Ateneu, 1975 (Anul 12, nr. 1-4)

1975-02-01 / nr. 1

Colocviu ateneu CODUL PRINCIPIILOR SI NORMELOR MUNCII SI VIETII COMUNIŞTILOR, ALE ETICII SI ECHITĂŢII SOCIALISTE semnific­atiile teoretice si practice ale acestui document de partid cu adevărat unic vn «••forta partidelor comuniste şi muncitoreşti din întreaga lume au fost si continua sa fie comentate în presă, în organizaţiile de partid şi U.T.C., de către toţi oamenii muncii. Co­­locviul nostru încearcă să se înscrie în această amplă dezbatere lansînd o întrebare care poate fi formulată astfel : „Ca orice cod moral, şi acest document are un caracter sintetic, ca naralizatori Totuşi, aşa cum se poate vedea lesne încă de la prima lectură, din fiecare d­'-M-nt care-1 compune tîşneşte cu putere adevărul nenumăratelor acţiuni şi fapte ale mem­brilor de partid si a T­CL, ale tuturor oamenilor muncii care înfăptuiesc programul partidu­lui­­ istoricele hotărîri ale Congresului al XI-lea. Pe scurt, socotiţi că acest Cod vi se adreseaza direc si că la înaltele exigente morale formulate trebuie să răspundeţi cu rememorarea unor momente din propria dumneavoastră experienţă. Ce aţi avea de spus GHEORGHE FARCAŞ, Erou al Muncii Socialiste : „PROPUN SĂ DISCUTĂM DESPRE UN CUVINT: DATORIE...“ E un om despre care s-ar putea spune că lucrul care-l stinghereşte cel mai mult e propria sa noto­rietate.­­ . . —­ Am intrat în fabrică la vîrsta de 16 ani. A­­cum puteţi să credeţi ce vreţi, dar cînd­ vii la o fabrică cum era „Letea" acum 28 de ani e ca şi cum te-ai naşte abia în clipa aia. Eu mi-am alcă­tuit viaţa aici, la „Letea", dacă cineva mi-ar zice că „Letea" nu mai e locul meu de muncă e ca şi cum mi-ar spune că eu nu mai am viaţa mea. Letea este şi o marcă de hîrtie, mă bucur cînd aflu că cei care o cumpără spun că e^ o hîrtie bună, una din cele mai bune hîrtii din cite se fa­­brică în ţară şi chiar pe glob. E ca şi cum s-ar vorbi despre mine însumi, laudele la adresa­ fa­bricii mele le-am simţit mereu ca pe nişte cuvinte frumoase la adresa mea. A mea, am spus ? Schim­baţi şi scrieţi : „laude la adresa întregului co­lectiv". In Codul principiilor şi normelor muncii şi vieţii comuniştilor, ale eticii şi echităţii socia­liste, se spune clar, ca într-o carte de citire, că „pentru fiecare comunist, pentru fiecare cetăţean "munca este o datorie fundamentală, de onoare". Am o propunere. Să vorbim puţin despre acest cuvînt : Datorie — care pentru unii înseamnă o­­bligaţie, adică un fel de poruncă venită de la al­tul, de la alţii. Dacă stai să te gîndeşti, acel „al­tul" sau acei „alţii" sîntem tot noi! Socialismul e un lucru frumos şi nici o poruncă nu te poate obliga să faci ceva frumos, aşa cum îţi cere sufle­tul. în urmă cu cîtva timp, lucrătorii din sectorul nostru de întreţinere s-au gîndit să realizeze o maşină de fabricat hîrtie cu mijloace proprii, a­­dică prin autodotare. împreună cu lucrători din alte sectoare — ei au izbutit acest lucru — şi azi, maşina nr. 1 poartă pe ea inscripţia „Made Letea —1974". Planul la autodotări, pe anul trecut, a fost depăşit cu peste 400 la sută. Dacă şi-ar fi făcut numai planul, se chema că aceşti oameni s-au achitat de obligaţia ce le revenea în cadrul între­prinderii. Dar ei au făcut de patru ori mai mult. Ei şi-au făcut, zic eu, datoria în înţelesul pe