Argus, august 1947 (Anul 37, nr. 10209-10233)

1947-08-01 / nr. 10209

NO 3 10209 Remuneraţia acordata pentru munca depusa peste 208 ore lunar Cu privire la remuneraţia acordată dată pentru munca depusă peste 208 ore lunar, dăm următoarele preciziuni-Dacă această remuneraţie este cal­culată şi plătită pe ore,, este supusă impozitului pe paradl cu cota propor­ţională de 5 la fdif­.fe, potrivit deciziei nr. 254887 din 6 iunie 197 a Ministerului de Finanţe, ,in schimb orice purs de remuneraţie acordat cu caracter global nu se încadrează în această m­asură. De alt­ă parte, dispoziţiunile intro­duse în art. 4, al. 10 din Legea pen­tru aşezarea contribuţiunilor directe a­­supra veniturilor, prin legea nr. 140 din 1 Mai 1947, privind impozitul a­­supra salariului minimal impozabil, nu se aplică următoarelor categorii, po­trivit dispoziţiunilor susmenţionatei de­cizii: al Ucenicilor şi practicanţilor care­ sunt plătiţi potrivit Deciziei Ministe­rului Economiei Naţionale, publicat în M. O. nr. 84 bis din 10 Aprilie 1947, adică există contracte de ucenicie şi sunt îndeplinite condiţiunile prevăzute în contractele de muncă şi în de­cizii Ministeriale, al Salariaţilor care nu au lucrat o burtă întreagă, sau o săptămână com­plectă, pentru care salariul minimal impozabil se aplică pe zile de lucru efective, adică 50.000 Iei pe zi, c. Salariaţilor care avnd o altă ocu­paţie principală depune o muncă ac­cesorie,­­sporadică. Pentru salariaţii angajaţi de mai mulţi patroni, salariul minimal este rezultat prin cumularea tuturor salariilor pri­mite de la un acelaşi salariat de la di­feriţi patroni. Ce cantităţi de conserve vor fi fabricate anul acesta Plănui de producţie pe semestrul Iulie — Decembrie 1947 întocmit de Ministe­rul Industriei şi Comerţului prevede ur­­mătoarele cifre pentru industria conser­velor de legume şi fructe­­ Luna Iulie — 6350 tone; luna August — 240 tone; luna Septembrie,­1507 tone; luna Octombrie, 8614 tone; l­una Noiem­brie 7160 tone, iar Decembrie 145 tone. Producţia totală a celui de al doilea semestru al anului în curs va fi pentru fabricile de conserve de legume şi fibc­­te de 24.026­ tone. Pentru industria conservelor de car­ne şi pescărie planul de producţie în acelaşi perioadă de timp prevede pentru lunile : Octombrie 2150 tone; Noembrie 2150 tone şi Decembrie, 2100 tone, însu­mând aşa­dar total de 6.400 tone După cum se ştie activitatea fabricilor de conserve de carne şi peşte ,ncep l mia cu seamă din luna Octombrie odată cu începutul sezonului de toamnă. 1 AU FOST SPORITE TARIFELE S.T.B.-ului Începând de azi se aplică no­ule tarife ale S. T .­, aprobate de Comisariatul general al Preţurilor. Majorarea tarifului s-a aprobat, avân­­du-se în vedere scumpirea continui a materialelor Faţă de anul 1936, noul tarif este de 1300 de ori mai mare, pe când materialele ating cxfre şi coeficien­te de scumpire ce depăşesc 100.000 de ori preţul din 1938-O roată dinţată costă astăzi de 10. 060 de ori mai mult decât în 1038, materia­lele metalurgice costă de 18 060 fle ori mai mult, iar cauciucurile de 10 009 de ori mai mult Un vagon motor costă astăzi 165 mi­liarde lei. Faţă de această situaţie, conducerea S­­T B. a «rut sporiva tarifului pen­tru a acoperi cheltuelile de întreţinere Nouile tarif sunt: 15 000 lei et. 1; 1. 