Argus, mai 1933 (Anul 23, nr. 6017-6039)

1933-05-01 / nr. 6017

1 Luni H Mas Săptămâna Financiară de Viator Eurpa valutară.—Dolar şi sterling.—Chestia argintului.—Protestele.—Co­­merţul pe credit.—Datoriile agricole in Ungaria.—Primăvara rece şi recol­tele.—Săptămâna de 30 ore.—Ferrovit.—Bursa. Unsprezece state d­in cele m­ai principale au fost invitate la confe­rinţa preliminară de la Washington „­Anglia, Franţa, Germania, Italia, Japonia, China, Argentina, Brasilia, Chili, Mexic, Canada — împreună cu Roosevelt doisprezece __ „doi­sprezece apostoli“ spunea Lloyd George cu o ironie muşcătoare, căci credea că enigma valutară va fi pe primul plan al discuţiilor. Intr’ade­­văr, opinia publică britanică a ju­decat cu multă asprime hotărârea subită a lui Roosevelt de a devaloriza dolarul, arătând că e primul caz în istorie ca o ţară, cu o rezervă imen­să de aur şi cu o balanţă comercia­lă activă, să se decidă la supenda­rea standardului aur. Mai adaugă că problema dolarului nici nu se poate compara cu a lirei sterline. Anglia a părăsit aiurat sub presiu­nea retragere­ de depozite străine și cu o rezervă mică de metal gal­ben (130 milioane lire) pe când sic­kul aur al Statelor Unite întrece un miliard lire sterline. S’a mai impu­tat preşedintelui Roosevelt o con­tradicţie flagrantă în care a căzut, el care se pronunţase împotriva ori­cărei idei de inflaţie şi a întors-o pe neaşteptate, tocmai în momentul când solii Europei navigau spre New-York, zădărnicind astfel un succes posibil al Conferinţei. S’a a­­rătat o dată mai mult că o devalo­rizare a monedei nu poate pune ca­păt crizei, căci dacă toate statele vor rec­urge la o întrecere pe calea devalorizărilor, rezultatul nu poate fi altul de­cât deprecierea tuturor învestiţiunilor şi sărăcirea gene­rală. De atunci s’a constatat că Roose­velt a fost împins spre o soluţie pe care n’a vrut’o, de­oarece s’a văzut părăsit de proprii săi partizani. Es­te în afar­ă de ori­ce îndoială că ma­joritatea poporului american, greu încercat de criză, nu vrea să ţină seamă de avertismentele experien­ţei făc­ute de alte ţări şi e orientat spre soluţiile uşoare ale unei ex­pansiuni a creditului şi amputarea monedei. Debitorii consideră devalo­rizarea ca o scădere a sarcinilor, producătorii sunt seduşi de mirajul urcărei preţurilor, deci de restaura­rea prosperităţii, exportatorii soco­tesc că e singura cale spre a P­utea rivaliza cu concurenţii britanici, ca­nadieni sau japonezi, căci vor bene­ficia de prima la sch­imb. Când ci­neva e încolţit de lipsuri din toate părţile, se agaţă ca şi cel care e pe punctul de a se îneca, de tăişul să­biei. Cu toate acestea, un examen rece al situaţiei va dovedi că imputările unora în contra altora şi temerile exprimate pe ţărmurile Tamisei sau ale Hiudsonului nu rezistă în faţa elocvenţei faptelor. O monedă este oglinda situaţiei economice a unei ţări şi ori­cât dirigiuitorii ar voi să o manipuleze prin fel de fel de arti­ficii, adevărata ei valoare se mani­festă la prima ocazie. Cărmuitorii englezi, în dorinţa de a ocroti ex­portul Britaniei, fac sforţări despe­rate pentru a ţine ora sterlină jos. Reuşesc cât timp ţine presiunea, cât timp apasă asupra capacului. Insă îndată ce ostenesc o clipă, lira ster­lină sare în sus... pentru că situaţia economică a Angliei inspiră încre­dere