Astra Dejeană, 1998 (Anul 5, nr. 1-4)

1998-02-01 / nr. 1

ASTRA DEJEANĂ Andrei Mureşanu şi Aron Cotruş In poezia lui Aron Cotruş nu este decât o dată evocat numele poetului Răsunetului, în poezia Alba-lulia, înfăţişată ca o cetate a suferinţei româneşti, dar şi ca o emblemă a măreţiei noastre istorice, Andrei Mureşanu este pomenit alături de Horia, Şincai, Avram Iancu, Eminescu ş.a. ’Trecut-a fi pe acolo şi Andrei Mureşanu­ cu gând împărţit, cu inimă ruptil şi-acolo, cine ştie, uitându-şi aleanul schimbat-a dor şi fluier în goarnă de luptă. Există în biografia celor doi poeţi ardeleni câteva coordonate biografice comune: studiile la Blaj, hotărâtoare pentru direcţia naţională a poeziei lor, popasurile braşovene experienţa gazetăreas­că după terminarea studiilor. Debutul cu poezii erotice în tona­litate minoră, edulcorată este de asemenea comun şi nici unul din cei doi poeţi nu va stărui într-o temă pe care o simţeau ca nepotrivită pentru temperamen­tul lor poetic. Decizia hotărâtă pentru poezia socială şi naţională, cu un accentuat timbru de revoltă constituie o asemănare evidentă în activitatea lor poetică. Există în Răsunetul lui Andrei Mureşanu un vers ce va găsi ecou poetic în lirica protestatară a lui Aron Cotruş: “Acum se vâră cnuta în vetrele slăbune/ Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim.” Versurile urmează după o suită de alte imagini care înfăţişau prin sinecdotă umilinţele naţionale îndurate de poporul nostru din partea marilor imperii vecine, mai ales “iataganul barbarei Semilune”, ale cărui “ plăgi fa­tale şi azi le mai simţim”. Cnnta vârâtă în vetrele străbune sugera amestecul tot mai insistent al Imperiului ţarist în ţările române, cu neostoita sa poftă anexionistă de teritorii româneşti. Or, lirica lui Aron Cotruş, mai ales cea scrisă în forţatul său exil este preponderent anticomunistă, antibolşevică sau, cu un cuvânt împrumutat din Doina eminesciană “antimuscălească”. Ilustrative sunt în acest sens două din poeziile sale: Pusu-ne-au în rând cu vita şi Dai şi dai din neam în neam. în cea de-a doua poezie, chipul ţării, total sărăcite în urma jefuirii nemiloase, cuprinde şi imagini care trimit cu gândul tot la Răsunetul lui Mureşanu: într-un apel disperat, poetul se adresa românilor de pretutindeni: ”Români din patru unghiuri, acum ori niciodată,/ Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă în simţiri,/ Stigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată/ Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri.” La Aron Cotruş, tot după o suită de enumeraţii, apare şi posibilul rapt al Dunării: ”Pusti­­ţi-au muscalii bir/ Pe lobodă şi pe ştir,/ Pe podmoale şi copaci/ Şi pe paşii cari îi faci/ Pân’ ce sama îţi vei da,/ Ţi-or fura şi Dunărea”/ O caracteristică a poeziei lor este funcţia social-politică a liricii de inspiraţie religioasă. "Rugăciunile” nu sunt de obicei făcute în nume personal, ci în numele unor colectivităţi oropsite ai căror exponenţi sau profeţi se simt ambii poeţi. Este o ipostază lirică pe care Goga a conturat-o în “arta sa poetică” din Rugăciune: “Nu rostul meu de­­a pururi pradă,/ Ursitei maştere şi rele/ Ci jalea unei lumi, Părinte/ Să plângă-n lacrimile mele”/ Această “jale a unei lumi”, o simţim în versurile lui Andrei Mureşanu din Glasul unui român, O privire peste lume, O dimineaţă pe Surul, Eremitul din Carpaţi, Dorul meu, Un suspin ş.a. “La cer, Părinte bune, te caut cu umilire,/ în dam îmi este ruga, deşert al meu suspin! / Un vierme de se mişcă,Tu ştii de-a lui clătire,/ Dar luptele ce cearcă un neam de unde vin?/ (Glasul unui român) sau “De ce nu faci, o, Doamne, minuni ca şi-n pustie/ Cu poporul Iudeei, cu Moise, omul Tău!/ Să scoţi din jug pe-o ginte ce geme în sclavie/ Cerând între suspine s-o scapi d-atâta rău!/ (Un suspin) Aron Cotruş va scrie în exil Psalmii româneşti ilustrativi pentru această perioadă lirică, poezii zguduitoare de invocare (continuare în pag. 23) ION BUZAŞI Blaj ANDREI MUREŞANU -135 ani de la moarte Valori-scop şi valori-mijloc Să începem cu o scurtă meditaţie (cum ar fi onoarea, plăcerea, asupra următoarelor gânduri inteligenţa); 3) valori-mijloc, care cuprinse în “Etica nicomahică”, a servesc pentru a atinge, a ajunge la filosofului de largă referinţă care e realizarea valorilor-scop în sine. Aristotel: “Noi considerăm că a­ceea Asemenea valori-mijloc ar putea fi: ce e de dorit pentru sine reprezintă banii, câştigul (profitul), diverse un scop mai desăvârşit decât ceea jocuri, acte de