Argus, februarie 1937 (Anul 27, nr. 7142-7165)

1937-02-01 / nr. 7142

A ANUL XXVII No. 7142 NOUL MODEL S CILINDRI București, PALATUL CICLOJ, Telefon 209.64. 217.45 RONANENTE : In străinătate In țară un an zzuu Lei 6 luni 1300 „ 3 luni 800 „ 3 lei In ţară. 6 lei in străinătate Un an iOOO Lei 6 luni 550 „ 5 luni 300 „ ORGAN ZILNIC AL COMERȚULUI Fondatori: S. PAUKER şi H. F. VALENTIN BIROURILE Bucureşti, Str. Constantin Miile No. 15 INDUSTRIEI si FINANŢE! Director GRIGORE GAFENCU TELE­FON 3­05.44 Luni 1 Februarie 1937 NOUL MODEL 8 CILINDRI Bucureşti, PALATUL CICLO8 Telefon 209.64. 217.45 PUBLICITATEA se primeşte la administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate Controlat in Universităţi Cu prilejul unor interesante publicaţii S’a vorbit prea mult şi prea des despre controlul activităţii univer­sitare, cu prilejul feluritelor întâm­plări tulburătoare pentru ordinea publică, încât aproape că lumea nu mai ştie ce să creadă, iar legiuito­rul, el însuşi, pare nedumerit în privinţa reformelor pe care le tot pune la cale. Cel puţin aşa s-a vă­dit din tot felul de ştiri oficioase care anunţau o nouă modificare a legei învăţământului universitar din 1931 spre a-i aduce „sancţiuni“ şi „ascuţişuri de sabie“. Adevărul, însă, este altul şi anu­me că autonomia universitară a în­cetat, aproape, să mai funcţioneze prin jocul combinaţiilor de interese lăturalnice, iar formele de control ce se tot dibuesc, prin proectele de reformă, nu sunt decât încercări de a şterge şi urmele cele bune din autonomia ideal înţeleasă. Controlul Universităţilor este, într-adevăr, foarte greu de organi­zat din pricini lesne de înţeles. Cu cât te urci mai sus pe scara erar­­hiei sociale, în organizarea societă­ţilor­ civilizate, controlul formal din afară, pe temeiul textelor legale şi cu veghea unor superiori chemaţi la un asemenea control, scade. In schimb, creşte sau cel puţin trebue să crească simţul de auto-control al oamenilor, cari, prin poziţia lor so­cială, au să servească drept pildă şi imbold concetăţenilor mai mici ori mai tineri, iar la nevoe au să exercite controlul acestora din urmă. In asemenea situaţie, controlul a­­pare greu de exercitat chiar pentru ministrul titular al departamentu­lui respectiv căci i se cere o mare autoritate morală faţă de colegii lui, în cazul când, el însuşi, este profesor universitar. Dacă, însă, ministrul educaţiei naţionale, se în­tâmplă să fie cine ştie ce produs al politicii, fără o meserie precisă, atunci un asemenea control pare greu de tot. Desigur, se pot găsi formule po­litice de control. In ţările, care au trecut prin revoluţii răsturnătoare ale vechilor rândueli, personalul dinainte al Universităţilor a fost parte reînoit, parte cucerit de deţi­nătorii cei noi ai puterii,­­ dar ni­velul ştiinţific şi moral al acelor Universităţi a trebuit, în chip fatal, să cadă. Personalul de control spe­cial numit sau titularii cei din nou numiţi, în funcţiunile tradiţionale de rectori şi decani, nu se mai deose­beşte prin nimic de restul organe­lor politice din aparatul de Stat şi din tot ce făcuse, cândva, mândria şi prestigiul vechilor Universităţi, nu a mai rămas nimic. Acolo unde şi sovietul politic al studenţilor are un rol­­ în treburile de conducere universitară, se înţelege unde au putut ajunge Universităţile. La orice formă s-ar recurge, deci, încercarea de control poliţienesc în Universităţi nu este uşoară pentru că numirea directă de către guvern a controlorilor, dintre profesorii