100 lei­el II. La autobuze, cursa până la 2 km. va costa 15.000 lei; până la 4 km 20 009 lei şi peste 4 km 25 000 iei. O cursă la Băneasa costă 50.000 Iei; 1B Snagov 150­­100 lei. Majorarea s-a făcut în urmă unei ex­pertize a delegaţilor Minierului Indus­triei şi Comerţului şi Ministerului de in­terne-Abonamentele furecţio­narilor publici s­are munci­­tori:***, funcţionarilor sin­­dicalizaţi, invalizilor, stu­d­enţilor şi elevilor rămân la vechiul tarif. Noul ventru al fainei şi al pâinii Comunicatul Ministerului industriei şi comerţului şi ministerului finanţelor. Deciziile cu preţul fainei şi pâinei. Costul mâcinişului. Muelile de manipulare a cerealelor. Noul preţ al drojdiei de bere. Mâine intrând in­ vigoare noul regim al pâinii ministerul de industrie şi co­merţ a stabilit şi un ansamblu de mă­suri privind acest regim. PREŢUI, FAUNEI ŞI AL PAINEI Ministerul Industriei şi Comerţului şi Ministerul Finanţelor comunică: In conformitate cu decizia Ministeru. Itui industriei ?, Comerţului nr. 1292.47, cu începer­e dela 1 August 1947 făina in­­tegrală de grâu extracţie 90 la sută se va vinde la mori la preţul de lei 77.000 kgr. netto loco moară inclusiv toate ta­rele şi impozitele legale. Pâinea­u­a vinde cu următoarele preţuri: Lei B 1 W0 kgr. la brutării. Lei 6a.000 kgr. la chioşcuri sau­ite centre de desfacere. In aplicarea acestei deciziuni şi până printr’o decizie dată de ministerul in­dustriei şi comerţului se stabileşte că preţul târâtelor dela cereale de orice fel este liber. Pa data de 1 August, ora 0, oricine va deţine făină de grâu integrală extracţie 00 la sută in stoc In scopul de comercial­izare s°u prelucrare, este obligat să de­­clare stocul la Administraţia finan­­ciară sau la percepţia fiscală până la data de 15 August 1947. Deasemeni vor fi declarate şi cimii­­dade de făina­­in curs de transport şi destinate comercializării sau prelucrării. Sunt exceptate dela aceste preve­deri economicete instituţiilor de stat sau particulare de orice fel. COSTUL MACINIŞULUI Ministerul Industriei şi Comerţului a dat următoarea decizie.­Cu începere dela 1 August 1947, pre­ţul macinismul cerealelor la morile co­merciale precum şi la morile de orice fel, care lucrează sub regim comercial, atât pentru armată cât şi pentru con­sumul civil, se fixează la 2000 lei per kilogram. Preţul fixat mai sus nu cuprinde im­pozitul proporţional de 2 la sută asupra costu­lui măcinişului. In preţul de mai sus intră toate chel­­tuelile afară de: 1. Asigurările de orice fe£s 2. Descărcatul cerealelor din vagoane» 3. încărcatul sacilor cu făină, in va»­goane Si 4. Transportul de la moară la gara cea, mai apropiată, în cazul când moara nu ai­ 9 linie de garaj. In alte localităţi de­cât Municipiul Bucureşti, preţul măcinişului pentru consumul civil poate fi calculat şi prin la noi dispoziţ­ui Statul, pentru sala­­naţii publici, pensionari şi IOVRI etc., şi întreprinde­rile particulare de orice fel pentru membrii economatelor lor vor. Suporta diferenţa de preţ intre preţul actual al pâinii de 20.000 lei kgr, şi cel arătat mai sus, atât pentru raţiile stabi­lite de către Ministerul Industriei şi Co­merţul­ui, cât şi pentru suplimentele de raţii D­e ase­menea, vor suporta şi diferenţa de preţ la măriii, intre preţul actual de 20.000 lei kgr. şi cel de revenire ce se va stabili ulterior, întreprinderile particulare de orice fel sunt obligate să avanseze Săptămă­­nat şi începând de la 1 August 1947, su­mele necesare corespunzătoare diferen­ţei de preţ, pentru ca salariaţii să poată cumpăra pâinea de la centrele de distri­buţie la preţul arătat mai »»». Registrul de calculaţie ia conformitate cu dispoziţiunile deciziunei noastre pu­blicată în Monitorul­ Oficial nr. 84 bis din 10 Aprilie 1947, fără ca diferenţa ce ar rezulta în plus faţă de preţul măd­­­uişului stabilit In art. 1 din prezenta deciziune să majoreze, prin adăugirea la preţul legal al s făinei mai mult de 2000 lei per kgr. CHELTUELI DE MANIPULARE A CEREALELOR Pe data stabilirii preţurilor cerealelor provernite din recolta anului 1947, se fi­xează următoarele cheltueli ocazionate de împărarea, transportarea, conserva­rea și mcăcarea lor în vagoane. 