îmmei întregi şi capitalurile a­­fluează spre Londra. Acelaş lucru se petrece cu dola­rul. Se va putea decreta o devalori­zare cât de massivă, moneda ame­ricană va tinde în sus, pentru că lu­mea cunoaște resursele imense ale Statelor­ Unite. Cea mai bună do­vadă a acestui fapt este că chiar ip ziua când s’a proclamat părăsirea standardului awr, sickul de metal galben al băncilor federal rezerve a atins nivelul cel mai urcat din ulti­mele zece luni. Refluxul de aur spre Statele Unite a fo­s atât de pror­nunțat, încât rezerva băncilor ame­­ricane de emisiune a cre­sut de la­ o săptămână la alta cu 700 milioane dolari. * 1 Din cele ce preced vom trage o concluzie. Suspendarea standardului aur in Statele Unite nu este din sfâr­şit, ci un început. Unde duce acest în­ceput, nimeni nu o ştie, ba nici nu se cunosc adevăratele intenţiuni ale d-lui Roosevelt.,, Unii au pretins că e vor­ba de un bluff sau cel puţin de o ma­nevră tactică. Nu pare serioasă pro­punerea ca dolarul să fie devalorizat cu 50 la sută. Mai curioasă insă este afirmarea că atât Londra cât şi Wa­shington vor să lase lira sterlină şi dolarul să se fixeze la un curs ce va rezulta din situaţia economică nor­mală când ştiut e că ambele monede sunt manevrate. Tocmai din cauză că chiar diriguitorii ambelor state dibu­­esc in întuneric, că Franţa, Germa­nia, Italia, Olanda şi Elveţia delară că nu se vor depărta de aur, întreaga chestie valutară a fost lăsată, spre surprinderea generală pe planul al doilea şi dezarmarea a fost pusă pe tapet. Dar şi aici ştirile sunt nepre­­cise, iar din comunicatul asupra înţe­legeri ce ar fi intervenit între d-nii Roosevelt şi MacDonald, nu se poate desprinde nici un rezultat concret. Se subliniază acolo „necesitatea acor­durilor internaţionale‘‘ se insistă asu­pra „nevoiei de a se urca nivelul ge­neral al preţurilor“ apoi ,al restabili­tei generate a etalonului aur“ în scurt o serie de deziderate care au fost for­mulate în multe conferinţe din trecut, fără să se fi ajuns la o realizare pal­pabilă. Dimpotrivă, politica urmată de diferite state a fost în contradic­ţie diametrală cu frumoasele sfaturi ce le-am auzit. Vom nota pentru memorie şi pro­punerea revalorizărei argintului care interesează Statele­ Unite din două puncte de vedere. O dată este intere­sul marilor exploatatori ai minelor de cupru, întrucât argintul este un pro­dus subsidiar al acestor exploata­­ţiuni. Apoi, urcarea preţului argintu­lui ar îmbunătăţi mult situaţia econo­mică şi ar ridica puterea de cumpă­rare atât în China cât şi în alte ţări est-asiatice. Rămâne de văzut dacă Statele­ Unite ar trage un folos din o aseme­nea îmbunătăţire, întrucât concurenţa japoneză a devenit acolo aproape de neînvins graţie deprecierea jenului. In rezumat, confuzia este mare in câmpul valutar al lumei.­­4 face pro­nosticuri e foarte hazardat. Interesele României nu sunt atinse prin revolu­ţia dolarului sau eventualitatea unui duel între această monedă şi lira ster­lină. Cuminţenia ne dictează să rămâ­nem pe poziţiile noastre. Leul e ne­clintit, paznicul său îşi împlineşte da­toria cu prisosinţă. * Sunt abia doi ani de atunci, mul­te coloane din acest ziar erau ocu­pate cu publicarea protestelor cambiilor neachitate la termen. De atunci, locul ocupat de aceste pro­teste s’a micşorat neîntrerupt şi