Ateneu, 1973 (Anul 10, nr. 1-12)

1973-01-01 / nr. 1

Ecouri tardive In anul 1972, autorul prezentelor însemnări a citit cărţi şi reviste, a văzut spectacole de teatru şi a urmărit emisiuni de televiziune. Lecturile şi vizionările i-au provocat, după cum era şi firesc, bucurii şi amărăciuni. Rubrica pe care o deţine s-a vrut o oglindă a acestor bucurii şi amărăciuni. Laudele ca şi rezervele formulate aici pot fi socotite drept crochiuri pentru definirea unei atitudini culturale. Autorul s-a ferit de tonuri agresive, preferind — în măsura posibilităţilor sale — bonomia şi maliţia benignă. Faptul că unii confraţi au a­­preciat în presă activitatea acestei rubrici, l-a făcut pe autor să încerce continuarea ei şi în 1973. Să-i urăm deci succes.­­ Fiindcă veni vorba de schimbarea anului, să începem prin a saluta excelenta emisiune de televiziune din noaptea de re­velion. Fantezie, bun gust, umor de bună calitate ca şi pre­zenţa pe micul ecran a unor cunoscute vedete care au pre­zentat show-uri, iată elementele ce au concurat la realiza­rea unui spectacol admirabil. Poate că am fi văzut în această emisiune un reviriment al divertismentului, dacă primele va­rietăţi ale anului nu ne-ar fi spulberat iluziile. Telerevelio­­nul a rămas aşadar un (fericit) accident. 1. Almanahul lite­rar 1973 ni s-a părut şi de astă dată publicaţia cea mai a­­propiată de ideea care ar trebui să prezideze astfel de apa­riţii. Prezenţa masivă a oamenilor de litere, rubricaţia in­teligentă, diversitatea tematică invită din plin la lectură. Orice încercare de a scoate în evidenţă anumite semnături sau articole ar nedreptăţi alţi colaboratori ai almanahului. Revista „Argeş“ publică o dezbatere cu privire la feno­menul editorial al anului ’72. Participă directori şi redactori şefi de editură. Fiecare citează titluri şi laudă cărţi apărute în propria-i editură. Numai Mircea Radu Iacoban, directo­rul editurii Junimea, se declară împotriva listelor şi clasa­mentelor. Omisiunile de pe asemenea liste, este de părere domnia sa, pot duce la erori greu reparabile. Intr-adevăr, a avea încredere în toate cărţile publicate, iată ipostaza ideală a oricărui editor. Actul generos şi responsabil care asigură naşterea unei cărţi nu se împacă cu obositoarele şi arbitra­rele ierarhii. Măcar de-am avea mulţi editori care să gîn­­dească astfel.­­ Margareta Bărbuţă publică în revista Teatrul un eseu despre dramaturgia ultimului sfert de veac. Am apreciat bibliografia vastă a autoarei, numărul mare de titluri supus dezbaterii, încercarea, nu lipsită de riscuri teo­retice, de a defini problematica dramaturgiei actuale. Nu pu­tem fi însă de acord cu unilateralitatea observaţiilor. Oare criteriile tematice, a căror însemnătate nu o neagă nimeni, sunt singurele în stare a defini destinul unei dramaturgii ? Am fi dorit opinii mai ferme cu privire la modalităţile este­tice ale textelor supuse discuţiei . Reeditările constituie fără îndoială o formă de respect pentru preferinţele publi­cului. Dintre cărţile apărute în ultima vreme în ediţii noi, ne oprim la Moromeţii lui Marin Preda, unul dintre marile romane ale prezentului, şi la volumul de versuri Istoria unei secunde de Adrian Păunescu, carte care la prima ediţie s-a bucurat de atenţia pozitivă a criticii şi a cititorilor. Care este cea mai loială atitudine a scriitorului faţă­ de opera pe care o reeditează ? Marin Preda introduce în Moromeţii un foarte frumos capitol care luminează destinul unuia dintre eroi. Să cităm, în continuarea acestei întrebări, o opinie a lui Florin Mugur, formulată cu prilejul unei recente reeditări : „E uşor de ghicit că în 1972, autorul ar fi scris altfel , dar trecutul nu face parte dintre lucrurile care pot fi modificate“. Opera scriitorului este oare un tot încheiat, din momen­tul primului contact cu publicul, sau experienţa ulterioară are dreptul de a fi prezentă la o nouă transcriere ? 