Argus, iulie 1936 (Anul 26, nr. 6964-6990)

1936-07-22 / nr. 6982

ANUL XXV No. 6982 NOUL MODEL 8 CILINDRI PALATUL GIGLUP Teriffta 209.64 217.40 ORGAN ZILNIC AL COMERŢULUI Fondatori: S. PAUKER şi H. F. VALENTIN BIROURILE Bucureşti, Str. Constantin Miile No. 15 Et. 6 PAGINI INDUSTRIEI şi FINANŢEI Director GRIGORE GAFENCU TELEFON 3.05.44 Miercuri 22 Iulie 1936 noifl model 8 CILINDRI Bucureşti, PALATUL CICLOP Telefon 209.64 217.45 PUBLICITATEA se primeşte la administraţia ziarului $1 la toate agenţiile de publicitate AB­ONANENTE: In ţară n in străinătate Un an 1000 Lei Un an 2200 L«i 6 luni 550 „ 6 luni 1.300 „ 3 luni 300 „ 11 3 luni 800 „ 3 lei In țară, 6 lei în străinătate Capital şi Capitalişti­ ­ Cauza pentru care socialiştii mai ales comuniştii sunt im­ora capitalului este capita­­istul care posedă capitalul. In opera faimoasă a lui Karl­­Marx „Capitalul” este o confu­­­zie constantă între capital şi ca­pitalist. Uneori e vorba de puter­­rea de creaţiune a capitalului. Ide cele mai multe ori însă e vor­­ba de abuzul pe care capitalis­mul, împins de instincte fatale o­­­neneşti, îl poate face cu pute­­­rea pe care i-o dă capitalul. I Capitalul reprezintă fără în­doială o forţă şi anume o forţă, ţsau o putere de creaţiune de­­bunuri. Fără capital o societate ■modernă nu poate trăi. Numai animalele şi societăţile ome-­­neşti primitive, apropiate de a­­­nimalitate pot trăi fără capital, fiindcă se hrănesc direct din na­tură şi cu instrumentele cu cari s-a înzestrat natura, îndată ce o­mul începe a întrebuinţa instru­mente chiar pentru propria lui satisfacere direct din natură, cum ar fi pescuitul sau vâna­tul, el începe a-şi aduna un ca­pital. Societatea cu funcţiuni deo­sebite îndeplinite de oameni ,­car­ trebue să se servească a­­nul pe altul, pentru ca, toţi la­olaltă, să poată trăi, cum e so­cietatea, modernă, şi cum au fost civilizaţiile antice, este mentul sclaviei în folosul con­ducătorilor întreprinderii în care ei îşi câştigă existenţa. încordarea dintre capital şi muncă în societatea contempo­rană este mai degrabă produsul unei educaţii muncitoreşti sub­versive, îndreptate împotriva ca­pitaliştilor. * Nu vom susţine că şefii con­ducători de mari întreprinderi şi reprezentanţi deci ai capita­lului sunt totdeauna oameni fără cusur şi în afară de orice posibilitate de îmbunătăţire. Dimpotrivă, foarte mulţi dintre ei nu corespund situaţiunii lor nici din punct de veder­e al cu­noştinţelor technice şi nici mai ales din punctul de vedere al răs­puunderilor sociale. Lăsând însă la o parte ches­tiunea de detaliu, modul cum este reprezentat capitalismul într’o ţară oarecare la un mo­ment dat şi judecând obiectiv problema capitalului, trebue să recunoaştem că civilizaţia ome­nească până în zilele noastre nu a găsit alt mijloc de a satisface multiplel« ei funcţiuni, decât jflfl.pita-iiii cu depUna libertate d» a conduce munca. Ceea ce face frumuseţea şi o­­riginalitatea civilizaţiei moder­ne este tocmai această liberta­te de iniţiativă pe care o are oricine şi graţie căruia oricine poate creia bunuri şi capitaluri. De fapt capitaliştii nu sunt o­­pera capitalurilor, ci tocmai dim­potrivă. Capitalurile mari sunt creiate de oameni de geniu cari au ştiut să organizeze munca pentru o producţie de bunuri cât mai perfecţionată. Marii in­dustriaşi americani au început toţi prin a fi lucrători. Henry Ford era băiat de ţăran, dar a­­vea în el născut geniul meca­nicii. El trece azi drept unul din­tre cei mai mari capitalşti ai lumii şi este într’adevăr un sim­bol al sistemului capitalist şi un exemplar dintre cele mai repre­zentative, fiindcă el prin acţiu­nea lui personală a