Argus, februarie 1937 (Anul 27, nr. 7142-7165)
1937-02-01 / nr. 7142
A ANUL XXVII No. 7142 NOUL MODEL S CILINDRI București, PALATUL CICLOJ, Telefon 209.64. 217.45 RONANENTE : In străinătate In țară un an zzuu Lei 6 luni 1300 „ 3 luni 800 „ 3 lei In ţară. 6 lei in străinătate Un an iOOO Lei 6 luni 550 „ 5 luni 300 „ ORGAN ZILNIC AL COMERȚULUI Fondatori: S. PAUKER şi H. F. VALENTIN BIROURILE Bucureşti, Str. Constantin Miile No. 15 INDUSTRIEI si FINANŢE! Director GRIGORE GAFENCU TELEFON 305.44 Luni 1 Februarie 1937 NOUL MODEL 8 CILINDRI Bucureşti, PALATUL CICLO8 Telefon 209.64. 217.45 PUBLICITATEA se primeşte la administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate Controlat in Universităţi Cu prilejul unor interesante publicaţii S’a vorbit prea mult şi prea des despre controlul activităţii universitare, cu prilejul feluritelor întâmplări tulburătoare pentru ordinea publică, încât aproape că lumea nu mai ştie ce să creadă, iar legiuitorul, el însuşi, pare nedumerit în privinţa reformelor pe care le tot pune la cale. Cel puţin aşa s-a vădit din tot felul de ştiri oficioase care anunţau o nouă modificare a legei învăţământului universitar din 1931 spre a-i aduce „sancţiuni“ şi „ascuţişuri de sabie“. Adevărul, însă, este altul şi anume că autonomia universitară a încetat, aproape, să mai funcţioneze prin jocul combinaţiilor de interese lăturalnice, iar formele de control ce se tot dibuesc, prin proectele de reformă, nu sunt decât încercări de a şterge şi urmele cele bune din autonomia ideal înţeleasă. Controlul Universităţilor este, într-adevăr, foarte greu de organizat din pricini lesne de înţeles. Cu cât te urci mai sus pe scara erarhiei sociale, în organizarea societăţilor civilizate, controlul formal din afară, pe temeiul textelor legale şi cu veghea unor superiori chemaţi la un asemenea control, scade. In schimb, creşte sau cel puţin trebue să crească simţul de auto-control al oamenilor, cari, prin poziţia lor socială, au să servească drept pildă şi imbold concetăţenilor mai mici ori mai tineri, iar la nevoe au să exercite controlul acestora din urmă. In asemenea situaţie, controlul apare greu de exercitat chiar pentru ministrul titular al departamentului respectiv căci i se cere o mare autoritate morală faţă de colegii lui, în cazul când, el însuşi, este profesor universitar. Dacă, însă, ministrul educaţiei naţionale, se întâmplă să fie cine ştie ce produs al politicii, fără o meserie precisă, atunci un asemenea control pare greu de tot. Desigur, se pot găsi formule politice de control. In ţările, care au trecut prin revoluţii răsturnătoare ale vechilor rândueli, personalul dinainte al Universităţilor a fost parte reînoit, parte cucerit de deţinătorii cei noi ai puterii, dar nivelul ştiinţific şi moral al acelor Universităţi a trebuit, în chip fatal, să cadă. Personalul de control special numit sau titularii cei din nou numiţi, în funcţiunile tradiţionale de rectori şi decani, nu se mai deosebeşte prin nimic de restul organelor politice din aparatul de Stat şi din tot ce făcuse, cândva, mândria şi prestigiul vechilor Universităţi, nu a mai rămas nimic. Acolo unde şi sovietul politic al studenţilor are un rol în treburile de conducere universitară, se înţelege unde au putut ajunge Universităţile. La orice formă s-ar recurge, deci, încercarea de control poliţienesc în Universităţi nu este uşoară pentru că numirea directă de către guvern a controlorilor, dintre profesorii simpatizanţi politici, nu poate servi prestigiul şi autoritatea instituţiei. In privinţa aceasta, chiar sistemul de liberă alegere, prin votul colegilor, a decanilor şi rectorilor, a încetat să mai aibă o utilitate de control şi de prestigiu, de când s-a amestecat politica de partid în operaţiunile electorale de la Universitate. Alesul este, rareori, o personalitate cu prestigiu, dar aproape totdeauna trebue să fie un spirit împăciuitor cu slăbiciunile colegilor alegători, un om cu trecere politică de partid şi, câteodată, un gospodar priceput în