1. Grâu 10.210 lei pe kgr. 2. Secară 9.220 lei pe kgr. 3. Orz 8.930 lei pe kgr. 4. Orzoaică 9.220 lei pe kgr. 6. Ovăz 9.220 lei pe kgr. în cheltuelile de mai sus se cuprind: a) Cheltueli fixe în sumă totală de lei 5100 pe kgr. și anume: costul tran­sportului de la aria de trierat — maga­zia Statului, magazia gării C. F. R., taxele percepute la ogoarele şi pieţele de cumpărare taxele statistice, chiriile şi lipsurile de magazie, imprimate, paza magaziei, amenajarea şi acoperirea vagonului precum şi materiale pentru confecţionarea obloanelor, încărcarea în vagoane, spezele de telefon şi telegrame, amortisment saci cheltueli de conser­vare şi izopătare, sonde şi probe, chel­­tuelile însoţitorului de vagon, chel­tue­­lile neprevăzute, etc. b) Cheltueli procentuale calculate a­­supra preţurilor cer carelor loco aria de transport și anume: 2 la sută asigurarea; 3 la sută do­bânzi, speze financiare și de remitere la 60 zile; 1 la sută manca; 3 la sută comision de colectare; 1 la sută cheltu­eli de propagandă; 1 la sută primă de predare stabilită prin legea nr. 565 din 16 iulie IOS; 1 la sută taxă de Între­ţinere şi control Instituită conform le­gii nr 590 pul­l­cat In Monitorul Ofi­cial nr. 158 din 23 Iunie 1946; 2 la sută asupra valorii cerealelor colectate pen­tru acoperirea cheltuelilor ocazionate cu Operaţiunea de colectare dela maşîna de trectat, l­a magaziile provizorii şi 1 la sută diferenţă de calitate, 1 la sută primă pentru organele administrative. NOUL PREŢ AL DROJDEI DE BERE Ministerul Industriei și Comerțului a dat următoarea decizie: Cu începere de la data publicării pre­zentei deciziini în Monitorul Oficial, se fixează următoarele preţuri maximale pentru drojdia comprimată: 1. Franco staţia de destinaţie a bruta­lului sau a comerciantului cu amănun­tul 88.380 lei kgr. 2. Cu amănuntul 180.714 lei kgr. ŞI UN COMUNICAT AL OFICIULUI DE CONTROL AL PÂINII Prefectura Poliţiei Capitalei, Oficiul de Control al Patm­ii, comunică urmă­toarele: Toţi cetăţenii care posedă cartela in­dividuală de pâine 1947 şi care sunt în­scrişi la centrele de distribuire a pâinii publicate anterior, vor primi cu Ince­­pere dela 1 August a. c. 250 gr. pâine. Vor prezenta numai tichetul alb ti­me, nu­ nr. 1 de pâine din cartelă. — Sub nici un motiv nu se va prezenta cartela. Distribuitorii care vor pretinde pre­­zentarea cartelei vor fi imediat arestaţi şi diferiţi Instanţelor de sabotaj, care.i va judeca In stare de arest. Pâinea se vă distribui Intre orete 6—­11 şi 16—20. Responsabilii centrelor care vor avea matfarinere închise Intre orele specifi­cate mai sus, vor fi aspru sancţionaţi. Pâinea se va vinde cu următoarele preţuri: Lei 16.000 raţia de 250 gr. la brutării şi Lei 16.500 la centrele de di­stribuire. Statul pentru salariaţi­­i publici, pen­­sionarii publici LOVR, etc., şi intreprin­­derile particulare de orice fel, pentru salariaţii, lor, vor suporta diferenţa de preţ, între preţul actual de 6.000 le­i o raţie şi cel arătat mai sus, atât pentru raţiile individuale, căt şi pentru cele suplimentare. Dease-r­enea, vor suporta şi diferenţa de preţ la mălai. Intre preţul actual de 20.000 lei kgr, şi cel de revenire ce se va stabili ulterior, întreprinderile