contribuit în cea mai mare parte la alcătuirea civilizaţiei de azi, bazată pe trac­ţiunea automobilă. Sistemul politic îndreptat îm­potriva capitalului şi a capitaliş­tilor nu lasă loc pentru oameni ca Henry Ford. Iniţiativa între­buinţării capitalului dacă nu es­te lăsată la îndemâna oricui, ci e monopolizată de guvern, via­ţa economică devine viaţă politi­că şi libertatea devine o amin­tire din trecut, toata bazată, pe utilaj, care în­seamnă capital. Zguduirile sociale moderne cari pun în primejdie existenţa statelor sunt pornite de oamenii cari cred că societatea ar pu­tea trăi fără capital şi în orice caz fără capitalişti. Evidenţa, arată că, fără­ capital nu se poate trăi în civilizaţia contemporană fiindcă speciali­zările muncii sunt foarte diferite şi orice muncă pentru a fi înde­plinită cere un capital. Dacă totuşi teoreticianul şi partidele politice luptă împotri­va capitalului şi predică desfiin­ţarea lui, faptul trebue înţeles numai ca efectul luptelor poli­ce pe care statul modern nu nu­mai că le îngădue, dar le face necesare. Desfiinţarea capitalului în­seamnă o nouă repartiţie a mij­loacelor de producţie făcută du­pă criterii politice. Amestecul puterii politice în viaţa econo­mică duce la dorinţa de a atra­ge masele prin promisiuni nere­­alizabile sau realizabile numai cu preţul unei suferinţe gene­rale. împărţirea capitalului sau desfiinţarea lui este primită cu plăcere de massele lucrătoare, care oricât de bine ar fi tratate de către o întreprindere capita­listă, sunt deprinse să vadă duşmani în conducătorii între­prinderii. O educaţie specială creiată din copilărie în mintea clasei lucrătoare, ideia şi senti- sens mult mai adânc, decât a­vantagiile pe cari le creează ca­pitalismului. Ea este garanţia vieţii individului în condiţiuni normale şi nici­decum ocaziunea de exploatare a omului de către om. A. Corneanu Bolşevicii au făcut apel la ca­pitalul străin pentru a indus­trializa Rusia şi au creia­t uzine de stat. Dacă alături de aceste uzine pentru care statul chel­­tueşte produsul impozitelor, ar exista libertatea pentru oricine de a organiza munca şi a pro­duce aceeaşi marfă în condiţiuni cel puţin egale sau chiar şi mai bune decât la stat, atât pentru lucrători cât şi pentru calitatea mărfii, atunci regimul bolşevic ar scăpa de orice critică. Monopolizarea vieţii economi­ce în scop politic este o absur­ditate pe care în zadar se încear­că să o justifice diferitele doc­trine socialiste cu ideea că se îndepărtează exploatarea omu­lui de către alt om. Capitalistul care exploatează lucrătorii co­mite o infracţiune, dar nu orice realizare a unui beneficiu din organizarea muncii înseamnă exploatarea lucrătorului. Fără acest beneficiu întreprinderea capitalistă dispare, iar întreprin­derea de stat devine o sarcină publică. Intr’un regim de între­prinderi de stat generalizate ca­re toate ar lucra în pagubă, im­pozitele ar deveni excesiv de grele pentru a acoperi paguba producţiei, iar consumaţia ar deveni excesiv de scumpă pen­­tru că nu ar exista nici un inte­res la producţia bunurilor, la îmbunătăţirea calităţii lor. Libertatea economică are un Convocarea Soc.Naţiunilor GENEVA 20 (Rador). — Se­cretariatul Societăţii Naţiunilor n’a primit până acum nici o co­municare d­in partea înaltului co­misar al instituţiei de la Geneva la Danzig. La Londra se examinase posi­bilitatea unei reuniuni a comi­tetului de trei însărcinat cu chestiunea Danzigului chiar în cursul acestei săptămâni, profi­­tându-se de întrunirea conferin­ţei franco-anglo-belgiene. Atât la Montreux cât şi la Pa­ris s-au manifestat păreri în fa­voarea unei reuniuni a întregu­lui consiliu al