treburile administrative ale Universităţii sau ale facultăţii. De aceea, sistemul rotaţiei la slujbele administrative din Universitate, pe care l-am găsit, dar nu m am menţinut, la Cluj şi la Cernăuţi, era mai bun decât sistemul electoral. Un singur sistem de control, cu ajutorul publicităţii, se poate institui la Universităţi, când e vorba de activitatea didactică şi ştiinţifică a corpului didactic. Anume: publicarea obligatorie, an de an sau cel puţin odată la câţiva ani, de anuare amănunţite, care să ofere un tablou cât mai exact despre activitatea intră şi extra-universitară a acestui personal didactic. Lucrul acesta este cu putinţă pentru că s’a făcut, în anul 1936, la Universităţile din Cluj şi Iaşi, la cea d’intâî, sub forma unei bibliografii generale pe timp de zece ani de activitate prîntr’o lucrare alcătuită de d. I. Crăciun, conferenţiar de bibliografie, la cea de a doua, sub forma unui anuar oficial pentru cinci ani şcolari (1930— 1935) sub supravegherea rectorului, d. prof. Tr. Bratu. Din cercetarea atentă a celor două lucrări, oricare cititor şi prin urmare, cu atât maai mult, autoritatea superioară de Stat, îşi poate da seama aproape cu precizie, despre activitatea corpului didactic universitar, despre slăbiciunile vădite, cum şi despre îndreptările ce s’ar putea face. Alcătuitorii proectelor de reformă universitară, dacă sunt însufleţiţi de intenţii sincere de îndreptare şi urmăresc, cu perfectă bună credinţă, îndreptarea stărilor de lucruri actuale, pot găsi inspiraţii fericite din cele două lucrări tipărite despre activitatea Universităţilor de la Cluj şi Iaşi. Intr’adevăr, se poate constata că sunt, în corpul, universitar, oameni fără nici un fel de activitate didactică şi ştiinţifică, precum spune legea, în legătură cu specialitatea sau disciplina lor. Unii dintre aceştia nu au nici un fel de activitate intra sau extra-universitară; alţii au, dimpotrivă, o mare activitate în afară de Universitate. Dacă se vorbeşte, mereu, de reforme, desigur că primul pas de făcut ar trebui să fie pensionarea celor cari nu fac nimic şi rechemarea la activitatea intra-universitară a celor cari au activitate din afara Universităţilor, iar în căzu când s’ar dovedi că nu pot avea altă activitate decât extra, să fie trecuţi alături de ceilalţi. Se ştie, de pildă, că pentru unii catedra universitară, urmărită cu mare stăruinţă şi cu înfăţişări de pasionată chemare, nu este, după ce au ocupat-o, decât o simplă trambulină către situaţii mai înalte, de obicei politice. După cum, pentru alţii, ea constitue un loc minunat de linişte şi de odihnă, un fel de pensionare chiar din ziua apariţiei decretului de numire, graţie vacanţelor lungi de peste an şi celor luate, cu uşurinţă, în timpul activităţii şcolare. Volumul bibliografic al d-lui Crăciun arată că la Universitatea din Cluj sunt profesori cari, în răstimp de peste zece ani, n’au publicat un rând, — şi sunt de aceştia la toate facultăţile. Acelaş lucru se poate constata şi din anuarul Universităţii eşene: că sunt profesori cari, în decurs de cinci ani, n’au tipărit nimic, iarăşi pe la toate facultăţile. Cine ştie cum se va fi desfăşurat şi activitatea didactică propriu zisă a unor profesori gramofoane, cari repetă cursuri lipsite de orice putinţă de control pe calea publicităţii din moment ce asemenea cursuri, indiferent de motive, rămân o taină rezervată bieţilor au-ditori obligaţi (studenţii). Legea învăţământului universitar este categorică în prevederile ei când vorbeşte despre activitatea didactică (prelegeri, lucrări practice şi experienţe cu studenţii) şi cea ştiinţifică (o producţie suplimentară în specialitatea fiecăruia, fără să i se ceară cine ştie ce invenţii sau născociri geniale). Controlul se limitează, în privinţa acestor activităţi paralele, la cei trei ani de agregaţie, după care profesorul ar părea îndreptăţit la liniştea pensionarului. Iată că verificarea din cinci în cinci ani, fie chiar din zece în zece ani, cum cere d. prof. Lupaş în volumul său despre „Problemele şcolare”, ar putea să dea oarecare mişcare şi imbold la lucru celor cari nu simt, ei singuri, râvna şi dragostea de a lucra, într’o carieră în care se cere, mai ales, pasiunea specialităţii ce ţi-ai ales-o. Prin urmare, ceva este de făcut pentru progresul Universităţilor noastre, dar aceasta nu se poate face decât cu respectul autonomiei şi înlăuntrul ei. N. Daşcovici Situatia sumară a Băncii Nationale a Belgiei Stocul de aur al Băncii Nationale a Belgiei arată pe ziua de 21 ianuarie 87,3 milioane franci. Circulaţia fediciară se urca la 22,39 miliarde franci belgieni. 