Ateneu, 1978 (Anul 15, nr. 1-4)

1978-03-01 / nr. 1

PARTIDUL UNIC AL CLASEI MUNCITOARE Făurirea partidului muncitoresc unic, revolu­ţionar al clasei muncitoare din România, cu trei decenii în urmă, a fost strîns legată de specificul dezvoltării social-economice a reali­tăţilor autohtone. Ideea unităţii s-a născut încă în vechea miş­care muncitorească, tradiţiile ei fiind de aceeaşi vîrstă cu însăşi conştiinţa de sine a clasei mun­citoare. Acest adevăr este atestat de faptul că, din cei 85 de ani care s-au scurs de la înte­meierea partidului politic marxist al clasei muncitoare din România, mişcarea muncito­rească şi sindicatele ei au cunoscut sciziunea de-a lungul unei perioade relativ scurte. Reiese că în cea mai mare parte a existenţei sale partidul clasei muncitoare din ţara noastră s-a afirmat ca un partid unit, de nescindat, al proletariatului român. Aşadar se poate susţine cu tărie de do­cument istoric că zămislirea partidului unic al clasei muncitoare a fost rezultatul firesc al unei îndelungi gestaţii istorico-sociale, încununarea tradiţiilor de solidaritate proletară de pe aces­te meleaguri şi nu produsul unor conjuncturi sau acţiuni arbitrare. Socialismul este unitar şi se construieşte sub conducerea clasei muncitoare, unică forţă con­ducătoare a societăţii româneşti contemporane ; de aceea nu se putea ca evoluţiile din sînul realităţilor româneşti postbelice să nu concure către o asemenea inevitabilă soluţie. Dar tendinţa spre crearea unui for unitar al clasei muncitoare s-a manifestat încă din 1893, cînd constituirea Partidului Social-Demo­crat al Muncitorilor din România a reprezentat transpunerea în viaţă, cu logica istoriei, a prin­cipiului unităţii politice şi organizatorice a cla­sei muncitoare. Aspiraţia spre crearea unui organism unitar s-a manifestat cu forţa unei necesităţi obiective şi la nivelul evoluţiei sindicatelor din ţara noastră, ca organizaţii profesionale ale clasei muncitoare, încît crearea Comisiei Generale a Sindicatelor din România, în 1906 a reprezen­tat modelul avansat al unei mişcări sindicale puternice prin solidaritatea ei indestructibilă. Se puseseră astfel bazele unui avînt revolu­ţionar care a prins fiinţă în marile bătălii de clasă ce au urmat, cu deosebire în perioada 1918—1919, ca şi după făurirea statului român unitar modern. Organizaţiile muncitoreşti din Banat, Transilvania şi Bucovina hotărăsc în congrese şi conferinţe regionale să adere cu entuziasm la unirea poporului român din frun­tariile pe care le cunoştea de peste două mi­lenii, ceea ce face ca în 1921 partidul clasei muncitoare să fi fost singurul partid politic cu organizaţii în tot­ cuprinsul ţării. După 8 mai 1921, cînd are loc Congresul de consfinţire a transformării Partidului Socialist în Partidul Comunist Român, se produce scin­darea organizaţiilor politice şi profesionale ale proletariatului român. Aceasta a fost „consecin­ţa unor împrejurări specifice dezvoltării miş­cării muncitoreşti internaţionale, care au in­fluenţat inevitabil şi evoluţia mişcării munci­toreşti din România. Ea a fost favorizată, pe o parte, de unele tendinţe dogmatice, sec­tare ce s-au manifestat în anumite perioade în activitatea P.C.R., iar pe de altă parte de pozi­ţia reformistă a unor lideri de dreapta ai P.S.D., vădind absenţa oricăror principii de clasă“ („Scânteia“, 18 febr. 1978). Dar mai presus de asemenea episoade re­gretabile, în momentele cruciale pentru desti­nele societăţii româneşti contemporane, organi­zaţiile muncitoreşti au luptat şi au izbutit să