Argus, iulie 1936 (Anul 26, nr. 6964-6990)
1936-07-22 / nr. 6982
ANUL XXV No. 6982 NOUL MODEL 8 CILINDRI PALATUL GIGLUP Teriffta 209.64 217.40 ORGAN ZILNIC AL COMERŢULUI Fondatori: S. PAUKER şi H. F. VALENTIN BIROURILE Bucureşti, Str. Constantin Miile No. 15 Et. 6 PAGINI INDUSTRIEI şi FINANŢEI Director GRIGORE GAFENCU TELEFON 3.05.44 Miercuri 22 Iulie 1936 noifl model 8 CILINDRI Bucureşti, PALATUL CICLOP Telefon 209.64 217.45 PUBLICITATEA se primeşte la administraţia ziarului $1 la toate agenţiile de publicitate ABONANENTE: In ţară n in străinătate Un an 1000 Lei Un an 2200 L«i 6 luni 550 „ 6 luni 1.300 „ 3 luni 300 „ 11 3 luni 800 „ 3 lei In țară, 6 lei în străinătate Capital şi Capitalişti Cauza pentru care socialiştii mai ales comuniştii sunt imora capitalului este capitaistul care posedă capitalul. In opera faimoasă a lui KarlMarx „Capitalul” este o confuzie constantă între capital şi capitalist. Uneori e vorba de puterrea de creaţiune a capitalului. Ide cele mai multe ori însă e vorba de abuzul pe care capitalismul, împins de instincte fatale oneneşti, îl poate face cu puterea pe care i-o dă capitalul. I Capitalul reprezintă fără îndoială o forţă şi anume o forţă, ţsau o putere de creaţiune debunuri. Fără capital o societate ■modernă nu poate trăi. Numai animalele şi societăţile ome-neşti primitive, apropiate de animalitate pot trăi fără capital, fiindcă se hrănesc direct din natură şi cu instrumentele cu cari s-a înzestrat natura, îndată ce omul începe a întrebuinţa instrumente chiar pentru propria lui satisfacere direct din natură, cum ar fi pescuitul sau vânatul, el începe a-şi aduna un capital. Societatea cu funcţiuni deosebite îndeplinite de oameni ,car trebue să se servească anul pe altul, pentru ca, toţi laolaltă, să poată trăi, cum e societatea, modernă, şi cum au fost civilizaţiile antice, este mentul sclaviei în folosul conducătorilor întreprinderii în care ei îşi câştigă existenţa. încordarea dintre capital şi muncă în societatea contemporană este mai degrabă produsul unei educaţii muncitoreşti subversive, îndreptate împotriva capitaliştilor. * Nu vom susţine că şefii conducători de mari întreprinderi şi reprezentanţi deci ai capitalului sunt totdeauna oameni fără cusur şi în afară de orice posibilitate de îmbunătăţire. Dimpotrivă, foarte mulţi dintre ei nu corespund situaţiunii lor nici din punct de vedere al cunoştinţelor technice şi nici mai ales din punctul de vedere al răspuunderilor sociale. Lăsând însă la o parte chestiunea de detaliu, modul cum este reprezentat capitalismul într’o ţară oarecare la un moment dat şi judecând obiectiv problema capitalului, trebue să recunoaştem că civilizaţia omenească până în zilele noastre nu a găsit alt mijloc de a satisface multiplel« ei funcţiuni, decât jflfl.pita-iiii cu depUna libertate d» a conduce munca. Ceea ce face frumuseţea şi originalitatea civilizaţiei moderne este tocmai această libertate de iniţiativă pe care o are oricine şi graţie căruia oricine poate creia bunuri şi capitaluri. De fapt capitaliştii nu sunt opera capitalurilor, ci tocmai dimpotrivă. Capitalurile mari sunt creiate de oameni de geniu cari au ştiut să organizeze munca pentru o producţie de bunuri cât mai perfecţionată. Marii industriaşi americani au început toţi prin a fi lucrători. Henry Ford era băiat de ţăran, dar avea în el născut geniul mecanicii. El trece azi drept unul dintre cei mai mari capitalşti ai lumii şi este într’adevăr un simbol al sistemului capitalist şi un exemplar dintre cele mai reprezentative, fiindcă el prin acţiunea lui personală a contribuit în cea