care îl dă acestui cuvînt Codul normelor şi principii­lor vieţii şi muncii comuniştilor. Sînt uneori che­mat să vorbesc tinerilor despre mine­­— şi nu o dată mi se întîmplă să citesc în ochii lor convin­gerea că viaţa mea ar fi ajuns la un fel de împli­nire maximă, dincolo de care eu nu trebuie să mai jinduiesc nimic. Vreau să vă întreb, pe dum­neavoastră — şi dacă ştiţi, vă rog să-mi răspun­deţi : cunoaşteţi vreun caz din care să rezulte că viaţa omului are o „cotă finală" dată, cum ar fi înălţimea unui bloc sau numărul de cai putere al unui motor ? Eu cred, dimpotrivă, că ea se află într-un continuu proces de desăvîrşire. Acest a­­devăr reiese din fiecare cuvînt al Codului — şi sînt sigur că tocmai de aici izvorăşte marea pu­tere de influenţare a acestui document de partid asupra conştiinţei comuniştilor, a tuturor oameni­lor muncii. VASILE BOBEICA, maistru la Termocentrala Comăneşti: „IN FIECARE ZI NE LUAM BIOGRAFIA DE LA CAPĂT“ L-am cunoscut la o conferinţă a organizaţiei de partid orăşeneşti din Comăneşti, acum vreo trei­­patru ani. Era — aveam să aflu — unul din cei mai vechi comunişti din sală, mai toţi îl cunoş­teau, schimba cite o vorbă cu fiecare, iar în pauză trecea de la un grup la altul, ştiind în orice clipă despre cine sau ce se vorbea. Nu mai ţin minte dacă a luat sau nu cuvîntul, dar era evident că ziua aceea o trăia ca pe o duminică rară în care bucuria, mulţumirea — aveau nevoie, pentru a fi mai adinei, de o anume gravitate solemnă. Era maistru la termocentrală, una din primele con­struite în ţară în anii socialismului, devenită azi, printre giganţii apăruţi între timp, un fel de cen­­trală-liliput cu cei 25 de megawaţi pe care-i fur­nizează sistemului energetic naţional. Dar atunci, în urmă cu 20 de ani... — Atunci, mai exact acum vreo douăzeci şi cinci de ani, cînd tocmai împlinisem 31 de ani, primesc, într-o zi, un telefon de la regiunea de partid : să mă prezint a doua zi dimineaţă, la Ba­cău. Pînă nu de mult, lucrasem ca lăcătuş. De cîtva timp, fusesem numit şeful centralei electrice Comăneşti. Era o centrală veche, mică, nu cea de azi. Iar acum — mă chemau la Bacău. Eram membru de partid, crescut la şcoala mun­citorească a minerilor din Comăneşti. M-am dus la Bacău. A doua zi, eram numit director al I.R.E. Bacău, întreprindere proaspăt înfiinţată,­­ dacă nu mă înşel chiar prima din ţară, în ordine cronologică. Mi s-a dat un sediu de trei camere, noi o numeam „casa pionierului", acolo, în cele trei birouri mun­ceam ziua, şi tot acolo dormeam noaptea, între timp, în ţară, în judeţ —■ începuseră să se ridice ingineri, specialişti formaţi în regimul de­mocrat-popular. Veneau cadre mai bine pregăite pentru munca ce-mi fusese încredinţată. într-o zi — era prin noiembrie 1952 — m-am dus la Co­mitetul regional de partid. Am cerut să mi se în­găduie să mă întorc la Comăneşti. Am venit înapoi , cu o condiţie : să contribui la pregătirea cadrelor necesare punerii în func­ţiune a termocentralei care se afla pe atunci în construcţie. Acum — ia socotiţi de cite ori a trebuit să-mi iau, cum se zice, biografia de la capăt : o dată cînd am plecat de la „Minieră" şi am venit la Centrală. Altădată — cînd am lucrat la I.R.E. Ba­cău. Şi din nou, cînd m-am întors la Comăneşti să formez — nu singur, pentru că partidul avea