9 După o pauză de cîţiva ani, revin în actualitate premiile literare decernate de Uniunea Tineretului Comunist. Aplaudăm a­­ceastă înţeleaptă măsură, nutrind convingerea că orice iniţia­tivă menită să diversifice fenomenul nostru scriitoricesc şi să atragă spre literatură cît mai multe instituţii şi organizaţii reprezintă o investiţie morală de prim ordin. De altfel, opţiu­nile juriului au încununat cărţi importante ale anului pre­cedent. Există toate premisele ca acest premiu să devină un act de prestigiu. „ Citim în Săptămîna un discurs paşnic, presărat cu metafore, sub semnătura lui Fănuş Neagu. Te­mutul polemist a inaugurat, probabil, o perioadă clasică, de împăcare cu lumea. Și asta într-o revistă unde pînă acuma nu i-a prea călcat semnătura. Se ne bucurăm ! ® Reviri­ment în teatrologie : După Spectacole în cerneală a lui Va­lentin Silvestru, citim Reîntoarcerea la zero de Mihai Nadin, pledoarie pentru întoarcerea teatrului la izvoare, adică la func­ţiile dintotdeauna ale actului artistic. Autorul propune în cartea sa modalităţi de descoperire şi redescoperire a forţei şi vitalităţii acestei arte a cetăţii care este teatrul. 00 Tele­­cronica a devenit în ultima vreme un graţios exerciţiu sti­listic pentru doamne. In România literară, Gabriela Meli­­nescu ne povesteşte cu nonşalanţă cum a decurs o previzio­­nare, cît de fermecător a rîs Catrinel (prezentată ca un fel de decan al clanului telecronicăresc) şi cum seamănă Aura Urziceanu cu o tigresă. Vorba lui Fănuş Neagu dintr-o cro­nică sportivă, publicată în acelaşi număr al amintitei re­viste : „Sîntem o gaşcă mică dar veselă“. Geo Bogza pu­blică în Contemporanul o tulburătoare tabletă intitulată Va­meşul. Sursele emoţiei pe care ne-o transmite sînt simple şi umane. Citindu-i articolele şi urmărindu-i pe stradă statura înaltă şi capul cărunt, încep să cred că Bogza seamănă din ce în ce mai mult cu Walt Whitmann. CITITOR a­teneu Revistă editată de Comitetul judeţean Bacău de cultură şi educaţie socialistă Colegiul redacţional : Sergiu ADAM, George BALAIŢA (red. şef adjunct), Constantin CALIN, Cicerone CERNEGURA, Ca- l­as­trat COSTIN, Horia GANE, Ovidiu GENARU, George GE­­NOIU, Mihail SABIN, Vlad SORIANU, Eugen URICARU. Redacţia şi administraţia : Bacău, strada Războieni nr. 15. Tel. 1 60 71 — 1 24 97. Abonamentele : 3 luni — 9 lei, 6 luni ■— 18 lei, 1 an — 36 lei. Tiparul executat la întreprinderea poligrafică Bacău (40.546). Manuscrisele reţinute se publică în ordinea necesităţilor redacţionale. Materialele nepublicate nu se restituie. ateneu, pag. 2 ACTUALITA­TEA „Gestul public”. Aşa a numit transpunerea pe micul ecran a poeziei unul dintre tinerii regizori de teatru dar contri­buţiile lui ca şi ale altora s-au oprit aici pentru că, în general, nu putem vorbi de o fixare a coordonatelor genului la T.V. Ce este emisiunea de poezie în fapt, altceva decit un reci­tal în care avem adesea pri­lejul să admirăm minunata