mai mare parte la alcătuirea civilizaţiei de azi, bazată pe tracţiunea automobilă. Sistemul politic îndreptat împotriva capitalului şi a capitaliştilor nu lasă loc pentru oameni ca Henry Ford. Iniţiativa întrebuinţării capitalului dacă nu este lăsată la îndemâna oricui, ci e monopolizată de guvern, viaţa economică devine viaţă politică şi libertatea devine o amintire din trecut, toata bazată, pe utilaj, care înseamnă capital. Zguduirile sociale moderne cari pun în primejdie existenţa statelor sunt pornite de oamenii cari cred că societatea ar putea trăi fără capital şi în orice caz fără capitalişti. Evidenţa, arată că, fără capital nu se poate trăi în civilizaţia contemporană fiindcă specializările muncii sunt foarte diferite şi orice muncă pentru a fi îndeplinită cere un capital. Dacă totuşi teoreticianul şi partidele politice luptă împotriva capitalului şi predică desfiinţarea lui, faptul trebue înţeles numai ca efectul luptelor police pe care statul modern nu numai că le îngădue, dar le face necesare. Desfiinţarea capitalului înseamnă o nouă repartiţie a mijloacelor de producţie făcută după criterii politice. Amestecul puterii politice în viaţa economică duce la dorinţa de a atrage masele prin promisiuni nerealizabile sau realizabile numai cu preţul unei suferinţe generale. împărţirea capitalului sau desfiinţarea lui este primită cu plăcere de massele lucrătoare, care oricât de bine ar fi tratate de către o întreprindere capitalistă, sunt deprinse să vadă duşmani în conducătorii întreprinderii. O educaţie specială creiată din copilărie în mintea clasei lucrătoare, ideia şi senti- sens mult mai adânc, decât avantagiile pe cari le creează capitalismului. Ea este garanţia vieţii individului în condiţiuni normale şi nicidecum ocaziunea de exploatare a omului de către om. A. Corneanu Bolşevicii au făcut apel la capitalul străin pentru a industrializa Rusia şi au creiat uzine de stat. Dacă alături de aceste uzine pentru care statul cheltueşte produsul impozitelor, ar exista libertatea pentru oricine de a organiza munca şi a produce aceeaşi marfă în condiţiuni cel puţin egale sau chiar şi mai bune decât la stat, atât pentru lucrători cât şi pentru calitatea mărfii, atunci regimul bolşevic ar scăpa de orice critică. Monopolizarea vieţii economice în scop politic este o absurditate pe care în zadar se încearcă să o justifice diferitele doctrine socialiste cu ideea că se îndepărtează exploatarea omului de către alt om. Capitalistul care exploatează lucrătorii comite o infracţiune, dar nu orice realizare a unui beneficiu din organizarea muncii înseamnă exploatarea lucrătorului. Fără acest beneficiu întreprinderea capitalistă dispare, iar întreprinderea de stat devine o sarcină publică. Intr’un regim de întreprinderi de stat generalizate care toate ar lucra în pagubă, impozitele ar deveni excesiv de grele pentru a acoperi paguba producţiei, iar consumaţia ar deveni excesiv de scumpă pentru că nu ar exista nici un interes la producţia bunurilor, la îmbunătăţirea calităţii lor. Libertatea economică are un Convocarea Soc.Naţiunilor GENEVA 20 (Rador). — Secretariatul Societăţii Naţiunilor n’a primit până acum nici o comunicare din partea înaltului comisar al instituţiei de la Geneva la Danzig. La Londra se examinase posibilitatea unei reuniuni a comitetului de trei însărcinat cu chestiunea Danzigului chiar în cursul acestei săptămâni, profitându-se de întrunirea conferinţei franco-anglo-belgiene. Atât la Montreux cât şi la Paris s-au manifestat păreri în favoarea unei reuniuni a întregului consiliu al Societăţii Naţiunilor