particulare de orice fel, sunt obligate să avanseze săptămâ­nal Începând de la 1 August 1947, sumele necesare, corespunzătoare diferenţei de preţ, pentru ca salariaţii să poată cum­­păra pâinea de la centrele de distribuire la preţul arătat mai sus. Declararea stocurilor de fâinâ IF» ii m 117% Miercuri 30 Iulie 1947 Printr’o decizie publicată în Monitorul Oficial de «in 30 Iule 1947 s’au desființat pe ^parcursul dintre locul de pro­­ductie sî Diata de desfacere, controul la unele produse alimen­tare O asemenea decizie s*a mai dat sî în trecut, dar rezula­­te pracf­ice au fost in mari măsură contpromise de procedeele arbitrare ale organelor în subordine, cari în trenuri si la ba­riere au confiscat adeseori mărfuri ce aveau îngăduinţa ,,ofi­cială” de a circula. Ar fi deci cazul ca să se dea dispoziţii expuse in ce priveşte libera circulaţie a mărfurilor pentru ca întriadevăr ontrolul să fie desfiinţat iarii lezaţi să aibă ca să ceară dreptate la faţa fo­cului. Numai în feul aesta, intenţie de a ieftiiti traja, D0 Care le urmăresc autorităţile, vor putea fi traduse în realitate. BURSA Realizările au afectat cursurile la toate grupele de valori. Prin aceasta s-a confirmat, încă oda­tă, slaba consistenţă de stabili­­tate a plasamentelor, adică ma­nipulările de operaţiuni ale pro­fesionalilor târgului. Bancarele au evoluat într'un târg restrâns. Banca Româneas­că a avansat cu mod­e­raţiune, în schimb Creditul Industrial a ce­dat substanţial. La petrolifere numai Astra Română şi-a menţinut f©rm po­rţiunea. Industriale­ miniere în com­pletă ceziune, din avansurile precedente, cesiuni accentuate la valorile vedetă. Dintre acţiunile întreprinderi­lor de transport-comunicaţii nu­mai S. T. B. a manifestat fer­mitate. In compartimentul valorilor cu venit fix, Scrisurile Funciare Urbane Bucureşti noui s-au can­tonat într'o serie activă de fluc­­tuaţiuni ascendente. Planul de producţie al zahărului pe 1947 Ministerul Industriei şi Co­merţului a stabilit pentru semes­trul al Iliea al anului în curs următoarea producţie - pentru Industria zahărului. Pe luna Octombrie 15­ 000 to­ne; pe luna Noembr­ie 15­ 000 to­­ne iar pe luna Decembrie 17.602 tone. Astfel planul de producţie în industria zahărului pe aceste trei luni însumează un total de 47­602 tone. După cum se știe industria zahărului își începe ac­tivitatea totdeauna din luna oct­­ombrie. „ARGUS* 99ELIMRA“ S. A. R. STRADA VASILE LASCAR 8 CONVOCARE Acţionari Societăţii Anonime „EL­IMRA“ sunt convocaţi în adunare ge­nerală ordinară şi extraordinară care se va ţine la sediul susindicat al so­cietăţii la data de 20 August 1947 ora 11 a. m., cu următoarea ordine de zi: Pentru adunarea generală ordinară: 1. Darea de seamă a administrato­rului unic şi raportul cenzorilor pen­tru gestiunea anului 1946- 2- Aprobarea bilanţului şi contului de profit şi pierdere pe anul 1946 şi descărcarea administratorului unic şi a censorilor de gestiunea lor pe a­­nul 1946. 3. Alegerea administratorilor socie­sti­tății, a censorilor și a censorilor pieanți. pentru adunarea generală extraor­dinară: 1. Majorarea capitalului social dela 10.000 000 lei la 60.ooo.ooo lei și modi­ficarea corespunzătoare a art. V din din statutele societății, pentru care se propune următor text: „Art. V nou- Capitalul social va fi de lei 60000.000 împărţit la 60­000 ac­­ţiuni nominative de câte 1000 lei fie­care. Se vor putea emite şi titluri cu­­mulative de câte 10, 50, 100 şi 200 acţiuni“. „ELIMRA“ S. A. ­­NSÎN­NIARI: Domnii acţionari ai Societa­ţii Creditul Carbonifer sunt