deja o armată mult întărită de comunişti — cadrele pentru punerea în funcţiune a Centralei noi. Dar cîţi, mă întreb, nu şi-au luat, în anii socialismului, biografia de la capăt ? Pornind de la această expe­rienţă concretă de făurire a socialismului, parti­dul cere membrilor săi să nu rămînă aceiaşi, să se perfecţioneze continuu, să înfăptuiască lucruri şi mai minunate în viitor. Codul moral al comunişti­lor este tocmai această legătură morală necesară între faptele trecutului şi cele ale viitorului, pe frontul construcţiei socialiste... Opinii consemnate de : N. CONSTANTIN în perioada campaniei electorale, în casele de cultură, cluburi şi cămine culturale se organi­zează manifestări complexe intitulate „Tribuna producţiei" sau „Ziua întreprinderii" în vederea extinderii iniţiativelor avansate, a valorificării tu­turor resurselor pentru realizarea şi depăşirea sar­cinilor economice. Cu această ocazie s-au organi­zat dezbateri de caz, consultaţii ştiinţifice, dialog cu fruntaşii, expoziţii, calcule economice, specta­cole satirice, acţiuni cu cartea tehnică şi econo­mică .* S-au iniţiat şi organizat acţiuni culturale periodice de tipul: „Tribuna juridică", „Omul şi litera legii", „Echitate socialistă", „întîlnire cu bri­gada legislativă", „Dreptate şi echitate socialistă", „Legalitate, echitate, responsabilitate", „Curier ju­­ridic", „Să cunoaştem legile ţării" . Centrul jude­ţean de îndrumare a creaţiei populare a întocmit un bogat sumar de titluri de montaje literare, piese într-un act şi cîntece de masă care consti­tuie recomandările de repertoriu pentru campa­nia electorală. Acestea au fost însoţite de lucrări literare (versuri, montaje) care au fost puse la în­­demîna artiştilor amatori . Teatrul dramatic „Ba­­covia" a montat piesele, într-un act „Casa părin­tească" de A. Gh. Ardeleanu şi „Taina de odi­nioară" de George Genoiu. A fost organizată, de asemenea, „Săptămîna dramaturgiei româneşti" cu spectacole din repertoriul curent « Filarmonica din Bacău prezintă pe scenele caselor de cultură, cluburilor şi căminelor culturale concerte popu­lare cu lucrări de George Enescu, Paul Con­­stantinescu, Achim Stoia, Haendel, Mozart şi Brahms . In această perioadă rulează următoa­rele filme documentare dedicate campaniei elec­torale : „Realizările judeţului Bacău în trei de­cenii", „Omagiu ţării", „Oraşul şi oamenii săi", „Cartea de vizită" şi „Bacăul în campania elec­torală . Muzeul judeţean de istorie şi artă Ba­cău itinerează în comune şi sate expoziţiile „România pe drumul construirii socialismului", „Lupta comuniştilor băcăuani împotriva exploată­rii burghezo-moşiereşti" şi „Lupta poporului ro­mân pentru libertate şi independenţă naţio­nală" . Un număr de 15 colective cultural-artis­­tice se deplasează la casele alegătorului. Din a­­ceste brigăzi complexe fac parte actori, scriitori, muzeografi, bibliotecari, activişti culturali şi ar­tişti amatori. „ Peste patruzeci de formaţii artis­tice de amatori din municipiul Bacău prezintă spectacole la casele alegătorului din localitate şi din comunele şi satele judeţului. Cu acest prilej susţin spectacole valoroasele ansambluri artis­tice de la întreprinderile „Letea", „Proletarul", „Partizanul", „Şuruburi", „Confecţia" şi altele.