6 PAGINI r* 3 _£* '•Wî'-*' îs %9t'SsG£2&' PIAŢA Lichidarea exporturilor în Austria. Fişa tehnică. Cuponul împrumutului de stabilizare. Devizele negociabile 30 Ianuarie Banca Naţională a hotărît să prelungească termenul de lichidare în clearing particular până la 15 Februarie a. c., a exporturilor făcute în Austria până la data de 15 Decembrie 1936. In acest sens s’au trimis eri dispoziţii sediilor, şi o circulară băncilor autorizate. Prin urmare, importatorii care au documente de import până la 15 decembrie, vor putea cumpăra şilingi vechi până la data prelungită. * Ministerul de finanţe a trimes ori Asociaţiei exportatorilor de petrol următoarea adresă: Ca rezultat la petiţia prin care ne cereţi scutirea pentru industria de petrol de a întocmi fişa tehnică, aşa cum s-a stabilit prin ordinul circular No. 247.867 din 1936, vă facem cunoscut că, întrucât la această industrie se face un control organizat prin agenţi şi controlori technici, ministerul a aprobat cererea, dispensând industria de petrol de a întocmi fişa statistică. * Dupe cum anunţă „Neue Freie Presse“ cuponul împrumutului de stabilizare din 1929 (7 la sută) garantat de C. A. M., va fi plătit deţinătorilor austriaci ai acestor titluri în proporţie de 65 la sută din valoarea inniţială în dolari hârtie. Plata se va face la Viena în schillingi socotiţi la cursul zilei pentru cecuri New-York. Suma corespunzătoare de schilling a fost plătită de ministerul de finanţe român în clearingul austroromân, aşa că plata cuponului nu va suferi nicio întâmpinare. Prin plata de 65 la sută cuponul se consideră schimbat în întregime. Această lichidare se face în baza acordului din iulie 1934, încheiat la Paris cu delegaţia posesorilor titlurilor de mai sus. Acordul expiră la 1 februarie şi tratativele ce se urmează acum la Paris pentru reglementarea serviciului de plăţi aferent se găsesc într-o fază foarte prielnică. E probabil ca în puţine zile să se ajungă la o încheiere. * Devizele negociabile: Marca germană a rămas neschimbată în jurul 36.75. Coroana cehă a cotat 4.73, Silingul austriac negociabil la 25.45, lira italiană 7 şi drahma 0.85.* Piaţa cerealelor în străinătate e foarte calmă, în urma ştirilor, venite din America despre recolta viitoare, cât şi restrângeri de cumpărări de grâu din partea Angliei. Ministerul Agriculturii din Statele Unite a făcut o declaraţie din car© reiese că va fi o recoltă record dacă n se menţine. * La licitaţia publică (inută pentru furnizarea de 16.500 m. c., de scânduri de brad, necesare pentru atelierele CFR, societăţile forestiere au oferit numai 6000 m. c. deşi societăţile au cantităţi suficiente. Faptul se datoreşte greutăţilor de încheere şi de lichidare a furniturilor pentru CFR., mai ales acum când străinătatea cumpără orice cantitate de cherestea. Cei 3300 m. c., scânduri de stejar au fost oferiţi în întregime la preţul 3700 Iei metrul cub, cu o mărire de preţ de cca. 7 la sută faţă de anul trecut.