simpatizanţi politici, nu poate servi prestigiul şi autoritatea instituţiei. In privinţa aceasta, chiar sistemul de liberă alegere, prin votul cole­gilor, a decanilor şi rectorilor, a în­cetat să mai aibă o utilitate de con­trol şi de prestigiu, de când s-a a­­m­estecat politica de partid în ope­raţiunile electorale de la Universi­tate. Alesul este, rareori, o perso­nalitate cu prestigiu, dar aproape totdeauna trebue să fie un spirit împăciuitor cu slăbiciunile colegilor alegători, un om cu trecere politică de partid şi, câteodată, un gospodar priceput în treburile administrative ale Universităţii sau ale facultăţii. De aceea, sistemul rotaţiei la sluj­bele administrative din Universi­tate, pe care l-am găsit, dar nu m am menţinut, la Cluj şi la Cernăuţi, era mai bun decât sistemul electoral. Un singur sistem de control, cu ajutorul publicităţii, se poate insti­tui la Universităţi, când e vorba de activitatea didactică şi ştiinţi­fică a corpului didactic. Anume: publicarea obligatorie, an de an sau cel puţin odată la câţiva ani, de anuare amănunţite, care să ofere un tablou cât mai exact despre activitatea intră şi extra-univ­er­sitară a acestui per­sonal didactic. Lucrul acesta este cu putinţă pentru că s’a făcut, în anul 1936, la Universităţile din Cluj şi Iaşi, la cea d’intâî, sub forma unei bi­bliografii generale pe timp de zece ani de activitate prîntr’o lucrare alcătuită de d. I. Crăciun, confe­renţiar de bibliografie, la cea de a doua, sub forma unui anuar ofi­cial pentru cinci ani şcolari (1930— 1935) sub supravegherea rectoru­lui, d. prof. Tr. Bratu. Din cercetarea atentă a celor două lucrări, oricare cititor şi prin urmare, cu atât maai mult, au­toritatea superioară de Stat, îşi poate da seama aproape cu preci­zie, despre activitatea corpului didactic universitar, despre slăbi­­ciunile vădite, cum şi despre în­dreptările ce s’ar putea face. Al­cătuitorii proectelor de reformă universitară, dacă sunt însufleţiţi de intenţii sincere de îndreptare şi urmăresc, cu perfectă bună cre­dinţă, îndreptarea stărilor de lu­cruri actuale, pot găsi inspiraţii fericite din cele două lucrări tipă­rite despre activitatea Universită­ţilor de la Cluj şi Iaşi. Intr’adevăr, se poate constata că sunt, în corpul, universitar, oameni fără nici un fel de activitate di­dactică şi ştiinţifică, precum spune legea, în legătură cu specialitatea sau disciplina lor. Unii dintre a­­ceştia nu au nici un fel de activitate intra sau extra-universitară; alţii au, dimpotrivă, o mare activitate în afară de Universitate. Dacă se vorbeşte, mereu, de re­forme, desigur că primul pas de făcut ar trebui să fie pensionarea celor cari nu fac nimic şi reche­marea la activitatea intra-univer­sitară a celor cari au activitate din afara Universităţilor, iar în căzu când s’ar dovedi că nu pot avea altă activitate decât extra, să fie trecuţi alături de ceilalţi. Se ştie, de pildă, că pentru unii catedra universitară, urmărită cu mare stăruinţă şi cu înfăţişări de pasionată chemare, nu este, după ce au ocupat-o, decât o simplă trambulină către situaţii mai înal­te, de obicei politice. După cum, pentru alţii, ea constitue un loc mi­nunat de linişte şi de odihnă, un fel de pensionare chiar din ziua apariţiei decretului de numire, graţie vacanţelor lungi de peste an şi celor luate, cu uşurinţă, în timpul activităţii şcolare. Volumul bibliografic al d-lui Crăciun arată că la Universitatea din Cluj sunt profesori cari, în răstimp de peste zece ani, n’au