­­ Redactorii revistei „Ateneu" au organizat în­­tîlniri cu cititorii în oraşele Bacău, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Moineşti, Tg. Ocna şi Podu Tur­cului, în cadrul cărora s-a realizat un rodnic schimb de opinii. Au fost prezenţi scriitorii Sergiu Adam, George Bălăiţă, Constantin Călin, George Genoiu, Voicu Octavian, Ernest Gavrilovici şi Mi­­hai Sabin. Seria întîlnirilor va continua şi în ce­lelalte oraşe şi comune din judeţul Bacău. Agendă electorală . Corespondenţa e o formă a dialogului şi, între altele, o posibilitate de confruntare cu­­cineva de la care aş­tepţi o părere sinceră, chiar mai sinceră decit părerea exprimată uneori in convorbirile directe. Redacţia e în­­tr-un asemenea caz destinatarul sigur şi — pentru că mai sunt şi alte treburi de făcut — sincer al tuturor co­respondenţilor. Vom încerca, aşadar, să fim loiali cu partenerii noştri de dialog, neezitînd să spunem lucru­rilor la nume, deşi e aproape sigur că îi vom nemul­ţumi pe unii dintre ei, că nu toate prezumţiile şi ilu­ziile vor ceda vorbelor noastre. Deocamdată însă, prima dificultate e aceea de­­a le răspunde tuturor acelora care ne-au­­adresat scrisori în ultimele luni ; ei sunt mulţi, iar spaţiul destinat „dialogului“, în mod obligatoriu, restrîns. Rapsodul Delasăbăoani : „Rustica (dumneavoastră) liră“ e agitată de vorbe mari, între care nu puţine bar­barisme şi cuvinte abstracte. Puneţi, ce-i drept, uşor în versuri o informaţie de ziar, însă „ideile“ dv. des­pre fenomenele caracteristice lumii contemporane sunt cum nu se poate mai naive. Amestec de „folclor“ şi re­miniscenţe din lectura unor versuri agitatorice, nu din­tre cele mai bune, poeziile dv (cu imagini ce trec ne­supravegheat din una în alta) produc un cu totul alt efect decit cel scontat. Doar în Sonet de primăvară am găsit cîteva versuri ce dezvăluie simţire de rapsod. E prea puţin însă : o picătură de­­apă dulce nu poate schimba gustul unui ocean de apă sălcie. Vasile Comăniţă — Negriţeşti (Podoleni), Neamţ : Te­nacitatea de e de-a dreptul derutantă : 15 plicuri au de trei ori pe atîtea „poezii“, în plus revenirile de tipul : „Cu rugămintea de a o anula pe cea trimisă înaintea a­­cesteia” ! N-aveţi, apoi, reţineri în faţa nici unei teme, amalgamînd totul într-o pastă sufletească neclară. Com­­puneţi în stil de romanţă („Ce m-aş face fără tine / Su­flet minunat ! / Aş fi vrej bătut de vînturi / Atîrnînd pr-un gard”), în formă de aviz contravenţional („Cînd treci calea ferată / Ori traversezi o stradă / Fii atent un pic / Nu-ţi pune viaţa în risc”), în sfîrşit, după multe­­alte năzbîtii lirice, declaraţi că „Mi-s ochii injec­taţi şi tulburi / ca dru apă nopţi de insomnie“. Cugetaţi — se vede ! — prea mult şi, vorba ceea, nu-i bine... Niculae Marius N. Manolescu — Buzău : A­dresa noastră e cam de multişor alta. Mai pru­dent decit alţi­­corespondenţi, nu pretindeţi însă că sînteţi un cititor asiduu al revistei noastre. Din cele trimise, s-ar părea că preocupările dv. poetice sunt mai vechi : construcţia sonetelor e un argument în acest sens. Dar ce spuneţi în sonetele intitulate Comedia in­finită ? Picioruşul ar merita, dintr-un punct de vedere mai larg, să fie citat în întregime. To­tuşi ne vom ab­ţine, dezvăluimici numai felul în care atacaţi de subiec­tele“ , „Cu „mini-jupe“, eu unul, nu mă-mpa­c ; / Insă admir strunjitele