şcoală de declamaţie care se afirmă în teatrul nostru. O concepţie proprie pentru va­lorificarea poeziei încă nu s-a impus. Ar fi şi greu cît timp nu vom avea profesionişti ; cei ciţiva deosebit de dotaţi, nu şi-au păstrat opţiunile deoa­rece au trecut la redacţia de teatru. Poezia — o staţie de tranzit, în concepţia actuală a televiziunii, rămîne să se consume adesea, anost, în a­­pendicele unor emisiuni litera­re (interviuri, reportaje) sau în terne serbări şcolăreşti. De ce Tudor Mărăscu care a făcut un memorabil Villon la T­ V sau Ion Olteanu care este un regizor al poeziei pe scenă sau Dan Nasta care este şi un te­oretician al poeziei-spectacol, nu sunt invitaţi pentru a înnoi cu talentele lor emisiunile de poezie şi pentru a transforma, dintr-o emisiune de rutină, într-un program de extraordi­nară atracţie ? Iată cum, ne-am pomenit că, scriind despre poezie la televiziune, trebuie să punctăm rîndurile cu sem­ne de întrebare. E trist deoa­rece generaţiile de poeţi şi ge­neraţiile de cititori de poezie, reprezintă, în aceşti ani de răs­cruce, o mare forţă morală. Iubind meseria pe care o prac­ticăm, ne-am spus întotdeauna că trebuie să ne îndeplinim sar­cinile fără ezitări şi fără con­cesii„ ca antrenor şi ca publi­cist, adevărul neputînd fi decît unul singur în conştiinţa noa­stră şi numai el meritînd a fi servit cu neobosită credinţă. Căci dacă antrenorul este, în concepţia noastră, un pedagog care îşi pune întreaga expe­rienţă în serviciul tineretului sportiv urmărind două obiec­tive — unul apropiat, forma­rea campionilor şi celălalt de perspectivă, de fapt adevăra­ta finalitate , formarea oame­nilor de mîine ai societăţii noastre —, publicistul, veşnic expus lunecării spre şarja pe­riculoasă şi epatantă şi spre elogiul ditirambic, chiar a­­tunci cînd n-o face din vreun meschin interes material, tre­buie să respingă cu fermitate ademeneala unor asemenea fa­cile tentaţii şi să rămînă cre­dincios profesiei sale şi sie în­suşi ca Hamlet. Reflectînd la aceste lucruri şi la experienţa muncii de con­dei pe care am desfăşurat-o Sesiune jubiliară Comitetul municipal de partid în colaborare cu Academia de Ştiinţe Sociale şi Politice a Republicii Socialiste România, a organizat o sesiune ştiinţi­fică omagială cu tema : ..Dez­voltarea economică şi socială a oraşului Gheorghe Gheor­­ghiu-Dej în 20 de ani de exis­tenţă“, sesiune care şi-a desfă­şurat lucrările în luna decem­brie în municipiul de pe Tro­­tuş. Participarea la lucrările sesi­unii a membrilor biroului Co­mitetului judeţean şi munici­pal de partid, a unor miniştri şi cercetători ai Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, prin comunicările şi referatele sus­ţinute, au fost scoase în re­lief marile transformări eco­nomice, sociale şi politice care au avut loc pe aceste melea­guri. Lucrările sesiunii au fost des­chise de tovarăşul Valerian Ghineţ, prim-secretar al Co­mitetului municipal de partid Gheorghe Gheorghiu-Dej. Salutul Comitetului judeţean P.C.R. Bacău a fost adus de tovarăşul Gheorghe Roşu , membru al Comitetului Cen­tral a­l P.C.R., prim secretar al Comitetului judeţean de partid, care a urat succes de­plin lucrărilor­­sesiunii ştiin­ţifice, dedicată celei de-a 25-a aniversări a Republicii. Inedi­tul manifestării omagiale pare şi mai evident dacă ţinem cont de faptul că în acest ca­dru festiv este sărbătorit şi oraşul de pe Trotuş, care în toamna aceasta