publicat un rând, — şi sunt de a­­ceştia la toate facultăţile. Acelaş lucru se poate constata şi din anua­rul Universităţii eşene: că sunt profesori cari, în decurs de cinci ani, n’au tipărit nimic, iarăşi pe la toate facultăţile. Cine ştie cum se va fi desfăşu­rat şi activitatea didactică propriu zisă a unor profesori gramofoane, cari repetă cursuri lipsite de orice putinţă de control pe calea publici­tăţii din moment ce asemenea cursuri, indiferent de motive, ră­mân o taină rezervată bieţilor au-­­ditori obligaţi (studenţii). Legea învăţământului universi­tar este categorică în prevederile ei când vorbeşte despre activitatea didactică (prelegeri, lucrări practi­ce şi experienţe cu studenţii) şi cea ştiinţifică (o producţie supli­mentară în specialitatea fiecăruia, fără să i­ se ceară cine ştie ce in­venţii sau născociri geniale). Con­trolul se limitează, în privinţa a­­cestor activităţi paralele, la cei trei ani de agregaţie,­­ după care profesorul ar părea îndreptăţit la liniştea pensionarului. Iată că verificarea din cinci în cinci ani, fie chiar din zece în zece ani, cum cere d. prof. Lupaş în vo­lumul său despre „Problemele şco­lare”, ar putea să dea oarecare mişcare şi imbold la lucru celor cari nu simt, ei singuri, râvna şi dragostea de a lucra, într’o carie­ră în care se cere, mai ales, pasiu­nea specialităţii ce ţi-ai ales-o. Prin urmare, ceva este de făcut pentru progresul Universităţilor noastre, dar aceasta nu se poate face decât cu respectul autono­miei şi înlăuntrul ei. N. Daşcovici Situatia sumară a Băncii Nationale a Belgiei Stocul de aur al Băncii Natio­nale a Belgiei arată pe ziua de 21 ianuarie 87,3 milioane franci. Circulaţia fediciară se urca la 22,39 miliarde franci belgieni. 6 PAGINI r­* 3 _£* '•Wî'-*' îs %9t'SsG£2&' P­IAŢA Lichidarea exporturilor în Austria. Fişa tehnică. Cuponul împrumu­tului de stabilizare. Devizele negociabile 30 Ianuarie Banca Naţională a hotărît să pre­lungească termenul de lichidare în clearing particular până la 15 Fe­bruarie a. c., a exporturilor făcute în Austria până la data de 15 De­cembrie 1936. In acest sens s’au tri­mis eri dispoziţii sediilor, şi o cir­culară băncilor autorizate. Prin urmare, importatorii care au documente de import până la 15 decembrie, vor putea cumpăra şi­lingi vechi până la data prelungită. * Ministerul de finanţe a trimes ori Asociaţiei exportatorilor de petrol următoarea adresă: Ca rezultat la petiţia prin care ne cereţi scutirea pentru industria de petrol de a întocmi fişa tehnică, aşa cum s-a stabilit prin ordinul cir­cular No. 247.867 din 1936, vă fa­cem cunoscut că, întrucât la acea­stă industrie se face un control or­ganizat prin agenţi şi controlori technici, ministerul a aprobat cere­rea, dispensând industria de petrol de a întocmi fişa statistică. * Dupe cum anunţă „Neue Freie Presse“ cuponul împrumutului de stabilizare din 1929 (7 la sută) garantat de C. A. M., va fi plătit deţinătorilor austriaci ai acestor tit­luri în proporţie de 65 la sută din valoarea inniţială în dolari hârtie. Plata se va face la Viena în schil­lingi socotiţi la cursul zilei pentru cecuri New-York. Suma corespunzătoare de schil­ling­ a fost plătită de ministerul de finanţe român în clearingul austro­­român, aşa că plata cuponului nu va suferi nicio întâmpinare. Prin plata de 65 la sută cuponul se consideră schimbat în întregime. Această lichidare se face în baza acordului din iulie 1934, încheiat la Paris cu delegaţia posesorilor tit­lurilor de mai sus. Acordul expiră la 1 februarie şi tratativele ce se urmează acum la Paris pentru reglementarea servi­ciului de plăţi aferent se găsesc în­tr-o fază foarte prielnică. E probabil ca în puţine zile să se ajungă la o încheiere. * Devizele negociabile: Marca germană a rămas neschim­bată în jurul 36.75. Coroana cehă a cotat 4.73, Silingul austriac nego­ciabil la 25.45, lira italiană 7 şi drahma 0.85.