astăzi, din pagini întregi, a rămas a­bia o singură coloană, uneori nici atâta. Câteva învăţăminte sunt de tras din acest fapt. întâi, în lupta co­mercială au fost mulţi învinşi. Striviţi de criza nemiloasă, ei au dispărut. Prăvăliile râmase libere au fost totuşi ocupate de noui ve­niţi. E de presupus că acestea sunt mai bine urmaţi financiarmente şi că îşi au întocmit bine socotelile. Sigur este că în urma dispariţiei negustorilor slabi, o selecţie fireas­că a urmat şi că cei rămaşi în fiin­ţă, cei cari au putut rezista vije­liei, au acum o situaţia relativ bu­nă, căci existenţa lor nu mai de­pinde de creditul bancar ca pe vremuri. Oţeliţi în luptă, aceşti co­mercianţi supravieţuitori cari au înfruntat criza cu succes, lucrează în bună parte cu bani gata. Nu işi încarcă rafturile, căci cu bani gata găsesc întotdeauna în tară artico­lul de care duc lipsă. In sensul a­­cesta se poate susţine că criza a purificat oarecum comerţul româ­nesc şi că elementele rezistente s’au mai consolidat. ■* In Ungaria e la ordinea zilei, ca şi la noi, problema datoriilor agri­cole. Moratoriul agricol care exis­ta acolo de mai bine de un an, a dăunat foarte mult creditul. Chiar proprietarii la moşii neipotecate nu obţin credit pentru că institutele financiare nu vo­r să expună capi­talurile lor la eventualitatea de moratorii noui. Agricultorii unguri recunosc ca moratoriul înfiinţat în favoarea unei minorităţi a stricat în fapt mai mult decât a dres. Acum se agită chestia unei re­duceri de dobânzi cam în sensul legei româneşti, cu deosebirea că favoarea va fi fixată în proporţie cu datoria. Numai acei debitori­­vor pro­ba de reducere, cari vor respecta obligaţia platei dobân­zi­­lor, iar pentru proprietarii a căror datorie întrece de patruzeci d­­ venitul lor cadastral, se propune un fel de concordat. De observat este că toate aceste propuneri ţin seama de perderile ce ar rezulta pentru bănci din diversele sisteme de conversiuni şi că e vorba ca a­­cele perderi eventuale să fie aco­perite printr’un fond special ali­mentat prîntr’o taxă pe depozite si alta taxa pe cupoanele de ac­ţiuni. Băncile ungare aprobă mă­sura. In schimb, legea noastră a con­versiunea loveşte greu in existenta micilor institutiuni de credit, în special din provincie. Un comuni­cat al Asociaţiei Băncilor din Ar­deal spune ca, prin conversiune „dobânda a fost redusă la o cotă care face imposibilă existenta in­stituţiilor bancare cari au mai ma­re număr de debitori intrând în prevederile legei. O dobândă de 1 la sută nu stă în nici un fel de ra­port cu venitul real al debitorului”. Desigur. * Dacă răceala excepţională a a­­cestei primăveri nu va influenţa în rău recolta noastră, s’ar putea s’o valorificăm anul acesta în condi­­ţiuni simt tor mai bune decât în ul­timii ani. Aceasta din pricina situa­ţiei nefavorabile a semănăturilor în Statele Unite. Se citează unele sta­te, de pildă Kauzas a căror produc­ţie nu va atinge nici jumătate din 1932 şi nici sfertul din 1931. Se a­­firmă că America de Nord nici nu va putea intra, anul acesta, în are­na exportului şi aceasta expica urcarea preţului cerealelor care s-a înregistrat la Chicago şi la New- York în ultimele zile. Stokurile vi­zibile sunt în regres atât în Statele Unite, cât şi în Canada. Frigul şi grindina au căşunat stricăciuni şi semănăturilor