scoborât al scăderei a fost atins în Iulie cu 36.90. D© atunci s’a pro­dus o scumpire relativ mică, pro­venită în bună parte din campania pentru restabilizare şi de teama unei inflaţii. Declaraţiile catego­­rice ale guvernului că valuta e so­lidă şi că in nici un caz nu se va atinge de ea, au liniştit târgul şi cu începere din luna Septembrie m© A­dia indexului a început să dea îna­poi In momentul de faţă. Ro­mânia este una din rarele ţări din Europa a cărei monedă e stator­nică, cu toate piedicele ce se o­­pun schimbului de bunuri între po­poare. Faptul că în ciuda acestor piedici, balanţa comercială a ţarei este activă constitue o garanţie pentru soliditatea leului

Next