* Piaţa cerealelor în străinătate e foarte calmă, în urma ştirilor, ve­nite din America despre recolta vii­toare, cât şi restrângeri de cumpă­rări de grâu din partea Angliei. Ministerul Agriculturii din State­le Unite a făcut o declaraţie din car© reiese că va fi o recoltă re­cord dacă n­­­ se menţine. * La licitaţia publică (inută pentru furnizarea de 16.500 m. c., de scân­duri de brad, necesare pentru ate­lierele CFR­, societăţile forestiere au oferit numai 6000 m. c. deşi societăţile au cantităţi suficiente. Faptul se datoreşte greutăţilor de încheere şi de lichidare a furnitu­rilor pentru CFR., mai ales acum când străinătatea cumpără orice cantitate de cherestea. Cei 3300 m. c., scânduri de ste­jar au fost oferiţi în întregime la preţul 3700 Iei metrul cub, cu o mărire de preţ de cca. 7 la sută fa­ţă de anul trecut.* Importul de aur în Anglia a în­sumat în ultima săptămână lire 4.716.160. Exportul de aur s-a urcat la lire 2.259.535. ■9Í* Caracteristic pentru lipsa de fier de pe piaţa britanică este faptul că de o pildă pentru tablă galvanizată consumatorii s’au declarat înţeleşi să plătească prime de 10—20 shil­­lingi per tonă. Am oprit exportul de lemn pe plata greacă Sovietele şi Iugoslavia ne vor lua locul? Piaţa de cherestea a Greciei e fermă, iar dacă anul 1936 a gă­sit piaţa grecească cu stocuri însemnate de cherestea, — ce­­ea ce făcea să se întrevadă o în­cetinire a importului, — nu se poate spune acelaş lucru şi pen­tru anul în curs. Deasemenea, noul decret al importului pentru primul semestru din 1937 (Ia­­nuarie-iunie) nu a adus nici o atingere de fapt la cherestea, cu toate că în ultimele luni s’a vor­bit cu insistenţă despre contin­­gentarea materialului lemnos. Doar dispoziţiunea cu privire la Aşa­dar, nevoile pieţii de che­restea a Greciei rămân încă foar­te mari şi ele n’ar putea fi re­­duse nici prin măsuri de încu­­rajare a producţiei indigene, nici cu contingentarea importului, care este o imposibilitate — aşa cum rezultă din însăşi faptul că s’a vorbit numai de contingen­tarea importului fără să se a­­jungă la măsuri cu toată lipsa mare de devize a ţării. Deci concurenţa se poate des­făşura şi mai departe în plin, in­fluenţând astfel mişcarea preţu­rilor. In prezent faţă de o urcare a preţurilor la cheresteaua româ­nească, preţurile pieţii greceşti au crescut cu numai 10 la sută. Deci preţurile pieţii greceşti nu asigură o marje provenienţe­lor noastre în baza căreia să se poată încheia afaceri, iar pe de altă parte există serioase indicii că provenienţele româneşti vor înregistra o nouă urcare. Dat fiind poziţia de care ne bucurăm în prezent pe piaţa Gre­ciei, urcarea preţurilor la noi în ţară influenţează într-o oareca­re măsură, mişcarea generală a preţurilor şi pe piaţa Greciei. Cu toate acestea locul nostru de primi furnizori ai pieţii este de­parte de a fi consolidat, iar îm­părţirea debuşeu­lui grecesc cu ceilalţi furnizori nu poate decât să influenţeze la rândul ei asu­pra poziţiei României. Concurenţa din partea Rusiei ESTE DIN CE IN CE MAI MULT SIMŢITĂ. De asemenea, Iugosla­via