pentru ziua de 23 sau 24 iulie. In cazul când s’ar ajunge la această soluţie, convorbirile dintre cele trei puteri locarniene nu s’ar mai dasfaşura I» Uonţba Sfârşitul Bursei In anii trecuţi, cerealele n’au reprezentat decât o prea redusă parte din exportul nostru. Dat fiindcă s’ar putea să avem anul acesta un prisos de cereale mai mare decât l-am avut dela 1933 încoace, structura exportului nostru ar putea să sufere schimbări esenţiale. Sunt firi optimiste cari s’au şi avântat în a face proorociri. Eu văd urcându-se cifrele exportului nostru la înălţime fanteziste. Chiar dacă refuzăm să ne înregimentăm între cei prea încrezători, nu putem să ne abţinem de a analiza de pe acum situaţia, azi încă ipotetică, dar totuşi absolut posibilă, că un excedent de export și implicit intrări masive de devize ar putea să facă să înceteze, calamitatea lipsei de devize în care trăim. O astfel de îndeletnicire nu trebuie considerată efemeră sau lipsită de vreun rost. Dimpotrivă credem că e de datoria noastră nepregetată, să ne întrebăm cum se va face „revenirea la normal“. , Având în vedere că perspectivele pentru această revenire nu sunt proaste întrebarea, cum vom folosi împrejurările noui e cu totul firească. In anul 1935 am exportat mărfuri în valoare de 16 miliarde lei. Mai mult de jumătate din valoarea produselor ieşite din ţară se datoresc petrolului. Cerealele au lipsit. Ele reprezintă numai a opta parte din exportul făcut. Dacă în 1936 avem un excedent masiv de cereale,, atunci s'ar putea ca şi cifra exportului nostru să sporească. Cu toate că această sporire ne pare cu putinţă, credem totuşi de datoria noastră să semnalăm că campania de export la petrol şi lemne a fost anul acesta mai proastă decât în anul trecut şi de aceea trebuie să socotim cu o scădere de valori desigur apreciabilă pentru aceste mari categorii de produse exportabile. Plusul de export la cereale ar putea deci să fie oarecum micşorat de scăderea valorilor globale de export la petrol şi material lemnos. Chiar dacă ne lăsăm copleşiţi de astfel de raţionamente pline de prudenţă, problema cum se va face aşezarea economiei noastre naţionale dacă intrări masive de devize ne-ar pune în fericita situaţie de a face în sfârşit ordine în comerţul nostru cu devize, e de un deosebit interes. Un prim efect al acestor perspective îl putem constata. Din Aprilie până azi francul francez a scăzut la bursa neagră de la 14 lei la 11 lei, iar lira sterlină şi celelalte devize au înregistrat scăderi corespunzătoare. In schimb gestiunea monopolului de distribuire a devizelor se face acum cu mai multă înlesnire decât a fost cazul cu trei sau patru luni înainte. Corelaţiunea ce există între scăderea cursurilor la bursa neagră şi între felul cum Banca Naţională reuşeşte să satisfacă cererile de devize ale importatorilor e prea evidentă, ca să o mai comentăm. Cum se va desfăşura situaţia, dacă un belşug de devize ar pune Banca Naţională în starea de a corespunde în întregime nevoilor comerţului exterior? Cu toate că realizarea unei astfel de stări e foarte anevoioasă şi ne pare aproape fără putinţă sub actualul regim al clearingurilor, un alt element care ar putea să slăbească domnia bursei negre trebuie luat în considerare. Un export îmbelşugat, sporeşte în mod fatal şi venitul devizelor la bursa neagră. Devizele scăpate controlului Băncii Naţionale se înmulţesc şi oferta de astfel de devize abundă. In schimb, venitul de devize la Institutul de emisiune, şi el sporit, permite satisfacerea nevoilor normale ale comerţului importator şi faţă de o ofertă sporită de devize, bursa