Societăţii Naţiu­nilor pentru ziua de 23 sau 24 iulie. In cazul când s’ar ajunge la această soluţie, convorbirile din­tre cele trei puteri locarniene nu s’ar mai dasfaşura I» Uonţba Sfârşitul Bursei In anii trecuţi, cerealele n’au reprezentat decât o prea redusă parte din exportul nostru. Dat fiindcă s’ar putea să avem a­­nul acesta un prisos de ce­reale mai mare decât l-am a­­vut dela 1933 încoace, structura exportului nostru ar putea să sufere schimbări esenţiale. Sunt firi optimiste cari s’au şi avân­tat în a face proorociri. Eu văd urcându-se cifrele exportului nostru la înălţime fanteziste. Chiar dacă refuzăm să ne în­regimentăm între cei prea în­crezători, nu putem să ne ab­ţinem de a analiza de pe acum situaţia, azi încă ipotetică, dar totuşi absolut posibilă, că un ex­cedent de export și implicit in­trări masive de devize ar putea să facă să înceteze, calamitatea lipsei de devize în care trăim. O astfel de îndeletnicire nu trebuie considerată efemeră sau lipsită de vreun rost. Dimpotrivă credem că e de datoria noastră nepregetată, să ne întrebăm cum se va face „revenirea la nor­mal“. , Având în vedere că perspecti­vele pentru această revenire nu sunt proaste întrebarea, cum vom folosi împrejurările noui e cu totul firească. In anul 1935 am exportat măr­furi în valoare de 16 miliarde lei. Mai mult de jumătate din valoa­rea produselor ieşite din ţară se datoresc petrolului. Cerealele au­­ lipsit. Ele reprezintă numai a opta parte din exportul făcut. Dacă în 1936 avem un excedent masiv de cereale,, atunci s'ar pu­tea ca şi cifra exportului nostru să sporească. Cu toate că această sporire ne pare cu putinţă, cre­dem totuşi de datoria noastră să semnalăm că campania de ex­port la petrol şi lemne a fost a­­nul acesta mai proastă decât în anul trecut şi de aceea trebuie să socotim cu o scădere de va­lori desigur apreciabilă pentru aceste mari categorii de produse exportabile. Plusul de export la cereale ar putea deci să fie oarecum mic­şorat de scăderea valorilor glo­bale de export la petrol şi mate­rial lemnos. Chiar dacă ne lăsăm copleşiţi de astfel de raţionamente pline de prudenţă, problema cum se va face aşezarea economiei noastre naţionale dacă intrări masive de devize ne-ar pune în fericita si­tuaţie de a face în sfârşit ordine în comerţul nostru cu d­evize, e de un deosebit interes. Un prim efect al acestor per­spective îl putem constata. Din Aprilie până azi francul francez a scăzut la bursa neagră de la 14 lei la 11 lei, iar lira sterlină şi celelalte devize au înregistrat scăderi corespunzătoare. In­ schimb gestiunea monopolului­ de distribuire a devizelor se face acum cu mai multă înlesnire de­cât a fost cazul cu trei sau patru luni înainte. Corelaţiunea ce e­­xistă între scăderea cursurilor la bursa neagră şi între felul cum­­ Banca Naţională reuşeşte să sa­tisfacă cererile de devize ale im­portatorilor e prea evidentă, ca să o mai comentăm. Cum se va desfăşura situaţia, dacă un belşug de devize ar pu­ne Banca Naţională în starea de a corespunde în întregime ne­voilor comerţului exterior? Cu toate că realizarea unei astfel de stări e foarte anevoioasă şi ne pare aproape fără putinţă sub actualul regim al clearingurilor, un alt element care ar putea să slăbească domnia bursei negre trebuie luat în considerare. Un export îmbelşugat, spore­şte în mod fatal şi venitul devi­zelor la bursa neagră. Devizele scăpate controlului Băncii Na­ţionale se înmulţesc şi oferta de astfel de devize abundă. In schimb, venitul de devize la In­stitutul de emisiune, şi el sporit, permite satisfacerea nevoilor nor­male ale comerţului importator şi faţă de o ofertă sporită de