picioare“ sau : „Resping ţigară, alcool, cafea / De mult, sunt pătimaş de flori şi Artă”. Morali­ceşte, nici un reproş ; dimpotrivă : laude ! Dumitru Andronache — Bucureşti : Ambiţios — prin încercarea de a sintetiza in mai puţin de cinci pagini un subiect complex p­e articolul dv. Literatura română in cadrul literaturii universale. El nu trece însă dincolo de datele cunoscute din alte studii, între care, desigur, originalitatea contribuţiei culturale a românilor de Tu­dor vianu, singurul citat de dv., e cel mai important. In afară de aceasta, optimismul dv. in chestiunea abor­dată cit si unele dintre aprecieri amintesc maniera ex­punerilor ocazionale. Am prefera un articol de opinie personală despre această pasionantă problemă. Gheorghe Huţu — Căiuţi, Bacău . Valorificarea ştiin­ţifică­­a operei lui G­rigore Tăbăcaru a început — ştiţi, desigur — prin organizarea a două sesiuni ştiinţifice, la Bacău, în 1­971 şi, respectiv, 1973, cînd ,a şi apărut sub egida Comitetului judeţean de cul­t­ă şi educaţie socia­listă culegerea de studii Grigore Tăbăcaru. Ceea ce so­licitaţi dv., justificat, depăşeşte posibilităţile noastre de decizie. Leonida Gavrilescu — Bacău : Intenţia de a evoca în versuri bătălia de la Podul înalt e, fireşte, lăudabilă. Realizarea poemului e însă insuficientă sub raportul va­lorii artistice. Reveniţi cu altceva, viorica Zaharia — Bacău : Versurile, chiar şi cele in­titulate Zburătorul, sunt prozaice, iar „fragmentul de ro­man” Două suflete care suferă e neinteresant şi, pe dea­ L­u­G supra, rău scris. V-am înşela, ca „înşelătorul acela de Ion”, personajul „romanului” dv., dacă v-am spune că aveţi calităţi literare. D. C. Mazilu — Bucureşti : Cele şase Răvaşe cu adresă sînt inferioare unei bune părţi din producţia dv. epi­­gramistiică. Alexandru Dăugaru — Sibiu : Faptul că sînteţi un pasionat cititor de poezie e evident , în versurile pe care ,ni le-aţi trimis, influenţa lecturilor devine cople­şit­oare. Ceea ce vă lipseşte deocamdată pare să fie puterea de a le sistematiza în scopul relevării propriu­lui talent. Niculina Zaiţ — Bicazul-Ardelean, Neamţ : O sensibi­litate armonioasă degajă cele mai multe dintre versurile dv. In mod deosebit ne-a plăcut Voi merge alături de tine, femeie. Am vrea ca noile versuri ce ni le veţi trimite să confirme bunele impresii de acum. Gheorghe Nistor — Hunedoara : Reproducem cu plă­cere un fragment din scrisoarea dv., cu atât mai mullt cu cît ea ne vine de la un ciitijor aflat departe de locul de apariţie al publicaţiei noastre : „în această revistă am găsit un prieten şi nu-mi pot ascunde revelaţia. Pri­miţi, aşadar, stimaţi tovarăşi, onoraţi colaboratori ai a­­cestei reviste, acum la sfîrşit de an, urarea unui mun­citor oţelar din cetatea de foc a Hunedoarei, omagiul său în semn de respect pentru activitatea laborioasă a tuturor...