neagră rămâne cu o cerere mult mai redusă. Efectul acestei schimbări va fi o scădere a cursului devizelor la bursa neagră. Intre cursul oficial al Băncii Naţionale şi cel azi negociat la bursa neagră, diferenţa e de aproximativ 22 la sută. Nu ne pare exclus ca această diferenţă să mai scadă şi chiar să fie redusă la numai câteva procente. Dar (Continuare în pagina IlI-a) IHR.! flggfG ? *ntrc Viena şi Berlin intensificarea legăturilor economice austro-germane Actuala situaţie a raporturilor economice dintre Germania şi Austria, îndreptăţeşte afirmarea că pentru desăvârşirea apropierii economice urmărite prin acordul încheiat la 11 iulie între cele două ţări, terenul este îndeosebi de prielnic. Intr’adevar, Reichul este astăzi cel mai de seamă client al Austriei şi totodată cel dintâiu furnizor al acesteia. Astfel, în primul trimestru al anului curent 16 la sută din mărfurile importate în Austria sunt de provenienţă germană şi 18 la sută din valoarea celor exportate au mers în Germania. Importul austriac s-a urcat în această epocă la 312 milioane schillingi, din cari 51 milioane pentru articole germane. Exportul a însumat 1251 milioane schillingi, din cari cad asupra Germaniei 42,5 milioane. Germania cumpără în prezent mai multe mărfuri austriace decât Italia şi Cehoslovacia la un loc! STRUCTURA PRODUCŢIEI INCURAJEAZA SCHIMBUL COMERCIAL Producţia industrială şi comercială a celor două ţări e atât de diferită, încât am putea spune că niciodată un antagonism structural nu a contribuit atât de fericit la o întregire reciprocă a nevoilor interne şi deci la realizarea unui schimb economic de produse arei o scară mai variată. Austria furnizează Reichului în deosebi lemne, piei şi tăbăcărie, nu în mică măsură şi articole de lux produse de faimoasa, industrie vieneză. In schimb primeşte din Germania produse farmaceutice,îngrăşăminte chimice, produse colorante, automobile, maşini, etc. In foarte multe ramuri de producţie Cultivate în ambele ţări, comerţul exterior dintre acestea se menţine la un nivel egal. ACAPARAREA CULTURALA Pe tărâm cultural, Germania deţine un loc preponderent pe piaţa austriacă. Din cărţile, jurnalele şi revistele importate în Austria, 90,5 la sută sunt de origină germană. Prin acordul de la 11 iulie se va realiza într’un timp apropiat o acaparare absolută a nevoilor culturale austriace, în folosul Germa- niei. Literatura naţional socialist va izbuti să suprime cu timpul orice altă iniţiativă spirituală, deservind astfel scopurile politice ale Fuehrerului. Odată cu înlăturarea tensiune! politice dintre Austria şi Reich, drumul spre Viena — și poate mai departe — e deschis produselor industriale germane deopotrivă ca și celor spirituale. Urmările rămân de văzut. S. An. Dunărea ,cel mai mare fluviu navigabil al Europei după Volga, străbate tot centrul continentului şi deserveşte din punctul de vedere al transporturilor interesele a opt state cu o populaţiune de peste 100 milioane locuitori. Din cauza importanţei covârşitoare a acestei artere de comunicaţie, navigaţia pe Dunăre a preocupat de multă vreme forurile internaţionale care în timpurile mai recente şi-au concentrat apărarea intereselor lor prin tratatul de la Paris încheiat in 1350. " Puterile Comisiunei Europene ca şi autoritatea ei au fost menţinute aşa după cum ea le posedă înainte de război pe aceiaşi porţiune de fluviu, iar pentru porţiunea Brăila —Ulm s'a instituit prin acelaşi tratat de pace (art. 347) o a doua Comisiune denumită Comisiunea internaţională a Dunărei. Atribuţiunile acestei Comisiuni urmau să fie precizate, după