din Indii. * In afară de modul cum se fac contingentările — am citat în di­ferite rânduri cazuri care ar fi co­mice dacă n’ar fi triste am mai insistat asupra faptului că în unele comisiuni de contingentare au fost numite persoane necompetente şi chiar faliţi. Numirile acestea au şi avut rezultate neplăcute. Ni se ci­tează cazul unei comisiuni în care doi membri au avut altercaţiuni sgomotoase cu un schimb de epi­tete din cari nici cel de „spertar” n’a lipsit. Nu se cuvine să se pună capăt unei asemenea stări de lu­cruri? * Complicaţiile valutare din Sta­tele­ Unite au pus pe al doilea plan problem­a restrăngerei legale a producţiei petrolului. Nu s-a auzit ritmic, în cursul săptămânei, de măsuri pentru îndeplinirea progra­mului d-lui Roosevelt în materie de restrângere. Un fapt ce trebue semnalat e că pe ziua de 15 Apri­lie stocurile de petrol au scăzut la 588 milioane barile faţă de 655 mi­lioane la aceaşi dată în 1932. Lângă Piacenza, în nordul Ita­liei, se află cel mai nou câmp pe­trolifer în Europa. O campanie activă de foraj va începe acolo în curând. Case americane şi ger­mane au făcut oferte pentru fur­niture de maşini de foraj. Lucrări­le vor fi executate, spune Reuter, de A. G. I. P. (monopolul petrolu­lui). Dupe Daily­­Herald s’a ajjuns la o înţelegere între guvernul per­san şi Anglo-Persian. Partea de beneficiu a guvernului din Tehe­ran se sporeşte de la 16 la 21 la sută. Afară de aceasta, Persia mai primeşte 2 şi jumătate la sută din beneficiul realizat de societăţile fiice ale lui Anglo-Persian. In fine se mai acordă lui Anglo-Persian concesia exclusivă, pe timp de 60 ani, a­ tuturor regiunilor petroliere din Persia de Nord. Acest din urmă fapt constitue pentru industria petroliferă sovie­tică o lovitură grea. Petrolul din Persia de nord va fi transportat prin conducta spre Haifa, marele port palestinian. Ştirea înţelegerei de mai sus nu este încă oficial confirmată.* In şantierele noastre producţia se ţine în limita convenită de 1850 vagoane pe zi. O sondă Astra, Bol­deşti a intrat în producţie cu cinci vagoane pe zi. * In Bursă, înviorarea în comim­­­timentul acţiunilor, ce am semna­lat săptămâna trecută, s’a mci cal­mat puţin. S’au menţinut bine ac­ţiunile Băncii Naţionale cari au recâştigat cursul de 4000 lei, de­­păşindu’l. In avans mai sunt S. T. B. şi Mica. Celelalte staţionare, petroliferele mai slabe, perspecti­vele de dividend nefiind prea pro­miţătoare. Mai ferme sunt scrisu­rile financiare rurale şi urbane. Au cotat în Bursă: Astra 490. Steaua 270. Creditul Minier 172 I. R. D. P. 40. Concordia 300. Petrol Block 45. Redeventa 90. Petrol Bucureşti 120. Petrol Govora 50. Speranţa 150. BĂNCILE: Banca Românească 180. Banca Comercială Română 180. Banca Ilfov 80. Banca Agricolă 20. Banca Cerealiştilor 270. Banca de Scont 25. Banca Comerțului Craiova 110. INDUSTRIALE: Creditul Industrial 2/2. Tramvai 1030, în urcare. Reşiţa 198. Letea 293. Clădirea Românească 250. Locuinţe 135. Creditul Technic 25. Mica 750. [ .