“. Ne vom strădui, stimate tovarăşe Gh. Nis­­tor, ca prietenia noastră să dureze cît mai mult. Gheorghe Balan — Bucureşti : ceva mai bună poezia Stejarul din Codrul Vlăsiei, fără a avea totuşi un tim­bru de pregnantă originalitate. Temele, singure, nu de­cid niciodată calitatea unor pagini literare. Adriana Lişman — Iaşi : După cum aţi bănuit, se­lecţia nu e concludentă. Diferenţele dintre poeme, înce­­pînd cu cea de calitate, sînt mari. La o primă lectură se reţin versurile : „Suflarea mi-e speranţă şi dor / Ochii — poeme încă nescrise / ... / Se ofilesc petale scutu­rate / Şi singurii prieteni mi-au rămas / Un biet creion, o nelipsită carte, / Patru pereţi, o masă şi un ceas“. S-i ar mai putea cita ceva din Descendenţă. T­rimiteţi-ne mai multe poezii, şi dacă se poate şi de altă culoare. Victor Albu — Sibiu : Crispare, plăcerea unor meta­morfoze ciudate, o „angoasă“ simulată, provenind din­­tr-o imaginară vină ,a altuia e Fuga din portret, ciclul de versuri pe care-l semnaţi. Nu talentul vă lipseşte, ci o bună orientare a acestuia. De un real folos v-ar fi, credem, discuţia de cenaclu, comentarea pe larg­, cri­tică, a poeziilor dr. Dumitru Iulius­ Ciumaşu — Cucuteni : „Raza lunii mă­tăsoasă / îmi­­alină dorul meu, / Iară Doina zdrumi­­cată / ’Nainte mă cheamă, zău !“. Citiiindu-vă, nu ne-am îndoit o clipă e seriozitatea pornirilor dv. sufleteşti. Mircea Juncănaru — Ştiubieni, Botoşani : In situaţia dv. se află, din păcate, şi alţi corespondenţi : poezia patriotică pretinde maximă exigenţă , repetarea unor formule larg cunoscute, juxtapunerea unor nume de voievozi şi eroi ai luptelor revoluţionare, sublinierea unor cuvinte referitoare la etosul nostru — procedeele cel mai des întîlnite în asemenea încercări — indică absenţa efortului artistic necesar expresivităţii liricii pa­triotice. Ceea ce ne-aţi trimis dv. e poezie ocazională, dar nu în înţelesul goethean al termenului. Gheorghe Ciolac — Bacău : Ne somaţi, pur şi simplu, să vă spunem dacă aveţi sau nu „talent în sublima artă a scrisului“. Nu riscăm un răspuns categoric, avînd în vedere în primul rînd vîrsta dv. de numai 17 ani des­chisă oricăror surprize. Lungul poem Fără egal amin­teşte de Bolintineanu şi Eminescu cînd nu era încă „E­­minescu”, versuri întregi fiind calchiate după modele. Continuaţi să scrieţi nu în vederea publicării, ci în ideea de a vă descoperi pe dr. Nicolae Vleja — Covasna : 1) Trimiteţi-ne lucrarea ; 2) Nu deţinem numerele solicitate ale revistei ; 3) A­­bonamentul se poate obţine prin oficiul poştal. INTERLOCUTOR D­IN ACEST NUMĂR REPRODUCEM ClTEVA DINTRE CELE MAI FRUMOASE COVOARE DE GLĂVĂNEŞTI. De cîte ori m-am nimerit în muzeele de la mănăsti­rile Agapia şi Văratec am fost izbit de frumuseţea, cu totul aparte, a unor vechi icoane de lemn, care pur­tau sub ele menţiunea „de la Văleni“. La Agapia am numărat 5, la Văratec 12, pe cele de la mănăstirile Bis­triţa şi Pîngăraţi etc., nu le cunosc decit menţionate c-ar exista. Greu am putut afla ce este cu „Vălenii“ şi unde se află ? Trecusem prin dreptul acestui sat în drumurile mele spre Piatra Neamţ, neştiind nimic des­pre existenţa şi importanţa lui. Cînd am reuşit să ştiu ceva şi să mă orientez, am căutat să aflu ce îndrumări stau la dispoziţia vizitatorilor care trec prin acele părţi, cum li se atrage atenţia să se oprească şi să se abată o clipă pînă în satul Văleni, pentru a n­u pierde bucu­ria de a vedea o bogăţie spirituală atât de importantă ? Mare lucru n-am prea aflat. Se spune ceva în ghidul fostei regiuni Bacău şi în cartea „Din Valea Bistriţei în Valea Vişeului”, fără a se insista asupra specificului şi importanţei respective, şi oamenii grăbesc spre nor­dul Moldovei sau spre Bicaz. Comoara de la Văleni ră­­mîne cunoscută