câştigă teren pe piaţa Gre­vămuirea mărfii în termen de 40 de zile sub pedeapsa achi­tării tarifului vamal înzecit, ră­mâne şi mai departe în vigoare , ceea ce are ca rezultat stânje­nirea importului de cherestea. Pe de altă parte hotărârea re­centă a guvernului grec de a înfiinţa creditul forestier cu scopul de a se ajunge la mări­rea producţiunii indigene nu va putea să aibă decât urmări ne­însemnate asupra importului de cherestea şi cari privesc viito­rul mai mult sau mai puţin în­depărtat, c­ei, mai ales în urma avanta­­giilor acordate de Grecia prin convenţia din Septembrie 1936 în detrimentul provenienţelor noastre. Al treilea concurent pe piaţa Greciei este Austria, care deasemenea şi-a îmbunătăţit poziţia în ultima vreme. PROVENIENŢELE ru­seşti ŞI PREŢURILE ROMANEŞTI Provenienţele ruseşti simt oferite la preţul de 45 Sh. per m3 d­e Pireu, fiind de o calitate ce se poate egala cu a IV-a românească. Calitatea a IV-a românească e oferită la preţul de 54 Sh. rob Calaţi, ceea ce ar reveni 62 Sh. m3 d­e Pireu. Aşa­dar rezulta că pre­ţurile provenienţelor­­ ruseşti sunt cu l 7 Sh. la m3 mai ieftine, decât provenien­ţele noastre. Provenienţele iugoslave sunt oferite deasemenea la preţuri cu 10—15 la sută inferioare provenienţelor noastre. La fel, provenienţele Austriei sunt şi ele mai ieftine decât cheresteaua româ­nească. Ce-i drept, calitatea lemnului româ­nesc este recunoscută pe piaţa Greciei, ca fiind cea mai bună. Cu toate ace­stea, şi lemnul rusesc este destul de bun sub raportul calităţii. Cu toate acestea, diferenţa la preţuri intre lemnul rusesc şi cel românesc, de l­a Sh. la m3, se referă la aceeaşi calitate: calitatea a V-a. Lemnul iugoslav este inferior cali­tativ, întrece însă pe cel rusesc sub ra­portul sortalului. Ceea ce constituie încă o inferioritate a lemnului rusesc faţă de cel românesc, e şortajul, care deşi Ru­sia şi l-a îmbunătăţit în mod simţitor în ultimii ani, totuşi lasă încă mult de do­rit. Astfel, calitatea lemnului rusesc se apropie de cel românesc. Iugoslavia în schimb se prezintă bine sub raportul sor­ta iubii, dar nu are lemn de calitate su­perioară. Concurenţa Rusiei şi a Iugoslaviei Perspectivele pentru exportul românesc Am făcut aceste consideraţi­uni privitor la calitatea şi sorta­­jul provenienţelor ruseşti şi iu­­goslave faţă de cele româneşti, spre a ne da seama de perspec­tivele ce ne asigură piaţa gre­cească la începutul anului 1937. Cu o marfă care egalează pe cea românească în privinţa ca­lităţii şi cu sortalul îmbunătăţit Rusia este pentru noi un temut concurent pe piaţa Greciei, mai ales că preţul la ruşi nu joacă mare importanţă. Acum câţiva ani de zile, pro­venienţele româneşti stăpâneau piaţa, iar concurenţa Rusiei nu putea să constitue un pericol pentru noi. Situaţia este cu to­tul alta astăzi. Suntem amenin­ţaţi în prezent atât din partea Rusiei, cât şi din partea Iugo­­slaviei şi Austriei, la exportul de cherestea în Grecia, care — nu trebuie uitat — reprezintă sub raportul valorii cel mai mare procent din totalul exportului nostru în această ţară. Dupe informaţiunile ce deţi­nem, ar reieşi că Rusia nu va plasa în anul acesta pe piaţa Greciei, decât 15—20 de mii de m3, pe cari o să-i plaseze ori­cum, dacă ţinem seama că, în condiţiile actuale, cu preţuri in­ferioare celor româneşti şi cu marfă de calitate bună, ar fi pu­tut să exporte cantităţi cu mult mai mari. Iugoslavia în schimb dispune de stocuri însemnate pentru export şi mai ales în con­diţiile avantagioase asigurate­ prin acordul de clearing cu Gre­cia, ar putea chiar să procedeze la o nouă reducere a preţurilor. Deasemenea, şi concurenţa din partea Austriei devine mai mult simţită. Săptămâna financiară de E. PATIN Concordatul peventiv.