de­vize, bursa neagră rămâne cu o cerere mult mai redusă. Efectul acestei schimbări va fi o scăde­re a cursului devizelor la bursa neagră. Intre cursul oficial al Băncii Naţionale şi cel azi negociat la bursa neagră, diferenţa e de a­­proximativ 22 la sută. Nu ne pa­re exclus ca această diferenţă să mai scadă şi chiar să fie redusă la numai câteva procente. Dar (Continuare în pagina IlI-a) IHR.! flggfG ? *ntrc Viena­ şi Berlin intensificarea legăturilor economice austro-germane Actuala situaţie a raporturilor e­­conomice dintre Germania şi Aus­tria, îndreptăţeşte afirmarea că pentru desăvârşirea apropierii eco­nomice urmărite prin acordul în­cheiat la 11 iulie între cele două ţări, terenul este îndeosebi de pri­elnic. Intr’adevar, Reichul este astăzi cel mai de seamă client al Austriei şi totodată cel dintâiu furnizor al acesteia. Astfel, în primul trime­stru al anului curent 16 la sută din mărfurile importate în Austria sunt de provenienţă germană şi 18 la sută din valoarea celor ex­portate au mers în Germania. Importul austriac s-a urcat în a­­ceastă epocă la 312 milioane schil­­lingi, din cari 51 milioane pentru articole germane. Exportul a însu­mat 1251 milioane schillingi, din cari cad asupra Germaniei 42,5 milioane. Germania cumpără în prezent mai multe mărfuri austriace decât Italia şi Cehoslovacia la un loc! STRUCTURA PRODUCŢIEI IN­­CURAJEAZA SCHIMBUL­ CO­MERCIAL Producţia industrială şi comer­cială a celor două ţări e atât de diferită,­ încât am putea spune că niciodată un antagonism structu­ral nu a contribuit atât de fericit la o întregire reciprocă a nevoilor interne şi deci la realizarea unui schimb economic de produse arei o scară mai variată. Austria furnizează Reichului în deosebi lemne, piei şi tăbăcărie, nu în mică măsură şi articole de lux produse de faimoasa, industrie vieneză. In schimb primeşte­ din Germania produse farmaceutice,­­în­grăşăminte chimice, produse colo­rante, automobile, maşini, etc. In foarte multe ramuri de producţie Cultivate în ambele ţări, comerţul exterior dintre acestea se menţine la un nivel egal. ACAPARAREA CULTURALA Pe tărâm cultural, Germania de­ţine un loc preponderent pe piaţa austriacă. Din cărţile, jurnalele şi revistele importate în Austria, 90,5 la sută sunt de origină germană. Prin acordul de la 11 iulie se va realiza într’un timp apropiat o a­­caparare absolută a nevoilor cul­turale austriace, în folosul Germa-­ niei.­­ Literatura naţional socialist va izbuti să suprime cu timpul orice altă iniţiativă spirituală, deservind astfel scopurile politice ale Fuehre­­rului. Odată cu înlăturarea tensiune! politice dintre Austria şi Reich, dru­mul spre Viena — și poate mai departe — e deschis produselor­ industriale germane deopotrivă ca și celor spirituale. Urmările rămân­ de văzut. S. An. Dunărea ,cel mai mare fluviu navigabil al Europei după Volga, străbate tot centrul continentului şi deserveşte din punctul de vedere al transporturilor interesele a opt state cu o populaţiune de peste 100 milioane locuitori. Din cauza importanţei covârşi­toare a acestei artere de comunica­ţie, navigaţia pe Dunăre a preo­cupat de multă vreme forurile in­ternaţionale care în timpurile mai recente şi-au concentrat apărarea intereselor lor prin tratatul de la Pa­ris încheiat in 1350. " Puterile Comisiunei Europene ca şi autoritatea ei au fost menţinute aşa după cum ea le posedă înainte de război pe aceiaşi porţiune de fluviu, iar pentru porţiunea Brăila —Ulm s'a instituit prin acelaşi tra­tat de pace (art. 347) o a doua Co­­misiune denumită Comisiunea in­ternaţională a Dunărei. Atribuţiunile acestei Comisiuni urmau să fie precizate, după pune­rea