­" ASIGURĂRI : Dacia 2100. Generala 1150. Naţionala 235. Agricola 310. Urania 520. NAVIGAŢIE , S. R. L 310. România 260. Scăderea producţiei mon­diale de cositor Cu prilejul întrunirii Asociaţiei producătorilor de cositor, la Ha­­ga, s’a hotărât modificarea acor­dului internaţional de contingen­tare. Cota-parte fixată pentru pe­rioada dela 1 Iulie 1933, la 31 August 1934, e de 31 şi o treime la sută din producţiunea­­Stan­dard din 1929, în loc de 40 la sută ca până acum. O delegaţie oficială în această privinţă e cu nerăbdare aşteptată. Cele patru tari semnatare ale acordului, Ma­­laezia, India, Bolivia şi Nigeria exportă actualmente 5.405 tone pe lună. Cu începere de la 1 Iulie, acest export va fi redus la 4.505 tone, ceea ce reprezintă o reduce­re de 900 tone pe lună. In primul trimestru al anului curent stocurile de cositor vizi­bile în lumea întreagă au scăzut cu 4.198 tone, la 51.705 tone, ceea ce reprezintă o scădere medie lu­nară de 1400 tone. 1 ÁRGUS 3 URODONAL , cel mai puternic disolvant al acidului uric vă va salva Etabl. CHATELAIN, Furnizorii .Spitalelor din Paris, 2 și 2 bis, Rue de Valenciennes. PARIS La farmacii și drognerii. Acert comercial polono- american Intre Polonia si Statele­ Unite s’a ajuns la un acord comercial. Presedintele republicii polone a semnat noua conventiune. ICDR .­E (Ilfov) Aplicarea legii asupra comerţului de devize Comerţul cu devize este supus, pre­cum se ştie, la numeroase restricţii, toate constituind un regim cuprins în două legi: cea din 1932 şi cea din 1932, completate prin regulamente şi jurnale ale Consiliului de Miniştri. Banca Naţională, prin organele ei, supraveghează prin orgnele ei de control şi investigaţie, pe cât îi este posibil, ca acest regim să fie păzit cu cea mai mare stricteţe,­­ sesizând justiţia penală de câte ori descoperă vreun caz pe care-l socoteşte că cons­titue o călcare a dispoziţiilor în vi­goare. Astfel constatând că d. Wiss Ise­­lin, comisionar din Bucureşti, a în­casat sume de bani, în lei, de la clienţii unei case străine pe care o reprezintă şi că apoi a achitat cu aceşti lei pe creditorii din ţară ai acelei case, fără a lua autorizaţia Băncii Naţionale pentru această operaţie (de transfor­mare a banilor interni în lei externi).­­ Banca Naţională a sesizat parche­tul de Ilfov . Cu instruirea afacerii a fost însăr­cinat de judecător Gh. Stratulat, titu­larul cab. 6. Lt. procuror Prosper Constantine­­scu, cu grad de prim-preşedinte de tribunal a dat ieri rechizitorul defi­nitiv, prin care conchide la neurmă­­rire pe următoarele consideraţiuni de drept: interdicţia operaţiunii asupra leilor externi fără autoriz­ţia Băncii Naţionale, nu este prevăzută în legea din 1932, ci în regulamentul ei; însă acest regulament nu este aplicabil ca­zului de faţă, fiindcă regulamentul a apărut la 25 octombrie 19­32, iar ope­raţiunea s-a făcut anterior acestei date. Ar fi atunci locul a se aplica legea din 1923, care se ocupă de ase­menea de operaţiunile asupar depozi­­elor de lei­ ale străinilor, însă o dis­poziţie expresă de interdicţie a unei operaţiuni de felul acestora sub pre­vedere de sancţiuni nu se găseşte nici în acea lege. Ea a fost totuşi edic­­tată, această interdicţie printr’un jur­nal al Consiliului de miniştri, dat în Mai 1937, pe temeiul art. 13 din legea dela 1923 care dă delegaţie Consiliu­lui să edicteze dispoziţiuni de restrân­gere a aplicării acestei legi. Or, un asemenea jurnal are putere de lege în virtutea delegaţiunii date de le­giuitor guvernului prin art. 13,­­ cu condiţiunea însă ca el să respecte această delegaţie şi anume, ca să restrângă, când va găsi de cuviinţă aplicarea