divertisment, mărfuri ce este de dorit pentru altceva şi­­îndeosebi cele de confort personal ceea ce niciodată nu este dorit pentru altceva e mai desăvârşit decât ceea ce este dorit şi pentru sine şi pentru altceva. Rezultă deci că desăvârşit în­ mod absolut e scopul urmărit întotdeauna pentru sine şi niciodată pentru altceva. Un asemenea scop pare să fie fericirea: pe ea o dorim întotdeauna pentru sine şi niciodată pentru altceva, pe când onoarea,plăcerea, inteligenţa şi orice virtute le dorim atât pentru sine (căci, chiar dacă n-ar duce la nimic, noi tot am simţi un impuls spre toate acestea), cât şi de dragul fericirii, pe care credem că, prin intermediul lor, am putea-o atinge, procurate prin spirit de imitaţie a unor stiluri de viaţă al semenilor noştri) Clasificarea aceasta nu se doreşte exhaustivă, e doar una de incitare a meditaţiei la aşa ceva. Diverşi gânditori-filosofi au evidenţiat multe alte consideraţii interesante despre valorile-scop şi valori­le-mijloc în viaţa noastră. Ca semn de respect pentru centenarul naşterii renumitului om de cultură român Tudor Vianu, din 27 decembrie 1997, articolul de faţă este evident că fericirea se va opri îndeosebi asupra câtorva trebuie situată printre activităţile consideraţii referitoare la teoria demne de dorit în sine şi nu printre valorilor din opera sa, cele alese în vederea altor lucruri. Tudor Vianu, ca filosof al culturii căci fericirea nu are nevoie de orientat prioritar dinspre­ estetică nimic, ea îşi ajunge sieşi”, spre axiologie, a arealizat conceptul într-o încercare de sinteză a de valoare estetică la început în ape­­acestor gânduri ale lui Aristotel la­sa “Estetica”(1934-1936) s-ar putea distinge în viaţa oamenilor: 1) valori-scop în sine, care există în sine şi pentru sine (cum ar fi fericirea); 2) valori-scop şi valori-mijloc în acelaşi timp îndeosebi în partea a II-a a ei, ca “Introducere în teoria valorilor, întemeiată pe observaţia conştiinţei”(1942), “Filosofia culturii” (1944), “Postume”(1966). în aceste opere Tudor Vianu susţinea că:”Valorile sunt obiecte ale dorinţei... Dorinţa cuprinde valorile ca pe elementele ei corelative... Nu vreun lucru oarecare e o valoare, ci acea calitate a lui prin care lucrul poate să satisfacă o anumită dorinţă...” în adevăr bunuri pe care le resimt ca atare, numai pentru că mă ajută să obţin bunuri mai înalte decât ele, care le depăşesc. Astfel de bunuri­­mijloace sunt de pildă banii, pe care nu doresc să-i câştig decât pentru a mă întreţine şi pentru a-mi îmbogăţi conţinutul vieţii, sporind cantitatea ei de plăcere, de confort şi de libertate. Valoarea economică prin care banii devin bunuri e o valoare-mijloc. Tot astfel e şi valoarea politică, ca putere politică înţeleasă ca un mijloc în vederea realizării anumitor scopuri sociale... Dar alături de valorile­­mijloace există,valorile-scopuri, acelea care prilejuiesc nişte bunuri care nu sunt râvnite pentru a fi depăşite, ci pentru ele însele, în rândul acestora stă adevărul teoretic (ştiinţific), frumosul artis­tic, binele moral şi sfinţenia religioasă. Analiza a distins printre valorile-scopuri unele relative şi altele absolute. Valorile-scopuri relative sunt acelea care dau naştere unor bunuri preţioase în ele însele, dar numai în legătură cu o anumită formă de viaţă. Aşa numitele morale­ sociale sunt fără îndoială sisteme de valori-scopuri, dar valabilitatea lor se restrânge la anumite tipuri de societăţi omeneşti. Aşa, de pildă, morala (continuare în pag. 23) Profesor Nicolae Meşter Colegiul Naţional “Andrei ________Mureşanu ” - Dej_____ ONTINAH TUDOX în opera sa “Introducere în teoria valorilor”, Tudor Vianu recunoştea existenţa mai multor categorii de valori, necesitatea fiecăreia dintre ele, susţinând că:”Nu mi se pare drept a spune că o valoare oarecare trebuie apărată împotriva altor valori, menite a fi respinse sau anulate în favoarea celei dintâi. Orice valoare trebuie mai cu seamă apărată împotriva nonvalorii cu care se leagă în interiorul aceleiaşi sfere. Adevărul nu trebuie apărat împotriva esteticului sau moralului, ci împotriva neadevărului, după cum esteticul şi moralul urmează să fie apărate şi câştigate împotriva urâtului şi răului.” Potrivit aprecierilor remarca­apoi să extindă analiza sa asupra bitului axiolog român, pentru valorii în general, cu diversele ei caracterizarea valorii estetice e specii, în operele sale fundamentale necesar a distinge între valori și de mai târziu și anume: bunuri-mijloace și scopuri. Există Pagina 3

Next