Ateneu, 1964 (Anul 1, nr. 4)

1964-11-01 / nr. 4

/// A­ tunci cînd m-am apucat să scriu cîteva însemnări despre dragostea lui Mihail Sado­­veanu despre „oameni şi locuri" mi-am adus aminte de prima intilnire cu dînsul. Era nu de mult după apariţia „Baltagului". Studenţi fiind şi dorind a avea în mijlocul nostru pe cel mai mare scriitor al vremii, l-am poftit, printr-o scrisoare, să conferenţieze în tîrgul nostru. Nu s-a lăsat mult rugat şi-ntr-o duminică dimineaţă în sala Teatrului „Mihail Eminescu" îi ascultam gla­sul plin de căldură aducind din veacuri figura şi faptele lui Ştefan cel Mare. N-au lipsit în acea împrejurare plină de bucurie pentru tot ceea ce reprezenta în urbea noastră umanism şi demo­craţie adevărată, intervenţia ticăloasă a unui der­bedeu, care a încercat să-l întrerupă. Am avut grijă, noi, ceilalţi să-l imobilizăm şi să-l scoatem de la „galerie" unde se aşezase şi de unde ca dintr-o grotă a dat chemare mugetului său fascist. Am avut cu toţii un sentiment de jenă, de vino­văţie, de care nu ne-am lepădat decit odată cu plecarea trenului, cînd privirea blîndă a ochi­lor lui albaştri ne-a îmbrăţişat, incurajîndu-ne, încredinţîndu-ne că fiarele vor fi odată şi-odată fugărite pentru totdeauna în grotele şi peşterile din care-şi făcuseră apariţia. In anii următori am căutat adesea să-i văd înfăţişarea trecînd pe lingă casa lui de la Copou. Cu mult mai tîrziu aveam să-l întîlnesc într-un loc care avea să-i fie cu deosebire drag, la Mînăstirea Neamţului unde-şi alesese popas al liniştii sale. Şi odată l-am urmărit aruncind mămăligă crapilor din ia­zul părintelui Silvestru sau odihnindu-şi privi­rea peste Poiana Satului, acolo lingă schitul Pro­­cov. Nu mult înainte de ultimul său popas, la casa de pe deal de lîngă Vovidenia, l-am întîl­­nit la Gura Barnarului, în balconul casei de vî­­nătoare, peste care-i mai mare Vasile Lupuleasa şi de unde-şi rotea privirea la deal şi la vale, pe Bistriţa. Valea Barnarului îi era ascunsă privirii de muntele din faţă, dar de pe dînsa aveau să vină ceva mai tîrziu păstrăvii care trebuiau să ne împlinească prînzul. Mi-a povestit mai tîrziu Vasile Lupuleasa despre nişte planuri ale maes­trului, planurile intilnirii lui la Bucureşti cu vre­ o şaisprezece vînători şi pescari, brigadieri şi pădurari, cu care avea el de vorbit „ceva”. Acest ceva a rămas ca o taină şi ca un vis ne­împlinit pentru brigadierul de la Gura Barna­rului. Cum văd, m-am cam luat cu vorba. Şi încă cu vorba scrisă, ceea ce e cu mult mai rău. Cu prilejul unui omagiu colectiv adus maestrului, la împlinirea vîrstei de şaptezeci şi cinci de ani, Ion Marin Sadoveanu scria: „Cu ajutorul operei lui Mihail Sadoveanu se poate întocmi o geogra­fie nou descoperită a Romîniei, in peisaje şi în (Continuare în pag. 8) Eusebiu Camilar Constantin Prisnea Rememorind... PROLETARI DIN TOATE ŢĂRILE, UNIŢI-VĂ ! ROMANTICII METAFORE IN PIATRĂ ZALA DIN MODRA DESPRE TINERET reportaj de Mihail Sabin trei sculpturi de Al. Gheorghiţă povestite de George Bălăiţă masa rotundă a „Ateneului" (pag. 18) Cărţile anului 20 (DEBUTURI) de C. Călin — pag. 13; Ştiinţă şi tehnică — pag. 16-17 ; Cronica dramatică de C. Potîngă, G. Genoiu, C. Isac — pag. 4-5 ; Cronica literară de Vlad Sorianu — pag. 12-13. VERSURI de Radu CIRNECI — pag. 15 şi Sergiu ADAM — pag. 10-11. PINDAR PREVERTI (pag. 19) (pag. 2) (pag. 4) (pag. 10—11) Poşta redacţiei, Viaţa cercurilor literare, Jurnalul revistelor, Folclor, Note de lectură, Breviar critic... Vînă­torul de vulturi C­ineva, şi de bună seamă un om de nimic, afirma că spre a înţelege extraordina­rele personalităţi, îţi trebuie (numaidecît) forţa de a te ri­dica deasupra lor, — şi că numai aşa înţelegerea va putea cuprinde monu­mentele mai înalte ca luminile siderale. Eu unul n-am crezut niciodată în folosul aces­tei teorii absurde. Pentru urcarea în zona vultu­rilor, ne-ar trebui întîi şi întîi virtuţile h­arilor ! Se ştie însă că marii creatori au fost mai oameni decît toţi! Coardele simţirii lui Eminescu au în­registrat cît un miliard de inimi la un loc. Ele au smuls gemete de durere acolo unde altele nici măcar n-au suspinat; ele s-au bucurat pînă la plîns, acolo unde altele au rămas reci ca pietrele. Fără a ne continua polemica nefolositoare cu autorul teoriei absurde, afirmăm cu toată gura că pentru înţelegerea personalităţilor de talia lui Michel-Angelo, Eminescu sau Sadoveanu, ni se cere să pornim pe o cărare elementară, tocmai din sensul opus, adică de la pămînt spre cer , de la pămînt, — căci doar pământul e leagănul tutu­ror energiilor; pămîntul l-a născut pe orbul ne­muritor de la Ilion ; pămîntul a odrăslit gîndirea filozofilor şi a emanat spre cer fuioarele poeme­lor; pămîntul a repezit ideile mari înainte. Din elementele ţărînei a fost modelat braţul Afroditei, spre a cărui mîngîiere rîvnea şi Zeus. Parthe­nonul s-a ridicat din stanele de marmură tăiate din munţii pămîntului. Michel-Angelo a despicat adîncul munţilor, şi aflînd carierele cu piatra rară, şi-a urcat timpul său pe culmile eterne ale neuitării. Pentru înţelegerea lui Mihail Sadoveanu e prea edificatoare chiar şi o preumblare simplă la Vatra Paşcanilor. Oriunde ne vom duce, pe urmele ne­muritorului vînător de vulturi, vom întîlni viaţa elementară, bulboanele fără stingere ale vieţii vii. Unii dintre noi se şi miră, văzînd simplitatea ulcioarelor de la Vatra Paşcanilor, şi din prima clipă ne întrebăm cum a fost cu putinţă ca rap­sodul lui Ştefan Voivod să se fi ridicat din sim­plitatea aceea! Să nu uităm însă că numai peste cîteva dealuri mai departe, spre Nord-Est, se află un sătişor şi mai simplu, doar cîteva zeci de că­suţe risipite prin văiugi şi văi; în sătişorul a­­cela s-a născut şi din el şi-a luat puterea unul dintre cei mai mari poeţi ai lumii, Eminescu. Şi tot într-un sătişor, ceva mai spre Vest de Paşcani, s-a născut Creangă, cel mai mare dintre povesti­tori, la o apă cu numele mîngîietor, Ozana... Acum cîţiva ani, acolo, la Vatra, am avut no­rocul să-i întîlnesc pe ultimii dintre colegii de şcoală ai lui Mihail Sadoveanu — moşul Gheor­­ghe. Am ascultat amintiri din copilărie. Au reîn­viat în faţa noastră, ca de după o ceaţă, luncile Siretului de demult. Deşi purta în circă anii prea­cinstitului Matusalem, moşul Gheorghe avea vi­goarea demnă de pismuit, parcă și el băuse putere ca și colegul său Mihai, tocmai de sub rădăcinile naturii, de sub botul zimbrilor. Cam timp de două ore am tot colindat prin (Continuare în pag. 8) . Desen de lulia Hălăucescu IN PAGINILE 6—7—8 Poezia naturii la Sadoveanu de Const. Ciopraga Sadoveniană de G. Teg Filiaţii de M. Gabrea Sadoveanu şi scriitorii francezi de I. Constantinescu

Next