dispoziţiilor legii. Guvernul însă a extins aplicarea legii, prin a­­ceea că a creiat o restricţiune care nu era cuprinsă în lege. Ca urmare a acestei interpretări, rechizitorul defi­nitiv conchide că nici această lege nu este aplicabilă D­osarul a fost restituit judelui ins­tructor care urmează să dea ordo­nata definitivă în cauză. Unificarea legislativă Lucrările subcomisiunilor de unificare legislativă au continuat ori în localul Senatului. Subcomisiunea de procedură civilă s’a întrunit la ora 9 dim., sub preşedinţia d-lui Vasile Ton­­cescu. S’a discutat recuzarea judecă­torilor şi strămutarea proceselor pentru motiv de interes general şi pentru legitimă suspiciune. In privinţa primei chestiuni s’au pro­pus unele modificări, fără a se hotărî nimic, iar în ceeace pri­veşte a doua chestiune, s’a hotă­rât să se menţină normele legis­laţiei actuale a vechiului regat. Şedinţa viitoare Marţi la orele 9 dim. « Subcomisiunea de procedură penală s’a întrunit al orele 5 d. a., sub preşedinţia d-lui Pompiliu Ioniţescu. S’a discutat numai art. 79 din proect, privitor la drepturile apă­rătorilor celor împricinaţi în cursul primelor cercetări şi al in­­strucţiei, hotărându-se în princi­piu ca în aceste stadii ale afacerii penale să se admită asistenţa pa­sivă a avocaţilor. Articolul urmează să fie redac­tat de o comisiune compusă din d-nii Pompiliu Ioniţescu, Ionescu- Dolj şi Vică Georgescu, care se va întruni mâine la orele 11 dim., la ministerul­­justiției, în prezenta d-lui Mihai Popovici, ministrul justiiei. Sedinta viitoare mâien la orele 5 d. a. Săptămâna industrială Continuare din pag- l­a Dar, dacă chiar prin absurd am presupune că industriile pot pro­ceda la asemenea schimbări şi re­voluţii anormale, încă nu Ii s© poate impune s’o facă fără o pe­rioadă de tranziţie, pentru că chiar nouii furnizori din alte state au nevoie de cel puţin 6—8 luni pentru a se acomoda nouilor ce­rinţe de semifabricare, iar cu vechii furnizori fabricile din ţară au contracte de livrare în curs, care expiră cel mai devreme în Noembrie 1953. Toate aceste condiţii de viaţă şi de activitate a industriei noa­stre, trebuiau luate în considerare la aşezarea noului regim al con­­tingentării, armonizându-se toate interesele în aşa fel ca existenţa industriei naţionale să nu fie pe­riclitată. AUTORIZAŢIILE DE IMPORT D. Schmutzler a criticat mai departe defectuositatea sistemului de liberare a permiselor de im­port. Cu drept cuvânt d-sa observă că aplicarea la noi a regimului de contingentare, mai înainte de a se fi dat o organizare temeinică și bine studiată a serviciilor respec­tive, a avut ca urmare o înceti­neală exasperantă în eliberarea permiselor, care a durat prea în­delungată vreme, din care cauză mari cantităţi de materii prime şi semi-fabricate sosite la timp în ţară, (pentru fabricile Scherg din Australia, America de Sud şi Africa) au trebuit să rămână luni întregi în vămi, încărcându-se cu exorbitante cheltuieli de magazi­­naj. Pe de altă parte, aceste materii prime nefiind scoase la timp, se­zonul pentru mărfurile ce tre­buise produse din ele a trecut, astfel că au trebuit — după ce în sfârşit au fost eliberate din vamă, — să fie depozitate în ma­gazii pentru sezonul respectiv al anului viitor, când nu se ştie dacă şi în ce măsură vor mai putea fi folositoare. Toate