chiar numai de marii pasionaţi şi de specialişti. Agapia şi Văratecul, admirabile prin aşezare, nu se pot mîndri cu prea multe opere de artă, plastică sau arhitecturală. Grigorescu de la Agapia este ceva, dar insuficient, comparat cu bogăţiile din altă parte. Cred că Vălenii poate deveni un important obiectiv ar­tistic. El este o suburbie a municipiului Piatra Neamţ, peste apa Bistriţei, la cîţi­va kilometri. Ţinem să scriem a­ceste r­înduiri pentru că nu am găsit, în afara unor mai vechi studii ale lui I. D. Ştefănescu, nimic temeinic în bibliografia şi iconografia nouă, care să prezinte icoa­nele de la Văleni. în frumosul album al Corinei Ni­­colescu, nu este reprodusă nici o icoană de la Văleni. Sînt cîteva provenind de la un Văleni din Maramureş, nu cunosc o asemenea localitate, şi mă întreb doar: nu cumva celelalte icoane provin de la Vălenii Neamţului ? în arhiva acestei biserici se află o scrisoare a lui G. T. Kirileanu, pe care o vom reproduce, pentru pro­blemele ridicate acum o jumătate de veac, valabile şi azi pentru ceea ce ne preocupă în rîndurile de faţă. Dacă în decursul anilor s-au pierdut multe din icoane, dacă s-au stricat unele printr-o nechibzuită refacere, ce a rămas trebuie păzit cu străşnicie. I. D Ştefănescu publica un studiu în limba franceză în BYZANTION, Tomul X, Bruxelles, 1935, pag. 567—590, textul a fost tradus de profesorul D. Ciornei şi publi­cat în Anuarul liceului de băieţi din Piatra Neamţ, pe anul 1935—36, intitulat „Comoara de artă de la Văleni judeţul Neamţ” în care aminteşte că prin anul 1931, cînd a studiat acele icoane, situaţia era : — 139 icoane în total, din care 105, originale şi bine păstrate (34 icoane repictate grosolan prin anul 1925), pe care le-a grupat în următoarele serii : I. icoane de la Petru Rareş, II. icoane de la sfîrşitul secolului al XVI-lea, III. icoane din secolul al XVII-lea, IV. icoane de la începutul secolului al XIX-lea. Azi mai sînt 27 icoane originale (nu 100 cîte erau în anul 1931), iar in altar 41 de icoane (nu 34) stricate prin repictare. Deci cît amar de valori s-au înstrăinat sau s-au dus de la Văleni. Ce ar mai fi de văzut azi ? — un valoros triptic original în unele părţi, spune I. D. Ştefănescu, putîndu-se citi numele lui Petru Ra­reş, Petru Şchiopul şi Eremia Movilă. Aceste miniaturi, din care cinci sunt bine păstrate, ca execuţie sunt în sti­lul celor care împodobesc cele două evangheliere de la Suceviţa (ctitoria lui Eremia Movilă). Petru Rareş este întemeietorul acestei biserici, un schit de maici pe vremuri, Eremia Movilă şi Petru Şchiopul, restauratori. Noutatea de la Văleni este mare prin faptul că în alte biserici de lemn, cînd se pictau pereţii interiori, pic­tura se făcea pe pînză şi ea se lipea pe ei. Cînd însă pereţii erau împodobiţi cu icoane pe lemn, atunci a­­ceste icoane se aşezau pe iconostas, pe peretele de răsărit al altarului, pe pereţii de miază-noapte şi miază-zi ai naosului, precum şi la intrare, dar, lucru extrem de important, aceste icoane rar întreceau nu­mărul de douăsprezece. La Văleni însă toţii pereţii din pridvor, corpul bisericii, iconostas şi altar au fost aco­periţi cu icoane pe lemn. Dacă numai I. D. Ştefănescu a întîlnit în anul 1931 un număr de 139 de icoane (în ele cuprinzîndu-se și cele repictate), ne putem închipui cum arăta biserica, înainte de înstrăinarea lor. Deci decorul interior al întregii biserici era format din icoane, care reproduceau aidoma pictura zidurilor biseri­cilor clădite din piatră sau cărămidă, conform tipicului stabilit de tradiţie. — uşile împărăteşti „...lemnul fin sculptat,, acoperit cu un strat subţire de stuc aurit. Aurul este aplicat pe o culoare roşie care-i măreşte strălucirea...