* Importul de aur în Anglia a însumat în ultima săptămână lire 4.716.160. Exportul de aur s-a urcat la lire 2.259.535. ■9Í* Caracteristic pentru lipsa de fier de pe piaţa britanică este faptul că de o pildă pentru tablă galvanizată consumatorii s’au declarat înţeleşi să plătească prime de 10—20 shillingi per tonă. Am oprit exportul de lemn pe plata greacă Sovietele şi Iugoslavia ne vor lua locul? Piaţa de cherestea a Greciei e fermă, iar dacă anul 1936 a găsit piaţa grecească cu stocuri însemnate de cherestea, — ceea ce făcea să se întrevadă o încetinire a importului, — nu se poate spune acelaş lucru şi pentru anul în curs. Deasemenea, noul decret al importului pentru primul semestru din 1937 (Ianuarie-iunie) nu a adus nici o atingere de fapt la cherestea, cu toate că în ultimele luni s’a vorbit cu insistenţă despre contingentarea materialului lemnos. Doar dispoziţiunea cu privire la Aşadar, nevoile pieţii de cherestea a Greciei rămân încă foarte mari şi ele n’ar putea fi reduse nici prin măsuri de încurajare a producţiei indigene, nici cu contingentarea importului, care este o imposibilitate — aşa cum rezultă din însăşi faptul că s’a vorbit numai de contingentarea importului fără să se ajungă la măsuri cu toată lipsa mare de devize a ţării. Deci concurenţa se poate desfăşura şi mai departe în plin, influenţând astfel mişcarea preţurilor. In prezent faţă de o urcare a preţurilor la cheresteaua românească, preţurile pieţii greceşti au crescut cu numai 10 la sută. Deci preţurile pieţii greceşti nu asigură o marje provenienţelor noastre în baza căreia să se poată încheia afaceri, iar pe de altă parte există serioase indicii că provenienţele româneşti vor înregistra o nouă urcare. Dat fiind poziţia de care ne bucurăm în prezent pe piaţa Greciei, urcarea preţurilor la noi în ţară influenţează într-o oarecare măsură, mişcarea generală a preţurilor şi pe piaţa Greciei. Cu toate acestea locul nostru de primi furnizori ai pieţii este departe de a fi consolidat, iar împărţirea debuşeului grecesc cu ceilalţi furnizori nu poate decât să influenţeze la rândul ei asupra poziţiei României. Concurenţa din partea Rusiei ESTE DIN CE IN CE MAI MULT SIMŢITĂ. De asemenea, Iugoslavia câştigă teren pe piaţa Grevămuirea mărfii în termen de 40 de zile sub pedeapsa achitării tarifului vamal înzecit, rămâne şi mai departe în vigoare , ceea ce are ca rezultat stânjenirea importului de cherestea. Pe de altă parte hotărârea recentă a guvernului grec de a înfiinţa creditul forestier cu scopul de a se ajunge la mărirea producţiunii indigene nu va putea să aibă decât urmări neînsemnate asupra importului de cherestea şi cari privesc viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat, cei, mai ales în urma avantagiilor acordate de Grecia prin convenţia din Septembrie 1936 în detrimentul provenienţelor noastre. Al treilea concurent pe piaţa Greciei este Austria, care deasemenea şi-a îmbunătăţit poziţia în ultima vreme. PROVENIENŢELE ruseşti ŞI PREŢURILE ROMANEŞTI Provenienţele ruseşti simt oferite la preţul de 45 Sh. per m3 de Pireu, fiind de o calitate ce se poate egala cu a IV-a românească. Calitatea a IV-a românească e oferită la preţul de 54 Sh. rob Calaţi, ceea ce ar reveni 62 Sh. m3 de Pireu. Aşadar rezulta că preţurile provenienţelor ruseşti sunt cu l 7 Sh. la m3 mai ieftine, decât provenienţele noastre. Provenienţele iugoslave sunt oferite deasemenea la preţuri cu 10—15 la sută inferioare provenienţelor noastre. La fel, provenienţele Austriei sunt şi ele mai ieftine decât cheresteaua românească. Ce-i drept, calitatea lemnului românesc este recunoscută pe piaţa Greciei, ca fiind cea mai bună. Cu toate acestea, şi lemnul rusesc este destul de bun sub raportul calităţii. Cu toate acestea, diferenţa la preţuri intre lemnul rusesc şi cel românesc, de la Sh. la m3, se referă la aceeaşi calitate: calitatea a V-a. Lemnul iugoslav este inferior calitativ, întrece însă pe cel rusesc sub raportul sortalului. Ceea ce constituie încă o inferioritate a lemnului rusesc faţă de cel românesc, e şortajul, care deşi Rusia şi l-a îmbunătăţit în mod simţitor în ultimii ani, totuşi lasă încă mult de dorit. Astfel, calitatea lemnului rusesc se apropie de cel românesc. Iugoslavia în schimb se prezintă bine sub raportul sorta iubii, dar nu are lemn de calitate superioară. Concurenţa Rusiei şi a Iugoslaviei Perspectivele pentru exportul românesc Am făcut aceste consideraţiuni privitor la calitatea şi sortajul provenienţelor ruseşti