împlineşte fru-Stema. în ciclul de „Steme ale judeţelor" am urmărit cu fi­resc subiectivism filmul con­sacrat judeţului Bacău, reali­zat de Horia Vasiloni. Nu i-am găsit nici un cusur deşi era dificil ca, în cîteva minute, să poată fi cuprins tot ce s-a fă­cut mai important în ultimii ani pe aceste meleaguri unde totul este atît de nou şi de magnific. Am cugetat însă la valoarea documentară pe ca­re o reprezintă acest ciclu şi la noutatea pe care o comuni­că chiar şi celor care trăiesc în mijlocul faptelor. O săptă­­mînă mai tîrziu, un nou spec­tacol televizat al unui ansam­blu teatral de copii, creat şi îndrumat de Melania Ghica, ne-a fermecat cu ingenuităţile sale bine îndrumate. E o for­maţie de care se leagă truda şi talentul veritabil al acestei tinere femei, regizoare, autoa­re şi pedagog iscusit dar des­pre care cei de la Bacău ştiu încă foarte puţin. Datorită te­leviziunii, anonimatul absurd al acestei munci de plămădire a frumuseţii este biruit, „întoarcerea tatălui risipitor". V­a trebui să revenim cu gîndul la această piesă — şi televiziunea a făcut-o reluînd spectacolul , mai ales pentru autorul ei, Ion D. Sîrbu, a că­rei prezenţă insolită în peisa­jul teatrului şi teleteatrului nu-şi are încă relieful pe ca­re îl merită. „Arca bunei spe­ranţe“ care s-a jucat cu un deo­sebit succes în ţară şi care a stîrnit interesul unor trupe de de-a lungul mai multor dece­nii, vreau să spun acum, cînd mi se încredinţează spaţiul pentru sport al revistei de cultură ATENEU, că nu va fi posibil să împac pe toată lu­mea cu scrisul meu... Impre­siile, interesele, sentimentele celor din jur, ale publicului, ale sportivilor sau ale foruri­lor de resort nu se conjugă niciodată în mod ideal astfel încît să fie excluse pasiunile şi controversele, îmi place mai degrabă să cred că mi se oferă această coloană ca să semnez aici rîndurile îndemnului perma­nent la acţiune, pentru dez­voltarea şi progresul sportului, aşa cum întotdeauna am în­cercat s-o fac, liber de orice prejudecăţi şi influenţe, lău­­dînd, cu măsură, cînd e cazul, criticînd, fără patimă, la ne­voie, — şi îndreptînd spre mişcarea sportivă cele două BIOC- moasa vîrstă de 20 de ani. Cu ocazia acestor importante evenimente cărora le este dedicată sesiunea ştiinţifică, tovarăşul Gheorghe Roşu salută, în numele Biroului judeţean de partid, prezenţa la sesiune a tovarăşului Mi­hai Florescu — ministru al industriei chimice, Nae Io­­nescu — ministru adjunct al industriei chimice,­­ Erdély Andrei — adjunct al minis­trului construcţiilor industri­ale precum şi a celorlalţi participanţi. . Lucrările sesiunii au relevat faptul că în cei 20 de ani oraşul s-a dezvoltat im­petuos, devenind unul din puternicele centre petrochi­mice ale ţării. G. I. P. — Borzeşti, realizează întreaga producţie de cauciuc sintetic a ţării, realizează de aseme­nea 75% din producţia de sodă caustică a industriei chimice şi îşi aduce o însemnată con­tribuţie la producţia de insec­­tofungicide pentru agricultură şi altele. Se va dezvolta în continuare producţia materialelor plasti­ce. Odată cu evoluţia economică a oraşului trotuşan, au crescut şi s-au format specialişti în­cercaţi pentru industria chi­mică din ţară, constructori şi arhitecţi care aici la Oneşti— Borzeşti au experimentat şi pus în practică noutăţi tehni­ce în domeniile lor de activi­tate. Dezvoltarea industriei oneşte­­ne a fost sincronizată în aşa fel, încît, toata