“. Aceste uşi amintesc de cele de la Voroneţ şi Vatra Moldoviţei. — uşa de intrare în biserică făcută din lăţimea unei singure scînduri, cu o admirabilă broască. Uşorii prid­vorului sunt din lemn de stejar cu motive sculptate de meşterul Cosma Mitru (deci existau meşteri indigeni) „de la care ne-a rămas frumoasa uşă de la Tazlău“, — două portrete ale lui Petre Şchiopul, neremarcate în bibliografia cunoscută de mine, asupra căreia mi-a atras atenţia, preotul Gherasim, parohul bisericii,­ — crucifixul din pridvor, cu o expresie firească de — Evangheliarul din 1762, în limba română, cu scoarţe din lemn îmbrăcat în catifea verde, peste care sunt plăci de argint aurit, sculptate în relief. Cea mai frumoasă icoană de la Văleni, după I. D. Şte­fănescu este „Schimbarea la faţă”, avînd fondul aurit şi culorile verde şi roşu. Copia scrisorii lui G. T. Kirileanu, către autorităţile bisericeşti , 23 august 1923, Piatra Neamţ Prea­cucernice părinte, „Avînd învoierea Ministerului Cultelor şi Artelor cu Nr. 16354 din 30 martie 1923 de a aduna material istoric din bisericile Văii Bistriţei am cercetat la Paştile tre­cute şi fostul schit Văleni lîngă Piatra Neamţ, unde am găsit icoane vechi cu inscripţii de la Ştefan Tomşa Voevod şi de la Vasile Lupu. Ducîndu-mă zilele acestea cu dl. fotograf A. Chevalier spre a lua fotografii de pe aceste icoane, cu uimire şi cu durere am văzut că parte din icoane au fost rase şi înnoite în chip oribil de un zugrav cu totul nepriceput, anume c. Iacobescu din satul cindia, vecin cu Vălenii, îmi permit a vă aduce la cunoştinţă acest sacrilegiu, cu speranţa că se vor lua măsuri să se înceteze cu dis­trugerea puţinelor rămăşiţe istorice şi artistice care au mai ajuns pînă în zilele noastre...“. G. T. Kirileanu Pe această scrisoare s-a pus următoarea rezoluţie : „în original părintelui paroh din Out rugîndu-l ca imediat să cerceteze cazul, arătînd cine a reînnoit icoa­nele şi cu a cui învoire ? Va face un memoriu, ca a­­ceastă biserică să aibă personal plătit de stat. Va lua măsuri ca acest ieromonah să plece de la Văleni“. Iconom G. POPOVICI Astăzi toate astea se pot face şi trebuiesc făcute : spă­larea şi apărarea de carii, de către oameni de specia­litate şi trecerea bisericii în rîndul monumentelor isto­rice, cu tot ce ar decurge din aceasta. Cel care i-a atras lui I. D. Ştefănescu atenţia asupra valorilor de artă de la Văleni a fost neobositul spirit şi cercetător arheologic C. Matasă, care a descoperit a­­şezarea neolitică de la Frumuşica, cel care şi-a dăruit munca şi rodul ei, muzeului din Piatra Neamţ, secţia de arheologie. Pictura icoanelor de la Văleni, ca stil şi şcoală, apar­ţine, una cu cele mai multe exemplare, Ţării Româ­neşte cu filiaţie pînă la Athos, iar alta tradiţiei mol­doveneşti de la sfîrşitul secolului al XV-lea şi începutul celui de-al XVI-lea. Ion OLTEANU S­EMNAL Colecţia de la Văleni

Next