şi iugoslave faţă de cele româneşti, spre a ne da seama de perspectivele ce ne asigură piaţa grecească la începutul anului 1937. Cu o marfă care egalează pe cea românească în privinţa calităţii şi cu sortalul îmbunătăţit Rusia este pentru noi un temut concurent pe piaţa Greciei, mai ales că preţul la ruşi nu joacă mare importanţă. Acum câţiva ani de zile, provenienţele româneşti stăpâneau piaţa, iar concurenţa Rusiei nu putea să constitue un pericol pentru noi. Situaţia este cu totul alta astăzi. Suntem ameninţaţi în prezent atât din partea Rusiei, cât şi din partea Iugoslaviei şi Austriei, la exportul de cherestea în Grecia, care — nu trebuie uitat — reprezintă sub raportul valorii cel mai mare procent din totalul exportului nostru în această ţară. Dupe informaţiunile ce deţinem, ar reieşi că Rusia nu va plasa în anul acesta pe piaţa Greciei, decât 15—20 de mii de m3, pe cari o să-i plaseze oricum, dacă ţinem seama că, în condiţiile actuale, cu preţuri inferioare celor româneşti şi cu marfă de calitate bună, ar fi putut să exporte cantităţi cu mult mai mari. Iugoslavia în schimb dispune de stocuri însemnate pentru export şi mai ales în condiţiile avantagioase asigurate prin acordul de clearing cu Grecia, ar putea chiar să procedeze la o nouă reducere a preţurilor. Deasemenea, şi concurenţa din partea Austriei devine mai mult simţită. Săptămâna financiară de E. PATIN Concordatul peventiv.-Belsug.-Echilibru.-Cooperare. Banca Românească. Până câni „autarchie^Bursa Concordatul preventiv In noul cod comercial vor fi cuprinse și textele pentru legiferarea concordatului preventiv Cu toate că textul ante-proiectului cunoscut, nu e încă definitiv şi tocmai fiindcă textul care va fi înaintat Consiliului Legislativ zilele acestea poate suferi anumite amendări, noi credem că nu ar fi greşit să insistăm asupra condiţiilor generale fără de care eficacitatea concordatului preventiv pare absolut compromisă. Articolul 636 din proiect, stabileşte la 60 la sută din totalul creanţelor, minimul ce-l poate oferi debitorul concordator. Termenul de plată nu poate fi mai mare de doi ani când debitorul oferă această cotă. In schimb când cota oferită depăşeşte pe cea minimală, debitorul are dreptul să profite de un termen de trei ani pentru a-şi plăti creditorii. Redactarea acestui articol e neprecisă şi lipsită de logica. Cum adică. Când debitorul oferă 61 la sută el are dreptul de a pretinde un termen de graţie de trei ani? Citind textul astfel cum este redactat, debitorul are dreptul netăgăduit de a profita de această îngăduinţă. Concordatul preventiv nu a fost instituit ca să încurajeze debitorul de rea credinţă, de a acuza de încrederea şi de banul ce i-a fost încredinţat. Scopul concordatului e mult mai precis şi mult mai restrâns atât ca, concepţie juridică cât şi în deosebi ca, concepţie negustorească. Legea urmăreşte apărarea debitorului de bună credinţă, care prin împrejurări ce-l depăşesc, care din motive ce n’au putut fi prevăzute, se găseşte în jenă financiară. Pentru ca să fie păstrat areslei şi să nu fie lăsat pradă creditorului prea nemilos sau cămătarului prea lacom, el poate recurge la concordat. Această concepţie care se încadrează deosebit de frumos în ceea ce am putea să numim, morala negustorească, nu implică însă o protecţie nemăsurată a debitorului, precum nu va îngădui o răuvoitoare folosire a drepturilor ce le e de urmărire şi de execuţie le conferă creditorului. Dacă am rămâne credincioşi acestei concepţii, atunci negustorul care şi-a administrat negustoreste şi cinstit comerţul său — şi faptul că aceasta este o condiţie esenţială pentru ca, cererea de concordat să fie luată în considerare (vezi articolul 636) confirmă teza noastră — nu are nevoie de îngăduinţa exagerată ce o oglindeşte textul ante-proiectului întocmit de comisia pentru refacerea creditului. E bine că penru o bună alcătuire a acestei legiuiri, s’a dat drum liber unei cât mai largi discuţii a diferitelor ante-proecte pentru modificarea legii concordatului şi să sperăm că legiferarea viitoare a concordatului va contribui în adevăr la refacerea creditului. Selsuig Cassa de Economii şi Cecuri Poştale iese tot mai mult pe piaţa noastră financiară, ca furnizoare de fonduri. Depunerile în cont curent făcute la C. E. C. vor atinge pe luna ianuarie a anului acesta, o sumă ce depăşeşte 10 milioane leî. Faţă de afluxul tot crescând de fonduri, de a căror fructificare C. E. C.