Astra Dejeană, 2000 (Anul 7, nr. 1-4)

2000-07-01 / nr. 3-4

Pagina 14 Este scriitorul dejean aromân, născut la 15 februarie 1923, în familia unor boieri şi haiduci din cătunul aromân Xirolivad, aşezat la poalele vestitului munte “Olimn” şi lângă oraşul Veria, din Grecia. De reţinut este şi faptul că unul dintre cei 7 fraţi şi o soră a tatălui lui Ilie Ceară a făcut Facultatea de Litere din Bucureşti şi a ajuns profesor, atât în şcolile din România, cât şi în Grecia de Nord, dar şi un cunoscut poet de expresie română şi aromână cu numele George Ceară. Nepotul acestuia, scriitorul Ilie Ceară, încă de la vârsta de 5 ani a ajuns orfan de tată, orfan şi de mamă, în condiţiile terorii şovine ce stăpânea în Grecia acelor timpuri, în scopul deznaţionalizării altor etnii, bunica, ce mai trăia, în 1928, a găsit tăria de a-şi lua feciorii şi nepoţii şi de a-i aduce în România, unde s-a aşezat, mai întâi, la Cavarna - Caliacra, în Cadrilater, iar după cedarea acestuia, din 1940, la Mangalia. Aici şi-a făcut micul Ilie clasele primare şi secundare, în afară de aceasta, orfan fiind de amândoi părinţii, pentru asigurarea existenţei, încă de la 14 ani, eroul rândurilor de faţă a fost nevoit să prac­tice diferite meserii, până în anul 1942, când este recrutat în armata română, trimis la Şcoala de subofiţeri de la Făgăraş şi apoi la o specializare în Germania. A participat şi la ultimele faze ale celui de-al doilea Război mondial, până la capitularea Germaniei, după care s-a întors în ţară, unde a lucrat la Topitoria de cânepă din Mangalia. Din 1952, în urma unor dispoziţii kominterniste, Ilie Ceară este evacuat din Mangalia şi i se stabileşte “domiciliu forţat” la Dej, unde locuieşte şi astăzi. Nu se poate spune că, la Dej, i-a fost viaţa mai uşoară, mai ales că - după cum îşi aminteşte - a fost nevoit să lucreze în cadrul unor unităţi comerciale în care, şi după război, mai ales la nivelul conducerilor, se vorbea doar în limba maghiară, ce îi era necunoscută. Cu toate greutăţile întâmpinate, fiind o fire statornică şi de o hărnicie exemplară, lucrătorul comercial Ilie Ceară a rămas în acelaşi domeniu de activitate până la pensionarea sa din 1 ianuarie 1984. Crescut în spiritul familiei sale care, ca şi Teocar Mihadaş, era de convingerea că "... suntem protoromani, spiţă nealterată traco-latină şi ... mai suntem români, după spusele bravului înţelept Petre Ţuţea”. Ilie Ceară a moştenit şi dragostea pentru carte, pentru lectură şi cultivarea limbii materne, limbă ce a avut norocul să şi-o poată păstra şi cultiva şi prin soţia şi fiica-i aromână. A făcut aceasta în aşa măsură încât profesorii universitari Vasile Barbu şi V. Frăţilă să poată afirma că Ilie Ceară “... este un scriitor, bun cunoscător al graiului nostru” şi, respectiv, că "... şi în graiul aromân se poate scrie proză de calitate, numai dacă scriitorul are talent”. S-a ajuns la astfel de aprecieri numai pentru că, după pensionare, Ilie Ceară nu s-a mulţumit doar cu cititul. A început să se ocupe, cu multă încredere şi talent, şi de scrisul cărţilor - roade ale creaţiei poetice, în proză sau de cercetare ştiinţifică. Debutează în literatură în anul 1987 (la vârsta de 64 de ani), cu poezia “Him Armătură”, publicată în revista “Franciza Vlahă”, ce apare în Statele Unite, la Bridgeport. De atunci, până astăzi, liniştitul şi mult modestul Ilie Ceară - puţin cunoscutul între concitadinii dejeni, publicând poezie şi proză, a ajuns, pe plan internaţional, unul dintre cei mai prolifici şi apreciaţi scriitori de expresie aromână. Creaţiile sale pot fi întâlnite mereu în revistele aromâne precum: “Zborlu­l nostru” (Cuvântul nostru), ce apare la Freiburg, în Germania, sub îngrijirea prof. dr. Vasile G. Barba; “Deşteptarea - Revista aromânilor”, de la Bucureşti, sub conducerea scriitorului Hristu Cîndroveanu; “Diman­­darea” (Porunca) părin­tească; “Rana (Viaţa) Armânească”; “Mîn­duearea (Gândirea) Armânească”, de la Constanţa, condusă de Stere Garofil şi “Revista di literatură ş­i studii armâni”, fondată de Tiberius Cunia (S.U.A.), în al cărui comitet de redacţie - ca şi la celelalte - se află şi dejeanul Ilie Ceară. De menţionat este că scriitorul Ilie Ceară este şi secretarul Editurii şi Fundaţiei “Cartea Aromână”, de la Constanţa, în cadrul căreia a colaborat pentru a se edita “Dicţionarulu T. Papahagi turnatu lu un Dicţionar român-armân”, în 1995, iar în prezent lucrează la pregătirea unui “Dicţionar aromân - român - englez”. Activitatea apreciată desfăşurată în cadrul Fundaţiei “Dimandarea părintească” (Porunca părintească), de la Bucureşti, şi a Fundaţiei “Andrei Şaguna”, de la Contanţa, în cadrul căreia s-a înfiinţat publicaţia “Oparenitatea vlahilor în Balcani” şi chiar o Universitate pentru aromânii din sud-estul Europei. Fiind vorbitor de limbă română, scriitorul Ilie Ceară şi-a publicat creaţiile personale şi în revistele de expresie română, cum sunt “Astra dejeană” sau “Tri­buna”, de la Cluj, în care i­­au apărut povestirile “O noapte la Hanul Piraţilor” şi “Ghicitorul în cafea”. De asemenea, e cunoscut şi din colaborările sale la Radio România Internaţional - secţia aromână. Meritul principal al scriitorului Ilie Ceară constă în cărţile care a reuşit să şi SCRIITORUL AROMÂN ILIE CEARĂ ASTRA DEJEANĂ

Next