ramurile in­prestigiu din străinătate (pie­sa s-a tradus şi se traduce în cîteva limbi europene) a avut la Bucureşti, pe scena Teatru­lui de Comedie, un tratament necorespunzător. I. D. Sîrbu este autorul unor piese de anvergură, de o ro­bustă construcţie dramatică şi de o ardentă actualitate. Ceea ce am văzut pe micul ecran, în regia inspirată a lui Tudor Mă­răscu, confirmă aşteptările după ce am luat cunoştinţă de pe scenă sau din tipărituri de piesele acestui om de teatru, eseist de mari profunzimi şi cronicar combativ, Emanoil Petruţ şi Dana Comnea în i­­postaze dramatice pe măsura capacităţii lor de a tensiona tragicul contemporan, Ovidiu Moldovan degajat într-un rol de ambiguităţi, Tom­a Dumitriu sculptînd un prototip de nemu­rire, Constantin Codrescu ju­­cînd extraordinar abilitatea inutilă , şi am putea continua şirul aprecierilor deoarece pe astfel de partituri, talentele in­terpretative se fructifică din plin. Lărgindu-şi cercul de dra­maturgi către zone cît mai distanţate de sediul ei, redacţia de teatru a televiziunii — de altfel una din cele mai harnice sectoare ale televiziunii — poate avea certitudinea că îşi va îmbogăţi cu folos reperto­riul aşa cum o dovedeşte şi acest debut, pe micul ecran, al craioveanului I. D. Sîrbu. Cazul programului 2. Multe programe rămîn privilegiul exclusiv al bucureştenilor, şi acest afront nu-i pot feţe ale obrazului meu ridat, una veselă şi alta tristă, ca zeul Janus la romani. Nelegaţi de nimeni şi de ni­mic înţelegem să spunem în­totdeauna ceea ce serveşte in­tereselor largi ale sportului în general, ale fotbalului în mod deosebit. Ne plac şi persoane­le, adesea, dar din principiu optăm pentru idei. Ele sunt pure şi nu riscăm să ne înşele sau să ne dezmintă. Numai oamenii au defecte... Cititorul ne va ierta această introducere cu caracter de confesiune, însă ea face parte din francheţea la care ne este greu să renunţăm, acum cînd este prea tîrziu spre a nu mai fi de acord cu noi înşine şi cu tot ce am gîndit, scris şi înfăp­tuit pînă astăzi. Nu ştim a fi admirat vreodată stilul confuziei, am iubit clari­tatea de exprimare şi de ati­tudine ca pe o indispensabilă note a­ dustriei chimice şi energetice au fost corelate perfect. Referitor la creşterea popula­ţiei, a fost prezentat, pe baza datelor existente, un tablou convingător al evoluţiei aces­teia, caracterizat în prima parte printr-un pronunţat ca­racter migrator, iar după anul 1966 sporul populaţiei se echi­librează prin creşterea natu­rală a populaţiei. In prezent se poate aprecia că sporul populaţiei este asigurat aproa­pe integral prin creşterea na­turală, ceea ce demonstrează că şi din acest punct de ve­dere Municipiul Gheorghe Gheorghiu-Dej capătă o per­sonalitate distincte. Lucrările sesiunii au fost în­cheiate de tovarăşul Valerian Ghineţ , prim-secretar al Co­mitetului municipal de ■partid Gheorghe Gheorghiu-De­j, care a prezentat pe larg viaţa eco­nomică şi social politică a oraşului în cei 20 de ani de existenţă, precum şi măreţele perspective ce se deschid în viitor. ION CIOICU director al Cabinetului municipal de partid — Municipiul Gheorghe Gheorghiu-Dej Muzeul de literatură al Moldovei La Iaşi, în una din ultimele zile ale anului trecut, am asis­tat la un eveniment cultural de amploare naţională , s-a­r­înţelege 80 la sută dintre posesorii de televizoare cu domiciliul în provincie. Nu dăm aici exemple pentru că a­­ceste rînduri