-ul trebuie să se preocupe, instituţia aceasta a cărei însemnătate în economia noastră financiară s-a afirmat în mod atât de viguros, trebuie să caute noui mijloace de restituire a fondurilor ce îi sunt încredinţate, către circulaţia monetară. Acest lucru nu e numai o îndatorire imediată, ieşită din preocupări de gestiune, dar blocarea depunerilor atât de însemnate la C. E C. fără ca aceste fonduri să fie iar puse în mişcare şi să împrospăteze astfel numerarul pe piaţa noastră monetară, ar însemna vătămarea unor mari interese financiare. Pentru moment, C. E. C.-ul face o politică de plasamente foarte prudentă şi conducerea lui s’a mărginit să accepte la reescent, din creanţele la instituţii de Stat, numai un număr restrâns de astfel de creanţe. Acceptând să avanseze 80 la sută din creanţele C. F. R., Cassa de Economii uşurează cu siguranţă operaţiile comerciale proiectele cu această instituţie. Politica de plasamente ale C. E. C.-ului se afirmă astfel deosebit de favorabil şi să sperăm că desfăşurea situaţiei noastre financiare va îngădui şi în alte ramuri ale vieţii noastre economice o cât mai îngăduitoare şi nestrâmtorată revenire a numerarului depus spre fructificare, spre circulaţia monetară. Echilibru In raportul său anual prezentat la 1 Februarie 1935 guvernatorului Băncii Naţionale a României d. Roger Auboin ajunge la concluziile următoare:....problema cea mai importantă va fi să ajungem la desfiinţarea cel puţin parţială a desechilibrului ce există în finanţă, în monetă şi în economie. Experienţa dovedeşte că protecţia artificială isvorâtă din controlul operaţiunilor de schimb şi ale comerţului exterior nu e decât temporară și pierde treptat din eficacitate’’. (Continuare în pag. 3-a) anca Reichului sub controlul guvernului german BERLIN, 30 (Rador). Agenţia D. N. R. a publicat astă seară un comunicat cu privire la situaţia Băncii Reichului. Comunicatul are următorul text: „In marele discurs pronunţat în şedinţa istorică a Reichstagului, Fuehreru - Cancelar a anunţat că de aci înainte Banca Reichului este pusă sub controlul suveran al guvernului german. Această declaraţie consfinţeşte dispariţia ultimelor obligaţii internaţionale cu privire la legea bancară. După informaţiile serviciului comercial al Agenţiei D. N. R., obligaţiile de acest fel existau până acum pentru Banca Reichului în următoarea măsură: anumite prevederi ale legii bancare nu puteau fi modificate fără să se recurgă la o procedură internaţională. In afară de aceasta, preşedintele Băncii Reichului era în mod legal socotit ca membru al Băncii Reglementelor Internaţionale. In practică, aceste obligaţii nu au avut niciodată vreo importantă oarecare în ce priveşte conducerea politicei monetare şi de credit a Băncii Reichului, aceasta ducând totdeauna politica sa proprie ţinând seamă de nevoile economiei germane. Germania reia totuşi în propriile sale mâini suveranitatea legislativă în acest domeniu, prin faptul că ea se eliberează de aceste obligaţii internaţionale. Corespondentul Agenţiei Havas, care transmite acest comunicat, adaugă că în cercurile germane nu s’au putut obţine preciziuni asupra importantei practice a acestor declaraţii. IMPRESIA PRODUSA LA LONDRA In cercurile din., Londra nu se acordă nici o importanţă specială declaraţiei prin care cancelarul Hitler arată că a hotărât să pună fără rezerve sub suveranitatea guvernului Reichului atât căile ferate germane cât și Banca Reichului. In ce privește revendicările coloniale, cercurile politice britanice declară că Anglia nu poate să accepte nici o revendicare de colonii a Germaniei