Ateneu, 1968 (Anul 5, nr. 2-12)

1968-02-01 / nr. 2

Nr. 2­­43­ - Anul V, februarie 1968 20 pagini , 3 lei REVISTĂ DE CULTURĂ JUDEŢUL Istorie şi actualitate „La crearea judeţelor va trebui să se aibă în vedere condiţiile geografice, social-politice, componenţa naţională a populaţiei, legăturile culturale tradiţionale, perspectivele de dezvol­tare a diferitelor localităţi”. (Nicolae Ceauşescu : „Raport la Conferinţa Naţională a Partidului Comunist Român”). In luptă cu vitregiile soartei, poporul român şi-a apărat fiinţa naţională, graiul şi obiceiurile, reu­şind de-a lungul unei istorii eroice, să se călească, să-şi făurească o profundă unitate a voinţei şi o pătimaşă dragoste de pămîntul strămoşesc. Cnejii şi voievozii, apoi domnitorii, vajnici iubitori ai acestor păminturi de slavă, i-au condus pe moşii şi strămoşii noştri prin stihiile vremurilor, către însoritele zile de azi, dăruindu-se trup şi suflet iubirii de glie şi de neam. Cînd clopot şi corn de luptă anunţau primejdia, toate „ţările“ se ridicau, cu bătrînii şi tinerii, întru apărarea lor şi a celor de-un neam cu ei. Se ridicau la luptă atunci Ţara Severinului, a Banatului, cei de pe Olt şi de pe Crişuri, muntenii din Ţara Vrancei, iar în Moldova vitejii din Ţara de Sus şi Ţara de Jos, in nord cei din Ţara Oaşului, a Maramureşului, cei de la Du­năre şi Mare. Toate aceste „ţări“ formau rotundul pămintului românesc cu o deplină unitate de limbă, cu aceleaşi bogate tradiţii, cinstindu-i pe străbuni şi luptînd pentru lumina viitorului. Da, din aceste „ţări“, constituite de două mii de ani încoace, au luat naştere şi s-au consolidat anumite mari uni­tăţi administrative, ţinînd de o serie de condiţii de ordin geografic, istoric şi economic, conducînd 11 o mai uşoară şi eficace ocîrmuire. Mai tîrziu, in li­mitele acestor „ţări“ s-au născut judeţele din aceeaşi necesitate de o mai bună organizare şi dezvoltare social-economică. Aşadar, noua organizare teritorial­­administrativă a României socialiste, are adinei şi puternice rădăcini în istoria acestor păminturi, în tradiţia acestor locuri, îmbinarea ştiinţifică şi armo­nioasă a vechilor tradiţii şi experienţe istorice cu necesităţile moderne ale ţării — iată principii de o adincă înţelepciune a conducerii noastre de partid şi de stat. Este vorba de faptul că, din punct de vedere al dezvoltării lor, judeţele vor fi mai propice creşterii puterii economice a ţării, dînd un avînt deosebit ridicării pe o treaptă superioară a tuturor oraşelor şi comunelor. Ceea ce bucură, de asemenea, este denumirea a­­doptată pentru noile judeţe. Respectînd tradiţiile noastre naţionale, ele îşi iau numele consacrate de istorie, legate de mari fapte de luptă şi izbîndă na­ţională. Spunem Suceava şi Neamţ şi Iaşi, şi în­treaga istorie a Moldovei ni se aprinde în suflet , zicem Ţara Vrancei, Maramureş, Crişana, Hunedoara, şi ŢARA ni se înfăţişează în marele ei trecut de fapte vitejeşti , rostim Dolj, Bacău, Teleorman sau Cluj şi iarăşi istoria este prezentă. Peste tot în pămîntul acesta dorm eroii, peste tot pe pămîntul acesta aceleaşi aspiraţii contemporane dau avînt şi energie marilor împliniri ale socialis­mului. Istorie şi actualitate — iată minunata formă sub care Partidul şi Statul au gîndit această ini­ţiativă. Recenta legiferare de către Sesiunea Marii Adu­nări Naţionale a noii împărţiri teritorial-administra­­tive a ţării noastre, consacră, o nouă izbîndă patrio­tică în opera de construire a socialismului , se do­vedeşte o dată mai mult caracterul organic al con­temporaneităţii socialiste a României, alcătuită din ecourile milenare ale istoriei şi din efervescenţa ti­nerească a actualităţii. pictorul mihai olos Mihai Olos trăieşte şi creează la Baia Mare. Nu se poate să-i priveşti lucrările şi să nu te gîndeşti la climatul spiritual sobru al unui oraş de mineri. Stăruie în aproape toate lucrările sale o atmosferă încărcată de sentimente grave, care te atrag insistent intr-un spaţiu tenebros, înspre un tărîm al nopţii, în care eziţi sa păşeşti. Cauţi un sprijin şi nu-1 găseşti dintr-o dată. Nu-1 gă­seşti pentru că artistul, simţindu-se la el acasă pe acest tărîm de umbre, a zăvorit toate ferestrele înspre lumină. Pictează cu twix d*e ,,Cxâr^une uTMezit în ploi şi sudoare, cu o mistrie febril dezlănţuită în umbre largi, ale cărei urme aspre te atrag în spaţiul unei lumi ce trăieşte în întuneric — lumea eroică a mine-* „Flamura“ rilor pe care Mihai Olos îndrăzneşte să ne-o arate nu la supra­faţă, ci în adînc, răsturnînd cu o patetică încordare legea pic­turii luminoase. In cadrul larg al acestei viziuni, tematica abordată se oferă privirii noastre cu valenţe spirituale caracteristice, cu delimi­tări şi potenţe estetice pe care artistul le dozează, obsedat de ambianţa