Arhitectura, 1964 (Anul 12, nr. 1-6)

1964-01-01 / nr. 1

MONUMENTUL EROILOR Alegerea incintei Parcului Libertăţii din inte­riorul oraşului Bucureşti ca amplasament al «Monumentului eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism » poate fi considerată ca cea mai potrivită, datorită mărimii sale, poziţiei faţă de oraş, cadrului corespunzător de elemente naturale, vegetaţiei bine închegate şi perspectivei ce o poate oferi monumentului. Parcul Libertăţii, în suprafaţă totală de cca. 20 ha., are o lungime pe axul principal de peste 1 km. Prezenţa cornişei Dîmboviţei la una din extremităţile axului aduce avantajul unei dife­renţe de nivel de 14 m., ceea ce contribuie ca monumentul să beneficieze de o trenă ascen­dentă de la intrare, lungă de 800 m. Lacul din parc, prin oglinda liniştită de apă de la baza promontoriului, completează cadrul peisagistic al ansamblului, în urma unui concurs naţional, care s-a bucurat de o largă participare a arhitecţilor (83 pro­iecte), juriul a ales proiectul care a primit premiul I şi care s-a executat. Monumentul îşi exprimă conţinutul în forme noi, autentice, libere de mimetismul unui modernism nivelator şi depersonalizat, ca şi de subordonarea servilă faţă de formele arhai­zante. Tema monumentului, cu un conţinut nou şi măreţ: cinstirea memoriei veşnice a eroilor luptei pentru libertatea poporului şi a patriei, pentru socialism, a generat — în procesul de creaţie — formele arhitectonice care o materia­lizează şi o exprimă. Pornind de la o poziţie teoretică fermă — de a ne axa inventivitatea şi pasiunea creatoare pe bogăţia de idei a noului conţinut, pe cultura şi tezaurul de artă ale poporului nostru, pe trăsăturile sale specifice ce apar în modul în care el se manifestă în viaţă şi în artă — proiec­tarea a parcurs prin numeroase încercări drumul către forma finală a monumentului. Imaginea dominantă a compoziţiei o formează un mănunchi de cinci arce îngemănate, zvelte şi avîntate, sugerînd ideea unei creşteri continue, a unui salt spre înălţimi, deschis de revoluţia socialistă. Planul de ansamblu al monumentului 2

Next