refacă solidaritatea proletară. Un exemplu gră­itor îl constituie luptele muncitoreşti din 1933, care au cuprins o mare parte a clasei munci­toare, mobilizînd-o la o vastă mişcare internă cu caracter antifascist, ceea ce a fost cu pu­tinţă tocmai datorită unităţii de acţiune a muncitorilor, indiferent de apartenenţă politică. Se naşte astfel ideea frontului unic al clasei muncitoare, formaţiune care avea să ia fiinţă efectiv în aprilie 1944. O serie de comunişti de vază, precum Lucreţiu Pătrăşcanu, militaseră încă din perioada războiului în vederea reali­zării unui larg front antihitlerist, exprimînd poziţia P.C.R. asupra acestei probleme : „Rea­lizând frontul unic pe teren politic, scria el, în­făptuind unitatea sindicală pe terenul organi­zaţiilor şi luptelor economice, muncitorimea va deveni o forţă de temut“. Pe asemenea solide baze sociale, a căror în­semnătate istorică n-a întrezărit-o decît Parti­dul Comunist Român, avea să se realizeze coalizarea tuturor forţelor democratice, patrio­tice dornice să se înfăptuiască eliberarea ţării de sub jugul fascist. Frontul Unic Muncitoresc, alcătuit de Partidul Comunist Român şi ele­mente de stînga ale P.S.D., în aprilie 1944, s-a aflat la baza unităţii de acţiune a tuturor forţelor patriotice, antihitleriste din ţară, care au asigurat actul istoric al insurecţiei armate antifasciste şi antiimperialiste din august 1944. Eliberarea ţării de sub dominaţia fascisto­­antonesciană a creat un cîmp de acţiune fără precedent tuturor energiilor revoluţionare ale proletariatului român, determinînd organice transformări social-economice şi politice, cuce­rirea puterii de către clasa muncitoare şi aliaţii ei. S-a declanşat un amplu proces revoluţionar în cadrul căruia făurirea deplinei unităţi orga­nizatorice şi politice a clasei muncitoare de­venea stringentă, premisele fiind puse de in­tensificarea luptei pentru continuarea şi adîn­­cirea transformărilor revoluţionare în România. O nouă etapă a evoluţiei sociale, aceea a construirii socialismului, cerea ridicarea pe o nouă treaptă a unităţii clasei muncitoare, fapt subliniat de Conferinţa Naţională a P.C.R. din octombrie 1945. Marile bătălii sociale din primii ani de după eliberare au oferit cadrul în care comuniştii şi socialiştii au acţionat în strînsă unitate. Dar dincolo de aceasta s-a desfăşurat o susţinută şi minuţioasă acţiune de lămurire ideologică, din care rezulta cu claritate că făurirea Parti­dului Unic Muncitoresc, clădit pe ideologia de clasă a proletariatului, este o chestiune vitală pentru clasa muncitoare din România. Con­gresul din 21-23 februarie 1948, al VI-lea al Partidului, care proclama în mod solemn uni­ficarea celor două partide ale clasei munci­­­itoare în Partidul Muncitoresc Român, con­sfinţea de fapt realitatea din ţară, care se ca­racteriza prin unificarea politică şi organiza­torică a organizaţiilor P.C.R. şi P.S.D. Se rea­liza în acest mod o victorie politică de însem­nătate excepţională a clasei muncitoare, rod al maturităţii ideologice a proletariatului român : „Făurirea în februarie 1948 a partidului revo­luţionar unic al clasei muncitoare, pe temelia marxism-leninismului — sublinia tovarăşul Nicolae Ceauşescu — a asigurat realizarea uni­tăţii depline politico-organizatorice a proleta­riatului — condiţie a exercitării de către clasa muncitoare şi partidul ei a rolului de forţă conducătoare în societate“. Făcînd un bilanţ al realizărilor epocale ob­ţinute de popor în decursul acestor 30 de ani, care au trecut de la Congresul al