în aplicare a tratatului printr­ - un statut al Dunărei, care de alt­fel s'a şi realizat în Iulie 1921, şi s‘a pus în aplicare la 1 Octombrie 1922. Prin tratatul de pace dela Ver­sailles (art. 334) vorbindu-se de condiţiunile generale de navigaţie, pe fluviile declarate internatinale, se precizeaz că: Tranzitul călătorilor, vapoare­lor și mărfurilor se va face con­form conditiunilor generale sta­bilite la secfia­l­ a” (adică în com­plectă libertate, mărfurile în tran­zit fiind scutite de ori­ce taxe va­male sau alte taxe similare). „Dacă cele două maluri ale unui „fluviu i«ts?r*x£»tiowo. 1 aparţin a«** In virtutea clauzelor acestui tra­tat s’a statornicit la gurile Dună­rei şi pe porţiunea maritimă a flu­viului (Brăila-Mare) un regim in­ternaţional, având ca organ de pu­nere în aplicare şi de conducere pe Comisiunea Europeană a Du­nărei, compusă din delegaţii fo­stelor­­ mari puteri Europene. După răsboiul mondial, prin tra­tatul de pace de la Versailles (art. 331) Dunărea a fost declarată pe toată întinderea ei navigabilă (Ulm- Mare) împreună cu Elba, Odethi şi Kremenul, fluviu internaţional. „Jui aş stat, mărfurile în tranzit vor „putea fi sigilate sau puse sub paza „agenţilor vamali. Când fluviul face „frontieră, mărfurile şi călătorii în „tranzit vor fi scutiţi de ori­ce „formalitate vamală; încărcarea şi „descărcarea mărfurilor ca şi îm­barcarea şi debarcarea călătorilor „nu se putea face decât în „portul desemnat de Statul rive­­­ran”. Tratatul de la Paris d­in Martie 1856, cu anexele lui, actul public din 2 Noembrie 1865, făcut la Ga­Statutul definitiv al Dunărei din Iulie 1921, pus în aplicare la 1 Oc­tombrie 1922, se ocupă de regi­mul general al Dunărei, de Dună­rea maritimă, de Dunărea fluvială, etc. La art. 23 acest statut prevede că: „Trecerea în tranzit a vapoarelor „plutelor, călătorilor şi mărfurilor „e­liberă pe reţeaua internaţionali­zată a Dunărei fie că acest tran­zit se face direct sau după trans­­­bordare sau punere în antrepo­zit ’’­laţi între delegaţii marilor puteri, tratatul de la Londra din 18 Martie 1871, Tratatul de la Berlin din 18 Iulie 1878, Tratatul de la Londra din 10 Martie 1888 şi cu regulamentul de navigaţie, de poliţia fluvială şi de supraveghere aplicabil porţiu­­nei de fluviu situată între Porţile de Ier şi Galaţi, au rămas în fiinţă şi au fost consfinţite prin tratatele de pace de la Versailles, St. Ger­main şi Trianon, cu excepţia com­­punerei Comisiunei Europene (as­tăzi numai din delegaţii Franţei, Angliei, Italiei şi României) a de­­limitărei zonei ei de acţiune numai pe Dunărea maritimă (Brăila—Ma­re) şi a creărei Comisiunei Inter­naţionale a Dunărei Pentru porţiu­nea de fluviu Brăila—Ulm. Regulamentul de navigaţie, poliţie fluvială şi supraveghere făcută la Galaţi la 2 Iunie 1882 de către Co­misiunea Europeană, la art. 7 pre­cizează că „Tranzitul este absolut lber pentru mărfurile tuturor na­ţiunilor, ori­care ar fi provenienţa şi destinaţia" iar mai departe fixea­ză aceleaşi reguli când ambele maluri ale fluviului aparţin acelui­aşi Stat in felul în care ele au fost statornicite ulterior prin tratatul de pace. „Când ambele maluri ale cursu­lui de apă aparţin aceluiaş Stat, „mărfurile în tranzit vor putea fi „puse sub sigilii, sub lacăt sau sub „paza agenţilor vamali”. „Statul tranzitat va avea drep­­­tul să ceară căpitanului sau patro­nului o declaraţiune scrisă făcută „la nevoie sub jurământ şi afir­­­mând că transportă sau nu măr­­„furi a căror circulaţiune este re­glementată, sau al cărui import (CONTINUARE IN PAG. 4-a). După războiu Problema Dunării Regimul tranzitului prin gurile Dunărei De cs lipseşte aCtivîtatea*Tn..porturile