punerea în aplicare a tratatului printr - un statut al Dunărei, care de altfel s'a şi realizat în Iulie 1921, şi s‘a pus în aplicare la 1 Octombrie 1922. Prin tratatul de pace dela Versailles (art. 334) vorbindu-se de condiţiunile generale de navigaţie, pe fluviile declarate internatinale, se precizeaz că: Tranzitul călătorilor, vapoarelor și mărfurilor se va face conform conditiunilor generale stabilite la secfial a” (adică în complectă libertate, mărfurile în tranzit fiind scutite de orice taxe vamale sau alte taxe similare). „Dacă cele două maluri ale unui „fluviu i«ts?r*x£»tiowo. 1 aparţin a«** In virtutea clauzelor acestui tratat s’a statornicit la gurile Dunărei şi pe porţiunea maritimă a fluviului (Brăila-Mare) un regim internaţional, având ca organ de punere în aplicare şi de conducere pe Comisiunea Europeană a Dunărei, compusă din delegaţii fostelor mari puteri Europene. După răsboiul mondial, prin tratatul de pace de la Versailles (art. 331) Dunărea a fost declarată pe toată întinderea ei navigabilă (Ulm- Mare) împreună cu Elba, Odethi şi Kremenul, fluviu internaţional. „Jui aş stat, mărfurile în tranzit vor „putea fi sigilate sau puse sub paza „agenţilor vamali. Când fluviul face „frontieră, mărfurile şi călătorii în „tranzit vor fi scutiţi de orice „formalitate vamală; încărcarea şi „descărcarea mărfurilor ca şi îmbarcarea şi debarcarea călătorilor „nu se putea face decât în „portul desemnat de Statul riveran”. Tratatul de la Paris din Martie 1856, cu anexele lui, actul public din 2 Noembrie 1865, făcut la GaStatutul definitiv al Dunărei din Iulie 1921, pus în aplicare la 1 Octombrie 1922, se ocupă de regimul general al Dunărei, de Dunărea maritimă, de Dunărea fluvială, etc. La art. 23 acest statut prevede că: „Trecerea în tranzit a vapoarelor „plutelor, călătorilor şi mărfurilor „eliberă pe reţeaua internaţionalizată a Dunărei fie că acest tranzit se face direct sau după transbordare sau punere în antrepozit ’’laţi între delegaţii marilor puteri, tratatul de la Londra din 18 Martie 1871, Tratatul de la Berlin din 18 Iulie 1878, Tratatul de la Londra din 10 Martie 1888 şi cu regulamentul de navigaţie, de poliţia fluvială şi de supraveghere aplicabil porţiunei de fluviu situată între Porţile de Ier şi Galaţi, au rămas în fiinţă şi au fost consfinţite prin tratatele de pace de la Versailles, St. Germain şi Trianon, cu excepţia compunerei Comisiunei Europene (astăzi numai din delegaţii Franţei, Angliei, Italiei şi României) a delimitărei zonei ei de acţiune numai pe Dunărea maritimă (Brăila—Mare) şi a creărei Comisiunei Internaţionale a Dunărei Pentru porţiunea de fluviu Brăila—Ulm. Regulamentul de navigaţie, poliţie fluvială şi supraveghere făcută la Galaţi la 2 Iunie 1882 de către Comisiunea Europeană, la art. 7 precizează că „Tranzitul este absolut lber pentru mărfurile tuturor naţiunilor, oricare ar fi provenienţa şi destinaţia" iar mai departe fixează aceleaşi reguli când ambele maluri ale fluviului aparţin aceluiaşi Stat in felul în care ele au fost statornicite ulterior prin tratatul de pace. „Când ambele maluri ale cursului de apă aparţin aceluiaş Stat, „mărfurile în tranzit vor putea fi „puse sub sigilii, sub lacăt sau sub „paza agenţilor vamali”. „Statul tranzitat va avea dreptul să ceară căpitanului sau patronului o declaraţiune scrisă făcută „la nevoie sub jurământ şi afirmând că transportă sau nu măr„furi a căror circulaţiune este reglementată, sau al cărui import (CONTINUARE IN PAG. 4-a). După războiu Problema Dunării Regimul tranzitului prin gurile Dunărei De cs lipseşte aCtivîtatea*Tn..porturile