-Belsug.-Echilibru.-Cooperare. Banca Românească. Până câni­ „autarchie^Bursa Concordatul preventiv In noul cod comercial vor fi cuprinse și textele pentru legife­rarea concordatului preventiv Cu toate că textul ante-proiec­­tului cunoscut, nu e încă defi­nitiv şi tocmai fiindcă textul ca­­re va fi înaintat Consiliului Le­gislativ zilele acestea poate su­feri anumite amendări, noi cre­dem că nu ar fi greşit să insis­tăm asupra condiţiilor generale fără de care eficacitatea concor­datului preventiv pare absolut compromisă. Articolul 636 din proiect, stabileşte la 60 la sută din totalul creanţelor, minimul ce-l poate oferi debitorul con­cordator. Termenul de plată nu poate fi mai mare de doi ani când debi­torul oferă această cotă. In schimb când cota oferită depă­şeşte pe cea minimală, debitorul are dreptul să profite de un ter­men de trei ani pentru a-şi plăti creditorii. Redactarea acestui ar­ticol e neprecisă şi lipsită de lo­gica. Cum adică. Când debito­rul oferă 61 la sută el are drep­tul de a pretinde un termen de graţie de trei ani? Citind textul astfel cum este redactat, debito­rul are dreptul netăgăduit de a profita de această îngăduinţă. Concordatul preventiv nu a f­ost instituit ca să încurajeze de­bitorul de rea credinţă, de a a­­cuza de încrederea şi de banul ce i-a fost încredinţat. Scopul concordatului e mult mai precis şi mult mai restrâns atât ca, con­cepţie juridică cât şi în deosebi ca, concepţie negustorească. Le­gea urmăreşte apărarea debito­rului de bună credinţă, care prin împrejurări ce-l depăşesc, care din motive ce n’au putut fi pre­văzute, se găseşte în jenă finan­­ciară. Pentru ca să fie păstrat areslei şi să nu fie lăsat pradă creditorului prea nemilos sau cămătarului pr­ea lacom, el poa­te recurge la concordat. Aceas­tă concepţie care se încadrează deosebit de frumos în ceea ce am putea să numim, morala negus­torească, nu implică însă o pro­tecţie nemăsurată a debitorului, precum nu va îngădui o răuvoi­toare folosire a drepturilor ce le e de urmărire şi de execuţie le conferă creditorului. Dacă am rămâne credincioşi acestei con­cepţii, atunci negustorul care şi-a administrat negustoreste şi cinstit comerţul său — şi faptul că aceasta este o condiţie esen­ţială pentru ca, cererea de con­cordat să fie luată în considera­re (vezi articolul 636) confirmă teza noastră — nu are nevoie de îngăduinţa exagerată ce o o­­glindeşte textul ante-proiectului întocmit de comisia pentru refa­cerea creditului. E bine că pen­ru o bună alcătuire a acestei le­­giuiri, s’a dat drum liber unei cât mai largi discuţii a diferite­lor ante-proecte pentru modifi­carea legii concordatului şi să sperăm că legiferarea viitoare a concordatului va contribui în a­­devăr la refacerea creditului. Selsuig Cassa de Economii şi Cecuri Poştale iese tot mai mult pe piaţa noastră financiară, ca furnizoare de fonduri. Depunerile în cont cu­rent făcute la C. E. C. vor atinge pe luna ianuarie a anului acesta, o sumă ce depăşeşte 10 milioane l­­eî. Faţă de afluxul tot crescând de fonduri, de a căror fructifica­re C. E. C.