aceste împrejurări au cauzat pagube incalculabile fabri­cilor textile din ţară, şi în special marilor industrii, cari nevoite a se aproviziona în cantităţi mari, au comandat şi primit în vamă, enorme cantităţi de materii prime şi semifabricate, cu mult înainte de a şti că se va stabili la noi re­gimul de contigentare a importu­lui. PROBLEMA DEVIZELOR Şi regimul devizelor, ca şi cel al contingentării, a observat d. Schmutzler, nu ţine seamă de in­teresele industriei. Devizele oferite pe cale de compensaţie, nu se acordă furni­zorilor noştri în străinătate decât după 3 luni de la intrarea mărfu­rilor în ţară ceia ce este echiva­lent cu un credit pe 90 zile impus forţat acestor furnizori. Pe de altă parte, angajamentele , noastre în străinătate, nu le pu­tem lichida la timp, pentru că­ oficiul de devize acordă numai d aconturi, fără a le eşalona la ter-­ mene bine stabilite, astfel că nu­­ ştim niciodată nici când ni se va­­ pune la dispoziţie devizele nece-­­sare pentru plata creanţelor în străinătate, nici cantitatea de de­vize de care vom putea dispune în scopul de mai sus. DATORIILE STATULUI PENTRU FURNITURI Un capitol special din expune­rea sa, d. Schmutzler l’a rezer­vat gravei probleme a datoriilor Statului pentru furnituri făcute, armatei. In 1931 și 1932, fabricile textile au răspuns chemării Statului de: O aproviziona armata cu postav. Furnituri, în cantităţi conside­rabile, au fost livrate armatei,, făr­ă ca statul să găsească mij­loacele necesare pentru a acoperi valoarea lor. In 1931, fabricanţii de postav au­ căpătat, in contul ordonanţelor acontate pe bugetul respectiv, re­­cipise de deposit. Recipisele ur­­­ mau să fie plătite până la sfârşi­tul exerciţiului 1932. In 1932 s’a impus fabricilor să livreze mai departe postav arma­, tei, Statul luăndu-şi obligaţia de ! a achita arieratele din 1931. Valoarea acestor furnituri pe 1931 şi 1932 au rămas în sufe­rinţă. Recipisele de depozit din 1931 n’au fost achitate și au fost pres­chimbate în parte, pentru bonuri de imposite. Pentru altă parte din datoriile pe 1931 Statul a dat bonuri de tezaur, cari au fost negociate pe Viață cu o reducere de 20 la sută, în paguba industriaşilor. Datoriile din 1932, n’au fost achitate de loc. Sutele de milioane datorate de stat fabricilor de postav, repre­zintă în mare Parte capitalul de rulment al acestor întreprinderi, a căror activitate este astăzi din această cauză stânjenită la ex-s­trem.­­ Totuşi, industriile respective, cer ca cel puţin să se dea şi pen-’ tru restul datoriilor din 1931 ş­i pentru datoriile integral neplătite­ din 1932 bonuri de tezaur, cu­ care industria se mai poate ajuta întru­câtva negociindu-le în pierdere. Expunerea d-lui Emil Schmutz­ler, înfăţişează din nenorocire o situaţie din cele mai alarmante a industriei în general, care trebuie să dea de gândit ferurilor noastre superioare, dacă într’adevăr fin să mai păstreze avuţiei naţionale parte din patrimniul industrial­­ pe care ţara şi 1-a creat înainte şi după răsboi. 1 1 JL RADU Violentă explozie la pnl­­iserăne din Lisabona LISABONA, 29 (Rsdor). — La pulberăria stat&sl&d din localEtelea Bal­caîera s’a produs azi o violentă explozie, provocând incesi eSlisi uneia din uzine.­­ Sunt numeroase victime Până seara fuseseră scoşi de sub ruine opt morţi şi 105 răniţi. 1

Next