invitaţi a se prezenta la ghişeele Băncii Comerciale Române din Bucureşti di­. Smârdan No 3, Serviciul Titluri, cu incepere dina 15 August 1047 pentru a ridica nouile taloane d cupoane la acţiunile vechi şi a înca­sa cupoanele Nr. 21 din 1944 şi 22 din 1945 atât la acţiunile vechi cât şi la certificatele provizorii contra prezentării acţiunilor vechi şi a certificatelor provizorii ce posedă. Prima Societate Civilă de Credit Funciar Rural din Bucureşti BULEVARDUL CONST. BRANCOVEANU NO. 10 A­VIZ Deteritorii de scrisuri funciare rurale 4 la sută, 5 la sută şi 10 la sută sunt invitaţi a se prezenta la Cassa So­citaţii cu ser­surile, pentru a fi pla­tită contra­valoarea lor după cererea detentivilor, la valoarea nominală sau la cursul zilei. DIRECȚIUNEA Desființarea taielor de barieră pentru afacerea alimentelor In Capitală S'a desfiinţat şi controlul gărzii dela fusul­e producţie la piaţa de desfacere a fost modificata decizia pentru organizarea pieţelor de desecare — Monitorul Oficial de eri publică următoarea deriziune: Dispozitiunile deriziunii Nr. 4.129, publicată in Monitorul Oficial Nr. 122 din 31 Mai 1947, privitoare la în­ființarea comisiunlor locale pentru organizarea piețelor de desfacere a produselor alimentare , modifică și se completează în modul prevă­zut în prezenta deriziune. Comercianţii detailişti, îndeplinind condiţiunile prescrise în art. 12 din deriziunea Nr. 4­219 din 1947, pot achiziţiona produse alimentare pre­văzute l­aart. 1 din aceeaşi deriziu­ne, direct delte, producător, fie la locul de producţie, fie în perimetre­le rezervate acestora din pieţele de desfacere în care comercianţii de­ta pişti, respectiv îşi au sediul comer­cial. Comercianţii detailişti sumt obli­gaţi să-şi desfacă produsele achizi­ţionate, potrivit dispoziţiunilor­­din­­precedent­ numai în pieţele în care îşi au sediul comercial. Preflwîte rfte vânzare Preţurile maximalte cu care pro­ducătorii îşi pot vind's produsele ln perimetrele destinate lor din pie­ţele publice de desfacere sunt: a) Când vând direct consumato­rilor, preţurille de vânzare cu amă­nuntul prevăzute in mercurialul fi­lei respective sau în ordonanţă; b) Când vând comercianilor deta­ilişti, preturile liber convenite cu a­­ceştia. In Bucureşti preţurile maximale pentru produsele alimentare, prevă­zute in art. 1 din decizia Nr. 4.219 din 19947, sunt cele stabilite de :*e­­misiunea înfiinţată pentru fixarea preturilor la Municipiul Bucureşti şi publicate in Mercurialul din ziua in care se face vânzarea. In localităţile balneo-clim­aterice, preţurile maximale pentru aceleaşi produse nu vor putea depăşi pe cele fixate pentru Bucureşti. In Celelalte localităţi, preţurile ma­ximale pentru acelteaşi produse vor fi cel puţin cu 10% mai mici decât cele fixate Pentru Bucureşt-Comisiunile care fixează preţurile produselor alimentare, în localităţile menţionate în alineatele 2 şi 3 din prezentul articol, vor lua cunoştinţă de preţu­ril­e maximale fixate prin mercuriale pentru București, prin comunicările transmise prin radio­­ființarea taxelor de barieră Pentru produsele a­limentare, pre­văzute in art. 1 al declnant­ Nr. 02-107 din 1997 se suspendă, pe data Publicării prezentei deciziuni în Monitorul Oficial, încasarea la ba­rieră a taxelor de orice fel. Va in­te în folosul Camerelor de comert și industrie, primăriilor sau oricăror autorităţi de Stat, judeţ sau comună Desfiinţarea controlului Pe data publicării prezentei deci­ziuni In Monitorul Oficial, se desfiin­trează, pe tot parcursul dintre locul producției și plata de desfacere, con­­tribui