-ul trebuie să se preo­cupe, instituţia aceasta a cărei în­semnătate în economia noastră fi­nanciară s-a afirmat în mod atât de viguros, trebuie să caute noui mijloace de restituire a fondurilor ce îi sunt încredinţate, către circu­laţia monetară. Acest lucru nu e numai o îndato­rire imediată, ieşită din preocupări de gestiune, dar blocarea depu­nerilor atât de însemnate la C. E C. fără ca aceste fonduri să fie iar puse în mişcare şi să împrospăteze astfel numerarul pe piaţa noastră monetară, ar însemna vătămarea u­­nor mari interese financiare. Pentru moment, C. E. C.-ul face o politică de plasamente foarte prudentă şi conducerea lui s’a mărginit să ac­cepte la reescent, din creanţele la instituţii de Stat, numai un număr restrâns de astfel de creanţe. Ac­­ceptând să avanseze 80 la sută din creanţele C. F. R., Cassa de Eco­nomii uşurează cu siguranţă opera­ţiile comerciale proiectele cu a­­ceastă instituţie. Politica de plasamente ale C. E. C.-ului se afirmă astfel deosebit de favorabil şi să sperăm că desfăşur­­ea situaţiei noastre financiare va îngădui şi în alte ramuri ale vieţii noastre economice o cât mai îngă­duitoare şi nestrâmtorată revenire a numerarului depus spre fructifi­care, spre circulaţia monetară. Echilibru In raportul său anual prezen­tat la 1 Februarie 1935 guver­natorului Băncii Naţionale a Ro­mâniei d. Roger Auboin ajunge la concluziile următoare:....pro­blema cea mai importantă va fi să ajungem la desfiinţarea cel puţin parţială a desechilibrului ce există în finanţă, în monetă şi în economie. Experienţa dovedeşte că pro­­tecţia artificială isvorâtă din controlul operaţiunilor de schimb şi ale comerţului exte­rior nu e decât temporară și pierde treptat din eficacitate’’. (Continuare în pag. 3-a) anca Reichului sub controlul guvernu­­lui german BERLIN, 30 (Rador).­­ Agen­ţia D. N. R. a publicat astă seară un comunicat cu privire la situa­ţia Băncii Reichului. Comunicatul are urmă­­torul text: „In marele dis­curs pronunţat în şedinţa istorică a Reichstagului, Fuehreru­ - Cancelar a a­­nunţat că de aci înainte Banca Reichului este pu­să sub controlul suveran al guvernului german. A­­ceastă declaraţie consfin­ţeşte dispariţia ultimelor obligaţii internaţionale cu privire la legea bancară. După informaţiile serviciului co­mercial al Agenţiei D. N. R., obli­gaţiile de acest fel existau până a­­cum pentru Banca Reichului în ur­mătoarea măsură: anumite preve­deri ale legii bancare nu puteau fi modificate fără să se recurgă la o procedură internaţională. In afară de aceasta, preşedintele Băncii Rei­chului era în mod legal socotit ca membru al Băncii Reglementelor Internaţionale. In practică, aceste obligaţii nu au avut niciodată vreo importantă oarecare în ce priveşte conducerea politicei monetare şi de credit a Băncii Reichului, aceasta ducând totdeauna politica sa proprie ţinând seamă de nevoile economiei ger­mane. Germania reia totuşi în pro­priile sale mâini suveranitatea le­gislativă în acest domeniu, prin faptul că ea se eliberează de aceste obligaţii internaţionale. Corespondentul Agenţiei Havas, care transmite acest comunicat, a­­daugă­ că în cercurile germane nu s’au putut obţine preciziuni asupra importantei practice a acestor de­claraţii. IMPRESIA PRODUSA LA LONDRA In cercurile din., Londra nu se acordă nici o impor­tanţă specială declaraţiei prin care cancelarul Hit­ler arată că a hotărât să pună fără rezerve sub su­veranitatea guvernului Reichului atât căile fera­te germane cât și Banca Reichului. In ce privește revendicările colo­niale, cercurile politice britanice declară că Anglia nu poate să ac­cepte nici o revendicare de colonii a Germaniei

Next