VI-lea, se poate vedea cu limpezime că actul istoric al făuririi partidului unic al clasei muncitoare a confirmat pe deplin marile speranţe ale mase­lor largi populare. Sub conducerea şi imboldul partidului oamenii muncii români, maghiari, germani, sîrbi şi de alte naţionalităţi au parcurs o întreagă epocă istorică, înfăptuind uriaşe transformări economico-sociale. în acest proces tumultos unitatea detaşamentului de avangardă al clasei muncitoare se răsfrînge asupra an­samblului societăţii, realizînd unitatea poporului în jurul partidului. O expresie recentă, o gră­itoare manifestare a unităţii şi coeziunii în­tregului popor în jurul Partidului Comunist a prilejuit-o aniversarea a 60 de ani de viaţă şi peste 45 de ani de activitate revoluţionară a tovarăşului Nicolae Ceauşescu. S-a confirmat strălucit, cu acest prilej, odată cu sentimen­tele de înaltă cinstire, preţuirea şi dragostea faţă de secretarul general al partidului, ataşa­mentul solidar al întregului popor faţă de partid, ca forţă politică ce a mobilizat şi cana­lizat într-un singur torent elanul revoluţionar al maselor, asigurînd victoria socialismului în patria noastră. Unitatea partidului s-a întrupat astfel în uni­tatea indestructibilă a întregului popor, făurirea unitară a unui viitor demn pentru România socialistă, şi nimic nu va putea, ni­ciodată, să pună în pericol unitatea indisolu­bilă dintre partid şi popor, să ameninţe cuce­ririle revoluţionare, independenţa şi suverani­tatea patriei socialiste. „A“, n­.27?! FONDATOR: GEORGE BACOVIA Anul IO nr. 1­0335 martie 1978, 16 pag. — 3 lei ! a Comitetului judeţean , da cultură socialistă Bacău, editată de ziarul .Steagul roşu* Părinţii mei în tine şi-au rostuit sălaşul — leagăn curat al bunului meu neam genunchii mei mereu vor să se-nchine blîndului tău ram. La tine în livadă visează merit floare pămîntului tău blind şi în prima zi de mai Cîntecul din nou­ al poetului Cîtă lumină se-arată, în zori, pleoapele poetului caută loc de veşnică viaţă în răcoarea mirifică sub această-nfrunzire în cămaşa de ţărnă a patriei adună şi apără seminţele tinere. .. Peste toate acestea poetul se-nalţă cu cîntecul lui despre ţară pînă în cer, pînă mai departe... Cîtă lumină vocea lui înconjoară în dropii cîntă luna seminţele să vadă ţăranii ies din cîmpuri în vechi şi bunul strai. Părinţii mei în tine au casa de vecie, la tine în livadă copiii noştri cresc dă-n colţ lumina lunii în osul tău domnesc leagăn curat al nostru — Românie ! şi adună în sine cîntecul paserii, al apei, al lemnului şi al neamului nostru... In zori sub această-nfrunzire rouă — lacrima morţilor noştri — peste cămaşa de ţărnă a patriei poartă ca o mirifică vrajă limpede vocea poetului. Emilian MARCU P­atrie ÎN ACEST NUMĂR: * Interviuri cu Ion Frunzetti şi Solomon Marcus • Judeţul Bacău — Tradiţie şi actualitate • Călinescu în corespondenţă • Philippide, poet al ordinii spirituale • Arhiva „Ateneu“ • Comentarii eminesciene • Varietăţi critice (opinii despre Ion Caraion, Laurenţiu Fulga, Ovidiu Genaru, Magdalena Popescu, Mihail Sabin, Ion Vartic) • „Casa noastră“ o piesă de George Genoiu (fragment) •­­Cronica dramatica (Piese româneşti de actualitate — Paul Everac şi D. Solomon) • Jurnalul galeriilor — Profil Iulia Hălăucescu • Articole de acad. Edmond Nicolau şi Arcadie Percek • Cartea în librărie • Festivalul Naţional „Cîntarea României“ (Foaie volantă) • „Ateneu“ — cenaclu • Literatură străină — Confesiuni: Henry Miller, Ezra Pound, Ernest Hemingway, IULIA HALAUCESCU „Primăvara oraşului“

Next