asupra produselor alimentare prevăzute în art. 1 din decizia Nr. 4­219 din 1947, executat de către or­ganele gărzii financiare-P® data publicării prezentei deci­­ziuni în Monitorul Oficial, autorită­­țile administrative competente potri­vit legii administrative, sunt autori­zate să stabilească şi să încaseze taxe speriate pentru exercitarea co­merţului ambulant. Dispoziţiunile prezentei deriziuni şi deriziunii Nr. 4­219 din 1947, cons­rtituese măsuri privitoare la dirija­rea şi limitarea circulaţiei şi distri­­buţia produselor alimentare. In sett sul art- 5 din legea pentru reprima­rea speculei ilicite ni al sabotajului economic, nerespectarea obligaţiuni-, lor ce impune, dirert sau indirect, constituind infracţiunea prevăzuţi de art. 27, punctul i, şi pedepsită de axt- 28 din legea citată, dacă faptei» săvârșite nu sunt altfel edificate prin acea lege. Constatarea, urmărirea și judeca­­rea acestor infractiuni se face po­trivit dispozitiunilor legii N­r. 252 din 1947, pentru organizarea contro­lului economie si legii Nr. 351 din 1946, cu modificările ulterioare. agresă­ Noua organizare a ministerului informaţiilor Ministerul Informaţiilor • întocmit an inteproect de lege cere tinde ei realize­ze coordonarea, controlul şi îndrumarea activităţii tuturor societăţilor, asociaţii­­lor editurilor- bibliotecilor sau persoane­­lor care au ca scop ducerea in rându­rile m­asselor populare a unei acţiuni de Informare şi culturalizare. In acest scop, anteproectul de lege pre­vede că Direcţiunea culturală din Direc­­ţia generală a relaţiilor culturale cu străi­nătatea Va îndruma activitatea editurilor de cărţi, propunând şi luând măsuri pen­­tru încurajarea şi desveltarea editării de cărţi şi a difuzării lor în rânminie mas.­v­elor populare. De asement, pentru simplificarea acestei acţiuni în cadrul aparatului de Stat, an­­teproeotul legii prevede trecerea sub con­trolul Ministerului informaţiilor a Istitu­ţiilor, a căror activitate a« integrează in atribuţiile acestui departament anu­_ n»e . Agenţia de presă Rader, serviciile de presă ale ministerului, ca şi a princi­­palelor mijloace de RpSI ale Statului, ca: .Monitorul Oficial”. ..Dacia Traiană”, .Universul”. ..Editura de Stat”. Tot aşa, prin Direcţia cinematografică ministerul informaţiilor va executa con­trolul preventiv al filmelor româneşti lu­­crate in­­u­l tm filmelor străine Şi Indigene o* urmează fi difuzate in ţară. Pe lăngă instituţiile specificat« mal­gn» tutelate a*u controlate de ministerul formaţiilor mai sunt şi următoarei«­­ Oficiul naţional de turism, Oficiul cine­matografic , Societatea Români­­a­ua­diodifuziune, pe lângă ministerul­­forma­­ţiilor putând funcţiona un o°nsHlu con­sultativ al organizaţiilor democrate »­« tineretului şi femeilor din Român!» pre­cum şi consilieri ale Confederaţiei gene­rală a muncii, organizaţiilor culturale de scriitori, ziarişti, artişti şi ale organiza­ţiilor sportive pentru colaborare şi aviz membrii acestor consilii fiind numiţi de ministerul informaţiilor, pe baza avizului Sindicatelor organizațiilor respective, MAJORĂRI DE CAPITAL SOCIAL SLau majorat capitalul social ur­­mătoarele societăți anonime: La Radu de la 500.089 000 la 5­ 000.000.000 lei-Sighişoara de la 60.000­ 000 la 1.200.000 000 lei-Uzinele de Modelat­ii Emailat­­e­ de ta 84.000,000 lo l-764-ooo.ooo & Situaţia uisicolâ ia­­ord — Culturile de porumb, cartofi, floarea soarelui, sfecla de zadar, legumele si fâne­ele sunt in cea mai mare parte a tarii deosebit de frumoase Ministerul agriculturii comu­nică următoarea situaţie agri­colă din tară: In răstimpul dela 21—27 Iu­­nie timpul a fost variabil şi po­trivit de cald. Media pe ţară a precipitaţii­­lor a fost 17 m. m. iar media tem­peraturilor maxime şi minime 22 grade.