mediului iniţial, în care viaţa pulsează frenetic, luptînd cu umbrele, încorporîndu-se în materia culorilor, rugoasâ şi vibrantă. Chiar cîntecul luminos al fluierului este pentru Oles­un, mo­ment căruia întunericul îi dă ecoul însurdinizat, subpămîntean. Ne aflăm în faţa unei lumi care se afirmă în pictură cu obrazul şi forţa adevărului. Artistul o exprimă direct, fără concesii con­venţionale, cu apel consecvent la virtuţile expresive ale picturii, atacată pe tangenţă dramatică, copleşită de sentimente umane. Spaţiul adînc — nu mistic —, spaţiul dominat de om, spaţiul supus voinţei umane, se ridică în artă cu frumuseţea lui densă, despre care ştiam cu toţii că există, iar Mihai Olos ne-o arată în­­tr-o expoziţie neobişnuit de sinceră in substanţa ca şi în for­ma ei. Ion Vlasiu *06323 IN CUPRINS: V. Voiculescu - INEDIT; Confluenţe - Al. Macedon­­ski şi Lucian din Samosata; Corespondenţă inedită Hortensia Papadat Bengescu — Liviu Rebreanu; De juventure — pagina tineretului; Sinceri­tatea - opinii despre EXPERIMENTUL TEATRAL; profil teatral Bîrlad; GUNTHER GRASS: „Toba de tinichea“ (fragment); LIRICĂ FRANCEZĂ CONTEMPORANĂ în traducerea lui Ion Caraion. „Regele în discuţia locote­nenţilor săi“­­ ANCHETA NOASTRĂ DESPRE FOTBAL PROLETARI DIN TOATE ŢĂRILE, UNIŢI-VÂ ! moment biblic Trece-o femeie tînără pe stradă . De mină-o duce parcă numai visul. Şi nu mă ştie, nu vrea să mă vadă, De parcă nu-şi pierduse paradisul. E tînără ca Eva-n luna Mai. Şi-a ris de biblie ca o păgînă ; Nu vrea să ştie că-a trecut prin rai Şi că a scos-o cineva de mină. Pe coapsa-i arcuită şi pe gură, Ispita-n chip de şarpe se strecoară, Dar nu se teme de-a lui muşcătură, Nici e-ar putea cumva de ea să moară. Cu ochii strănepotului Adam Ii urmăresc în taină mîndrul vis Şi şarpele pe pulpă ca pe-un ram, Luat cu ea, de-atunci, din paradis. Demostene Botez opinii Autoeducaţie şi­­ adolescenţă La procesul de formare a personalităţii copilu­lui concură mai mulţi factori : familia, cadrele didactice, organizaţiile de copii şi tineret, insti­tuţiile extraşcolare (casele pionierilor, casele de cultură, teatrele, cluburile, radioul, televiziunea etc.). Adesea însă, se omite că de la o anumită vîrstă chiar copilul trebuie solicitat în această operă de făurire a propriei personalităţi. In mă­sura în care el îşi dă seama de această necesi­tate şi-şi aduce contribuţia la propria formare, procesul este substanţial îmbunătăţit. De aceea vom discuta aspectele mai importante ale auto­­educaţiei, ca proces de completare, continuare şi desăvîrşire a educaţiei. 1. AUTOCUNOAŞTERE ŞI EDUCAŢIE Reflexia asupra propriei persoane şi cunoaşte­rea de sine (sau autocunoaşterea) sunt activităţi umane posterioare activităţii de cunoaştere şi de stăpînire a naturii. Ele au apărut pe o anumită treaptă de dezvoltare a omului. In istoria filo­zofiei şi a psihologiei, cel dinţii care a îndemnat la cunoaşterea de sine a fost Socrate prin celebrul său : „Cunoaşte-te pe tine insuţi". Şi în dezvolta­rea ontogenetică, cunoaşterea de sine presupune o anumită evoluţie spirituală prealabilă. începu­tul acestor preocupări îl constituie însuşi înce­putul adolescenţei. Este perioada în care adoles­centul — fără a întoarce spatele la realitatea ex­terioară, cum se exprima odinioară un psiholog — începe să se preocupe şi de lumea sa interioară, de viaţa subiectivă, pentru care nu manifestase interes şi preocupare. Un indiciu obiectiv al aces­tor preocupări îl constituie apariţia „jurnalelor intime“, sau a „jurnalelor zilnice", activitate care va însoţi pe unii oameni toată viaţa (spre exem­plu Titu Maiorescu), constituind pentru posteri­tate un mijloc de cunoaştere a vieţii şi activităţii celui în cauză. Preocuparea pentru viaţa intimă, atît de caracteristică adolescenţei, se poate trans­forma într-o activitate sterilă, dacă nu este că­lăuzită cu tact. Este nevoie de o pricepere deo­sebită pentru a îndruma spre scopuri şi acţiuni pozitive tendinţa de claustrare în sine a adoles­centului. Şi cu atît mai mult, cu cit fiecare din noi ne împotrivim instinctiv la imixtiunile în propria viaţă intimă, la adolescent tendinţa spre preocupări de autoanaliză şi autocunoaştere este însoţită de un sporit grad de pudicitate şi tăi­nuire a preocupărilor. Mai mult ca oricînd şi ca oriunde, acum şi aici tactul pedagogic îşi justi­fică acţiunea şi-şi verifică eficacitatea. Activitatea noastră (a părinţilor şi a educato­rilor), de îndrumare a adolescenţilor în activita­tea delicată de autoanaliză şi autocunoaştere, tre­buie să vizeze menţinerea la ei a simţului comun, a legăturilor cu realitatea, deoarece uşor ar pu­tea aluneca spre reverii sterile, preocupări soli­tare şi subiectivism exagerat. loctor univ. Ion Dragon (continuare in pagina 4) LV

Next