Galaţi-Brǎila de Prof. D. N. PANAITESCU Secretarul general al Camerei de industrie şi comerţ din Galaţi Regimul tranzitului O conferinţă internaţio­nală a comerţului şi creditului NEW-YORK 20 (Rdor). — D. Nicholas Murray Butler, preşe­dintele universităţii Colombia şi al Fundaţiunii Carnegie, a a­­dresat un apel populaţiei State­lor Unite. „Pen­tru evitarea unui rezultat tragic”, d. Butler propune întrunirea nein« târziată a unei conferinţe internaţionale, consacra»­tă comerţului şi credit«r­ i lui* 14 înapoiat dintr’o lungă călâto-­ rie de studii în Europa, d. Butler] declară într’un raport adresat Fundaţiei Carnegie: , ,Mai multe guverne din Europa vor ajunge In 1937 la limita extremă a­ capacităţii lor de a mai­ face împrumuturi. Finani­­ţele lor încurcate fără nâ­dej­de de scăpare, ii vor împinge probabil la răz­boiu şi la rezultatele lui tragice”. Marea autoritate de care se bucură d. Murray Butler în Sta­tele Unite dă un relief deosebit acestor avertismente grave. (Continuare în vale­rea) Cum funcţionează oficiul grâului in Franţa Noua lege pentru înfiinţarea oficiului , valorifi­care a grâului. Rolul cooperativelor Parlamentul francez a votat proectul de lege pentru înfiinţarea unui Oficiu de valorificare a grâului, iată ce prevede noua lege: PREŢURI FIXE Scopul legii este, în primul rând, să evite variaţiile excesive ale pre­ţurilor grâului în cursul unei ace­leiaşi campanii, şi să sustragă piaţa de sub influenţele operaţiunilor spe­culative. Nenumăraţi producători s-au plâns, în adevăr, că preţul grâului, care se stabilise la circa 50 franci, la un moment dat şi-a dublat valoarea până azi. Ideea de bază a legii este deci restabilizarea unui preţ minim, o­­bligatoriu pentru toţi. De azi îna­inte, toţi producătorii de grâu, mici sau mari, vor putea obţine o remu­neraţie fixă (plus o uşoară majo­rare lunară pentru cheltuieli de laa­­gazinaj şi întreţinere). Această sta­bilitate, spune proectul, are de scop „să realizeze securitatea ne­cesară păcii sociale“. ROLUL COOPERATIVELOR Noul proect speră să evite toate inconvenientele legii din 1933 care fixa un preţ­ minim pentru grăit. Intr-adevăr, preţul minim şi ma­xim al grâului va fi determinat de noul oficiu şi nu va putea trece li­mitele impuse, deoarece cooperati­vele se vor impune în mod obliga­tor. Principiului de bază a preţului fix se adaugă încă unul, nu mai pu­ţin important: orice cultivator nu poate vinde decât unei cooperative; orice morar nu poate cumpăra de­cât de la o cooperativă. Nu mai există deci, pentru culti­vatorul în lipsă de bani, nevoia de a-şi ceda recolta la preţuri de mi­zerie, după cum nu mai există con­curenţă între morari spre a realiza suprabeneficii în raport cu cota ofi­cială a preţului făinei. Se realizea­ză, cu alte cuvinte, nivelarea tuturor preţurilor. PROTESTUL CAMERELOR DE COMERŢ Acestui proect i se opun însă co­mercianţii de grâu cari susţin ca prin noua legiuire se dă o lovitură de moarte comerţului liber de ce­­reale şi, ca urmare , închiderea burselor de mărfuri. Acest „capitis diminutiv” adus negustorilor, comisionarilor şi cartierilor, al căror număr se ridică la circa 80 de mii, stârneşte vehe­mente proteste. E posibil ca d. Monnet să vină cu unele amendamente care să cuprin­dă dispoziţii mai liberale. CONSUMUL FAMILIAL Proectul exclude însă din regimul totalitar pe care îl organizează, grâul pentru consumul familial. Se autoriză schimbul grâului contra făinei sau pâinei, în limita de trei chintale anual de persoană. Sunt temeri însă că, păstrându-se principiul consumului de grâu fa­milial, se va da morarilor posibili­tatea de fraudă, căci vor putea mă­

Next