­­ A plouat între 20—50 m. m­. în Bucovina precum şi în cen­­trul şi Estul Transilvaniei, între 10—40 m­­m. în judeţele Mara­mureş, Someş, Timiş Torontal, Severin, Mehedinţi, Estul Olte­niei, Muntenia afară de jude­ţele Vlaşca şi Ilfov. Moldova a­­fără de şesul Prutului precum şi în județul Constanţa, între 1-10­ mm, în Crişana, Vestul Tran­­silvaniei, Sudul Banatului, Su-­­dul Olteniei, judeţele Vlaşca şi Ilfov, Tulcea şi Lunca Prutului. Temperatura a variat între mediile + 30­5 grade şi + 13,6 grade. Solul arabil la sfârşitul săptămânei a fost umed în 33 judeţe şi potrivit de umed în 25 judeţe. RECOLTA FRUMOASA Folosind din plin atât ploile abundente căzute în cursul lunei Inii®, cât şi căldura prielnică­ ve­getaţiei precum şi rezervele de hrană ale solului. CULTURILE DE PORUMB, CARTOFI, FIOAREA SOARELUI, SFE­CLA DE ZAHAR, LEGUME, FANETE SI ALTELE SUNT IN CEA MAI MARE PARTE a tarii deosebit de FRUMOASE. O evaluare a re­­coltei nu se poate face, planita fiind în plină vegetaţie. SECERATUL Seceratul păioaselor se apro­pie de sfârşit aproape în toată regiunile, rămânând în urmă ovăzul. Se trecră în toat­ă ţara afară de judeţele Ciuc, Câmpu­­lung,Bucovina şi Rădăuţi. Con­tinuă căratul recoltelor şi desmi­­rişiturile. Starea animalelor se menţinne bună în toată ţara. Preţurile muncilor agricole în sensibilă urcare. EVALUĂRI PROVIZORII După date culese de la cores­­pondenţii noştri din ţară şi care nu angajează ministerul agricul­­turei dăm mai jos câteva­ eva­luări provizorii ale recoltei: La porumb, în măsura în care se poate egalu­ producţia reese­ că sunt judeţe cari vor da circa 1500 kgr. la hectar şi altele abia 500 kgr. Judeţul Iaşi are o pro­ducţie de minimum 1500 kgr. la hectar. In alte judeţe din nordul Moldovei producţia se anunţă bună. Noi tragem concluzia că pror­ducţia după evaluarea de acum ar fi de 900 kgr. la hectar mediu pe ţară. In judeţul Ilfov, în apropiere de Bucureşti am văzut porumb cu 6 ştiuleţi pe tulpină. Su­nt însă cazuri excepţionale. Suprafaţa cultivată cu po­rumb e de 4.400­ 000 ha, deci e lesne de calculat că vom aicea s­uficient porumb. , Cartofii, cultivaţi pe o supra­faţă de 185­ 000 ha. vor da o pro­ducţie apreciabilă la 8500—9000 kgr. la hectar când anul trecut produţia a fost abia de 5000 kgr. la hectar. Se afirmă că in judeţul Sibiu sunt culturi de car­tofi cu o producţie de 20 mii kgr. la hectar. Floarea soarelui e cultivată pe o suprafaţă de 550­ 000 ha. Pro-­­­ucția după evaluările specia­­iştilor ar fi de 750 kgr. la hectar. Culturile de sfeclă promit o recoltă bună. Al. P. Cutia cu scrisori*) Primim spre publicare următoa­­rea: PRECIZARE Unele ziare au publicat ştirba­tă fabriceie de creioane din ţară *) În­cetat activitatea din lipsă de graphit sau alte materii prime, din care cau­ză creioanele au dispărut din comerţ. Faţă de această ştire cu totul in­ventată, ţinem să facem cunozcut, că Fabrica Română de Creioane din Si­biu a importat graphitul necesar con­fecţionării creioanelor şi că execută comenzile ce­­« primeşte. Totodată precizăm că fabrica noass­ttă lucrează şi NU a încetat activi­tatea nici o singură zi. Astfel că, toate ştirile apărate tn această direcție sunt simple filnt^tol necorespunzând adevărului.­­ FABRICA ROMANA DE CREIOANE S. A* R. Sibiu 1) Redacţia nu răspunde de csa* ptt« blicato mal sug, - ‚,. ****&&*.· ‚—1

Next