Galaţi-Brǎila de Prof. D. N. PANAITESCU Secretarul general al Camerei de industrie şi comerţ din Galaţi Regimul tranzitului O conferinţă internaţională a comerţului şi creditului NEW-YORK 20 (Rdor). — D. Nicholas Murray Butler, preşedintele universităţii Colombia şi al Fundaţiunii Carnegie, a adresat un apel populaţiei Statelor Unite. „Pentru evitarea unui rezultat tragic”, d. Butler propune întrunirea nein« târziată a unei conferinţe internaţionale, consacra»tă comerţului şi credit«r i lui* 14 înapoiat dintr’o lungă călâto- rie de studii în Europa, d. Butler] declară într’un raport adresat Fundaţiei Carnegie: , ,Mai multe guverne din Europa vor ajunge In 1937 la limita extremă a capacităţii lor de a mai face împrumuturi. Finaniţele lor încurcate fără nâdejde de scăpare, ii vor împinge probabil la războiu şi la rezultatele lui tragice”. Marea autoritate de care se bucură d. Murray Butler în Statele Unite dă un relief deosebit acestor avertismente grave. (Continuare în valerea) Cum funcţionează oficiul grâului in Franţa Noua lege pentru înfiinţarea oficiului , valorificare a grâului. Rolul cooperativelor Parlamentul francez a votat proectul de lege pentru înfiinţarea unui Oficiu de valorificare a grâului, iată ce prevede noua lege: PREŢURI FIXE Scopul legii este, în primul rând, să evite variaţiile excesive ale preţurilor grâului în cursul unei aceleiaşi campanii, şi să sustragă piaţa de sub influenţele operaţiunilor speculative. Nenumăraţi producători s-au plâns, în adevăr, că preţul grâului, care se stabilise la circa 50 franci, la un moment dat şi-a dublat valoarea până azi. Ideea de bază a legii este deci restabilizarea unui preţ minim, obligatoriu pentru toţi. De azi înainte, toţi producătorii de grâu, mici sau mari, vor putea obţine o remuneraţie fixă (plus o uşoară majorare lunară pentru cheltuieli de laagazinaj şi întreţinere). Această stabilitate, spune proectul, are de scop „să realizeze securitatea necesară păcii sociale“. ROLUL COOPERATIVELOR Noul proect speră să evite toate inconvenientele legii din 1933 care fixa un preţ minim pentru grăit. Intr-adevăr, preţul minim şi maxim al grâului va fi determinat de noul oficiu şi nu va putea trece limitele impuse, deoarece cooperativele se vor impune în mod obligator. Principiului de bază a preţului fix se adaugă încă unul, nu mai puţin important: orice cultivator nu poate vinde decât unei cooperative; orice morar nu poate cumpăra decât de la o cooperativă. Nu mai există deci, pentru cultivatorul în lipsă de bani, nevoia de a-şi ceda recolta la preţuri de mizerie, după cum nu mai există concurenţă între morari spre a realiza suprabeneficii în raport cu cota oficială a preţului făinei. Se realizează, cu alte cuvinte, nivelarea tuturor preţurilor. PROTESTUL CAMERELOR DE COMERŢ Acestui proect i se opun însă comercianţii de grâu cari susţin ca prin noua legiuire se dă o lovitură de moarte comerţului liber de cereale şi, ca urmare , închiderea burselor de mărfuri. Acest „capitis diminutiv” adus negustorilor, comisionarilor şi cartierilor, al căror număr se ridică la circa 80 de mii, stârneşte vehemente proteste. E posibil ca d. Monnet să vină cu unele amendamente care să cuprindă dispoziţii mai liberale. CONSUMUL FAMILIAL Proectul exclude însă din regimul totalitar pe care îl organizează, grâul pentru consumul familial. Se autoriză schimbul grâului contra făinei sau pâinei, în limita de trei chintale anual de persoană. Sunt temeri însă că, păstrându-se principiul consumului de grâu familial, se va da morarilor posibilitatea de fraudă, căci vor putea mă