ar putea fi sus­pectate de anumite preferințe. Bănuim însă că efortul orga­nizatoric nu ar fi prea mare dacă s-ar introduce ca un prin­cipiu, reprogramarea eveni­mentelor de transmisie, fie ele literare, muzicale sau cinema­tografice. Telecinemateca debusolată. Mult timp după ce s-a inaugu­rat, am crezut încă în cinema­tecă. Pentru că ea nu putea să ţină locul unui cinematograf de cartier şi nici a unui „cine­matograf de artă“ de tipul a­­celor săli de proiecţie desem­nate să liniştească conştiinţa intelectuală a directorilor de întreprinderi cinematografice (cu 2 zile pe săptămînă „A­­ventura“ şi cinci zile „Vaga­bondul“). Am crezut într-un program al ei şi realitatea ne-a confirmat — o vreme — cre­dinţa. Dar după cîteva gru­paje care ne-au apropiat p­er­­sonalitatea unor mari actori şi regizori, sau cîteva teme ma­jore şi dominante în cinema­tografia mondială, din nou or­dinea de cinematograf de creaţie (adică absenţa orică­rei ordini) pare să caracteri­zeze emisiunea de miercuri seara. Citim, e drept, după fie­care film, sprinţara cronică a lui Radu Cosaşu dar oricît ar fi ea de gustată, bilanţul nos­tru de sinceri iubitori ai cine­matografului este totuşi prea mic. C­ ISAC normă directoare în zbuciu­mul redacţional, nu sîntem prea temperaţi şi laudativi din fire, iar la şcoala monoto­niei perfecte n-am fost nicio­dată nişte elevi excelenţi! N-am venit aici să oferim o proză diluată, — şi avem o părere prea bună despre citi­torii noştri spre a ne închi­pui că s-ar declara mulţumiţi cu o rubrică sportivă redacta­tă într-un stil de buletin ofi­cial. Scrisul public implică enorme dificultăţi, dar trebuie să ne tenteze mereu performanţa de a le birui,­­ fiindcă numai a­­ceasta poate da un preţ etic luptei noastre. Dacă există, dintre toate ser­­vituţile posibile, una singură pe care sîntem dispuşi s-o ac­ceptăm, ar fi numai aceea care ne poate duce de-a dreptul la cititor. Şi pentru aceasta noi ştim foarte bine că drumul cel mai scurt dintre două puncte este linia sincerităţii... PETRE STEINBACH naugurat (în sfîrşit) atît de aş­teptatul „Muzeu de literatură al Moldovei“. Făcînd triunghi cu Universita­tea şi Biblioteca „Mihai Emi­­nescu“, Casa Pogor, vechi şi valoros model de arhitectură, aflată într-un calm spaţiu ve­getal şi complet reîntinerită, şi-a deschis primitoare uşile. Subliniem dintru început mo­dul în care concepţia ştiinţifică s-a împletit fericit cu bunul gust în elaborarea tematică şi transpunerea în real a acestei veritabile istorii vii a Litera­turii petrecute pe pămîntul moldav. Piesele de mobilier, elegantele vitrine care etalează obiecte personale ale scriitorilor, ediţii princeps, manuscrise, docu­mente, tablourile expuse, toate ne dau o inefabilă emoţie. Avînd ca centri polarizatori momentele „Junimea“ şi „Via­ţa Românească", pornind din încăperea ce ilustrează epoca de pionierat a literaturii noas­tre moderne şi sfîrşind cu sala rezervată creatorilor con­temporani, muzeul este marcat, pas cu pas, de nume care au făcut gloria limbii şi scrisului românesc : Neculce, Kogălni­­ceanu, Alecsandri, Creangă, Eminescu, Maiorescu, Ibrăilea­­nu, Sadoveanu... Nu putem să nu remarcăm un colţ dedicat Poetului care la Iaşi şi-a publicat, acum 62 de ani, cele opt versuri denumite Plumb, întreaga noastră recunoştinţă realizatorilor acestui muzeu a­­flat in inima oraşului muzeu. AL. P. C­­uni fo T. V. Sport Voluptatea adevărului

Next